1)

Este conformă cu dreptul la un proces echitabil, recunoscut ca principiu general de drept în articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și cu principiile generale ale securității juridice, proporționalității și protecției încrederii legitime, practica autorității fiscale a unui stat membru în virtutea căreia, în contextul controlului a posteriori a declarației contribuabilului – fără a se fi apreciat încălcarea de către contribuabil a unei dispoziții contabile concrete sau a unei norme juridice materiale aferente impozitului care face obiectul inspecției și fără să fi fost modificată valoarea impozitului datorat conform declarațiilor pentru anii la care se referă activitatea economică –, autoritatea fiscală apreciază, fără a prezenta o motivare, existența unei diferențe fiscale în sarcina contribuabilului pentru simplul fapt că acesta nu a completat declarația având în vedere, printre principiile contabile recunoscute în Legea contabilității din statul membru, două principii fiscale impuse de autoritatea fiscală, ci, și-a exercitat marja de apreciere și a completat declarația în baza altor principii pe care le-a considerat aplicabile activității sale economice?

2)

Articolul 2 alineatul (3) și articolul 31 din Directiva 78/660/CEE (A patra directivă) (1), în lumina dreptului la un proces echitabil consacrat la articolul 47 din cartă și a principiilor generale ale securității juridice, proporționalității și protecției încrederii legitime, consacrate ca principii generale în dreptul Uniunii, pot fi interpretate în sensul că, în cazul unei activități economice care se referă la mai multe exerciții financiare, dacă autoritatea fiscală înlocuiește principiile contabile alese de contribuabil cu alte principii contabile și, în consecință, realizează o schimbare a înregistrării contabile care afectează deopotrivă declarațiile fiscale din anii adiacenți, autoritatea fiscală menționată trebuie să își extindă inspecția și asupra acelor exerciții financiare la care se referă activitatea economică și care sunt afectate, ca urmare, de concluziile autorității fiscale cu privire la perioadele care fac obiectul inspecției? Prin realizarea controlului a posteriori a declarației contribuabilului, autoritatea fiscală trebuie să ia în calcul, în ceea ce privește exercițiul financiar care face obiectul examinării, elementele modificate în baza unei declarații suplimentare aferente anului anterior având ca obiect plata excedentară efectuată de contribuabil ca rezultat al plății anticipate, sau este în conformitate cu principiile menționate și cu interzicerea abuzului de drept consacrat la articolul 54 din cartă o declarație în baza căreia autoritatea fiscală stabilește existența unei datorii fiscale în sarcina contribuabilului în ciuda existenței unei plăți excedentare?

3)

Sancționarea alegerii unei metode contabile posibil incorecte prin declararea existenței unei diferențe fiscale calificate drept datorie, ținând cont că se impune și plata unei amenzi – chiar dacă reprezintă doar un procent de 10 % – și a unor penalități de întârziere, este proporțională în situația în care impozitul care face obiectul litigiului a fost plătit anticipat și a figurat în decursul procedurii și până la finalul acesteia ca o plată excedentară în contul curent fiscal al reclamantei, cu consecința că nu s-a produs nicio pierdere de venituri pentru autoritatea fiscală și că nu există indicii privind un abuz?

4)

Poate fi principiul (protecției) încrederii legitime interpretat în sensul că baza sa obiectivă, și anume așteptarea contribuabilului în ceea ce privește tratamentul contabil, este fundamentată dacă autoritatea fiscală a realizat anterior o inspecție la sediul contribuabilului în urma căreia a apreciat că prezentarea și înregistrarea documentelor justificative, a evidențelor și a registrelor era conformă cu cerințele, deși nu a existat o declarație explicită din partea autorității fiscale sau se poate doar deduce implicit din comportamentul acesteia, sau contribuabilul poate invoca principiul încrederii legitime doar dacă autoritatea fiscală desfășoară un control a posteriori asupra declarațiilor fiscale care dă naștere unor perioade încheiate, aplicându-l oricărui tip de impozit și se pronunță expres, în mod favorabil, cu privire la practica contabilă a contribuabilului? Autoritatea fiscală acționează conform principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime dacă, invocând caracterul formal sau incomplet al inspecției anterioare sau lipsa unei declarații exprese favorabile, atribuie, în decizii ulterioare anumite consecințe juridice și fiscale neregulilor contabile și nu recunoaște că reclamanta putea avea în mod întemeiat încrederea deplină că practica sa contabilă anterioară era corectă?