–

pentru Evonik Degussa GmbH, de S. Altenschmidt, Rechtsanwalt;

–

pentru Bundesrepublik Deutschland, de G. Buchholz, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul german, de T. Henze, de J. Möller și de D. Klebs, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de J.‑F. Brakeland și de A. C. Becker, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”), a Deciziei 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87 (JO 2011, L 130, p. 1) și a Deciziei 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87 (JO 2013, L 240, p. 27), astfel cum a fost modificată prin Decizia (UE) 2017/126 a Comisiei din 24 ianuarie 2017 (JO 2017, L 19, p. 93) (denumită în continuare „Decizia 2013/448”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Evonik Degussa GmbH, pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), pe de altă parte, în legătură cu refuzul administrației naționale competente de a‑i aloca cu titlu gratuit cote de emisie de gaze cu efect de seră (denumite în continuare „cotele”) în cadrul activității sale de punere în aplicare a unui proces de separare a hidrogenului de un flux de gaz bogat care conține deja hidrogen.

3

Considerentul (8) al Directivei 2003/87 are următorul cuprins:

„Este necesar ca statele membre să țină seama la alocarea cotelor de potențialul activităților care implică procese industriale de reducere a emisiilor.”

4

Articolul 1 primul paragraf din această directivă prevede:

„Prezenta directivă instituie un sistem de comercializare a cotelor […] pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic.”

5

Articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată, intitulat „Sfera de aplicare”, prevede:

„Prezenta directivă se aplică emisiilor care provin din activitățile enumerate în anexa I și gazelor cu efect de seră din anexa II.”

6

Articolul 3 din aceeași directivă definește, la litera (b), noțiunea „emisii” ca fiind „eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră din surse aparținând unei instalații sau eliberarea de o aeronavă, care efectuează o activitate de aviație menționată în anexa I, a gazelor specificate în cadrul respectivei activități” și, la litera (e), noțiunea „instalație” ca fiind „o unitate tehnică staționară în care sunt realizate una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I și orice alte activități direct asociate care au o legătură de natură tehnică cu activitățile realizate în locul respectiv și care ar putea avea efecte asupra emisiilor și a poluării”.

7

Articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 prevede:

„Până la 31 decembrie 2010, Comisia adoptă dispoziții integral armonizate de punere în aplicare pentru o alocare armonizată a cotelor menționate la alineatele (4), (5), (7) și (12), inclusiv orice dispoziții necesare unei aplicări armonizate a alineatului (19).

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 23 alineatul (3).

Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivel comunitar pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punct de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor. […]

Pentru fiecare sector și subsector, în principiu, criteriile de referință sunt calculate mai degrabă pentru produsul finit și nu pentru materiile prime, astfel încât să se maximizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eficiența energetică pe parcursul fiecărui proces de producție din sectorul sau subsectorul în cauză.

[…]”

8

Anexa I la această directivă conține un tabel care enumeră categoriile de activități cărora li se aplică aceasta. Printre activitățile respective figurează „producerea de hidrogen (H2) și de gaze de sinteză prin reformare sau oxidare parțială, cu o capacitate de producție care depășește 25 de tone pe zi”.

9

Potrivit considerentului (8) al Directivei 2009/29:

„[…] În afară de aceasta, ar trebui garantată o mai mare previzibilitate, iar domeniul de aplicare al sistemului ar trebui extins prin includerea unor noi sectoare și tipuri de gaze, atât pentru a consolida semnalul referitor la prețul carbonului în vederea atragerii investițiilor necesare, cât și pentru a crea noi posibilități de reducere, de natură să conducă la scăderea costurilor totale de reducere a emisiilor și la creșterea eficienței sistemului.”

10

Considerentele (1), (2), (4), (5) și (8) ale Deciziei 2011/278 au următorul cuprins:

[…]

[…]

11

Articolul 1 din această decizie prevede:

„Prezenta decizie stabilește, pentru întreaga Uniune, normele tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul [D]irectivei [2003/87] începând din 2013.”

