Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Acordul UE-Elveția privind statisticile

Acordul UE-Elveția privind statisticile

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Acordul dintre UE și Elveția privind cooperarea în domeniul statistic

Decizia 2006/233/CE de adoptare a Acordului dintre UE și Elveția privind cooperarea în domeniul statistic

CARE ESTE ROLUL ACORDULUI ȘI AL DECIZIEI?

Acordul urmărește:

Decizia adoptă, în numele Comunității Europene (astăzi UE), un acord de cooperare cu Elveția în domeniul statistic.

ASPECTE-CHEIE

Părțile convin:

  • să elaboreze și să folosească metode, definiții și clasificări statistice armonizate;
  • să se asigure că statisticile lor respectă principiile imparțialității, fiabilității, obiectivității, independenței științifice, eficienței costurilor și confidențialității, astfel cum sunt definite de legislația europeană referitoare la statistici [Regulamentul (CE) nr. 223/2009] și de Codul de bune practici al statisticilor europene;
  • să evite să plaseze o sarcină excesivă asupra întreprinderilor și organizațiilor care răspund la anchete.

Elveția trebuie să respecte legislația europeană în materie de statistică, astfel cum este descrisă în anexa A la acord, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 2/2019 a Comitetului statistic Uniunea Europeană/Elveția. Aceasta include respectarea principiilor statistice și a confidențialității, precum și aplicarea nomenclaturilor statistice. Mai mult, anexa A conține acte juridice referitoare la statisticile privind:

  • întreprinderile;
  • transportul și turismul;
  • comerțul exterior;
  • aspectele demografice și sociale;
  • economia;
  • agricultura;
  • mediul.

La fel ca țările din Spațiul Economic European, care transmit și ele date către Eurostat, statisticile transmise de Elveția intră sub incidența normelor care reglementează programul statistic al UE. Toate temele și domeniile statistice cuprinse în programul statistic sunt relevante și pentru Elveția.

În fiecare an este întocmit un program statistic anual UE/Elveția, în paralel cu programul statistic general al UE.

Un comitet mixt, alcătuit din reprezentanți ai părților contractante, gestionează și pune în aplicare acordul. Comitetul poate:

  • să revizuiască anexele la acord;
  • să decidă asupra altor măsuri pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a acordului.

Entitățile elvețiene pot participa la programele statistice ale UE cu aceleași drepturi și obligații ca entitățile din UE, însă nu pot primi nicio contribuție financiară din partea Eurostat. Pentru a acoperi costurile participării sale, Elveția contribuie financiar, în fiecare an, la programul statistic. Normele care reglementează această contribuție sunt stabilite în anexa B la acord, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 3/2010 a Comitetului statistic Uniunea Europeană/Elveția.

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

Acordul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Acord între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind cooperarea în domeniul statistic (JO L 90, 28.3.2006, pp. 2-20)

Modificările succesive aduse acordului au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Decizia 2006/233/CE a Consiliului din 27 februarie 2006 privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind cooperarea în domeniul statistic (JO L 90, 28.3.2006, p. 1)

DOCUMENTE CONEXE

Informare referitoare la intrarea în vigoare a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind cooperarea în domeniul statistic (JO L 90, 28.3.2006, p. 21)

Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, pp. 164-173)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 09.09.2021

Top