–

pentru guvernul bulgar, de T. Mitova, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Azéma, J. Hottiaux și I. Zaloguin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9), a articolului 40 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60), precum și a articolului 19 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SN și LN, pe de o parte, și Zamestnik‑predsedatel na Darzhavna agentsia za bezhantsite (vicepreședintele Agenției Naționale pentru Refugiați, Bulgaria), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către acesta din urmă a cererii lui SN și a lui LN având ca obiect obținerea statutului de refugiat sau, în lipsa acestuia, acordarea protecției subsidiare.

3

Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 [Recueil des traités des Nations unies, vol. 189, p. 150, nr. 2545 (1954)], a intrat în vigoare la 22 aprilie 1954. Aceasta a fost modificată și completată prin Protocolul privind statutul refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, el însuși intrat în vigoare la 4 octombrie 1967 (în continuare „Convenția de la Geneva”).

4

Articolul 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva prevede:

„Această convenție nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecție sau de o asistență din partea unui organism sau a unei instituții a Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați [denumit în continuare «UNHCR»].

Atunci când această protecție sau această asistență va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situația acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluțiile pertinente adoptate de Adunarea generală a Națiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, de drept, de regimul prevăzut de această convenție.”

5

Rezoluția nr. 302 (IV) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 8 decembrie 1949 privind ajutorarea refugiaților palestinieni a instituit Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări (pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat) (UNRWA) [United Nations Relief and Works Agency (for Palestine Refugees in the Near East)].

6

Zona de operațiuni a UNRWA cuprinde cinci sectoare, și anume Fâșia Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban și Siria.

7

Potrivit Rezoluției nr. 74/83 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 13 decembrie 2019 privind ajutorul acordat refugiaților palestinieni:

„Adunarea generală,

[…]

Salutând rolul indispensabil al [UNRWA], care, de la înființarea sa în urmă cu peste 65 de ani, îmbunătățește situația refugiaților palestinieni, acordând în acest scop asistență educativă, sanitară și socială, precum și servicii de salvare și își continuă activitatea în materie de amenajare a taberelor, de microfinanțare, de protecție și de ajutor de urgență,

[…]

Luând act de asemenea de raportul Comisarului General din 31 mai 2019, prezentat în temeiul punctului 57 din raportul Secretarului General, și exprimându‑și îngrijorarea cu privire la criza financiară gravă pe care o traversează [UNRWA], care îi periclitează puternic capacitatea de a continua să furnizeze programe esențiale refugiaților palestinieni în toate zonele de operațiuni,

[…]

Exprimându‑și profunda îngrijorare față de situația deosebit de dificilă a refugiaților palestinieni care trăiesc sub ocupație, în special în ceea ce privește siguranța, bunăstarea și condițiile de viață socioeconomice ale acestora,

Exprimându‑și profunda îngrijorare în special cu privire la situația umanitară gravă și la condițiile socioeconomice ale refugiaților palestinieni din Fâșia Gaza și subliniind importanța asistenței de urgență și umanitare și a eforturilor urgente de reconstrucție,

[…]

1. Observă cu regret că nici repatrierea și nici despăgubirea refugiaților, prevăzute la punctul 11 din [Rezoluția 194 (III) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 11 decembrie 1948 privind principiile care guvernează realizarea unei reglementări finale și întoarcerea refugiaților palestinieni în gospodăriile lor], nu au avut încă loc și că, în consecință, situația refugiaților palestinieni rămâne un subiect de preocupare serioasă, aceștia necesitând în continuare ajutor pentru a face față nevoilor lor fundamentale în materie de sănătate, educație și subzistență;

[…]

3. Subliniază necesitatea de a continua activitatea [UNRWA], precum și importanța operațiunilor acesteia, care trebuie efectuate fără obstacole, și a serviciilor acesteia, inclusiv a ajutorului de urgență, în ceea ce privește bunăstarea, protecția și dezvoltarea umană a refugiaților palestinieni și stabilitatea regiunii, în așteptarea soluționării echitabile a problemei refugiaților palestinieni;

4. Solicită tuturor donatorilor să își consolideze în continuare eforturile pentru a răspunde nevoilor preconizate ale [UNRWA], inclusiv în ceea ce privește creșterea cheltuielilor și a nevoilor generate de conflictele și de instabilitatea din regiune, precum și de situația socioeconomică și umanitară gravă, în special în teritoriile palestiniene ocupate, precum și nevoilor menționate în recentele apeluri și planuri de urgență, de redresare și de reconstrucție pentru Fâșia Gaza, precum și în planurile regionale instituite pentru a face față situației refugiaților palestinieni din Republica Arabă Siriană, precum și celor care au fugit în alte țări din regiune;

[…]

7. Decide să prelungească mandatul [UNRWA] până la 30 iunie 2023, fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului 11 din [Rezoluția 194 (III) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 11 decembrie 1948 privind principiile care guvernează realizarea unei reglementări finale și întoarcerea refugiaților palestinieni în gospodăriile lor].”

8

Prin Rezoluția nr. 77/123 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 12 decembrie 2022 privind ajutorul acordat refugiaților din Palestina, mandatul UNRWA a fost prelungit până la 30 iunie 2026.

9

Având în vedere misiunea care îi este atribuită, UNRWA trebuie considerată un organism al Organizației Națiunilor Unite, altul decât UNHCR, care oferă protecție sau asistență, în sensul articolului 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva.

10

Considerentul (18) al Directivei 2011/95 are următorul cuprins:

„Atunci când pun în aplicare prezenta directivă, statele membre ar trebui să țină seama, în primul rând, de «interesul superior al copilului», în concordanță cu Convenția din 1989 a Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Atunci când evaluează interesul superior al copilului, statele membre ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiul unității familiei, de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, de considerații privind siguranța și securitatea și de opiniile minorului, în conformitate cu vârsta și maturitatea sa.”

11

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]”

12

Articolul 4 din directiva menționată, intitulat „Evaluarea faptelor și circumstanțelor”, prevede:

„(1)   Statele membre pot considera că este obligația solicitantului să prezinte, de îndată ce este posibil, toate elementele necesare în sprijinul cererii sale de protecție internațională. Statele membre au obligația de a evalua, în cooperare cu solicitantul, elementele relevante ale cererii.

(2)   Elementele menționate la alineatul (1) înseamnă informațiile furnizate de solicitant și toate documentele de care acesta dispune privind vârsta sa, trecutul său, inclusiv al rudelor relevante, identitatea, cetățenia sau cetățeniile, țara sau țările, precum și localitatea sau localitățile în care a avut reședința anterioară, cererile anterioare de azil, itinerarul, documentele de călătorie, precum și motivele care justifică cererea de protecție internațională.

(3)   Evaluarea unei cereri de protecție internațională se efectuează la nivel individual, luându‑se în considerare următoarele elemente:

[…]”

13

Articolul 12 din aceeași directivă, intitulat „Excluderea”, are următorul cuprins:

„(1)   Orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat în cazul în care:

(2)   Orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat atunci când există motive întemeiate pentru a crede că:

(3)   Alineatul (2) se aplică persoanelor care instigă sau participă în orice fel la infracțiunile sau actele prevăzute de respectivul alineat.”

14

Articolul 15 din Directiva 2011/95, intitulat „Vătămări grave”, prevede:

„Vătămările grave sunt:

15

Articolul 20 din această directivă, intitulat „Norme generale”, prevede la alineatul (3):

„Atunci când aplică prezentul capitol, statele membre țin seama de situația specifică persoanelor vulnerabile precum minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, vârstnicii, femeile însărcinate, părinții singuri însoțiți de copii minori, victimele traficului de persoane, persoanele cu afecțiuni mintale și persoanele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, psihică sau sexuală.”

16

Articolul 21 din directiva menționată, intitulat „Protecția împotriva returnării”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre respectă principiul nereturnării în temeiul obligațiilor internaționale.”

17

Articolul 2 din Directiva 2013/32, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]

18

Capitolul II din această directivă, intitulat „Principii fundamentale și garanții”, cuprinde articolele 6-30 din aceasta. Articolul 10 din această directivă, intitulat „Cerințe privind examinarea cererilor”, cuprinde un alineat (3), care are următorul cuprins:

„Statele membre se asigură că autoritatea decizională hotărăște în legătură cu cererile de protecție internațională după o examinare corespunzătoare. În acest scop, statele membre se asigură că:

[…]”

19

Articolul 33 din directiva menționată, intitulat „Cereri inadmisibile”, prevede la alineatul (2) litera (d):

„Statele membre pot considera o cerere de protecție internațională ca inadmisibilă numai în cazul în care:

[…]

20

Articolul 40 din aceeași directivă, intitulat „Cereri ulterioare”, prevede:

„(1)   În cazul în care o persoană care a depus o cerere de protecție internațională într‑un stat membru face declarații noi sau depune o cerere ulterioară în același stat membru, statul membru respectiv examinează aceste noi declarații sau elementele cererii ulterioare în cadrul examinării cererii anterioare sau în cadrul examinării deciziei care face obiectul unei căi de atac judiciare sau administrative, în măsura în care, în acest cadru, autoritățile competente pot lua în considerare și ține seama de toate elementele care stau la baza noilor declarații sau cererii ulterioare.

(2)   În scopul luării unei decizii privind admisibilitatea unei cereri de protecție internațională în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) litera (d), o cerere ulterioară de protecție internațională este supusă mai întâi unei examinări preliminare pentru a se stabili dacă au apărut sau au fost prezentate de către solicitant elemente sau date noi care se referă la examinarea menită să stabilească dacă solicitantul îndeplinește condițiile pentru a fi beneficiar de protecție internațională în temeiul Directivei [2011/95].

(3)   În cazul în care în cadrul examinării preliminare menționate la alineatul (2) se ajunge la concluzia că au apărut sau au fost prezentate de solicitant elemente sau date noi care sporesc semnificativ probabilitatea ca solicitantul să îndeplinească condițiile pentru a fi beneficiar de protecție internațională în temeiul Directivei [2011/95], cererea este examinată în continuare în conformitate cu capitolul II. De asemenea, statele membre pot să prevadă alte motive pentru examinarea în continuare a unei cereri ulterioare.

[…]”

21

Articolul 46 din Directiva 2013/32, intitulat „Dreptul la o cale de atac efectivă”, prevede la alineatul (3):

„Pentru a se conforma alineatului (1), statele membre se asigură că o cale de atac efectivă prevede examinarea deplină și ex nunc atât a elementelor de fapt, cât și a elementelor de drept, inclusiv, după caz, o examinare a necesităților de protecție internațională în temeiul Directivei [2011/95], cel puțin în cazul procedurilor privind căile de atac în fața unei instanțe de fond.”

22

SN și copilul său minor, LN, ambele apatride de origine palestiniană, au părăsit orașul Gaza în luna iulie 2018, apoi au locuit, mai întâi, în Egipt timp de 45 de zile, după aceea în Turcia timp de 7 luni, înainte de a se deplasa în mod ilegal în Bulgaria trecând prin Grecia, împreună cu KN, soțul lui SN și tatăl lui LN.

23

La 22 martie 2019, SN și LN au depus o primă cerere de protecție internațională la autoritățile bulgare. Această cerere se întemeia pe situația incertă din Fâșia Gaza, pe lipsa unor condiții de viață decente și pe situația de război aproape permanent, fie din cauza tirurilor provenite din Israel, fie din cauza conflictelor existente între Fatah și Hamas. Se arăta de asemenea că viața lui KN era amenințată de bombardamentele neîncetate la locul său de muncă, că SN nu putea avea în vedere să dea naștere altor copii într‑un astfel de mediu, iar casa sa, situată în apropierea unui post de poliție al Hamas, era amenințată de tirurile regulate de rachete provenind din Israel.

24

În această primă cerere, SN și LN nu indicaseră că erau înregistrate la UNRWA.

