Admisia și reședința cercetătorilor din țări terțe

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2005/71/CE privind o procedură specială de admisie a resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică

CARE ESTE OBIECTIVUL DIRECTIVEI?

• Directiva introduce o procedură specială pentru intrarea și reședința resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării unui proiect de cercetare în UE pe o perioadă mai lungă de 3 luni.
• Procedura stabilește că organismele de cercetare aprobate sunt actori cheie în procedura de imigrare, întrucât acestea joacă un rol esențial în evaluarea tematică a candidatului și a proiectului său de cercetare.

ASPECTE-CHEIE

Directiva se aplică resortisanților țărilor terțe, cu excepția celor pentru care se aplică prevederi mai favorabile în temeiul acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate între UE sau UE și statele sale membre și una sau mai multe țări terțe.

Directiva nu se aplică:

• solicitanților de azil sau de protecție secundară ori persoanelor care fac parte din scheme de protecție temporară;
• studenților doctoranzi care desfășoară cercetări aferente tezelor în calitate de studenți (aceștia sunt acoperiți de Directiva 2004/114/CE privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, formare profesională sau servicii de voluntariat);
• resortisanților țărilor terțe a căror expulzare a fost suspendată pe baza faptelor sau a legii;
• cercetătorilor transferați de un organism de cercetare către un alt organism de cercetare dintr-un stat membru al UE diferit.

Organismele de cercetare

Orice organism de cercetare care dorește să primească un cercetător trebuie ca mai întâi să fie aprobat de statul membru al UE în care se află. Aceste autorizații sunt de obicei valabile timp de minim 5 ani. În fiecare an, fiecare stat membru al UE trebuie să publice o listă a organismelor de cercetare aprobate.

Organismele de cercetare trebuie să semneze un „acord de primire”, un contract legal, cu cercetătorul. Această directivă impune ca:

• cercetătorul să se oblige să finalizeze proiectul de cercetare;
• organismul să fie de acord să primească cercetătorul, cu condiția ca cercetătorului să i se emită un permis de ședere.

Admisia cercetătorilor

Țările UE trebuie să admită cercetători dacă aceștia:

• prezintă un pașaport valabil sau documente de călătorie echivalente;
• prezintă un acord de primire semnat cu un organism de cercetare;
• prezintă o declarație de răspundere financiară emisă de organismul de cercetare;
• nu sunt considerați o amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Țările UE trebuie să emită un permis de ședere pe o perioadă de 1 an sau mai mult și să-l reînnoiască anual. Dacă se preconizează că proiectul de cercetare va dura mai puțin de 1 an, permisul de ședere trebuie să fie emis pentru durata proiectului. Permisele trebuie emise pentru membrii familiei cercetătorului pe aceeași durată.

Titularii unui permis de ședere au dreptul la tratament egal cu cel al resortisanților în ceea ce privește:

• recunoașterea diplomelor, a certificatelor și a altor calificări profesionale;
• condițiile de muncă, inclusiv remunerarea și concedierea;
• asigurarea socială astfel cum este definită de legislația națională;
• concesii fiscale;
• accesul la mărfuri și servicii și furnizarea de mărfuri și servicii puse la dispoziția publicului.

Procedura

Fiecare stat membru al UE decide dacă cererile de permis de ședere trebuie să fie făcute de către cercetător sau de către organismul de cercetare.

Cererile trebuie depuse în țara de reședință a cercetătorului, prin intermediul autorităților diplomatice sau consulare ale statului membru al UE în care acesta dorește să desfășoare cercetarea.

Țările UE, în cadrul legislației lor naționale, trebuie să prevadă și posbilitatea ca solicitanții să depună cererea de pe teritoriul lor.

Abrogare

Directiva (UE) 2016/801 abrogă și înlocuiește Directiva 2005/71/CE cu intrare în vigoare de la 24 mai 2018.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva se aplică începând cu data de 23 noiembrie 2005. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 12 octombrie 2007.

CONTEXT

Mobilitatea cercetătorilor reprezintă un element cheie pentru dobândirea și partajarea de cunoștințe. Simplificarea procedurilor de intrare și reședință pentru cercetătorii din țările terțe poate contribui la acest lucru.

Pentru informații suplimentare, consultați:

• „Studiu, cercetare sau instruire” pe site-ul Comisiei Europene

ACT

Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică (JO L 289, 3.11.2005, pp. 15-22)

ACTE CONEXE

Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (JO L 375, 23.12.2004, pp. 12-18)

Recomandarea Comisiei din 11 martie 2005 privind Carta europeană a cercetătorilor și Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor (JO L 75, 22.3.2005, pp. 67–77)

Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair (JO L 132, 21.5.2016, pp. 21-57)

Data ultimei actualizări: 09.08.2016