1.

Prezenta cauză își are originea într‑o cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) cu privire la interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți ( 2 ).

2.

Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 prevede că agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzacțiile comerciale încheiate în termenul prevăzut în contractul de agenție, în cazul în care tranzacția a fost încheiată cu un terț pe care acesta l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel. Ne vom referi la acesta ca fiind un comision pentru tranzacțiile repetate ( 3 ).

3.

Principala problemă ridicată în prezenta cauză este dacă articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 trebuie interpretat ca fiind o normă cu caracter imperativ sau o normă fără caracter imperativ și, prin urmare, dacă părților la contractul de agenție li se poate permite sau nu să excludă dreptul agentului comercial la comisionul pentru tranzacțiile repetate.

4.

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 prevede:

„Agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzacțiile comerciale încheiate în termenul prevăzut în contractul de agenție:

5.

Articolul 761 alineatul (1) din Codul civil ( 4 ), care transpune în dreptul polonez articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653, prevede:

„Agentul poate solicita un comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenție, dacă acestea au fost încheiate ca urmare a activității sale sau dacă au fost încheiate cu clienți pe care agentul i‑a câștigat anterior pentru contracte de același fel.”

6.

Potrivit deciziei de trimitere, Rigall Arteria Management Sp. z o.o. sp.k. (denumită în continuare „Rigall Arteria Management”) a încheiat o serie de contracte de agenție cu Bank Handlowy w Warszawie S.A. (denumită în continuare „Bank Handlowy”) pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 1999 și 30 iunie 2015. În temeiul acestor contracte, Rigall Arteria Management și Bank Handlowy aveau statutul de agent și, respectiv, de comitent.

7.

Contractul de agenție se referea la efectuarea de intermedieri financiare, care cuprindeau intermedierea în activități de asistență și promovare legate de utilizarea și achiziționarea de carduri de credit și de alte servicii financiare oferite de Bank Handlowy.

8.

Contractul de agenție indica modul de remunerare a agentului, impunând calcularea remunerației în funcție de numărul contractelor încheiate. În majoritatea cazurilor, era vorba de o sumă determinată percepută pentru fiecare card de credit emis sau pentru fiecare cerere de credit aprobată. Nu se stabilea nicio altă formă de remunerare prin comision în afara comisionului pentru contractele încheiate cu participarea directă a agentului.

9.

Bank Handlowy a reziliat contractul de agenție la 17 decembrie 2014. În consecință, Rigall Arteria Management a solicitat Bank Handlowy prezentarea de informații referitoare la comisionul datorat pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 1999 și 31 ianuarie 2015.

10.

Bank Handlowy a refuzat să facă acest lucru, afirmând în special că informațiile transmise până în acel moment agentului permit calcularea în întregime a remunerației datorate pe baza contractului de agenție, așadar nu există temeiuri pentru a transmite nicio altă informație. Rigall Arteria Management a sesizat Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia, Polonia) cu o acțiune prin care a solicitat informații privind contractele încheiate de Bank Handlowy cu clienții pe care agentul i‑a câștigat anterior ca rezultat al intermedierii efectuate.

11.

Prin hotărârea din 20 iunie 2016, Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia) a respins acțiunea. Instanța a constatat printre altele că din conținutul contractului dintre părți nu rezultă că agentul ar fi avut dreptul să solicite un comision pentru tranzacțiile repetate.

12.

Prin hotărârea din 28 februarie 2018, Sąd Apelacyjny w Warszawie (Curtea de Apel din Varșovia, Polonia) a respins apelul formulat de Rigall Arteria Management. În special, instanța de apel a considerat că acel comision pentru tranzacțiile repetate, menționat la articolul 761 alineatul (1) din Codul civil, care transpune articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, are un caracter supletiv, care permite părților la contractul de agenție să reglementeze diferit această chestiune. În opinia acestei instanțe, împrejurările cauzei indicau faptul că părțile au exclus în mod tacit dreptul agentului la comisionul menționat, ceea ce reieșea atât din lipsa unei referiri la această formă de comision în cuprinsul contractului, cât și din comportamentul părților pe durata executării contractului.

13.

Rigall Arteria Management a formulat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), care este instanța de trimitere în prezenta cauză. În susținerea acestui recurs, Rigall Arteria Management invocă încălcarea articolului 761 alineatul (1) din Codul civil, interpretat în lumina articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, în măsura în care această dispoziție este considerată ca având un caracter supletiv.

14.

Instanța de trimitere explică faptul că nu a fost încă clarificat dacă este posibil, în temeiul dreptului polonez, să se modifice sau să se excludă prin contract dreptul unui agent comercial de a pretinde un comision pentru tranzacții repetate. Dat fiind că legea poloneză în cauză a transpus Directiva 86/653, instanța de trimitere consideră că interpretarea acesteia depinde de interpretarea aspectului dacă articolul 7 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată este o normă cu sau fără caracter imperativ.

15.

