1.

În urma mai multor inspecții efectuate, autoritățile neerlandeze au aplicat amenzi unui număr de șapte operatori de abatoare pentru nerespectarea dreptului național și a dreptului Uniunii în materia produselor alimentare de origine animală. Inspecțiile au avut loc în etapa procesului de sacrificare care urmează eviscerării și curățării păsărilor de curte și înainte de refrigerare. Pe mai multe carcase s‑au constatat contaminări vizibile sub formă de materii fecale, bilă sau gușă.

2.

Abatoarele de păsări contestă în fața autorităților naționale modul în care au fost efectuate controalele și constatările făcute. Acesta este contextul în care Curtea este chemată să interpreteze natura și conținutul obligațiilor care revin abatoarelor în temeiul dreptului Uniunii privind sectorul păsărilor de curte, în special a celor referitoare la tipurile de contaminări care trebuie evitate în timpul procesului de sacrificare, precum și la competențele pe care dreptul Uniunii le conferă autorităților veterinare pentru efectuarea controalelor privind procesul de sacrificare.

3.

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (denumit în continuare „Regulamentul nr. 853/2004”) ( 2 ) prevede că „[o]peratorii din sectorul alimentar se conformează dispozițiilor corespunzătoare din anexele II și III”.

4.

Secțiunea II din anexa III stabilește cerințe specifice pentru carnea de pasăre de curte și de lagomorfe. Capitolul II stabilește cerințele pe care trebuie să le respecte abatoarele din acest sector:

„Operatorii din sectorul alimentar trebuie să se asigure că construcția, configurarea și echipamentul abatoarelor unde sunt sacrificate păsări de curte sau lagomorfe sunt în conformitate cu următoarele cerințe:

[…]

[…]”

5.

Capitolul IV din secțiunea II din anexa III stabilește mai multe cerințe referitoare la igiena sacrificării, care trebuie respectate de către operatorii din sectorul alimentar care operează în abatoare din sectorul păsărilor de curte:

„[…]

[…]

[…]”

6.

Considerentul (8) al Regulamentului (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman (denumit în continuare „Regulamentul nr. 854/2004”) ( 3 ) are următorul conținut: „[c]ontroalele oficiale privind producția de carne sunt necesare pentru a verifica dacă operatorii din sectorul alimentar respectă regulile de igienă, precum și criteriile și obiectivele stabilite de legislația comunitară. Aceste controale trebuie să includă audituri ale activităților operatorilor din sectorul alimentar și inspecții, inclusiv verificări ale controalelor efectuate chiar de operatori.”

7.

În temeiul articolului 4 alineatul (3) controalele oficiale cuprind:

8.

În conformitate cu articolul 5, „[s]tatele membre asigură efectuarea controalelor oficiale privind carnea proaspătă în conformitate cu anexa I.

9.

Secțiunea I din anexa I stabilește îndatoririle medicului veterinar oficial din sectorul cărnii proaspete. Sunt prevăzute, în special, îndatoriri privind controlul în capitolul I și îndatoriri privind inspecția în capitolul II.

10.

Punctul (2) litera (b) din capitolul I prevede că: „[î]n afara cerințelor generale de la articolul 4 alineatul (5) privind auditurile bazate pe principiile HACCP, medicul veterinar oficial trebuie să se asigure că procedurile operatorilor oferă garanții că, în măsura posibilului, carnea […] nu prezintă urme de contaminare, cu materii fecale sau de alt fel”.

11.

Capitolul II partea D stabilește modul în care trebuie efectuate inspecțiile post‑mortem după cum urmează:

[…]

[…]”

12.

Capitolul V din secțiunea II din anexa I stabilește norme referitoare la deciziile privind carnea care trebuie luate după efectuarea controalelor. Punctul (1) litera (s) prevede în special că: „[c]arnea trebuie să fie declarată improprie consumului uman în cazul în care […] prezintă o contaminare cu materii fecale, prin murdărire sau în alt fel”.

13.

Capitolul V partea B din secțiunea IV din anexa I reglementează în mod special inspecția post‑mortem a păsărilor de curte după cum urmează:

14.

Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (denumit în continuare „Regulamentul nr. 882/2004”) ( 4 ) prevede că: „[c]ontroalele oficiale se desfășoară în oricare dintre etapele de producție, prelucrare și distribuire a hranei pentru animale sau alimentelor și a animalelor și produselor animale.”

15.

Potrivit articolului 10 alineatul (1), „[a]tribuțiile referitoare la controalele oficiale se îndeplinesc în general prin utilizarea de metode și tehnici de control adecvate, cum ar fi monitorizarea, supravegherea, verificarea, auditul, inspecția, prelevarea de probe și analiza”.

16.

Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (denumit în continuare „Regulamentul nr. 852/2004”) ( 5 )„contaminare” înseamnă „[…] prezența sau crearea unui pericol”.

17.

Articolul 5 reglementează analiza riscurilor și a punctelor critice de control (HACCP):

„(1)   Operatorii din sectorul alimentar elaborează, aplică și utilizează în permanență o procedură sau mai multe proceduri bazate pe principiile HACCP.

(2)   Principiile HACCP menționate în alineatul (1) constau din următoarele:

[…]”.

18.

Potrivit articolului 3 punctul 14 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (denumit în continuare „Regulamentul nr. 178/2002” sau „Regulamentul privind legislația alimentară generală”) ( 6 )„pericol” înseamnă „un agent biologic, chimic sau fizic aflat în produse alimentare sau hrana pentru animale sau o stare a acestora, având potențialul de a cauza un efect negativ asupra sănătății”.

19.

Articolul 14 stabilește cerințele privind siguranța produselor alimentare:

„(1)   Nu sunt introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță.

