Părţi
Motivele
Dizpozitiv

Părţi

În cauza C‑441/05,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de cour administrative d’appel de Douai (Franța), prin decizia din 1 decembrie 2005, primită de Curte la 12 decembrie 2005, în procedura

Roquette Frères

împotriva

Ministre de l’Agriculture, de l’Alimentation, de la Pêche et de la Ruralité,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans, președinte de cameră, domnii R. Schintgen, P. Kūris, doamna R. Silva de Lapuerta și domnul L. Bay Larsen (raportor), judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul M.-A. Gaudissart, șef de unitate,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 septembrie 2006,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Roquette Frères, de N. Coutrelis, avocat,

– pentru guvernul francez, de domnii G. de Bergues și J.‑C. Niollet, în calitate de agenți,

– pentru Consiliul Uniunii Europene, de domnul A. Gregorio Merino și de doamna A. Westerhof Löfflerová, în calitate de agenți,

– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul M. Nolin, în calitate de agent,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 26 octombrie 2006,

pronunță prezenta

Hotărâre

Motivele

1. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește validitatea:

– articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1785/81 al Consiliului din 30 iunie 1981 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 177, p. 4);

– articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2038/1999 al Consiliului din 3 septembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 252, p. 1);

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2073/2000 al Comisiei din 29 septembrie 2000 privind reducerea, pentru anul comercial 2000/2001, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza regimurilor de import preferențial (JO L 246, p. 38);

– articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 178, p. 1);

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2002 al Comisiei din 30 septembrie 2002 privind reducerea, pentru anul comercial 2002/2003, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza regimurilor de import preferențial (JO L 263, p. 31);

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 1739/2003 al Comisiei din 30 septembrie 2003 privind reducerea, pentru anul comercial 2003/2004, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza importurilor preferențiale (JO L 249, p. 38).

2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Roquette Frères (denumită în continuare „Roquette”), unicul producător de izoglucoză cu sediul în Franța metropolitană, pe de o parte, și ministre de l’Agriculture, de l’Alimentation, de la Pêche et de la Ruralité (ministrul agriculturii, alimentației, pescuitului și ruralității, denumit în continuare „ministrul”), pe de altă parte, privind cotele de producție pentru izoglucoză alocate acestei societăți în cadrul organizării comune a piețelor în sectorul zahărului.

Cadrul juridic

Regulamentul (CEE) nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1293/79

3. Potrivit articolului 9 din Regulamentul (CEE) nr. 1111/77 al Consiliului din 17 mai 1977 de stabilire a unor dispoziții comune privind izoglucoza (JO L 134, p. 4), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1293/79 al Consiliului din 25 iunie 1979 (JO L 162, p. 10):

„(1) Fiecărei întreprinderi producătoare de izoglucoză având sediul pe teritoriul Comunității i se alocă o cotă de bază pentru perioada [cuprinsă între 1 iulie 1979 și 30 iunie 1980].

[…] cota de bază a fiecărei întreprinderi în cauză este egală cu dublul producției sale constatate, în sensul prezentului regulament, pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 1978 și 30 aprilie 1979.

(2) Fiecărei întreprinderi care deține o cotă de bază i se alocă totodată o cotă cel mult egală cu cota sa de bază, căreia i se aplică un coeficient. [...]

[…]” [traducere neoficială]

4. În conformitate cu alineatul (4) al aceluiași articol, cotele de bază erau alocate nominal fiecărei întreprinderi interesate. Anexa II la Regulamentul nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1293/79, prevedea stabilirea cotei de bază pentru Roquette la 15 887 de tone exprimate în materie uscată.

5. Ca urmare a unei acțiuni introduse de societatea Roquette, Curtea a anulat Regulamentul nr. 1293/79 pentru încălcarea unor norme fundamentale de procedură (hotãrârea din 29 octombrie 1980, Roquette Frères/Consiliul, 138/79, Rec., p. 3333).