25

Prin decizia din 5 iulie 2019, președintele Darzhavna agentsia za bezhantsite (Agenția Națională pentru Refugiați, Bulgaria) (denumită în continuare „DAB”) a respins această cerere pentru motivul că, mai întâi, SN și LN nu fuseseră constrânse să părăsească Fâșia Gaza din cauza unui risc real de tortură, de tratament inuman sau degradant, de pedeapsă cu moartea sau de executare ori de alte vătămări grave și că nu ar fi supuse unui asemenea risc în cazul întoarcerii în Fâșia Gaza, în continuare, că situația din Fâșia Gaza nu putea fi asimilată cu cea a unui conflict armat precum cel în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 17 februarie 2009, Elgafaji (C‑465/07, EU:C:2009:94), și, în sfârșit, că SN și LN s‑ar fi putut stabili în prima țară sigură, și anume Egiptul, sau chiar Turcia, și că, în realitate, ele s‑au deplasat în Bulgaria numai în speranța unei vieți mai bune pe plan economic.

26

După epuizarea căilor de atac interne, această decizie a rămas definitivă.

27

La 21 august 2020, SN și LN au depus o a doua cerere de protecție internațională. În cadrul acestei cereri, SN și LN au prezentat o scrisoare a UNHCR, din 18 august 2020, care atesta înregistrarea lor la UNRWA și au invocat articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 pentru a solicita ipso facto recunoașterea statutului de refugiat.

28

În susținerea cererii menționate, SN și LN au prezentat diverse documente care dovedesc condițiile critice în care UNRWA își desfășoară activitatea în Fâșia Gaza, în special de la suspendarea, în 2018, a finanțărilor anuale din partea Statelor Unite ale Americii, care ar fi condus la reducerea ajutorului pe care familia lor îl primea inițial, făcând‑ul insuficient pentru a le asigura condiții de viață demne. În aceste împrejurări, SN și LN au apreciat că trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA a încetat în privința lor.

29

Pentru a explica plecarea sa din Fâșia Gaza și incapacitatea sa de a se întoarce în acest loc, SN a invocat degradarea situației în materie de securitate în regiune, întreruperea plății salariului său, lipsa muncii și rata ridicată a șomajului, agravarea situației legate de pandemia de COVID-19, instituirea unei interdicții de circulație, închiderea școlilor și interdicția impusă locuitorilor de către Hamas de a‑și părăsi casa, tensiunile regulate dintre Hamas și Israel, precum și împrejurarea că locuința în care trăia, situată în apropierea unui post de poliție al Hamas, era amenințată de tirurile regulate de rachete provenind din Israel. De altfel, cu ocazia unui atac din 2014, acoperișul acestei case ar fi fost atins, iar SN și LN s‑ar fi mutat la bunicul patern al lui SN și ar fi trăit acolo timp de aproape doi ani, înainte de a se întoarce în casa respectivă. În plus, părinții lui SN s‑ar fi mutat în Suedia încă din 2008, iar intenția ei ar fi fost de a li se alătura.

30

Printr‑o decizie din 28 august 2020, DAB a considerat că această cerere ulterioară de protecție internațională era admisibilă, pentru motivul că prezentarea dovezii înregistrării lui SN la UNRWA trebuia considerată drept circumstanță nouă esențială privind situația sa personală și țara sa de origine.

31

Printr‑o decizie din 14 mai 2021, vicepreședintele DAB a respins însă ca nefondată cererea ulterioară menționată, în special pentru motivul că, în cadrul unei asemenea cereri, examinarea se limitează la existența, la pertinența și la temeinicia oricărui element nou privind situația personală a solicitantului sau cea a țării de origine. Or, mai întâi, înregistrarea la UNRWA nu ar constitui o nouă împrejurare pertinentă pentru situația personală a lui SN și a lui LN, întrucât ele au beneficiat deja de asistență din partea UNRWA și au decis să renunțe la aceasta părăsind în mod voluntar zona de operațiuni a acestui organism. În continuare, nu ar exista niciun motiv să se creadă că ele nu ar beneficia din nou de această asistență în cazul întoarcerii în zona menționată. În sfârșit, afirmațiile privind situația generală din Fâșia Gaza nu ar fi permis să se stabilească un element personal de persecuție sau de amenințare cu moartea pertinent pentru acordarea statutului de refugiat. Astfel, SN nu ar fi fost obligată să părăsească țara sa de origine și nici nu ar fi susținut că a fost supusă unor măsuri discriminatorii sau altor măsuri defavorabile care dau naștere unui risc de persecuție.

32

SN și LN au introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ al Orașului Sofia, Bulgaria), care este instanța de trimitere.

33

În susținerea acțiunii lor, ele arată, în primul rând, că KN a primit, la 26 martie 2018, o convocare din partea poliției Hamas, pentru motivul participării sale la manifestări pașnice împotriva Hamas. Or, o astfel de convocare l‑ar fi expus pe KN riscului de a fi supus torturii sau chiar riscului de a fi ucis, ceea ce i‑ar fi constrâns pe KN și familia sa să părăsească zona de operațiuni a UNRWA. În al doilea rând, serviciile esențiale și operațiunile umanitare efectuate de UNRWA ar fi amenințate de deficite financiare repetate. În acest context, familia lui SN nu ar fi primit decât un ajutor minim, constituit doar din produse alimentare. În al treilea rând, SN invocă o imposibilitate obiectivă de întoarcere în Fâșia Gaza ca urmare a restricțiilor impuse de Israel. În al patrulea rând, ar trebui să se țină seama de interesul superior al copilului LN. În al cincilea rând, acestea au susținut că, întrucât 80 % dintre locuitorii din Gaza depind de ajutorul umanitar, transferul lor către Fâșia Gaza le‑ar plasa în condiții de lipsuri materiale extreme, cu încălcarea articolului 4 din cartă.

34

Vicepreședintele DAB a reiterat că asistența de care au beneficiat SN și LN nu a încetat din motive independente de voința lor, ele renunțând în mod voluntar la aceasta prin părăsirea zonei de operațiuni a UNRWA.

35

În acest context, instanța de trimitere consideră că motivele pentru care SN și LN au părăsit Fâșia Gaza, care este unul dintre sectoarele din zona de operațiuni a UNRWA, sunt determinante pentru a aprecia dacă situația lor intră în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95.

36

În primul rând, această instanță ridică problema elementelor care, în conformitate cu articolul 40 alineatul (1) din Directiva 2013/32, pot să fie luate în considerare în cadrul examinării temeiniciei unei cereri ulterioare. În această privință, ea arată că SN și LN au invocat, în susținerea cererii lor ulterioare, înregistrarea lor la UNRWA și au arătat că împrejurările deja invocate în susținerea cererii lor anterioare permiteau să se concluzioneze că protecția sau asistența UNRWA încetase în privința acestora, în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95.

37

Pe de o parte, instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 33 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2013/32, potrivit căruia cererile ulterioare care nu se întemeiază pe elemente noi sunt inadmisibile, împiedică luarea în considerare a motivelor pentru care SN și LN au părăsit Fâșia Gaza.

38

Pe de altă parte, această instanță apreciază că, pentru a putea examina aceste motive, în lumina elementului nou, constituit din dovada înregistrării lui SN și LN la UNRWA, este necesară interpretarea cerinței, prevăzută la articolul 40 alineatul (1) menționat, potrivit căreia statul membru examinează cererea ulterioară în cadrul examinării cererii anterioare sau în cadrul examinării „deciziei care face obiectul unei căi de atac judiciare sau administrative” prevăzute la această dispoziție.

39

În al doilea rând, în ceea ce privește interpretarea articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95, instanța de trimitere arată că SN și LN nu au invocat un risc de persecuție, ci solicită aprecierea situației generale din Fâșia Gaza ca motiv de plecare și de imposibilitate de întoarcere în zona de operațiuni a UNRWA, situație care ar permite să se concluzioneze că protecția sau asistența UNRWA a încetat din motive independente de voința lor.

40

În acest context, instanța menționată ridică problema dacă întoarcerea în Fâșia Gaza a lui SN și LN nu le‑ar plasa într‑o situație de lipsuri materiale extreme, în sensul Hotărârii din 19 martie 2019, Jawo (C‑163/17, EU:C:2019:218), cu alte cuvinte într‑o situație care nu le‑ar permite să facă față celor mai elementare nevoi, cum ar fi îndeosebi cele de a se hrăni, de a se spăla și de a‑și asigura o locuință, și care le‑ar aduce atingere sănătății fizice sau mentale sau le‑ar aduce într‑o stare de degradare incompatibilă cu demnitatea umană. Ea apreciază că trebuie de asemenea să se țină seama de situația generală din Fâșia Gaza în raport cu articolul 19 din cartă, care pune în aplicare principiul nereturnării și care interzice tratamentele inumane și degradante.

41

În aceste condiții, Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ al Orașului Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

42

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 40 din Directiva 2013/32 coroborat cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 trebuie interpretat în sensul că autoritatea care statuează cu privire la temeinicia unei cereri ulterioare de protecție internațională este obligată să examineze elementele de fapt prezentate în susținerea acestei cereri, inclusiv atunci când aceste fapte au fost deja apreciate de autoritatea care a respins în mod definitiv o primă cerere de protecție internațională.

43

Pentru a răspunde la această întrebare, în primul rând, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 2 literele (e) și (q) din Directiva 2013/32, o cerere ulterioară este o cerere suplimentară de protecție internațională depusă după ce o decizie finală, cu alte cuvinte o decizie care nu mai este supusă niciunei căi de atac în cadrul capitolului V din această directivă, a fost adoptată privind cererea anterioară.

44

În consecință, o cerere ulterioară constituie, ca atare, o cerere de protecție internațională, iar aceasta, astfel cum subliniază în esență domnul avocat general la punctul 45 din concluzii, independent de temeiul juridic pe baza căruia este depusă o asemenea cerere ulterioară.

45

În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că prima cerere de protecție internațională prezentată de SN și LN a fost respinsă pentru motivul că elementele prezentate în susținerea acestei cereri nu permiteau să se demonstreze că SN și LN părăsiseră Fâșia Gaza de teama de a fi persecutate, în sensul articolului 2 litera (d) din Directiva 2011/95.

46

Abia după ce decizia adoptată cu privire la această primă cerere a rămas definitivă, SN și LN au prezentat noua lor cerere de protecție internațională, care trebuie considerată, așadar, drept cerere ulterioară, în sensul articolului 2 litera (q) din Directiva 2013/32.

47

În al doilea rând, cererea ulterioară a lui SN și LN a fost declarată admisibilă printr‑o decizie din 28 august 2020, elementul nou pe care se întemeia aceasta fiind legat de dovada înregistrării acestor apatride de origine palestiniană la UNRWA.

48

În al treilea rând, atunci când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei cereri ulterioare, această cerere trebuie examinată pe fond, astfel cum precizează articolul 40 alineatul (3) din Directiva 2013/32, în conformitate cu capitolul II din această directivă, care conține principiile și garanțiile fundamentale aplicabile cererilor de protecție internațională [Hotărârea din 8 februarie 2024, Bundesrepublik Deutschland (Admisibilitatea unei cereri ulterioare),C‑216/22, EU:C:2024:122, punctul 33 și jurisprudența citată].

49

Articolul 40 alineatul (3) din Directiva 2013/32 nu face, așadar, nicio distincție între o primă cerere de protecție internațională și o cerere ulterioară în raport cu natura elementelor sau a datelor susceptibile să demonstreze că solicitantul îndeplinește condițiile pentru a fi beneficiar de protecție internațională în temeiul Directivei 2011/95. Evaluarea faptelor și a circumstanțelor prezentate în susținerea acestor cereri trebuie efectuată, în ambele cazuri, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2011/95 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Elemente sau date noi),C‑921/19, EU:C:2021:478, punctul 40].

