–

pentru Ingredion Germany GmbH, de D. Lang și L. Borchardt, Rechtsanwälte;

–

pentru Bundesrepublik Deutschland, de J. Steegmann și H. Barth, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul german, de D. Klebs, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, inițial de J.‑F. Brakeland și A. Becker și ulterior de A. Becker și B. De Meester, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 130, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ingredion Germany GmbH, pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), reprezentată de Umweltbundesamt (Oficiul Federal pentru Mediu, Germania), pe de altă parte, în legătură cu determinarea factorului de utilizare a capacității aplicabil în vederea alocării cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (denumite în continuare „cotele de emisie”) cu titlu gratuit unei instalații nou‑intrate care dispune de o subinstalație a combustibilului de referință.

3

Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”), a creat un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene. Acest sistem este utilizat de la 1 ianuarie 2005 în toate statele din Spațiul Economic European (SEE). Potrivit articolului 13 alineatul (1) din această directivă, cea de a treia perioadă de comercializare are o durată de 8 ani, între 2013 și 2020 (denumită în continuare „a treia perioadă de comercializare”).

4

Considerentele (5) și (7) ale Directivei 2003/87 au următorul cuprins:

[…]

5

Articolul 3 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

6

Articolul 10 din directiva menționată, intitulat „Licitarea cotelor”, prevede la alineatul (1):

„Începând din 2013, statele membre scot la licitație toate cotele care nu sunt alocate cu titlu gratuit în conformitate cu articolele 10a și 10c. […]”

7

Potrivit articolului 10a din aceeași directivă, intitulat „Norme comunitare tranzitorii privind alocarea de cote cu titlu gratuit”:

„(1)   Până la 31 decembrie 2010, Comisia adoptă dispoziții integral armonizate de punere în aplicare pentru o alocare armonizată a cotelor […]

[…]

Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivel comunitar pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punctul de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor. Sunt interzise alocările cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 10c și a energiei electrice produse din gaze reziduale.

[…]

(2)   Pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință pentru fiecare sector sau subsector, punctul de plecare îl reprezintă performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector comunitar între 2007 și 2008. Comisia consultă persoanele interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele vizate.

Pentru stabilirea criteriilor de referință ex ante, regulamentele adoptate în temeiul articolelor 14 și 15 prevăd norme armonizate de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din procesul de producție.

[…]

(7)   5 % din cantitatea de cote la nivel comunitar, stabilită în conformitate cu articolele 9 și 9a pentru perioada 2013-2020, constituie o rezervă pentru instalațiile nou‑intrate, acesta fiind procentul maxim care poate fi alocat instalațiilor nou‑intrate în conformitate cu normele adoptate în temeiul alineatului (1) din prezentul articol. În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) și, în ceea ce privește normele de aplicare și calendarul, cu articolul 10 alineatul (4), precum și cu dispozițiile de aplicare relevante, statele membre scot la licitație cotele din această rezervă comunitară care nu sunt nici alocate instalațiilor nou‑intrate, nici utilizate în temeiul alineatului (8), (9) sau (10) din prezentul articol în perioada 2013-2020, ținând seama de cota din rezervă de care au beneficiat instalațiile de pe teritoriul lor.

[…]

Până la 31 decembrie 2010, Comisia adoptă norme armonizate privind aplicarea definiției «instalației nou‑intrate», în special în raport cu definiția «extinderilor semnificative».

[…]

(11)   Sub rezerva dispozițiilor articolului 10b, cantitatea de cote alocate cu titlu gratuit în temeiul alineatelor (4)-(7) din prezentul articol în 2013 este de 80 % din cantitatea stabilită în conformitate cu măsurile menționate la alineatul (1). Ulterior, alocarea cu titlu gratuit scade în fiecare an cu aceeași cantitate, până la 30 % alocări gratuite în 2020, cu scopul de a se ajunge la nicio alocare cu titlu gratuit în 2027.

[…]”

8

Directiva 2009/29 enunță în considerentele (8), (15) și (23):

[…]

[…]

9

Considerentele (12), (16), (35) și (36) ale Deciziei 2011/278 au următorul cuprins:

[…]

[…]

10

Articolul 3 din această decizie, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

11

Articolul 6 din decizia menționată, intitulat „Divizarea în subinstalații”, prevede:

„(1)   În sensul prezentei decizii, statele membre divizează fiecare instalație eligibilă pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva [2003/87] în una sau mai multe dintre următoarele subinstalații, după caz:

[…]”

12

Capitolul II din aceeași decizie, intitulat „Instalații autorizate”, conține articolele 5-14 din aceasta.

13

Articolul 7 din Decizia 2011/278, intitulat „Colectarea datelor de referință”, prevede la alineatul (3):

„Statele membre solicită operatorului să comunice capacitatea instalată inițială a subinstalației fiecărui produs de referință, determinată după cum urmează:

14

Potrivit articolului 9 din această decizie, intitulat „Nivelul activității istorice”:

„(1)   Pentru instalațiile autorizate, statele membre determină nivelurile activității istorice a fiecărei instalații în perioada de referință 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008 sau, în cazul în care acestea sunt mai mari, în perioada de referință 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7.

(2)   Nivelul activității istorice legat de produs se referă, pentru fiecare produs pentru care a fost definit un produs de referință menționat în anexa I, la producția anuală mediană istorică a acestui produs în instalația respectivă în cursul perioadei de referință.

(3)   Nivelul activității istorice legat de căldură se referă la importul anual median istoric dintr‑o instalație inclusă în sistemul Uniunii și/sau la producția anuală mediană istorică, din cursul perioadei de referință, de căldură măsurabilă, consumată în interiorul limitelor instalației pentru producția de produse, pentru producția de energie mecanică, alta decât cea utilizată pentru producția de energie electrică, pentru încălzire sau răcire, cu excepția consumului pentru producția de energie electrică, sau exportată către instalații sau către altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii, cu excepția exportului pentru producția de energie electrică, exprimată în terajouli pe an.

(4)   Nivelul activității istorice legat de combustibil se referă la consumul anual median istoric de combustibili utilizați pentru producția căldurii nemăsurabile, consumată pentru producția de produse, pentru producția de energie mecanică, alta decât cea utilizată pentru producția de energie electrică, pentru încălzire sau răcire, cu excepția consumului pentru producția de energie electrică, inclusiv pentru arderea cu flacără liberă din motive de siguranță, în cursul perioadei de referință, exprimat în terajouli pe an.

[…]

(6)   Pentru determinarea valorilor mediane menționate la alineatele (1)-(5), se iau în considerare numai anii calendaristici în care instalația a funcționat cel puțin o zi.

Dacă instalația a funcționat mai puțin de doi ani calendaristici în cursul perioadei de referință relevante, nivelurile activității istorice se calculează pe baza capacității instalate inițiale a fiecărei subinstalații, determinată în conformitate cu metoda stabilită la articolul 7 alineatul (3), înmulțite cu factorul de utilizare a capacității aplicabil, determinat în conformitate cu articolul 18 alineatul (2).”

15

Articolul 10 din decizia menționată, intitulat „Alocarea la nivelul instalației”, are următorul cuprins:

„(1)   Pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7, statele membre calculează în fiecare an numărul de cote de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate de pe teritoriul lor începând din 2013, în conformitate cu alineatele (2)-(8).

(2)   În acest scop, statele membre determină mai întâi numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit, pentru fiecare subinstalație separat, după cum urmează:

[…]”

16

Capitolul IV din Decizia 2011/278, intitulat „Instalații nou‑intrate și închiderea instalațiilor”, conține articolele 17-24 din aceasta.

17

Articolul 17 din această decizie, intitulat „Cererea de alocare cu titlu gratuit”, prevede:

„(1)   La primirea cererii din partea unei instalații nou‑intrate, statele membre determină, pe baza prezentelor norme, cantitatea cotelor care urmează să fie alocate cu titlu gratuit odată ce instalația respectivă începe să funcționeze normal și a fost determinată capacitatea sa instalată inițială.

(2)   Statele membre acceptă numai cereri care au fost transmise autorității competente în termen de un an de la începutul funcționării normale a instalației sau subinstalației respective.

(3)   Statele membre divizează instalația în cauză în subinstalații în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie și solicită operatorului să transmită autorității competente, împreună cu cererea menționată la alineatul (1), toate informațiile și datele relevante referitoare la fiecare parametru menționat în anexa V, separat pentru fiecare subinstalație. Dacă este necesar, statele membre pot solicita operatorului să transmită mai multe date dezagregate.

(4)   În cazul instalațiilor menționate la articolul 3 litera (h) din Directiva [2003/87], cu excepția instalațiilor care au fost supuse unei extinderi semnificative a capacității după 30 iunie 2011, statele membre solicită operatorului să determine capacitatea instalată inițială a fiecărei subinstalații în conformitate cu metoda stabilită la articolul 7 alineatul (3), utilizând ca referință perioada continuă de 90 de zile pe baza căreia este determinat începutul funcționării normale. Statele membre aprobă această capacitate instalată inițială a fiecărei subinstalații înainte de a calcula alocarea către instalație.