În aceste condiții, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„În raport cu modul de redactare și cu obiectivul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din [Directiva 86/653], această dispoziție trebuie interpretată în sensul că acordă agentului comercial independent dreptul absolut la comision pentru contractul încheiat pe durata contractului de agenție cu un terț pe care acesta l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel sau acest drept poate fi exclus prin contract?”

16.

Rigall Arteria Management, Bank Handlowy, guvernele german, italian și polonez, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise în fața Curții. La 23 martie 2022 a avut loc o ședință în cadrul căreia Rigall Arteria Management, Bank Handlowy, guvernele german și polonez, precum și Comisia și‑au prezentat observațiile orale.

17.

Directiva 86/653 este un instrument legislativ excepțional al Uniunii, deoarece reglementează contractele între întreprinderi. Ea se aplică contractelor de agenție ( 5 ) încheiate între agentul comercial și comitent, care acționează ambii în calitate de comercianți independenți ( 6 ). Directiva 86/653 se aplică exclusiv unor astfel de contracte în care activitatea agentului este prestată contra unei remunerații ( 7 ). Ea armonizează numai anumite aspecte ale relațiilor dintre agenții comerciali și comitenți, mai precis drepturile și obligațiile reciproce fundamentale ale părților (capitolul II), remunerația agenților comerciali (capitolul III), precum și încheierea și rezilierea contractului de agenție (capitolul IV). Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 face parte din capitolul III (articolele 6-12) din aceasta.

18.

Trebuie amintit că Directiva 86/653 a fost adoptată în anii ’80 în conformitate cu temeiurile juridice specifice pieței interne care impuneau unanimitate ( 8 ), în urma unor negocieri îndelungate și complexe, anumite state membre opunându‑se necesității unei asemenea directive în ansamblul său ( 9 ). În consecință, în cele din urmă, ea a reprezentat rezultatul unor compromisuri între state membre cu filosofii foarte diferite în ceea ce privește reglementarea contractelor în general și a contractelor de agenție în special.

19.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că Curtea a fost deja invitată în mai multe rânduri să interpreteze diferite dispoziții ale Directivei 86/653 ( 10 ). Cu toate acestea, este prima dată când se solicită Curții să precizeze natura articolului 7 alineatul (1) litera (b) din aceasta.

20.

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul unui agent comercial la comision pentru tranzacțiile repetate, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, poate fi modificat sau exclus de părțile la contractul de agenție.

21.

Pentru a răspunde la această întrebare, vom aborda mai întâi competența Curții de a se pronunța cu titlu preliminar în împrejurările din prezenta cauză (A). Vom efectua în continuare examinarea pe fond (B), formulând mai întâi câteva observații preliminare cu privire la distincția dintre normele cu caracter imperativ și cele fără caracter imperativ care reglementează contractele în general (B.1), înainte de a trece la interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 (B.2).

22.

Pe baza acestei analize, am ajuns la concluzia că Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar în prezenta cauză și că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 trebuie interpretat ca o normă fără caracter imperativ, permițând astfel părților la contractul de agenție să modifice sau să excludă aplicarea acestuia.

23.

Conform articolului 1 alineatul (2), Directiva 86/653 se aplică agenților comerciali ale căror activități implică în special negocierea sau încheierea tranzacțiilor având ca obiect „vânzarea sau cumpărarea produselor”. Totuși, așa cum reiese din cuprinsul punctului 7 din prezentele concluzii, se pare că situația din acțiunea principală nu se referă la vânzarea produselor, ci mai degrabă la vânzarea de servicii (financiare). Prin urmare, s‑ar putea formula întrebarea dacă Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar în prezenta cauză ( 11 ), având în vedere că Directiva 86/653 nu se aplică împrejurărilor aflate la originea litigiului principal ( 12 ).

24.

Cu toate acestea, astfel cum au indicat Rigall Arteria Management, guvernul german și Comisia, se pare că se poate stabili competența Curții pentru a răspunde la întrebarea preliminară adresată în prezenta cauză, pe baza jurisprudenței Dzodzi ( 13 ).

25.

În temeiul acestei jurisprudențe, Curtea a statuat deja că, atunci când legislația națională de transpunere a Directivei 86/653 adoptă o soluție unică pentru toate tipurile de contracte de agenție, ea are competența de a interpreta directiva menționată chiar dacă litigiul se naște dintr‑o situație referitoare la servicii, nu la produse. Stabilirea competenței în asemenea cazuri este considerată a fi în interesul ordinii juridice a Uniunii, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare ( 14 ).

26.

În plus, după cum a subliniat Curtea în jurisprudența sa recentă în afara contextului Directivei 86/653, o interpretare de către Curte a dispozițiilor de drept al Uniunii în situații care nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii se justifică atunci când aplicabilitatea unor asemenea dispoziții în privința unor astfel de situații a fost determinată de dreptul național în mod direct și necondiționat pentru a asigura un tratament identic acestor situații și unor situații echivalente care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ( 15 ).

27.

În speță, din informațiile furnizate de instanța de trimitere ca răspuns la o cerere de informații din partea Curții reiese că, prin transpunerea Directivei 86/653 în dreptul intern (Codul civil), legiuitorul polonez și‑a exprimat intenția de a trata contractele de agenție referitoare la produse și servicii într‑un mod uniform în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor care decurg din dreptul Uniunii.

