–

pentru UPM France SAS, de G. de Cordes, avocat;

–

pentru guvernul francez, de D. Colas, de E. de Moustier și de A. Alidière, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul spaniol, de A. Rubio González și de V. Ester Casas, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Armenia și de C. Perrin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 14 alineatul (1) litera (a) și a articolului 21 alineatul (5) al treilea paragraf din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 2003, L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între UPM France SAS (denumită în continuare „UPM”), pe de o parte, și Premier ministre și ministre de l’Action et des Comptes publics, pe de altă parte, în legătură cu impozitarea livrărilor de gaze naturale destinate cogenerării de căldură și de electricitate.

3

Considerentele (2)-(5), (24) și (25) ale Directivei 2003/96 enunță:

[…]

4

Articolul 1 din această directivă prevede că statele membre impozitează produsele energetice și electricitatea în conformitate cu această directivă.

5

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată:

„Pe lângă dispozițiile generale prevăzute în Directiva 92/12/CEE [a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO 1992, L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129)], privind utilizările scutite ale produselor impozabile și fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre scutesc următoarele produse de la impozitare, în condițiile pe care le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și de a preveni frauda, evaziunea sau abuzul:

6

Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din aceeași directivă prevede:

„Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre pot aplica sub control fiscal scutiri totale sau parțiale sau reduceri ale nivelului de impozitare la:

[…]

7

Articolul 18 din Directiva 2003/96 stabilește regimuri tranzitorii specifice pentru anumite state membre. În ceea ce privește Republica Franceză, articolul 18 alineatul (10) din această directivă prevede:

„Republica Franceză poate aplica scutiri totale sau parțiale sau reduceri ale nivelului de impozitare a produselor energetice și a electricității utilizate de stat, autoritățile administrației regionale și locale sau alte organisme de drept public pentru activitățile sau operațiunile pe care le desfășoară ca autorități publice până la 1 ianuarie 2009.

Republica Franceză poate aplica o perioadă de tranziție de până la 1 ianuarie 2009 pentru a‑și adapta sistemul actual de impozitare a electricității la dispozițiile prevăzute în prezenta directivă. În această perioadă, pentru a se evalua respectarea ratelor minime fixate în prezenta directivă, se ia în considerare nivelul global mediu al impozitării locale actuale a electricității.”

8

Potrivit articolului 21 din directiva menționată:

„(1)   Pe lângă dispozițiile generale care definesc faptul generator și dispozițiile privind plata prevăzute în Directiva [92/12], valoarea impozitului pe produsele energetice se aplică de asemenea în cazul apariției unuia dintre faptele generatoare menționate în articolul 2 alineatul (3).

[…]

(5)   […]

O entitate care produce electricitate pentru uz propriu este considerată distribuitor. Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (1) litera (a), statele membre pot acorda scutiri micilor producători de electricitate, cu condiția impozitării produselor energetice pe care le utilizează pentru producerea acestei electricități.

[…]”

9

Articolul 28 din Directiva 2003/96 prevede că statele membre aplică dispozițiile acesteia de la 1 ianuarie 2004, cu excepția dispozițiilor prevăzute la articolul 16 și la articolul 18 alineatul (1) din această directivă, care pot fi aplicate de statele membre de la 1 ianuarie 2003.

10

Articolul 266 quinquies alineatul 1 din code des douanes (Codul vamal), în versiunea aplicabilă între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2006, prevedea:

„Gazele naturale […] sunt supuse unui impozit intern pe consum la livrarea către utilizatorul final.”

11

Articolul 266 quinquies alineatul 3 din code des douanes (Codul vamal), în versiunea aplicabilă între 1 ianuarie 2006 și 31 decembrie 2006, prevedea:

„[…]

Sunt scutite, de asemenea, livrările de gaze destinate utilizării:

[…]

12

Articolul 266 quinquies A din code des douanes (Codul vamal), în versiunea aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2006, prevedea:

„Livrările de gaze naturale și de uleiuri minerale destinate utilizării în instalații de cogenerare, pentru producția combinată de căldură și de electricitate sau de căldură și de energie mecanică, sunt scutite de impozitele interne pe consum prevăzute la articolele 265 și 266 quinquies pentru o perioadă de cinci ani începând cu data punerii în funcțiune a instalațiilor. […]

Această scutire se aplică instalațiilor puse în funcțiune cel târziu la 31 decembrie 2007. […]

[…]”

13

UPM France exploatează, în scopul desfășurării activității sale de producție de hârtie, o instalație de cogenerare de căldură și de electricitate pentru care utilizează gaze naturale drept combustibil.

