This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 22011A0212(01)
Agreement on certain aspects of air services between the European Union and the United Mexican States
Acord privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane
Acord privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane
JO L 38, 12.2.2011, p. 34–39
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
In force
ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2011/94/oj
Acord privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane
Jurnalul Oficial L 038 , 12/02/2011 p. 034 - 039
Acord privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane UNIUNEA EUROPEANĂ, pe de o parte, și STATELE UNITE MEXICANE, pe de altă parte, (denumite în continuare "părțile"), conform competențelor lor respective, AVÂND ÎN VEDERE dispozițiile acordurilor bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între diverse state membre ale Uniunii Europene și Statele Unite Mexicane, CONSTATÂND că, la 5 iunie 2003, statele membre ale Uniunii Europene au autorizat Comisia să modifice anumite dispoziții din acordurile lor bilaterale privind serviciile aeriene printr-un acord între Uniunea Europeană și țări terțe, CONSTATÂND că, în privința anumitor aspecte care pot fi incluse în acordurile bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale Uniunii Europene și țări terțe, Uniunea Europeană are competență exclusivă, RECUNOSCÂND importanța actualizării relației dintre statele membre ale Uniunii Europene și Statele Unite Mexicane cu privire la serviciile aeriene, cu scopul de a oferi un temei juridic solid pentru serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane și de a asigura continuitatea respectivelor servicii aeriene, SUBLINIIND interesul lor pentru promovarea liberei concurențe în domeniul serviciilor aeriene și pentru evitarea încheierii de acorduri de către companiile aeriene cu scopul de a împiedica, limita sau denatura concurența, CONSTATÂND că Uniunea Europeană nu are drept obiectiv compromiterea echilibrului dintre transportatorii aerieni ai Uniunii Europene și transportatorii aerieni ai Statelor Unite Mexicane, și nici modificarea dispozițiilor referitoare la drepturile de trafic din acordurile bilaterale existente privind serviciile aeriene, CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ: Articolul 1 Dispoziții generale (1) În oricare dintre acordurile bilaterale enumerate în anexa I, trimiterile la resortisanții unui stat membru al Uniunii Europene care este parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene. (2) În fiecare dintre acordurile enumerate în anexa I, trimiterile la transportatorii aerieni ai statului membru al Uniunii Europene care este parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la transportatorii aerieni desemnați de respectivul stat membru al Uniunii Europene. (3) Prezentul acord modifică anumite dispoziții ale acordurilor bilaterale existente privind serviciile aeriene enumerate în anexa I, fără a afecta drepturile de trafic existente. Articolul 2 Desemnarea de către un stat membru al Uniunii Europene (1) Dispozițiile alineatelor (2) și (3) din prezentul articol înlocuiesc dispozițiile corespunzătoare ale articolelor enumerate în anexa II literele (a) și respectiv (b), în ceea ce privește desemnarea unui transportator aerian de un stat membru al Uniunii Europene, autorizațiile și permisele acordate acestuia de Statele Unite Mexicane și refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor sau, respectiv, a permiselor transportatorului aerian. (2) La primirea unei desemnări făcute de către un stat membru al Uniunii Europene, Statele Unite Mexicane acordă fără întârziere autorizațiile și permisele adecvate, cu condiția ca: (a) transportatorul aerian să fie stabilit pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene care a efectuat desemnarea, în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană și al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, și să dețină o licență de operare valabilă în conformitate cu legislația Uniunii Europene; și (b) statul membru al Uniunii Europene care a eliberat certificatul de operator aerian să efectueze și să mențină un control reglementar efectiv al transportatorului aerian, iar autoritatea aeronautică competentă să fie identificată în mod clar în desemnare; și (c) transportatorul aerian să fie deținut, în mod direct sau prin intermediul unui acționariat majoritar, și să fie controlat efectiv de state membre ale Uniunii Europene ori de resortisanți ai acestor state membre sau de țările enumerate în anexa III ori de resortisanți ai acestor alte țări. (3) Statele Unite Mexicane pot să refuze, să revoce, să suspende sau să limiteze autorizațiile sau permisele acordate unui transportator aerian desemnat de un stat membru al Uniunii Europene în cazul în care una dintre condițiile menționate la alineatul (2) nu este îndeplinită. La exercitarea drepturilor lor în temeiul prezentului alineat, Statele Unite Mexicane nu fac discriminări între transportatorii aerieni din Uniunea Europeană