Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2015/397/06

    Notificare prealabilă a unei concentrări [Cazul M.7872 – Novartis/GSK (Ofatumumab Autoimmune Indications)] (Text cu relevanță pentru SEE)

    JO C 397, 28.11.2015, p. 20–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    28.11.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 397/20


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    [Cazul M.7872 – Novartis/GSK (Ofatumumab Autoimmune Indications)]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2015/C 397/06)

    1.

    La 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse, prin care întreprinderea Novartis AG („Novartis”, Elveția) dobândește de la întreprinderea GlaxoSmithKline plc („GSK”, Regatul Unit), în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra drepturilor de administrare a medicamentului ofatumumab pentru tratarea bolilor autoimune, prin achiziționare de active.

    2.

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    Novartis este o întreprindere elvețiană din sectorul medical, activă pe plan mondial în trei mari domenii: medicamente, tratamentul afecțiunilor oftalmologice și medicamente generice;

    GSK este o întreprindere farmaceutică britanică, activă pe plan mondial în domeniile: medicamente, vaccinuri și produse medicale pentru consumatori.

    3.

    În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

    4.

    Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.7872 – Novartis/GSK (Ofatumumab Autoimmune Indications), prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

    Commission européenne

    Direction générale de la concurrence

    Greffe des concentrations

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).


    Top