–

pentru WP, de A. Dal Ferro, R. Ponchione, A. Rela și C. Zerbaro, avvocati;

–

pentru Istituto nazionale della previdenza sociale, de A. Coretti, C. d’Aloisio și L. Maritato, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Rocchitta, avvocato dello Stato;

–

pentru guvernul elen, de M. Tassopoulou, în calitate de agent;

–

pentru guvernul spaniol, de M. J. Ruiz Sánchez, în calitate de agent;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru guvernul portughez, de P. Barros da Costa, L. Barroso, S. Jaulino și J. Ramos, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de S. Delaude, G. Gattinara, B.‑R. Killmann și B. Mongin, în calitate de agenți;

–

pentru Banca Centrală Europeană (BCE), de B. Ehlers, F. Malfrère, A. Pizzolla și C. Zilioli, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (3) TUE, a articolelor 45 și 48 TFUE, a articolului 11 din anexa VIII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), precum și a articolului 8 din anexa IIIA la Decizia Băncii Centrale Europene (BCE) din 9 iunie 1998 privind adoptarea condițiilor de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, astfel cum a fost modificată la 31 martie 1999 (JO 1999, L 125, p. 32).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între WP, pe de o parte, și Istituto nazionale della previdenza sociale (Institutul Național pentru Securitate Socială, Italia) (denumit în continuare „INPS”) și Repubblica italiana (Republica Italiană), pe de altă parte, în legătură cu transferul către sistemul de pensii al Băncii Centrale Europene (BCE) al echivalentului actuarial corespunzător drepturilor de pensie constituite în favoarea reclamantului din litigiul principal în cadrul Fondo Pensioni Lavoratori Dipendenti (fondul de pensii al lucrătorilor salariați) al INPS.

3

Articolul 36 alineatul (1) din Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (JO 2016, C 202, p. 230, denumit în continuare „Protocolul privind SEBC și BCE”) prevede:

„Consiliul guvernatorilor [BCE] stabilește, la propunerea Comitetului executiv, regimul care se aplică personalului BCE.”

4

Articolul 14 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2016, C 202, p. 266, denumit în continuare „Protocolul privind privilegiile și imunitățile”) prevede:

„Parlamentul European și Consiliul [Uniunii Europene], hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor în cauză, stabilesc regimul prestațiilor sociale aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii [Europene].”

5

În temeiul articolului 22 primul paragraf din acesta, Protocolul privind privilegiile și imunitățile se aplică de asemenea BCE, membrilor organelor sale și personalului său, fără a aduce atingere dispozițiilor din Protocolul privind Statutul SEBC și al BCE.

6

Potrivit articolului 1 din acesta, statutul se aplică funcționarilor Uniunii.

7

Articolul 1a alineatul (1) din statut prevede:

„Este «funcționar al Uniunii» în sensul prezentului statut orice persoană care a fost numită, în condițiile prevăzute de prezentul statut, într‑un post permanent al uneia dintre instituțiile Uniunii, printr‑un act scris al autorității împuternicite să facă numiri a instituției în cauză.”

8

Anexa VIII la statut, intitulată „Norme privind sistemul de pensii”, prevede la articolul 11 alineatul (2):

„Funcționarul care intră în serviciul Uniunii după ce:

sau

poate plăti Uniunii, între data titularizării și data la care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 77 din statut, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior.

Într‑un astfel de caz, autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește, prin intermediul unor dispoziții generale de punere în aplicare și ținând seama de salariul de bază, de vârstă și de cursul de schimb la data depunerii cererii de transfer, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului de pensii din Uniune, aferenți perioadei de muncă anterioară, pe baza capitalului transferat, din care se deduce suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului.

Funcționarul poate utiliza acest drept o singură dată pentru fiecare stat membru și fond de pensii.” [traducere neoficială]

9

Articolul 1 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii (denumit în continuare „RAA”) prevede:

„Prezentul regim se aplică oricărui agent angajat cu contract de către Uniune. Agentul în cauză are calitatea de:

10

În temeiul articolului 39 alineatul (2) și al articolului 109 alineatul (2) din RAA, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut se aplică prin analogie agenților temporari și, respectiv, agenților contractuali.