pe motive de naționalitate. Articolul 3 Siguranța (1) Dispozițiile alineatului (2) din prezentul articol completează dispozițiile articolelor enumerate în anexa II litera (c). (2) Atunci când un stat membru al Uniunii Europene a desemnat un transportator aerian al cărui control reglementar este efectuat și menținut de către un alt stat membru al Uniunii Europene, drepturile care revin Statelor Unite Mexicane în temeiul dispozițiilor privind siguranța cuprinse în acordul încheiat între statul membru al Uniunii Europene care a desemnat transportatorul aerian și Statele Unite Mexicane se aplică în mod identic în ceea ce privește adoptarea, exercitarea sau menținerea normelor de siguranță de către celălalt stat membru al Uniunii Europene, precum și în ceea ce privește autorizația de operare a respectivului transportator aerian. Articolul 4 Compatibilitatea cu regulile de concurență (1) Niciunul dintre acordurile bilaterale dintre Statele Unite Mexicane și state membre ale Uniunii Europene nu poate: (a) să favorizeze adoptarea de acorduri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate care împiedică, denaturează sau limitează concurența; (b) să întărească efectele unor astfel de acorduri, decizii sau practici concertate; sau (c) să delege unor operatori economici privați responsabilitatea de a lua măsuri care împiedică, denaturează sau limitează concurența. (2) Orice dispoziții ale acordurilor bilaterale enumerate în anexa I care sunt incompatibile cu alineatul (1) nu se aplică. Articolul 5 Anexele la acord Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta. Articolul 6 Revizuirea și modificarea Părțile pot, în orice moment, să revizuiască sau să modifice de comun acord, în scris, prezentul acord. Aceste modificări intră în vigoare în conformitate cu procedura stabilită la articolul 7 alineatul (1) din prezentul acord. Articolul 7 Intrarea în vigoare (1) Prezentul acord intră în vigoare după treizeci (30) de zile de la data ultimei notificări prin care părțile și-au comunicat reciproc, în scris, pe căi diplomatice, că procedurile lor interne necesare în acest scop au fost încheiate. (2) Prezentul acord se aplică acordurilor bilaterale enumerate în anexa I litera (b) odată ce acestea au intrat în vigoare. (3) Prezentul acord se aplică cu prioritate în cazul existenței unei diferențe între dispozițiile prezentului acord și cele ale acordurilor bilaterale enumerate în anexa I. Articolul 8 Încetarea efectelor acordului (1) În cazul în care unul dintre acordurile bilaterale enumerate în anexa I încetează să mai producă efecte, toate dispozițiile prezentului acord care se referă la acordul menționat încetează să mai producă efecte la aceeași dată. (2) În cazul în care toate acordurile bilaterale enumerate în anexa I încetează să mai producă efecte, prezentul acord încetează să mai producă efecte la aceeași dată cu ultimul dintre aceste acorduri. DREPT PENTRU CARE, subsemnații, pe deplin autorizați, semnează prezentul acord. Încheiat în dublu exemplar la Bruxelles la cincisprezece decembrie două mii zece, în limbile bulgară, spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză, fiecare dintre aceste texte fiind autentic. În cazul unor divergențe, textul în limba spaniolă prevalează asupra celorlalte versiuni. За Европейския съюз Por la Unión Europea Za Evropskou unii For Den Europæiske Union Für die Europäische Union Euroopa Liidu nimel Για την Ευρωπαϊκή Ένωση For the European Union Pour l'Union européenne Per l'Unione europea Eiropas Savienības vārdā – Europos Sąjungos vardu Az Európai Unió részéről Għall-Unjoni Ewropea Voor de Europese Unie W imieniu Unii Europejskiej Pela União Europeia Pentru Uniunea Europeană Za Európsku úniu Za Evropsko unijo Euroopan unionin puolesta För Europeiska unionen +++++ TIFF +++++ За Съединените мексикански щати Por los Estados Unidos Mexicanos Za Spojené státy mexické For De Forenede Mexicanske Stater Für die Vereinigten Mexikanischen Staaten Mehhiko Ühendriikide nimel Για τις Ηνωμένες Πολιτείες του Μεξικού For the United Mexican States Pour les Etats-Unis mexicains Per gli Stati Uniti messicani Meksikas Savienoto Valstu vārdā – Meksikos Jungtinių Valstijų vardu A Mexikói Egyesült Államok részéről Għall-Istati Uniti Messikani Voor de Verenigde Mexicaanse Staten W imieniu Meksykańskich Stanów Zjednoczonych Pelos Estados Unidos Mexicanos Pentru Statele Unite Mexicane Za Spojené štáty mexické Za Združene države mehike Meksikon yhdysvaltojen puolesta För Mexikos förenta stater +++++ TIFF +++++ -------------------------------------------------- ANEXA I LISTA ACORDURILOR BILATERALE MENțIONATE LA ARTICOLUL 1 DIN PREZENTUL ACORD (a) Acorduri privind serviciile aeriene între Statele Unite Mexicane și statele membre ale Uniunii Europene care, la data semnării prezentului acord, au fost încheiate și/sau semnate: - Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Federal al Austriei, semnat la Viena (Austria) la 27 martie 1995, denumit în continuare "Acordul Mexic-Austria"; - Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Belgiei, semnat la Ciudad de Mexico la 26 aprilie 1999, denumit în continuare "Acordul Mexic-Belgia"; - Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Federative Cehe și Slovace, semnat la Ciudad de Mexico la 14 august 1990, denumit în continuare "Acordul Mexic-Republica Cehă"; - Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Franceze, semnat la Paris (Franța) la 18 mai 1993, modificat prin Acordul de modificare și completare a Acordului privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Franceze, încheiat la Paris și Ciudad de Mexico prin schimbul de note din 13 ianuarie și 4 februarie 2004, denumit în continuare "Acordul Mexic-Franța"; - Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Federală Germania, semnat la Ciudad de Mexico la 8 martie 1967, denumit în continuare "Acordul Mexic-Germania"; - Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Italiană, semnat la Ciudad de Mexico la 23 decembrie 1965, modificat prin Acordul de modificare și completare a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Italiană din 23 decembrie 1965, încheiat la Roma (Italia) prin schimbul de note din 2 august și 7 decembrie 2004, denumit în continuare "Acordul Mexic-Italia"; - Acordul dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului privind transportul aerian, semnat la Ciudad de Mexico la 19 martie 1996, denumit în continuare "Acordul Mexic-Luxemburg"; - Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, semnat la Ciudad de Mexico la 6 decembrie 1971, modificat prin Acordul de modificare a Acordului privind transportul aerian din 6 decembrie 1971 dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, încheiat la Ciudad de Mexico prin schimbul de note din 24 august 1992, denumit în continuare "Acordul Mexic-Țările de Jos"; - Acordul privind serviciile aeriene dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Polone, semnat la Ciudad de Mexico la 11 octombrie 1990, denumit în continuare "Acordul Mexic-Polonia"; - Acordul privind transportul aerian civil dintre Guvernele Mexicului și Portugaliei, semnat la Lisabona (Portugalia) la 22 octombrie 1948, denumit în continuare "Acordul Mexic-Portugalia"; - Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Spaniei, semnat la Ciudad de Mexico la 21 noiembrie 1978, denumit în continuare "Acordul Mexic-Spania"; - Acordul dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind serviciile aeriene, semnat la Ciudad de Mexico la 18 noiembrie 1988, denumit în continuare "Acordul Mexic-Regatul Unit". (b) Acorduri privind serviciile aeriene dintre Statele Unite Mexicane și statele membre ale Uniunii Europene care nu au intrat încă în vigoare la data semnării prezentului acord: - Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Spania, semnat la Madrid (Spania) la 8 aprilie 2003. -------------------------------------------------- ANEXA II LISTA ARTICOLELOR DIN ACORDURILE ENUMERATE ÎN ANEXA I ȘI MENȚIONATE LA ARTICOLELE 2 ȘI 3 DIN PREZENTUL ACORD (a) Desemnarea de către un stat membru: - articolul 3 din Acordul Mexic-Austria; - articolul 3 din Acordul Mexic-Belgia; - articolul 3 din Acordul Mexic-Republica Cehă; - articolul 3 din Acordul Mexic-Franța; - articolul 3 din Acordul Mexic-Germania; - articolul 3 din Acordul Mexic-Italia; - articolul 3 din Acordul Mexic-Luxemburg; - articolul 3 din Acordul Mexic-Țările de Jos; - articolul 3 din Acordul Mexic-Polonia; - articolul II din Acordul Mexic-Portugalia; - articolul 3 din Acordul Mexic-Spania; - articolul 4 din Acordul Mexic-Regatul Unit. (b) Refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor ori a permiselor: - articolul 4 din Acordul Mexic-Austria; - articolul 5 din Acordul Mexic-Belgia; - articolul 4 din Acordul Mexic-Republica Cehă; - articolul 4 din Acordul Mexic-Franța; - articolul 4 prima teză din Acordul Mexic-Germania; - articolul 4 din Acordul Mexic-Italia; - articolul 4 din Acordul Mexic-Luxemburg; - articolul 4 din Acordul Mexic-Țările de Jos; - articolul 4 din Acordul Mexic-Polonia; - articolul VII din Acordul Mexic-Portugalia; - articolul 4 din Acordul Mexic-Spania; - articolul 5 din Acordul Mexic-Regatul Unit. (c) Siguranța: - articolul 6 din Acordul Mexic-Austria; - articolul 7 din Acordul Mexic-Belgia; - articolul 6 din Acordul Mexic-Republica Cehă; - articolul 6a din Acordul Mexic-Franța; - articolul 6a din Acordul Mexic-Italia; - articolul 6 din Acordul Mexic-Luxemburg; - articolul 6 din Acordul Mexic-Țările de Jos; - articolul V din Acordul Mexic-Portugalia; - articolul 8 din Acordul Mexic-Regatul Unit. -------------------------------------------------- ANEXA III LISTA CELORLALTE STATE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 DIN PREZENTUL ACORD (a) Republica Islanda (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European); (b) Principatul Liechtenstein (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European); (c) Regatul Norvegiei (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European); (d) Confederația Elvețiană (în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian). --------------------------------------------------