23.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 140/12

—

constatarea faptului că, întrucât, în baza articolului 2 paragraful 44 din Legea nr. 350 din 24 decembrie 2003 (Legea bugetului 2004), a extins pentru anul 2002 amnistia fiscală prevăzută la articolele 8 și 9 din Legea nr. 289 din 27 decembrie 2002 (Legea bugetului 2003) și întrucât a prevăzut expres și de manieră generală renunțarea la verificarea operațiunilor impozabile efectuate de-a lungul perioadei fiscale aferente anului 2002, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) literele (a), (c) și (d) și al articolelor 193-273 din Titlul XI al Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), care, începând cu 1 ianuarie 2007, au abrogat și înlocuit articolele 2 și 22 din A Șasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri (Sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare) (2), coroborate cu articolul 10 din Tratatul CE;

—

obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Comisia amintește existența unei duble obligații impuse statelor membre de legiuitorul comunitar, nu numai de a adopta toate actele legislative de drept național necesare pentru punerea în aplicare a celei de A Șasea Directive TVA, ci și de a adopta toate măsurile de natură administrativă necesare pentru a asigura respectarea de către persoanele plătitoare de TVA a obligațiilor care decurg din această A Șasea Directivă, „in primis” obligația de a plăti impozitul datorat în urma efectuării de operațiuni impozabile în cursul unei anumite perioade de timp. Armonizarea TVA stabilită de legiuitorul comunitar ar fi lipsită de sens, precum și de orice utilitate practică, dacă administrațiile fiscale naționale nu ar fi obligate să desfășoare o acțiune eficientă de constatare și de control, având ca scop să asigure „colectarea impozitelor în mod unitar în toate statele membre”, după cum se arată în considerentul 14 al celei de A Șasea Directive.

2.

Normele introduse de articolele 8 și 9 din Legea italiană nr. 289/2002 au depășit cu mult marja de apreciere administrativă acordată statelor membre de către legiuitorul comunitar. Într-adevăr, în loc să folosească această putere discreționară în scopul obținerii unei mai mari eficiențe a controalelor fiscale, statul italian a efectuat, prin intermediul legii menționate anterior, o adevărată renunțare generală, nediferențiată și prealabilă la orice activitate de constatare și verificare în materie de TVA, încălcând astfel în mod direct prevederile articolului 22 din A Șasea Directivă și, pe cale de consecință, la obligația generală prevăzută la articolul 2, referitoare la plata TVA pentru toate operațiunile impozabile. Legiuitorul italian a oferit fiecărei persoane plătitoare de TVA supusă competenței sale în materie de impozitare, posibilitatea de a exclude „in toto”, cu privire la o serie de perioade fiscale, eventualitatea oricărui control fiscal. Un astfel de avantaj semnificativ poate fi obținut de către contribuabil prin plata unei sume forfetare ce nu are nicio legătură cu TVA care ar fi fost datorată pentru sumele obținute din livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de către persoana plătitoare de impozit în perioada fiscală avută în vedere.

3.

Această „separare” radicală între cuantumul impozitului calculat conform regulilor obișnuite ale TVA și „cuantumul” care trebuie plătit pentru a beneficia de „amnistie definitivă” („condono tombale”), este în mod deosebit vizibilă în cazul în care persoana plătitoare de impozit a omis complet să prezinte declarația fiscală. Contribuabilul își poate regulariza situația pentru fiecare exercițiu fiscal anual, plătind 1 500 de euro, pentru persoane fizice sau 3 000 de euro, dacă persoana plătitoare de impozit este o societate. O absență similară a oricărui raport cu baza de impozitare a operațiunilor efectuate (și nedeclarate) caracterizează și modalitatea de amnistie „definitivă” care se realizează prin prezentarea unei declarații suplimentare. Cuantumul datorat de către contribuabilul care intenționează să se prevaleze de amnistie este într-adevăr calculat ca un procent (2 %) ce se aplică TVA care ar fi fost datorată pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate în cadrul fiecărui exercițiu fiscal (sau TVA pentru achiziții, greșit dedusă în aceeași perioadă fiscală).

4.

O astfel de renunțare prealabilă și generală la orice activitate de verificare este de natură să distorsioneze grav buna funcționare a sistemului comun de TVA. Aceasta aduce atingere în special principiului neutralității fiscale, care se opune ca operatorii economici ce efectuează aceleași operațiuni să fie supuși unui tratament diferit în ceea ce privește colectarea TVA. Fiecare excepție de la regula aplicării și colectării efective a TVA are drept consecință, într-adevăr, pe de o parte un grav prejudiciu adus atât întreprinderilor italiene, cât și întreprinderilor din alte state membre, care au fost supuse sistemului comun de taxă pe valoarea adăugată și, pe de altă parte, o gravă încălcare a principiului unei „concurențe sănătoase” în cadrul pieței comune, prevăzut în al patrulea considerent al celei de A Șasea Directive.