12

Articolul 3 din decizia menționată prevede:

„În sensul prezentei decizii se aplică următoarele definiții:

[…]

13

Potrivit articolului 10 din aceeași decizie:

„(1)   Pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7, statele membre calculează în fiecare an numărul de cote de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate de pe teritoriul lor începând din 2013, în conformitate cu alineatele (2)-(8).

(2)   În acest scop, statele membre determină mai întâi numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit, pentru fiecare subinstalație separat, după cum urmează:

[…]”

14

Punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278 este intitulat „Definirea produselor de referință și a limitelor sistemului luând în considerare interschimbabilitatea combustibilului și energiei electrice”. Produsul de referință hidrogen este definit aici după cum urmează:

15

Punctul 3 din anexa I la această decizie determină căldura de referință și combustibilul de referință după cum urmează:

16

Potrivit considerentului (13) al Deciziei 2013/448:

„Comisia observă că, în vederea alocării cotelor de emisii, au fost stabilite produse de referință în [D]ecizia [2011/278], ținând cont de definițiile produselor și de complexitatea proceselor de producție, permițând verificarea datelor privind producția și aplicarea uniformă a produselor de referință în întreaga Uniune. Pentru aplicarea produselor de referință, instalațiile sunt împărțite în subinstalații, subinstalația produsului de referință fiind definită drept intrările, ieșirile și emisiile aferente, legate de producția unui produs pentru care a fost stabilit un criteriu de referință în anexa I la [D]ecizia [2011/278]. Prin urmare, criteriile de referință sunt stabilite pentru produse, și nu pentru procese. […]”

17

Evonik Degussa exploatează o instalație de producere a hidrogenului în cadrul unui parc industrial în Marl (Germania), unde se află întreprinderi din industria chimică și instalațiile lor. Pentru producerea hidrogenului pur, Evonik Degussa utilizează diferite procese industriale. Unul dintre aceste procese este alimentat de un flux de „gaz bogat” care este compus din gaze reziduale emise de diferite instalații din parcul industrial. Acest gaz bogat conține aproximativ 85 %-95 % hidrogen, dar și monoxid de carbon, dioxid de carbon, precum și hidrocarburi gazoase.

18

Evonik Degussa procedează la hidrogenarea gazului bogat și îl prelucrează apoi în cadrul unui proces de adsorbție la presiune oscilantă. Procedând astfel, ea separă hidrogenul de celelalte substanțe conținute în gazul bogat pentru a obține un gaz cu o concentrație de hidrogen de minimum 99,95 %.

19

Prin decizia din 17 februarie 2014, autoritățile germane au decis să aloce Evonik Degussa cote pentru anii 2013-2020. Această decizie precizează că activitatea care constă în extragerea hidrogenului dintr‑un gaz bogat nu a fost luată în considerare în scopul alocării.

20

Prin decizia din 25 august 2015, autoritățile germane au confirmat decizia lor inițială în special pentru motivul că, întrucât hidrogenul este deja prezent în fluxurile de gaz bogat, acesta nu ar fi rezultatul unei produceri de către Evonik Degussa. Sistemul pentru produsul de referință hidrogen, care figurează la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278 și care permite să se determine cotele care trebuie alocate, nu ar viza decât hidrogenul produs prin reformare, prin oxidare parțială, prin reacția gazului cu apa sau prin alte procese de transformare în hidrogen.

21

În cadrul acțiunii pe care a introdus‑o împotriva acestei decizii la instanța de trimitere, Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania), Evonik Degussa susține, în esență, că producerea hidrogenului prin purificarea gazelor bogate ar fi trebuit luată în considerare pentru alocarea cotelor. În acest sens, ea se bazează în special pe modul de redactare a produsului de referință pentru hidrogen și pe definiția acestui produs, care figurează la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278. Astfel, nu ar reieși din această definiție că, pentru a putea fi calificat drept „hidrogen”, în sensul acestui criteriu de referință, ar trebui ca gazul în cauză să nu fie rezultatul unui proces de adsorbție sau de purificare, ci al unei reacții chimice directe.

22

Considerentul (13) al Deciziei 2013/448 și considerentul (5) al Deciziei 2011/278, din care ar reieși că produsele de referință sunt stabilite pentru un produs determinat, iar nu în funcție de procesele utilizate pentru a‑l obține ar confirma această interpretare. De asemenea, un document emis de serviciile Comisiei ar indica faptul că procesele de adsorbție și de purificare a gazelor se încadrează în limitele sistemului definit de produsul de referință pentru hidrogen, care figurează la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278. Prin urmare, tehnica de adsorbție la presiune oscilantă, folosită de Evonik Degussa pentru extragerea hidrogenului conținut într‑un amestec de gaz bogat, ar trebui calificată drept un proces analog sintezei chimice a hidrogenului.

23

În plus, în orice proces de producere a hidrogenului, această substanță ar fi deja prezentă în substanțele chimice inițiale. Cu toate acestea, alocarea cotelor pentru producerea hidrogenului nu ar fi astfel exclusă, din moment ce numai produsul pur ar fi determinant pentru aplicarea produsului de referință corespunzător, astfel încât o dublă alocare pentru materia primă, și anume gazul bogat, și pentru produsul finit, și anume hidrogenul, nu ar fi posibilă.

24

Instanța de trimitere consideră că acțiunea introdusă de Evonik Degussa ridică în esență problema dacă activitatea de „producere a hidrogenului”, prevăzută în anexa I la Directiva 2003/87, include creșterea cantității relative de hidrogen dintr‑un amestec gazos în vederea obținerii unui produs comercializabil. În cazul unui răspuns afirmativ, aceasta ar trebui să admită acțiunea formulată de Evonik Degussa și să îi aloce acesteia cote suplimentare.

25

O astfel de alocare suplimentară ar fi de asemenea necesară dacă ar fi îndeplinite alte două condiții, și anume, pe de o parte, ca utilizarea în sine a unui proces de „separare a hidrogenului și a monoxidului de carbon”, în sensul anexei I la Decizia 2011/278, să intre în definiția proceselor vizate de produsul de referință pentru hidrogen și, pe de altă parte, ca acest proces să cuprindă purificarea gazelor bogate prin adsorbția la presiune oscilantă.

26

Dacă produsul de referință pentru hidrogen ar trebui să se aplice în cazul producerii de hidrogen prin purificarea gazelor bogate, ar trebui să se determine cantitatea de cote suplimentare care trebuie alocate Evonik Degussa. În acest cadru, s‑ar pune probleme referitoare la aplicarea factorului de corecție transsectorial uniform, prevăzut la articolul 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87 (denumit în continuare „factorul de corecție”).

27

În aceste condiții, Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că un proces care nu permite producerea, prin sinteză chimică, a hidrogenului, ci doar izolarea acestei substanțe deja conținute într‑un amestec gazos se încadrează în limitele sistemului pentru produsul de referință hidrogen.

29

Trebuie să se arate că Decizia 2011/278 a fost adoptată de Comisie, astfel cum reiese în special din articolul 1 din aceasta, pentru a stabili, pentru întreaga Uniune, în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, normele tranzitorii privind alocarea armonizată a cotelor. Deși măsurile astfel adoptate urmăresc, după cum enunță această din urmă dispoziție, să modifice elemente neesențiale ale Directivei 2003/87 prin completarea acesteia, nu este mai puțin adevărat că Comisia era obligată, în acest context, să respecte cadrul juridic astfel stabilit prin această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Republica Cehă/Comisia,C‑696/15 P, EU:C:2017:595, punctul 51), în special domeniul său de aplicare. În plus, rezultă că trebuie să se interpreteze dispozițiile Deciziei 2011/278 în lumina cerințelor care decurg din Directiva 2003/87.

30

Articolul 10a alineatul (1) din această directivă prevede că, pentru fiecare sector și subsector, în principiu, criteriile de referință sunt calculate mai degrabă pentru produsul finit, și nu pentru materiile prime, astfel încât să se maximizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eficiența energetică pe parcursul fiecărui proces de producție din sectorul sau subsectorul în cauză.

31

În consecință, după cum reiese din considerentul (4) al Deciziei 2011/278, Comisia a elaborat, în măsura fezabilității, criterii de referință pentru produse. După cum se precizează în același considerent, produsele vizate de aceste criterii de referință sunt cele „rezultate din activitățile menționate în anexa I la Directiva 2003/87”.

32

Această abordare este conformă cu cerințele Directivei 2003/87. Astfel, aceasta se aplică, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1), emisiilor care provin din activitățile enumerate în anexa I. Așa cum reiese din articolul 3 literele (b) și (e) din aceasta, sunt de asemenea incluse în domeniul său de aplicare emisiile care provin din activități direct asociate cu o activitate vizată în anexa I menționată și care au o legătură de natură tehnică cu acestea.

33

În ceea ce privește producerea de hidrogen, anexa I la Directiva 2003/87 definește această activitate ca „producerea de hidrogen (H2) […] prin reformare sau oxidare parțială”. Rezultă că nu intră în domeniul său de aplicare decât producerea de hidrogen prin intermediul unor astfel de procese, precum și, în conformitate cu articolul 3 literele (b) și (e) din directiva menționată, activitățile care sunt direct asociate cu această formă de producere a hidrogenului, cu condiția ca acestea să aibă o legătură tehnică cu producția respectivă.

34

După cum decurge în special din cuprinsul punctului 29 din prezenta hotărâre, produsul de referință pentru hidrogen, astfel cum este definit la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278, nu poate include alte procese decât cele care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/87.

35

În această privință, trebuie amintit că acest criteriu de referință vizează „elementele de proces relevante, legate direct sau indirect de producția hidrogenului și de separarea hidrogenului și a monoxidului de carbon”.

36

În ceea ce privește, pe de o parte, noțiunea „producerea de hidrogen”, aceasta trebuie interpretată în lumina textului anexei I la Directiva 2003/87, în sensul că include producerea de hidrogen prin reformare sau oxidare parțială.

37

Pe de altă parte, în ceea ce privește „separarea hidrogenului și a monoxidului de carbon”, un astfel de proces nu constă în producerea de hidrogen prin sinteză chimică, ci în simpla extragere a hidrogenului deja conținut într‑un amestec gazos.

38

În consecință, acest proces, în sine, nu este inclus în produsul de referință pentru hidrogen, astfel cum este definit la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278. Cu toate acestea, procesul respectiv ține de produsul de referință pentru hidrogen, cu condiția să fie asociat cu „producerea de hidrogen”, în sensul anexei I la Directiva 2003/87, precum și al punctului 2 din anexa I la Decizia 2011/278, și să aibă o legătură tehnică cu producția respectivă.

39

Rezultă din aceasta în special că o activitate precum cea a reclamantei din litigiul principal, în măsura în care constă exclusiv în separarea hidrogenului de un amestec de gaz bogat – care conține aproximativ 85 %-95 % hidrogen –, nu poate fi calificată drept „producere de hidrogen”, în sensul anexei I la Directiva 2003/87 și al punctului 2 din anexa I la Decizia 2011/278.

40

În plus, o astfel de activitate, în cadrul căreia un amestec de gaz bogat, care nu a fost obținut prin intermediul unui proces de „producere de hidrogen”, în sensul acestor dispoziții, este purificat pentru a extrage hidrogenul din acesta, nu este asociată cu „producerea de hidrogen”, ci constituie o activitate distinctă care, în consecință, nu ține de produsul de referință pentru hidrogen care figurează la punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278.

41

Această interpretare a punctului 2 din anexa I la Decizia 2011/278 este confirmată de obiectivul sistemului de comercializare a cotelor, vizat la articolul 1 din Directiva 2003/87, de a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic.

42

Astfel, după cum reiese din considerentul (8) al Directivei 2003/87, din considerentul (8) al Directivei 2009/29 și din considerentul (8) al Deciziei 2011/278, realizarea acestui obiectiv implică includerea, în acest sistem, a activităților care prezintă un anumit potențial de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Astfel cum confirmă ansamblul observațiilor prezentate Curții, „producerea de hidrogen”, în sensul anexei I la Directiva 2003/87, prezintă un asemenea potențial ca urmare a intensității emisiilor de gaze cu efect de seră generate de această activitate. În schimb, situația este diferită în cazul unui proces de separare a hidrogenului conținut într‑un amestec de gaz bogat, precum cel în discuție în litigiul principal, care urmărește doar obținerea unei proporții mai mari de hidrogen prezent într‑un amestec gazos.

43

De altfel, din acest motiv, aplicarea produsului de referință pentru hidrogen unui proces de separare a hidrogenului de un flux de gaz bogat care conține deja hidrogen, precum cel în discuție în litigiul principal, ar conduce la o supraalocare de cote. Astfel, acest criteriu de referință a fost determinat, după cum reiese în special din cuprinsul punctelor 31-34 din prezenta hotărâre, în funcție de emisiile legate de producerea de hidrogen prin reformare sau oxidare parțială. Dacă Comisia ar fi vrut să considere că un astfel de proces de separare constituie, în sine, un proces de producere a hidrogenului care se încadrează în limitele sistemului respectiv, ea ar fi trebuit să stabilească valoarea produsului de referință la un nivel considerabil mai scăzut, așa cum susține Republica Federală Germania în observațiile sale scrise.

44

În plus, în măsura în care Evonik Degussa susține, în observațiile sale scrise, că ar trebui să primească cote pentru activitatea sa de punere în aplicare a procesului de separare a hidrogenului în discuție în litigiul principal, pentru motivul că substanțele separate de hidrogenul conținut în gazul bogat sunt arse într‑un cuptor, trebuie să se arate că emisiile astfel generate sunt susceptibile să facă deja obiectul unui criteriu de referință. Aceasta ar fi situația în special în cazul în care acest cuptor ar furniza căldura necesară pentru „producerea de hidrogen” sau, mai mult, dacă ar urma să fie aplicată o căldură de referință, în sensul articolului 3 litera (c) și al punctului 3 din anexa I la Decizia 2011/278. Într‑o asemenea ipoteză, alocarea cotelor pentru un proces de separare a hidrogenului ar conduce la o dublă alocare.

45

Or, Curtea a statuat deja că trebuie să se evite ca emisiile unei instalații să fie luate în considerare de două ori la alocarea cotelor, din moment ce Directiva 2003/87 și Decizia 2011/278 se opun dublei contabilizări a emisiilor și dublei alocări a cotelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2016, Borealis și alții, C‑180/15, EU:C:2016:647, punctele 70-73).

46

În orice caz, alocarea, cu acest titlu, de cote de emisii unei instalații precum cea în discuție în litigiul principal ar fi contrară intenției legiuitorului Uniunii de a nu lua în considerare decât anumite forme de recuperare eficientă a energiei din gaze reziduale pentru definirea produselor de referință.

47

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că un proces, precum cel în discuție în litigiul principal, care nu permite producerea, prin sinteză chimică, a hidrogenului, ci doar izolarea acestei substanțe deja conținute într‑un amestec gazos nu se încadrează în limitele sistemului pentru produsul de referință hidrogen. Situația ar fi diferită numai dacă acest proces, pe de o parte, ar fi asociat cu „producerea de hidrogen”, în sensul anexei I la Directiva 2003/87, și, pe de altă parte, ar avea o legătură tehnică cu aceasta.

48

Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

49

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanță de trimitere solicită Curții să interpreteze Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), în cazul în care ar trebui să îi recunoască reclamantei din litigiul principal dreptul la alocarea unor cote suplimentare.

50

În această privință, din decizia de trimitere reiese că astfel de cote suplimentare nu ar trebui alocate Evonik Degussa decât dacă un proces, precum cel în discuție în litigiul principal, care constă exclusiv în separarea hidrogenului conținut într‑un amestec de gaz bogat s‑ar încadra în limitele sistemului pentru produsul de referință hidrogen.

51

Prin urmare, având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a patra întrebare.

52

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Punctul 2 din anexa I la Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretat în sensul că un proces, precum cel în discuție în litigiul principal, care nu permite producerea, prin sinteză chimică, a hidrogenului, ci doar izolarea acestei substanțe deja conținute într‑un amestec gazos, nu se încadrează în limitele sistemului pentru produsul de referință hidrogen. Situația ar fi diferită numai dacă acest proces, pe de o parte, ar fi asociat cu „producerea de hidrogen”, în sensul anexei I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, și, pe de altă parte, ar avea o legătură tehnică cu aceasta.