EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Statisticile referitoare la turism

Statisticile referitoare la turism

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 692/2011 – Statisticile europene referitoare la turism

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește norme și metode la nivelul Uniunii Europene (UE) pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea statisticilor europene referitoare la turism. Actul este strâns legat de Regulamentul (CE) nr. 223/2009 privind statisticile europene.

ASPECTE-CHEIE

Țările UE trebuie să colecteze, să elaboreze, să prelucreze și să transmită statistici armonizate referitoare la cererea și oferta turistice.

Date de colectat

  • Țările UE trebuie să colecteze date despre turismul interior (adică intern și receptor) în privința capacității unităților de cazare turistică (adică oferirea de servicii de cazare pe termen scurt contra cost). Informațiile colectate includ numărul de:
    • unități;
    • paturi;
    • camere.
  • Unele dintre aceste variabile sunt colectate atât la nivel național, cât și la nivel subnațional sau regional (Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică – NUTS – nivelul 2) și se aplică pentru:
    • tipul de cazare (hoteluri, cazare turistică, terenuri de camping);
    • tipul de localitate (dens populată, zone intermediare sau slab populate, zone costiere sau necostiere);
    • mărime (unități mici, de mărime medie sau mari).
  • De asemenea, țările UE trebuie să colecteze date despre unitățile cu camere accesibile persoanelor cu mobilitate redusă, inclusiv persoanelor în scaune rulante.
  • Se colectează totodată informații despre ocuparea unităților, cum ar fi numărul de șederi peste noapte și de sosiri ale rezidenților și ale nerezidenților, precum și despre gradul de ocupare a camerelor și a paturilor. La fel ca în cazul statisticilor referitoare la capacitate, unele dintre aceste variabile sunt colectate, de asemenea, la nivel regional NUTS 2.
  • Țările UE colectează date cu privire la turismul național (turismul intern și cel emițător). Acestea se referă la cererea de participare la turism și la caracteristicile călătoriilor. Aceste date se bazează pe variabile care includ durata și destinația călătoriilor în scop personal, precum și pe variabile sociodemografice cum sunt grupul de vârstă, nivelul educațional (opțional), situația profesională (opțional) etc.
  • La fiecare trei ani, țările UE compilează, de asemenea, date pentru prezentarea principalelor motive pentru neparticiparea la activități de turism în scop personal (motive financiare, lipsă de timp, motive de sănătate etc.).
  • În sfârșit, țările UE colectează date privind cererea turistică pentru vizite de o zi pe teritoriul țării sau în străinătate. Aceste date sunt bazate pe variabile care au legătură cu:
    • numărul de vizite de o zi (din motive personale sau profesionale);
    • cheltuielile;
    • țara de destinație (pentru vizite în străinătate);
    • variabile sociodemografice.
  • O dată pe an, țările UE trimit către Eurostat un raport privind calitatea datelor colectate. Eurostat creează apoi și își actualizează manualul metodologic care conține linii directoare privind statisticile produse.

Sursele de date

Țările UE pot produce datele statistice necesare prin utilizarea unei combinații a următoarelor surse diferite: sondaje de opinie, alte surse corespunzătoare (inclusiv date administrative), proceduri de estimare statistică adecvate.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul se aplică începând cu data de 11 august 2011.

CONTEXT

Turismul este un sector-cheie al economiei Uniunii Europene (UE). Statisticile referitoare la turism sunt colectate pentru a-i ajuta pe factorii politici, precum și pe cei care lucrează sau activează în acest domeniu.

Pentru informații suplimentare, consultați:

ACTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) nr. 692/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2011 privind statisticile europene referitoare la turism și de abrogare a Directivei 95/57/CE a Consiliului (JO L 192, 22.7.2011, pp. 17-32)

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 692/2011 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, pp. 164-173)

A se vedea versiunea consolidată.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 692/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene referitoare la turism [COM(2016) 489 final, 29.7.2016]

Data ultimei actualizări: 07.11.2016

Top