This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 61991CJ0267
Judgment of the Court of 24 November 1993. # Criminal proceedings against Bernard Keck and Daniel Mithouard. # References for a preliminary ruling: Tribunal de grande instance de Strasbourg - France. # Free movement of goods - Prohibition of resale at a loss. # Joined cases C-267/91 and C-268/91.
Hotărârea Curții din data de 24 noiembrie 1993.
Proces penal împotriva Bernard Keck și Daniel Mithouard.
Cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: Tribunal de grande instance de Strasbourg - Franța.
Libera circulație a mărfurilor.
Cauze conexate C-267/91 și C-268/91.
Hotărârea Curții din data de 24 noiembrie 1993.
Proces penal împotriva Bernard Keck și Daniel Mithouard.
Cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: Tribunal de grande instance de Strasbourg - Franța.
Libera circulație a mărfurilor.
Cauze conexate C-267/91 și C-268/91.
ECLI identifier: ECLI:EU:C:1993:905
** AFFAIRE 268/1991 **
*A9* Tribunal de grande instance de Strasbourg, 7e chambre correctionnelle, jugement du 27/06/1991 (25 561/90)
*A9* Tribunal de grande instance de Strasbourg, 7e chambre correctionnelle, jugement du 27/06/1991 (34 936/90)
*P1* Tribunal de grande instance de Strasbourg, 7e chambre correctionnelle, jugement du 03/03/1994 (90/34936)
HOTĂRÂREA CURȚII
24 noiembrie 1993(*)
(cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunal de Grande Instance din Strasbourg)
„Libera circulație a mărfurilor – Interzicerea revânzării în pierdere”
În cauzele conexate C‑267/91 și C‑268/91,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de Tribunal de Grande Instance din Strasbourg (Franța), în procedurile penale aflate pe rolul acestei instanțe și desfășurate împotriva
Bernard Keck
și
Daniel Mithouard,
privind interpretarea normelor Tratatului CEE referitoare la concurență și la libera circulație în cadrul Comunității,
CURTEA,
compusă din domnii O. Due, președinte, G. F. Mancini, J. C. Moitinho de Almeida, Diez de Velasco și D. A. O. Edward, președinți de camere, C. N. Kakouris, R. Joliet, F. A. Schockweiler, G. C. Rodríguez Iglesias, F. Grévisse, M. Zuleeg, P. J. G. Kapteyn și J. L. Murray, judecători,
avocat general: domnul W. Van Gerven,
grefier: doamna D. Louterman‑Hubeau, administrator principal,
luând în considerare observațiile scrise prezentate:
– pentru domnul D. Mithouard, de M. Meyer, avocat în cadrul Baroului din Strasbourg;
– pentru domnul B. Keck, de J.‑P. Wachsmann, avocat în cadrul Baroului din Strasbourg;
– pentru guvernul francez, de domnul P. Pouzoulet, director adjunct în cadrul Direcției afaceri juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, și de doamna H. Duchêne, secretar pentru afaceri externe în cadrul Direcției juridice a aceluiași minister, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de domnul F. P. Georgakopoulos, consilier juridic adjunct în cadrul Consiliului Juridic de Stat, în calitate de agent;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul R. Wainwright, consilier juridic, și de doamna V. Melgar, funcționar național detașat în cadrul Serviciului juridic al Comisiei, în calitate de agenți, asistați de H. Lehman, avocat în cadrul Baroului din Paris;
având în vedere raportul de ședință,
după ascultarea observațiilor orale ale domnului D. Mithouard, reprezentat de Meyer și Huet, avocați în cadrul Baroului din Strasbourg, ale guvernului francez și ale Comisiei, în ședința din 9 martie 1993,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 aprilie 1993,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin două hotărâri din 27 iunie 1991, primite de Curte la 16 octombrie 1991, Tribunal de Grande Instance din Strasbourg a adresat, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare referitoare la interpretarea normelor Tratatului CEE referitoare la concurență și la libera circulație în cadrul Comunității.
2 Aceste întrebări au fost adresate în cadrul unor proceduri penale declanșate împotriva domnilor Keck și Mithouard, care sunt cercetați penal pentru fapta de a fi revândut produse, în starea în care le‑au achiziționat, la prețuri inferioare prețului de cumpărare, încălcând astfel dispozițiile articolului 1 din Legea franceză nr. 63‑628 din 2 iulie 1963, astfel cum a fost modificată prin articolul 32 din Ordonanța nr. 86‑1243 din 1 decembrie 1986.
3 Domnii Keck și Mithouard au susținut în apărarea lor că o interdicție generală a revânzării în pierdere, astfel cum este prevăzută de dispozițiile menționate, este incompatibilă cu articolul 30 din tratat, precum și cu principiul liberei circulații a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor și cu principiul liberei concurențe în cadrul Comunității.
4 Considerând necesară interpretarea anumitor dispoziții din dreptul comunitar, Tribunal de Grande Instance din Strasbourg a suspendat judecarea cauzei, în fiecare dintre cele două acțiuni, și a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:
„Interzicerea în Franța a revânzării în pierdere, prevăzută la articolul 32 din Ordonanța nr. 86‑1243 din 1 decembrie 1986, este compatibilă cu principiul liberei circulații a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor, cu principiul libertății de stabilire, cu principiul liberei concurențe pe piața comună și cu principiul nediscriminării pe motive de cetățenie sau de naționalitate, prevăzute de Tratatul de instituire a CEE din 25 martie 1957, în special de articolele 3 și 7 din tratat, având în vedere că legislația franceză este susceptibilă de a denatura concurența:
a) pe de o parte, deoarece nu incriminează decât revânzarea în pierdere și exclude din sfera de aplicare a interdicției producătorul, care este liber să vândă pe piață produsul pe care îl fabrică, îl prelucrează sau îl îmbunătățește, chiar și într‑o măsură foarte redusă, la un preț inferior aceluia al costului său;
b) pe de altă parte, deoarece denaturează concurența, în special în zonele de frontieră, între diferiții agenți economici, în funcție de cetățenie sau de naționalitate și de locul lor de stabilire?”
5 Pentru o expunere mai amplă a faptelor din litigiul principal, a desfășurării procedurii, precum și a observațiilor scrise prezentate Curții, se face trimitere la raportul de ședință. Aceste elemente din dosar nu sunt reluate în cele ce urmează decât în măsura în care sunt necesare pentru raționamentul Curții.
6 Cu titlu preliminar, trebuie arătat că dispozițiile tratatului privind libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor în cadrul Comunității sunt lipsite de pertinență în cazul unei interdicții generale a revânzării în pierdere, care are legătură cu comercializarea mărfurilor, și că, prin urmare, aceste dispoziții nu prezintă nicio relevanță pentru obiectul acțiunii principale.
7 Apoi, în ceea ce privește principiul nediscriminării prevăzut la articolul 7 din tratat, din hotărârile de trimitere reiese că instanța națională are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea cu această dispoziție a interdicției revânzării în pierdere, în măsura în care această interdicție ar putea să dezavantajeze întreprinderile aflate sub incidența dispoziției menționate față de întreprinderile concurente din statele membre în care revânzarea în pierdere este permisă.
8 În această privință, trebuie arătat că faptul că întreprinderile care desfășoară activități de vânzare în diferite state membre sunt supuse unor legislații diferite, unele interzicând revânzarea în pierdere, iar altele permițând‑o, nu constituie o discriminare în sensul articolului 7 din tratat, din moment ce legislația națională în discuție în acțiunea principală se aplică tuturor activităților de vânzare întreprinse pe teritoriul național, indiferent de cetățenia sau de naționalitatea persoanelor care exercită aceste activități (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 1988, Lambert, 308/86, Rec., p. 4369).
9 În sfârșit, din întrebarea preliminară reiese că instanța de trimitere solicită lămuriri în privința eventualelor efecte anticoncurențiale ale reglementărilor în cauză, invocând fundamentele Comunității, descrise la articolul 3 din tratat, fără însă a face trimitere la normele specifice din tratat care le pun în aplicare în domeniul concurenței.
10 În aceste împrejurări, ținând seama de argumentele scrise și orale dezbătute în fața Curții și pentru a oferi instanței de trimitere un răspuns util, trebuie examinată interdicția revânzării în pierdere din perspectiva liberei circulații a mărfurilor.