11

În temeiul în special al articolului 36 alineatul (1) din Protocolul privind SEBC și BCE, Consiliul guvernatorilor BCE a adoptat, prin Decizia din 9 iunie 1998, modificată la 31 martie 1999, Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene (JO 1999, L 125, p. 32). În versiunea aplicabilă litigiului principal, aceste condiții de angajare (denumite în continuare „Condițiile de angajare ale BCE”) prevăd la articolul 9 litera (c):

„Niciun drept național specific nu reglementează aceste condiții de angajare. BCE aplică: (i) principiile generale de drept comune statelor membre, (ii) principiile generale de drept al Uniunii și (iii) normele cuprinse în regulamentele și directivele Uniunii privind politica socială, adresate statelor membre. De fiecare dată când este necesar, aceste acte juridice sunt puse în aplicare de BCE. Recomandările Uniunii în domeniul politicii sociale sunt luate în considerare în mod corespunzător. În vederea interpretării drepturilor și obligațiilor prevăzute de prezentele condiții de angajare, se va ține seama de principiile consacrate de regulamente, de normele și jurisprudența aplicabile personalului altor instituții ale Uniunii.”

12

Articolul 8 litera (a) din anexa IIIA la Condițiile de angajare ale BCE prevede:

„BCE încheie acorduri și convine asupra unor măsuri adecvate cu alte sisteme de pensii, cu alte organizații și guverne pe care le stabilește, în vederea acceptării transferului de fonduri către [sistemul de pensii al BCE], pentru membrii care și‑au încheiat perioada de probă la BCE.”

13

Articolul 1 din legge n. 29 – Ricongiunzione dei periodi assicurativi dei lavoratori ai fini previdenziali (Legea nr. 29 privind recunoașterea perioadelor de asigurare a lucrătorilor care dau dreptul la pensie) din 7 februarie 1979 (GURI nr. 40 din 9 februarie 1979, p. 1317) prevede:

„Unui lucrător salariat, din sectorul public sau privat, care este sau a fost afiliat la tipuri de asigurări obligatorii echivalente cu sistemul general obligatoriu de asigurări pentru invaliditate, limită de vârstă și urmașii lucrătorilor salariați administrat de INPS sau care au condus la excluderea sau la scutirea de această afiliere i se recunoaște, în vederea atribuirii și stabilirii dreptului la o pensie unică, posibilitatea de a solicita, în orice moment, cumularea tuturor perioadelor de contribuție obligatorie, voluntară și fictivă realizate în cadrul formelor de asigurare socială menționate anterior prin înscrierea în sistemul general obligatoriu de asigurări și prin constituirea în cadrul acestuia din urmă a drepturilor de pensie corespunzătoare. În acest scop, administratorul sau administratorii sistemelor de asigurare inițiale transferă către administratorul sistemului general obligatoriu de asigurări cuantumul contribuțiilor pe care le deține […]”

14

Articolul 18 din legge n. 115 – Disposizioni per l’adempimento degli obblighi derivanti dall’appartenenza dell’Italia all’Unione europea – Legge europea 2014 (Legea nr. 115 privind dispozițiile pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din apartenența Italiei la Uniunea Europeană – Legea europeană 2014 din 29 iulie 2015) (GURI nr. 178 din 3 august 2015, p. 1) prevede:

„1.   Începând de la 1 ianuarie 2016, cetățenii Uniunii Europene […] care sunt sau au fost afiliați la sistemul general obligatoriu de asigurări pentru invaliditate, pentru limită de vârstă și pentru urmașii lucrătorilor salariați […] au posibilitatea de a cumula perioadele de asigurare realizate în cadrul acestor sisteme de asigurări cu perioadele de asigurări realizate în cadrul organizațiilor internaționale.

2.   Cumulul prevăzut la alineatul 1 poate fi solicitat, dacă acest lucru este necesar pentru obținerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate sau de urmaș, cu condiția ca durata totală a perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislației italiene să fie de cel puțin 52 de săptămâni, iar perioadele care urmează să fie cumulate să nu se suprapună.

3.   Cumulul perioadelor de asigurare se poate efectua la cererea persoanei interesate, care trebuie depusă la instituția italiană de securitate socială la care persoana respectivă a realizat perioade de asigurare. În cazul în care un fost angajat al unei organizații internaționale dobândește dreptul la prestațiile prevăzute de legislația italiană fără a fi necesar cumulul perioadelor de asigurare realizate în cadrul organizației internaționale, instituția italiană de securitate socială calculează pensia exclusiv pe baza perioadelor de asigurare realizate în cadrul sistemului italian de pensii. În cazul în care un fost angajat al unei organizații internaționale nu dobândește dreptul la prestațiile prevăzute de legislația italiană decât prin cumulul perioadelor de asigurare realizate în cadrul organizației internaționale, instituția italiană de securitate socială ia în considerare perioadele de asigurare realizate în cadrul sistemului de pensii al organizației internaționale, cu excepția celor care au făcut obiectul unei rambursări, ca și cum ar fi fost realizate în temeiul legislației italiene și calculează cuantumul prestației exclusiv pe baza perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislației italiene.

4.   Prestațiile pentru limită de vârstă stabilite în conformitate cu prezentul articol sunt considerate pensii în ceea ce privește efectele care decurg din aplicarea legislației italiene.

5.   Perioadele de încadrare în muncă în cadrul unei organizații internaționale pot, în măsura în care nu dau dreptul la o pensie pentru limită de vârstă din partea fondului de pensii al acestei organizații internaționale, să fie răscumpărate în cadrul sistemului italian de pensii în conformitate cu legislația care reglementează răscumpărarea perioadelor de încadrare în muncă efectuate în străinătate. Dreptul de răscumpărare este exercitat, în special de urmașii salariatului organizației internaționale, în condițiile prevăzute de normele instituției italiene de securitate socială căreia i se solicită răscumpărarea.

[…]”

15

WP este membru al personalului BCE începând de la 1 martie 2012. În perioada cuprinsă între 1 august 1982 și 24 februarie 2012, având în vedere calitatea sa de salariat din sectorul privat din Italia, au fost plătite în favoarea sa contribuții obligatorii la fondul de pensii al lucrătorilor salariați din cadrul INPS.

16

La 12 decembrie 2016, WP a solicitat INPS transferul către sistemul de pensii al BCE al echivalentului actuarial corespunzător drepturilor de pensie constituite în favoarea sa la fondul de pensii respectiv sau, cu titlu subsidiar, al capitalului actualizat aferent contribuțiilor de asigurări sociale plătite la fondul de pensii, calculate potrivit normelor care reglementează pensiile în cadrul acestui fond.

17

INPS a respins cererea lui WP, pentru motivul că nu putea efectua transferul solicitat în lipsa unei măsuri legislative specifice sau a unui acord bilateral încheiat între BCE și Republica Italiană. La 28 noiembrie 2017, WP a formulat o cale de atac administrativă împotriva respingerii cererii sale, care a fost declarată inadmisibilă prin decizia din 11 aprilie 2018.

18

Prin cererea introdusă la Tribunale ordinario di Asti (Tribunalul din Asti, Italia), instanța de trimitere, WP a solicitat în esență, cu titlu principal, să se constate că INPS și/sau Republica Italiană erau obligate să adopte toate măsurile necesare în vederea transferului către sistemul de pensii al BCE al echivalentului actuarial menționat calculat în temeiul normelor care reglementează pensiile în cadrul fondului de pensii al lucrătorilor salariați ai INPS, corespunzător drepturilor sale de pensie constituite în favoarea sa la data formulării cererii respective, precum și ca INPS și/sau Republica Italiană să fie obligate să adopte toate măsurile necesare în vederea acestui transfer. Cu titlu subsidiar, WP a solicitat să se constate și să se declare că INPS și/sau Republica Italiană sunt obligate să transfere către sistemul de pensii al BCE echivalentul actuarial corespunzător drepturilor de pensie constituite în favoarea sa în cadrul fondului de pensii al lucrătorilor salariați din cadrul INPS, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul suferit, și ca INPS și/sau Republica Italiană să fie obligate, în consecință, să transfere către sistemul de pensii al BCE cuantumul corespunzător acestui echivalent, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul suferit.

19

Instanța de trimitere arată că trebuie să se stabilească dacă dispozițiile dreptului Uniunii, în special articolul 4 alineatul (3) TUE, articolele 45 și 48 TFUE, articolul 11 din anexa VIII la statut și articolul 8 din anexa IIIA la Condițiile de angajare ale BCE, trebuie interpretate în sensul că un angajat al BCE poate solicita transferul către sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în cadrul unei instituții de securitate socială dintr‑un stat membru, iar aceasta independent de adoptarea unei norme naționale de transpunere sau de încheierea între BCE și statul membru sau instituția națională de securitate socială respective a unui acord specific care definește modalitățile de punere în aplicare a acestui transfer.

20

În această privință, ea consideră că s‑ar putea deduce, a contrario, din Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella (C‑233/12, EU:C:2013:449, punctele 28-30), că, în temeiul dreptului Uniunii, există, în cazul unui angajat al BCE, un drept la transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie constituite de acesta în calitate de salariat care a lucrat într‑un stat membru, din moment ce, spre deosebire de Oficiul European de Brevete (OEB), vizat de această hotărâre, BCE este o instituție a Uniunii. În plus, articolul 8 din anexa IIIA la Condițiile de angajare ale BCE nu ar impune ca instituția de securitate socială națională să își dea autorizația pentru realizarea unui asemenea transfer.

21

Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră de asemenea că s‑ar putea deduce din Hotărârea din 5 decembrie 2013, Časta (C‑166/12, EU:C:2013:792, punctele 30-32), că este necesar ca statul membru în cauză să adopte o normă specifică prin care să se stabilească valoarea capitalului corespunzător drepturilor de pensie dobândite în cadrul sistemului național de pensii care urmează a fi transferat către sistemul de pensii al Uniunii și că, în lipsa unei astfel de norme, nu se poate recurge la criteriile de calcul prevăzute de legislația internă sau de acordurile încheiate între instituția națională în cauză și alte organe ale Uniunii.

22

În aceste condiții, Tribunale ordinario di Asti (Tribunalul din Asti) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (3) TUE, articolele 45 și 48 TFUE, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și articolul 8 litera (a) din anexa IIIA la Condițiile de angajare ale BCE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici administrative a unui stat membru care nu permite unui membru al personalului BCE să transfere către sistemul de pensii al acesteia o sumă corespunzătoare drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în cadrul sistemului de pensii al acestui stat membru.

24

În ceea ce privește articolele 45 și 48 TFUE, reiese, desigur, din jurisprudența constantă a Curții că un resortisant al Uniunii, indiferent de locul său de reședință și de cetățenia sa, care își exercită dreptul la libera circulație a lucrătorilor și care a exercitat o activitate profesională în alt stat membru decât cel din care este originar se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 45 TFUE și în ipoteza în care este angajat de o instituție a Uniunii precum BCE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella, C‑233/12, EU:C:2013:449, punctul 25 și jurisprudența citată).

25

Totuși, Curtea a statuat că nu se poate deduce din articolul 45 TFUE, citit în lumina articolului 48 TFUE, obligația unui stat membru de a prevedea posibilitatea ca un funcționar dintr‑o organizație internațională să transfere capitalul reprezentând drepturile sale de pensie dobândite în prealabil către sistemul de pensii al acestei organizații internaționale și nici obligația de a încheia o convenție internațională în acest scop (Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella, C‑233/12, EU:C:2013:449, punctul 35).

26

Într‑adevăr, articolul 48 primul paragraf TFUE prevede că Parlamentul și Consiliul adoptă, în domeniul securității sociale, „măsurile necesare pentru instituirea liberei circulații a lucrătorilor, în special prin instituirea unui sistem care să asigure lucrătorilor migranți”„cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislații interne, în vederea dobândirii și păstrării dreptului la prestații, precum și pentru calcularea acestora”.

27

Un astfel de sistem de cumulare a perioadelor a fost instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea sa modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 5/vol. 04, p. 35), iar ulterior prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 5/vol. 07, p. 82).

28

Rezultă astfel că nici Tratatul FUE, nici Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea sa modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97, și nici Regulamentul nr. 883/2004 nu au prevăzut și nici nu prevăd norme privind transferul capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite deja, ci se întemeiază pe principiul cumulării perioadelor, după cum rezultă din articolul 48 TFUE, astfel cum este pus în aplicare de regulamentele menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella, C‑233/12, EU:C:2013:449, punctul 33).

29

În consecință, o persoană aflată în situația reclamantului din litigiul principal nu se poate întemeia pe articolele 45 și 48 TFUE și pe regulamentele menționate pentru a fi autorizată să solicite transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit la INPS.

30

Faptul, evocat de instanța de trimitere, că, spre deosebire de OEB, despre care era vorba în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella (C‑233/12, EU:C:2013:449), BCE este o instituție a Uniunii nu poate justifica o interpretare diferită.

31

Astfel, deși Curtea a amintit, desigur, la punctul 29 din Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella (C‑233/12, EU:C:2013:449), că OEB nu este o instituție sau un organ al Uniunii, această precizare urmărea numai să explice motivul pentru care posibilitatea, acordată în temeiul statutului, de a transfera în sistemul de pensii al Uniunii capitalul reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul activităților anterioare nu poate fi extinsă la funcționarii OEB și la relațiile dintre acesta din urmă și un stat membru.

32

Or, asemenea membrilor personalului OEB, statutul și în special articolul 11 din anexa VIII la acesta nu se aplică membrilor personalului BCE.

33

Astfel, membrii personalului BCE nu au fost numiți funcționari ai Uniunii în condițiile prevăzute la articolul 1a alineatul (1) din statut, astfel încât, după cum reiese din coroborarea acestei dispoziții cu articolul 1 din statut, acesta nu le este aplicabil.

34

Nici membrii personalului BCE nu sunt angajați prin contracte încheiate cu Uniunea, astfel încât, în conformitate cu articolul 1 din RAA, acesta nu li se aplică. Ei sunt angajați de BCE, care, astfel cum prevede articolul 282 alineatul (3) prima teză TFUE, are personalitate juridică, distinctă de cea a Uniunii.

35

Sistemul care se aplică personalului BCE este stabilit de Consiliul guvernatorilor acesteia, în conformitate cu articolul 36 din Protocolul privind SEBC și BCE și este stabilit, în prezent, în Condițiile de angajare ale BCE.

36

Aceste condiții prevăd, desigur, la articolul 8 litera (a) din anexa IIIA că BCE încheie acorduri și stabilește măsuri adecvate printre altele cu alte sisteme de pensii sau cu guvernele, în vederea transferului sumelor de bani către sistemul de pensii al BCE, pentru membrii personalului acesteia care și‑au încheiat perioada de probă la BCE.

37

Totuși, această dispoziție nu poate impune statelor membre obligația de a încheia astfel de acorduri și de a consimți la transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie dobândite în sistemul național de pensii de către un membru al personalului BCE.

38

Spre deosebire de statut, care, în calitate de regulament obligatoriu în toate elementele sale și direct aplicabil în toate statele membre, obligă de asemenea statele membre în măsura în care contribuția lor este necesară pentru punerea sa în aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 1981, Comisia/Belgia, 137/80, EU:C:1981:237, punctele 8 și 9), Condițiile de angajare ale BCE nu au fost adoptate printr‑un act legislativ și, în consecință, nu pot prin ele însele să creeze obligații în sarcina statelor membre.

39

Astfel, BCE nu poate adopta acte legislative decât în măsura necesară îndeplinirii misiunilor menționate la articolul 132 alineatul (1) prima liniuță TFUE, care nu au nicio legătură cu sistemul de pensii al personalului său.

40

Faptul că Protocolul privind privilegiile și imunitățile se aplică de asemenea BCE, astfel cum prevede articolul 22 primul paragraf din acesta, nu poate justifica o concluzie diferită. Astfel, deși articolul 14 din acest protocol prevede că Parlamentul și Consiliul, hotărând prin regulamente, stabilesc regimul prestațiilor sociale aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii, nu este mai puțin adevărat că nu a fost adoptat niciun regulament în temeiul acestei dispoziții pentru a prevedea transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului acesteia în cadrul sistemelor de pensii ale statelor membre.

41

Nu poate conduce la o concluzie diferită nici articolul 9 litera (c) din Condițiile de angajare ale BCE, care prevede că, în vederea interpretării drepturilor și obligațiilor prevăzute de aceste condiții, se va ține seama de principiile consacrate de regulamente, de normele și de jurisprudența aplicabile personalului altor instituții ale Uniunii.

42

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 37 din prezenta hotărâre, condițiile menționate nu creează nicio obligație în sarcina statelor membre care ar putea face obiectul unei asemenea interpretări.

43

Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, în lipsa unui acord încheiat între BCE și statul membru în cauză, acest stat membru nu este obligat să prevadă posibilitatea unui membru al personalului BCE de a solicita transferul către sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în sistemul de pensii al statului membru menționat. Așadar, de aici reiese că, în lipsa unui asemenea acord între BCE și statul membru în cauză, dreptul Uniunii nu prevede, în stadiul său actual, un drept subiectiv al unui membru al personalului BCE de a solicita transferul către sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în sistemul de pensii al statului membru menționat.

44

Trebuie arătat însă, astfel cum a amintit domnul avocat general la punctul 62 din concluzii, că din observațiile prezentate Curții reiese că BCE a solicitat autorităților italiene, deja din anul 2005, încheierea unui acord în vederea transferului către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului acesteia în cadrul sistemului de pensii italian. În acest scop, BCE a transmis INPS un proiect al unui astfel de acord. Cu toate acestea, nu a fost încheiat niciun acord, întrucât Republica Italiană nu a luat măsurile necesare pentru încheierea sa.

45

În aceste condiții, pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, este necesar să se examineze eventualele obligații care decurg din dreptul Uniunii în sarcina unui stat membru căruia i se propune de către BCE încheierea unui acord privind transferul drepturilor de pensie.

46

Trebuie amintit, în această privință, că articolul 4 TUE, vizat de prima întrebare preliminară, consacră, la alineatul (3), principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele sale membre, în temeiul căruia statele membre trebuie printre altele să faciliteze îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și să se abțină de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2021, LR Ģenerālprokuratūra, C‑3/20, EU:C:2021:969, punctul 95).

47

Or, imposibilitatea de a transfera către sistemul de pensii al unei instituții a Uniunii drepturile de pensie dobândite în sistemul de pensii al unui stat membru ar putea face mai dificilă recrutarea de către această instituție de personal cu o anumită vechime provenind din acest stat membru, dat fiind că trecerea persoanei interesate în serviciul instituției menționate ar putea, în lipsa unui astfel de transfer, să îl priveze pe acesta, în tot sau în parte, de drepturile de pensie la care ar avea dreptul dacă nu ar fi acceptat să intre în serviciul unei instituții a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 1981, Comisia/Belgia, 137/80, EU:C:1981:237, punctul 19, și Hotărârea din 4 februarie 2021, Ministre de la Transition écologique et solidaire și Ministre de l’Action et des Comptes publics, C‑903/19, EU:C:2021:95, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

48

Pe de altă parte, așa cum a amintit domnul avocat general la punctul 63 din concluziile sale, aproape toate statele membre ale Uniunii economice și monetare au încheiat, uneori de mult timp, acorduri cu BCE pentru autorizarea transferului în sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului BCE în cadrul sistemelor naționale ale acestora.

49

Într‑o asemenea situație, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctul 58 din concluzii, membrii personalului BCE care au dobândit drepturi de pensie în cadrul sistemului unui stat membru care nu a încheiat încă un astfel de acord cu BCE s‑ar afla, fără o justificare aparentă, într‑o situație mai puțin favorabilă decât colegii lor resortisanți ai unui stat membru care a încheiat cu BCE un asemenea acord, ceea ce ar fi de natură să le aplice un tratament inegal și să dăuneze astfel bunei funcționări a acestei instituții.

50

Trebuie observat în speță că, în ceea ce privește transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie pe care angajații BCE le‑au dobândit la o instituție de securitate socială a unui stat membru, BCE și‑a manifestat interesul de a încheia acorduri care prevedeau tocmai un astfel de transfer.

51

Având în vedere considerațiile expuse la punctele 47-50 din prezenta hotărâre, trebuie să se concluzioneze că principiul cooperării loiale, consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, implică obligația unui stat membru de a concura cu BCE în vederea încheierii unui acord privind transferul către sistemul de pensii al acesteia din urmă al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului său în cadrul sistemului de pensii al acestui stat membru.

52

Desigur, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 60 din concluzii, principiul cooperării loiale nu poate fi interpretat în sensul că obligă statul membru să accepte ca atare un proiect de acord prezentat eventual de BCE. Nu este mai puțin adevărat că statul membru trebuie să participe în mod activ și cu bună‑credință la negocierile cu BCE care vizează încheierea cu aceasta a unui acord după deschiderea negocierilor, în vederea eliminării eventualelor obstacole existente, inclusiv în ceea ce privește stabilirea unei metode adecvate pentru calcularea valorii echivalente drepturilor ce urmează a fi transferate.

53

Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolele 45 și 48 TFUE, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și articolul 8 litera (a) din anexa IIIA la Condițiile de angajare ale BCE trebuie interpretate în sensul că nu se opun, în lipsa unui acord încheiat între BCE și statul membru în cauză, unei reglementări sau unei practici administrative a acestui stat membru care nu permite unui membru al personalului BCE să transfere către sistemul de pensii al acesteia o sumă corespunzătoare drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în sistemul de pensii al statului membru respectiv. Cu toate acestea, articolul 4 alineatul (3) TUE impune, în temeiul principiului cooperării loiale consacrat la această dispoziție, ca un stat membru căruia i se propune de către BCE încheierea unui acord în temeiul acestui articol 8 litera (a) din anexa IIIA privind transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului acesteia în cadrul sistemului de pensii al acestui stat membru să participe activ și cu bună‑credință la negocierile care privesc încheierea cu aceasta a unui astfel de acord după deschiderea negocierilor.

54

Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că autorizează instanța unui stat membru sesizată de un membru al personalului BCE să dispună transferul către sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată în sistemul de pensii al acestui stat membru, chiar și în lipsa unei dispoziții de drept național sau a unui acord, încheiat între statul membru în cauză și BCE, care să prevadă un astfel de transfer.

55

Trebuie arătat în această privință că, potrivit jurisprudenței Curții, posibilitatea de a transfera drepturi de pensie, prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, are caracterul unui drept subiectiv conferit de statut, care poate fi invocat atât în raport cu statele membre, cât și în raport cu instituțiile Uniunii (Hotărârea din 14 iunie 1990, Weiser, C‑37/89, EU:C:1990:254, punctul 12 și jurisprudența citată).

56

Cu toate acestea, din cuprinsul punctelor 32 și 43 din prezenta hotărâre reiese, pe de o parte, că articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut nu se aplică membrilor personalului BCE și, pe de altă parte, că transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie dobândite de un membru al personalului acesteia în cadrul sistemului de pensii al unui stat membru presupune încheierea unui acord între BCE și acest stat membru.

57

Rezultă că, în lipsa încheierii unui asemenea acord între BCE și statul membru în cauză, o instanță din acest stat membru, sesizată de un membru al personalului BCE care a dobândit drepturi de pensie în sistemul de pensii al statului membru menționat, nu poate dispune transferul drepturilor menționate către sistemul de pensii al BCE.

58

Cu toate acestea, din răspunsul la prima întrebare reiese că există o obligație care decurge din principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE ca un stat membru, solicitat de BCE în vederea încheierii unui acord privind transferul drepturilor de pensie, să participe activ și cu bună‑credință la negocierile cu BCE, astfel încât să se ajungă la un acord.

59

În cazul în care instanța competentă a statului membru în cauză consideră că autoritățile competente ale acestui stat membru, din cauza indiferenței lor în ceea ce privește inițierea negocierilor cu BCE în vederea încheierii unui acord privind transferul către sistemul de pensii al acesteia din urmă al drepturilor de pensie dobândite de membrii personalului său în cadrul sistemului de pensii al statului membru menționat, nu au respectat această obligație, acesteia îi revine, cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității, astfel cum reies din jurisprudența Curții (a se vedea printre altele Hotărârea din 26 iunie 2019, Craeynest și alții, C‑723/17, EU:C:2019:533, punctul 54), să adopte orice măsură eficace prevăzută de normele procedurale naționale aplicabile, pentru ca aceste autorități să participe activ și cu bună‑credință la negocierile cu BCE în vederea încheierii unui asemenea acord.

60

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu autorizează instanța unui stat membru sesizată de un membru al personalului BCE să dispună transferul către sistemul de pensii al acesteia al drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată în sistemul de pensii al acestui stat membru, în lipsa unei dispoziții de drept național sau a unui acord încheiat între statul membru în cauză și BCE, care să prevadă un astfel de transfer. În schimb, atunci când, ca urmare a încălcării de către acest stat membru a obligației sale, care decurge din principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, de a participa activ și cu bună‑credință la negocierile cu BCE în vederea încheierii unui acord privind transferul drepturilor de pensie, acest membru al personalului BCE se află în imposibilitatea de a obține transferul către sistemul de pensii al BCE al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit în cadrul sistemului de pensii al statului membru respectiv, această dispoziție impune ca o astfel de instanță să ia toate măsurile prevăzute de normele de procedură naționale pentru a asigura respectarea acestei obligații de autoritatea competentă națională.

61

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: