Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62022TN0355

    Cauza T-355/22: Acțiune introdusă la 13 iunie 2022 – Aitana/EUIPO

    JO C 303, 8.8.2022, p. 52–53 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    8.8.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 303/52


    Acțiune introdusă la 13 iunie 2022 – Aitana/EUIPO

    (Cauza T-355/22)

    (2022/C 303/67)

    Limba de procedură: spaniola

    Părțile

    Reclamantă: Aitana Actividades de Construcción y Servicios, SL (Alicante, Spania) (reprezentant: A. Martí Martín, avocat)

    Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

    Concluziile

    Reclamanta solicită Tribunalului:

    recunoașterea aplicării legislației care reglementează contractul (Real Decreto-Ley 3/2022 (1))

    recunoașterea dreptului Aitana Actividades de Construcción y Servicios, SL (Aitana ACS, SL) la revizuirea prețurilor contractuale, în aplicarea doctrinei riscului imprevizibil (Rebus Sic Stantibus)

    recunoașterea dreptului Aitana ACS, SL la revizuirea prețurilor contractuale, în aplicarea principiului încrederii legitime.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

    1.

    Primul motiv întemeiat pe aplicarea supletivă a legii spaniole, ca lege care reglementează contractul.

    În această privință, reclamanta susține că clauza I.10-1 din contract declară aplicabilă, cu titlu supletiv, legislația spaniolă. Real Decreto Ley 3/2022, din 1 martie 2022, este de aplicare supletivă. Este necesar să se recunoască dreptul la revizuirea prețurilor contractului, în temeiul prevederilor Real Decreto-Ley 3/2022.

    2.

    Al doilea motiv întemeiat pe faptul că se impune ca prețurile contractului să fie actualizate, în aplicarea principiilor și normelor Uniunii Europene

    În această privință, se susține că riscul imprevizibil, care generează o obligație excesiv de neroasă pentru o parte, trebuie să conducă la renegocierea contractului. Situația pandemiei Sars-Cov-2 și conflictul armat dintre națiunile ucraineană și rusă reprezintă, evident, un risc imprevizibil. Aceste situații au dus la o creștere extraordinară a prețurilor materialelor pe care Aitana ACS, SL nu le poate suporta în mod exclusiv.

    3.

    Al treilea motiv întemeiat pe faptul că dreptul la revizuirea prețurilor nu aduce atingere contractului, nici principiilor transparenței și liberei concurențe

    În această privință, reclamanta susține că clauza de limitare a revizuirii prețurilor nu include forța majoră sau riscul imprevizibil. Extinderea răspunderii contractuale la ipotezele unor cazuri fortuite necesită acceptarea expresă, care nu a avut loc. Actualizarea prețurilor, în conformitate cu articolul 172 din Regulamentul 2018/1046 (2), nu încalcă principiile transparenței și liberei concurențe.

    4.

    Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că trebuie recunoscut dreptul la actualizarea prețurilor contractului, în aplicarea principiului încrederii legitime

    În această privință, reclamanta arată că Oficiul European de Brevete a recunoscut temeinicia revizuirii prețurilor contractuale. În virtutea acestei recunoașteri, a continuat executarea contractului. Principiul încrederii legitime impune ca EUIPO să recunoască dreptul la revizuirea prețurilor.


    (1)  Real Decreto ley 3/2022, de 1 de marzo, de medidas para la mejora de la sostenibilidad del transporte de mercancías por carretera y del funcionamiento de la cadena logística, y por el que se transpone la Directiva (UE) 2020/1057, de 15 de julio de 2020, por la que se fijan normas específicas con respecto a la Directiva 96/71/CE y la Directiva 2014/67/UE para el desplazamiento de los conductores en el sector del transporte por carretera, y de medidas excepcionales en materia de revisión de precios en los contratos públicos de obras (Decretul-lege regal 3/22, din 1 martie, privind măsuri de ameliorare a durabilității transportului rutier de mărfuri și a funcționării lanțului logistic și de transpunere a Directivei (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și care prevede măsuri excepționale în materie de revizuire a prețurilor în contractele de lucrări publice] (Jurnalul Oficial spaniol 2022, no 52, p. 24298).

    (2)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1).


    Top