11 În temeiul articolului 30 din tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsură cu efect echivalent. Potrivit unei jurisprudențe constante, reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative orice măsură de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea comerțului intracomunitar.
12 Trebuie să se constate că o legislație națională care interzice în mod general revânzarea în pierdere nu are ca obiect reglementarea schimburilor de mărfuri între statele membre.
13 Este adevărat că o astfel de legislație este de natură să limiteze volumul vânzărilor și, în consecință, volumul vânzărilor de produse provenite din alte state membre, în măsura în care îi privează pe agenții economici de o metodă de promovare a vânzărilor. Cu toate acestea, trebuie să se pună întrebarea dacă această eventualitate este suficientă pentru a califica legislația în cauză drept măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import.
14 Dat fiind faptul că agenții economici invocă din ce în ce mai mult articolul 30 din tratat pentru a contesta orice fel de reglementare care are ca efect limitarea libertății lor comerciale, chiar dacă aceasta nu vizează produsele provenite din alte state membre, Curtea consideră că este necesar să își reexamineze și să își clarifice jurisprudența în această materie.
15 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Cassis de Dijon (Hotărârea din 20 februarie 1979, Rewe‑Zentral, 120/78, Rec., p. 649), reprezintă măsuri cu efect echivalent, interzise de articolul 30, obstacolele în calea liberei circulații a mărfurilor care rezultă, în absența armonizării legislațiilor, din aplicarea în cazul mărfurilor provenite din alte state membre, unde sunt produse și comercializate în mod legal, a unor norme privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste mărfuri (cum ar fi acelea referitoare la denumirea, forma, dimensiunile, greutatea, compoziția, prezentarea, etichetarea, ambalarea lor), chiar dacă aceste norme se aplică, fără a face distincție, tuturor produselor, atât timp cât această aplicare nu poate fi justificată printr‑un obiectiv de interes general de natură să primeze în fața exigențelor liberei circulație a mărfurilor.
16 În schimb, trebuie să se considere că, spre deosebire de ceea ce s‑a hotărât până în prezent, aplicarea în cazul produselor provenite din alte state membre a unor dispoziții naționale care limitează sau interzic anumite modalități de vânzare nu este de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea comerțului dintre statele membre, în sensul jurisprudenței Dassonville (Hotărârea din 11 iulie 1974, 8/74, Rec., p. 837), dacă aceste dispoziții se aplică tuturor agenților economici vizați care își desfășoară activitatea pe teritoriul național și dacă afectează în același mod, în drept și în fapt, comercializarea atât a produselor naționale, cât și a celor provenite din alte state membre.
17 Astfel, în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, aplicarea reglementărilor de acest tip vânzării produselor provenite dintr‑un alt stat membru care respectă normele edictate de acest stat nu este de natură să împiedice accesul acestora pe piață sau să îl restricționeze mai mult decât îl restricționează pe cel al produselor naționale. Prin urmare, aceste reglementări nu intră în domeniul de aplicare al articolului 30 din tratat.
18 În consecință, trebuie să se răspundă instanței naționale că articolul 30 din Tratatul CEE trebuie interpretat în sensul că nu se aplică legislației unui stat membru care interzice în mod general revânzarea în pierdere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
19 Cheltuielile efectuate de guvernul francez, de guvernul elen și de Comisia Comunităților Europene, care au prezentat observații Curții, nu pot face obiectul unei rambursări. Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
pronunțându‑se cu privire la întrebările adresate de Tribunal de Grande Instance din Strasbourg, prin două hotărâri din 27 iunie 1991, hotărăște:
Articolul 30 din Tratatul CEE trebuie interpretat în sensul că nu se aplică legislației unui stat membru care interzice în mod general revânzarea în pierdere.
Due | Mancini Moitinho de Almeida | Diez de Velasco |
Edward | Kakouris Joliet | Schockweiler |
Rodriguez Iglesias | Grévisse Zuleeg Kapteyn | Murray |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 noiembrie 1993.
Grefier | Președinte |
J.‑G. Giraud | O. Due |
* Limba de procedură: franceza.