14

Gazele naturale livrate UPM între 1 ianuarie 2004 și 1 aprilie 2008 au fost supuse impozitului intern pentru consumul de gaze naturale (denumit în continuare „IICGN”) prevăzut la articolul 266 quinquies din code des douanes (Codul vamal), prin intermediul furnizorului său care a plătit suma aferentă.

15

Considerând că procentul din aceste livrări consumat pentru producerea de electricitate ar fi trebuit să fie scutit de acest impozit în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, UPM a sesizat tribunal administratif de Cergy‑Pontoise (Tribunalul administrativ din Cergy‑Pontoise, Franța) cu o cerere având ca obiect rambursarea impozitului astfel suportat, precum și repararea prejudiciului pe care consideră că l‑a suferit ca urmare a întârzierii Republicii Franceze în transpunerea acestei directive.

16

Prin hotărârea din 17 iulie 2013, tribunal administratif de Cergy‑Pontoise (Tribunalul Administrativ din Cergy‑Pontoise), după ce a constatat lipsa parțială a necesității de a se pronunța până la concurența sumelor rambursate pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2008, a respins în rest cererile UPM. Prin hotărârea din 15 martie 2016, cour administrative d’appel de Versailles (Curtea Administrativă de Apel din Versailles, Franța) a respins apelul declarat de UPM, pentru motivul că gazele naturale utilizate de această societate intrau exclusiv în domeniul de aplicare al articolului 15 din directiva menționată, iar nu al articolului 14 din aceeași directivă, și că regimul de impozitare a acestor gaze naturale nu era disociabil după cum erau destinate producției de căldură sau producției de electricitate.

17

La 17 mai 2016, UPM a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța).

18

Această instanță arată că motivul invocat de UPM este întemeiat pe Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union (C‑31/17, EU:C:2018:168), în care Curtea a considerat că articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că scutirea obligatorie prevăzută la această dispoziție se aplică produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate atunci când aceste produse sunt utilizate pentru producerea combinată de electricitate și de căldură, în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată.

19

Cu toate acestea, instanța de trimitere arată că ministre de l’Action et des Comptes publics, pârât în litigiul principal, susține că, presupunând chiar că articolul 15 din Directiva 2003/96 nu este singura dispoziție aplicabilă situației UPM, impozitarea la care a fost supusă aceasta este conformă cu obiectivele respectivei directive, din moment ce articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată trebuie interpretat în lumina articolului 21 alineatul (5) al treilea paragraf din aceasta, din care rezultă că scutirea gazelor naturale utilizate pentru producerea de electricitate este subordonată impozitării electricității produse, ceea ce nu este cazul în speță.

20

Instanța de trimitere arată că, în temeiul articolului 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96, Republica Franceză beneficia, până la 1 ianuarie 2009, de o perioadă tranzitorie pentru a‑și adapta sistemul de impozitare a electricității înainte de a institui acciza armonizată. Cu toate acestea, numai începând de la intrarea în vigoare a Legii nr. 2010-1488 din 7 decembrie 2010 privind o nouă organizare a pieței electricității (JORF din 8 decembrie 2010, p. 21467) ar fi fost instituit un impozit intern pe consumul final de electricitate.

21

Astfel, Franța nu a introdus impozitarea națională a electricității în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006 în discuție în litigiul principal. Numai contribuția la serviciul public de electricitate, precum și impozite locale, stabilite în acest caz în funcție de valoarea fără impozit a facturii de electricitate, afectau consumul de electricitate. Cu toate acestea, entitățile care produc electricitate pentru uz propriu erau scutite de la impozitarea locală a electricității.

22

În consecință, potrivit instanței de trimitere, trebuie să se stabilească dacă scutirea pe care statele membre sunt autorizate să o acorde micilor producători de electricitate, în temeiul articolului 21 alineatul (5) al treilea paragraf din Directiva 2003/96, poate rezulta, astfel cum pretinde ministre de l’Action et des Comptes publics, dintr‑o situație precum cea existentă pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2011, în care Republica Franceză nu instituise încă impozitarea internă asupra consumului final de electricitate și nici, pe cale de consecință, scutirea de această taxă în favoarea micilor producători. Eventual, ar trebui de asemenea să se stabilească modul în care trebuie coroborate dispozițiile articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 și ale articolului 21 alineatul (5) al treilea paragraf din aceasta, în special pentru a ști dacă implică o impozitare minimă care rezultă din impozitarea electricității produse cu scutirea gazelor naturale utilizate sau dintr‑o scutire de impozit pe producția de electricitate, statul membru fiind obligat în acest caz să impoziteze gazele naturale utilizate.

23

În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Guvernul francez contestă admisibilitatea cererii de decizie preliminară, având în vedere că răspunsul la întrebările adresate nu ar fi necesar soluționării efective a cauzei principale.

25

Potrivit acestui guvern, în perioada tranzitorie de care Republica Franceză beneficia pentru a‑și adapta regimul de impozitare a electricității în temeiul articolului 18 alineatul (10) din Directiva 2003/96, acest stat membru putea să își mențină sistemul național de impozitare a electricității, dat fiind că acesta respecta ratele minime de impozitare stabilite prin această directivă.

26

În această privință, trebuie amintit că revine doar instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe (Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții, C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 26 și jurisprudența citată).

27

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a unei norme a Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții, C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 27 și jurisprudența citată).

28

În speță, trebuie amintit că instanța de trimitere a fost sesizată cu un recurs împotriva unei decizii prin care a fost respinsă cererea UPM privind obținerea rambursării IICGN prevăzută la articolul 266 quinquies din Codul vamal, această societate considerând că fracțiunea din gazele naturale consumate pentru producerea de electricitate ar fi trebuit să fie scutită de acest impozit, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96.

29

În aceste condiții, nu rezultă că întrebările preliminare, din moment ce privesc interpretarea unor dispoziții ale dreptului Uniunii în contextul unui litigiu pendinte la instanța de trimitere, sunt în mod vădit lipsite de pertinență.

30

În această privință, este lipsit de relevanță faptul că Republica Franceză a beneficiat, în temeiul articolului 18 alineatul (10) din Directiva 2003/96, de o perioadă tranzitorie pentru a‑și adapta sistemul de impozitare a electricității la dispozițiile acestei directive, întrucât aceste considerații se referă la fondul răspunsurilor care trebuie date la întrebările adresate, iar nu la admisibilitatea lor.

31

În consecință, trebuie să se considere că aceste întrebări sunt admisibile.

32

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede această dispoziție pentru micii producători de electricitate, în măsura în care, prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate sunt impozitate, putea fi aplicată de Republica Franceză în perioada tranzitorie care i‑a fost acordată, în conformitate cu articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din directiva menționată, până la 1 ianuarie 2009, și în care acest stat membru nu a instituit sistemul de impozitare a electricității prevăzut de aceeași directivă.

33

Din dosarul prezentat Curții reiese că, între 1 ianuarie 2004 și 1 aprilie 2008, UPM a fost supusă IICGN pentru gazele naturale pe care le‑a utilizat pentru a produce electricitate. Pe de altă parte, este cert că, întrucât electricitatea astfel produsă este utilizată pentru uz propriu, aceasta nu se încadra la impozitele locale pe electricitate.

34

Guvernul francez pretinde că, atunci când electricitatea produsă a fost, în fapt, scutită, produsele energetice destinate producerii de acestei electricități trebuie impozitate. Astfel, Directiva 2003/96 ar implica, în sine, o impozitare minimă care rezultă fie din impozitarea electricității produse cu scutirea produselor energetice utilizate pentru a produce această electricitate, fie din impozitarea minimă a produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate atunci când aceasta din urmă este scutită.

35

În acest context, instanța de trimitere urmărește să afle dacă impozitarea gazelor naturale utilizate de reclamanta din litigiul principal pentru a produce electricitate, în condițiile în care Republica Franceză nu instituise nici impozitul intern pe consumul final de electricitate, menționat la punctul 20 din prezenta hotărâre, nici, în consecință, scutirea de acest impozit în favoarea micilor producători, este conformă cu articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din Directiva 2003/96.

36

Trebuie amintit că Directiva 2003/96 prevede instituirea unei impozitări armonizate asupra produselor energetice și a electricității.

37

În această privință, din obiectivele urmărite de directiva menționată reiese că aceasta prevede un regim de impozitare armonizat al produselor energetice și al electricității vizând în special, astfel cum reiese din considerentele (2)-(5) și (24) ale acesteia, promovarea bunei funcționări a pieței interne în sectorul energiei, evitând, printre altele, denaturările concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 29, și Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás, C‑90/17, EU:C:2018:498, punctul 34).

38

În acest scop, în ceea ce privește în special producerea de energie electrică, legiuitorul Uniunii a optat, astfel cum reiese, printre altele, de la pagina 5 din expunerea de motive a Propunerii de directivă a Consiliului privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 1997, C 139, p. 14), să impună statelor membre, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 2003/96, impozitarea electricității distribuite, produsele energetice utilizate pentru producerea acesteia trebuind, în mod corelativ, să fie scutite de la impozitare pentru a se evita o dublă impozitare a electricității (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 30, și Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás, C‑90/17, EU:C:2018:498, punctul 35).

39

Astfel, articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 prevede că statele membre sunt obligate să scutească de la impozitare produsele energetice și electricitatea utilizate, printre altele, pentru a produce electricitate. Conform articolului 21 alineatul (5) primul paragraf din această directivă, electricitatea și gazele naturale utilizate pentru producerea de electricitate sunt astfel supuse impozitării la momentul livrării lor de către distribuitor sau de către redistribuitor.

40

Articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din directiva menționată prevede însă o excepție de la aceste dispoziții în favoarea micilor producători, întrucât statele membre pot scuti electricitatea produsă de aceștia, în măsura în care impozitează produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate.

41

Astfel, prin excepție de la principiul impozitării în aval a energiei electrice, acest articol 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză conferă statelor membre facultatea de a scuti electricitatea produsă de micii producători și consumată pentru uz propriu, cu condiția ca acestea să impoziteze produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate (Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás, C‑90/17, EU:C:2018:498, punctul 36).

42

Curtea a statuat deja, la punctul 37 din Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás (C‑90/17, EU:C:2018:498), că dispozițiile respectivului articol 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză, referitoare la micii producători, privesc numai modalitățile potrivit cărora electricitatea este supusă regimului de impozitare armonizat instituit prin Directiva 2003/96 pentru a evita, printre altele, cheltuielile administrative aferente impozitării în această împrejurare specială.

43

Or, nu se poate considera că impozitarea gazelor naturale în discuție în acțiunea principală decurge din regimul de impozitare derogatoriu prevăzut la articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din această directivă pentru micii producători. Astfel, Republica Franceză nu instituise regimul de impozitare a electricității de la care această dispoziție permite să se deroge.

44

Conform articolului 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96, Republica Franceză beneficia, astfel, de o perioadă tranzitorie până la 1 ianuarie 2009 pentru a‑și adapta regimul de impozitare a electricității la dispozițiile acestei directive.

45

Astfel, până la această dată, respectarea ratelor minime de impozitare prevăzute de Directiva 2003/96 constituia, dintre normele de impozitare a electricității prevăzute de dreptul Uniunii, singura obligație care se impunea Republicii Franceze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Messer France, C‑103/17, EU:C:2018:587, punctul 23).

46

Prin urmare, Republica Franceză era liberă să își mențină sistemul de impozitare a electricității existent înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2003/96.

47

Or, Curtea a constatat deja, la punctul 31 din Hotărârea din 25 iulie 2018, Messer France (C‑103/17, EU:C:2018:587), că, pentru perioada în discuție în cauza principală, Republica Franceză nu își modificase sistemul de impozitare a electricității pentru a crea o astfel de acciză. Din dosarul prezentat Curții reiese că aceasta ar fi fost instituită prin Legea nr. 2010-1488 din 7 decembrie 2010 privind o nouă organizare a pieței energiei electrice, menționată la punctul 20 din prezenta hotărâre, care a creat impozitul intern pentru consumul final de electricitate.

48

Astfel cum a amintit Curtea la punctul 42 din prezenta hotărâre, articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din Directiva 2003/96 constituia doar o modalitate de aplicare a regimului de impozitare armonizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás, C‑90/17, EU:C:2018:498, punctul 37). Prin urmare, în ceea ce privește cauza principală, Republica Franceză nu se poate prevala de o modalitate de aplicare a unui regim care nu fusese pus în aplicare la momentul faptelor aferente acestei cauze.

49

În ceea ce privește argumentul guvernului francez referitor la regimul tranzitoriu prevăzut la articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96, este necesar să se amintească faptul că acest regim tranzitoriu trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 decembrie 2006, Eurodental, C‑240/05, EU:C:2006:763, punctul 54, și Hotărârea din 27 februarie 2019, Grecia/Comisia, C‑670/17 P, EU:C:2019:145, punctul 52). Or, din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că perioada tranzitorie prevăzută la acest articol nu vizează decât posibilitatea Republicii Franceze de a‑și adapta sistemul de impozitare a electricității, iar nu pe cel privind impozitarea produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate.

50

O astfel de interpretare a articolului 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96 este confirmată de faptul că legiuitorul Uniunii a vizat în mod explicit astfel de produse în cadrul regimului tranzitoriu prevăzut la primul paragraf al acestui articol 18 alineatul (10), care precizează că Republica Franceză poate aplica scutiri totale sau parțiale ori reduceri pentru produsele energetice respective și pentru electricitatea utilizată de stat, de autoritățile regionale și locale sau de alte organisme de drept public.

51

În consecință, în perioada de tranziție menționată la articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din Directiva 2003/96, dispozițiile referitoare la scutirea produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate prevăzute de această directivă erau pe deplin aplicabile Republicii Franceze.

52

Or, astfel cum a arătat deja Curtea, atunci când legiuitorul Uniunii a intenționat să permită statelor membre să deroge de la regimul de scutire obligatoriu instituit prin Directiva 2003/96, a prevăzut în mod expres acest lucru la articolul 14 alineatul (1) litera (a) a doua teză din directiva menționată, potrivit căruia acestea pot să impoziteze produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate pentru motive de protecție a mediului, respectiv la articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din directiva menționată, în temeiul căruia statele membre care scutesc electricitatea produsă de micii producători de electricitate trebuie să impoziteze produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 27).

53

Rezultă astfel din economia Directivei 2003/96 că, cu excepția acestor două cazuri specifice, scutirea obligatorie a produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din această directivă se impune statelor membre în mod necondiționat (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 28).

54

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede această dispoziție pentru micii producători de electricitate, în măsura în care, prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate sunt impozitate, nu putea fi aplicată de Republica Franceză în perioada de tranzit care îi era acordată, în conformitate cu articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din directiva menționată, până la 1 ianuarie 2009 și în care acest stat membru nu a instituit sistemul de impozitare a electricității prevăzut de aceeași directivă.

55

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

56

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede această dispoziție pentru micii producători de electricitate, în măsura în care, prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, produsele energetice utilizate pentru a produce această electricitate sunt impozitate, nu putea fi aplicată de Republica Franceză în perioada de tranzit care îi era acordată, în conformitate cu articolul 18 alineatul (10) al doilea paragraf din directiva menționată, până la 1 ianuarie 2009 și în care acest stat membru nu a instituit sistemul de impozitare a electricității prevăzut de aceeași directivă.