[…]”

18

Articolul 18 din decizia menționată, intitulat „Nivelurile activității”, prevede:

„(1)   În cazul instalațiilor menționate la articolul 3 litera (h) din Directiva [2003/87], cu excepția instalațiilor care au fost supuse unei extinderi semnificative a capacității după 30 iunie 2011, statele membre determină nivelurile activității fiecărei instalații după cum urmează:

(2)   Factorul de utilizare standard a capacității menționat la alineatul (1) litera (a) este determinat și publicat de Comisie pe baza datelor colectate de statele membre în conformitate cu articolul 7 din prezenta decizie. Pentru fiecare produs de referință stabilit în anexa I, acest factor reprezintă a 80‑a percentilă din factorii de utilizare anuală medie a capacității pentru toate instalațiile care produc produsul respectiv. Factorul de utilizare anuală medie a capacității pentru fiecare instalație care produce produsul respectiv corespunde producției anuale medii din perioada 2005-2008 împărțite la capacitatea instalată inițială.

Factorul de utilizare a capacității aplicabil menționat la alineatul (1) literele (b)-(d) este determinat de statele membre pe baza informațiilor documentate corespunzător și verificate independent cu privire la funcționarea normală prevăzută a instalației, la întreținerea acesteia, la ciclul de producție obișnuit, la tehnicile eficiente din punct de vedere energetic și la utilizarea tipică a capacității în sectorul în cauză, comparate cu datele specifice ale sectorului.

[…]”

19

Potrivit articolului 19 din aceeași decizie, intitulat „Alocarea către instalațiile nou‑intrate”:

„(1)   În vederea alocării cotelor de emisii către instalațiile nou‑intrate, cu excepția alocărilor către instalațiile menționate la articolul 3 litera (h) a treia liniuță din Directiva [2003/87], statele membre calculează separat, pentru fiecare subinstalație, numărul anual preliminar de cote de emisii care urmează să fie alocate cu titlu gratuit la începutul funcționării normale a instalației, după cum urmează:

Pentru calcularea numărului anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit se aplică mutatis mutandis articolul 10 alineatele (4)-(6) și alineatul (8) și articolele 11, 12, 13 și 14 din prezenta decizie.

[…]

(4)   Statele membre notifică fără întârziere Comisiei cantitatea anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit. Cotele de emisii din rezerva pentru instalațiile nou‑intrate, creată în conformitate cu articolul 10a alineatul (7) din Directiva [2003/87], se alocă pe baza principiului «primul venit, primul servit», aplicat la primirea acestei notificări.

Comisia poate respinge cantitatea anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit instalației respective. Dacă Comisia nu respinge această cantitate anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit, statul membru în cauză trece la determinarea cantității anuale finale a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit.

[…]”

20

Decizia 2013/447/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind factorul de utilizare standard a capacității în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Decizia 2011/278/UE (JO 2013, L 240, p. 23) enumeră în anexa sa factorii de utilizare standard a capacității care se aplică pentru a treia perioadă de comercializare în vederea determinării nivelului activității instalațiilor nou‑intrate care fac parte dintr‑un produs de referință.

21

Articolul 9 alineatul (1) din Treibhausgas‑Emissionshandelsgesetz (Legea privind comercializarea drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră) din 21 iulie 2011 (BGBl. 2011 I, p. 1475, denumită în continuare „TEHG”) are următorul cuprins:

„Operatorilor instalațiilor li se alocă o cotă cu titlu gratuit de drepturi de emisie pe baza principiilor enunțate la articolul 10a alineatele (1)-(5), alineatul (7) și alineatele (11)-(20) din Directiva [2003/87] în versiunea aplicabilă și pe baza celor enunțate în Decizia [2011/278].”

22

Articolul 34 alineatul (1) din TEHG, în versiunea din 18 ianuarie 2019 (BGBl. 2019 I, p. 37), prevede:

„În ceea ce privește emisia de gaze cu efect de seră prin activitățile enumerate în anexa 1, rămân aplicabile articolele 1-36 în versiunea în vigoare până la 24 ianuarie 2019, [pentru a treia perioadă de comercializare]. […]”

23

Articolul 2 din Verordnung über die Zuteilung von Treibhausgas‑Emissionsberechtigungen in der Handelsperiode 2013 bis 2020 (Regulamentul privind alocarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră pentru perioada de comercializare 2013-2020) din 26 septembrie 2011 (BGBl. 2011 I, p. 1921, denumit în continuare „ZuV 2020”), intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentului regulament, se aplică, pe lângă definițiile prevăzute la articolul 3 din [TEHG], următoarele definiții:

[…]

2. «Începutul funcționării normale»

înseamnă prima zi dintr‑o perioadă continuă de 90 de zile sau, dacă ciclul de producție normal din sectorul respectiv nu implică o producție continuă, prima zi dintr‑o perioadă de 90 de zile subdivizată în cicluri de producție specifice sectorului în cursul căreia instalația funcționează în medie la cel puțin 40 % din capacitatea pentru care a fost proiectată, ținând seama, dacă este cazul, de condițiile de operare specifice ale instalației;

[…]

10. «Instalații noi»

Toate instalațiile nou‑intrate în conformitate cu articolul 3 litera (h) prima liniuță din Directiva [2003/87];

[…]

27. Elementul de alocare în funcție de nivelul emisiilor aferente combustibilului

Fluxurile de intrare, fluxurile de ieșire și emisiile aferente producției de căldură nemăsurabilă prin arderea combustibilului, care nu sunt cuprinse în alocarea prevăzută la punctul 28 sau la punctul 30, în măsura în care căldura nemăsurabilă

În fiecare dintre aceste cazuri, se exclude căldura nemăsurabilă, care este utilizată în vederea producerii de energie electrică sau exportată pentru producerea de energie electrică;

[…]”

24

Potrivit articolului 16 din ZuV 2020, intitulat „Cererea de alocare cu titlu gratuit a cotelor”, prevede:

„(1)   Cererile instalațiilor nou‑intrate privind alocarea cu titlu gratuit a cotelor trebuie depuse în termen de un an de la începutul funcționării normale a instalației, iar în cazul unor extinderi semnificative ale capacității, în termen de un an de la începutul funcționării modificate.

[…]

(4)   În privința alocării în funcție de nivelul emisiilor aferente fiecărei subinstalații, capacitatea instalată inițială a instalațiilor noi corespunde, prin derogare de la articolul 4, mediei celor două cantități lunare maxime ale cotelor dintr‑o perioadă continuă de 90 de zile, pe baza căreia se stabilește începutul funcționării normale, extrapolate la un an calendaristic.

[…]”

25

Articolul 17 din ZuV 2020, intitulat „Nivelurile activității instalațiilor nou‑intrate”, prevede:

„(1)   În ceea ce privește elementele de alocare pentru instalațiile nou‑intrate care vor fi determinate conform articolului 3, nivelurile activității în funcție de care se face alocarea cotelor sunt determinate după cum urmează:

[…]

3. nivelul activității legat de combustibil în cazul unei alocări în funcție de nivelul emisiilor aferente subinstalației combustibilului corespunde capacității instalate inițiale a subinstalației respective înmulțite cu factorul de utilizare a capacității aplicabil;

[…]

(2)   Factorul de utilizare a capacității aplicabil menționat la alineatul (1) punctele 2-4 se determină pe baza informațiilor furnizate de reclamant cu privire la:

1. funcționarea efectivă a elementului de alocare până la depunerea cererii și funcționarea planificată a instalației sau a elementului de alocare, perioadele de întreținere planificate și ciclurile de producție ale acesteia;

2. utilizarea unor tehnici de eficiență energetică și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, care pot influența factorul de utilizare a capacității instalației aplicabil;

3. utilizarea tipică a capacității în sectorul în cauză.

[…]”

26

Articolul 18 din același ZuV 2020, intitulat „Alocarea către instalațiile nou‑intrate”, are următorul cuprins:

„(1)   În ceea ce privește alocarea cotelor către instalațiile nou‑intrate, autoritatea competentă calculează numărul anual preliminar al cotelor care trebuie alocate cu titlu gratuit la începutul funcționării normale a instalației pentru anii rămași din perioada de comercializare 2013-2020 după cum urmează și pentru fiecare element de alocare în mod separat:

[…]

3.   pentru fiecare element de alocare legat de nivelul emisiilor aferente combustibilului, numărul anual preliminar al cotelor care trebuie alocate cu titlu gratuit corespunde producției nivelului de emisie al subinstalației combustibilului și nivelului activității legat de combustibil;

[…]”

27

Ingredion Germany exploatează la Hamburg (Germania) o instalație pentru fabricarea produselor amilacee. Această instalație cuprinde, ca subinstalații, un nou aparat pentru încălzirea aerului și un nou generator pentru producerea aburului. În cadrul acestei instalații sunt utilizate aburul și gazele naturale în vederea producerii de căldură pentru fabricarea amidonului.

28

La 8 august 2014, în cadrul celei de a treia perioade de comercializare, Ingredion Germany a solicitat Deutsche Emissionshandelsstelle (Oficiul german de comercializare a cotelor de emisii, denumit în continuare „DEHSt”) alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii pentru noua instalație, compusă, pe de o parte, dintr‑o alocare în funcție de nivelul emisiilor aferente subinstalației de încălzire și, pe de altă parte, dintr‑o alocare în funcție de nivelul emisiilor aferente subinstalației combustibilului.

29

În ceea ce o privește pe aceasta din urmă, DEHSt s‑a întemeiat inițial, potrivit datelor furnizate de Ingredion Germany, pe un factor de utilizare a capacității aplicabil de 109 %. Astfel, capacitatea instalată inițială a fost determinată pe baza cantităților produse în termen de 90 de zile de la începerea funcționării normale, la o dată la care instalația nu ajunsese încă la capacitatea de producție preconizată. Pentru acest motiv, utilizarea efectivă a capacității pe parcursul perioadei de referință cuprinse între 15 august 2013 și 20 iunie 2014 a fost mai mare de 100 % din capacitatea instalată inițială.

30

Prin decizia din 1 septembrie 2015, DEHSt a atribuit cu titlu gratuit Ingredion Germany 124908 cote de emisii pentru a treia perioadă de comercializare. Potrivit motivării acestei decizii, DEHSt notificase, într‑o primă fază, cantitatea alocată Comisiei, aplicând un factor de utilizare a capacității de 109 %. Or, prin decizia din 24 martie 2015 [C(2015) 1733 final], Comisia respinsese un factor de utilizare a capacității aplicabil de 100 % sau mai mult pentru alte trei instalații germane. În consecință, DEHSt se întemeia din acest moment pe un factor de utilizare a capacității de 99,9 %.

31

Opoziția formulată de Ingredion Germany la 30 septembrie 2015 în fața DEHSt împotriva deciziei acesteia din urmă din 1 septembrie 2015 a fost respinsă prin decizia din 7 iulie 2017.

32

Prin acțiunea formulată la 9 august 2017 la Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania), Ingredion Germany și‑a menținut cererea de alocare cu titlu gratuit a cotelor de emisie pentru instalațiile nou‑intrate.

33

Instanța de trimitere arată că soluționarea litigiului cu care este sesizată depinde de aspectul dacă, în temeiul articolului 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278, factorul de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 % în vederea alocării respective.

34

În această privință, instanța menționată consideră că modul de redactare a acestei dispoziții nu menționează o eventuală limitare a valorii factorului de utilizare a capacității aplicabil. În speță, un factor de utilizare a capacității aplicabil mai mare ar rezulta din informații documentate corespunzător și verificate independent nu numai cu privire la funcționarea normală prevăzută, ci și la funcționarea normală efectivă a instalației până la data introducerii unei astfel de cereri. Spre deosebire de instalațiile existente, determinarea capacității instalate inițiale a instalațiilor nou‑intrate s‑ar baza, potrivit articolului 17 alineatul (4) din Decizia 2011/278, pe o perioadă de 90 de zile de la data începerii funcționării normale și nu pe o perioadă de patru ani, prevăzută, în principiu, la articolul 7 alineatul (3) litera (a) din această decizie, astfel încât s‑ar putea întâmpla mai frecvent ca funcționarea normală prevăzută să nu fie încă atinsă în cursul acestei perioade de 90 de zile.

35

Cu toate acestea, instanța de trimitere observă de asemenea că articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din decizia menționată se referă la utilizarea tipică a capacității în sectorul în cauză, care de obicei ar trebui să fie mai mică de 100 %. În plus, potrivit articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2011/278, un factor de utilizare standard a capacității ar fi aplicat instalațiilor nou‑intrate care dispun de subinstalații ale unui produs de referință, factor care, astfel cum a fost stabilit în Decizia 2013/447, ar avea întotdeauna o valoare mai mică de 100 %.

36

În aceste condiții, Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 18 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia [2011/278] coroborat cu [articolul] 3 litera (h) și cu [articolul] 10a din Directiva [2003/87] trebuie interpretate în sensul că, pentru instalațiile nou‑intrate, factorul de utilizare a capacității aplicabil în ceea ce privește nivelul activității legate de combustibil trebuie să fie limitat la o valoare mai mică de 100 %?”

37

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că, în vederea alocării cu titlu gratuit a cotelor de emisie instalațiilor nou‑intrate, factorul de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 %.

38

În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că Directiva 2003/87 are ca obiectiv să instituie un sistem de comercializare a cotelor de emisie care urmărește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice interferențe antropice periculoase în climat și al cărui obiectiv final este protecția mediului (Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 62 și jurisprudența citată).

39

Acest sistem se bazează pe o logică economică, care stimulează orice participant la acesta să emită o cantitate de gaze cu efect de seră inferioară cotelor ce i‑au fost acordate inițial, pentru a ceda surplusul unui alt participant care a produs o cantitate de emisii superioară cotelor alocate (Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 63 și jurisprudența citată).

40

Adoptarea Directivei 2003/87 urmărea astfel să reducă până în anul 2020 emisiile totale de gaze cu efect de seră din Uniune cu cel puțin 20 % în raport cu nivelurile din anul 1990, în mod eficient din punct de vedere economic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 64 și jurisprudența citată).

41

În acest scop, articolul 10a din această directivă prevede, pentru instalațiile care fac parte din anumite sectoare de activitate, alocarea de cote de emisie cu titlu gratuit, a căror cantitate, în conformitate cu alineatul (11) al acestei dispoziții, este redusă progresiv în a treia perioadă de comercializare, în vederea ajungerii la eliminarea totală a acestor cote gratuite în anul 2027 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 65 și jurisprudența citată).

42

Astfel cum reiese în special din articolul 10 alineatul (1) din directiva menționată și din considerentul (15) al Directivei 2009/29, alocarea de cote de emisie, pentru a tinde spre o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, impune în mod progresiv recurgerea exclusiv la principiul licitării, care este, potrivit legiuitorului Uniunii, considerat în general sistemul cel mai eficient din punct de vedere economic (Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 66).

43

În conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, Comisia a adoptat, prin Decizia 2011/278, normele armonizate la nivelul Uniunii pentru alocarea cu titlu gratuit de cote de emisie. Din alineatul (2) al aceluiași articol reiese că Comisia determină în acest cadru criterii de referință pentru fiecare sector sau subsector.

44

În acest context, articolul 19 alineatul (1) din această decizie prevede că, pentru instalațiile nou‑intrate, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (h) din Directiva 2003/87 și cu excepția celor prevăzute la a treia liniuță a acestei dispoziții, statele membre calculează numărul anual preliminar de cote de emisii care urmează să fie alocate cu titlu gratuit prin înmulțirea valorii acestui produs de referință cu nivelul activității fiecărei subinstalații. În acest scop, statele membre au obligația să distingă, în conformitate cu articolul 6 din aceeași decizie, subinstalațiile în funcție de activitatea lor pentru a putea determina dacă trebuie să se aplice un „produs de referință”, o „căldură de referință” sau un „combustibil de referință” ori un factor specific pentru „subinstalațiile emisiilor de proces”.

45

În această privință, potrivit articolului 18 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2011/278, nivelul activității legat de combustibil, care este relevant în cadrul litigiului principal în discuție, reprezintă, astfel cum se prevede în cazul căldurii și al emisiilor de proces, în temeiul alineatului (1) literele (b) și (d) al acestui articol, capacitatea instalată inițială a instalației respective înmulțită cu factorul de utilizare a capacității aplicabil.

46

Prin urmare, pentru a aprecia întinderea dreptului instalațiilor nou‑intrate la alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie, trebuie să se examineze dacă acest factor de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 %.

47

În această privință, trebuie să se observe că articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 precizează modalitățile de determinare a factorului menționat și elementele care trebuie luate în considerare în acest scop.

48

Această dispoziție prevede că statele membre stabilesc factorul de utilizare a capacității aplicabil pe baza informațiilor documentate corespunzător și verificate independent și vizează, în acest sens, funcționarea normală prevăzută a instalației, întreținerea acesteia, ciclul de producție obișnuit, tehnicile eficiente din punct de vedere energetic și utilizarea tipică a capacității în sectorul în cauză, comparate cu datele specifice ale sectorului. Cu toate acestea, trebuie să se constate că dispoziția menționată nu conține precizări cu privire la valoarea, ca atare, a acestui factor.

49

Rezultă că modul de redactare a articolului 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 nu oferă o indicație determinantă care să permită soluționarea chestiunii eventualei limitări a factorului menționat la o valoare mai mică de 100 %.

50

În aceste condiții, este necesar să se țină seama, în conformitate cu o jurisprudență constantă, de economia generală a Directivei 2003/87 și a Deciziei 2011/278, precum și de obiectivele urmărite de acestea (Hotărârea din 18 ianuarie 2018, INEOS, C‑58/17, EU:C:2018:19, punctul 35 și jurisprudența citată).

51

În ceea ce privește, în primul rând, economia generală a acestei directive și a acestei decizii, dispozițiile referitoare la alocarea de cote de emisie cu titlu gratuit în beneficiul unei instalații nou‑intrate, precum reclamanta din litigiul principal, care dispune de o subinstalație a combustibilului de referință pot fi comparate cu cele aplicabile instalațiilor autorizate, pe de o parte, și instalațiilor nou‑intrate care dispun de subinstalații care aparțin unui alt criteriu de referință, pe de altă parte.

52

Mai întâi, în ceea ce privește instalațiile autorizate, care sunt definite la articolul 3 litera (a) din decizia menționată, trebuie să se observe că considerentul (16) al aceleiași decizii enunță că cotele de emisie care trebuie alocate cu titlu gratuit instalațiilor autorizate trebuie să se bazeze pe date privind producția istorică în funcție de perioada de referință care este pe cât posibil reprezentativă pentru ciclurile de producție, acoperă o perioadă relevantă pentru care sunt disponibile date de un bun nivel calitativ și reduce impactul circumstanțelor speciale, precum închiderea temporară a instalațiilor.

53

În acest sens, trebuie să se constate că capacitatea instalată inițială a instalațiilor autorizate nu este, în principiu, o dată luată în considerare în vederea calculării numărului anual preliminar de cote de emisie care le sunt alocate cu titlu gratuit.

54

Astfel, potrivit articolului 10 alineatele (1) și (2) din Decizia 2011/278, acest calcul se realizează prin înmulțirea criteriului de referință aplicabil subinstalației vizate cu nivelul activității istorice a acesteia.

55

În această privință, astfel cum este prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din această decizie, statele membre determină nivelurile activității istorice a fiecărei instalații în perioada de referință 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008 sau, în cazul în care acestea sunt mai mari, în perioada de referință 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010.

56

Alineatele (2)-(5) ale acestui articol precizează, pe de altă parte, că nivelul activității istorice corespunde valorii mediane a unui factor specific fiecărui criteriu de referință, care, în ceea ce privește combustibilii, constă, potrivit alineatului (4) al articolului menționat, în consumul anual median istoric de combustibili utilizați pentru producția căldurii nemăsurabile, consumată pentru anumite activități menționate la această dispoziție în cursul perioadei de referință.

57

În consecință, este necesar să se considere că, având în vedere regimul care îi este aplicabil, alocarea de cote de emisie cu titlu gratuit instalațiilor autorizate este operată pe baza unor date reprezentative ale exploatării efective a acestor instalații.

58

În schimb, reiese de asemenea din considerentul (16) al Deciziei 2011/278 că acest regim nu se extinde la instalațiile nou‑intrate, în privința cărora se prevede în mod expres că alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie este supusă unui mod de calcul distinct.

59

În acest sens, astfel cum s‑a amintit la punctele 44 și 45 din prezenta hotărâre, această alocare în beneficiul instalațiilor nou‑intrate se efectuează pe baza capacității instalate inițiale a instalațiilor în cauză.

60

Este necesar să se observe, în special, că această capacitate instalată inițială este, potrivit articolului 17 alineatul (4) din această decizie, determinată în conformitate cu metoda stabilită la articolul 7 alineatul (3), care prevede că, în principiu, capacitatea inițială menționată corespunde mediei celor mai mari două volume de producție lunare dintr‑o anumită perioadă, utilizând ca referință perioada continuă de 90 de zile pe baza căreia este determinat începutul funcționării normale.

61

Pe de altă parte, începutul funcționării normale este definit la articolul 3 litera (n) din decizia menționată ca fiind prima zi, verificată și aprobată, dintr‑o perioadă continuă de 90 de zile sau, dacă ciclul de producție uzual din sectorul respectiv nu implică producție continuă, prima zi dintr‑o perioadă de 90 de zile divizată în cicluri de producție specifice sectorului, în cursul căreia instalația funcționează la cel puțin 40 % din capacitatea pentru care este proiectat echipamentul, ținând seama, dacă este cazul, de condițiile de operare specifice ale instalației.

62

Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluziile sale, se deduce fără ambiguitate din durata scurtă a perioadei de referință, precum și din nivelul scăzut al pragului de capacitate reținut că s‑a ales în mod expres ca alocarea cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor nou‑intrate să nu depindă de datele care sunt în mod necesar reprezentative pentru funcționarea efectivă a instalațiilor în cauză.

63

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul egalității de tratament, ca principiu general de drept al Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 20 iunie 2019, ExxonMobil Production Deutschland, C‑682/17, EU:C:2019:518, punctul 90 și jurisprudența).

64

În această privință, ținând seama de situațiile care le sunt specifice, au fost stabilite două regimuri distincte în vederea alocării cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor autorizate, pe de o parte, și instalațiilor nou‑intrate, pe de altă parte.

65

Rezultă că, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 60 din concluziile sale, nu se poate susține că factorul de utilizare a capacității aplicabil urmărește, atingând eventual o valoare mai mare de 100 %, să asigure că, la fel ca instalațiile autorizate, alocarea cotelor de emisie cu titlu gratuit în beneficiul instalațiilor nou‑intrate se realizează pe baza datelor care reflectă utilizarea efectivă a capacității instalației în cauză.

66

În continuare, în vederea interpretării articolului 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 în lumina economiei generale a Directivei 2003/87 și a acestei decizii, trebuie să se aprecieze situația unei instalații nou‑intrate care dispune, precum Ingredion Germany, de o subinstalație a combustibilului de referință în raport cu cea în care se află instalațiile nou‑intrate care dispun de subinstalații ce aparțin altor criterii de referință.

67

Astfel cum s‑a amintit la punctul 44 din prezenta hotărâre, în vederea calculării numărului anual preliminar de cote de emisie alocate cu titlu gratuit instalațiilor nou‑intrate, trebuie să se stabilească dacă subinstalațiile în cauză fac parte dintr‑un produs de referință, dintr‑o căldură de referință sau dintr‑un combustibil de referință ori dacă este vorba despre subinstalații ale emisiilor de proces.

68

În această privință, Curtea a arătat deja că definițiile subinstalațiilor produsului de referință, căldurii de referință, combustibilului de referință și emisiilor de proces care figurează la articolul 3 din Decizia 2011/278 se exclud reciproc (Hotărârea din 18 ianuarie 2018, INEOS, C‑58/17, EU:C:2018:19, punctul 29 și jurisprudența citată).

69

După cum rezultă din cuprinsul considerentului (12) al acestei decizii, numai în cazurile în care nu a fost posibilă stabilirea unui produs de referință, dar sunt generate gaze cu efect de seră eligibile pentru alocarea gratuită a cotelor, aceste cote trebuie alocate pe baza celorlalte trei abordări „alternative”, potrivit ierarhiei stabilite astfel, cu scopul de a maximiza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și economiile de energie cel puțin în cadrul unor părți ale proceselor de producție în cauză (Hotărârea din 18 ianuarie 2018, INEOS, C‑58/17, EU:C:2018:19, punctul 30 și jurisprudența citată).

70

În contextul alocării cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor nou‑intrate și în special în ceea ce privește determinarea nivelului activității instalațiilor în cauză, trebuie să se facă distincție între subinstalațiile produsului de referință, pe de o parte, și instalațiile căldurii de referință, combustibilului de referință sau emisiilor de proces, pe de altă parte.

71

Astfel, în timp ce, în ceea ce le privește pe acestea din urmă, după cum reiese din articolul 18 alineatul (1) literele (b)-(d) din Decizia 2011/278, determinarea nivelului activității depinde de factorul de utilizare a capacității aplicabil, această situație nu se regăsește în cazul instalațiilor nou‑intrate care dispun de o instalație a unui produs de referință. În ceea ce le privește pe acestea din urmă, articolul 18 alineatul (1) litera (a) din decizia menționată prevede că nivelul activității legat de produs reprezintă, pentru fiecare produs, capacitatea instalată inițială a instalației respective pentru producția acestui produs înmulțită cu factorul de utilizare standard a capacității.

72

Astfel cum reiese din articolul 18 alineatul (2) primul paragraf din decizia menționată, acest factor de utilizare standard a capacității este determinat și publicat de Comisie. În această privință, trebuie să se constate că, astfel cum a fost stabilită prin Decizia 2013/447 pentru a treia perioadă de comercializare, valoarea respectivului factor de utilizare standard a capacității este mai mică de 100 % pentru fiecare dintre criteriile de referință.

73

Rezultă de aici că o interpretare a articolului 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 în lumina dispozițiilor referitoare la determinarea nivelului activității instalațiilor nou‑intrate care dispun de instalațiile unui produs de referință se opune susținerii că valoarea factorului de utilizare a capacității aplicabil poate fi mai mare sau egală cu 100 %.

74

Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctele 43-46 din concluziile sale, nu poate fi reținută o interpretare a acestei dispoziții potrivit căreia, atunci când punerea în aplicare a unui produs de referință, care este prevăzută, în principiu, de această decizie, s‑a dovedit imposibilă, aplicarea, ca abordare alternativă, a unui alt criteriu de referință poate conduce, în ceea ce privește alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie, la un tratament mai favorabil al instalațiilor nou‑intrate care exploatează subinstalații ale căldurii de referință, ale combustibilului de referință sau ale emisiilor de proces, în detrimentul instalațiilor nou‑intrate care exploatează subinstalații ale produsului de referință.

75

Aceste considerații sunt confirmate de obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii.

76

În această privință, trebuie amintit că, deși obiectivul principal al Directivei 2003/87, după cum s‑a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, este acela de a reduce în mod substanțial emisiile de gaze cu efect de seră, acest obiectiv trebuie atins cu respectarea unei serii de obiective secundare. Astfel cum expun considerentele (5) și (7) ale acestei directive, aceste obiective secundare sunt, printre altele, menținerea dezvoltării economice și a ocupării forței de muncă, precum și menținerea integrității pieței interne și a condițiilor de concurență (Hotărârea din 22 iunie 2016, DK Recycling und Roheisen/Comisia, C‑540/14 P, EU:C:2016:469, punctul 49 și jurisprudența citată).

77

Or, existența unei inegalități de tratament nejustificate în mod obiectiv între categoriile de instalații nou‑intrate menționate la punctul 74 din prezenta hotărâre ar fi de natură să împiedice realizarea obiectivelor secundare menționate.

78

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că, în vederea alocării cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor nou‑intrate, factorul de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 %.

79

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretat în sensul că, în vederea alocării cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor nou‑intrate, factorul de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 %.