Scegli le funzioni sperimentali da provare

Questo documento è un estratto del sito web EUR-Lex.

Documento 62023TN0201

    Cauza T-201/23: Acțiune introdusă la 17 aprilie 2023 – CRA/Consiliul

    JO C 189, 30.5.2023, pagg. 41–42 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    30.5.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 189/41


    Acțiune introdusă la 17 aprilie 2023 – CRA/Consiliul

    (Cauza T-201/23)

    (2023/C 189/55)

    Limba de procedură: franceza

    Părțile

    Reclamantă: Communications Regulatory Authority (CRA) (Teheran, Iran) (reprezentanți: T. Clay, T. Zahedi Vafa și K. Mehtiyeva, avocați)

    Pârât: Consiliul Uniunii Europene

    Concluziile

    Reclamanta solicită Tribunalului:

    anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 2023/152 (1) din 23 ianuarie 2023, ca fiind contrar dreptului Uniunii Europene, în partea care înscrie reclamanta în anexa I la Regulamentul nr. 359/2011.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

    1.

    Primul motiv, întemeiat pe abuzul de putere săvârșit de Consiliul Uniunii Europene. Reclamanta susține că, prin decizia de a o include pe lista persoanelor vizate de măsurile restrictive, Consiliul ar fi săvârșit un abuz de putere, pentru motivul că decizia respectivă a fost adoptată numai ca urmare a legăturii statutare care există între reclamantă și guvernul Republicii Islamice Iran.

    2.

    Al doilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării actului atacat. Potrivit reclamantei, motivele prezentate pentru a fundamenta decizia Consiliului nu sunt decât prezumții de fapt a căror natură eronată afectează validitatea motivării. Această motivare pur formală a deciziei implică o răsturnare a sarcinii probei care obligă reclamanta să dovedească un fapt negativ pentru a contesta includerea sa pe lista persoanelor vizate de măsurile restrictive.

    3.

    Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor. Reclamanta susține că Consiliul, pe de o parte, a săvârșit o eroare vădită de apreciere și, pe de altă parte, că acesta a fundamentat în mod greșit decizia de a o include pe lista entităților vizate de măsurile restrictive.

    4.

    Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității. Reclamanta susține că sancțiunile adoptate împotriva Iranului au generat rețineri de instrumente deosebit de utile pentru aceasta, dintre care unul este utilizat pentru a evita suprapunerea frecvențelor iraniene cu cele ale statelor vecine, iar celălalt, Location Based System, pentru localizarea precisă a aparatelor conectate. În plus, caracterul disproporționat al deciziei Consiliului s-ar manifesta prin amploarea consecințelor măsurilor luate împotriva reclamantei, întrucât capacitățile acesteia din urmă de a-și îndeplini misiunea de interes general sunt grav afectate.


    (1)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/152 al Consiliului din 23 ianuarie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 359/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran (JO 2023, L 20 I, p. 1).


    In alto