–

pentru Instituto de Financiamento da Agricultura e Pescas IP (IFAP), de J. Saraiva de Almeida și de P. Estevão, advogados;

–

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de P. Barros da Costa, de H. Almeida și de A. Gameiro, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de M. França, de B. Stromsky și de G. Braga da Cruz, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 alineatele (2) și (3) și a articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Nelson Antunes da Cunha Lda, pe de o parte, și Instituto de Financiamento da Agricultura e Pescas IP (IFAP) (Institutul de Finanțare a Agriculturii și Pescuitului, Portugalia), pe de altă parte, în legătură cu recuperarea silită a unui ajutor ilegal în cuantum total de 14953,56 euro de la Nelson Antunes da Cunha, în urma unei decizii de recuperare a Comisiei Europene.

3

Considerentele (25) și (26) ale Regulamentului 2015/1589 au următorul cuprins:

4

Articolul 16 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Recuperarea ajutorului”, prevede:

„(1)   Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.

(2)   Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale.

(3)   Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul articolului 278 [TFUE], recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului Uniunii.”

5

Articolul 17 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Termenul de prescripție pentru recuperarea ajutorului”, prevede la alineatul (1):

„Prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de 10 ani.”

6

Dispozițiile care precedă au fost preluate din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 734/2013 al Consiliului din 22 iulie 2013 (JO 2013, L 204, p. 15), pe care Regulamentul 2015/1589 îl abrogă.

7

În temeiul articolului 306 alineatul 1 din Código Civil (Codul civil), termenul de prescripție începe să curgă atunci când dreptul poate fi exercitat.

8

Articolul 309 din Codul civil, intitulat „Termenul general”, prevede:

„Termenul general de prescripție este de [20] de ani.”

9

Articolul 310 din acest cod prevede:

„Se prescriu după expirarea unui termen de cinci ani:

[…]

[…]”

10

În temeiul articolului 323 alineatul 1 din codul menționat, prescripția este întreruptă prin citare sau prin comunicarea pe cale judiciară a oricărui act care exprimă, direct sau indirect, intenția de a exercita acest drept.

11

Articolul 40 din decreto‑lei n.o 155/92 (Decretul‑lege nr. 155/92) din 28 iulie 1992 (Diário da República, seria I‑A, nr. 172/1992 din 28 iulie 1992) stabilește regimul de administrare financiară a statului. Acest articol, intitulat „Prescripția”, prevede:

„1   – Caracterul obligatoriu al rambursării sumelor primite se prescrie în termen de cinci ani de la primirea lor.

2   – Termenul menționat mai sus se întrerupe sau se suspendă prin intervenirea unor cauze generale de întrerupere sau de suspendare a prescripției.”

12

La 8 aprilie și la 7 iulie 1993, Nelson Antunes da Cunha, reclamantă în litigiul principal, a încheiat cu Caixa de Crédito Agrícola Mútuo - Coimbra (CCAM Coimbra) contracte de credit referitoare la o linie de credit pentru relansarea activităților agricole și zootehnice.

13

Decreto‑lei n.o 146/94 (Decretul‑lege nr. 146/94) din 24 mai 1994 (Diário da República, seria I‑A, nr. 120 din 24 mai 1994) a creat o schemă de acordare a unor linii de credit destinate să favorizeze, pe de o parte, reducerea datoriilor întreprinderilor din sectorul zootehniei intensive și, pe de altă parte, relansarea sectorului creșterii porcilor. Această schemă nu a fost notificată Comisiei de Republica Portugheză, contrar prevederilor articolului 88 alineatul (3) CE.

14

În cadrul contractelor de credit menționate, predecesorul legal al IFAP, conform Decretului‑lege nr. 146/94, a efectuat plăți în favoarea Nelson Antunes da Cunha, între anii 1994 și 1996, cu titlul de subvenții ale ratei dobânzii, în cuantum total de 7526,90 euro (4189,90 euro au fost plătite la 12 iulie 1994, 2513,94 euro la 12 iulie 1995 și 823,06 euro la 30 aprilie 1996, denumite în continuare „ajutorul în cauză”).