(2)   Se spune despre produse alimentare că nu prezintă siguranță atunci când se consideră că acestea:

(3)   Atunci când se determină dacă un produs alimentar prezintă sau nu siguranță, trebuie să se aibă în vedere:

(4)   Atunci când se determină dacă un produs alimentar dăunează sănătății, trebuie să se aibă în vedere:

(5)   Atunci când se determină dacă un produs alimentar nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr‑o substanță străină sau în alt mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere.”

20.

Articolul 6.2 alineatul 1 din Wet van 19 mei 2011, houdende een integraal kader voor regels over gehouden dieren en daaraan gerelateerde onderwerpen (Legea din 19 mai 2011 de stabilire a unui cadru integral pentru dispozițiile privind animalele deținute și chestiuni conexe, denumită în continuare „Legea privind animalele” ( 7 )) prevede următoarele: „Este interzis ca prin sau pe baza unui regulament al administrației publice sau printr‑un decret ministerial să se încalce dispoziții ale regulamentelor Uniunii care se referă la chestiuni cărora li se aplică prezenta lege”.

21.

Conform articolului 8.7 din Legea privind animalele, Minister van Economische Zaken (ministrul economiei) poate aplica o amendă administrativă celui care comite o încălcare în sensul articolului 8.6 alineatul 1 din această lege.

22.

Articolul 2.4 alineatul 1 din Regeling van de Minister van Economische Zaken van 7 december 2012, nr. WJZ/12346914, houdende regels met betrekking tot dierlijke producten (Ordinul nr. WJZ/12346914 al ministrului economiei din 7 decembrie 2012 de stabilire a normelor privind produsele de origine animală, denumit în continuare „Ordinul privind produsele de origine animală” ( 8 )) prevede:

„Prin dispoziții ale regulamentelor Uniunii în sensul articolului 6.2 alineatul 1 din lege se înțelege:

[…]

[…]”

23.

Nederlandse Voedsel- en Warenautoriteit (Autoritatea neerlandeză pentru siguranța alimentelor și a produselor de consum, denumită în continuare „NVWA”) a început în anul 2015 să controleze marile abatoare de păsări printr‑o metodă bazată pe risc. Acest tip de control implică prelevarea zilnică a mai multor eșantioane de la abatoarele menționate. În fiecare schimb de lucru, se controlează de trei ori câte 50 de carcase de pe linia de sacrificare.

24.

Reclamantele din procedura principală reprezintă șapte întreprinderi care operează abatoare de păsări de curte în Țările de Jos. Din controalele (inspecțiile) efectuate de către NVWA în spațiile reclamantelor a rezultat că existau carcase de păsări contaminate. Controalele au fost efectuate la sfârșitul așa‑numitei linii de eviscerare (etapa în care se îndepărtează sistemul gastrointestinal și gușa), înainte de refrigerare. În cadrul controalelor au fost inspectate atât partea exterioară, cât și cea interioară a carcaselor, ocazie cu care au întors uneori și țesut adipos. Au fost constatate trei tipuri de contaminări: materii fecale (denumite de asemenea gunoi de grajd sau conținutul intestinului), conținutul gușii (boabe de cereale sau pielițele interioare ale acestora) și bilă.

25.

La primele două constatări de nerespectare a obligațiilor, reclamantelor le‑au fost aplicate avertismente scrise. În urma celei de a treia constatări de nerespectare a obligațiilor, față de reclamante au fost dispuse măsuri de remediere și li s‑a solicitat să își adapteze procedurile HACCP. Fiecăreia dintre reclamante i‑a fost aplicată de asemenea o amendă de 2500 de euro prin deciziile din 27 noiembrie, din 11 decembrie și din 18 decembrie 2015.

26.

Reclamantele au formulat contestații împotriva acestor decizii la Staatssecretaris van Economische Zaken (Secretarul de Stat pentru afaceri economice) (denumit în continuare „pârâtul”). Prin deciziile din 29 aprilie, din 2 mai și din 3 mai 2016 (denumite în continuare „deciziile atacate”) pârâtul a respins contestațiile reclamantelor ca neîntemeiate.

27.

Reclamantele au formulat o acțiune împotriva deciziilor atacate la Rechtbank Rotterdam (Tribunalul din Rotterdam, Țările de Jos). Reclamantele contestă în special faptul că amenzile au fost aplicate pentru contaminarea care a apărut pe linia „gata pentru gătit”. Ele subliniază faptul că în această etapă ar fi însă prea „devreme” să se examineze dacă există urme de contaminare pe carcase și, în caz afirmativ, să se impună amenzi. De asemenea, reclamantele contestă posibilitatea de contaminare a carcaselor cu materii fecale, cu conținutul gușii sau cu bilă. Ele pun la îndoială de asemenea modul în care au fost efectuate controalele.

28.

Acesta este contextul de fapt și de drept în care Rechtbank Rotterdam (Tribunalul din Rotterdam) a hotărât să suspende procedura și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

29.

Reclamantele, guvernele danez, german, neerlandez și finlandez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. La data de 4 octombrie 2018 a avut loc o ședință, în care au prezentat observații orale reclamantele, guvernele danez și neerlandez și Comisia.

30.

În esență, cele cinci întrebări adresate de instanța de trimitere vizează trei teme. Prima temă se referă la interpretarea domeniului de aplicare al noțiunii de contaminare prevăzute la punctul 5 din capitolul IV din secțiunea II din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 (denumit în continuare „punctul 5”) (întrebările 2 și 5 și, parțial, întrebarea 1). A doua temă privește natura și conținutul obligațiilor prevăzute la punctul 5 și de asemenea la punctul 8 din aceeași anexă (denumit în continuare „punctul 8”) în sarcina abatoarelor de păsări, precum și etapa exactă din procesul de sacrificare în care trebuie îndeplinite aceste obligații (întrebarea 3 și, parțial, întrebarea 1). Cea de a treia temă se referă la controalele oficiale prin intermediul cărora poate fi evaluată îndeplinirea acestor obligații distincte (întrebarea 4 și, parțial, întrebarea 1).