Regulamentele (CEE) nr. 387/81 și 388/81

6. Ca urmare a anulării Regulamentului nr. 1293/79, Consiliul a adoptat Regulamentul (CEE) nr. 387/81 din 10 februarie 1981 de modificare a Regulamentului nr. 1111/77 (JO L 44, p. 1), care, prin intermediul unei trimiteri la dispozițiile Regulamentului nr. 1111/77, restabilea regimul cotelor cu efect retroactiv pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1979 și 30 iunie 1980.

7. Ulterior, Regulamentul (CEE) nr. 388/81 al Consiliului din 10 februarie 1981 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1592/80 privind aplicarea regimului cotelor de producție în sectoarele zahărului și izoglucozei pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1980 și 30 iunie 1981 (JO L 44, p. 4) a reinstituit regimul cotelor de bază pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1980 și 30 iunie 1981.

Regulamentul nr. 1785/81

8. Regulamentul nr. 1111/77 a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul nr. 1785/81. În cuprinsul acestui din urmă regulament, cotele de producție pentru izoglucoză nu au mai fost stabilite nominativ pentru fiecare întreprindere producătoare, ci la nivel regional.

9. În conformitate cu cel de al paisprezecelea considerent al acestui regulament:

„[…] în cadrul regulilor și criteriilor comunitare specifice, trebuie acordată statelor membre, în afara competenței de a atribui cote pentru întreprinderile producătoare […] de izoglucoză, competența de a modifica ulterior cotele întreprinderilor existente printr‑o reducere a acestora cu o cantitate totală care nu poate totuși să depășească pentru toată perioada cuprinsă între 1 iulie 1981 și 30 iunie 1986 10 % din cotele stabilite inițial în conformitate cu criteriile relevante, precum și competența de a realoca altor întreprinderi cotele reduse; […]” [traducere neoficială]

10. Regulamentul nr. 1785/81 era aplicabil inițial pentru anii comerciali 1981/1982-1985/1986. Articolul 24 prevedea:

„(1) Statele membre alocă, în condițiile prezentului titlu, o cotă A și o cotă B fiecărei întreprinderi producătoare […] de izoglucoză care își are sediul pe teritoriul lor și care […] a beneficiat, în perioada cuprinsă între 1 iulie 1980 și 30 iunie 1981, de o cotă de bază, astfel cum aceasta este definită […] de Regulamentul (CEE) nr. 1111/77 […]

[...]

(3) Cota A a fiecărei întreprinderi producătoare […] de izoglucoză este egală cu cota de bază care i‑a fost acordată pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1980 și 30 iunie 1981.

[…]

(5) Cota B a fiecărei întreprinderi producătoare de izoglucoză este egală cu 23,55 % din cota sa A stabilită în conformitate cu alineatul (3) […]

[…]” [traducere neoficială]

11. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, cantitățile de bază pentru alocarea cotelor menționate pentru Franța metropolitană erau stabilite la 15 887 de tone (cantitățile de bază A) și, respectiv, 4 135 de tone (cantitățile de bază B), exprimate în materie uscată.

12. În sfârșit, articolul 25 din Regulamentul nr. 1785/81 permitea transferul și reducerea cotelor A și a cotelor B în condițiile următoare:

„(1) Statele membre pot efectua transferuri ale cotelor A și B între întreprinderi, în condițiile prezentului articol și ținând seama de interesele fiecăreia dintre părțile în cauză […]

(2) Statele membre pot diminua cota A și cota B ale fiecărei întreprinderi producătoare […] de izoglucoză [având sediul] pe teritoriul lor cu o cantitate totală ce nu poate depăși […] 10 % din cota A sau B, după caz […]

[…]

(3) Cantitățile de cote A sau B reduse se atribuie ca atare de către statele membre uneia sau mai multor alte întreprinderi care beneficiază sau nu de o cotă și care au sediul în aceeași regiune, în sensul articolului 24 alineatul (2), ca întreprinderile în privința cărora aceste cantități au fost reduse.

[…]” [traducere neoficială]

Regulamentele nr. 2038/1999 și nr. 2073/2000

13. Prin Regulamentul nr. 2038/1999, Consiliul a adoptat o nouă organizare comună a piețelor în sectorul zahărului, codificând totodată Regulamentul nr. 1785/81, care a fost abrogat.

14. Articolul 26 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul nr. 2038/1999 preciza:

„În scopul respectării angajamentelor asumate de Comunitate în cadrul acordului agricol încheiat în conformitate cu articolul 300 alineatul (2) [CE], garanțiile fluxului […] izoglucozei […] [produse] în limitele cotelor pot fi reduse pentru unul sau mai mulți ani comerciali determinați.” [traducere neoficială]

15. Articolul 27 alineatul (1) din regulamentul menționat prevedea:

„Statele membre alocă, în condițiile prezentului capitol, o cotă A și o cotă B fiecărei întreprinderi producătoare […] de izoglucoză care are își sediul pe teritoriul lor și care:

– […] a beneficiat, pentru anul comercial 1994/1995, de o cotă A și de o cotă B,

[…]” [traducere neoficială]

16. Cantitățile de bază pentru alocarea cotelor A și B menționate, astfel cum sunt prevăzute la alineatul (3) al aceluiași articol, erau identice cu cele stabilite anterior pentru anii comerciali 1981/1982-1985/1986 la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1785/81.

17. În sfârșit, articolul 30 din Regulamentul nr. 2038/1999 prevedea transferul și reducerea cotelor A și B în condiții similare cu cele prevăzute anterior la articolul 25 din Regulamentul nr. 1785/81.

18. Regulamentul nr. 2073/2000, adoptat în temeiul articolului 26 alineatul (5) din Regulamentul nr. 2038/1999, urmărea reducerea, pentru anul comercial 2000/2001, a cotelor alocate prin acesta din urmă. Articolul 1 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2073/2000 prevedea:

„(2) Diferența prevăzută la alineatul (1) [498 800 de tone] este repartizată pe produse și pe regiuni conform prevederilor anexei I.

După reducerea cu această diferență, cantitățile de bază utilizate pentru alocarea cotelor de producție întreprinderilor producătoare în anul comercial 2000/2001 vor corespunde cantităților prevăzute în anexa II.

(3) [...] statele membre stabilesc diferența specifică fiecărei întreprinderi producătoare căreia i s‑a alocat o cotă de producție pentru anul comercial 2000/2001, precum și cotele A și B ale fiecărei întreprinderi producătoare modificate pe baza acestei diferențe.”

Regulamentele nr. 1260/2001, nr. 1745/2002 și nr. 1739/2003

19. Regulamentul nr. 1260/2001 era aplicabil pentru anii comerciali 2001/2002-2005/2006.

20. Din articolul 10 alineatul (2) și din articolul 11 alineatul (2) din regulamentul menționat rezultă că, pentru Franța metropolitană, cantitățile de bază pentru producția de izoglucoză erau de 15 747,1 tone (cantitatea de bază A) și de 4 098,6 tone (cantitatea de bază B), exprimate în materie uscată.

21. Articolul 11 alineatul (3) din regulamentul menționat preciza:

„Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (3)-(6) și articolului 12, cotele A și B […] ale întreprinderilor producătoare de izoglucoză […] sunt cele care au fost alocate de statele membre pentru anul comercial 2000/2001, anterior aplicării articolului 26 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2038/1999 […]” [traducere neoficială]

22. Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/2001 permitea, după exemplul articolului 26 alineatul (5) din Regulamentul nr. 2038/1999, reducerea cantității garantate în cadrul regimului cotelor de producție, în scopul respectării angajamentelor internaționale.

23. În sfârșit, articolul 12 din Regulamentul nr. 1260/2001, asemănător articolului 25 din Regulamentul nr. 1785/81 și articolului 30 din Regulamentul nr. 2038/1999, prevedea că statele membre pot să efectueze transferuri ale cotelor A și B între întreprinderi.

24. În temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1260/2001, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 1745/2002, care urmărește reducerea cantităților garantate în cadrul regimurilor cotelor de producție pentru anul comercial 2002/2003. Articolul 1 alineatele (2) și (3) din acest regulament prevedea:

„(2) Reducerea prevăzută la alineatul (1) [862 475 de tone] este repartizată pe produse și pe regiuni în conformitate cu anexa I.

După reducere, cantitățile de bază folosite pentru alocarea cotelor de producție către întreprinderile producătoare pentru anul comercial 2002/2003 sunt cele menționate în anexa II.

(3) Pentru fiecare întreprindere producătoare căreia i‑a fost alocată o cotă de producție pentru anul comercial 2002/2003, statele membre stabilesc reducerea specifică, atât pentru cota A, cât și pentru cota B, modificate ca urmare a aplicării acestei reduceri […]” [traducere neoficială]

25. În sfârșit, o nouă reducere a cotelor de producție de izoglucoză a avut loc în temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 1739/2003 pentru anul comercial 2003/2004.

Acțiunea principală și întrebările preliminare

26. Prin decizia din 28 iunie 2000, directorul pentru politici economice și internaționale din Ministerul Agriculturii a confirmat pentru Roquette nivelul cotelor anuale de producție de izoglucoză care i‑au fost alocate în temeiul Regulamentului nr. 1785/81 și al Regulamentului nr. 2038/1999 începând cu anul comercial 1981/1982, respectiv 15 887 de tone pentru izoglucoza A și 4 135 de tone pentru izoglucoza B.

27. Ulterior, prin hotărârea din 26 octombrie 2000, ministrul a redus cotele alocate societății Roquette în temeiul Regulamentului nr. 2073/2000 cu 606,6 tone de izoglucoză A și cu 157,9 tone de izoglucoză B, stabilind astfel aceste cote pentru anul comercial 2000/2001 la 15 280,4 tone și, respectiv, 3 977,1 tone.

28. Prin hotărârea din 13 iulie 2001, adoptată în temeiul Regulamentului nr. 1260/2001, ministrul a stabilit, pentru anii comerciali 2001/2002-2005/2006, cotele de producție pentru Roquette la 15 747,1 tone pentru izoglucoza A și 4 098,6 tone pentru izoglucoza B.

29. Prin hotărârea din 23 octombrie 2002, adoptată în temeiul Regulamentelor nr. 1745/2002 și nr. 1739/2003, ministrul a „declasat”, pentru anul comercial 2002/2003, 1 048,9 tone de izoglucoză A și 273 de tone de izoglucoză B, stabilind astfel cotele de producție pentru Roquette la 14 698,2 și, respectiv, 3 825,6 tone. Totodată, prin hotărârea din 17 octombrie 2003, acesta a „declasat” 262,1 tone de izoglucoză A și 68,2 tone de izoglucoză B pentru anul comercial 2003/2004, stabilind, prin urmare, cotele menționate la 15 485 de tone și, respectiv, 4 030,4 tone pentru acest an comercial.

30. Roquette a formulat acțiuni în anularea deciziei din 28 iunie 2000 și a celor patru hotărâri citate anterior la tribunal administratif de Lille, invocând nelegalitatea celor șase regulamente pe care se întemeiază acestea.

31. După conexarea celor cinci acțiuni, acest tribunal le‑a respins prin hotărârea din 11 martie 2004, considerând că Roquette ar fi trebuit să formuleze o acțiune în anulare la instanțele comunitare împotriva Regulamentului nr. 1785/81 și a celor cinci regulamente ulterioare.

32. Cererile au fost astfel respinse în totalitate fără a se examina fondul, tribunalul menționat aplicând jurisprudența Curții ce rezultă din hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C‑239/99, Rec., p. I‑1197), potrivit căreia un reclamant nu poate să invoce, pe cale de excepție, în fața instanței naționale nelegalitatea unui act comunitar pe care nu l‑a atacat în mod direct în fața instanțelor comunitare în termenul prevăzut.

33. Roquette a formulat apel împotriva acestei hotărâri la cour administrative d’appel de Douai.

34. În aceste condiții, cour administrative d’appel de Douai a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Ar fi fost fără îndoială admisibilă acțiunea introdusã direct la [Curte] de societatea Roquette Frères având ca obiect contestarea legalității [alineatului] (2) al articolului 24 din Regulamentul nr. 1785/81, a [alineatului] (3) al articolului 27 din Regulamentul nr. 2038/1999, a articolului 1 din Regulamentul nr. 2073/2000, a [alineatului] (2) al articolului 11 din Regulamentul nr. 1260/2001, a articolului 1 din Regulamentul nr. 1745/2002 și a articolului 1 din Regulamentul nr. 1739/2003[?]

2) În ipoteza în care ar fi admisibil ca societatea Roquette Frères sã invoce nelegalitatea dispozițiilor menționate [în fața instanțelor naționale], sunt valide [...] [alineatul] (2) al articolului 24 din Regulamentul nr. 1785/81, [alineatul] (3) al articolului 27 din Regulamentul nr. 2038/1999, articolul 1 din Regulamentul nr. 2073/2000, [alineatul] (2) al articolului 11 din Regulamentul nr. 1260/2001, articolul 1 din Regulamentul nr. 1745/2002 și articolul 1 din Regulamentul nr. 1739/2003 în ceea ce privește stabilirea cantităților de bază maxime de producție de izoglucoză pentru Franța metropolitană fără a ține seama de izoglucoza produsă în acest stat membru între 1 noiembrie 1978 și 30 aprilie 1979 ca produs intermediar servind la realizarea altor produse destinate vânzării[?]”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

35. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă o acțiune în anularea dispozițiilor vizate în această întrebare (denumite în continuare „dispozițiile în litigiu”), formulată în temeiul articolului 230 CE de o persoană fizică sau juridică precum Roquette, în împrejurări de fapt și de drept precum cele din acțiunea principală, ar fi fost fără îndoială admisibilă.

36. Această instanță urmărește de fapt să se asigure că, având în vedere jurisprudența ce rezultă în special din hotărârea Nachi Europe, citată anterior, Roquette poate invoca în fața sa nelegalitatea dispozițiilor în litigiu, chiar dacă nu a introdus o acțiune în anulare împotriva acestor dispoziții la instanțele comunitare în termenul prevăzut de articolul 230 CE.

37. În această privință, guvernul francez și Comisia Comunităților Europene susțin că Roquette ar fi putut fără îndoială să introducă o acțiune în anulare împotriva dispozițiilor în litigiu, în măsura în care acestea o priveau în mod direct și individual, în special datorită faptului că era unicul producător francez de izoglucoză și beneficia, în această calitate, de totalitatea cantităților de bază alocate Franței metropolitane.

38. Dimpotrivă, Roquette și Consiliul Uniunii Europene apreciază că dispozițiile în litigiu nu o privesc în mod direct și individual pe reclamanta din acțiunea principală și că, în orice caz, persistă o anumită îndoială în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii sale în anularea acestor dispoziții. În consecință, jurisprudența ce rezultă din hotărârea Nachi Europe, citată anterior, nu ar fi aplicabilă în speță, astfel că reclamanta din acțiunea principală ar putea să se prevaleze de eventuala nevaliditate a dispozițiilor în litigiu și, în consecință, Curtea ar trebui să se pronunțe asupra validității acestora.

39. Mai întâi, trebuie amintit că articolul 241 CE exprimă un principiu general de drept care asigură reclamantului dreptul de a invoca, în cadrul unei acțiuni formulate potrivit dreptului național împotriva respingerii cererii sale, nelegalitatea unui act comunitar care servește drept fundament al unei decizii naționale adoptate împotriva celui interesat, chestiunea validității acestui act comunitar putând, în consecință, să fie deferită Curții în cadrul unei proceduri preliminare (hotărârea Nachi Europe, citată anterior, punctul 35 și jurisprudența citată).

40. Totuși, acest principiu general, destinat să garanteze că orice persoană dispune sau a dispus de posibilitatea de a contesta un act comunitar care servește drept fundament al unei decizii care îi este opozabilă, nu se opune în niciun mod ca un regulament să devină definitiv pentru un particular față de care trebuie să fie privit ca o decizie individuală și care ar fi putut fără îndoială să solicite anularea acestuia în temeiul articolului 230 CE, ceea ce îl împiedică pe respectivul particular să invoce nelegalitatea acestui regulament în fața instanței naționale (hotărârea Nachi Europe, citată anterior, punctul 37).

41. Prin urmare, trebuie stabilit dacă o acțiune pe care societatea Roquette ar fi formulat‑o în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE împotriva dispozițiilor în litigiu ar fi fost fără îndoială admisibilă, în măsura în care acestea o privesc în mod direct și individual (a se vedea în acest sens hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții, C‑241/95, Rec., p. I‑6699, punctul 15).

42. În această privință, trebuie constatat că regulamentele în care sunt cuprinse dispozițiile menționate stabilesc, printre altele, un sistem de alocare a unor cantități de bază pentru producție statelor membre, acestora revenindu‑le sarcina de a le repartiza diferitelor întreprinderi producătoare care au sediul pe teritoriul lor.

43. Or, într‑un astfel de sistem în care statele membre au sarcina de a repartiza întreprinderilor producătoare cantitățile de bază de producție care le‑au fost alocate, cu posibilitatea de a opera transferuri de cote între acestea, se impune a se constata că, pentru fiecare producător, cotele sunt stabilite în mod direct și definitiv prin decizia statului membru de care aparține.

44. Pe de altă parte, trebuie amintit că, în acest sistem, statele membre beneficiau de o anumită marjă de apreciere, întrucât puteau proceda, în condițiile prevăzute de reglementarea comunitară, la o nouă repartizare a cotelor între întreprinderile producătoare, în special cu scopul de a permite noilor întreprinderi să se lanseze în producția de izoglucoză.

45. În consecință, o întreprindere producătoare nu ar putea fi, în principiu, direct vizată, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, de alocarea cantităților de bază pentru producție către statele membre, astfel cum este realizată la nivel comunitar prin dispozițiile în litigiu.

46. În sfârșit, faptul că Roquette a fost singura întreprindere producătoare de izoglucoză având sediul în Franța metropolitană și că a beneficiat, în această calitate, de întreaga cantitate de bază de producție alocată acesteia din urmă nu schimbă cu nimic această concluzie, deoarece, în lipsa unei decizii naționale în acest sens, nimic nu asigura în realitate acestei întreprinderi un astfel de nivel al cotelor numai în temeiul regulamentelor comunitare, de vreme ce o parte din cotele sale ar fi putut fi realocată de către statul membru interesat în special unui nou producător de izoglucoză.

47. Rezultă din constatările precedente că o întreprindere precum Roquette nu putea fi considerată ca fiind direct vizată, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, de dispozițiile în litigiu. În consecință, nu se poate susține că acțiunea acesteia în anularea dispozițiilor respective introdusă la instanțele comunitare ar fi fost fără îndoială admisibilă.

48. Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară că o acțiune în anularea dispozițiilor în litigiu formulată în temeiul articolului 230 CE de o persoană fizică sau juridică precum Roquette, în împrejurări de fapt și de drept precum cele din acțiunea principală, nu ar fi fost fără îndoială admisibilă. În consecință, o asemenea persoană poate invoca, în cadrul unei acțiuni formulate potrivit dreptului național, nelegalitatea acestor dispoziții, chiar dacă nu a introdus o acțiune în anulare împotriva dispozițiilor menționate la instanțele comunitare în termenul prevăzut de articolul 230 CE.

Cu privire la a doua întrebare

49. Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să examineze validitatea dispozițiilor în litigiu, în măsura în care ele stabilesc cantitățile de bază maxime pentru producția de izoglucoză pentru Franța metropolitană fără a ține seama de izoglucoza produsă în acest stat membru între 1 noiembrie 1978 și 30 aprilie 1979 (denumită în continuare „perioada de referință”) ca produs intermediar ce servește la realizarea finală a altor produse destinate vânzării.

50. În această privință, Roquette susține că dispozițiile în litigiu nu sunt valide. Aceasta susține că stabilirea inițială a cotelor de izoglucoză în cadrul Regulamentului nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 387/81, era nelegală, având în vedere jurisprudența care rezultă din hotărârea din 13 februarie 1992, Roquette Frères (C‑210/90, Rec., p. I‑731), în măsura în care cantitățile de izoglucoză obținute ca produs intermediar nu au fost avute în vedere în perioada de referință, care a servit la determinarea cotelor inițiale, în funcție de care au fost ulterior determinate prin dispozițiile în litigiu cantitățile de bază pentru producție alocate statelor membre.

51. Fiind vorba de date care privesc perioada de referință, Roquette apreciază că nu exista nicio indicație în reglementarea atunci în vigoare în ceea ce privește necesitatea de a include în datele pe care producătorii erau obligați să le transmită autorităților competente cantitățile de izoglucoză obținute ca produs intermediar. Această incertitudine ar fi fost alimentată de comportamentul statelor membre și, în ultimă instanță, de cel al Comisiei, care a solicitat doar în mod laconic să îi fie transmise datele privitoare la capacitatea de producție a producătorilor de izoglucoză, fără a furniza precizări suplimentare. În consecință, Roquette concluzionează că nu i s‑ar putea reproșa că nu a inclus în datele care au servit la stabilirea cotelor inițiale cantitățile de izoglucoză obținute ca produs intermediar.

52. Dimpotrivă, guvernul francez, Consiliul și Comisia apreciază că dispozițiile în litigiu sunt valide. Aceștia susțin în special că tocmai absența vreunei diferențieri, în cadrul legislației atunci aplicabile, în ceea ce privește destinația producției de izoglucoză ar fi putut să determine societatea Roquette să nu opereze distincția și, pe cale de consecință, să transmită toate datele referitoare la producția de izoglucoză, inclusiv cele relative la izoglucoza obținută ca produs intermediar. Prin urmare, nu s‑ar putea reține o eroare vădită de apreciere din partea Consiliului la momentul stabilirii cantităților de bază, astfel cum rezultă din dispozițiile în litigiu.

53. În prealabil, trebuie amintit că prin Regulamentul nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 387/79, Consiliul a alocat societății Roquette o cotă de bază inițială pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1979 și 30 iunie 1980. Astfel cum rezultă din modul de formulare a articolului 9 alineatului (1) al doilea paragraf din acest regulament, această cotă trebuia să fie egală cu dublul producției sale constatate în perioada de referință.

54. Pentru a determina producția fiecăreia dintre întreprinderile interesate în această perioadă, Comisia a folosit datele referitoare la producția acestora din fiecare lună calendaristică pe care statele membre i le‑au transmis în temeiul articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1471/77 din 30 iunie 1977 privind comunicările statelor membre referitoare la izoglucoză (JO L 162, p. 13). Aceste date erau obținute de statele membre prin intermediul declarațiilor date chiar de întreprinderile producătoare.

55. Folosind această bază, Consiliul a stabilit, într‑un tabel inserat în anexa II la Regulamentul nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1293/79, cota de bază pentru Roquette la 15 887 de tone exprimate în materie uscată, adică dublul producției sale constatate în perioada de referință, în conformitate cu procedura descrisă la punctul precedent al prezentei hotărâri. În această privință, este cert că Roquette nu a inclus în datele referitoare la producție transmise autorităților naționale competente cantitățile de izoglucoză obținute ca produs intermediar.

56. Rezultă din dispozițiile în litigiu că, pe cale de consecință, cantitățile de bază au fost stabilite la același nivel cu cotele de bază acordate inițial, sub rezerva reducerilor rezultând din angajamentele internaționale asumate de Comunitate.

57. În această privință, trebuie constatat că, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1979 și 30 iunie 1980, cotele inițiale fuseseră stabilite, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 387/79, pe baza producției constatate a întreprinderilor producătoare în perioada de referință, această constatare fiind fondată pe datele pe care chiar întreprinderile producătoare le transmiseseră statelor membre, care, după ce au luat act de acestea și au procedat la eventuale verificări, le‑au comunicat Comisiei, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul nr. 1471/77. Din moment ce Consiliul a decis să se raporteze la acele cote, acesta nu mai trebuia să colecteze din nou datele menționate la momentul adoptării regulamentelor în cauză în acțiunea principală.

58. În consecință, împrejurarea că, în dispozițiile în litigiu, Consiliul a continuat să se întemeieze pe cotele de bază inițiale nu ar avea, în sine, drept consecință nevaliditatea dispozițiilor în litigiu.

59. În orice caz, trebuie observat că, în măsura în care o acțiune în anularea Regulamentului nr. 1111/77, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 387/81, formulată de Roquette în temeiul articolului 230 CE ar fi fost în mod evident admisibilă în ceea ce privește calculul cotelor de bază, aceasta nu ar putea repune în discuție validitatea acestui regulament în cadrul litigiului principal.

60. Având în vedere considerentele ce precedă, trebuie să se răspundă la cea de a doua întrebare adresată că examinarea acesteia din urmă nu a relevat niciun element de natură a afecta validitatea dispozițiilor în litigiu.

Cu privire la cheltuielile de judecată

61. Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) hotărăște:

1) O acțiune în anulare formulată în temeiul articolului 230 CE de o persoană fizică sau juridică precum Roquette, în împrejurări de fapt și de drept precum cele din acțiunea principală, nu ar fi fost fără îndoială admisibilă împotriva:

– articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1785/81 al Consiliului din 30 iunie 1981 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului,

– articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2038/1999 al Consiliului din 3 septembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului,

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2073/2000 al Comisiei din 29 septembrie 2000 privind reducerea, pentru anul comercial 2000/2001, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza regimurilor de import preferențial,

– articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului,

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2002 al Comisiei din 30 septembrie 2002 privind reducerea, pentru anul comercial 2002/2003, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza regimurilor de import preferențial și

– articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 1739/2003 al Comisiei din 30 septembrie 2003 privind reducerea, pentru anul comercial 2003/2004, a cantității garantate pe baza planului cotelor de producție pentru sectorul zahărului și a necesarului maxim estimat pentru aprovizionarea rafinăriilor de zahăr pe baza importurilor preferențiale.

În consecință, o asemenea persoană poate invoca, în cadrul unei acțiuni formulate potrivit dreptului național, nelegalitatea acestor dispoziții, chiar dacă nu a introdus o acțiune în anulare împotriva dispozițiilor menționate la instanțele comunitare în termenul prevăzut de articolul 230 CE.

2) Examinarea celei de a doua întrebări adresate nu a relevat niciun element de natură a afecta validitatea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1785/81, a articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2038/1999, a articolului 1 din Regulamentul nr. 2073/2000, a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/2001, a articolului 1 din Regulamentul nr. 1745/2002 și a articolului 1 din Regulamentul nr. 1739/2003.