15

La 25 noiembrie 1999, Comisia a adoptat Decizia 2000/200/CE privind schema de ajutoare aplicată de Portugalia pentru reducerea datoriilor întreprinderilor din sectorul zootehniei intensive și pentru relansarea sectorului creșterii porcilor (JO 2000, L 66, p. 20, denumită în continuare „decizia Comisiei din 25 noiembrie 1999”).

16

Din dispozitivul acestei decizii, adresată Republicii Portugheze, reiese în esență că schema de acordare a liniilor de credit instituită prin Decretul‑lege nr. 146/94 este o schemă de ajutoare incompatibilă cu piața comună. De asemenea, rezultă că Republica Portugheză este obligată să elimine schema de ajutoare menționată și să ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele puse deja în mod ilegal la dispoziția lor. Se precizează că recuperarea se efectuează în conformitate cu procedurile de drept național și că sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobândă de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la recuperarea lor efectivă. Se arată de asemenea că Republica Portugheză informează Comisia în termen de două luni de la data notificării deciziei respective cu privire la măsurile pe care le‑a luat pentru a se conforma acesteia.

17

La 23 iulie 2002, predecesorul legal al IFAP a trimis Nelson Antunes da Cunha o scrisoare prin care îi solicita rambursarea ajutorului în cauză. Ea nu a dat curs scrisorii respective.

18

La 12 august 2009, IFAP a trimis o nouă scrisoare societății menționate, pe care aceasta a primit‑o la 13 august 2009, solicitându‑i să ramburseze ajutorul în cauză în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea respectivei scrisori.

19

La 7 iulie 2013, o procedură de executare fiscală a fost inițiată de Serviço de Finanças de Cantanhede (Serviciul de Finanțe din Cantanhede, Portugalia) împotriva Nelson Antunes da Cunha, în vederea recuperării creanțelor IFAP în valoare de 7526,90 euro în temeiul ajutorului în cauză, majorate cu dobânzi de întârziere în cuantum de 7426,66 euro.

20

Nelson Antunes da Cunha a contestat această procedură în fața instanței de trimitere, și anume Tribunal Administrativo e Fiscal de Coimbra (Tribunalul Administrativ și Fiscal din Coimbra, Portugalia). Ea susține, pe de o parte, că, în temeiul articolului 40 din Decretul‑lege nr. 155/92, obligația de rambursare a sumelor primite se stinge după trecerea unui termen de 5 ani de la primirea lor, astfel încât obligația de rambursare a ajutorului în cauză s‑a prescris. Pe de altă parte, în ceea ce privește dobânzile de întârziere, ea susține că, în măsura în care au trecut peste 5 ani de la data la care obligația care le genera a devenit exigibilă, acestea ar fi în egală măsură prescrise în temeiul articolului 310 litera d) din Codul civil.

21

Instanța de trimitere arată că dreptul național nu prevede un termen de prescripție specific pentru executarea unui ordin de recuperare a unui ajutor ilegal și că, în consecință, instanțele superioare naționale au statuat că creanțele IFAP care corespund recuperării ajutoarelor financiare acordate de statul portughez și care, prin decizie a Comisiei, sunt considerate ajutoare incompatibile cu piața internă sunt supuse termenului general de prescripție de 20 de ani prevăzut la articolul 309 din Codul civil.

22

Instanța de trimitere adaugă că, în ceea ce privește dobânzile aferente ajutorului propriu‑zis, instanțele superioare naționale consideră că nu se poate concluziona, fără altă formalitate, că astfel de dobânzi sunt supuse termenului de prescripție de 20 de ani prevăzut la articolul 309 din Codul civil. Astfel, potrivit acestor instanțe, dobânzile contractuale sau legale, chiar dacă nu sunt lichide, se prescriu după trecerea unui termen de 5 ani în temeiul articolului 310 litera d) din Codul civil, termen care, conform normei prevăzute la articolul 306 din același cod, începe să curgă de la data exigibilității obligației.

23

Ținând seama, pe de o parte, de jurisprudența constantă a Curții în materie de ajutoare de stat, în temeiul căreia aplicarea procedurilor naționale nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii unei concurențe nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei de recuperare a Comisiei, și, pe de altă parte, de intenția legiuitorului Uniunii care rezultă din cuprinsul considerentului (26) al Regulamentului 2015/1589, instanța de trimitere ridică problema dacă termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 se aplică numai în cazul raporturilor dintre Uniunea Europeană și statul membru care a acordat ajutorul sau dacă el se aplică și raporturilor dintre acest stat și beneficiarul ajutorului ilegal.

24

Instanța menționată ridică de asemenea problema dacă articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, potrivit căruia ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobânzi, și principiul efectivității se opun aplicării termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut la articolul 310 litera d) din Codul civil, în cazul recuperării dobânzilor aferente unui astfel de ajutor de stat.

25

Potrivit respectivei instanțe, din moment ce dobânzile datorate pentru perioada anterioară celor 5ani care precedă actul de întrerupere a prescripției menționat la articolul 323 alineatul 1 din Codul civil sunt considerate prescrise, creanța referitoare la dobânzile aferente unui ajutor de stat ar putea fi prescrisă înainte chiar ca dreptul Comisiei de a solicita recuperarea acestui ajutor să fie el însuși prescris.

26

Ca răspuns la o cerere de lămuriri pe care i‑o adresase Curtea în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, instanța de trimitere a precizat, în ceea ce privește situația în discuție în cauza principală, că, întrucât termenul de prescripție de 5 ani nu a fost întrerupt decât prin scrisoarea recomandată simplă din 26 iulie 2013, toate dobânzile scadente înainte de 26 iunie 2008 s‑au prescris.

27

Ea a adăugat că termenul de prescripție de 5 ani prevăzut la articolul 310 litera d) din Codul civil nu poate, în lumina dreptului național, să fie considerat întrerupt de orice tip de scrisoare trimisă de Comisie autorităților portugheze sau de acestea din urmă beneficiarului ajutorului, din moment ce scrisoarea menționată nu are natura unei citări sau a unei comunicări a unui act judiciar, în sensul articolului 323 alineatul 1 din Codul civil.

28

În aceste împrejurări, Tribunal Administrativo e Fiscal de Coimbra (Tribunalul Administrativ și Fiscal din Coimbra) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

29

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că termenul de prescripție de 10 ani, prevăzut de această dispoziție pentru exercitarea prerogativelor Comisiei de recuperare a ajutoarelor, se aplică numai raporturilor dintre Comisie și statul membru destinatar al deciziei de recuperare emise de această instituție sau și raporturilor dintre statul menționat și beneficiarul ajutorului considerat incompatibil cu piața internă.

30

Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, care prevede un termen de prescripție de 10 ani, vizează numai prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2019, Fallimento Traghetti del Mediterraneo, C‑387/17, EU:C:2019:51, punctul 52).

31

Acest termen nu poate fi, așadar, aplicat în cazul procedurii de recuperare a unui ajutor ilegal de către autoritățile naționale competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 108 și 109).

32

Astfel, din jurisprudența Curții reiese că, întrucât Regulamentul 2015/1589 conține norme de natură procedurală care se aplică tuturor procedurilor administrative în materia ajutoarelor de stat pendinte în fața Comisiei, acesta codifică și sprijină practica Comisiei în materie de examinare a ajutoarelor de stat și nu conține nicio dispoziție referitoare la prerogativele și la obligațiile instanțelor naționale, care rămân reglementate de dispozițiile tratatului, astfel cum au fost interpretate de Curte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 ianuarie 2019, Fallimento Traghetti del Mediterraneo, C‑387/17, EU:C:2019:51, punctul 66, și Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 110). Aceste considerații sunt valabile în egală măsură în ceea ce privește prerogativele și obligațiile autorităților administrative naționale (Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 111).

33

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că termenul de prescripție de 10 ani, prevăzut de această dispoziție pentru exercitarea prerogativelor Comisiei de recuperare a ajutoarelor, se aplică numai în cazul raporturilor dintre Comisie și statul membru destinatar al deciziei de recuperare emise de instituția menționată.

34

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare.

35

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, potrivit căruia ajutorul care urmează să fie recuperat include dobânda, și principiul efectivității, prevăzut la alineatul (3) al aceluiași articol, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unui termen de prescripție național a cărui durată este mai mică decât termenul de prescripție de 10 ani, prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din acest regulament, în cazul recuperării dobânzilor menționate.