50

Acest articol 4 definește, la alineatul (2), elementele necesare în sprijinul unei cereri de protecție internațională care înseamnă „informațiile furnizate de solicitant și toate documentele de care acesta dispune privind vârsta sa, trecutul său, inclusiv al rudelor relevante, identitatea, cetățenia sau cetățeniile, țara sau țările, precum și localitatea sau localitățile în care a avut reședința anterioară, cererile anterioare de azil, itinerarul, documentele de călătorie, precum și motivele care justifică cererea de protecție internațională”.

51

Articolul 4 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2011/95 impune, la rândul său, o evaluare individuală a cererii, ținând seama în special de toate faptele pertinente privind țara de origine în momentul luării unei decizii privind cererea și de documentele relevante prezentate de solicitant, inclusiv de informațiile care permit să se stabilească dacă solicitantul a făcut sau ar putea face obiectul unei persecuții sau al unor vătămări grave.

52

În plus, astfel cum subliniază în esență domnul avocat general la punctul 55 din concluzii, articolul 10 din Directiva 2013/32, care face parte tocmai din capitolul II din aceasta, prevede la alineatul (3) litera (a) că cererile de protecție internațională sunt examinate în mod individual, obiectiv și imparțial.

53

Rezultă că autoritatea care se pronunță asupra temeiniciei unei cereri ulterioare nu se poate limita la aprecierea numai a elementelor sau a datelor noi prezentate în susținerea admisibilității acesteia, ci trebuie să ia în considerare ansamblul elementelor prezentate de solicitant în susținerea cererii ulterioare menționate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2011/95 [Hotărârea din 10 iunie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Elemente sau date noi),C‑921/19, EU:C:2021:478, punctul 44].

54

Împrejurarea că un element în susținerea unei cereri ulterioare a fost deja apreciat în cadrul examinării unei cereri anterioare de protecție internațională care a condus la o decizie de refuz rămasă definitivă nu poate împiedica autoritatea care statuează cu privire la cererea ulterioară să reexamineze un asemenea element, în lumina împrejurărilor evidențiate de elementele sau de datele noi care au permis să se considere admisibilă această cerere, în vederea pronunțării cu privire la fondul acestei din urmă cereri.

55

Astfel, numai în stadiul examinării admisibilității cererii ulterioare autoritatea națională competentă trebuie să se limiteze la verificarea, pe de o parte, a existenței, în susținerea acestei cereri, a unor elemente sau date care nu au fost examinate în cadrul deciziei adoptate cu privire la cererea anterioară rămasă definitivă și, pe de altă parte, a aspectului dacă aceste elemente sau date noi sporesc semnificativ probabilitatea ca solicitantul să obțină statutul de beneficiar de protecție internațională [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Elemente sau date noi),C‑921/19, EU:C:2021:478, punctul 50]. De altfel, chiar cu ocazia examinării admisibilității unei cereri ulterioare, aceste elemente sau date noi nu pot fi apreciate în mod total independent de contextul în care intervin, inclusiv atunci când acest context nu a fost modificat de la respingerea definitivă a cererii anterioare.

56

Această interpretare se impune cu atât mai mult atunci când elementul nou prezentat în susținerea cererii ulterioare nu constituie o simplă împrejurare de fapt, ci este de natură să declanșeze aplicarea unei norme de drept diferite de cea în temeiul căreia autoritatea competentă s‑a pronunțat cu privire la cererea anterioară, precum articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95, care privește cazurile de încetare a protecției sau a asistenței din partea UNRWA. Într‑o asemenea situație, elementele deja examinate în cursul procedurii anterioare trebuie reevaluate având în vedere caracteristicile acestui nou temei juridic.

57

În sfârșit, ținând seama de îndoielile instanței de trimitere în această privință, trebuie subliniat că interpretarea menționată nu este nicidecum repusă în discuție de articolul 40 alineatul (1) din Directiva 2013/32. Astfel, după cum arată Comisia Europeană, în măsura în care se aplică cererilor ulterioare, această dispoziție vizează ipoteza foarte specifică în care dreptul național permite, cu titlu excepțional, ca procedura în urma căreia cererea anterioară a fost respinsă definitiv să fie redeschisă ca urmare a existenței unei cereri ulterioare.

58

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 40 din Directiva 2013/32 coroborat cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 trebuie interpretat în sensul că autoritatea care statuează cu privire la temeinicia unei cereri ulterioare de protecție internațională este obligată să examineze elementele de fapt prezentate în susținerea acestei cereri, inclusiv atunci când aceste fapte au fost apreciate deja de autoritatea care a respins în mod definitiv o primă cerere de protecție internațională.

59

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA de care beneficiază un solicitant de protecție internațională, apatrid de origine palestiniană, a încetat, în sensul acestei dispoziții, atunci când acest organism se află în incapacitate, din orice motive, inclusiv ca urmare a situației generale în sectorul din zona de operațiuni a organismului respectiv în care acest apatrid avea reședința obișnuită, să asigure apatridului menționat, având în vedere, dacă este cazul, starea sa de vulnerabilitate, condiții de viață demne, conforme misiunii sale, fără ca acesta să fie obligat să demonstreze că este vizat în mod specific de această situație generală ca urmare a unor elemente proprii situației sale personale. În acest context, instanța de trimitere solicită să se stabilească momentul în care trebuie efectuată aprecierea chestiunii dacă trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA a încetat. În plus, această instanță solicită să se stabilească dacă împrejurarea că același apatrid este un copil minor este relevantă în scopul acestei aprecieri.

60

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit primei teze a articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95, orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat „în cazul în care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva, privind protecția sau asistența acordată de un organism sau de o instituție a Organizației Națiunilor Unite, alta decât [UNHCR]”.

61

Articolul 1 secțiunea D primul paragraf din Convenția de la Geneva prevede că aceasta nu se aplică persoanelor care „beneficiază în prezent” de protecție sau de asistență „din partea unui organism sau a unei instituții a Organizației Națiunilor Unite, alta decât [UNHCR]”.

