Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Clauza de suspendare (articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană)

Clauza de suspendare (articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană)

Articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede posibilitatea de a suspenda drepturile de membru al Uniunii Europene (UE) (cum ar fi dreptul de vot în cadrul Consiliului Uniunii Europene) în cazul în care o țară încalcă în mod grav și persistent principiile pe care se întemeiază UE, așa cum sunt definite în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor care aparțin minorităților). Cu toate acestea, țara respectivă trebuie să respecte în continuare obligațiile care îi revin în calitate de membru.

În temeiul articolului 7, la propunerea unei treimi dintre statele membre ale UE sau la propunerea Parlamentului European ori a Comisiei Europene și după obținerea aprobării Parlamentului, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din numărul membrilor săi, poate stabili că există un risc clar de încălcare gravă a acestor principii fundamentale de către un stat membru, adresând țării respective recomandări adecvate.

Articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede procedurile de vot care trebuie urmate de principalele instituții ale UE atunci când se aplică prevederile articolului 7 cu privire la un stat membru. Țara în cauză nu participă la vot. De asemenea, aceasta nu este în calculul numărului de voturi reprezentând o treime dintre țări, necesar pentru propunere, sau patru cincimi, necesar pentru întrunirea majorității. Pentru aprobarea Parlamentului este necesară o majoritate de două treimi.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

Top