1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin adoptarea articolului 3 alineatul (2) litera u) din mezőgazdasági és élelmiszeripari termékek vonatkozásában a beszállítókkal szemben alkalmazott tisztességtelen forgalmazói magatartás tilalmáról szóló 2009. évi XCV. törvény (Legea nr. XCV din 2009 privind interzicerea practicilor comerciale neloiale care îi afectează pe furnizorii de produse agricole și alimentare, denumită în continuare „Legea nr. XCV din 2009”) și prin restrângerea, în acest fel, a modalităților de stabilire a prețurilor de vânzare ale produselor agricole și alimentare, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 34 TFUE, precum și al Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 671).

2

Considerentul (172) al Regulamentului nr. 1308/2013 prevede:

„Având în vedere specificul sectorului agricol și dependența acestuia de buna funcționare a întregului lanț de aprovizionare cu produse alimentare, inclusiv de aplicarea eficientă a normelor concurențiale în toate sectoarele aferente, în întregul lanț de aprovizionare cu produse agricole, care poate fi extrem de concentrat, ar trebui acordată o atenție deosebită dispoziției privind aplicarea regulilor de concurență menționate la articolul 42 [TFUE] […]”

3

Articolul 83 alineatul (5) din acest regulament prevede:

„Statele membre pot adopta sau menține dispoziții legislative naționale suplimentare cu privire la produsele reglementate de un standard de comercializare al Uniunii doar dacă respectivele dispoziții sunt conforme cu dreptul Uniunii, în special în ceea ce privește respectarea principiului liberei circulații a mărfurilor și sub rezerva Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului [din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 1998, L 204, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207)].”

4

Articolul 1 din Legea nr. XCV din 2009 precizează că obiectul legii menționate este acela de a asigura că, între organismele care desfășoară comerț cu produse agricole și alimentare, pe de o parte, și furnizorii lor, pe de altă parte, se dă dovadă de un comportament comercial loial.

5

Articolul 2 alineatul (1) din această lege se referă, pe de o parte, la întreprinderile care produc, prelucrează sau vând fără prelucrare produse agricole și alimentare și, pe de altă parte, la întreprinderile care vând aceste produse consumatorilor finali. Această din urmă categorie cuprinde toți comercianții cu amănuntul, indiferent de dimensiunea lor, și, prin urmare, acoperă atât hipermarketurile, cât și magazinele mici care vând produse agricole și alimentare.

6

Articolul 3 alineatul (2) litera u) din legea menționată prevede:

„Se consideră ca fiind practică comercială neloială:

[…]

7

La 12 ianuarie 2015, Comisia a trimis o scrisoare autorităților maghiare pentru a obține informații cu privire la articolul 3 alineatul (2) litera u) din Legea nr. XCV din 2009 (denumită în continuare „măsura în cauză”). Ungaria a răspuns la această scrisoare la 23 martie 2015.

8

Considerând că îi erau necesare informații suplimentare, Comisia a adresat Ungariei o solicitare de informații la 7 iulie 2015, la care acest stat membru a răspuns la 22 iulie 2015.

9

La 16 februarie 2017, Comisia a adresat Ungariei o scrisoare de punere în întârziere, prin care a emis îndoieli cu privire la compatibilitatea anumitor dispoziții din Legea nr. XCV din 2009 cu Regulamentul nr. 1308/2013 și cu articolul 34 TFUE.

10

La 7 iunie 2017, Ungaria a răspuns la această scrisoare de punere în întârziere contestând neîndeplinirea obligațiilor imputată.

11

La 9 martie 2018, Comisia a emis un aviz motivat în care și‑a menținut poziția pe care o prezentase în scrisoarea sa de punere în întârziere. Ea a invitat acest stat membru să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz în termen de două luni de la primirea acestuia. Ungaria a răspuns la avizul menționat la 11 mai 2018, reiterându‑și poziția potrivit căreia reglementarea sa este conformă cu dreptul Uniunii.

12

Întrucât a considerat acest răspuns nesatisfăcător, Comisia a introdus prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

13

În susținerea acțiunii formulate, Comisia arată că măsura în discuție este incompatibilă cu Regulamentul nr. 1308/2013 și cu articolul 34 TFUE. Este necesar, într‑o primă etapă, să se abordeze motivul întemeiat pe nerespectarea acestui regulament și, într‑o a doua etapă, pe cel întemeiat pe nerespectarea articolului 34 TFUE.

14

Comisia amintește că măsura în cauză prevede în esență că prețurile de vânzare cu amănuntul ale produselor agricole și alimentare care provin dintr‑o anumită țară trebuie să cuprindă aceeași marjă de profit ca cea aplicată produselor identice provenind din altă țară, astfel încât prin aceasta se interzice stabilirea unor marje diferite pentru produse identice provenind din diferite țări, noțiunea de „produse identice” fiind definită prin raportare la compoziția și la proprietățile organoleptice ale produsului (denumite în continuare „produse identice”).

15

Această instituție arată că, deși statele membre rămân în principiu competente să adopte anumite măsuri care nu sunt prevăzute de Regulamentul nr. 1308/2013, nu este mai puțin adevărat că astfel de măsuri nu trebuie să fie de natură să deroge de la acest regulament sau să îi aducă atingere ori să împiedice buna lui funcționare.

16

În această privință, Comisia amintește că, pe de o parte, în lipsa unui mecanism de fixare a prețurilor, libera stabilire a prețurilor de vânzare pe baza liberei concurențe este o componentă a Regulamentului nr. 1308/2013 și constituie expresia principiului liberei circulații a mărfurilor în condiții de concurență efectivă. Pe de altă parte, ea susține că orice organizare comună a pieței (denumită în continuare „OCP”) se întemeiază pe principiul unei piețe deschise, la care orice producător are acces liber în condiții de concurență efectivă.

17

În speță, Comisia consideră, pe de o parte, că măsura în cauză compromite executarea Regulamentului nr. 1308/2013 în măsura în care ea contrazice principiul stabilirii libere a prețurilor de vânzare ale produselor agricole pe baza unei concurențe loiale și, pe de altă parte, că marja de profit face parte integrantă din stabilirea prețului de vânzare cu amănuntul. În această privință, ea arată că o dispoziție care interzice, precum în speță, stabilirea unor marje de profit diferite cu ocazia vânzării cu amănuntul a unor produse identice împiedică produsele importate să intre pe o anumită piață națională prin intermediul unor prețuri de vânzare cu amănuntul atractive.

18

Deși Comisia recunoaște că obiectivul care constă în interzicerea practicilor comerciale neloiale poate constitui un obiectiv de interes general care nu intră sub incidența normelor OCP, ea amintește că măsurile restrictive adoptate pentru atingerea acestui obiectiv trebuie totuși să fie proporționale.

19

Cu privire la acest aspect, Comisia susține că măsura în cauză nu este nici de natură să garanteze realizarea obiectivului care trebuie atins, nici proporțională cu obiectivul menționat, care constă în asigurarea respectării unui comportament comercial loial și în îmbunătățirea situației producătorilor în lanțul alimentar.

20

În această privință, Comisia arată, pe de o parte, că practica ce constă în stabilirea unor marje diferite nu constituie, în opinia sa, o practică comercială neloială. Pe de altă parte, ea apreciază că măsura în cauză interferează considerabil cu libertatea comercianților cu amănuntul în materie de stabilire a marjei, în condițiile în care exercitarea acestei libertăți nu poate fi considerată echivalentă unei vânzări la un preț inferior prețului de cumpărare, această din urmă practică putând fi limitată fără ca dreptul Uniunii să fie încălcat.

21

În plus, măsura în cauză nu ar fi de natură să garanteze realizarea obiectivului urmărit, din moment ce stabilirea marjelor de profit la vânzarea cu amănuntul nu garantează nicidecum că furnizorii vor obține un avantaj din aceasta.

22

Potrivit Comisiei, măsura menționată depășește, în orice caz, ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și are, în practică, un efect discriminatoriu, având un impact negativ mai important asupra mărfurilor importate.

23

În ceea ce o privește, Ungaria susține că măsura în cauză urmărește să garanteze condiții de concurență egale pentru produsele agricole și alimentare naționale și cele care provin din celelalte state membre. Ea amintește că Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (JO 2019, L 111, p. 59) autorizează în mod expres statele membre să mențină măsurile referitoare la practicile pieței care nu sunt reglementate de această directivă, dacă sunt compatibile cu normele privind funcționarea pieței interne. Astfel, acest stat membru consideră că măsura menționată, care, pentru a asigura că produsele vizate sunt puse în concurență pe piața națională pe baza raportului lor cost‑eficacitate, interzice comercianților cu amănuntul să își stabilească în mod discriminatoriu prețul de vânzare pe baza țării de origine a produselor, este conform cu Regulamentul nr. 1308/2013.

24

Ungaria arată că Legea nr. XCV din 2009 a fost adoptată într‑un context caracterizat prin dependența economică și prin vulnerabilitatea economică a furnizorilor față de centrele comerciale de mari dimensiuni, ceea ce s‑a tradus printr‑o asimetrie în poziția lor de negociere și a condus la practici de piață neloiale. Acest stat membru susține că, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, comercianții cu amănuntul puteau dicta furnizorilor condițiile de comercializare a produselor lor și că, în practică, le solicitau acestora din urmă să plătească costuri suplimentare sau să îndeplinească cerințe ad‑hoc pe care li le impuneau, dând astfel dovadă de un comportament abuziv. Obiectivul urmărit de legea menționată constă, potrivit Ungariei, în protejarea furnizorilor împotriva comercianților cu amănuntul care, abuzând de o putere de negociere mai mare, pun în aplicare practici care aduc atingere concurenței loiale pe piața în cauză, care nu pot fi totuși sancționate de dreptul concurenței.

25

Ungaria susține că noțiunea de „produs identic” cuprinde produsele alimentare de bază care sunt omogene și care nu pot fi distinse unele de altele prin compoziție și prin gust. Măsura în cauză nu ar privi decât produsele identice în toate caracteristicile lor, astfel încât ea ar viza în general produsele alimentare de bază dintr‑o categorie de preț inferioară și mai puțin prelucrate, însă nu ar privi produsele așa‑numite „de marcă”. Ungaria susține că, în măsura în care aceste produse sunt identice, preferințele consumatorilor sunt de mai mică importanță, iar diferența de preț al produselor poate fi determinantă în alegerea consumatorilor. Dat fiind că, în ceea ce privește produsele menționate, concurența se întemeiază pe prețul lor, acest stat membru apreciază că măsura în cauză permite să se asigure că această concurență este loială.

26

În plus, Ungaria consideră că măsura menționată împiedică influențarea concurenței pe piața furnizorilor de produse agricole și alimentare de criterii specifice comerciantului cu amănuntul, inclusiv simpatia subiectivă pe care el o poate avea pentru un anumit furnizor sau pentru produsele pe care acesta le vinde.

27

Totuși, acest stat membru subliniază că furnizorul și comerciantul cu amănuntul rămân pe deplin liberi să stabilească prețul de cumpărare al produselor, întrucât măsura în cauză împiedică denaturările concurenței interzicând ca prețul plătit de consumatorul unui produs, cumpărat de comerciantul cu amănuntul la un preț mai mic decât cel al unui produs identic, să fie crescut în mod artificial, ca urmare a aplicării unei marje de profit mai mari de către acest comerciant cu amănuntul.

28

Pe de altă parte, acest stat membru subliniază că măsura în cauză nu restrânge vânzarea produselor în cauză la un preț promoțional special.

29

În ceea ce privește compatibilitatea măsurii în cauză cu Regulamentul nr. 1308/2013, Ungaria arată că Comisia nu identifică dispoziția concretă din regulamentul menționat care ar fi fost încălcată.

30

Or, Ungaria arată că măsura în cauză menține pe deplin libertatea de stabilire a prețurilor la cumpărarea produselor agricole și alimentare de către comercianții cu amănuntul, astfel încât ea nu încalcă jurisprudența constantă potrivit căreia măsurile naționale care aduc atingere relațiilor concurențiale, împiedicând o parte a producătorilor sau a importatorilor să obțină un avantaj din prețuri de cost mai mici, pentru a propune prețuri de vânzare cu amănuntul mai atractive, sunt contrare dreptului Uniunii. Acest stat membru adaugă că principiul care stă la baza Regulamentului nr. 1308/2013 nu privește stabilirea prețurilor, ci garantarea liberei circulații a mărfurilor, astfel încât măsura în cauză, care urmărește să garanteze efectivitatea concurenței, nu încalcă acest regulament.

31

În această privință, Ungaria arată că măsura în cauză, în mod formal, intervine la sfârșitul lanțului de distribuție, în stadiul relației dintre comerciantul cu amănuntul și consumator, dar că ea își produce efectul în stadiul relației dintre furnizor și comerciantul cu amănuntul, astfel încât se întemeiază pe aceeași idee ca Directiva 2019/633. Acest stat membru arată că această măsură este de natură să atingă obiectivul enunțat, din moment ce protejează producătorii, împiedicând ca competitivitatea produselor lor în rândul consumatorilor să poată fi neutralizată printr‑o tehnică de tarifare discriminatorie din partea comerciantului cu amănuntul.

32

Ungaria adaugă că măsura menționată nu elimină libertatea de alegere a comercianților cu amănuntul, din moment ce aceștia păstrează posibilitatea de a aplica reduceri de prețuri la momentul lansării unui produs și de a utiliza instrumente de marketing întemeiate pe o reducere tranzitorie a prețurilor, cu condiția ca marjele de preț aplicate produselor să fie egalizate în limita unei perioade de șase luni.

33

În sfârșit, Ungaria consideră că Comisia nu a reușit să demonstreze, pe de o parte, că măsura în cauză face distincție între comercializarea produselor importate din alte state membre și cea a produselor naționale și, pe de altă parte, că, în cazul produselor de bază, prețul produsului este cel care joacă un rol decisiv în alegerea consumatorilor. În această privință, acest stat membru consideră că argumentația Comisiei potrivit căreia măsura menționată este indirect discriminatorie din moment ce dezavantajează produsele importate se întemeiază pe raționamentul potrivit căruia consumatorii privilegiază în general produsele naționale cu care sunt deja obișnuiți, fără a demonstra însă în ce măsură acest raționament poate fi aplicabil unor produse care sunt identice în ceea ce privește compoziția lor și proprietățile lor organoleptice.

34

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că, în cadrul politicii agricole comune, care ține, conform articolului 4 alineatul (2) litera (d) TFUE, de o competență partajată între Uniune și statele membre, acestea din urmă dispun de o putere legislativă care le permite, astfel cum rezultă din articolul 2 alineatul (2) TFUE, să își exercite competența în măsura în care Uniunea nu și‑a exercitat competența (Hotărârea din 13 noiembrie 2019, Lietuvos Respublikos Seimo narių grupė, C‑2/18, EU:C:2019:962, punctul 28 și jurisprudența citată).

35

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cazul în care există un regulament privind o OCP într‑un anumit sector, statele membre au obligația de a se abține de la adoptarea oricăror măsuri de natură să deroge de la acesta sau să îi aducă atingere. Sunt de asemenea incompatibile cu o OCP reglementările care împiedică buna sa funcționare, chiar dacă materia în discuție nu a fost reglementată în mod exhaustiv de această OCP (Hotărârea din 13 noiembrie 2019, Lietuvos Respublikos Seimo narių grupė, C‑2/18, EU:C:2019:962, punctul 29 și jurisprudența citată).

36

În această privință, trebuie amintit în prealabil că, deși Comisia nu invocă încălcarea unei dispoziții specifice din Regulamentul nr. 1308/2013, ci încălcarea acestui regulament în ansamblul său, nu este mai puțin adevărat că, în lipsa unui mecanism de fixare a prețurilor, libera stabilire a prețurilor de vânzare pe baza liberei concurențe este o componentă a acestui regulament și constituie expresia principiului liberei circulații a mărfurilor în condiții de concurență efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2019, Lietuvos Respublikos Seimo narių grupė, C‑2/18, EU:C:2019:962, punctul 37 și jurisprudența citată).

37

Cu toate acestea, instituirea unei OCP nu împiedică statele membre să aplice norme naționale care să urmărească un obiectiv de interes general, altul decât cele acoperite de această OCP, chiar dacă normele respective pot avea un impact asupra funcționării pieței interne în sectorul în cauză, sub rezerva ca aceste norme să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2019, Lietuvos Respublikos Seimo narių grupė, C‑2/18, EU:C:2019:962, punctele 30 și 56, precum și jurisprudența citată).

38

În speță, măsura în cauză interzice, în ceea ce privește produsele agricole și alimentare care intră în domeniul său de aplicare conform articolului 2 alineatul (1) din Legea nr. XCV din 2009, orice stabilire discriminatorie, în funcție de țara de origine a produselor, a prețului la care sunt vândute consumatorului final produse identice.

39

Măsura în cauză, din moment ce interzice aplicarea unor marje de profit diferite pentru vânzarea cu amănuntul a produselor identice provenind din diferite state membre, are un impact asupra formării prețurilor produselor agricole și alimentare vândute consumatorilor de comercianții cu amănuntul, astfel încât ea restrânge libertatea de stabilire a prețurilor cu amănuntul pentru aceste produse.

40

Astfel, după cum susține în esență Comisia, această măsură interferează cu libertatea comercianților cu amănuntul de a‑și stabili marjele de profit, împiedicându‑i să vândă produse identice, dar care provin din țări diferite, cu o marjă de profit mai mare sau mai mică și, în acest fel, să poată fie să obțină profit din prețuri de cumpărare mai mici pentru anumite produse agricole și alimentare, identice cu alte produse, fie să compenseze, prin aplicarea unor marje de profit mai scăzute, dezavantajul concurențial rezultat din prețurile de cumpărare mai ridicate ale unor asemenea produse.

41

Această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentul Ungariei potrivit căruia măsura în cauză nu interzice vânzările promoționale. Astfel, după cum a arătat în esență Comisia, această măsură are ca efect privarea comercianților cu amănuntul de o metodă de promovare a produselor pe care doresc să le facă cunoscute, în special produsele nou‑comercializate. Or, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 83 din concluzii, se poate dovedi necesar pentru un comerciant cu amănuntul ca, în anumite împrejurări, să recurgă la o strategie de prețuri în scopul de a stimula vânzările pe termen lung ale unui produs nou intrat pe piață.

42

Prin urmare, trebuie să se constate că măsura în cauză contravine principiului liberei stabiliri a prețurilor de vânzare pe baza liberei concurențe, care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 36 din prezenta hotărâre, este o componentă a Regulamentului nr. 1308/2013, și este susceptibilă astfel să aducă atingere acestui regulament.

43

În speță, Ungaria susține că măsura menționată este justificată de combaterea practicilor comerciale neloiale, împiedicând comercianții cu amănuntul ca, prin stabilirea marjei lor de profit în mod discreționar, să privilegieze anumite produse și, prin aceasta, să se insereze în jocul concurenței dintre producători. Acest stat membru consideră că acest comportament constituie o practică comercială neloială care aduce atingere intereselor producătorilor de produse agricole și alimentare, care trebuie să fie în măsură să își ofere produsele în condiții de concurență loială, ceea ce presupune ca aceasta să nu fie denaturată de comercianții cu amănuntul.

44

Or, Ungaria nu a dovedit că împrejurarea, licită în raport cu dreptul Uniunii, că un comerciant cu amănuntul aplică marje de profit diferite unor produse identice, provenite de la furnizori diferiți, stabiliți în state membre diferite, constituie o practică comercială neloială.

45

Astfel, alegerea unui comerciant cu amănuntul de a face să varieze marja de profit aplicată unor produse agricole și alimentare identice se poate supune unor diverse motive comerciale, precum cele care constau în promovarea unor produse noi din punctul de vedere al provenienței lor sau în atragerea de clienți noi prin prețuri de vânzare cu amănuntul mai reduse.

46

Prin urmare, justificarea măsurii în cauză, avansată de Ungaria, nu poate fi reținută.

47

Mai întâi, în ceea ce privește examinarea proporționalității măsurii în cauză, aceasta trebuie să se facă ținând seama în special de obiectivele politicii agricole comune, precum și de buna funcționare a OCP, ceea ce impune o evaluare comparativă a acestor obiective și a celui urmărit de măsura menționată, care este combaterea practicilor comerciale neloiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2019, Lietuvos Respublikos Seimo narių grupė, C‑2/18, EU:C:2019:962, punctul 57 și jurisprudența citată).

48

În continuare, în ceea ce privește problema dacă măsura în cauză este de natură să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o legislație națională nu este de natură să garanteze realizarea obiectivului urmărit decât dacă răspunde în mod veritabil preocupării de a‑l atinge într‑un mod coerent și sistematic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2019, Comisia/Germania, C‑377/17, EU:C:2019:562, punctul 89 și jurisprudența citată).

49

În speță, este necesar să se constate, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, că această măsură, care intervine în ultima etapă a lanțului de aprovizionare cu produse agricole și alimentare, și anume vânzarea către consumatori, nu consolidează puterea de negociere a producătorilor sau a furnizorilor, pe care legiuitorul maghiar îi consideră a fi părțile cele mai slabe la momentul vânzării produselor lor către comercianții cu amănuntul.

50

Astfel, măsura menționată nu interzice producătorilor de produse agricole și alimentare să se angajeze într‑o concurență prin prețuri prin utilizarea altor practici decât cea interzisă prin măsura în cauză, susceptibile să constituie practici comerciale neloiale, precum, printre altele, stabilirea prețului de vânzare al acestor produse comerciantului cu amănuntul la prețul lor de producție sau la costul lor marginal de producție, independent de eficacitatea metodelor de producție, a căror promovare era totuși urmărită de legiuitorul maghiar.

51

În plus, dat fiind că măsura în cauză impune numai ca o marjă de profit identică să fie aplicată unor produse identice care provin din țări diferite, ea nu împiedică comercianții cu amănuntul să aplice o marjă de profit diferită unor produse identice care provin din aceeași țară, aducând astfel atingere înseși coerenței acestei măsuri, întrucât, în acest caz, obiectivul măsurii menționate nu poate fi atins.

52

În aceste condiții, nu se poate reține că măsura în cauză este de natură să atingă obiectivul combaterii practicilor comerciale neloiale în mod coerent și sistematic.

53

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, prin adoptarea măsurii în cauză, precum și prin restrângerea, în acest fel, a modalităților de stabilire a prețurilor de vânzare ale produselor agricole și alimentare, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 1308/2013.

54

Ținând seama de ceea ce precedă, nu este necesar ca măsura în cauză să fie examinată din perspectiva articolului 34 TFUE.

55

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Ungariei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune ca aceasta să fie obligată să suporte atât propriile cheltuieli de judecată, cât și pe cele efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: