„1)

Situațiile de fapt în care, la anchetarea unei infracțiuni în legătură cu deținerea de substanțe stupefiante împotriva unui cetățean în privința căruia poliția dispune de informații că se află în posesia unor substanțe stupefiante, au fost aplicate măsuri de constrângere sub forma percheziției corporale și a sechestrului intră în domeniul de aplicare al Directivei 2013/48/UE (1) privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, precum și al Directivei 2012/13/UE (2) privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, care este calitatea unei astfel de persoane în sensul directivelor, atunci când dreptul național nu prevede calitatea procesuală de «persoană suspectată», iar persoanei nu i-a fost atribuită calitatea de «persoană acuzată» prin notificare oficială și unei astfel de persoane trebuie să îi fie asigurate dreptul la informare și dreptul de a avea acces la un avocat?

3)

Principiile legalității și interzicerii arbitrarului permit o dispoziție națională precum articolul 219 alineatul (2) din Nakazatelno-protsesualen kodeks (Codul de procedură penală, denumit în continuare «NPK»), care prevede că autoritatea de anchetă poate să atribuie persoanei calitatea de persoană acuzată și prin întocmirea procesului-verbal privind prima acțiune de anchetare îndreptată împotriva acesteia, în cazul în care dreptul național nu prevede calitatea procesuală de «persoană suspectată», iar drepturile la apărare iau naștere, în temeiul dreptului național, numai de la data atribuirii formale a calității de «persoană acuzată» care e lăsată la aprecierea autorității de anchetă? O astfel de procedură națională aduce atingere exercitării efective și substanței dreptului de a avea acces la un avocat în temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48/UE?

4)

Principiul efectivității dreptului Uniunii permite o practică națională potrivit căreia controlul jurisdicțional al măsurilor de constrângere pentru strângerea de probe, inclusiv percheziția corporală și sechestrul în cadrul urmăririi penale, nu permite să se verifice dacă s-a săvârșit o încălcare suficient de gravă a drepturilor fundamentale ale persoanelor suspectate și acuzate, garantate de articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de Directiva 2013/48/UE și de Directiva 2012/13/UE?

5)

Principiile statului de drept permit o reglementare și o jurisprudență naționale în temeiul cărora instanța nu este competentă să verifice atribuirea calității de persoană acuzată unei persoane, în condițiile în care tocmai și exclusiv de acest act formal depinde asigurarea drepturilor la apărare unui cetățean atunci când, împotriva acestuia, sunt aplicate măsuri de constrângere în scopul desfășurării anchetei?”