ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)

31 ianuarie 2019(*)

„Recurs – Articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții – Directiva 2014/40/UE – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe – Acțiune în anulare – Nerespectarea termenului de introducere a acțiunii – Concluzii în despăgubire – Încălcarea cerințelor de formă”

În cauza C‑426/18 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 26 iunie 2018,

Adrian Iordăchescu, cu domiciliul în București (România),

Florina Iordăchescu, cu domiciliul în București,

Mihaela Iordăchescu, cu domiciliul în București,

Cristinel Iordăchescu, cu domiciliul în București,

reprezentați de A. Cuculis, avocat,

recurenți,

celelalte părți din procedură fiind:

Parlamentul European,

Consiliul Uniunii Europene,

Comisia Europeană,

pârâte în primă instanță,

CURTEA (Camera a noua),

compusă din doamna K. Jürimäe, președintă de cameră, și domnii D. Šváby și N. Piçarra (raportor), judecători,

avocat general: domnul G. Hogan,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin recursul formulat, domnii Adrian și Cristinel Iordăchescu, precum și doamnele Florina și Mihaela Iordăchescu solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 18 aprilie 2018, Iordăchescu/Parlamentul și alții (T‑298/17, nepublicată, denumită în continuare „ordonanța atacată”, EU:T:2018:202), prin care acesta le‑a respins acțiunea având ca obiect anularea în parte a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1).

 Cadrul juridic

2        Potrivit articolului 1 litera (b) din Directiva 2014/40:

„Scopul prezentei directive este apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind:

[…]

(b)      anumite aspecte ale etichetării și ambalării produselor din tutun, inclusiv avertismentele de sănătate care trebuie să figureze pe pachetele unitare ale produselor din tutun și pe orice ambalaj exterior, precum și trasabilitatea și elementele de securitate care se aplică produselor din tutun menite să asigure conformitatea acestora cu prezenta directivă;

[…]

pentru a facilita buna funcționare a pieței interne a produselor din tutun și a produselor conexe, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății, în special pentru tineri, și pentru a se îndeplini obligațiile Uniunii în temeiul Convenției‑cadru pentru controlul tutunului a OMS (CCCT).”

3        Articolul 2 din această directivă cuprinde printre altele următoarele definiții:

„[…]

32.      «avertisment de sănătate» înseamnă un avertisment privind efectele adverse asupra sănătății umane ale produsului sau alte consecințe nedorite ale consumului acestuia, inclusiv avertismente sub formă de text, avertismentele de sănătate combinate, avertismentele generale și mesajele de informare, în conformitate cu prezenta directivă;

33.      «avertisment de sănătate combinat» înseamnă un avertisment de sănătate care combină un avertisment sub formă de text și o fotografie sau ilustrație corespunzătoare, în conformitate cu prezenta directivă;

[…]”

4        Articolul 10 din directiva menționată, intitulat „Avertismentele de sănătate combinate în cazul produselor din tutun pentru fumat”, prevede:

„(1)      Fiecare pachet unitar și orice ambalaj exterior de produse din tutun pentru fumat poartă avertismente de sănătate combinate. Avertismentele de sănătate combinate:

(a)      cuprind unul dintre avertismentele sub formă de text menționate în anexa I și o fotografie color corespunzătoare specificată în galeria de imagini din anexa II;

[…]

(2)      Avertismentele de sănătate combinate se grupează în trei seturi în conformitate cu anexa II și fiecare set se utilizează într‑un anumit an și se alternează anual. Statele membre se asigură că fiecare avertisment de sănătate combinat, disponibil pentru a fi utilizat într‑un anumit an, este afișat, pe cât posibil, de un număr egal de ori pentru fiecare marcă de produse din tutun.

(3)      Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 27, pentru:

(a)      a adapta avertismentele sub formă de text cuprinse în lista din anexa I luând în considerare progresele științifice și evoluțiile pieței;

(b)      a stabili și adapta galeria de imagini menționată la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol luând în considerare progresele științifice și evoluțiile pieței.

[…]”

5        Pe baza articolului 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/40, Comisia a adoptat Directiva delegată 2014/109/UE din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40 (JO 2014, L 360, p. 22).

 Istoricul litigiului

6        Istoricul cauzei a fost prezentat la punctele 1-7 din ordonanța atacată după cum urmează:

„1      Reclamanții, domnul Adrian Iordăchescu, doamnele Florina Iordăchescu și Mihaela Iordăchescu, precum și domnul Cristinel Iordăchescu, sunt cetățeni români.

2      În prezența unei fotografii care figurează pe ambalaje ale unor produse din tutun (denumită în continuare «fotografia în litigiu»), reclamanții au susținut că au recunoscut trăsăturile tatălui lor decedat, domnul Valentin Iordăchescu, cetățean român.

3      Fotografia în litigiu face parte din galeria de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun (denumită în continuare «galeria de imagini»), inclusă în anexa II la Directiva [2014/40] prin Directiva delegată [2014/109]. Această galerie de imagini a fost elaborată de Comisie […] în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/40.

4      La 4 aprilie 2017, reprezentantul reclamanților a transmis două e‑mailuri Direcției Generale (DG) Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei prin care susținea că tatăl reclamanților apărea în fotografia în litigiu.

5      Prin e‑mailul din 5 aprilie 2017, DG Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei a răspuns reprezentantului reclamanților printre altele că toate persoanele care apar în galeria de imagini fuseseră pe deplin informate cu privire la utilizarea imaginii lor și își dăduseră consimțământul cu privire la o astfel de utilizare. În plus, aceasta a arătat de asemenea că rezulta din compararea datelor de identificare furnizate în e‑mailul reprezentantului cu datele de identificare ale persoanelor care apar în fotografiile din galeria de imagini că persoana reprezentată în fotografia în litigiu nu era tatăl reclamanților.

6      Printr‑un e‑mail din aceeași zi, reprezentantul reclamanților a solicitat printre altele o dovadă că persoana din fotografia în litigiu nu era domnul Valentin Iordăchescu.

7      Prin e‑mailul din 10 aprilie 2017, DG Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei a confirmat că persoana din fotografia în litigiu nu era tatăl reclamanților și a anexat o copie a acordului semnat de persoana a cărei imagine apărea în fotografia menționată, cu precizarea că datele de identificare ale semnatarului fuseseră ocultate având în vedere caracterul fundamental al dreptului la viață privată al persoanei reprezentate în fotografia în litigiu.”

 Procedura în fața Tribunalului și ordonanța atacată

7        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 mai 2017, reclamanții au introdus o acțiune având ca obiect anularea în parte a Directivei 2014/40, și anume a articolului 10 din directiva menționată și a anexei II la aceasta, care conține fotografia în litigiu, modificarea în parte a directivei respective, modificarea „modului de obținere a consimțământului persoanelor care apar pe pachetele de țigări”, „obligarea Parlamentului European, a Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei la înfățișarea unui exemplar conform cu originalul al consimțământului dat de persoana care apare în fotografia în litigiu fără ascunderea informațiilor personale și a pozelor aferente consimțământului”, precum și obligarea Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei la plata către reclamanți a sumei de 1 000 000 de euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul pe care aceștia pretind că l‑ar fi suferit.

8        Prin ordonanța atacată, Tribunalul a respins toate pretențiile reclamanților.

9        În primul rând, după ce a amintit normele privind termenele de introducere a acțiunii, care figurează la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, precum și la articolele 59 și 60 din Regulamentul său de procedură, Tribunalul a indicat la punctul 18 din ordonanța atacată că, în speță, termenul pentru introducerea unei acțiuni în anularea Directivei 2014/40, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 29 aprilie 2014, a expirat la 24 iulie 2014. Acesta a constatat că acțiunea reclamanților, în măsura în care avea ca obiect anularea directivei menționate, a fost introdusă la 11 mai 2017 și că această acțiune era, în consecință, tardivă.

10      La punctul 19 din ordonanța atacată, Tribunalul a arătat că această acțiune, în măsura în care privea anexa II la Directiva 2014/40, astfel cum a fost modificată prin Directiva delegată 2014/109, publicată în Jurnalul Oficial la 17 decembrie 2014, era de asemenea tardivă, întrucât termenul pentru introducerea unei acțiuni în anularea acestei anexe a expirat la 11 martie 2015.

11      În această privință, Tribunalul a arătat, la punctul 20 din ordonanța atacată, că reclamanții nu invocaseră existența unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră care să permită derogarea de la normele privind termenele de introducere a acțiunii care figurează la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, în temeiul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

12      În al doilea rând, Tribunalul a constatat că nu era competent să se pronunțe cu privire la concluziile reclamanților prin care se solicita ca acesta să pună în vedere instituțiilor Uniunii, pe de o parte, să modifice articolul 10 din Directiva 2014/40 sau anexa II la aceasta, dar și să modifice modalitățile de punere în aplicare a consimțământului persoanelor ale căror fotografii figurează pe pachetele de țigări și, pe de altă parte, să le prezinte un exemplar al consimțământului persoanei a cărei fotografie în litigiu figurează pe pachetele de țigări.

13      În al treilea rând, Tribunalul a respins de asemenea, la punctul 42 din ordonanța atacată, ca inadmisibile concluziile în despăgubiri ale reclamanților pentru motivul că acestea nu îndeplineau cerințele de claritate și de precizie prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul său de procedură.

14      Prin urmare, Tribunalul a respins acțiunea reclamanților în parte pentru necompetență și în parte ca inadmisibilă.

 Concluziile recurenților în fața Curții

15      Recurenții solicită Curții:

–        anularea ordonanței atacate și

–        admiterea cererii lor introductive din primă instanță.

 Cu privire la recurs

16      În temeiul articolului 181 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când un recurs este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să decidă să respingă recursul respectiv, în tot sau în parte, prin ordonanță motivată.

17      Se impune aplicarea acestei dispoziții în cadrul prezentului recurs.

 Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea ordonanței atacate și examinarea de către Curte a concluziilor în anulare prezentate în primă instanță

18      În susținerea concluziilor prin care se solicită anularea ordonanței atacate și soluționarea de către Curte a concluziilor în anulare pe care recurenții le‑au prezentat în cererea lor de sesizare, aceștia arată în esență că, prin faptul că Tribunalul a calculat în mod eronat momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii în anulare prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, acesta a considerat în mod eronat că cererea lor introductivă era inadmisibilă din cauza tardivității sale. Potrivit recurenților, prin refuzul de a examina cauza pe fond, Tribunalul le‑a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

19      În această privință, recurenții susțin că, „pentru a putea solicita anularea unui act al unei instituții europene cum este cazul Directivei [2014/40], petentul trebuie să justifice un interes sau actul respectiv trebuie să îl vizeze în mod direct, astfel încât termenul de două luni invocat de Tribunal nu poate să curgă împotriva petenților înainte ca interesul acestora să ia naștere efectiv, mai exact înainte de momentul la care respectiva directivă îi vizează în mod direct”.

20      Or, recurenții susțin că „au sesizat neregularitățile Directivei [2014/40] numai în momentul în care au descoperit poza tatălui publicată pe pachetele de țigări”. Potrivit recurenților, Tribunalul trebuia „să țină cont de aceste circumstanțe și să calculeze termenul de două luni în funcție de momentul la care petenții au luat cunoștință efectiv de actul legislativ care îi leza, iar nu de momentul la care Directiva [2014/40] a intrat in vigoare”.

21      Astfel cum Tribunalul a amintit în mod întemeiat la punctul 17 din ordonanța atacată, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că termenele de introducere a acțiunii sunt de ordine publică și urmăresc protecția securității juridice, evitând repunerea permanentă în discuție a actelor Uniunii care produc efecte juridice (a se vedea în special Ordonanța din 25 noiembrie 2008, S.A.BA.R./Comisia, C‑501/07 P, nepublicată, EU:C:2008:652, punctul 22, precum și Ordonanța din 29 noiembrie 2017, Società agricola Taboga Leandro e Fidenato Giorgio/Parlamentul și Consiliul, C‑467/17 P, nepublicată, EU:C:2017:916, punctul 15).

22      Curtea a statuat deja în această privință că, în ceea ce privește termenul de două luni pentru a introduce o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, data care trebuie luată în considerare pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii este cea a publicării, atunci când această publicare, care condiționează intrarea în vigoare a actului, este prevăzută de acest tratat. Data luării la cunoștință a actului prezintă un caracter subsidiar în raport cu cea a publicării sau a notificării actului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C‑338/16 P, EU:C:2017:382, punctele 34-39).

23      Or, din articolul 297 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE reiese că actele care trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial, cum sunt directivele care se adresează tuturor statelor membre, intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.

24      În această privință, potrivit jurisprudenței Curții, în cazul în care momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii este publicarea actului a cărui anulare se solicită, reclamantul nu poate invoca faptul că a luat cunoștință de acest act ulterior publicării pentru a întârzia calcularea termenului, întrucât data publicării este criteriul decisiv pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii (Ordonanța din 25 noiembrie 2008, S.A.BA.R./Comisia, C‑501/07 P, nepublicată, EU:C:2008:652, punctul 22, precum și Ordonanța din 29 noiembrie 2017, Società agricola Taboga Leandro e Fidenato Giorgio/Parlamentul și Consiliul, C‑467/17 P, nepublicată, EU:C:2017:916, punctul 15).

25      În speță, Directiva 2014/40 a fost publicată în Jurnalul Oficial la 29 aprilie 2014. În ceea ce privește Directiva delegată 2014/109, aceasta a fost publicată în Jurnalul Oficial la 17 decembrie 2014.

26      Astfel, Tribunalul a apreciat fără a săvârși o eroare de drept, pe de o parte, că termenul de introducere a acțiunii împotriva acestor acte curgea de la data publicării lor și, pe de altă parte, că acest termen expirase la data introducerii de către reclamanți a acțiunii în fața Tribunalului, și anume la 11 mai 2017. Prin urmare, în mod întemeiat Tribunalul a respins ca inadmisibile concluziile în anularea Directivei 2014/40.

27      În consecință, argumentația recurenților dezvoltată în susținerea concluziilor prin care se solicită anularea ordonanței atacate și examinarea de către Curte a concluziilor în anulare prezentate în primă instanță trebuie respinsă ca vădit nefondată.

 Cu privire la concluziile având ca obiect examinarea de către Curte a concluziilor în despăgubiri prezentate în primă instanță

28      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 256 TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din decizia Tribunalului, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret cererea, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Ordonanța din 12 septembrie 2018, NF și alții/Consiliul European, C‑208/17 P‑C‑210/17 P, nepublicată, EU:C:2018:705, punctul 12, precum și jurisprudența citată).

29      Pe de altă parte, tot potrivit unei jurisprudențe constante, simpla enunțare abstractă a motivelor în cererea introductivă nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 169 din Regulamentul de procedură al Curții (Ordonanța din 12 septembrie 2018, NF și alții/Consiliul European, C‑208/17 P‑C‑210/17 P, nepublicată, EU:C:2018:705, punctul 15, precum și jurisprudența citată).

30      Or, în speță, recurenții nu prezintă niciun element care să le susțină în mod specific concluziile prin care se solicită examinarea de către Curte a concluziilor în despăgubiri prezentate în primă instanță, care se limitează la o simplă enunțare a acestor concluzii în cererea lor. În consecință, astfel cum reiese din jurisprudența menționată la punctele 28 și 29 din prezenta ordonanță, aceste concluzii nu pot face obiectul unei aprecieri juridice a Curții și trebuie respinse ca inadmisibile.

31      În aceste condiții, în temeiul articolului 181 din Regulamentul de procedură al Curții, recursul trebuie să fie respins în parte ca vădit nefondat și în parte ca vădit inadmisibil.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

32      Conform articolului 137 din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.

33      În speță, întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte ca recursul să fie notificat celorlalte părți și, prin urmare, înainte ca acestea să fi putut efectua cheltuieli de judecată, trebuie să se decidă că recurenții suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) dispune:

1)      Respinge recursul în parte ca vădit nefondat și în parte ca vădit inadmisibil.

2)      Domnii Adrian și Cristinel Iordăchescu, precum și doamnele Florina și Mihaela Iordăchescu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Luxemburg, 31 ianuarie 2019.

*      Limba de procedură: româna.