28.

Prin urmare, este necesar să se considere că dreptul polonez a făcut ca articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 să devină aplicabil în mod direct și necondiționat situației din litigiul principal și că este în interesul ordinii juridice a Uniunii ca Curtea să se pronunțe asupra cererii de decizie preliminară formulate de instanța de trimitere.

29.

În consecință, considerăm că Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar în prezenta cauză.

30.

Legislația statelor membre în materie contractuală face o distincție între normele cu caracter imperativ și normele fără caracter imperativ care se referă la drepturile și obligațiile materiale ale părților la contract ( 16 ). Pe scurt, normele cu caracter imperativ nu permit derogări și, prin urmare, părțile la contract nu pot renunța la aplicarea acestora, în timp ce normele fără caracter imperativ nu trebuie să devină parte a contractului dacă părțile doresc să își organizeze în mod diferit relația contractuală.

31.

În plus, numeroase sisteme juridice recunosc diferite tipuri de norme cu caracter imperativ și fără caracter imperativ ( 17 ).

32.

Normele cu caracter imperativ pot fi onerative, ceea ce înseamnă că părțile nu se pot abate de la acestea. Acestea pot fi de asemenea doar semionerative, caz în care astfel de norme pot fi eliminate din contract, dar numai în anumite condiții. Normele semionerative pot, de exemplu, să permită derogări care sunt în interesul părții defavorizate sau care păstrează esența normei sau un anumit minimum impus de legiuitor.

33.

În mod similar, nu există doar un singur tip de normă fără caracter imperativ. Cel mai frecvent, în această noțiune regăsim așa‑numitele norme supletive sau norme implicite clasice. Astfel de norme fără caracter imperativ servesc la acoperirea lacunelor pe care părțile le‑au lăsat în contract prin faptul că, în mod intenționat sau nu, au lăsat nereglementate anumite aspecte ale relației lor contractuale. Cu toate acestea, există și alte tipuri de norme fără caracter imperativ. Printre acestea se numără norme‑tip care servesc drept ajutor la redactarea contractului, indicând soluții posibile cu privire la modul în care părțile pot rezolva anumite aspecte. Aceste norme‑tip par a se încadra în cel puțin două categorii: primele pot oferi părților o listă de opțiuni, fără a exclude altele (ceea ce vom numi normă‑tip deschisă fără caracter imperativ), iar cele cuprinse în a doua categorie pot limita părțile doar la opțiunile stabilite în mod expres în acestea.

34.

În sfârșit, trebuie arătat că legislațiile naționale în materie contractuală utilizează tehnici diferite pentru a indica dacă anumite norme au sau nu caracter imperativ și de care tip. Adesea, aceste legislații nu conțin informații cu privire la natura juridică a unei anumite norme și lasă clarificarea acestor chestiuni în seama instanțelor.

35.

Directiva 86/653 nu face excepție de la descrierea de mai sus. Aceasta conține diferite tipuri de norme cu și fără caracter imperativ și utilizează mai multe tehnici pentru a descrie natura acestora ( 18 ).

36.

În cazul normelor cu caracter imperativ, anumite dispoziții ale Directivei 86/653 prevăd în mod expres că nu este permisă nicio derogare de către părți ( 19 ). Cu toate acestea, unele dispoziții au un caracter semiimperativ. Ele fie impun norme minime de la care părțile nu pot deroga ( 20 ), fie permit derogări, dar numai dacă nu sunt în detrimentul agentului comercial ( 21 ). Unele derogări sunt permise numai după încetarea contractului și, prin urmare, nu pot fi prevăzute în avans ( 22 ).

37.

În ceea ce privește normele fără caracter imperativ, unele prevederi cuprinse în Directiva 86/653 indică în mod clar că normele stabilite în dispoziția respectivă sunt norme implicite, care trebuie aplicate în absența unui acord între părți asupra acestei probleme ( 23 ).

38.

În sfârșit, anumite dispoziții din Directiva 86/653 nu spun nimic cu privire la caracterul lor imperativ sau nu ( 24 ). Acest lucru este valabil și în ceea ce privește articolul 7 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, a cărui interpretare este în discuție în prezenta cauză. De fapt, Directiva 86/653 nu menționează nimic în ceea ce privește natura întregului articol 7 din aceasta.

39.

Reamintim că problema care se ridică în speță este aceea dacă părțile la contractul de agenție sunt sau nu autorizate să renunțe prin contract la norma prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, care dă dreptul agentului comercial la un comision pentru tranzacțiile repetate.

40.

În opinia noastră și în pofida lipsei unei indicații exprese cu privire la caracterul imperativ sau nu al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, acest caz este unul dintre rarele exemple în care răspunsul la întrebarea instanței de trimitere poate fi dedus din formularea dispoziției a cărei interpretare se solicită.

41.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 4 din prezentele concluzii, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 prevede că, pe perioada acoperită de contractul de agenție, agentul comercial are dreptul la un comision:

42.