31.

În cadrul prezentelor concluzii, preferăm să analizăm întrebările adresate de instanța de trimitere în contextul problemelor specifice pe care le abordează: (A) ce anume trebuie să controleze autoritățile în cadrul procesului, (B) momentul din cadrul procesului în care trebuie efectuate aceste controale și (C) cine trebuie să efectueze asemenea controale și care este temeiul legal al controalelor. După analizarea în acest mod a principalelor probleme ridicate în prezenta cauză, considerăm că va deveni destul de clar răspunsul la întrebările precise adresate de instanța de trimitere (D).

32.

Potrivit punctului 5, „este necesar ca asomarea, sângerarea, jumulirea sau deplumarea, eviscerarea și orice altă pregătire să fie efectuate fără nici o întârziere nejustificată, astfel încât să fie evitată orice contaminare a cărnii. Este necesar, în special, să fie luate măsuri pentru evitarea deversării conținutului tubului digestiv în timpul eviscerării” ( 9 ).

33.

Potrivit punctului 8, „după inspecția veterinară și eviscerare, este necesar ca animalele sacrificate să fie curățate și refrigerate, de îndată ce acest lucru este posibil, la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C, cu excepția cazului în care tranșarea este efectuată la cald”.

34.

În cadrul acestei subsecțiuni ne vom ocupa mai întâi de problema dacă punctele 5 și 8 se referă numai la contaminarea vizibilă, având în vedere că instanța de trimitere a formulat întrebările numai cu privire la acest anumit tip de contaminare (1). Apoi, vom examina sursele de contaminare la care se face referire la punctul 5, în special aspectul dacă contaminarea poate fi cauzată de materii fecale, de bilă și de conținutul gușii (2).

35.

În formularea întrebărilor sale, și în special a primei întrebări, instanța de trimitere s‑a limitat la „contaminarea vizibilă”. Înțelegem că această axare specifică și oarecum limitată este consecința contextului de fapt din litigiul principal. Într‑adevăr, cazul din speță privește numai o pretinsă contaminare vizibilă a carcaselor de păsări.

36.

Cu toate acestea, întrucât se solicită o interpretare generală/generalizată a unei noțiuni de drept al Uniunii, și anume aceea de „contaminare”, se impune o clarificare inițială.

37.

În opinia noastră, nu există niciun motiv pentru a izola contaminarea vizibilă în scopul de a interpreta Regulamentul nr. 853/2004 în ceea ce privește aplicarea acestuia în cazul păsărilor. Toți participanții la ședință au fost de acord că punctul 5 și, prin extensie logică, și punctul 8 vizează atât contaminarea vizibilă, cât și contaminarea invizibilă. Aceasta rezultă din modul de redactare, din contextul și din finalitatea acestora.

38.

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a punctelor 5 și 8, trebuie să remarcăm de la bun început că niciuna dintre aceste două dispoziții citate de instanța de trimitere nu își limitează sfera de aplicare la contaminarea vizibilă. La punctul 8 nu este utilizată expres această noțiune. Punctul 5 se referă la contaminare în general, fără a opera vreo distincție între contaminarea vizibilă și cea invizibilă.

39.

În al doilea rând, din perspectivă sistematică, reiese că Regulamentul nr. 853/2004 menționează în mod expres doar o singură dată „contaminarea vizibilă”, cu referire la cazul particular al ungulatelor domestice ( 10 ). Prin urmare, în cazul în care a dorit să utilizeze această noțiune în sens restrâns, legiuitorul Uniunii a utilizat‑o astfel în mod expres, într‑un caz în care se pare că a fost necesară o asemenea distincție. În schimb, nu există o asemenea limitare în cazul păsărilor.

40.

În al treilea rând, această interpretare este susținută și de interpretarea sistematică a punctelor 5 și 8 nu doar în cadrul Regulamentului nr. 853/2004, dar și în afara acestuia, în cadrul altei legislații. Mai multe dispoziții ale acestui din urmă regulament se referă într‑adevăr la obligația abatoarelor de păsări de a preveni contaminarea, fără alte explicații suplimentare privind tipul de contaminare. De exemplu, pentru a evita contaminarea sau contaminarea încrucișată între linii, abatoarele trebuie să asigure separarea fizică a etapelor din procesul de sacrificare și că etapele respective sunt efectuate la momente diferite ( 11 ). Astfel, trebuie să se adopte toate măsurile de precauție necesare pentru a evita contaminarea carcaselor în cazurile în care acestea din urmă sunt supuse unui proces de refrigerare prin imersiune ( 12 ). În plus, în afara cadrului Regulamentului nr. 853/2004, care vizează numai produsele alimentare de origine animală, articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare în general oferă o definiție largă a noțiunii „contaminare” care înseamnă „prezența sau crearea unui pericol” ( 13 ). Noțiunea de „pericol” este definită ea însăși în mod larg la articolul 3 punctul 14 din Regulamentul nr. 178/2002, care stabilește principiile generale ale legislației alimentare, drept „un agent biologic, chimic sau fizic aflat în produse alimentare sau hrana pentru animale sau o stare a acestora, având potențialul de a cauza un efect negativ asupra sănătății”.

41.

În al patrulea și ultimul rând, finalitatea generală a Regulamentului nr. 853/2004 indică în plus faptul că orice tip de contaminare, vizibilă sau invizibilă, intră în domeniul de aplicare al acestei noțiuni. Potrivit considerentului (9), prin acest regulament se urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului în domeniul siguranței alimentelor. Nu se poate însă afirma că un asemenea standard ridicat ar fi atins prin concentrarea numai asupra contaminării vizibile. Acest lucru este cu atât mai evident în privința păsărilor, în cazul cărora – astfel cum au arătat reclamantele – contaminarea se produce în principal din cauza pielii, a picioarelor și a penajului lor și este în fapt foarte probabil să fie invizibilă.

