ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)

6 noiembrie 2019(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Directiva 93/13/CEE – Contracte încheiate cu consumatorii – Credit de consum – Procedură de executare silită – Termen de 15 zile de la comunicarea procedurii de executare silită pentru invocarea caracterului abuziv al unei clauze”

În cauza C‑75/19,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Specializat Mureș (România), prin decizia din 27 decembrie 2018, primită de Curte la 31 ianuarie 2019, în procedura

MF

împotriva

BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București,

Secapital Sàrl,

CURTEA (Camera a noua),

compusă din domnul S. Rodin (raportor), președinte de cameră, doamna K. Jürimäe și domnul N. Piçarra, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatul (1), a articolului 7 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273), în lumina celui de al doisprezecelea, a celui de al douăzeci și unulea și a celui de al douăzeci și treilea considerent ale acestei directive.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între MF, pe de o parte, și BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București, succesoare în drepturi a SC Cetelem IFN București SA, și Secapital Sàrl, pe de altă parte, în legătură cu un contract de credit destinat finanțării achiziționării de bunuri de consum.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Al doisprezecelea considerent al Directivei 93/13 are următorul cuprins:

„întrucât, cu toate acestea, în stadiul lor actual, legislațiile interne permit doar preconizarea unei armonizări parțiale; întrucât, în special, prezenta directivă nu se referă decât la clauzele contractuale care nu au fost negociate individual; întrucât statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, respectând în același timp dispozițiile tratatului, de a le asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție prin dispoziții de drept intern mai stricte decât cele din prezenta directivă”.

4        Al douăzeci și unulea considerent al acestei directivei are următorul cuprins:

„întrucât statele membre ar trebui să se asigure că nu se includ clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un vânzător sau furnizor [a se citi «de către un profesionist»] și că, în cazul în care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să creeze obligații pentru părți prin acele clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»] în cazul în care poate continua să existe fără dispozițiile abuzive”.

5        Al douăzeci și treilea considerent al directivei menționate enunță următoarele:

„întrucât persoanele sau organizațiile, în cazul în care sunt considerate, în temeiul legislației unui stat membru, ca având un interes legitim în acest domeniu, trebuie să aibă posibilitatea de a ataca clauzele contractului care au fost redactate pentru a fi utilizate în general în contractele încheiate cu consumatorii și în special împotriva clauzelor abuzive, fie în fața unui autorități judiciare, fie în fața unei autorități administrative care are competența de a decide cu privire la reclamații sau de iniția procedurile legale corespunzătoare; întrucât această posibilitate nu implică, cu toate acestea, verificarea prealabilă a condițiilor generale utilizate în anumite sectoare economice”.

6        Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»], în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

7        Articolul 7 din această directivă prevede:

„(1)      Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «de către profesioniști»].

(2)      Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.

[…]”

8        Articolul 8 din directiva menționată prevede:

„Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”

 Dreptul național

9        Legea nr. 93 din 8 aprilie 2009 privind instituțiile financiare nebancare prevede, la articolul 52, că contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.

10      Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 10 noiembrie 2000), astfel cum a fost modificată ultima dată în anul 2014 (denumită în continuare „Legea nr. 193/2000”), prevede, la articolele 1 și 6, interdicția ca profesioniștii să stipuleze clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, respectiv, că astfel de clauze nu vor produce efecte asupra consumatorilor. Articolul 14 din această lege prevede că consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

11      Legea nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă, republicată (denumită în continuare „Codul de procedură civilă”), conferă, la articolul 712 alineatul (1), celor interesați sau vătămați prin executare dreptul de a formula contestație împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare. Alineatul (2) al articolului menționat prevede posibilitatea de a face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

12      Articolul 713 din Codul de procedură civilă, referitor la condițiile de admisibilitate ale unei contestații la executare, prevede la alineatul (2) că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, debitorul poate invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. În temeiul alineatului (3) al acestui articol, nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă în privința acestora din urmă este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.

13      Articolul 715 din acest cod, referitor la termene, prevede la alineatul (1) punctul 1 că contestația privitoare la executare se poate face în termen de 15 zile, care începe să curgă de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. La alineatul (3) se prevede că contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

14      Articolul 720 din codul menționat, referitor la efectele soluționării contestației, prevede la alineatul (1) că, dacă admite contestația la executare, instanța sesizată, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.

 Litigiul principal și întrebările preliminare

15      La 27 octombrie 2008, MF a încheiat un contract de credit cu instituția financiară nebancară Cetelem IFN București, având ca obiect suma de 3 498 de lei (RON) (aproximativ 740 de euro), destinată achiziționării unor bunuri de consum de la un magazin de electrocasnice. Acest contract prevedea o rată anuală a dobânzii de 12,70 %, comisioane lunare de 0,87 %, o primă de asigurare lunară de 7,52 RON (aproximativ 1,5 euro) și o dobândă anuală efectivă (DAE) de 29,82 %. Anexa 1 la acest contract cuprindea condițiile generale, în care erau definiți termenii utilizați și era stabilit cuantumul comisioanelor și al penalităților de întârziere.

16      Deoarece MF nu a rambursat ratele prevăzute în contractul de credit în cauză, Secapital, în calitate de cesionar al contractului de credit în litigiu, a depus, la 5 decembrie 2013, la un executor judecătoresc, o cerere de executare silită pentru suma totală de 4 209,19 RON (aproximativ 890 de euro), din care 2 955,52 RON (aproximativ 629 de euro) debit principal, 510,42 RON (aproximativ 106 euro) dobânzi, 220 RON (aproximativ 45 de euro) penalități și 523,25 RON (aproximativ 110 euro) comisioane bancare restante.

17      Instanța de executare inițial învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a respins această cerere apreciind că Secapital nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe și exigibile. Instanța de apel a admis însă această cerere și a încuviințat executarea silită. În consecință, la 2 aprilie 2014, executorul judecătoresc în cauză a emis primele acte de executare silită, iar comunicarea acestor acte către MF a avut loc la 7 aprilie 2014. La 21 mai 2014, executorul judecătoresc a dispus înființarea unei popriri asupra venitului salarial al lui MF.

18      La 7 noiembrie 2014, MF a solicitat, prin intermediul unei contestații la executarea silită înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș (România), anularea tuturor actelor de executare și a executării silite însăși, precum și a deciziei prin care s‑a încuviințat executarea silită, întrucât dreptul de a cere executarea silită era prescris. Secapital a invocat o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe caracterul tardiv al contestației la executarea silită. După ce instanța sesizată a dispus, la 5 ianuarie 2015, suspendarea provizorie a executării silite, MF și‑a completat contestația, solicitând instanței menționate să constate nulitatea absolută a titlului executoriu pe care îl constituie contractul de credit cu privire la anumite clauze cuprinse în acest contract, care ar fi avut un caracter abuziv.

19      Drept răspuns, Secapital a susținut că motivul întemeiat pe pretinsul caracter abuziv al unor clauze cuprinse într‑un contract care constituie titlu executoriu nu poate fi invocat în cadrul unei proceduri de contestație la executarea silită deoarece Codul de procedură civilă prevede că motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu pot fi invocate de contestator numai dacă legislația națională nu prevede nicio altă procedură specifică pentru desființarea acelui titlu. Or, dispozițiile Legii nr. 193/2000 ar prevedea o astfel de procedură.

20      Prima instanță de judecată a respins excepția inadmisibilității invocată de Secapital, considerând că, pentru desființarea titlului executoriu care constă într‑un contract de credit, calea este acțiunea în justiție, care cuprinde inclusiv contestația la executare, prevăzută la articolul 712 alineatul (1) din Codul de procedură civilă. În schimb, instanța menționată a admis excepția întemeiată pe tardivitatea contestației la executare și a respins, ca tardiv formulată, cererea contestatoarei, în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, care prevăd un termen de 15 zile pentru introducerea contestației menționate.

21      Contestatoarea a formulat apel la Tribunalul Specializat Mureș (România), care, în acest context, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Se opun dispozițiile Directivei [93/13], respectiv considerentele al doisprezecelea, al douăzeci și unulea și al douăzeci și treilea din preambulul directivei și articolul 6 alineatul (1), articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 din directivă, unei interpretări a instanțelor naționale conform căreia consumatorul nu poate invoca în cadrul unei contestații la executare, care, potrivit dreptului intern, reprezintă o acțiune specială ce poate fi exercitată în anumite termene și condiții restrictive, după începerea unei executări silite împotriva contestatorului, pe motiv că ar fi inadmisibilă pe această cale, constatarea existenței unor clauze abuzive într‑un contract de credit încheiat cu un profesionist, contract de credit care reprezintă, potrivit legii, titlu executoriu și în temeiul căruia s‑a început executarea silită împotriva consumatorului, prin raportare la reglementările din legislația internă care prevăd o acțiune de drept comun, imprescriptibilă, prin care consumatorul poate cere oricând constatarea existenței unor clauze abuzive și lipsirea lor de efecte, fără însă ca soluția în cadrul acestei proceduri să producă consecințe directe asupra procedurii de executare silită, existând riscul ca executarea silită să fie terminată înainte de obținerea unei soluții în cadrul procedurii de drept comun?

2)      În caz afirmativ, se opun aceleași dispoziții ale directivei unei prevederi din dreptul național care stabilește un termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte de executare silită (printr‑o dispoziție imperativă, de ordine publică, a cărei nerespectare atrage respingerea acțiunii ca tardiv formulată) pentru invocarea de către consumatorul contestator (debitor urmărit silit) a caracterului abuziv al unor clauze contractuale din cuprinsul contractului de credit încheiat cu un profesionist, în condițiile în care același regim îl au în dreptul intern și invocarea unor critici similare apreciate ca apărări pe fondul cauzei, respectiv având în vedere faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, există în sarcina instanței naționale o obligație de a examina din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens?”

 Cu privire la întrebările preliminare

22      În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

23      În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.

24      Prin intermediul celor două întrebări adresate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri.

25      Trebuie amintit că protecția efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiția ca sistemul procedural național să permită, în cadrul procedurii de emitere a ordonanței de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea ordonanțe, un control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14, EU:C:2016:98, punctul 46, și Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 45).

26      Astfel, în ipoteza în care în stadiul executării ordonanței de plată nu este prevăzut niciun control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză, trebuie să se considere că o reglementare națională este de natură să aducă atingere efectivității protecției urmărite de Directiva 93/13 în cazul în care aceasta nu prevede un asemenea control în stadiul emiterii ordonanței de plată sau atunci când un astfel de control este prevăzut numai în stadiul opoziției formulate împotriva ordonanței de plată dacă există un risc care nu este neglijabil ca consumatorul în cauză să nu formuleze opoziția necesară fie din cauza termenului deosebit de scurt prevăzut pentru aceasta, fie având în vedere costurile pe care le‑ar presupune o acțiune în justiție în raport cu cuantumul creanței contestate, fie pentru că legislația națională nu prevede obligația comunicării tuturor informațiilor necesare acestuia pentru a‑i permite să stabilească întinderea drepturilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 54, Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14, EU:C:2016:98, punctele 52 și 54, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 46).

27      În acest context, instanța de trimitere ridică problema dacă Directiva 93/13 se opune unei norme de drept național precum cea care rezultă din articolul 712 și următoarele din capitolul VI din Codul de procedură civilă, care prevede un termen de 15 zile, care începe să curgă de la data la care debitorului îi este comunicată procedura de executare silită, în care acesta poate, pe calea contestației la executarea silită, să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în condițiile în care o acțiune în constatarea existenței unor clauze abuzive cuprinse în titlul executoriu nu este supusă niciunui termen.

28      În această privință, este necesar să se arate că menținerea efectului util al Directivei 93/13 se opune unei reglementări naționale care permite emiterea unei ordonanțe de plată împotriva unui consumator fără ca acesta să fie în măsură să beneficieze în cursul procedurii de garanția că un control al inexistenței unei clauze abuzive în contractul în cauză va fi efectuat de către o instanță (Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 49 și jurisprudența citată).

29      În speță, deși instanța de trimitere a arătat în cererea sa de decizie preliminară că există în dreptul național o procedură distinctă de calea contestației la executare, care nu este supusă unui termen de prescripție, care permite invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, această instanță a precizat că o astfel de împrejurare nu produce efecte asupra procedurii de executare silită, în măsura în care aceasta din urmă îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor astfel de clauze abuzive.

30      Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 26 din prezenta ordonanță, existența unui control efectuat de o instanță cu privire la absența unei clauze abuzive în contractul vizat numai în stadiul opoziției la executarea silită nu este susceptibilă să mențină efectul util al Directivei 93/13 decât dacă consumatorii nu sunt descurajați să formuleze o asemenea opoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 51).

31      În speță, deși reglementarea națională în discuție în litigiul principal prevede un termen strict de 15 zile în care consumatorul poate formula contestație la somația de plată, este cert că, dincolo de acest termen, caracterul abuziv al unor clauze ale contractului care constituie temeiul unei astfel de somații nu mai poate fi examinat înainte de executarea acestei somații.

32      În această privință, în ipoteza în care procedura de executare silită ia sfârșit înaintea pronunțării deciziei instanței de fond prin care se declară caracterul abuziv al clauzei contractuale aflate la originea acestei executări silite și, în consecință, nulitatea acestei proceduri, această decizie nu ar permite să i se asigure consumatorului respectiv decât o protecție a posteriori de natură financiară, care s‑ar dovedi incompletă și insuficientă și nu ar constitui un mijloc nici adecvat, nici eficient pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare, contrar prevederilor articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 60).

33      În consecință, o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal generează un risc care nu este neglijabil ca consumatorul în cauză să nu formuleze opoziție în termenul strict de 15 zile de la comunicarea procedurii de executare silită și, prin urmare, ca controlul de către o instanță al inexistenței unei clauze abuzive în contractul vizat să nu poată fi efectuat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 53).

34      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

35      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

Semnături

*      Limba de procedură: româna.