1

Prin recursul formulat, domnul Mykola Yanovych Azarov solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 7 iulie 2017, Azarov/Consiliul (T‑215/15, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2017:479), prin care acesta i‑a respins acțiunea prin care solicita anularea Deciziei (PESC) 2015/364 a Consiliului din 5 martie 2015 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2015, L 62, p. 25) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/357 al Consiliului din 5 martie 2015 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2015, L 62, p. 1), în măsura în care aceste acte îl vizează (denumite în continuare „actele atacate”).

2

La 5 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26). Potrivit articolului 1 alineatele (1) și (2) din această decizie:

„(1)   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane care au fost identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și de către persoane responsabile pentru încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

(2)   Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexă.”

3

La aceeași dată de 5 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1), care pune în aplicare, în ceea ce privește Uniunea Europeană, măsurile restrictive prevăzute de Decizia 2014/119.

4

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din acest regulament:

„Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de oricare persoană fizică sau juridică, entitate sau organism enumerat în anexa I.”

5

Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Anexa I cuprinde persoanele care, în conformitate cu articolul 1 din Decizia 2014/119/PESC, au fost identificate de Consiliu ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și persoanele responsabile pentru încălcări ale drepturilor omului în Ucraina, precum și persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele asociate cu acestea.”

6

Recurentul, identificat ca fiind „Prim‑ministru al Ucrainei până în ianuarie 2014”, era inclus în listele persoanelor, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate, care figurează în anexa la Decizia 2014/119 și în anexa I la Regulamentul nr. 208/2014. Motivele includerii sale în aceste liste sunt identice și sunt redactate după cum urmează:

„Persoană supusă urmăririi penale în Ucraina pentru anchetarea unor infracțiuni legate de delapidarea de fonduri ale statului ucrainean și transferul lor ilegal în afara Ucrainei.”

7

Prin Decizia (PESC) 2015/143 a Consiliului din 29 ianuarie 2015 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2015, L 24, p. 16), Consiliul a modificat textul articolului 1 alineatul (1) din această din urmă decizie după cum urmează:

„Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoane care au fost identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean și de persoane responsabile de încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

În sensul prezentei decizii, persoanele identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean includ persoane care fac obiectul anchetelor efectuate de autoritățile ucrainene:

8

Prin Regulamentul (UE) 2015/138 din 29 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2015, L 24, p. 1), Consiliul a modificat textul articolului 3 din acest din urmă regulament în termeni similari.

9

Prin actele atacate, în urma unei reexaminări, Consiliul a menținut numele recurentului pe aceste liste și a prelungit astfel aplicarea măsurilor restrictive luate împotriva lui până la 6 martie 2016, pentru următoarele motive:

„Persoană care face obiectul unor proceduri penale declanșate de către autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice.”

10

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 aprilie 2015, recurentul a introdus o acțiune în anulare împotriva actelor atacate, invocând cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, al doilea, pe încălcarea drepturilor sale fundamentale, al treilea, pe un abuz de putere, al patrulea, pe încălcarea principiului bunei administrări și, al cincilea, pe o eroare vădită de apreciere.

11

Tribunalul a înlăturat fiecare dintre aceste motive și, în consecință, a respins acțiunea în totalitate.

12

Recurentul solicită Curții:

13

Consiliul solicită Curții:

14

În susținerea recursului formulat, recurentul invocă cinci motive. Prin intermediul primului motiv, el reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 296 TFUE și articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Prin intermediul celui de al doilea motiv, care se împarte în patru aspecte, el susține că Tribunalul a conchis în mod greșit în sensul inexistenței unei atingeri aduse drepturilor sale fundamentale. Prin intermediul celui de al treilea motiv, el reproșează Tribunalului că a concluzionat în sensul lipsei unui abuz de putere săvârșit de Consiliu. Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 41 din cartă. În sfârșit, prin intermediul celui de al cincilea motiv, care se împarte în șase aspecte, recurentul susține că Tribunalul a considerat în mod eronat că Consiliul nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a adoptat actele atacate.

15

Trebuie examinat mai întâi al treilea aspect al celui de al cincilea motiv.

16

Recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept apreciind la punctul 166 și următoarele din hotărârea atacată că Hotărârea Tribunalului din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul (T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885), care făcea atunci obiectul unui recurs și în temeiul căreia Consiliul, înainte de a se întemeia pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, are sarcina să verifice că reglementarea pertinentă a acelui stat asigură o protecție a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă echivalentă cu cea garantată la nivelul Uniunii, nu putea fi transpusă în speță, pentru motivul că actele atacate diferă, prin redactarea și prin obiectivul lor, de cele în discuție în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre.

17

În această privință, recurentul susține că diferențele dintre aceste două categorii de acte nu sunt determinante și invocă Hotărârea Curții din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), pronunțată între timp. Pe de o parte, el susține că adoptarea de măsuri restrictive împotriva sa era condiționată de existența unei decizii adoptate de o autoritate competentă, astfel încât Consiliul să poată, întemeindu‑se pe o asemenea decizie, să îl identifice ca fiind responsabil pentru deturnarea de fonduri. Cerințele impuse de Curte ar fi, prin urmare, aplicabile acestui criteriu de includere formulat într‑un mod mai larg decât cel examinat în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre. Pe de altă parte, argumentația Tribunalului, în virtutea căreia combaterea terorismului în discuție în hotărârile menționate nu s‑ar situa în mod necesar în cadrul cooperării cu un stat terț pe care Consiliul a decis să îl susțină, precum în speță, ar fi de asemenea eronată.

18

În replică, Consiliul susține că al treilea aspect al celui de al cincilea motiv nu este fondat. El consideră, astfel cum a statuat Tribunalul în hotărârea atacată, că diferența dintre modelul de măsuri restrictive în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și cel în discuție în prezenta cauză, care ține de redactarea și de economia lor, precum și de obiectivele și de condițiile generale pe care se întemeiază, este majoră. Mai precis, decizia politică a Uniunii de a sprijini regimul ucrainean, în special în reformele sale care vizează consolidarea statului de drept în Ucraina, ar constitui un element relevant, întrucât Curtea a arătat, astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul (C‑598/16 P, nepublicată, EU:C:2017:786, punctul 61), că măsurile restrictive prin care se urmărește combaterea deturnării de fonduri publice în această țară se înscriu în cadrul unei politici de sprijinire a unui stat terț, menită să contribuie la stabilitatea atât economică, cât și politică a acelui stat.

19

Consiliul adaugă că concluzia desprinsă de Curte la punctele 64 și 75 din acea hotărâre se poate transpune în speță, având în vedere constatările factuale ale Tribunalului efectuate la punctele 175 și 176 din hotărârea atacată – care nu intră sub incidența controlului Curții – din care rezultă că elementele prezentate de recurent nu erau suficiente pentru a demonstra că situația sa particulară ar fi fost afectată de problemele pe care le invocă în ceea ce privește sistemul judiciar ucrainean.

20

Potrivit jurisprudenței Curții, cu ocazia controlului unor măsuri restrictive, instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 97, Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Fulmen și Mahmoudian, C‑280/12 P, EU:C:2013:775, punctul 58, precum și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 106).

21

Printre aceste drepturi fundamentale figurează în special respectarea dreptului la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă (Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Fulmen și Mahmoudian, C‑280/12 P, EU:C:2013:775, punctul 59 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 66).

22

Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune, astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 136 din hotărârea atacată, ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru această persoană, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune o verificare a faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă acele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actelor menționate – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119, Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 42, precum și Hotărârea din 18 februarie 2016, Consiliul/Bank Mellat, C‑176/13 P, EU:C:2016:96, punctul 109).

23

În speță, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 132-134 din hotărârea atacată, măsurile restrictive luate împotriva recurentului au fost menținute prin actele atacate pe baza criteriului de includere care figurează la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/143, și la articolul 2 alineatul (1) coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/138. Acest criteriu prevede înghețarea fondurilor persoanelor care au fost identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri publice, inclusiv persoanele care fac obiectul unei anchete desfășurate de autoritățile ucrainene.

24

În această privință, reiese din cuprinsul punctelor 134, 149 și 150 din hotărârea atacată că, pentru adoptarea acestor măsuri restrictive, Consiliul s‑a întemeiat pe împrejurarea că recurentul făcea obiectul unor „proceduri penale declanșate de către autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice”, astfel cum o demonstra o scrisoare din 10 octombrie 2014, care provenea de la administrația judiciară ucraineană și din care reieșea că o procedură de anchetă fusese deschisă de această administrație împotriva persoanei vizate.

25

Rezultă de aici că menținerea, prin actele atacate, a măsurilor restrictive luate împotriva recurentului se bazează pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, competentă în această privință, de a declanșa și de a desfășura o procedură de anchetă penală cu privire la o infracțiune de deturnare de fonduri publice. În această privință, este lipsită de relevanță împrejurarea, menționată la punctul 169 din hotărârea atacată, că existența unei astfel de decizii nu constituie criteriul de includere stabilit la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/143, ci baza factuală pe care se întemeiază măsurile restrictive în cauză.

26

Or, în privința unei asemenea decizii, Consiliului îi revine sarcina ca, înainte de a se întemeia pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, să verifice că ea a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (Hotărârea 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 24).

27

Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, atunci când adoptă măsuri restrictive, Consiliul este ținut să respecte drepturile fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii, printre care figurează, astfel cum s‑a indicat la punctul 21 din prezenta hotărâre, respectarea dreptului la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 97 și 98, Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctele 65 și 66, precum și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 25).

28

În această privință, cerința verificării de către Consiliu că deciziile statelor terțe pe care se întemeiază includerea unei persoane sau a unei entități într‑o listă de persoane și de entități ale căror active sunt înghețate au fost luate cu respectarea acestor drepturi urmărește să garanteze că o asemenea includere nu se realizează decât pe o bază factuală suficient de solidă și, astfel, să protejeze persoanele sau entitățile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 26).

29

Curtea a considerat, de asemenea, că Consiliul este obligat să menționeze, în expunerea de motive referitoare la o decizie de includere a unei persoane sau a unei entități în lista de persoane și de entități ale căror active sunt înghețate și la deciziile subsecvente, chiar și numai în mod succint, motivele pentru care consideră că decizia statului terț pe care intenționează să se întemeieze a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 31 și 33).

30

Astfel, pentru a‑și îndeplini obligația de motivare, Consiliul are sarcina să indice, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, că a verificat că decizia statului terț pe care își întemeiază aceste măsuri a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 37).

31

În speță, trebuie arătat că, la punctul 167 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că abordarea reținută în Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul (T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885), nu putea fi transpusă în speță.

32

Tribunalul a precizat, de asemenea, la punctul 175 din hotărârea atacată că „numai dacă alegerea politică a Consiliului de a sprijini noul regim ucrainean […] s‑ar dovedi vădit eronată […] eventuala lipsă a unei corespondențe între protecția drepturilor fundamentale în Ucraina și cea existentă în Uniune ar putea avea o incidență asupra legalității [actelor atacate]”. Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul s‑a întemeiat, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 173 și 174 din hotărârea atacată, pe jurisprudența rezultată din Hotărârea din 21 aprilie 2015, Anbouba/Consiliul (C‑630/13 P, EU:C:2015:247, punctul 42), potrivit căreia Curtea recunoaște legiuitorului Uniunii o marjă largă de apreciere în ceea ce privește definirea criteriilor generale de includere care trebuie reținute pentru aplicarea măsurilor restrictive.

33

Acest raționament este afectat de o eroare de drept.

34

Astfel, Consiliul nu poate considera că o decizie de includere se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă decât după ce a verificat el însuși că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate cu ocazia adoptării deciziei statului terț în cauză pe care intenționează să întemeieze adoptarea de măsuri restrictive.

35

În speță, deși este adevărat că criteriul de includere prevăzut la punctul 23 din prezenta hotărâre permite Consiliului să întemeieze măsurile restrictive pe decizia unui stat terț, precum cea despre care se face vorbire în scrisoarea din 10 octombrie 2014 menționată la punctul 24 din prezenta hotărâre, nu este mai puțin adevărat că obligația care incumbă acestei instituții de a respecta dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă o implică pe cea de a garanta respectarea drepturilor menționate de autoritățile statului terț care au adoptat această decizie.

36

Desigur, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 173 din hotărârea atacată, Ucraina se numără printre statele care au aderat la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. Cu toate acestea, deși o circumstanță de această natură implică un control din partea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la drepturile fundamentale garantate de această convenție – care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) TUE, fac parte din dreptul Uniunii în calitate de principii generale –, ea nu poate să facă superfluă verificarea de către Consiliu a faptului dacă decizia unui astfel de stat terț pe care Consiliul întemeiază măsurile restrictive a intervenit cu respectarea drepturilor fundamentale, în special a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

37

Împrejurarea că jurisprudența menționată a intervenit în contextul unor măsuri restrictive întemeiate pe Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2001, L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179), care, potrivit articolului 1 alineatul (4) din aceasta, se referă în mod expres la o decizie luată de o autoritate competentă, nu poate repune în discuție această concluzie. Astfel, diferențele de redactare, de economie și de obiectiv pe care Tribunalul, la punctele 168-172 din hotărârea atacată, le‑a identificat între, pe de o parte, modelul de măsuri restrictive prevăzute de această poziție comună și, pe de altă parte, modelul de măsuri restrictive prevăzute de Decizia 2014/119, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/143, și de Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/138, nu pot avea ca efect să limiteze aplicarea garanțiilor care rezultă din aceeași jurisprudență doar la măsurile restrictive adoptate în domeniul combaterii terorismului, după modelul poziției comune menționate, cu excluderea celor care ar fi adoptate în cadrul unei cooperări cu un stat terț decise de Consiliu ca urmare a unei alegeri de natură politică.

38

Trebuie să se adauge, în ceea ce privește considerația Tribunalului rezumată la punctul 32 din prezenta hotărâre, că definirea criteriilor generale de includere care permit adoptarea de măsuri restrictive nu este în discuție în speță. În schimb, este vorba de decizia de a menține, prin actele atacate, înghețarea activelor recurentului, care are o aplicabilitate individuală pentru acesta. Or, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 22 din prezenta hotărâre, în cadrul controlului său cu privire la legalitatea motivelor pe care se întemeiază o astfel de decizie, instanța Uniunii trebuie să se asigure că cel puțin unul dintre aceste motive este suficient de precis și de concret, că este întemeiat și că reprezintă prin el însuși un temei suficient pentru susținerea deciziei respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 72).

39

În plus, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 121, precum și Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Fulmen și Mahmoudian, C‑280/12 P, EU:C:2013:775, punctul 66).

40

În ceea ce privește Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul (C‑598/16 P, nepublicată, EU:C:2017:786), și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul (C‑599/16 P, nepublicată, EU:C:2017:785), la care face trimitere Consiliul, este necesar să se precizeze că Curtea nu a fost sesizată, în cadrul recursurilor care au condus la acele hotărâri, cu problema dacă jurisprudența rezultată din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), acoperea cazul măsurilor restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina. În plus, trebuie să se considere că, având în vedere jurisprudența constantă citată la punctele 27, 28 și 39 din prezenta hotărâre, nu se poate desprinde din hotărârile menționate că Consiliul nu este ținut să verifice că decizia unui stat terț pe care intenționează să întemeieze adoptarea unor măsuri restrictive a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. O astfel de concluzie ar fi contrară, prin urmare, acestei jurisprudențe constante. Astfel, concluziile desprinse în aceste hotărâri nu au incidență asupra prezentului recurs.

41

Rezultă din ceea ce precedă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând, contrar a ceea ce a statuat Curtea în Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), că Consiliul nu era ținut să verifice că decizia unui stat terț pe care intenționează să întemeieze adoptarea unor măsuri restrictive a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și că, în consecință, trebuia respins motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere invocat în fața sa.

42

Întrucât al treilea aspect al celui de al cincilea motiv trebuie, așadar, să fie admis, hotărârea atacată trebuie să fie anulată pe acest temei în ansamblul său, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte aspecte ale acestui motiv și nici asupra celorlalte motive de recurs.

43

În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

44

În speță, Curtea dispune de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv asupra acțiunii în anularea actelor atacate introduse de recurent la Tribunal.

45

În această privință, nu reiese nicidecum din motivarea actelor atacate că Consiliul ar fi verificat respectarea de către administrația judiciară ucraineană a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională ale recurentului.

46

În aceste condiții, este suficient să se arate că, pentru motivele enunțate la punctele 25-30 și 34-42 din prezenta hotărâre, acțiunea este întemeiată și că este necesar ca actele atacate să fie anulate, în măsura în care îl vizează pe recurent.

47

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

48

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

49

Întrucât recurentul a solicitat obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, iar Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii în primă instanță, cât și procedurii de recurs.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: