This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62016TN0633
Case T-633/16: Action brought on 6 September 2016 — Bilde v Parliament
Cauza T-633/16: Acțiune introdusă la 6 septembrie 2016 – Bilde/Parlamentul
Cauza T-633/16: Acțiune introdusă la 6 septembrie 2016 – Bilde/Parlamentul
JO C 383, 17.10.2016, p. 27–28
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
17.10.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 383/27 |
Acțiune introdusă la 6 septembrie 2016 – Bilde/Parlamentul
(Cauza T-633/16)
(2016/C 383/36)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Dominique Bilde (Lagarde, Franța) (reprezentant: G. Sauveur, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei Secretarului general al Parlamentului European din 23 iunie 2016, notificată la 6 iulie 2016, care prevede că „o sumă de 40 320 de euro a fost plătită în mod nejustificat în favoarea doamnei Dominique BILDE” și care obligă ordonatorul competent și contabilul instituției să efectueze recuperarea acestei sume; |
— |
anularea deopotrivă a notificării și a măsurilor de executare a deciziei citate anterior cuprinse în scrisorile directorului general al finanțelor din 30 iunie și iulie 2016, numărul de referință D 201921 și D 312551; și |
— |
anularea în totalitate a notei de debit nr. 2016-889 semnată de același director general al finanțelor la 29 iunie 2016; |
— |
atribuirea în favoarea reclamantei a sumei de 20 000 de euro cu titlu de reparare a prejudiciului moral care rezultă în același timp din acuzațiile neîntemeiate emise anterior rezultatelor anchetei, din atingerea adusă imaginii sale și din problemele foarte importante pe care decizia atacată le-a cauzat vieții sale personale și politice; |
— |
atribuirea în favoarea reclamantei și a sumei de 15 000 de euro cu titlu de cheltuieli efectuate pentru plata asistenței juridice, pentru prezentarea prezentei acțiuni, costurile aferente copierii și depunerii prezentei acțiuni și a înscrisurilor anexate la aceasta și obligarea Parlamentului European la plata acestei sume; |
— |
obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată; |
— |
în subsidiar, în cazul în care Tribunalul nu s-ar considera în totalitate convins de pertinența și de sinceritatea motivelor de drept și de fapt prezentate de reclamantă, în interesul bunei administrări a justiției, ținând seama de conexitatea indiscutabilă între faptele pretinse pe care se întemeiază decizia atacată și cele care fac obiectul anchetei penale inițiate de președintele Parlamentului European:
|
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă unsprezece motive care sunt în esență identice sau similare cu cele invocate în cadrul cauzei T-624/16, Gollnisch/Parlamentul.