Se poate deduce din utilizarea cuvântului „sau” în această dispoziție că un agent comercial poate avea dreptul la oricare dintre tipurile de comision care sunt menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 86/653 ( 26 ).

43.

În opinia noastră, cuvintele nu au nicio semnificație în afara contextului în care sunt utilizate. Formularea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, care, prin urmare, nu poate fi citit separat de articolul 7 alineatul (1) litera (a) din aceasta, sugerează că dispoziția menționată conține o normă‑tip deschisă fără caracter imperativ (a se vedea punctul 33 din prezentele concluzii).

44.

Astfel, în opinia noastră, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 oferă părților sugestii din care acestea pot alege la încheierea contractului. Cele două soluții enumerate ar putea să fi fost alese de legiuitorul Uniunii ca fiind cele mai frecvente modalități de contractare a comisionului în cazul contractelor de agenție ( 27 ). Efectuarea unei alegeri între aceste opțiuni permite părților să reducă costurile tranzacționale, care apar atunci când contractele sunt negociate ( 28 ). Cu toate acestea, părțile nu sunt obligate să respecte aceste norme‑tip, ci pot alege în mod liber o opțiune diferită.

45.

Întrucât articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 oferă doar sugestii părților, nu doar că această dispoziție nu poate fi calificată drept normă imperativă, dar nici nu poate fi interpretată ca fiind o normă implicită fără caracter imperativ. Acest lucru se datorează faptului că nu prevede o normă unică pentru a reglementa dreptul agentului comercial la un comision care ar putea servi la acoperirea lacunei din contract, în cazul în care aceasta este lăsată de părți astfel ( 29 ). Ea oferă mai degrabă o posibilitate de alegere. Separarea articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 86/653 prin cuvântul „sau” face ca părțile la contractul de agenție sau instanța care soluționează litigiul dintre ele să nu poată recurge la această dispoziție fără a efectua în prealabil o alegere în ceea ce privește soluțiile pe care le oferă.

46.

Este adevărat că „sau” poate fi uneori interpretat cu sensul „și” ( 30 ). Totuși, acest lucru nu ar avea sens în cazul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 86/653. Formularea de la litera (b) implică faptul că ceea ce este descris la litera (a) s‑a întâmplat deja: o tranzacție a fost încheiată ca urmare a acțiunii directe a agentului comercial. Deși ar fi posibil ca un agent comercial să obțină doar comisionul prevăzut la litera (a), ar fi dificil (deși nu imposibil) să ne imaginăm un agent comercial care să obțină numai comisionul prevăzut la litera (b) pentru clienții pe care agentul i‑a „câștigat anterior” pentru comitent, fără a prezuma un comision pentru tranzacțiile încheiate cu acești clienți ca urmare a acțiunii directe a agentului prevăzute la litera (a). În cazul în care legiuitorul Uniunii ar urmări să creeze dreptul la comision prevăzut la litera (b), care presupune și comisionul prevăzut la litera (a), existența a două propoziții separate, despărțite de termenul „sau”, ar constitui un mod ciudat de a exprima acest drept.

47.

O interpretare care ar putea permite citirea articolului 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 ca fiind o frază unică ce conferă agentului comercial dreptul la un comision atât pentru tranzacțiile directe, cât și pentru cele repetate, ar necesita, prin urmare, transformarea lui „sau” în „și”, precum și ignorarea faptului că litera (b) presupune litera (a). Totuși, chiar și în acest caz, o astfel de interpretare nu ar face decât să transforme articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 într‑o normă unică, fără a răspunde la întrebarea dacă această normă are sau nu are caracter imperativ.

48.

O interpretare atât de extensivă a dispoziției în cauză nu este justificată, după cum vom demonstra, nici de rațiuni sistemice legate de libertatea contractuală, nici de obiectivele Directivei 86/653, de geneza acesteia și de contextul în care se plasează articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă ( 31 ). Cu alte cuvinte, aceste alte motive de interpretare, pe care le vom analiza în continuare, vin de asemenea în sprijinul opiniei potrivit căreia articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ar trebui interpretat ca fiind normă fără caracter imperativ.

49.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate în lumina drepturilor fundamentale, care fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de Curte și care sunt în prezent înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) ( 32 ). În lumina unei astfel de cerințe de interpretare sistemică, subliniem mai întâi că a trata articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca fiind o normă fără caracter imperativ este conform cu principiul libertății contractuale.

50.

Libertatea contractuală, așa cum a fost invocată de Bank Handlowy și de guvernul german, reprezintă un principiu fundamental al ordinii juridice naționale și al ordinii juridice a Uniunii. Ea este recunoscută în articolul 16 din cartă ca parte a libertății de a desfășura o activitate comercială ( 33 ).

51.

Contractele de agenție sunt contracte comerciale (între întreprinderi) în sensul că atât agenții comerciali, cât și comitenții sunt comercianți ( 34 ). Astfel, raporturile de agenție comercială sunt, în principiu, guvernate de libertatea contractuală care protejează dreptul ambelor părți de a desfășura activități comerciale. Această libertate, care include autonomia părților de a stabili termenii contractului, nu este absolută și poate face obiectul unor limitări justificate care trebuie în special să fie prevăzute de lege și să fie proporționale, după cum prevede articolul 52 alineatul (1) din cartă ( 35 ).

52.

Or, în speță, nicio dispoziție din Directiva 86/653 nu indică în mod clar faptul că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă urmărește limitarea libertății contractuale.

53.

Deși Comisia a afirmat în cadrul ședinței că obiectivele de interes public, și anume protecția agenților comerciali ca parte defavorizată la contractul de agenție, pledează în favoarea unei restrângeri a libertății contractuale a părților în ceea ce privește comisionul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, nu este mai puțin adevărat că o astfel de justificare nu este prevăzută în legislația relevantă a Uniunii în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă. În plus, o asemenea limitare nu pare nici necesară, nici adecvată pentru protejarea agenților comerciali în toate situațiile posibile, după cum se explică mai jos (a se vedea punctele 63 și 65 din prezentele concluzii).

54.

În aceste condiții, nu există niciun temei juridic în Directiva 86/653 care să permită interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din aceasta ca fiind o normă cu caracter imperativ sau semiimperativ în lipsa unei limitări justificate corespunzător, în conformitate cu articolul 16 și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, adusă libertății contractuale a părților în raport cu alegerea liberă a tipului de comision.

55.

Interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca normă fără caracter imperativ nu intră în contradicție cu obiectivele urmărite de această directivă.

56.

S‑ar putea ca aprecierea că potrivit căreia agenții comerciali ar fi părțile defavorizate în contractele de agenție să fi influențat alegerea legiuitorului Uniunii de a include dispoziții cu caracter imperativ în Directiva 86/653. Cu toate acestea, protecția agenților comerciali nu este unicul sau nici măcar principalul obiectiv al acestei directive ( 36 ). În orice caz, faptul că preocupările legate de poziția inferioară a agenților comerciali au influențat alegerea anumitor soluții în cursul procesului legislativ nu poate conduce la concluzia, așa cum sugerează Comisia, că Directiva 86/653 conține numai norme imperative având ca obiect protecția agenților comerciali.

57.

Din al doilea și al treilea considerent ale Directivei 86/653 reiese cu claritate că scopul principal al acestei directive este crearea unei piețe interne pentru activitatea agenților comerciali și eliminarea obstacolelor din calea activităților transfrontaliere ale agenților comerciali și ale comitenților ( 37 ). În această privință, astfel cum am menționat în concluziile prezentate anterior ( 38 ), un indiciu al voinței legiuitorului Uniunii, care poate fi verificat în mod obiectiv în dreptul Uniunii, îl constituie alegerea temeiului juridic pentru adoptarea actului în discuție. Directiva 86/653 a fost adoptată pe baza unui dublu temei juridic specific pieței interne (a se vedea punctul 18 din prezentele concluzii). Acest lucru indică faptul că principala idee care stă la baza acestei directive este eliminarea obstacolelor din calea contractelor de agenție transfrontaliere ( 39 ).

58.

Acest obiectiv este atins prin eliminarea „diferențel[or] dintre legislațiile interne”, recunoscute ca fiind principalul obstacol în cel de al doilea considerent al Directivei 86/653. Prin urmare, metoda aleasă de legiuitorul Uniunii pentru a facilita încheierea de contracte de agenție transfrontaliere între agenții comerciali și comitenții din diferite state membre constă în a oferi părților la contractele de agenție un set de norme armonizate (cu caracter imperativ, cu caracter semiimperativ, implicite sau norme‑tip) la nivelul întregii Uniuni ( 40 ).

59.

Atunci când este vorba despre stabilirea conținutului corespunzător al normelor armonizate, legiuitorul Uniunii poate și trebuie să ia în considerare asigurarea protecției agenților comerciali ca parte defavorizată în contractele de agenție ( 41 ). Totuși, acest aspect nu înseamnă că o astfel de protecție este și nici nu poate fi un scop de sine stătător al Directivei 86/653, potrivit actualei repartizări a competențelor între Uniune și statele membre ( 42 ).

60.

Acestea fiind spuse, protecția adecvată a agenților comerciali a fost recunoscută de Curte ca fiind un interes legitim ( 43 ). Prin urmare, protecția agenților comerciali face parte dintre obiectivele integrate în sistemul Directivei 86/653.

61.

Abordarea poziției de inferioritate a agenților servește la restabilirea echilibrului economic în raporturile juridice dintre agenții comerciali și comitenți ( 44 ). Prin urmare, se impune o intervenție legislativă în situațiile în care legiuitorul consideră că există o disfuncționalitate importantă la nivelul pieței ( 45 ).

62.

Guvernul polonez și instanța de trimitere au sugerat că o asemenea disfuncționalitate există pe piața contractelor de agenție comercială din Polonia. Acestea au arătat că piața respectivă este caracterizată de o asimetrie în care comitenții sunt în poziția de a propune agenților contracte‑tip fără a le lăsa posibilitatea de a negocia clauzele contractuale.

63.

Deși aceasta ar putea fi caracteristica pieței poloneze a contractelor de agenție comercială sau, cel puțin, a acestei piețe în domeniul serviciilor financiare, Directiva 86/653 nu poate fi interpretată astfel încât să fie adecvată doar pieței unui singur stat membru. Prin urmare, se poate considera că, dacă legiuitorul Uniunii ar fi constatat o asemenea asimetrie în ceea ce privește puterea de negociere între agenții comerciali și comitenți la nivelul întregii Uniuni, ar fi abordat‑o într‑un mod corespunzător. De exemplu, ceea ce avem în vedere este nulitatea clauzelor nenegociate care au condus la un dezechilibru semnificativ. O asemenea soluție, și ar putea exista și altele, ar fi mai puțin limitativă la adresa libertății contractuale față de o normă imperativă care să priveze părțile de posibilitatea de a negocia tipul de comision.

64.

În plus, după cum a indicat guvernul german, sistemele juridice ale statelor membre conțin principii care prevăd o protecție generală a părților la contract atunci când echilibrul dintre acestea este dezechilibrat într‑o măsură considerabilă. Astfel de norme s‑ar aplica agenților comerciali în situațiile în care, de exemplu, aceștia au fost privați de comision într‑un mod excesiv.

65.

În plus, nu trebuie să uităm că Directiva 86/653 reglementează o gamă largă de realități comerciale posibile, în care atât interesele agenților comerciali, cât și cele ale comitenților pot fi diferite ( 46 ). Interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca normă cu caracter imperativ ar putea să nu protejeze agenții comerciali în anumite tipuri de raporturi de agenție. Or, dacă această dispoziție ar fi interpretată ca fiind imperativă, ar împiedica agenții comerciali și comitenții să găsească soluția care să se potrivească cel mai bine contractului lor.

66.

Prin urmare, interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca având caracter imperativ nu este neapărat favorabilă protejării agenților comerciali și poate fi, astfel cum arată Bank Handlowy, susceptibilă să perturbe funcționarea pieței contractelor de agenție comercială. Comitenții care nu au luat în considerare în calculul lor necesitatea de a plăti comisionul în cauză pot recurge la alte soluții, cum ar fi, de exemplu, reducerea ratei comisionului de bază, limitarea sau excluderea cheltuielilor angajate de agenții comerciali care sunt rambursate de către comitent sau a altor elemente de remunerație ori renunțarea întru totul la utilizarea serviciilor unui agent comercial.

67.

În cele din urmă și în mod special, trebuie subliniat de asemenea că agenții comerciali sunt protejați nu numai prin norme imperative, ci și prin securitatea juridică ( 47 ) ce rezultă din normele armonizate ( 48 ). Prin urmare, clarificarea naturii articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 va contribui la realizarea obiectivelor urmărite de directiva menționată, indiferent dacă această dispoziție este interpretată ca având sau nu caracter imperativ.

68.

Geneza articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 militează de asemenea în favoarea interpretării acestei dispoziții ca neavând un caracter imperativ.

69.

Astfel cum ilustrează jurisprudența referitoare la Directiva 86/653 ( 49 ), Curtea a considerat că geneza unui act al Uniunii este utilă pentru a discerne intenția legiuitorului Uniunii care a stat la baza actului respectiv sau a unei anumite dispoziții cuprinse în acesta. Aceasta este situația în special atunci când dispoziției respective i‑a fost adusă o modificare în cursul procesului decizional din care poate fi dedusă intenția legiuitorului Uniunii, precum în speță.

70.

În propunerea inițială a Comisiei ( 50 ), articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 apărea ca proiect de articol 12 alineatul (1) ( 51 ). Această din urmă dispoziție a fost inclusă într‑o listă specifică de dispoziții cu caracter imperativ ale propunerii de directivă care figurează în proiectul de articol 35, potrivit căruia „orice dispoziție prin care părțile derogă, în detrimentul agentului, de la dispozițiile prevăzute în continuare este lovită de nulitate” ( 52 ).

71.

În avizul său cu privire la propunere ( 53 ), Comitetul Economic și Social European a subliniat în special că proiectul de articol 35 este esențial pentru întreaga directivă, întrucât precizează întinderea și limitele libertății de manevră a părților în cadrul raporturilor de agenție și, prin urmare, trebuie să rămână în propunerea de directivă.

72.

În schimb, la prima lectură a propunerii ( 54 ), Parlamentul European a considerat că lista lungă de dispoziții cu caracter imperativ care figurau în proiectul de articol 35 făcea ca propunerea de directivă să fie prea rigidă și a solicitat reformularea acestei dispoziții.

73.

În consecință, în propunerea revizuită a Comisiei ( 55 ), proiectul de articol 35 a fost „scurtat pentru a permite o mai mare flexibilitate”, mai multe dispoziții fiind eliminate. Astfel, lista dispozițiilor cu caracter imperativ prevăzută în versiunea revizuită a prevederii amintite viza în special comisionul menționat la litera (a) din proiectul de articol 12 alineatul (1), fără a mai face referire la celelalte litere, nici la comisionul privind tranzacțiile repetate menționat la litera (b) din dispoziția respectivă ( 56 ).

74.

În cursul procesului decizional s‑a ajuns la un acord privind eliminarea referirii la litera (a) din proiectul de articol 12 alineatul (1) din lista dispozițiilor cu caracter imperativ din proiectul de articol 35 ( 57 ). În cele din urmă, s‑a luat decizia de a elimina complet proiectul de articol 35 și de a preciza în schimb caracterul imperativ al dispozițiilor propunerii de directivă în articolele respective ( 58 ). Această abordare a fost menținută în versiunea finală a Directivei 86/653 ( 59 ).

75.

În consecință, din eliminarea dispoziției corespunzătoare articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 din lista dispozițiilor cu caracter imperativ cuprinse în proiectul de articol 35 și din acordul în sensul precizării caracterului imperativ al dispozițiilor directivei articol cu articol se poate deduce că, în lipsa unei indicații exprese în acest sens, legiuitorul Uniunii nu a intenționat ca articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 să fie tratat ca o normă cu caracter imperativ ( 60 ).

76.

În această privință, nu suntem convinși de argumentele prezentate de Rigall Arteria Management, de guvernul polonez și de Comisie, care contestă în esență relevanța genezei Directivei 86/653 din cauza modificărilor semnificative care au culminat cu textul final al acestei directive, în contradicție cu propunerile Comisiei, și din cauza faptului că legiuitorul Uniunii a adoptat o abordare diferită în articolul 6 din Directiva 86/653, care, în opinia acestora, susține interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă ca având caracter imperativ.

77.

Este adevărat că numeroase dispoziții din propunerea inițială și din cea modificată formulate de Comisie nu se regăsesc în Directiva 86/653. Cu toate acestea, dispoziții corespunzătoare articolului 6 din Directiva 86/653 figurau în ambele propuneri menționate ( 61 ). Mai mult, faptul că formularea articolului 6 alineatul (3) din Directiva 86/653 nu se regăsea în aceste propuneri, ci a fost adăugată ulterior pe parcursul procesului decizional ( 62 ) nu suplinește și nici nu invalidează alegerea asumată de legiuitorul Uniunii de a delimita caracterul imperativ al dispozițiilor acestei directive în articolele respective, ceea ce nu s‑a făcut în cazul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din aceasta.

78.

Interpretarea propusă pentru articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 potrivit căreia el nu are caracter imperativ este în concordanță cu alte dispoziții cuprinse în această directivă.

79.

Pe linia genezei Directivei 86/653 și așa cum au subliniat Bank Handlowy și guvernele german și italian, din economia generală a acestei directive rezultă că dispozițiile de la care părțile nu pot deroga sunt enunțate în mod precis și detaliat, iar caracterul lor imperativ este menționat în mod expres în articolul respectiv. Aceasta este situația în special în ceea ce privește dispozițiile Directivei 86/653 cuprinse în capitolul III din această directivă referitoare la remunerație, după cum se constată la articolul 10 alineatul (4), la articolul 11 alineatul (3) și la articolul 12 alineatul (3) din aceasta. Există de asemenea dispoziții similare cuprinse în alte capitole ale Directivei 86/653 ( 63 ).

80.

Acest aspect sugerează în mod clar că normele stabilite prin Directiva 86/653 care nu sunt prevăzute în mod expres ca fiind imperative sunt, în principiu, norme fără caracter imperativ ( 64 ). Rezultă că, în lipsa unor astfel de indicații exprese în Directiva 86/653, articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă trebuie considerat ca fiind o normă fără caracter imperativ. După cum a subliniat Bank Handlowy, pare ilogic ca legiuitorul Uniunii să stabilească un set de dispoziții descrise în mod expres ca având caracter imperativ în Directiva 86/653 atât timp cât toate dispozițiile directivei respective ar avea un caracter imperativ.

81.

Rigall Arteria Management, guvernul polonez și Comisia au oferit, în favoarea interpretării articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca având caracter imperativ, un argument care decurge din articolul 6 alineatul (3) din directiva menționată. Această dispoziție prevede următoarele: „Articolele 7-12 nu se aplică dacă agentul comercial nu este remunerat, în tot sau în parte, prin comision.” De aici, ele concluzionează că, dimpotrivă, articolele 7-12 din Directiva 86/653 se aplică în mod imperativ dacă părțile aleg comisionul ca formă de remunerație a agentului comercial (chiar dacă acest comision este ales doar ca parte a remunerației). Acest lucru înseamnă că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 este o dispoziție cu caracter imperativ atunci când agenții comerciali sunt remunerați prin comision.

82.

În opinia noastră, acest argument nu este convingător. Putem fi de acord că articolul 6 alineatul (3) din Directiva 86/653 face ca articolul 7 din aceasta să fie aplicabil în cazul în care părțile au convenit asupra remunerației prin comision. Totuși, faptul că această din urmă dispoziție este aplicabilă nu o transformă într‑o normă cu caracter imperativ.

83.

În plus, așa cum a arătat Bank Handlowy, dacă articolul 6 alineatul (3) din Directiva 86/653 permite în mod expres părților să excludă în totalitate comisionul ca formă de remunerare a agentului comercial, excluderea unui tip de comision precum cel prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din aceeași directivă pare să fie de asemenea permisă.

84.

Prin urmare, articolul 6 alineatul (3) din Directiva 86/653 sugerează că părțile la contractul de agenție pot decide în mod liber modul de organizare a remunerației agentului comercial și că, dacă aleg comisionul, pot să se raporteze la normele cuprinse în articolele 7-12 din Directiva 86/653. Aici sunt incluse normele‑tip cu privire la categoriile posibile de comisioane, astfel cum sunt acestea prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată.

85.

Așadar, interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca neavând un caracter imperativ nu este în contradicție cu articolul 6 alineatul (3) din aceasta.

86.

În plus, pentru a susține caracterul imperativ al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, Rigall Arteria Management a invocat un argument întemeiat pe articolele 17-19 din directivă, potrivit căruia, dacă dreptul la comision pentru tranzacțiile repetate nu este imperativ, acest lucru ar putea influența cuantumul indemnizației sau al reparației la care agenții comerciali au dreptul în temeiul articolului 17 din directivă la încetarea contractului de agenție. Întrucât articolul 19 din Directiva 86/653 interzice derogările de la articolele 17 și 18 din aceasta în detrimentul agentului comercial, se argumentează în esență că interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă ca neavând caracter imperativ ar afecta caracterul semiimperativ al articolelor 17 și 18 din aceasta ( 65 ).

87.

Acest argument nu este convingător. În primul rând, astfel cum se recunoaște în jurisprudența Curții ( 66 ), stabilirea indemnizației și a reparației prevăzute la articolele 17 și 18 din Directiva 86/653 se realizează având în vedere toate împrejurările relevante pentru fiecare raport de agenție în parte și nu depinde exclusiv de comisionul pierdut de agentul comercial. În al doilea rând, deși cuantumul comisionului pe care îl câștiga în medie un agent comercial ar putea avea o incidență asupra cuantumului indemnizației la care are dreptul agentul după terminarea contractului, aceasta nu afectează natura semiimperativă a articolelor 17 și 18 din Directiva 86/653, nici nu constituie un argument în favoarea naturii imperative a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată.

88.

Interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca neavând un caracter imperativ nu este, prin urmare, în contradicție cu articolele 17-19 din aceasta.

89.

În sfârșit, Rigall Arteria Management, guvernul polonez și Comisia afirmă că ar fi ilogic ca legiuitorul Uniunii să supună anumite condiții referitoare la dreptul la comision acordului părților, însă nu și altele, cum ar fi normele referitoare la stingerea dreptului la comision al agentului comercial prevăzute la articolul 11 din Directiva 86/653.

90.

În primul rând, trebuie precizat că problema momentului nașterii dreptului la comision sau al stingerii acestuia nu contează decât în cazul în care acel drept la comision ar fi existat de la bun început. Nu există niciun motiv pentru a considera obligatoriu un tip de comision doar pentru că există norme cu caracter imperativ cu privire la stingerea dreptului la comision, odată ce un astfel de drept a fost convenit.

91.

În al doilea rând, în jurisprudență ( 67 ), Curtea a considerat că articolul 7 din Directiva 86/653 trebuie interpretat în lumina articolelor 10 și 11 din directiva menționată, care stabilesc norme ce se referă, în general, la momentul la care dreptul la comision al agentului comercial devine exigibil și la stingerea acestuia. Cu toate acestea, trebuie subliniat că, în jurisprudența menționată, caracterul imperativ al articolului 7 din Directiva 86/653 nu se afla în discuție. Mai mult, aceste din urmă dispoziții conțin indicații exprese la articolul 10 alineatul (4) și la articolul 11 alineatul (3) din directiva menționată, care interzic părților să deroge de la normele relevante în detrimentul agentului comercial. Aceasta nu este, în schimb, situația articolului 7 alineatul (1) litera (b) din directivă.

92.

Prin urmare, interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca neavând caracter imperativ nu este în contradicție cu articolele 10 și 11 din aceasta.

93.

Înainte de a concluziona, trebuie adăugat că, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 ca neavând caracter imperativ este în acord cu abordarea adoptată în legislația și jurisprudența mai multor state membre, cum ar fi Germania ( 68 ), Italia, Austria și Polonia ( 69 ), printre altele ( 70 ). O astfel de interpretare este de asemenea susținută de o serie de lucrări științifice ( 71 ), inclusiv de anumite grupuri de cercetare implicate în dreptul privat european ( 72 ).

94.

În consecință, în temeiul tuturor motivelor prezentate mai sus, considerăm că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 trebuie interpretat ca fiind o normă fără caracter imperativ și, prin urmare, poate fi modificată sau exclusă de părțile la contractul de agenție.

95.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) după cum urmează:

Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți trebuie interpretat în sensul că dreptul agentului comercial la comisionul menționat în această dispoziție poate fi modificat sau exclus prin contract.