Acțiune introdusă la data de 9 martie 2007 — Comisia Comunităților Europene/Republica Federală Germania

(Cauza C-141/07)

(2007/C 117/24)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentant: B. Schima, agent)

Pârâtă: Republica Federală Germania

Concluziile reclamantei

Motive și argumente principale

Articolul 28 CE interzice toate restricțiile cantitative la import, precum și toate măsurile cu efect echivalent între statele membre. Orice reglementare comercială a statelor membre, susceptibilă să împiedice comerțul intracomunitar în mod direct sau indirect, actual sau potențial, este considerată drept o măsură cu efect echivalent celui al unei restricții cantitative la import. Împrejurarea că, în stadiul actual al dreptului comunitar, reglementările privind distribuția de medicamente sunt armonizate numai în unele domenii limitate, nu exonerează statele membre de obligația de a respecta dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor.

Potrivit paragrafului 14 din Apothekengesetz (legea germană a farmaciilor), spitalele germane au posibilitatea ca, în locul înființării unei farmacii proprii a spitalului, să recurgă la aprovizionarea cu medicamente de către o farmacie din afara acestuia. Totuși, în cadrul acestei dispoziții sunt prevăzute două cerințe cumulative, al căror efect este imposibilitatea practică, pentru farmacii din alte state membre, de a aproviziona în mod regulat cu medicamente un spital, deoarece anumite obligații contractuale ar putea fi îndeplinite numai de acele farmacii care sunt situate în apropierea spitalului ce trebuie aprovizionat.

Potrivit jurisprudenței Curții, dispozițiile naționale ce restricționează sau interzic modalitățile determinate de vânzare nu intră sub incidența articolului 28 CE, dacă sunt îndeplinite două condiții: în primul rând, dispozițiile respective trebuie să se aplice tuturor operatorilor naționali ce își desfășoară activitatea pe teritoriul național și, în al doilea rând, acestea trebuie să afecteze în același mod, în drept și în fapt, vânzarea atât a produselor interne, cât și a produselor din alte state membre. În cazul de față însă, numai prima condiție este îndeplinită, întrucât produsele interne și externe nu sunt afectate în același mod, în drept și în fapt, de cerința legislativă ca toate obligațiile contractuale să fie executate de către un singur furnizor. Prin această reglementare, accesul pe piață al mărfurilor din alte state membre este mai puternic restricționat decât cel al produselor interne. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, nu are importanță dacă farmaciile germane care nu se situează în apropierea spitalului se confruntă cu aceeași problemă. Într-adevăr, o măsură națională poate fi calificată drept o restricționare a comerțului între statele membre atunci când aceasta nu favorizează toate produsele interne și, de asemenea, atunci când defavorizează nu numai produsele importate, ci și pe cele interne.

Restricțiile în calea circulației intracomunitare a mărfurilor pot fi justificate de motive imperative de interes public, referitoare în special la condițiile privind siguranța publică și protecția sănătății publice. Reglementările naționale în discuție trebuie să fie adecvate, necesare și proporționale cu scopul urmărit. În cazul de față nu este însă necesară îndeplinirea cumulativă, prescrisă de lege, a tuturor obligațiilor contractuale pe motivul protecției sănătății publice. Dimpotrivă, ar trebui să fie posibil ca și o farmacie situată la o distanță mai mare de spitalul aprovizionat și, de asemenea, într-un alt stat membru, să își asume obligația furnizării de medicamente cu regularitate.