1. 

O lege naţională supune la plata unei taxe depozitarea de deșeuri, însă scutește această depozitare de la plata acestei taxe în cazul în care deșeurile provin din securizarea sau reabilitarea siturilor contaminate, repertoriate în inventare oficiale în care nu pot fi totuși înscrise siturile situate în alte state membre. Curtea a fost invitată să pronunţe o decizie referitoare la compatibilitatea unei astfel de măsuri cu dreptul comunitar.

2.

Primul paragraf al articolului 90 CE ( 2 ) prevede după cum urmează:

„Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare” ( 3 ).

3.

Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri în interiorul, la intrarea și ieșirea din Comunitatea Europeană ( 4 ) se aplică, în special, transferurilor de deșeuri în interiorul Comunităţii.

4.

Articolul 3 alineatul (1) impune oricărei persoane care are intenţia de a transfera dintr-un stat membru într-un alt stat membru deșeuri destinate eliminării să informeze autoritatea competentă de destinaţie, care, în temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (a), trebuie să ia decizia de a autoriza transferul, cu sau fără condiţii, sau de a-l refuza. De asemenea, aceasta poate solicita informaţii suplimentare. Articolul 4 alineatul (2) litera (c) îi impune acesteia să își întemeieze obiecţiile și condiţiile menționate la litera (a) pe articolul 4 alineatul (3), care cuprinde lista de motive posibile. Printre acestea figurează motivul potrivit căruia transferul vizat „nu este conform cu dispoziţiile legislative și normative naţionale în materie de protecţie a mediului, ordine publică, securitate publică sau protecţie a sănătăţii”. Articolul 5 alineatul (1) prevede că transferul nu poate avea loc decât după ce notificatorul a primit autorizaţia în acest sens.

5.

În temeiul articolului 1 din Legea austriacă privind reabilitarea siturilor contaminate (Altlastensanierungsgesetz, denumită în continuare „ALSAG”) ( 5 ), aceasta are ca obiect finanţarea securizării și a reabilitării siturilor contaminate.

6.

Articolul 2 definește siturile contaminate. Acesta este redactat după cum urmează:

„Definiţii

(1)   Siturile contaminate sunt depozite existente și situri dezafectate, precum și solurile și pânzele freatice contaminate de acestea, din care rezultă – potrivit rezultatelor unei evaluări a pericolelor – riscuri importante pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

[…]

(2)   Depozitele existente sunt depozite care funcționează cu sau fără autorizație.

(3)   Siturile dezafectate sunt situri ale unor instalații în care au fost manipulate substanțe periculoase pentru mediu.”

7.

Partea II din ALSAG instituie o taxă privind siturile contaminate (denumită în continuare „taxa”), care urmărește să finanţeze securizarea și reabilitarea acestor situri.

8.

Articolul 3 din partea II prevede după cum urmează:

„1.   Sunt supuse la plata Altlastenbeitrag (contribuţie pentru siturile contaminate):

[…]

2.   Sunt scutite de această obligație fiscală:

[…]”

9.

Articolul 4 cuprinde lista persoanelor obligate la plata taxei, listă în care figurează, în primul rând (alineatul 1), operatorul unui depozit de deșeuri sau al unui sit de depozitare ( 6 ).

10.

În temeiul articolului 5, taxa se calculează pe baza greutăţii deșeurilor.

11.

Articolul 6 fixează cuantumul taxei. Articolul 6 alineatul 4 prevede o reducere a cuantumului taxei atunci când deșeurile sunt depozitate într-un sit care îndeplinește normele tehnice stabilite de legea naţională.

12.

Normele care reglementează Verdachtsflächenkataster și Altlastenatlas, la care se face referire la articolul 3 alineatul 2 punctul 1 din ALSAG, sunt enunţate la articolul 13 din aceasta. Această dispoziţie impune, în esență, ministrului federal al mediului, tineretului și familiei să coordoneze la nivel federal inventarierea, evaluarea și clasificarea siturilor potențial contaminate, în colaborare cu ministrul federal al economiei și cu ministrul federal al agriculturii și silviculturii. Datele și informațiile obținute prin inventariere trebuie transmise Biroului Federal pentru Mediu, care procedează la evaluarea acestora și le integrează într-un Verdachtsflächenkataster. Ministrul federal al mediului, tineretului și familiei trebuie de asemenea să coordoneze, în vederea inventarierii siturilor contaminate, toate măsurile de evaluare a periculozității siturilor potențial contaminate inventariate. Siturile potențial contaminate care, în baza aprecierii efectuate, necesită securizare sau reabilitare, trebuie să figureze ca situri contaminate într-un Altlastenatlas.

13.

Numai siturile aflate în Austria pot figura în Verdachtsflächenkataster și în Altlastenatlas. De aceea, numai deșeurile care provin din securizarea sau din reabilitarea unui sit contaminat sau potenţial contaminat, situat în Austria, pot beneficia de scutire de la plata taxei.

14.

În cursul ședinţei, guvernul austriac a furnizat detalii suplimentare privind ALSAG. La intrarea în vigoare a acesteia la 1 iulie 1989 ( 7 ), existau 3000 de situri contaminate în Austria, unele dintre acestea necesitând securizare și reabilitare. Pentru acest motiv, a fost instituit un sistem de recunoaștere și de decontaminare a siturilor contaminate. În principiu, poluatorul suportă cheltuielile de decontaminare. Cu toate acestea, atunci când nu este posibilă stabilirea identităţii poluatorului sau recuperarea sumelor pe care acesta le datorează, statul preia responsabilitatea acestor cheltuieli. Finanţarea este asigurată prin prelevarea taxei. Cuantumul acesteia este fixat în așa fel încât să se garanteze că, pe termen lung, siturile în cauză pot fi reabilitate. Taxa nu se aplică deșeurilor care provin din astfel de situri și care sunt destinate reciclării. ALSAG garantează că sumele încasate din taxă sunt utilizate exclusiv pentru decontaminarea siturilor contaminate. Pentru a nu împovăra securizarea și reabilitarea siturilor contaminate, articolul 3 alineatul 2 din ALSAG scutește de la plata taxei măsurile de eliminare a deșeurilor aferente acestora.

15.

Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH (întreprinderea comunală Frohnleiten GmbH), al cărei acţionar unic este Stadtgemeinde Frohnleiten (comună austriacă din Frohnleiten), exploatează depozitul de deșeuri din Frohnleiten. În 2001 și în 2002, mai multe tone de reziduuri mărunţite provenind din Italia au fost depuse în acest depozit de deșeuri. Aceste deșeuri proveneau de pe un teren situat pe teritoriul comunei italiene Rovigo, a cărui reabilitare a fost declarată ca fiind necesară în planul italian de reabilitare a siturilor contaminate ( 8 ). Acest teren nu este identificat în Altlastenatlas ca fiind un sit contaminat. Transportul deșeurilor către Austria fusese autorizat de către ministrul competent (denumit în continuare „autoritatea pârâtă”), în conformitate cu articolele 3 și 5 din Regulamentul nr. 259/93 și cu articolul 36 din legea austriacă privind gestionarea deșeurilor (Abfallwirtschaftsgesetz) ( 9 ).

16.

Fiind sesizată cu o cerere formulată de Stadtgemeinde Frohnleiten și de Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH (denumite în continuare „reclamante”), Bezirkshauptmannschaft Graz-Umgebung (administraţia cantonului Graz) a decis că deșeurile nu puteau constitui obiectul taxei, deoarece excluderea acestora de la scutire ar fi constituit o discriminare incompatibilă cu articolul 90 CE. Apelul formulat de biroul local de impozite a fost respins de Landeshauptmann (guvernatorul landului Styria, denumit în continuare „LH”). LH a considerat, la rândul său, că nu era necesară plata taxei deoarece deșeurile fuseseră produse în cursul executării unor măsuri legale de securizare și de reabilitare a unor terenuri contaminate în mod periculos în Italia și că diferenţierea între deșeurile de acest tip provenind din Austria și cele provenind din Italia ar fi incompatibilă cu articolul 90 CE.

17.

În urma apelului, autoritatea pârâtă a anulat decizia pronunțată de LH pentru motivul că taxa nu se aplică unor produse, ci este o taxă legată de o activitate, articolul 90 CE nefiind aplicabil. Reclamantele au contestat această nouă decizie la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă).

18.

Potrivit acestei instanțe, chiar și în ipoteza în care taxa ar fi o „taxă asupra produselor” și s-ar afla sub incidenţa articolului 90 CE, faptul că numai deșeurile provenind din Austria pot beneficia de scutirea de la plata taxei nu împiedică aplicarea articolului 90 CE sau (astfel cum au argumentat reclamantele cu titlu subsidiar) a articolelor 10 CE, 12 CE, 23 CE, 25 CE sau 49 CE.

19.

Verwaltungsgerichtshof constată că ALSAG are ca obiectiv securizarea și reabilitarea siturilor contaminate. Acestea sunt obiective ale politicii de mediu. Pentru a atinge aceste obiective, s-a apelat, pe de o parte, la măsuri administrative (de exemplu, deciziile administrative de a elimina un sit contaminat) și, pe de altă parte, la măsuri fiscale (de exemplu, scutirea din prezenta cauză). Punerea în aplicare a acestor măsuri ar presupune faptul că siturile contaminate care necesită securizare sau reabilitare au fost identificate. Pentru a le identifica, ALSAG prevede investigații în vederea inventarierii și înscrierii acestora în Verdachtsflächenkataster și în Altlastenatlas, care, la rândul lor, vor servi ca bază pentru alte măsuri. Prin urmare, este inevitabil ca numai siturile situate pe teritoriul austriac să poată fi repertoriate în aceste inventare. Cu toate acestea, nu se poate deduce din aceasta o obligaţie pentru Republica Austria de a renunţa să avantajeze depozitarea deșeurilor care provin din aceste situri sau să condiționeze acordarea scutirii de înregistrarea în Altlastenatlas sau în Verdachtsflächenkataster.

20.

Verwaltungsgerichtshof consideră că jurisprudenţa Curţii invocată de către reclamante nu confirmă punctul de vedere al acestora. Cu toate acestea, având în vedere faptul că această jurisprudenţă nu permite soluționarea fără echivoc a problemei în litigiu, Verwaltungsgerichtshof a adresat Curţii următoarea întrebare preliminară:

„Se opun articolele 10 CE, 12 CE, 23 CE, 25 CE, 49 CE sau 90 CE unei dispoziții fiscale naționale care supune depozitarea deșeurilor la plata unei taxe («Altlastenbeitrag»), dar scutește de la plata acestei taxe depozitarea deșeurilor care provin în mod efectiv din reabilitarea sau din securizarea siturilor contaminate, atunci când aceste situri (situri contaminate sau potențial contaminate) sunt repertoriate în registrele administrative prevăzute de lege (Verdachtsflächenkataster: inventarul siturilor potențial contaminate sau Altlastenatlas: atlasul siturilor contaminate), în care pot figura numai siturile aflate în Austria, ceea ce are drept consecință faptul că scutirea nu este posibilă decât pentru depozitarea de deșeuri ce provin din situri contaminate sau potențial contaminate aflate în Austria?”

21.

Au fost prezentate observații scrise din partea reclamantelor, a guvernului austriac și a Comisiei, care au participat de asemenea la ședinţă.

22.

Aceste articole interzic taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent. Instanța naţională solicită să se stabilească dacă scutirea de la plata taxei în litigiu reprezintă o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale la import și este, prin urmare, incompatibilă cu această interdicţie.

23.

Toate părţile care au prezentat observaţii au convenit asupra faptului că taxa nu este o taxă cu efect echivalent.

24.

Avem același punct de vedere. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că o sarcină pecuniară, chiar dacă este minimă, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care nu reprezintă o taxă vamală propriu-zisă, constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolului 25 CE ( 10 ). Totuși, în prezenta cauză, taxa nu este impusă ca urmare a faptului că deșeurile trec o frontieră.

25.

Reclamantele și Comisia consideră că domeniul de aplicare al articolului 90 CE include condiţiile de scutire de la plata taxei și că acestea sunt incompatibile cu această prevedere. Guvernul austriac susţine, în primul rând, faptul că articolul 90 CE nu este aplicabil și, cu titlu subsidiar, că acesta nu este încălcat.

26.

Articolul 90 interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. Acesta are ca obiect să înlăture restricţiile disimulate în calea liberei circulaţii a produselor, care pot rezulta din legislația fiscală a unui stat membru ( 11 ). Astfel, articolul 90 CE trebuie să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurenţa dintre produsele naţionale și produsele importate ( 12 ).

27.

Articolul 90 CE se aplică exclusiv taxelor la care sunt supuse produsele. Reclamantele și Comisia consideră că taxa în litigiu se aplică produselor, însă guvernul austriac nu împărtășește această opinie.

28.

Părţile sunt de acord că, astfel cum susţine Comisia, deșeurile, indiferent dacă sunt sau nu sunt reciclabile, trebuie să fie considerate ca fiind „mărfuri”, fiind interzis, în principiu, în baza articolului 28 CE, ca libera circulaţie a acestora să fie împiedicată ( 13 ). Prin urmare, în sensul articolului 90 CE, deșeurile în sine reprezintă un „produs”.

29.

Aspectul care este în litigiu este, în primul rând, problema de a stabili dacă este corect să se considere că taxa se aplică deșeurilor ca produs, astfel cum susțin reclamantele și Comisia, sau aprovizionării depozitelor de deșeuri, astfel cum susţine guvernul austriac.

30.

Guvernul austriac consideră că taxa reprezintă o taxă asupra unei prestări de servicii, și anume depunerea pe termen lung a deșeurilor și rambleierea sau nivelarea terenurilor prin intermediul acestora. Deși acesta admite faptul că o taxă nu trebuie impusă direct asupra unor produse pentru a putea intra în domeniul de aplicare al articolului 90 CE, acesta consideră că o astfel de situaţie se regăsește atunci când taxa are un efect imediat asupra costului produsului. Taxa nu are un astfel de efect. Dimpotrivă, cel care depune deșeurile plătește operatorului sitului o remuneraţie care îi permite acestuia din urmă să controleze deșeurile, să accepte ceea ce este compatibil cu permisul de exploatare și să îl elimine definitiv. Taxa nu se aplică unui produs comercializabil, pe care o impozitare discriminatorie l-ar putea face mai scump și care ar fi dezavantajat dacă ar fi vândut pe piaţa naţională. Este vorba, mai degrabă, despre un instrument de politică în temeiul căruia s-ar taxa orice măsură care pune capăt, în mod definitiv, ciclului de viaţă al unui produs.

31.

În conformitate cu ALSAG, „depozitarea pe termen lung a deșeurilor” și „rambleierea sau nivelarea terenurilor cu deșeuri” sunt, în principiu, supuse taxei ( 14 ). Operatorul unui depozit de deșeuri este principalul subiect al taxei ( 15 ). Valoarea acesteia este calculată pe baza greutăţii deșeurilor ( 16 ). Agentul guvernului austriac a declarat în ședinţă că suma pe care operatorul unui depozit de deșeuri o facturează pentru depunerea deșeurilor poate fi influenţată de cuantumul taxei. Având în vedere că acest cuantum este redus în situaţia în care depozitul în cauză îndeplinește o serie de standarde tehnice ( 17 ), proprietarul unui astfel de depozit de deșeuri va putea factura o sumă mai mică în momentul în care acceptă depozitarea de deșeuri. A fortiori, existența taxei – și posibilitatea de a beneficia de o scutire – va afecta preţul facturat de către operator.

32.

Astfel cum susțin reclamantele, noţiunea de taxă asupra unui produs trebuie interpretată într-un sens larg, ţinând cont de obiectivul acesteia, și anume acela de a înlătura restricţiile disimulate în calea liberei circulaţii a produselor, care pot rezulta din legislația fiscală a unui stat membru ( 18 ). Articolul 90 CE se aplică impozitelor la care sunt supuse, „direct sau indirect”, produsele. Acești termeni trebuie înţeleși de asemenea în sens larg ( 19 ). Prin urmare, Curtea a interpretat această prevedere în sensul că aceasta merge dincolo de taxele clasice care se aplică direct produselor și vizează de asemenea obligațiile pecuniare impuse pentru motive de control sanitar al cărnii ( 20 ), redevenţele de înregistrare a produselor farmaceutice ( 21 ), precum și redevenţele de control tehnic al autovehiculelor ( 22 ).

33.

Curtea a extins de asemenea noţiunea de impozit aplicat unor produse pentru a include taxele asupra utilizării sau pentru transportul de produse ori pentru utilizarea de instalaţii. De exemplu, în cauza Bergandi ( 23 ), Curtea a statuat că articolul 90 CE se aplică impozitelor interne care grevează utilizarea produselor importate, în cazul în care acestea din urmă sunt destinate, în principal, utilizării menționate și sunt importate numai în vederea acestei utilizări. În cauza Schöttle ( 24 ), Curtea a apreciat că o taxă percepută asupra transportului rutier internaţional de mărfuri, în funcţie de distanţa parcursă pe teritoriul naţional și de greutatea mărfurilor în cauză, reprezintă o taxă care se aplică indirect produselor în sensul articolului 90 CE. În cauza Haahr Petroleum ( 25 ), Curtea a considerat că o taxă aplicată transportului mărfurilor sau utilizării de porturi comerciale și plătită iniţial de navă sau de către agentul local al acesteia reprezenta o taxă aplicată produselor și suportată de către destinatar sau de către expeditorul mărfurilor.

34.

Astfel, simplul fapt că o taxă se aplică unui serviciu asociat unor produse nu este suficient pentru a o sustrage din domeniul de aplicare al articolului 90 CE, astfel cum nu este suficient nici faptul că taxa trebuie achitată, iniţial, de către o persoană diferită de cea care manipulează mărfurile. Aspectul relevant este acela de a stabili dacă taxa are un efect imediat asupra costului produselor naţionale și al produselor importate ( 26 ).

35.

Astfel cum am explicat mai sus, se pare că în prezenta cauză taxa are un impact asupra preţului pe care operatorul sitului îl facturează pentru un anumit client, în detrimentul produselor importate. Nu acceptăm ideea că un astfel de efect (care nu pare să fie contestat) se referă la un produs necomercializabil. Curtea a considerat deșeurile nereciclabile și nereutilizabile ca fiind „mărfuri” în sensul articolului 23 CE (și, prin urmare, al articolului 25 CE), precum și al articolului 28 CE: a se vedea Hotărârea Comisia/Germania ( 27 ) și, respectiv, Hotărârea Comisia/Belgia ( 28 ) ( 29 ). Același principiu trebuie să se aplice, prin analogie, articolului 90 CE, care completează aceste articole ( 30 ). Astfel cum subliniază reclamantele, singurul comerţ al cărui obiect poate fi reprezentat de deșeuri care nu pot fi reciclate sau reutilizate este eliminarea acestora. Măsurile naţionale care au ca obiectiv încetarea ciclului de viaţă al deșeurilor trebuie, în consecinţă, să fie conforme cu prevederile Tratatului CE referitoare la libera circulaţie a mărfurilor. De asemenea, în cauza Comisia/Belgia, citată anterior, Curtea a considerat că eliminarea deșeurilor este o tranzacţie comercială ( 31 ).

36.

Principiul conform căruia o taxă care se aplică activităţilor care implică produse intră în domeniul de aplicare al articolului 90 CE numai atunci când aceasta are un efect imediat asupra costului acestora a fost definit în cauzele Schöttle și Haahr Petroleum. Aceste două cauze priveau produse comerciale. Era, prin urmare, un criteriu corespunzător pentru a stabili dacă o taxă care se aplica activităţilor din aceste cauze (și anume transportul rutier de mărfuri și, respectiv, utilizarea de instalaţii portuare pentru încărcarea sau descărcarea de mărfuri) intra în domeniul de aplicare al acestei prevederi. Faptul că acest principiu nu include, în mod natural, tranzacţii care implică deșeuri destinate eliminării și nici, prin definiţie, produse aflate la sfârșitul vieţii comerciale, care nu mai au nicio valoare economică – și care, în mod efectiv, reprezintă în general (și în prezenta cauză) o valoare negativă în sensul că necesită o plată în vederea eliminării lor – nu este suficient totuși, în opinia noastră, să înlăture o taxă care se aplică acestei eliminări din domeniul de aplicare al articolului 90 CE.

37.

Trebuie reamintit faptul că obiectivul acestei dispoziţii, obiectiv pe care Curtea s-a întemeiat în mod explicit în Hotărârea Schöttle pentru a impune ca taxa să aibă un efect imediat asupra costului produsului, este acela de a elimina restricţiile disimulate în calea liberei circulaţii a mărfurilor, restricţii care ar putea rezulta din măsuri fiscale. Dacă astfel de măsuri reprezintă o restricţie disimulată în calea liberei circulaţii a mărfurilor, chiar fără a avea un impact imediat asupra costului unui produs care nu se integrează în schemele comerciale obișnuite, astfel de măsuri fiscale ar putea totuși, în opinia noastră, să intre, în principiu, în domeniul de aplicare al articolului 90 CE. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, în acest stadiu al analizei, problema constă exclusiv în a stabili dacă, în contextul taxei, deșeurile reprezintă un „produs” în sensul acestei prevederi. Chiar și în caz afirmativ, nu s-ar produce o încălcare a articolului 90 CE, cu excepţia cazului în care s-ar proba că taxa produce un efect discriminatoriu.

38.

De asemenea, în opinia noastră, taxa chiar are un efect imediat asupra consecinţelor financiare ale tranzacţiilor care privesc deșeurile care trebuie eliminate, chiar dacă acest efect nu constituie o creștere a preţurilor de vânzare a acestora. Posesorul deșeurilor trebuie să plătească operatorului sitului un preţ pentru preluarea deșeurilor în vederea eliminării. Acest preţ este fixat în funcţie, cel puţin parţial, de sarcina pe care o reprezintă taxa pentru operator. Dacă beneficiul scutirii este exins, este evident că valoarea taxei pe care operatorul trebuie să o plătească va fi redusă și că preţul pe care acesta îl va solicita pentru preluarea deșeurilor care trebuie eliminate va fi, fără îndoială, redus în aceeași măsură. Prin urmare, faptul că aceste deșeuri care provin din alte state membre nu pot beneficia de scutirea de la plata taxei are ca rezultat indirect faptul că cei care dețin aceste deșeuri vor trebui să plătească mai mult pentru depozitarea acestora.

39.

În sfârșit, astfel cum a observat și Comisia, există un alt motiv pentru a considera că taxa se aplică unor „produse”. Prezenta cauză privește deșeuri industriale care provin din fabricarea anumitor produse finite care pot fi vândute pe piaţă. Costul acestor produse și, prin urmare, preţul acestora includ costul de eliminare a deșeurilor de fabricaţie. Din acest motiv, nu este de neconceput faptul că, cel puţin în principiu, scutirea avantajează, cel puţin în anumite cazuri, produse care sunt la originea deșeurilor în Austria în raport cu produsele originare dintr-un alt stat membru care, în general, sunt la originea deșeurilor în acesta din urmă.

40.

Pentru motivele pe care tocmai le-am prezentat, considerăm că taxa reprezintă un impozit care se aplică indirect produselor în sensul articolului 90 CE.

41.

Articolul 90 CE interzice unui stat membru să aplice produselor altor state membre impozite mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare.

42.

Părţile sunt de acord asupra faptului că taxa se aplică, în principiu, deșeurilor provenite din Austria și deșeurilor provenite din alte state membre și că aceste două categorii de deșeuri sunt produse „similare” în sensul acestei prevederi.

43.

Guvernul austriac susține, cu titlu subsidiar, că taxa nu este incompatibilă cu articolul 90 CE, deoarece aceasta nu este discriminatorie. Taxa este impusă în vederea finanţării securizării și reabilitării siturilor contaminate, indiferent dacă deșeurile depozitate, transportate sau utilizate pentru rambleiere provin din Austria sau din alte state membre. Obiectivul ALSAG este de a îmbunătăţi calitatea mediului în Austria printr-o mai bună înregistrare a siturilor contaminate și prin securizarea sau reabilitarea acestora. Scutirea procesului de tratare a deșeurilor produse în cursul operaţiunilor de securizare sau de reabilitare a siturilor contaminate sau potenţial contaminate este compatibilă cu acest obiectiv. În vederea realizării acestuia, trebuie, mai întâi, să fie colectate și evaluate informații sau să fie efectuate investigații în vederea înregistrării siturilor în cauză în Altlastenatlas. Pentru acest motiv, numai siturile austriece pot fi înscrise în acest registru. Există o diferenţă obiectivă între situaţia în care deșeurile sunt aduse dintr-un alt stat membru și situaţia în care decontaminarea și eliminarea sunt efectuate în același stat membru. Prin urmare, nu este vorba despre un caz de inegalitate de tratament între situaţii care sunt în mod fundamental similare. Așadar, nu este vorba despre discriminare.

44.

Într-adevăr, dreptul comunitar nu restrânge posibilitatea fiecărui stat membru de a stabili un sistem de impozitare diferenţiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul articolului 90 CE, în funcţie de criterii obiective, cum ar fi natura materiilor prime utilizate sau procesele de producţie aplicate. Astfel de diferenţieri nu sunt totuși compatibile cu dreptul comunitar decât dacă acestea urmăresc obiective care sunt compatibile de asemenea cu cerinţele tratatului și ale dreptului derivat și dacă modalităţile acestora sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, cu privire la importurile din alte state membre ( 32 ).

45.

În prezenta cauză, tratamentul fiscal diferenţiat al produselor vizate (adică posibilitatea de a beneficia sau de a nu beneficia de scutirea de la plata taxei) este, fără îndoială, întemeiat pe un criteriu obiectiv, cel de a stabili dacă deșeurile au fost produse în cursul operaţiunilor de securizare sau de reabilitare a unor situri potenţial contaminate înscrise în Verdachtsflähenkataster sau a unor situri contaminate înscrise în Altlastenatlas. Obiectivul acestui tratament diferenţiat – care este acela de a încuraja securizarea sau reabilitarea unor astfel de situri în vederea îmbunătăţirii protecţiei mediului și a sănătăţii publice – este, la prima vedere, compatibil cu obiectivele de mediu și de sănătate enumerate în tratat ( 33 ). Cu toate acestea, această viziune a lucrurilor poate fi simplistă. Obiectivele enunţate în tratat sunt în mod vădit stabilite la nivel comunitar. De asemenea, este evident faptul că obiectivele ALSAG sunt stabilite la scară naţională. Structura taxei și a scutirii are ca efect descurajarea securizării sau a reabilitării unor situri situate în alte state membre, în comparaţie cu siturile austriece. Numai pentru acest motiv, nu suntem convinși că tratamentul fiscal diferenţiat prevăzut de ALSAG este compatibil cu articolul 90 CE. În orice caz, cea de a treia condiţie de compatibilitate nu este, în niciun caz, îndeplinită: modalităţile nu sunt, în mod evident, de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, față de importurile din alte state membre.

46.

Beneficiul scutirii este subordonat în mod expres condiţiei ca deșeurile depozitate în depozitele de deșeuri să provină de la un sit care, prin definiţie, nu poate fi situat decât în Austria. Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că un criteriu de impozitare majorată care, prin definiţie, nu poate, în niciun caz, să fie aplicabil produselor naţionale similare nu poate fi considerat ca fiind compatibil cu articolul 90 CE ( 34 ).

47.

Guvernul austriac susține că există o diferenţă obiectivă între situaţia în care deșeurile sunt aduse dintr-un alt stat membru, situaţie care nu are nicio legătură cu reabilitarea și cu eliminarea deșeurilor, și situaţia în care decontaminarea și eliminarea sunt efectuate în același stat membru. Această afirmaţie este, în mod evident, foarte exactă, însă nu rezolvă totuși problema. Dimpotrivă, aceasta ne întărește convingerea că obiectivele de ecologie și de sănătate publică ale ALSAG sunt limitate la spaţiul naţional. Aceasta sugerează mai degrabă că taxa nu ar trebui să fie impusă în cazul în care deșeurile sunt importate dintr-un alt stat membru.

48.

Am adăuga că împrejurarea că un impozit sau o redevenţă reprezintă o taxă specială sau afectată unei destinaţii speciale nu o poate exclude din domeniul de aplicare al articolului 90 CE ( 35 ).

49.

Guvernul austriac evocă dificultatea de a verifica dacă originea deșeurilor provenite din alte state membre este comparabilă cu originea definită la articolul 3 alineatul 2 din ALSAG.

50.

Astfel de dificultăţi de ordin practic nu pot să fie totuși de natură să justifice aplicarea de taxe interne discriminatorii în ceea ce privește produsele originare din alte state membre, cu încălcarea articolului 90 CE ( 36 ). Aceasta nu înseamnă că statul membru de import nu poate să solicite o verificare pe baza unor principii generale privind repartizarea sarcinii dovezii, principii conform cărora întreprinderile care doresc să beneficieze de o scutire trebuie să demonstreze îndeplinirea condiţiilor ( 37 ). Statul membru de import are, prin urmare, dreptul de a solicita să se furnizeze proba în condiţii care nu implică riscurile de fraudă, și anume prin furnizarea unor certificate emise de către autorităţile statului membru exportator ( 38 ). Acesta trebuie totuși să ofere întreprinderilor în cauză posibilitatea de a pune la dispoziţie o astfel de dovadă ( 39 ).

51.

ALSAG condiționează deja beneficiul scutirii de sarcina de a demonstra că deșeurile au fost produse în cursul operaţiunilor de securizare sau de reabilitare a unui sit contaminat. În prezenta cauză, guvernul austriac trebuie, prin urmare, să ofere reclamantelor posibilitatea de a produce această dovadă în aceleași condiţii mutatis mutandis și potrivit acelorași cerințe impuse deţinătorilor de deșeuri care provin din situri austriece. Dacă s-a oferit posibilitatea de a proceda în acest sens, iar reclamantele nu au fost în măsură să furnizeze o dovadă care să îndeplinească aceleași cerinţe impuse deţinătorilor de deșeuri originare din Austria, guvernul austriac nu este obligat să le acorde scutirea.

52.

În sfârșit, autoritatea pârâtă a susținut în faţa instanţei de trimitere că legiuitorul naţional nu era competent să permită siturilor situate în afara teritoriului său să beneficieze de avantajul fiscal. Comisia a replicat, și suntem de acord cu aceasta, că obiecţia menționată este întemeiată pe o neînţelegere a funcţiei articolului 90 CE în sistemul general al tratatului și pe o confuzie între acest articol și cele care reglementează ajutoarele de stat (articolul 87 CE și următoarele). Normele privind ajutoarele de stat privesc promovarea de activităţi economice pe teritoriul naţional și au un domeniu de aplicare larg. În acest context, guvernul austriac afirmă în observaţiile sale scrise că a notificat, în fapt, două scheme de ajutor pentru securizare și reabilitarea siturilor contaminate, scheme aplicabile atunci când nu este posibilă identificarea poluatorului și că ambele scheme au fost aprobate de către Comisie ( 40 ). În schimb, articolul 90 CE are un domeniu de aplicare mai limitat. Acesta nu interzice un ajutor ca atare, însă exclude anumite măsuri care implică „impozite” care se aplică unor „produse”. Dacă tratamentele diferenţiate intră în domeniul de aplicare al articolului 90 CE, acestea nu pot, spre deosebire de ajutoarele de stat, să fie justificate de interesul pe care un stat membru îl are în decontaminarea siturilor ( 41 ).

53.

Prin urmare, considerăm că taxa este incompatibilă cu articolul 90 CE.

54.

Articolul 49 CE obligă statele membre să interzică restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.

55.

Reclamantele susțin, cu titlu subsidiar, că discriminarea produsă prin articolul 3 alineatul 2 punctul 1 din ALSAG împiedică operatorii de depozite de deșeuri din Austria să furnizeze serviciile de eliminare a deșeurilor în aceleași condiţii ca și producătorii naţionali de deșeuri și omologii lor străini. Prin urmare, legislaţia este de natură să descurajeze operatorii austrieci de situri să își furnizeze serviciile importatorilor de deșeuri provenite din alte state membre și presupune astfel o restricţie privind libera prestare a serviciilor în sensul articolului 49 CE.

56.