62

Concret, orice persoană, precum SN sau LN, care este înregistrată la UNRWA are vocație să beneficieze de protecție și de asistență din partea acestui organism în scopul de a servi bunăstării acesteia ca refugiat [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 29 și jurisprudența citată].

63

Din cauza acestui statut specific de refugiat instituit pe teritoriile menționate din Orientul Apropiat pentru palestinieni, persoanele înregistrate la UNRWA sunt în principiu în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2011/95, care corespunde articolului 1 secțiunea D primul paragraf din Convenția de la Geneva, excluse de la recunoașterea statutului de refugiat în Uniunea Europeană [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 30 și jurisprudența citată].

64

Cu toate acestea, din articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95, care corespunde articolului 1 secțiunea D al doilea paragraf din Convenția de la Geneva, rezultă că, în cazul în care protecția sau asistența UNRWA încetează din orice motive, fără ca situația persoanelor menționate să fi fost definitiv soluționată în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, persoanele în cauză pot beneficia ipso facto de dispozițiile Directivei 2011/95 [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 31 și jurisprudența citată].

65

Este cert că situația beneficiarilor protecției sau ai asistenței furnizate de UNRWA nu a fost soluționată definitiv până în prezent, astfel cum rezultă din rezoluțiile succesive ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

66

Sub rezerva acestor precizări introductive, trebuie subliniat, în primul rând, că articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 corespunde în esență articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (JO 2004, L 304, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 52), astfel încât jurisprudența privind această a doua dispoziție este relevantă pentru interpretarea primei dispoziții [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 33 și jurisprudența citată].

67

În această privință, Curtea a precizat deja că simpla plecare a persoanei în cauză din zona de operațiuni a UNRWA, indiferent de motivul acestei plecări, nu poate pune capăt excluderii de la recunoașterea statutului de refugiat prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (a) prima teză din această directivă și că, prin urmare, o simplă absență din această zonă sau decizia voluntară de a o părăsi nu poate fi calificată ca încetare a protecției sau a asistenței din partea UNRWA, în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din directiva menționată [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 34 și jurisprudența citată].

68

Curtea a statuat însă că încetarea protecției sau a asistenței oferite de un organism sau de o instituție, precum UNRWA, poate să provină nu numai din dizolvarea în sine a acestui organism sau a acestei instituții, ci și din imposibilitatea organizației sau a instituției menționate de a‑și îndeplini misiunea [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 35 și jurisprudența citată].

69

Așadar, atunci când decizia de a părăsi zona de operațiuni a UNRWA este motivată prin constrângeri independente de voința persoanei în cauză, o astfel de situație poate conduce la constatarea că asistența de care beneficia această persoană a încetat în sensul celei de a doua teze a articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95 [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 36 și jurisprudența citată].

70

Această interpretare este conformă cu obiectivul dispoziției menționate, care urmărește în special să asigure continuitatea protecției refugiaților palestinieni ca atare, printr‑o protecție sau printr‑o asistență efectivă, iar nu numai prin garantarea existenței unui organism sau a unei instituții însărcinate cu furnizarea acestei asistențe sau protecții, și aceasta până la soluționarea definitivă a situației lor în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite [Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 37 și jurisprudența citată].

71

Prin urmare, articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 se aplică atunci când se dovedește, pe baza unei evaluări individuale a tuturor elementelor relevante, că apatridul de origine palestiniană în cauză se află într‑o stare personală de insecuritate gravă, iar UNRWA, a cărei asistență a fost solicitată de persoana interesată, din orice motive, nu este în măsură să îi asigure condiții de viață conforme misiunii sale, acest apatrid fiind astfel obligat, din motive nesupuse controlului său și independente de voința sa, să părăsească zona de operațiuni a UNRWA [Hotărârea din 25 iulie 2018, Alheto,C‑585/16, EU:C:2018:584, punctul 86, Hotărârea din 3 martie 2022, Secretary of State for the Home Department (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑349/20, EU:C:2022:151, punctul 50, precum și Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctele 38 și 44].

72

În această privință, trebuie precizat, pe de o parte, că condiția referitoare la starea personală de insecuritate gravă a solicitantului implică faptul că acest solicitant trebuie să fie confruntat personal cu o insecuritate gravă în sectorul din zona de operațiuni a UNRWA în cauză, fără a impune însă ca această stare de insecuritate personală gravă să prezinte caracteristici specifice, proprii persoanei solicitantului respectiv, sau să fie cauzată de situația sa particulară. În ceea ce privește imposibilitatea UNRWA de a asigura solicitantului condiții de viață conforme cu misiunea sa, aceasta este situația atunci când organismul respectiv se află, din orice motive, inclusiv ca urmare a situației generale care prevalează în acest sector, în imposibilitatea de a asigura solicitantului condiții de viață demne și de siguranță minimă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑507/19, EU:C:2021:3, punctul 54].

73

Evaluarea individuală a acestor condiții presupune, în plus, să se țină seama în mod corespunzător de situația specifică a solicitantului, precum și de gradul de vulnerabilitate a acestuia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, Addis,C‑517/17, EU:C:2020:579, punctul 54]. În această privință, trebuie acordată o atenție deosebită oricărui element care permite să se considere că apatridul de origine palestiniană în cauză are nevoi esențiale specifice legate de o stare de vulnerabilitate și în special de împrejurarea eventuală că acest apatrid este minor, interesul superior al copilului respectiv trebuind în acest caz să fie luat în considerare, conform articolului 24 alineatul (2) din cartă. În acest scop, autoritatea națională competentă trebuie, astfel cum reiese în special din considerentul (18) al Directivei 2011/95, să țină seama în mod corespunzător printre altele de principiul unității familiei, de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, precum și de considerații privind siguranța și securitatea acestuia.

74

În plus, faptul că protecția sau asistența UNRWA se situează la un nivel inferior celui de care ar putea beneficia apatridul de origine palestiniană dacă i‑ar fi acordat statutul de refugiat într‑un stat membru nu poate fi suficient pentru a considera că a fost constrâns să părăsească zona de operațiuni a UNRWA sau că nu s‑ar putea întoarce acolo [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2023, OFPRA (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑294/22, EU:C:2023:733, punctul 45].

75

În al doilea rând, după cum subliniază domnul avocat general la punctul 63 din concluzii, revine autorităților și instanțelor naționale competente sarcina de a verifica nu numai dacă plecarea din zona de operațiuni a UNRWA a unor persoane care au solicitat statutul de refugiat în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 poate fi justificată de motive nesupuse controlului lor și independente de voința lor, care le‑au împiedicat astfel să beneficieze de protecția sau de asistența UNRWA, ci și dacă aceste persoane sunt împiedicate, la momentul în care autoritățile administrative competente examinează o cerere de acordare a statutului de refugiat sau la momentul în care instanța competentă statuează cu privire la calea de atac îndreptată împotriva unei decizii de refuz al acordării unui asemenea statut, să beneficieze de această protecție sau de această asistență din cauza deteriorării situației din zona de operațiuni în cauză pentru motive nesupuse controlului lor și independente de voința lor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2022, Secretary of State for the Home Department (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑349/20, EU:C:2022:151, punctele 57 și 58].

76

Într‑adevăr, pe de o parte, problema dacă protecția sau asistența UNRWA a încetat în privința apatridului de origine palestiniană trebuie apreciată de autoritatea administrativă competentă pe baza unei evaluări individuale a tuturor elementelor relevante, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2011/95. Or, din articolul 4 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2011/95 rezultă că, pentru a se statua asupra unei cereri de protecție internațională, trebuie să se țină seama de toate faptele pertinente privind țara de origine „în momentul luării unei decizii privind cererea”. Pe de altă parte, în temeiul articolului 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32, statele membre sunt obligate să își adapteze dreptul național astfel încât soluționarea căilor de atac prevăzute la această dispoziție să comporte o examinare „deplină și ex nunc”, ceea ce presupune ca instanța competentă să ia în considerare în special toate elementele care permit efectuarea unei aprecieri actualizate a speței [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2022, Secretary of State for the Home Department (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑349/20, EU:C:2022:151, punctele 54, 55 și 61].

77

În această privință, mai trebuie arătat că articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/32 impune statelor membre să se asigure că se obțin informații precise și actualizate din diferite surse, cum ar fi Agenția Uniunii Europene pentru Azil (AUEA) și UNHCR, și organizații internaționale relevante pentru apărarea drepturilor omului, cu privire la situația generală existentă în țara de origine a solicitanților sau, în cazul în care sunt apatrizi, în țara în care aveau reședința obișnuită.

78

Din ceea ce precedă rezultă că un apatrid de origine palestiniană care a solicitat asistența UNRWA intră sub incidența articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 atunci când se dovedește, pe baza unei evaluări individuale și actualizate a tuturor elementelor relevante, că acest apatrid s‑ar afla, dacă s‑ar întoarce în sectorul din zona de operațiuni a UNRWA în care avea reședința obișnuită, într‑o stare personală de insecuritate gravă, ținând seama, după caz, de starea sa de vulnerabilitate, și că UNRWA se află, din orice motive, inclusiv ca urmare a situației generale care prevalează în acest sector, în imposibilitatea de a asigura apatridului menționat condiții de viață demne și de securitate minimă, având în vedere, dacă este cazul, nevoile specifice legate de starea sa de vulnerabilitate.

79

Astfel, trebuie să se considere că un apatrid de origine palestiniană nu se poate întoarce în sectorul din zona de operațiuni a UNRWA în care avea reședința obișnuită în cazul în care imposibilitatea, din orice motive, de a primi protecția sau asistența UNRWA determină un risc real pentru acest apatrid de a fi expus unor condiții de viață care nu asigură că, în conformitate cu misiunea UNRWA, îi sunt acoperite nevoile esențiale în materie de sănătate, de educație și de subzistență, ținând seama, dacă este cazul, de nevoile sale esențiale specifice ca urmare a apartenenței sale la un grup de persoane care se caracterizează printr‑un motiv de vulnerabilitate, precum vârsta.

80

În al treilea rând, în măsura în care instanța de trimitere subliniază că, în cauza principală, SN și LN nu au invocat motive care să se raporteze la situația lor individuală pentru a demonstra că protecția sau asistența UNRWA a încetat în privința lor, trebuie arătat, primo, că revine instanței de trimitere sarcina de a lua în considerare nu numai elementele invocate în sprijinul acestei cereri, ci și elementele de care autoritatea care a decis să respingă această cerere a ținut seama sau ar fi putut să țină seama, precum și elementele survenite după această decizie, având în vedere obligația pe care o avea această autoritate, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2011/95, de a coopera în mod activ cu solicitantul pentru a stabili și completa elementele relevante ale cererii sale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Alheto,C‑585/16, EU:C:2018:584, punctul 113, și Hotărârea din 3 martie 2022, Secretary of State for the Home Department (Statutul de refugiat al unui apatrid de origine palestiniană),C‑349/20, EU:C:2022:151, punctul 64].

81

Secundo, instanța de trimitere mai subliniază că situația generală din Gaza afectează efectiv capacitatea UNRWA de a furniza asistență și protecție efectivă apatrizilor de origine palestiniană care se află în acest sector. În acest context, ea face trimitere în special la Rezoluția Parlamentului European din 19 aprilie 2018 referitoare la situația din Fâșia Gaza (JO 2019, C 390, p. 108), din care reiese că situația din Fâșia Gaza „a dus la o înrăutățire fără precedent a crizei umanitare în regiune”, precum și la documentul intitulat „Poziția UNHCR privind returnarea în Gaza”, din martie 2022, în care UNHCR arată că înrăutățirea situației generale din orașul respectiv este un factor care trebuie luat în considerare la examinarea cererilor de protecție internațională. În special, având în vedere indiciile unor încălcări grave și ale unor abuzuri privind drepturile omului recunoscute la nivel internațional și dreptul umanitar, precum și instabilitatea persistentă în sectorul menționat, UNHCR ar fi invitat statele să autorizeze toți civilii care fug din Fâșia Gaza să intre pe teritoriile lor și să respecte principiul nereturnării. UNHCR subliniază în mod expres că situația din acest sector poate constitui un motiv obiectiv care să justifice părăsirea acestui sector de către refugiații palestinieni, explicând, prin urmare, că trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA a încetat în privința lor.

82

De atunci, astfel cum arată în esență domnul avocat general în special la punctul 64 din concluzii, atât condițiile de viață din Fâșia Gaza, cât și capacitatea UNRWA de a‑și îndeplini misiunea au cunoscut o degradare fără precedent ca urmare a consecințelor evenimentelor din 7 octombrie 2023.

83

Revine instanței de trimitere sarcina de a stabili, în special în lumina informațiilor menționate la punctul 77 din prezenta hotărâre, dacă UNRWA nu poate, din orice motive, inclusiv ca urmare a situației generale care prevalează în Fâșia Gaza, să asigure niciunui apatrid de origine palestiniană care a solicitat asistența sa și care rămâne în acest sector posibilitatea de a locui acolo în condiții de viață demne și de securitate minimă.

84

Aceasta ar fi situația în special dacă, în sectorul în cauză din zona de operațiuni a UNRWA, orice apatrid de origine palestiniană s‑ar afla, independent de voința sa și de alegerile sale personale, într‑o situație de lipsuri materiale extreme, care nu i‑ar permite să facă față celor mai elementare nevoi ale sale, cum sunt îndeosebi cele de a se hrăni, de a se spăla și de a‑și asigura o locuință și care ar aduce atingere sănătății sale fizice sau mentale sau ar aduce‑o într‑o stare de degradare incompatibilă cu demnitatea umană, în sensul articolului 4 din cartă [a se vedea în această privință Hotărârea din 19 martie 2019, Jawo,C‑163/17, EU:C:2019:218, punctul 92].

85

În sfârșit, dacă instanța de trimitere ar concluziona că, având în vedere condițiile generale de viață care prevalează în Fâșia Gaza la momentul la care statuează, trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA în acest sector din zona sa de operațiuni a încetat în privința lui SN sau a lui LN, acesteia i‑ar mai reveni sarcina de a continua examinarea individuală a cererilor lor pentru a examina dacă SN sau LN intră sub incidența unuia dintre motivele de excludere prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (b) și alineatele (2) și (3) din Directiva 2011/95.

86

Dacă nu intră sub incidența unuia dintre aceste motive, acestor apatrizi de origine palestiniană ar trebui să li se acorde de drept statutul de refugiat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2012, Abed El Karem El Kott și alții, C‑364/11, EU:C:2012:826, punctul 81).

87

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA de care beneficiază un solicitant de protecție internațională, apatrid de origine palestiniană, a încetat, în sensul acestei dispoziții, atunci când, pe de o parte, acest organism se află în incapacitate, din orice motive, inclusiv ca urmare a situației generale în sectorul din zona de operațiuni a organismului respectiv în care acest apatrid avea reședința obișnuită, să asigure apatridului menționat, având în vedere, dacă este cazul, starea sa de vulnerabilitate, condiții de viață demne, conforme misiunii sale, fără ca acesta să fie obligat să demonstreze că este vizat în mod specific de această situație generală ca urmare a unor elemente proprii situației sale personale, și, pe de altă parte, același apatrid se află, în cazul întoarcerii în sectorul menționat, într‑o stare de insecuritate gravă, ținând seama, dacă este cazul, de starea sa de vulnerabilitate, autoritățile administrative și jurisdicționale fiind obligate să efectueze o apreciere individuală a fiecărei cereri de protecție internațională întemeiate pe această dispoziție, în cadrul căreia vârsta persoanei în cauză poate fi pertinentă. Trebuie să se considere că asistența sau protecția UNRWA a încetat în privința solicitantului atunci când, din orice motive, acest organism nu mai poate asigura niciunui apatrid de origine palestiniană care locuiește în sectorul din zona de operațiuni a acestui organism în care solicitantul respectiv avea reședința obișnuită condiții de viață demne sau condiții minime de securitate. Aspectul dacă trebuie să se considere că protecția sau asistența UNRWA a încetat trebuie apreciat la momentul în care apatridul menționat a părăsit sectorul din zona de operațiuni a UNRWA în care avea reședința obișnuită, la cel în care autoritățile administrative competente se pronunță cu privire la cererea sa de protecție internațională sau la cel în care instanța competentă se pronunță cu privire la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei de respingere a acestei cereri.

88

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă expresia „persoanele în cauză pot beneficia ipso facto de dispozițiile prezentei directive”, care figurează la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95, trebuie interpretată în sensul că, pe de o parte, persoanele în cauză, în cazul în care ar trebui să fie returnate în unul dintre sectoarele din zona de operațiuni a UNRWA și dacă, în acest sector, ar fi expuse unui risc de tratamente inumane și degradante, ar trebui să fie considerate ipso facto ca intrând sub incidența interdicției returnării prevăzute la articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2011/95 coroborat cu articolul 19 din cartă, precum și în domeniul de aplicare al articolului 15 litera (b) din Directiva 2011/95, referitor la acordarea protecției subsidiare, sau că, pe de altă parte, aceste persoane ar trebui ipso facto să beneficieze de statutul de refugiat fără să se țină seama de circumstanțele, pertinente pentru acordarea protecției subsidiare, care le sunt proprii.

89

Întrucât instanța de trimitere nu a expus, în cererea sa, motivele pentru care solicită interpretarea acestor dispoziții ale dreptului Uniunii și legătura pe care o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Vinal,C‑820/21, EU:C:2023:667, punctul 98 și jurisprudența citată), trebuie să se constate că a patra întrebare este inadmisibilă.

90

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: