–

pentru Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände – Verbraucherzentrale Bundesverband eV, de T. Rader, Rechtsanwalt;

–

pentru Vodafone GmbH, de D. Herrmann, Rechtsanwältin;

–

pentru guvernul german, de J. Möller și D. Klebs, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și M. Noort, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul austriac, de A. Posch, în calitate de agent;

–

pentru guvernul român, de E. Gane, A. Wellman și L. Lițu, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Braun, T. Scharf și L. Nicolae, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis și de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații și a Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii (JO 2015, L 310, p. 1, rectificare în JO 2016, L 27, p. 14).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände – Verbraucherzentrale Bundesverband eV (Uniunea Federală a centralelor și a asociațiilor de consumatori, denumită în continuare „Bundesverband”), pe de o parte, și Vodafone GmbH, pe de altă parte, în legătură cu utilizarea de către aceasta din urmă, în contractele sale, a anumitor clauze standard.

3

Considerentele (6), (8) și (9) ale Regulamentului 2015/2120 enunță:

[…]

4

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Obiect și domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament stabilește norme comune privind garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu al traficului în furnizarea de servicii de acces la internet și a drepturilor conexe ale utilizatorilor finali.”

5

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Garantarea accesului la internetul deschis”, prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Utilizatorii finali au dreptul de a accesa și distribui informații și conținut, de a utiliza și de a pune la dispoziție aplicații și servicii și de a folosi echipamente terminale la alegere, indiferent de locația utilizatorului final sau a furnizorului, ori de locația, originea ori destinația informațiilor, conținutului, aplicațiilor sau serviciilor, prin intermediul serviciului lor de acces la internet.

[…]

(2)   Contractele între furnizorii de servicii de acces la internet și utilizatorii finali cu privire la caracteristicile și condițiile tehnice și comerciale ale serviciilor de acces la internet, cum ar fi prețul, volumele de date sau viteza, precum și orice practici comerciale utilizate de furnizorii de servicii de acces la internet nu limitează exercitarea drepturilor utilizatorilor finali prevăzute la alineatul (1).

(3)   Furnizorii de servicii de acces la internet tratează tot traficul în mod egal, atunci când furnizează servicii de acces la internet, fără discriminare, restricții sau imixtiuni și indiferent de expeditor și destinatar, de conținutul accesat sau distribuit, de aplicațiile sau serviciile utilizate sau furnizate sau de echipamentul terminal folosit.

Primul paragraf nu împiedică punerea în aplicare de către furnizorii de servicii de acces la internet a unor măsuri rezonabile de gestionare a traficului. Pentru a fi considerate rezonabile, astfel de măsuri sunt transparente, nediscriminatorii și proporționale și nu au la bază considerații comerciale, ci cerințele tehnice de calitate a serviciului ale unor categorii de trafic specifice care sunt diferite în mod obiectiv. Astfel de măsuri nu includ monitorizarea conținutului specific și nu sunt menținute în vigoare mai mult decât este necesar.

Furnizorii de servicii de acces la internet nu aplică măsuri de gestionare a traficului care excedează măsurile prevăzute la al doilea paragraf și, în special, nu blochează, nu încetinesc, nu modifică, nu restricționează, nu interferează cu, nu degradează sau nu discriminează conținut, aplicații sau servicii specifice ori categorii specifice ale acestora, cu excepția cazului în care este necesar și numai atât timp cât este necesar, pentru:

6

Bundesverband este o federație care regrupează cele 16 organizații de protecție a consumatorilor din landuri, precum și alte organizații care își desfășoară activitatea în domeniul protecției consumatorilor din Germania.

7

Vodafone este o întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul tehnologiilor informației și comunicațiilor. Aceasta propune clienților săi să subscrie, în completarea abonamentului de bază, opțiuni tarifare gratuite „tarif zero” denumite „Vodafone Pass” („Video Pass”, „Music Pass”, „Chat Pass” și „Social Pass”). Aceste opțiuni tarifare permit utilizarea serviciilor întreprinderilor partenere ale Vodafone fără ca volumul de date consumat prin utilizarea acestor servicii să fie dedus din volumul de date cuprins în abonamentul de bază. Cu toate acestea, reducerea vitezei de transfer prevăzute în momentul epuizării volumului de date cuprins în abonamentul de bază se aplică și în cazul utilizării serviciilor întreprinderilor partenere. Prima opțiune tarifară aleasă este deja inclusă în abonamentul de bază, iar clienții pot subscrie alte opțiuni tarifare în schimbul plății unui supliment.

8

Pentru aceste opțiuni tarifare, condițiile contractuale generale conțin, printre altele, următoarea clauză standard: „Consumul de date în cadrul utilizării prin partajarea conexiunii (punct de acces fără fir sau «hotspot») […] se deduce din volumul de date inclus în abonament”.

9

Bundesnetzagentur für Elektrizität, Gas, Telekommunikation, Post und Eisenbahnen (Agenția Federală a Rețelelor de Electricitate, Gaz, Telecomunicații, Poștă și Căi Ferate, Germania, denumită în continuare „Bundesnetzagentur”), în calitatea sa de autoritate de monitorizare, a clasat o procedură privind legalitatea acestei clauze.

10

Bundesverband a sesizat Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania) cu o acțiune pentru a obține interzicerea utilizării clauzei citate anterior. După ascultarea Bundesnetzagentur, instanța respectivă a respins această acțiune pentru motivul că partajarea conexiunii nu era exclusă prin contract și, în plus, rămânea posibilă din punct de vedere tehnic.

11

S‑a formulat apel la instanța de trimitere, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania), care ridică problema validității clauzei menționate în raport cu articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2015/2120.

12

În aceste condiții, considerând că o interpretare a dreptului Uniunii este necesară pentru soluționarea litigiului principal, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

13

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Regulamentul 2015/2120 trebuie interpretat în sensul că o limitare a partajării conexiunii de către utilizatorii finali ca urmare a activării unei opțiuni tarifare „tarif zero” este incompatibilă cu obligațiile care decurg din alineatele (1) și (2) ale acestui articol.

14

Cu titlu introductiv, trebuie precizat că o opțiune tarifară „tarif zero” este o practică comercială prin care un furnizor de acces la internet aplică un „tarif zero” sau unul mai avantajos întregului trafic sau unei părți a traficului de date asociat unei aplicații sau unei categorii de aplicații specifice, propuse de parteneri ai furnizorului de acces menționat. Aceste date nu sunt, așadar, deduse din volumul de date achiziționat în cadrul abonamentului de bază. O asemenea opțiune, propusă în cadrul unor abonamente limitate, permite astfel furnizorilor de acces la internet să mărească atractivitatea ofertei lor.

15

Așadar, întrebările adresate Curții, care urmăresc să permită instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la legalitatea condițiilor de utilizare aferente unei opțiuni tarifare „tarif zero”, se întemeiază pe premisa potrivit căreia o asemenea opțiune tarifară este ea însăși compatibilă cu dreptul Uniunii, în special cu articolul 3 din Regulamentul 2015/2120, prin care legiuitorul a intenționat să consacre principiile deschiderii și neutralității internetului.

16

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul 2015/2120 coroborat cu considerentul (6) al acestui regulament enunță dreptul utilizatorilor finali nu numai de a accesa informații și conținut, de a utiliza aplicații și servicii, de a distribui informații și conținut, ci și de a pune la dispoziție aplicații și servicii.

17

Potrivit alineatului (2) al articolului 3 din Regulamentul 2015/2120, pe de o parte, contractele încheiate între furnizorii de servicii de acces la internet și utilizatorii finali și, pe de altă parte, practicile comerciale utilizate de acești furnizori nu trebuie să limiteze exercitarea drepturilor utilizatorilor finali, astfel cum sunt prevăzute la alineatul (1) al articolului menționat.

18

Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120 prevede mai întâi, la primul paragraf, că furnizorii de servicii de acces la internet tratează tot traficul în mod egal și fără discriminare, restricții sau imixtiuni, indiferent, printre altele, de aplicațiile sau serviciile utilizate.

19

Acest articol 3 alineatul (3) enunță în continuare, la al doilea paragraf, că primul său paragraf nu împiedică punerea în aplicare de către furnizorii de servicii de acces la internet a unor măsuri rezonabile de gestionare a traficului, precizând că, pentru a fi considerate rezonabile, astfel de măsuri trebuie, în primul rând, să fie transparente, nediscriminatorii și proporționale, în al doilea rând, să nu aibă la bază considerații comerciale, ci diferențele tehnice obiective dintre unele categorii de trafic, și, în al treilea rând, să nu includă monitorizarea conținutului și să nu fie menținute în vigoare mai mult decât este necesar.

20

În sfârșit, articolul 3 alineatul (3) menționat prevede, la al treilea paragraf, că furnizorii de servicii de acces la internet nu trebuie să aplice măsuri de gestionare a traficului care excedează măsurile prevăzute la al doilea paragraf și în special că nu trebuie să blocheze, să încetinească, să modifice, să restricționeze, să interfereze cu, să degradeze sau să discrimineze aplicații, categorii de aplicații, servicii sau categorii de servicii specifice, cu excepția cazului în care este necesar, pe o durată determinată, fie pentru a respecta dreptul Uniunii, legislația națională conformă cu dreptul Uniunii sau măsurile menite să pună în aplicare aceste acte legislative sau această legislație națională, fie pentru a menține integritatea și securitatea rețelei, ale serviciilor furnizate prin intermediul său, precum și ale echipamentelor terminale ale utilizatorilor finali, fie pentru a evita congestionarea rețelei sau a atenua efectele acesteia.

21

Aceste diferite dispoziții urmăresc, astfel cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul 2015/2120, garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu al traficului în furnizarea de servicii de acces la internet și a drepturilor conexe ale utilizatorilor finali (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2020, Telenor Magyarország, C‑807/18 și C‑39/19, EU:C:2020:708, punctele 23-27).

22

În primul rând, trebuie amintit că Curtea a avut ocazia să precizeze că, atunci când comportamentul unui furnizor de servicii de acces la internet este incompatibil cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120, se poate omite să se stabilească dacă acest comportament este conform cu obligațiile care decurg din articolul 3 alineatul (2) din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2020, Telenor Magyarország, C‑807/18 și C‑39/19, EU:C:2020:708, punctul 28).

23

În consecință, o neîndeplinire a obligației de tratament egal al întregului trafic nu poate fi justificată în temeiul principiului libertății contractuale, recunoscut la articolul 3 alineatul (2) din același regulament.

24

În al doilea rând, Curtea a subliniat de asemenea că articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120 se opune oricărei măsuri care încalcă obligația de tratament egal al traficului atunci când o astfel de măsură se întemeiază pe considerații comerciale.

25

Mai întâi, trebuie să se observe că, după cum rezultă din cuprinsul punctului 18 din prezenta hotărâre, primul paragraf al articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120, interpretat în lumina considerentului (8) al acestui regulament, impune furnizorilor de servicii de acces la internet o obligație generală de tratament egal, fără discriminare, restricții sau imixtiuni în trafic, de la care nu se poate deroga în niciun caz prin intermediul unor practici comerciale utilizate de acești furnizori sau al unor acorduri încheiate de aceștia cu utilizatorii finali (Hotărârea din 15 septembrie 2020, Telenor Magyarország, C‑807/18 și C‑39/19, EU:C:2020:708, punctul 47).

26

În continuare, din al doilea paragraf al articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120, precum și din considerentul (9) al acestui regulament, în lumina căruia trebuie interpretat paragraful respectiv, reiese că, deși sunt obligați să respecte obligația generală menționată, furnizorii de servicii de acces la internet își mențin posibilitatea de a adopta măsuri rezonabile de gestionare a traficului. Totuși, această posibilitate este supusă condiției, printre altele, ca astfel de măsuri să aibă la bază „cerințele tehnice de calitate a serviciului ale unor categorii de trafic specifice care sunt diferite în mod obiectiv”, iar nu „considerații comerciale”. Trebuie să se aprecieze în special ca având la bază astfel de „considerații comerciale” orice măsură a unui furnizor de servicii de acces la internet față de orice utilizator final care conduce, fără a se întemeia pe astfel de diferențe obiective, la a nu trata în mod egal și fără discriminare conținutul, aplicațiile sau serviciile propuse de diferiții furnizori de conținut, de aplicații sau de servicii (Hotărârea din 15 septembrie 2020, Telenor Magyarország, C‑807/18 și C‑39/19, EU:C:2020:708, punctul 48).

27

Or, o opțiune tarifară „tarif zero” precum cea în discuție în litigiul principal operează, pe baza unor considerații comerciale, o distincție în cadrul traficului de internet, prin faptul că nu deduce din abonamentul de bază traficul către aplicații partenere. În consecință, o astfel de practică comercială nu îndeplinește obligația generală de tratament egal al traficului, fără discriminare sau imixtiuni, prevăzută la articolul 3 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 2015/2120.

28

Trebuie subliniat că această neîndeplinire a obligațiilor, care rezultă din însăși natura unei astfel de opțiuni tarifare din cauza stimulentului care decurge din aceasta, persistă independent de eventuala posibilitate de a continua sau nu accesarea în mod liber a conținutului furnizat de partenerii furnizorului de acces la internet, după epuizarea abonamentului de bază.

29

Pe de altă parte, este irelevant dacă o asemenea opțiune face parte dintr‑un contract, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul 2015/2120, după cum s‑a amintit la punctul 23 din prezenta hotărâre, sau dacă aceasta urmărește să satisfacă o cerere reală a clientului sau a furnizorului de conținut.

30

În sfârșit, excepțiile prevăzute pentru măsurile de gestionare nu pot fi luate în considerare întrucât, conform articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/2120, astfel de măsuri nu pot avea la bază strategii comerciale urmărite de furnizorul de acces la internet.

31

Din informațiile transmise de instanța de trimitere reiese că limitarea partajării conexiunii, la care se referă toate întrebările adresate de această instanță, își găsește aplicarea numai ca urmare a activării opțiunii tarifare „tarif zero”.

32

Or, din moment ce o astfel de opțiune tarifară este contrară obligațiilor care decurg din articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul 2015/2120, acest caracter contrar subzistă indiferent de forma sau de natura condițiilor de utilizare aferente opțiunilor tarifare propuse, precum limitarea partajării conexiunii în litigiul principal.

33

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 3 din Regulamentul 2015/2120 trebuie interpretat în sensul că o limitare a partajării conexiunii ca urmare a activării unei opțiuni tarifare „tarif zero” este incompatibilă cu obligațiile care decurg din alineatul (3) al acestui articol.

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 3 din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis și de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații și a Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii trebuie interpretat în sensul că o limitare a partajării conexiunii ca urmare a activării unei opțiuni tarifare „tarif zero” este incompatibilă cu obligațiile care decurg din alineatul (3) al acestui articol.