36

Atât IFAP, cât și guvernul portughez contestă interpretarea instanței de trimitere potrivit căreia termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut la articolul 310 litera d) din Codul civil, este susceptibil să se aplice în cazul recuperării dobânzilor aferente ajutorului care trebuie recuperat și să împiedice recuperarea acestor dobânzi.

37

IFAP consideră că, în speță, nu își poate exercita dreptul de creanță împotriva Nelson Antunes da Cunha decât de la încheierea procedurii administrative deschise în vederea recuperării ajutoarelor, și anume de la data scrisorii din 23 iulie 2002, menționată la punctul 17 din prezenta hotărâre. În consecință, acesta apreciază că nu s‑a prescris dreptul de a recupera dobânzile aferente ajutorului în cauză. Guvernul portughez susține, la rândul său, că, în măsura în care dreptul portughez nu prevede un termen de prescripție special pentru recuperarea ajutoarelor de stat primite în mod necuvenit, termenul de prescripție aplicabil, atât în cazul recuperării ajutorului propriu‑zis, cât și în cazul dobânzilor de întârziere aferente ajutorului menționat, este termenul național general de prescripție de 20 de ani.

38

În această privință, este suficient să se amintească faptul că, atunci când este sesizată cu titlu preliminar de o instanță națională, Curtea trebuie să ia în considerare interpretarea dreptului național care i‑a fost prezentată de această instanță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Online Games și alții, C‑685/15, EU:C:2017:452, punctul 45, precum și jurisprudența citată). Astfel, oricare ar fi criticile emise de părțile din litigiul principal împotriva interpretării dreptului național reținute de instanța de trimitere, examinarea prezentei trimiteri preliminare trebuie realizată în raport cu interpretarea acestui drept efectuată de această din urmă instanță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2016, New Valmar, C‑15/15, EU:C:2016:464, punctul 25).

39

Este cert că Republica Portugheză era obligată să recupereze ajutorul vizat de decizia Comisiei din 25 noiembrie 1999, inclusiv dobânzile, conform dispozitivului acestei decizii și articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589.

40

În temeiul articolului 16 alineatul (3) din acest regulament, recuperarea unui astfel de ajutor se efectuează în conformitate cu procedurile legislației naționale, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei.

41

Astfel, deși normele naționale privind prescripția sunt, în principiu, aplicabile recuperării ajutoarelor acordate ilegal, aceste norme trebuie totuși aplicate în așa fel încât să nu facă practic imposibilă recuperarea impusă de dreptul Uniunii și cu luarea deplină în considerare a interesului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iunie 2003, Comisia/Spania, C‑404/00, EU:C:2003:373, punctul 51, precum și jurisprudența citată).

42

De asemenea, trebuie subliniat că principalul obiectiv urmărit prin rambursarea unui ajutor de stat plătit în mod ilegal este de a elimina denaturarea concurenței cauzată de avantajul concurențial generat de ajutorul ilegal (Hotărârea din 7 martie 2018, SNCF Mobilités/Comisia, C‑127/16 P, EU:C:2018:165, punctul 104 și jurisprudența citată). Restabilirea situației anterioare plății unui ajutor ilegal sau incompatibil cu piața internă constituie o cerință necesară pentru a menține efectul util al dispozițiilor tratatelor referitoare la ajutoarele de stat (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2019, Arriva Italia și alții, C‑385/18, EU:C:2019:1121, punctul 85 și jurisprudența citată).

43

Obligația de recuperare nu este îndeplinită decât atunci când statul membru în cauză a recuperat în mod efectiv cuantumul ajutorului incompatibil, inclusiv dobânzile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2008, CELF și Ministre de la Culture et de la Communication, C‑199/06, EU:C:2008:79, punctul 54, precum și Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 42).

44

De asemenea, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că termenele de prescripție îndeplinesc în general funcția de asigurare a securității juridice (Hotărârea din 23 ianuarie 2019, Fallimento Traghetti del Mediterraneo, C‑387/17, EU:C:2019:51, punctul 71 și jurisprudența citată).

45

Totuși, deși trebuie asigurată respectarea imperativelor securității juridice, este de asemenea necesar ca aceste imperative să fie evaluate comparativ față de interesul public care urmărește să se evite ca funcționarea pieței să nu fie denaturată de ajutoare de stat ce vatămă concurența, împrejurare care impune, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, ca ajutoarele ilegale să fie restituite în vederea restabilirii situației anterioare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 ianuarie 1997, Spania/Comisia, C‑169/95, EU:C:1997:10, punctul 47 și jurisprudența citată).

46

Trebuie de asemenea amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, având în vedere caracterul imperativ al controlului ajutoarelor de stat efectuat de Comisie în temeiul articolului 108 TFUE, pe de o parte, întreprinderile care beneficiază de un ajutor nu pot să aibă, în principiu, încredere legitimă în legalitatea ajutorului decât dacă acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute la acest articol și, pe de altă parte, un operator economic diligent trebuie, în mod normal, să fie în măsură să se asigure că această procedură a fost respectată. În special, atunci când un ajutor este pus în aplicare fără notificarea prealabilă a Comisiei, astfel încât este ilegal potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, beneficiarul ajutorului nu poate avea, în acel moment, o încredere legitimă în legalitatea acordării acestuia (Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 98 și jurisprudența citată). Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 67 din concluziile sale, acest lucru este valabil atât în cazul ajutoarelor individuale, cât și în cazul ajutoarelor acordate în temeiul unei scheme de ajutor.

47

Din explicațiile oferite de instanța de trimitere reiese că, în cauza principală, termenul de prescripție de 5 ani aplicabil dobânzilor aferente ajutorului în cauză, prevăzut la articolul 310 litera d) din Codul civil, nu a fost întrerupt decât la 26 iulie 2013 și că toate dobânzile datorate pentru perioada anterioară datei de 26 iunie 2008 s‑au prescris, în temeiul acestei dispoziții. De aici reiese, așadar, că aplicarea termenului de prescripție menționat ar împiedica recuperarea unei părți a dobânzilor aferente ajutorului în cauză și, prin urmare, recuperarea integrală a respectivului ajutor.

48

În plus, instanța de trimitere a arătat că, în condițiile în care dobânzile datorate pentru perioada anterioară celor 5 ani care precedă actului de întrerupere a prescripției sunt considerate prescrise, creanța referitoare la dobânzile aferente unui ajutor ar putea fi prescrisă înainte chiar ca dreptul Comisiei de a solicita recuperarea acestui ajutor să se prescrie. În ședința din fața Curții, Comisia a subliniat de asemenea că aplicarea, în speță, a unui astfel de termen de prescripție național ar determina prescrierea unei părți a dobânzilor aferente primei plăți a ajutorului în cauză, întrucât trecuseră mai mult de 5 ani de la această primă plată efectuată în cursul anului 1994 până la decizia Comisiei din 25 noiembrie 1999.

49

În primul rând, în ceea ce privește prescrierea unei părți a dobânzilor aferente ajutorului în cauză anterior adoptării deciziei Comisiei din 25 noiembrie 1999, trebuie arătat că intervenția unei astfel de prescripții ar face imposibilă recuperarea integrală impusă de dreptul Uniunii.

50

Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 59 din concluziile sale, Comisia poate oricând, în termenul de 10 ani prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, să solicite recuperarea unui ajutor ilegal, iar aceasta în pofida eventualei expirări a termenului de prescripție aplicabil în procedura națională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 114).

51

În plus, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 46 din prezenta hotărâre, Nelson Antunes da Cunha nu poate în speță să invoce în mod valabil o încredere legitimă în legalitatea ajutorului în cauză, acesta fiind pus în aplicare de Republica Portugheză fără notificarea lui prealabilă adresată Comisiei.

52

Un termen de prescripție național, aplicabil în cazul recuperării unui ajutor care trebuie recuperat, care a expirat înainte chiar de adoptarea deciziei de recuperare a Comisiei, trebuie, așadar, lăsat neaplicat de instanța de trimitere.

53

În al doilea rând, în ceea ce privește prescrierea unei părți a dobânzilor aferente ajutorului în cauză ulterior adoptării deciziei Comisiei din 25 noiembrie 1999, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, executarea unei decizii de recuperare a Comisiei trebuie să fie imediată.

54

Or, din observațiile scrise ale IFAP reiese că, pentru a da curs acestei decizii, predecesorul său legal a trimis o scrisoare societății Nelson Antunes da Cunha la 23 iulie 2002, respectiv la aproape 3 ani de la adoptarea deciziei menționate, pentru a‑i solicita rambursarea sumei de 7526,90 euro, majorată cu dobânzile aferente. Întrucât Nelson Antunes da Cunha nu a dat curs acestei cereri, la 12 august 2009, respectiv la aproape 10 ani de la adoptarea aceleiași decizii, IFAP i‑a trimis o nouă scrisoare prin care îi solicita rambursarea ajutorului în cauză. În urma câtorva schimburi de corespondență între Nelson Antunes da Cunha și IFAP, la 26 iulie 2013, a fost în sfârșit inițiată o procedură de recuperare a creanței menționate, care a întrerupt termenul de prescripție.

55

Prescrierea unei părți a dobânzilor aferente ajutorului în cauză, ulterior adoptării deciziei Comisiei din 25 noiembrie 1999, rezultă, așadar, în principal din faptul că predecesorul legal al IFAP și IFAP au întârziat să execute această decizie, de la adoptarea acesteia din urmă până la întreruperea termenului de prescripție trecând aproape 14 ani, astfel cum a subliniat Comisia cu ocazia ședinței în fața Curții.

56

Or, a recunoaște prescrierea dobânzilor aferente unui ajutor ilegal pentru motivul că autoritățile naționale s‑au conformat cu întârziere deciziei de recuperare a Comisiei din 25 noiembrie 1999 ar face ca recuperarea integrală a acestui ajutor să fie practic imposibilă, iar reglementarea Uniunii referitoare la ajutoarele de stat să fie lipsită de orice efect util (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 1997, Alcan Deutschland, C‑24/95, EU:C:1997:163, punctul 37).

57

În plus, în ceea ce privește un ajutor de stat declarat incompatibil de Comisie, rolul autorităților naționale se limitează la punerea în aplicare a oricărei decizii a Comisiei. Prin urmare, autoritățile menționate nu dispun de nicio putere de apreciere asupra recuperării acestui ajutor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 1997, Alcan Deutschland, C‑24/95, EU:C:1997:163, punctul 34).

58

Având în vedere lipsa puterii de apreciere a autorității naționale, beneficiarul unui ajutor individual acordat ilegal nu se mai află în incertitudine de la momentul adoptării de către Comisie a unei decizii care declară ajutorul respectiv incompatibil și solicită recuperarea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 1997, Alcan Deutschland, C‑24/95, EU:C:1997:163, punctul 36). Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctele 77 și 78 din concluziile sale, această apreciere este valabilă în egală măsură pentru ajutoarele acordate în temeiul unei scheme de ajutoare.

59

În speță, situația societății Nelson Antunes da Cunha nu poate fi, așadar, asimilată celei în care un operator economic nu știe dacă autoritatea administrativă competentă va emite o decizie și în care principiul securității juridice impune să se pună capăt acestei incertitudini într‑un anumit termen (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 1997, Alcan Deutschland, C‑24/95, EU:C:1997:163, punctul 35).

60

În astfel de împrejurări, principiul securității juridice, pe care termenele de prescripție urmăresc să îl garanteze, nu poate împiedica recuperarea unui ajutor declarat incompatibil cu piața internă, astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctul 81 din concluziile sale.

61

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la a patra întrebare că articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, potrivit căruia ajutorul care urmează să fie recuperat include dobânda, și principiul efectivității, prevăzut la alineatul (3) al aceluiași articol, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unui termen de prescripție național în cazul recuperării unui ajutor, atunci când acest termen a expirat înainte chiar de adoptarea deciziei Comisiei prin care ajutorul menționat este declarat ilegal și prin care se dispune recuperarea lui sau atunci când respectivul termen de prescripție a expirat, în principal ca urmare a întârzierii autorităților naționale în executarea acestei decizii.

62

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: