Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R0545

Regulamentul (UE) nr. 545/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate Text cu relevanță pentru SEE

JO L 163, 29.5.2014, p. 10–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2020; abrogare implicită prin 32019R1700

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/545/oj

29.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 163/10


REGULAMENTUL (UE) NR. 545/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 15 mai 2014

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Pentru a combate în mod eficient discriminarea în conformitate cu articolul 10 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), pentru a contribui la asigurarea conformității cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și pentru a urmări obiectivul ocupării depline a forței de muncă și al progresului social în conformitate cu articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), precum și pentru a monitoriza progresele în direcția îndeplinirii obiectivelor politicii Uniunii, cum ar fi obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020, este necesar să existe statistici comparabile, fiabile și obiective privind situația lucrătorilor, a șomerilor și a persoanelor din afara pieței muncii, respectând totodată confidențialitatea statistică, viața privată și protecția datelor cu caracter personal.

(2)

În urma intrării în vigoare a TFUE, este necesară alinierea competențelor conferite Comisiei la articolul 290 din TFUE și la noul cadru legislativ care rezultă din intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(3)

Comisia și-a luat angajamentul, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 182/2011, să revizuiască actele legislative care conțin în prezent trimiteri la procedura de reglementare cu control, ținând cont de criteriile stabilite în TFUE.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului (3) conține trimiteri la procedura de reglementare cu control și, prin urmare, ar trebui revizuit din perspectiva criteriilor stabilite în TFUE.

(5)

Pentru a ține seama în special de progresele economice, sociale și tehnice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adaptarea listei de variabile ale anchetei, specificate în lista celor 14 grupuri de caracteristici ale anchetei menționate în Regulamentul (CE) nr. 577/98, în vederea stabilirii unui program de module ad hoc pentru o perioadă de trei ani care să specifice, pentru fiecare modul ad hoc, subiectul, lista și descrierea domeniului de informare specializată (denumit în continuare „submodulul ad hoc”), precum și perioada de referință. În plus, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate pentru a adopta lista variabilelor structurale și periodicitatea colectării informațiilor. Comisia ar trebui să se asigure că aceste acte delegate nu impun o sarcină suplimentară semnificativă pentru statele membre sau pentru respondenți.

(6)

Este deosebit de important ca în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(7)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 577/98, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(8)

Având în vedere importanța pe care modulele ad hoc ale anchetei asupra forței de muncă o au pentru politicile Uniunii, urmează să fie acordată o contribuție a Uniunii la finanțarea punerii în aplicare a modulelor respective în conformitate cu principiul unei repartiții rezonabile a sarcinii financiare între bugetele Uniunii și bugetele statelor membre. Granturile ar trebui acordate fără cereri de propuneri, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Granturile ar trebui acordate, sub rezerva punerii în aplicare efective a modulelor ad hoc, institutelor naționale de statistică și altor autorități naționale menționate în Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Granturile prevăzute în scopul efectuării anchetelor asupra forței de muncă pot lua forma unor sume forfetare. În acest context, utilizarea unor sume forfetare ar trebui să fie una dintre principalele modalități de simplificare a gestionării granturilor.

(9)

Prin derogare de la Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 și având în vedere sarcina administrativă crescută legată de informațiile suplimentare care trebuie culese pentru modulele ad hoc ale anchetei asupra forței de muncă, care va contribui la asigurarea indicatorilor pentru obiectivele de politică ale Uniunii, este necesară cofinanțarea costurilor legate de salariile personalului administrațiilor naționale, chiar și în cazul în care autoritatea publică în cauză ar fi realizat acțiunea susținută fără grantul din partea Uniunii, precum și cofinanțarea altor costuri eligibile relevante.

(10)

În ceea ce privește atribuirea de competențe Comisiei, prezentul regulament se limitează la alinierea competențelor atribuite în prezent Comisiei, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 577/98, la articolul 290 din TFUE și la noul cadru legislativ care rezultă din intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 182/2011, precum și, dacă este cazul, la revizuirea domeniului de aplicare a competențelor respective. Deoarece este valabil în continuare faptul că obiectivele Regulamentului (CE) nr. 577/98 nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor menționate.

(11)

În scopul asigurării securității juridice, este necesar ca procedurile pentru adoptarea măsurilor care au fost inițiate, însă nu au fost finalizate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, să nu fie afectate de prezentul regulament.

(12)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 577/98 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 577/98 se modifică după cum urmează:

1.

articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 7c în ceea ce privește adaptarea listei de variabile ale anchetei, specificate în lista celor 14 grupuri de caracteristici ale anchetei menționate la alineatul (1) din prezentul articol și necesară ca urmare a evoluției tehnicilor și conceptelor. Un act delegat adoptat în conformitate cu prezentul alineat nu poate transforma variabilele opționale în variabile obligatorii. Variabilele obligatorii care trebuie incluse în mod continuu fac parte din caracteristicile anchetei prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(j) și literele (l), (m) și (n) din prezentul articol. Aceste variabile se numără printre cele 94 de caracteristici ale anchetei. Actele delegate respective se adoptă cel târziu cu 15 luni înainte de începutul perioadei de referință a anchetei.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 7c în ceea ce privește o listă de variabile (denumite în continuare „variabile structurale”) selectate dintre caracteristicile anchetei specificate la alineatul (1) din prezentul articol, folosind un subeșantion de observații independente care trebuie colectate doar ca medii anuale raportate la 52 de săptămâni, și nu ca medii trimestriale.

(2a)   Variabilele structurale îndeplinesc condiția conform căreia eroarea tip relativă (făcând abstracție de efectul de sondaj) a oricărei estimări anuale, care reprezintă 1 % sau mai mult din populația aptă de muncă, nu depășește următoarele procente:

(a)

9 % pentru statele membre a căror populație este între 1 milion și 20 de milioane de locuitori; și

(b)

5 % pentru statele membre a căror populație depășește 20 de milioane de locuitori.

Statele membre a căror populație este mai mică de 1 milion de locuitori sunt scutite de cerințele referitoare la eroarea tip relativă iar variabilele structurale se culeg pentru eșantionul total, cu excepția cazului în care eșantionul îndeplinește criteriul stabilit la litera (a).

În cazul statelor membre care utilizează un subeșantion pentru culegerea de date referitoare la variabilele structurale, dacă se utilizează mai multe perioade, subeșantionul total este constituit din observații independente.

(2b)   Se asigură coerența între totalurile anuale ale subeșantioanelor și mediile anuale ale eșantioanelor complete pentru ocuparea forței de muncă, șomaj și inactivitate pe sexe și pe următoarele grupe de vârstă: 15-24, 25-34, 35-44, 45-54, și 55 și peste.

(3)   Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, adoptarea normelor privind regulile de control, codificarea variabilelor și lista principiilor pentru formularea de întrebări privind situația ocupării locurilor de muncă. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 8 alineatul (2).”;

(b)

alineatul (4) se elimină;

2.

se introduc următoarele articole:

„Articolul 7a

Module ad hoc

(1)   Un alt set de caracteristici pentru a completa informațiile descrise la articolul 4 alineatul (1) poate fi adăugat (denumit în continuare „modul ad hoc”).

(2)   Eșantionul utilizat pentru culegerea de informații despre modulele ad hoc furnizează și informații despre variabilele structurale.

(3)   Eșantionul utilizat pentru culegerea de informații despre modulele ad hoc îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(a)

culege informații despre modulele ad hoc în cursul celor 52 de săptămâni de referință și face obiectul acelorași cerințe ca cerințele de la articolul 4 alineatul (2a); sau

(b)

culege informații despre modulele ad hoc într-un eșantion complet de cel puțin un sfert.

(4)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 7c prin care stabilește un program de module ad hoc pentru o perioadă de trei ani. Pentru fiecare modul ad hoc, acest program definește subiectul, lista și descrierea domeniului de informare specializată (denumit în continuare „submodulul ad hoc”) care formează cadrul în care sunt stabilite caracteristicile tehnice ale modulului ad hoc menționate la alineatul (5) de la prezentul articol și este definită perioada de referință. Programul se adoptă cel târziu cu 24 luni înainte de începutul perioadei de referință a programului.

(5)   Pentru a asigura aplicarea uniformă a programului prevăzut la alineatul (4) din prezentul articol, Comisia, prin intermediul actelor de punere în aplicare, specifică caracteristicile tehnice ale modulului ad hoc în cadrul fiecărui submodul ad hoc în conformitate cu domeniul de informare specializată menționat la alineatul respectiv, precum și filtrele și codurile care trebuie să fie utilizate pentru transmiterea datelor și termenul de transmitere a rezultatelor, care poate fi diferit de termenul stabilit la articolul 6. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 8 alineatul (2).

(6)   Lista detaliată a informațiilor care trebuie colectate în cadrul unui modul ad hoc se stabilește cu cel puțin 12 luni înainte de începerea perioadei de referință pentru modulul respectiv. Mărimea unui modul ad hoc este limitată la 11 caracteristici tehnice.

Articolul 7b

Acordarea de finanțare

Uniunea acordă sprijin financiar institutelor naționale de statistică și altor autorități naționale, menționate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (6), pentru punerea în aplicare a modulelor ad hoc menționate la articolul 7a din prezentul regulament, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1296/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7). În conformitate cu articolul 128 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (8), Uniunea poate acorda granturi institutelor naționale de statistică respective și altor autorități naționale în lipsa unei cereri de propuneri. Granturile pot lua forma unor sume forfetare și sunt condiționate de participarea efectivă a statelor membre la punerea în aplicare a modulelor ad hoc.

Articolul 7c

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Atunci când exercită competențele delegate în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) și articolul 7a, Comisia se asigură că actele delegate nu creează o sarcină suplimentară semnificativă pentru statele membre și pentru respondenți.

Actele delegate respective sunt adoptate doar atunci când sunt necesare pentru a ține seama de evoluțiile sociale și economice. Actele delegate respective nu schimbă caracterul facultativ al informațiilor solicitate.

Comisia justifică în mod corespunzător acțiunile statistice prevăzute în actele delegate respective, folosind, după caz, informații de la experți relevanți bazate pe o analiză a rentabilității, inclusiv o evaluare a sarcinii suportate de respondenți și a costurilor de elaborare a statisticilor, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.

(3)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 7a se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 18 iunie 2014. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(4)   Delegarea de competențe menționată la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 7a poate fi oricând revocată de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării competenței specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 4 alineatul (2) și al articolului 7a intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Perioada respectivă se prelungește cu două luni, la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(6)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164)."

(7)  Regulamentul (UE) nr. 1296/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind Programul Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială („EaSI”) și de abrogare a Deciziei nr. 283/2010/UE de instituire a unui instrument european de microfinanțare Progress pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială (JO L 347, 20.12.2013, p. 238)."

(8)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).”;"

3.

articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul Sistemului Statistic European instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(9)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

Articolul 2

Prezentul regulament nu afectează procedurile pentru adoptarea măsurilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 577/98 care au fost inițiate, însă nu a fost finalizate înainte de 18 iunie 2014.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 mai 2014.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

D. KOURKOULAS


(1)  Poziția Parlamentului European din 15 aprilie 2014 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și decizia Consiliului din 8 mai 2014.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului din 9 martie 1998 privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate (JO L 77, 14.3.1998, p. 3).

(4)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).


Top