Curtea a apreciat că libera prestare a serviciilor poate fi invocată nu numai de către resortisanţii din statele membre care sunt stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor, ci și de către o întreprindere cu privire la statul în care aceasta este stabilită, atât timp cât serviciile sunt furnizate unor destinatari stabiliţi într-un alt stat membru și, în mod mai general, în toate cazurile în care un furnizor de servicii furnizează servicii pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care acesta este stabilit ( 42 ). Din momentul în care este dovedit faptul că prestările de servicii în cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 49 CE, interpretat în acest mod, această prevedere se opune aplicării oricărei reglementări naţionale care, fără o justificare obiectivă, împiedică un furnizor de servicii să își poată exercita efectiv această libertate sau al cărei efect este acela de a determina ca prestarea de servicii între statele membre să fie mai dificilă decât prestarea de servicii exclusiv în cadrul unui stat membru. În consecinţă, prestările de servicii între statele membre nu pot să fie supuse unor condiţii mai riguroase decât cele la care sunt supuse prestările de servicii similare de pe plan intern ( 43 ).

57.

Este clar că efectul combinat al taxei și al scutirii implică, astfel cum am explicat anterior ( 44 ), faptul că deţinătorii de deșeuri rezultate din securizarea sau din reabilitarea siturilor contaminate sau potenţial contaminate, situaţi în alte state membre decât Austria, trebuie să plătească mai mult pentru depozitarea acestor deșeuri în Austria decât deţinătorii de deșeuri comparabile de origine naţională. Furnizarea unor astfel de servicii de eliminare a deșeurilor între state membre este, prin urmare, supusă unor condiţii mai stricte decât cele care se aplică furnizării de servicii similare la nivel naţional.

58.

Pe această bază, suntem de acord că, în cazul în care Curtea ar aprecia că taxa se aplică mai degrabă furnizării unui serviciu decât unor produse, faptul că scutirea nu poate fi acordată pentru deșeuri provenind din situri contaminate situate în alte state membre decât Austria produce un efect incompatibil cu articolul 49 CE.

59.

Guvernul austriac arată că articolul 3 alineatul 2 punctul 1 din ALSAG este justificat de obiectivul care constă în combaterea efectelor nefaste pe care siturile contaminate le au asupra mediului și asupra sănătăţii umane și că obligaţia de a utiliza veniturile rezultate din aplicarea taxei pentru a finanţa decontaminarea acestor situri permite realizarea acestui obiectiv.

60.

ALSAG nu cuprinde o discriminare explicită care să fie întemeiată fie pe naţionalitatea furnizorului serviciului de eliminare a deșeurilor sau pe cea a destinatarului acestui serviciu, fie pe originea serviciului. Măsurile naţionale nediscriminatorii care limitează libera prestare a serviciilor pot fi justificate prin motive imperative de interes general. Acestea trebuie totuși să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins ( 45 ).

61.

Indiferent de aspectul dacă obiective ecologice strict naţionale pot, într-adevăr, să fie considerate ca fiind motive imperative de interes general în acest scop ( 46 ), excluderea, în mod general, a beneficiului de scutire a deșeurilor rezultate din securizarea sau din reabilitarea de situri contaminate sau potenţial contaminate situate în alte state membre decât Austria depășește în mod evident ceea ce este necesar pentru ca acest obiectiv să fie atins.

62.

Prin urmare, considerăm, cu titlu subsidiar, că taxa reprezintă o restricţie nejustificată privind libera prestare a serviciilor.

63.

Reclamantele pretind că articolul 3 alineatul 2 punctul 1 din ALSAG încalcă articolele 10 CE și 12 CE, însă acestea nu au expus motive în acest sens.

64.

Suntem de acord cu Comisia în sensul că, în ceea ce privește articolul 12 CE, nu este evident că o discriminare bazată pe naţionalitate include o discriminare între produse de origini diferite care intră în domeniul de aplicare al articolului 90 CE. Chiar dacă aceasta ar fi situația, articolul 90 CE (sau, în fapt, articolul 49 CE), ar reprezenta o „prevedere specială” în sensul articolului 12 CE, ceea ce ar însemna că articolul 90 CE (sau articolul 49 CE) ar fi aplicabil. Nici articolul 10 CE nu este mai pertinent în speţă, din moment ce articolul 90 CE (sau articolul 49 CE) este aplicabil.

65.

Pentru motivele pe care le-am prezentat mai sus, în opinia noastră, trebuie să se răspundă după cum urmează la întrebarea formulată de Verwaltungsgerichtshof:

„Articolul 90 CE se opune unei dispoziții fiscale naționale care supune depozitarea deșeurilor la plata unei taxe, dar scutește de la plata acestei taxe depozitarea deșeurilor care provin în mod efectiv din reabilitarea sau din securizarea siturilor contaminate, atunci când aceste situri sunt repertoriate în registrele administrative prevăzute de lege, în care pot figura numai siturile situate pe teritoriul naţional, ceea ce are drept consecință faptul că scutirea nu este posibilă decât pentru depozitarea de deșeuri ce provin din situri contaminate situate pe teritoriul național.”