42.

Prin urmare, considerăm că obligația prevăzută la punctul 5 de a evita contaminarea cărnii include atât contaminarea vizibilă, cât și contaminarea invizibilă.

43.

A doua întrebare a instanței de trimitere se referă la trei surse potențiale de contaminare (vizibilă) pe care abatoarele de păsări ar trebui să le evite. Intră materiile fecale, bila și conținutul gușii în domeniul de aplicare al punctului 5 coroborat cu punctul 8?

44.

Potrivit reclamantelor, răspunsul este negativ. În special, în ceea ce privește bila, nu se poate considera că aceasta este o contaminare, pentru că este sterilă din punct de vedere microbiologic. În ceea ce privește conținutul gușii, nici acesta nu poate fi calificat drept contaminare, pentru că nu face parte din conținutul stomacului și nici al intestinelor, astfel încât nu este vizat de punctul 5.

45.

Guvernul neerlandez împreună cu guvernele danez, german și finlandez și cu Comisia susțin că materiile fecale, bila și conținutul gușii toate pot constitui contaminări, deoarece toate fac parte din „tubul digestiv”, care este termenul folosit în majoritatea versiunilor lingvistice ale punctului 5, însă nu și în versiunea neerlandeză.

46.

Suntem de acord. Materiile fecale, bila și conținutul gușii prezente pe o carcasă pot fi considerate contaminare în sensul Regulamentului nr. 853/2004, în special în sensul punctului 5 din acesta.

47.

În primul rând, punctul 5 nu conține nicio definiție explicită a surselor de contaminare posibile. Structura normei de la punctul 5 sugerează însă că există o corelație între deversarea conținutului tubului digestiv în timpul eviscerării și contaminarea cărnii. Într‑adevăr, în timp ce prima teză a punctului 5 impune la modul general ca diferitele etape ale procesului de sacrificare de pe linia „gata pentru gătit” să fie executate de o manieră care să evite contaminarea cărnii, a doua teză impune în mod specific adoptarea de măsuri „pentru evitarea deversării conținutului tubului digestiv în timpul eviscerării”. Prin urmare, este evident că conținutul tubului digestiv a fost considerat o sursă de contaminare (a cărnii), ceea ce constituie o explicație pentru cerința de a evita deversarea.

48.

În al doilea rând, în ceea ce privește în mod special noțiunea „conținut al tubului digestiv”, instanța de trimitere, la fel ca alți participanți la procedura desfășurată în fața Curții, a subliniat variațiile existente între diferitele versiuni lingvistice ale celei de a doua teze a punctului 5. În timp ce versiunile neerlandeză și germană au un sens mai restrâns, întrucât se referă numai la conținutul stomacului și al intestinului ( 14 ), majoritatea celorlalte versiuni lingvistice se referă în termeni mai largi la conținutul tubului digestiv ( 15 ).

49.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții în acest sens, în cazul în care există variații între diferite versiuni lingvistice, caracterul deopotrivă autentic al tuturor limbilor Uniunii exclude ca textul să fie luat în considerare în mod izolat în una dintre versiunile sale. Trebuie să se recurgă la economia generală și la obiectivele dispozițiilor respective, în special din perspectiva tuturor celorlalte versiuni lingvistice oficiale ( 16 ).

50.

Folosind o logică simplă, având în vedere modul în care se desfășoară procesul de sacrificare, considerăm că ar fi bizar ca, atunci când a stabilit o interdicție privind materiile care nu trebuie să se deverseze peste carcase, legiuitorul european să fi avut intenția să creeze o diferențiere între conținutul a ceea ce a fost îndepărtat fără deosebire prin eviscerare din carcasa unei păsări. Astfel, în opinia noastră, punctul 5 ar trebui interpretat în sensul că impune ca în timpul eviscerării abatoarele să fie obligate să adopte măsuri pentru a evita deversarea pe carcase a „conținutului tubului digestiv”. O interpretare firească a acestei noțiuni largi cuprinde nu doar toate organele, dar și conținutul organelor care fac parte din sistemul digestiv, de la cavitatea bucală la rect. Prin urmare, punctul 5 cuprinde în mod necesar ficatul (și bila), intestinele (și materiile fecale), gușa (și conținutul său).

51.

În al treilea rând, astfel cum am menționat mai sus ( 17 ), legiuitorul Uniunii a dorit să încurajeze atingerea unui standard înalt pentru siguranța alimentară prin reținerea unei noțiuni extinse de contaminare, care să includă orice agent biologic, chimic sau fizic din produsele alimentare sau din hrana animalelor, precum și starea acestora care ar putea avea efecte nefaste asupra sănătății. În această privință, astfel cum a arătat guvernul neerlandez, cele trei surse de contaminare posibile menționate mai sus, inclusiv bila, pot conține bacterii.

52.

În al patrulea și ultimul rând, din perspectiva bunului‑simț poate, dacă acesta nu a fost încă eviscerat din acest domeniu al dreptului, trebuie să dăm dreptate guvernului danez care afirmă că noțiunea de contaminare nu poate fi redusă la sensul că produsele alimentare sunt dăunătoare sănătății. Contaminarea produselor alimentare trebuie să includă de asemenea și situația în care carnea este pur și simplu improprie pentru consumul uman ( 18 ), chiar dacă acest consum nu generează imediat intoxicații alimentare sau orice alt efect nociv direct asupra sănătății unei persoane. Prin urmare, chiar dacă s‑ar dovedi că o carcasă care conține materii fecale, bilă sau conținut de gușă reziduale nu este în mod direct nocivă pentru sănătate la nivel microbiologic, astfel cum au arătat reclamantele, se poate încă afirma cu certitudine că – exceptând poate gusturile extravagante ale unor gurmeți mai speciali – există o probabilitate ridicată ca o astfel de carne să fie improprie pentru consumul uman (obișnuit).

53.

În rezumat, punctul 5 din capitolul IV din secțiunea II din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 trebuie interpretat în sensul că se aplică contaminării cu materii fecale, cu bilă și cu conținutul gușii.

54.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească care este natura și conținutul obligațiilor prevăzute de Regulamentul nr. 853/2004 pentru abatoarele de păsări în ceea ce privește contaminarea (vizibilă). Prevăd punctele 5 și 8 că o carcasă de pasăre nu trebuie să mai conțină niciun fel de contaminare (vizibilă) după eviscerare și curățare? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească, prin intermediul celei de a treia întrebări, când trebuie să aibă loc curățarea în cadrul procesului de sacrificare. În special, aceasta trebuie să aibă loc imediat după eviscerare sau poate să aibă loc și într‑o etapă ulterioară, poate chiar în timpul refrigerării, al tranșării sau al ambalării?

55.

Aceste întrebări invită Curtea să examineze două aspecte strâns legate între ele. Mai întâi, se ridică problema ce fel de obligație este impusă abatoarelor de păsări referitor la contaminare și dacă natura obligației se modifică pe durata procesului de sacrificare? Apoi, când trebuie să aibă loc operațiunea de curățare punctuală prevăzută la punctul 8?

56.

În prezenta secțiune vom (1) explica de ce sfera și natura obligației diferă în funcție de etapa procesului de sacrificare și (2) de ce curățarea, prevăzută la punctul 8, trebuie să aibă loc după inspecția post‑mortem și eviscerare, dar înainte de refrigerare.

57.

Potrivit reclamantelor, abatoarele de păsări sunt supuse unei „obligații de mijloace” (toate eforturile) pe tot parcursul procesului de sacrificare. Deoarece prevenirea completă a deversării conținutului tubului digestiv în timpul eviscerării este imposibilă, abatoarele au obligația să facă tot posibilul pentru a evita contaminarea cărnii. O asemenea obligație există și în etapa eviscerării sau a curățării. Astfel, nu se poate impune, în temeiul punctului 5 sau al punctului 8, ca la finalul liniei „gata pentru gătit” și înainte de refrigerare să nu apără deversări și carcasele să fie complet curate – opinie exprimată de asemenea de instanța de trimitere. Punctul 8 nu prevede niciun rezultat anume după curățare (precum „să nu existe contaminări vizibile”). Reclamantele învederează că urmele vizibile de contaminare pot fi îndepărtate și într‑o etapă ulterioară, în timpul tranșării sau al ambalării, astfel încât nu li se poate impune o obligație de rezultat strictă („standardul toleranță zero”) în această privință după eviscerare și curățare și înainte de refrigerare. Potrivit acestora, ar fi nerealist din punct de vedere tehnic să se impună un standard atât de înalt, din cauza vitezei liniei de sacrificare în cadrul procesului mecanic. În plus, cerința privind îndepărtarea contaminării vizibile după eviscerare și înainte de refrigerare nu are niciun temei științific, întrucât contaminarea se poate produce, de regulă, anterior, atunci când pasărea este deplumată.

58.

Cu câteva variații minore, ceilalți participanți la procedura desfășurată în fața Curții fac diferența în esență între obligațiile abatoarelor din etapa de eviscerare și cele din etapa de curățare. Pe de o parte, eviscerarea trebuie realizată cu diligență, pentru a evita contaminarea. Pe de altă parte, după eviscerare și înainte de refrigerare, după finalizarea curățării, carcasele trebuie să fie curate și să nu prezinte contaminări, dat fiind că scopul curățării este de a îndepărta orice contaminare vizibilă reziduală.

59.

Suntem în mare parte de acord cu această ultimă opinie.

60.

Punctele 5 și 8 cuprind două obligații diferite, însă complementare, care se aplică în diferitele etape ale procesului de sacrificare. Până în etapa în care eviscerarea a fost finalizată, există o obligație de diligență: liniile de sacrificare trebuie concepute și operate într‑un mod care să asigure prevenirea contaminării în cea mai mare măsură posibilă din punct de vedere tehnic (punctul 5). După eviscerare, inspecția post‑mortem și curățare, abatoarele trebuie să se asigure că carcasele nu prezintă contaminări (punctul 8).

61.

În primul rând, din modul de redactare a punctului 5 rezultă că abatoarele de păsări trebuie să adopte la timp toate măsurile necesare pentru a evita contaminarea cărnii în fiecare etapă a procesului de sacrificare, și anume în timpul asomării, al sângerării, al jumulirii sau al deplumării, al eviscerării sau în timpul oricărei alte pregătiri. În special, abatoarele trebuie să depună toate eforturile pentru a asigura că eviscerarea nu va avea loc într‑un mod care să permită deversarea pe carcase a conținutului tubului digestiv, ceea ce – astfel cum am arătat mai sus ( 19 ) ‑ ar constitui o sursă de contaminare.

62.

În al doilea rând, interpretarea sistematică a punctului 5 relevă faptul că nu a fost intenția legiuitorul Uniunii să impună ca eviscerarea, care este una dintre etapele procesului de sacrificare, să fie întotdeauna foarte curată și să nu genereze niciodată contaminări. Acest lucru ar fi nu doar nerezonabil, dar ar și face oarecum superfluă inspecția post‑mortem. Astfel cum rezultă într‑adevăr din punctele 6 și 7, care sunt o continuare logică a punctului 5, părțile declarate improprii pentru consumul uman după inspecția post‑mortem trebuie să fie evacuate cât mai curând posibil din zona curată a unității și viscerele care rămân în carcasă să fie înlăturate în întregime cât mai curând posibil. Aceste norme indică în mod clar că abatoarele pot, în etapa imediat următoare, să se ocupe și să remedieze eventualele problemele care au apărut în timpul eviscerării. Fie eviscerarea este finalizată într‑un anumit mod, fie întreaga carcasă trebuie eliminată.

63.

În această ultimă privință, trebuie remarcat faptul că carnea trebuie să fie declarată improprie consumului uman în cazul în care prezintă o contaminare cu materii fecale, prin murdărire sau în alt fel ( 20 ). Totuși, în opinia noastră, astfel cum în mod rațional a arătat guvernul danez în ședință, această obligație trebuie interpretată strict în cazul unei contaminări mai mari de acest tip. În cazul în care contaminarea este minoră, carcasa trebuie curățată corect înainte de refrigerare. Dacă această curățare nu a avut loc sau nu este posibilă, carnea trebuie să fie declarată în final ca improprie pentru consumul uman.

64.

În al treilea rând, mai multe alte dispoziții cuprinse în diferite acte legislative relevante ale Uniunii confirmă faptul că obligația de prevenire a contaminării în etapa de eviscerare este o obligație de „mijloace” sau de „diligență”. Procesele de sacrificare trebuie concepute astfel încât se împiedice contaminarea cărnii în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic. De exemplu, trebuie să existe o separare fizică a animalelor și o separare în spațiu și în timp a diferitor segmente ale procesului de sacrificare în vederea evitării oricărei contaminări încrucișate ( 21 ). Procedurile din abatoare bazate pe principiile HACCP trebuie să prevină, să elimine sau cel puțin să reducă la un nivel acceptabil riscurile ( 22 ). De asemenea, în strânsă legătură cu problema contaminării vizibile, punctul 2 litera (b) din capitolul I din secțiunea I din anexa I la Regulamentul nr. 854/2004 impune ca medicul veterinar oficial să se asigure că procedurile operatorilor oferă garanții că, în măsura posibilului, carnea nu prezintă urme de contaminare, cu materii fecale sau de alt fel.

65.

În consecință, astfel cum au consimțit în unanimitate toți participanții la procedura desfășurată în fața Curții, rezultă că punctul 5 trebuie interpretat în sensul că impune abatoarelor să opereze linia de sacrificare, în special în privința eviscerării, într‑un mod care să asigure prevenirea contaminării în cea mai mare măsură posibilă din punct de vedere tehnic.

66.

Pentru claritate și deoarece reclamantele au pus în discuție mai multe argumente legate de procesele mecanice care au loc în cadrul procesului de sacrificare dorim să facem următoarea precizare. În opinia noastră, „imposibilitatea tehnică” este o categorie diferită de „posibil din punct de vedere tehnic, însă foarte oneros”. Necesitatea unei restructurări potențiale a procesului de producție și/sau a suportării unor costuri suplimentare pentru operatorii de abatoare, cu consecința că procesul va deveni mai puțin profitabil (de exemplu, dacă aceasta ar avea ca rezultat că pe linie ar fi sacrificați mai puțini pui decât numărul aproximativ actual de 10000 de pui pe oră, astfel încât să poată fi alocată o durată mai mare pentru curățare), se încadrează în mod evident în cea de a doua categorie.

67.

Pe de altă parte, obligația stabilită la punctul 8 vizează o altă etapă (succesivă) a procesului de sacrificare, și anume finalul liniei „gata pentru gătit”. Aceasta este de asemenea de natură diferită. Punctul 8 stabilește o obligație suplimentară și mai imperioasă pentru abatoare, referitoare la o etapă ulterioară a procesului, în care carnea este gata pentru consum. În acest moment, abatorul trebuie să se asigure că carnea nu prezintă contaminări în această ultimă etapă.

68.

Admitem faptul că punctul 8 nu se referă în mod expres la contaminare. Acesta menționează numai cerințele de a curăța și de a refrigera carnea după eviscerare și inspecție. Cu toate acestea, suntem de acord cu guvernul neerlandez că scopul curățării din această etapă este de a înlătura orice contaminare reziduală – vizibilă, desigur. Reiterăm că, astfel cum, în opinia noastră, în mod rezonabil a sugerat guvernul danez ( 23 ), dacă o contaminare majoră ar trebui să determine excluderea cărnii ca improprie pentru consumul uman în etapa inspecției post‑mortem, atunci o contaminare minoră poate fi permisă, dar, în acest caz, ar trebui să fie curățată temeinic pentru a deveni proprie consumului uman.

69.

Prin urmare, din coroborarea punctelor 5 și 8 rezultă că, în primul rând, până la momentul inspecției post‑mortem procesele de sacrificare trebuie să se deruleze astfel încât să se evite, pe cât posibil, orice contaminare. În al doilea rând și în orice caz, păsările sacrificate nu trebuie să prezinte contaminări după curățare.

70.

Părțile interesate au adoptat două puncte de vedere diferite referitoare la momentul exact la care curățarea prevăzută la punctul 8 ar trebui să aibă loc în cursul procesului de sacrificare.

71.

Potrivit reclamantelor, faptul că la punctul 8 se face mai întâi referire la curățare și abia apoi la refrigerare nu înseamnă că curățarea trebuie să se finalizeze înainte de refrigerare. Din această prevedere rezultă doar că curățarea trebuie să fi început înainte de refrigerare. În schimb, guvernul neerlandez și ceilalți participanți susțin cu convingere că curățarea ar trebui să intervină (și să se finalizeze) anterior refrigerării, întrucât este ultima dată când carnea poate fi curățată în timpul procesului de sacrificare. Ar fi prea târziu dacă curățarea ar trebui să aibă loc în etapa de tranșare sau de dezosare, care, în treacăt fie spus, este reglementată în capitolul V, iar nu în capitolul IV din secțiunea II din anexa III.

72.

În opinia noastră este cât se poate de evident că curățarea impusă la punctul 8 ar trebui să intervină și să se finalizeze anterior refrigerării.

73.

Admitem faptul că din perspectiva unei interpretări literale punctul 8 este oarecum neclar. Se prevede că „după inspecția veterinară și eviscerare, este necesar ca animalele sacrificate să fie curățate și refrigerate, de îndată ce acest lucru este posibil, la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C, cu excepția cazului în care tranșarea este efectuată la cald”. Ordinea activităților descrise ar putea însemna că inspecția are loc înainte (iar nu după) eviscerare și că într‑adevăr animalele sacrificate trebuie curățate și refrigerate. Dacă ne concentrăm asupra conjuncției „și”, se poate argumenta din punct de vedere literal că ambele activități pot avea loc simultan.

74.

Cu toate acestea, atât structura, cât și logica se opun unei astfel de interpretări a acestei prevederi.

75.

În primul rând, ordinea și structura fiecărui punct în parte din capitolul IV din secțiunea II din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 relevă în mod clar că primo carcasele sunt supuse unei inspecții veterinare ante‑mortem, secundo că sunt sacrificate (toți pașii sunt prevăzuți la punctul 5) și tertio că sunt supuse inspecției post‑mortem (punctul 6). Astfel, în lumina celor două seturi de inspecții care trebuie efectuate, secvența cronologică expresă nu pare a fi complet eronată. Curățarea trebuie să aibă loc după inspecție (inspecția post‑mortem) și anterior refrigerării.

76.

În al doilea rând, această interpretare a punctului 8 este confirmată de rațiunea curățării cu apă, și anume de a îndepărta orice contaminare (vizibilă). În pofida afirmațiilor reclamantelor referitoare la echivalența tuturor operațiunilor de curățare care au loc pe parcursul procesului de sacrificare, pasul de curățare menționat la punctul 8 este determinant prin natura sa, întrucât, astfel cum am subliniat în secțiunea precedentă din prezentele concluzii, această curățare punctuală este indispensabilă pentru îndepărtarea contaminărilor reziduale. Acesta fiind scopul său, ar fi oarecum ilogic din punct de vedere practic dacă curățarea ar trebui să aibă loc înainte de inspecția post‑mortem sau după refrigerare. În primul scenariu, inspectorul nu ar putea să își îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle privind inspecția, întrucât, în special, nu ar putea depista urme importante de contaminare (pentru că ar fi îndepărtate prin spălare). În cel de al doilea scenariu, există riscul – la care se face aluzie la punctul 9 litera (a) din capitolul IV din secțiunea II din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 ( 24 ) – de contaminare încrucișată a carcaselor, în cazul în care o carcasă murdară ar fi supusă procesului de refrigerare prin imersiune.

77.

În al treilea rând, al doilea scenariu evidențiază de asemenea tocmai scopul și natura diferite ale contactului pe care carcasele îl au cu apa în etapa de curățare spre deosebire etapa de refrigerare. Într‑adevăr, astfel cum au sugerat reclamantele, imersarea carcaselor într‑un bazin cu apă la o anumită temperatură în scopul de a le refrigera poate avea, într‑o anumită măsură, și efectul de curățare a acestora. Totuși, chiar dacă în această etapă nu se ține seama de problema contaminării, analizată la punctul anterior, adevărul este că refrigerarea (precum și tranșarea și ambalarea) face parte pur și simplu dintr‑un proces distinct, care are loc după finalizarea etapei „gata pentru gătit”, scopul acesteia nemaifiind de a pregăti carnea „gata pentru gătit”, ci de a o pregăti pentru distribuție.

78.

În rezumat, obligația prevăzută la punctul 8 ca „animalele să fie curățate” implică și obligația de a îndepărta orice contaminare reziduală după eviscerare și curățare dar, în mod vădit, înainte de începerea procesului de refrigerare.

79.

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească modul în care trebuie efectuate controalele oficiale, în special dacă autoritatea competentă poate să scoată carcase de pe linia de sacrificare și să le controleze atât pe partea exterioară, cât și pe partea interioară, precum și sub țesuturile adipoase cu privire la contaminări vizibile.

80.

Toți participații la procedură au răspuns afirmativ la această întrebare, cu toate că reclamantele contestă standardul de toleranță zero pe care l‑ar fi aplicat organele de control abilitate.

81.

Remarcăm cu titlu preliminar că se pare că există o anumită neînțelegere în ceea ce privește natura și temeiul legal al controalelor în discuție în litigiul principal. Instanța de trimitere se referă la o dispoziție a Regulamentului nr. 854/2004 dedicată inspecțiilor post‑mortem, și anume punctul 1 din partea D din capitolul II din secțiunea I din anexa I. Totuși, potrivit reclamantelor, inspecția post‑mortem nu include verificări privind prezența contaminărilor pe carcase. O asemenea verificare ar fi lipsită de logică, având în vedere că inspecția post‑mortem nu are loc la finalul, ci la mijlocul procesului „gata pentru gătit”, după care carcasele vor mai fi încă supuse câtorva proceduri de curățare. Guvernul neerlandez afirmă că, întrucât controalele în discuție implică prelevarea de eșantioane după inspecția port‑mortem și după curățare, acestea nu au ca scop depistarea unor eventuale boli. Temeiul legal al acestora ar putea, așadar, să fie mai degrabă articolul 4 din Regulamentul nr. 854/2004 și articolele 3 și 10 din Regulamentul nr. 882/2004. Guvernul danez consideră că dispoziția relevantă ar putea fi și punctul 1 din partea B din capitolul V din secțiunea IV din anexa I la Regulamentul nr. 854/2004 referitor la eșantioane și la inspecția zilnică a viscerelor.

82.

Pornind de la afirmațiile făcute de guvernul neerlandez, fără a exclude însă și alte temeiuri legale care ar putea fi relevante ( 25 ), care, în final, trebuie identificate de instanța națională, rezultă într‑adevăr că articolele 3 și 10 din Regulamentul nr. 882/2004, care privesc controalele oficiale efectuate, în general, pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare, ar putea constitui temeiul legal pentru controalele în discuție în litigiul principal. În special, articolul 3 alineatul (3) prevede că „[c]ontroalele oficiale se desfășoară în oricare dintre etapele de producție, prelucrare și distribuire a hranei pentru animale sau alimentelor și a animalelor și produselor animale”. Articolul 10 alineatul (2) litera (b) punctul (i) prevede mai exact inspecția hranei pentru animale și a produselor alimentare în special prin prelevări de probe.

83.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra întinderii puterilor conferite medicilor veterinari oficiali, asupra căreia se concentrează instanța de trimitere, observăm că dispozițiile ultimului regulament menționat nu se referă la acțiuni concrete. Acesta este redactat în sens larg. Rezultă astfel că puterile de control ale organelor oficiale de control pot include o inspecție post‑curățare și ante‑refrigerare a părților externe și interne și a țesutului adipos dintr‑un eșantion de carcase luate de pe linia de sacrificare pentru facilitarea controlului. Rezultă, așadar, suficient de clar că autoritățile naționale competente sunt abilitate să realizeze verificări în orice etapă a procesului de sacrificare.

84.

Răspunsul la întrebarea când poate fi realizată o inspecție este, desigur, diferit de răspunsul la întrebarea ce anume poate fi inspectat și conform cărui criteriu. Răspunsul la această din urmă întrebare trebuie dat prin trimitere la sfera și natura obligațiilor schițate deja mai sus ( 26 ): răspunsul va depinde de aspectul dacă inspectorii au verificat respectarea obligațiilor prevăzute la punctul 5 sau a celor prevăzute la punctul 8. După stabilirea acestui lucru, standardul exact pe care inspectorii îl pot aplica în mod rezonabil va deveni, la rândul său, clar.

85.

Având în vedere informațiile limitate oferite cu privire la natura factuală și juridică precisă a controalelor în discuție, nu pot fi oferite mai multe îndrumări în această privință, cu excepția observației generale că, precum în cazul oricăror alte controale, și acestea trebuie realizate în mod rezonabil și proporțional. În funcție de aspectele care trebuie verificate și de etapa procesului de sacrificare în care are loc controlul, mijloacele selectate pentru realizarea inspecțiilor punctuale (numărul de eșantioane, dacă linia trebuie oprită sau nu sau dacă păsările care servesc de eșantion sunt luate de pe linia în funcțiune etc.) trebuie să fie adecvate pentru ceea ce urmează a fi inspectat (și să permită, bineînțeles, acestor controale să fie reprezentative), dar nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru efectuarea corespunzătoare a acestor controale.

86.

După conturarea celor trei teme în jurul cărora gravitează cele cinci întrebări ale instanței de trimitere, în continuare vom schița, pentru claritate, răspunsuri concise pentru fiecare dintre întrebările adresate.

87.

Răspunsul la prima întrebare trebuie să fie afirmativ. Dacă controalele în discuție sunt efectuate după eviscerare și curățare, verificându‑se astfel respectarea punctului 8, nu ar mai trebui să existe nicio contaminare, în special contaminări vizibile.

88.

În pofida altor aspecte puse în discuție de instanța de trimitere și în special în pofida argumentelor foarte detaliate prezentate de reclamante în cadrul ședinței, considerăm că această Curte nu are competența să depășească cadrul acestei afirmații. Admițând, desigur, natura inerent captivantă a discuției privind aspectul dacă una sau două urme (și, eventual, cu ce diametrul) de materii fecale sau de bilă lângă anus în partea interioară a unei carcase mai pot constitui un grad „acceptabil” de contaminare (astfel cum au ilustrat printr‑un exemplu reclamantele în timpul ședinței), precizăm că rolul Curții nu este de a aprecia elementele de fapt și nici de a le evalua în scopul soluționării unei cauze pendinte la instanța de trimitere.

89.

Prin urmare, și la a doua întrebare răspunsul trebuie să fie afirmativ: noțiunea de contaminare include contaminarea cu materii fecale, cu bilă și cu conținutul gușii.

90.

Referitor la cea de a treia întrebare, curățarea trebuie să aibă loc după eviscerare, de îndată ce acest lucru este posibil, astfel cum se menționează la punctul 8, și înainte de începerea procesului de refrigerare, tranșare sau ambalare.

91.

În legătură cu cea de a patra întrebare, în pofida unei anumite lipse de claritate în privința aspectelor verificate și a dispoziției din dreptul Uniunii în temeiul căreia a avut loc verificarea, este foarte clar că autoritățile publice pot să îndepărteze mai multe carcase de pe linia de sacrificare și să verifice respectarea cerințelor aferente fiecărei etape, în special după curățare, datorită naturii determinante a operațiunii în urma căreia pasărea este „gata pentru gătit”. Ce în mod exact poate fi controlat și conform căror standarde depinde de etapa în care are loc inspecția și, prin urmare, de faptul dacă se verifică respectarea obligațiilor prevăzute la punctul 5 sau la punctul 8 ori de orice altă dispoziție aplicabilă.

92.

Având în vedere răspunsurile oferite mai sus, în special răspunsul la prima întrebare, nu mai este necesar să se răspundă la cea de a cincea întrebare.

93.

În lumina considerațiilor ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Rechtbank Rotterdam (Tribunalul din Rotterdam, Țările de Jos) după cum urmează: