1

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 16 martie 2016, Frucona Košice/Comisia (T‑103/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2016:152), prin care s‑a anulat Decizia 2014/342/UE a Comisiei din 16 octombrie 2013 privind ajutorul de stat SA.18211 (C 25/2005) (ex NN 21/2005) acordat de Republica Slovacă societății Frucona Košice a.s. (JO 2014, L 176, p. 38, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Istoricul litigiului este rezumat după cum urmează la punctele 1-34 din hotărârea atacată:

„Evoluția situației [Frucona Košice] și procedura de concordat

Procedura administrativă

Decizia inițială

Procedurile în fața Tribunalului și a Curții

Decizia [în litigiu]

[…]

[…]”

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 februarie 2014, Frucona Košice a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

4

În susținerea acțiunii formulate, aceasta a invocat patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului la apărare, al doilea, pe o eroare de drept care afectează considerentul (83) al deciziei în litigiu, al treilea, pe erori de fapt și de drept care afectează concluzia potrivit căreia procedura de faliment era mai avantajoasă decât procedura de concordat și, al patrulea, pe erori de fapt și de drept care afectează concluzia potrivit căreia procedura de executare fiscală era mai avantajoasă decât procedura de concordat.

5

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins primul și al doilea motiv ale acțiunii și a admis al treilea și al patrulea motiv. În consecință, Tribunalul a anulat decizia în litigiu și a obligat Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

6

Comisia solicită Curții:

7

Frucona Košice solicită Curții:

8

În susținerea recursului, Comisia invocă șase motive, care se întemeiază, primul, pe o interpretare eronată a deciziei în litigiu, al doilea și al patrulea, pe o nerespectare a condițiilor privind aplicabilitatea criteriului creditorului privat, al treilea, pe o interpretare eronată a principiilor autorității de lucru judecat și ne ultra petita, al cincilea, pe o aplicare eronată a criteriului creditorului privat și al șaselea, pe o nerespectare a limitelor obligațiilor sale de a efectua o investigație diligentă și imparțială.

9

Trebuie să se analizeze mai întâi al doilea și al patrulea motiv, apoi primul motiv, în continuare, al treilea motiv și, în final, al cincilea și al șaselea motiv.

10

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând, la punctele 109-118 din hotărârea atacată, că criteriul creditorului privat poate fi invocat în mod util de beneficiarul ajutorului.

11

Potrivit Comisiei, acest criteriu se referă la punctul de vedere subiectiv al organismului public atunci când ia decizia să adopte măsura în discuție. Prin urmare, pe de o parte, a revela sau nu a revela intențiile sale la acel moment ar ține de o alegere care constituie un drept subiectiv al statului membru în cauză, astfel încât acest drept nu poate fi invocat de terți. Pe de altă parte, doar acest stat membru ar dispune de toate elementele pertinente pe baza cărora și‑a elaborat punctul de vedere la momentul în care a luat decizia să adopte măsura în discuție. Așadar, statului membru respectiv i‑ar reveni obligația să invoce criteriul creditorului privat și să furnizeze elementele solicitate.

12

Or, în speță, astfel cum ar reieși din considerentele (128)-(132) ale deciziei în litigiu, Comisia s‑ar fi aflat în posesia unor elemente care demonstrau că poziția Republicii Slovace era clară și coerentă, atât în răspunsul la plângere, cât și la chiar momentul autorizării concordatului, acest stat membru ar fi menționat întotdeauna că, în opinia sa, era vorba despre un ajutor de stat.

13

Comisia adaugă că, deși era corect să considere că beneficiarul ajutorului poate invoca criteriul creditorului privat, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a impus Frucona Košice să dovedească, similar statului membru, fără echivoc și pe baza unor elemente obiective și verificabile, că măsura în discuție evidențiază calitatea de creditor privat a statului membru respectiv.

14

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 247 din hotărârea atacată, că, pentru aplicabilitatea criteriului operatorului privat, Comisia nu poate distinge în funcție de diferitele soluții de substituire a măsurii în litigiu.

15

Întrucât aplicarea criteriului creditorului privat se bazează pe elementele furnizate pentru demonstrarea aplicabilității sale, eroarea Tribunalului ar consta în decizia potrivit căreia aplicarea acestui criteriu este un exercițiu abstract care urmărește să reconstituie din oficiu comportamentul unui ipotetic creditor privat ideal, rațional și informat pe deplin.

16

Prin urmare, din moment ce ar fi clar că creditorului public nu i‑a fost prezentată nicio informație privind un comportament specific, o comparație a comportamentului acestei entități cu un creditor privat într‑o situație similară nu ar avea niciun sens. Așadar, în speță, acest criteriu ar fi inaplicabil.

17

Comisia arată că în prezenta cauză este cert că nicio comparație pe baza criteriului creditorului privat a propunerii de concordat și a procedurii de executare fiscală nu a fost efectuată în acea perioadă. În consecință, Tribunalul ar fi trebuit să se pronunțe asupra chestiunii dacă considerentul (120) al deciziei în litigiu conținea în fapt concluzia implicită potrivit căreia nu era aplicabil criteriul creditorului privat.

18

Frucona Košice contestă temeinicia argumentației Comisiei.

19

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, calificarea drept „ajutor de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE necesită îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție. Astfel, în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj selectiv beneficiarului. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Hansestadt Lübeck, C‑524/14 P, EU:C:2016:971, punctul 40, și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group SA și alții, C‑20/15 P și C‑21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 53).

20

Noțiunea „ajutor” include nu numai prestații pozitive precum subvențiile, ci și intervenții care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice (Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 30).

21

Cu toate acestea, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o măsură pentru a se încadra în noțiunea „ajutor” în sensul articolului 107 TFUE nu sunt îndeplinite dacă întreprinderea beneficiară putea obține același avantaj precum cel care i‑a fost pus la dispoziție prin intermediul resurselor de stat în împrejurări care corespund condițiilor normale de piață (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 70 și jurisprudența citată).

22

Această apreciere se realizează atunci când un creditor public acordă facilități de plată pentru o creanță pe care o are față de o întreprindere, cu aplicarea, în principiu, a criteriului creditorului privat (Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 32).

23

Prin urmare, criteriul creditorului privat nu constituie o excepție care se aplică numai la cererea unui stat membru în cazul în care sunt îndeplinite elementele constitutive ale noțiunii de ajutor de stat incompatibil cu piața comună prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, acest criteriu, atunci când este aplicabil, figurează printre elementele pe care Comisia este obligată să le ia în considerare pentru a dovedi existența unui asemenea ajutor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 103, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 32).

24

În consecință, în cazul în care rezultă că criteriul creditorului privat ar putea fi aplicabil, revine Comisiei sarcina de a solicita statului membru în cauză să îi furnizeze toate informațiile relevante care să îi permită să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestui criteriu (Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 33).

25

În primul rând, din această jurisprudență a Curții rezultă că, atunci când reiese că criteriul creditorului privat ar putea fi aplicabil, Comisiei îi revine obligația să examineze această ipoteză independent de orice solicitare în acest sens.

26

Prin urmare, astfel cum a subliniat avocatul general la punctele 72 și 76 din concluzii, pe de o parte, nimic nu se opune posibilității beneficiarului de a invoca aplicabilitatea acestui criteriu și, pe de altă parte, în cazul în care beneficiarul invocă acest criteriu, Comisia este cea căreia îi revine obligația să examineze aplicabilitatea și, eventual, aplicarea acestuia.

27

În al doilea rând, în ceea ce privește pertinența punctului de vedere subiectiv exprimat de statul membru, trebuie să se sublinieze, astfel cum avocatul general a arătat la punctul 74 din concluzii, în vederea stabilirii dacă criteriul operatorului privat trebuie să fie aplicat, că punctul de pornire trebuie să fie natura economică a acțiunii statului membru, iar nu modul în care acest stat membru, în termeni subiectivi, a crezut că a acționat sau comportamentele alternative pe care acesta le‑a avut în vedere înainte de adoptarea măsurii în cauză.

28

În orice caz, prin intermediul criteriului creditorului privat se are în vedere să se analizeze dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile cu cele ale unui creditor privat care se află într‑o situație cât mai apropiată de cea a creditorului public care ar urmări să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți financiare (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 72) și, prin urmare, dacă această întreprindere ar fi putut obține același avantaj precum cel care i‑a fost pus la dispoziție prin intermediul resurselor de stat în împrejurări care corespund condițiilor normale de piață (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 70).

29

Or, reiese că examinarea la care Comisia trebuie eventual să recurgă nu poate fi limitată la opțiunile pe care autoritatea publică competentă le‑a luat efectiv în considerare, ci trebuie în mod obligatoriu să privească toate opțiunile pe care un creditor privat le‑ar fi avut în vedere în mod rezonabil într‑o asemenea situație.

30

În ceea ce privește argumentația invocată de Comisie în cadrul celui de al patrulea motiv, este suficient să se constate că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a afirmat, la punctul 247 din hotărârea atacată, că, întrucât criteriul creditorului privat era aplicabil ca atare, Comisia nu poate distinge, pentru aplicabilitatea sa, în funcție de diferitele alternative la măsura în litigiu.

31

În consecință, al doilea și al patrulea motiv trebuie să fie respinse ca nefondate.

32

Comisia arată, prin intermediul primului motiv, că Tribunalul a interpretat în mod eronat decizia în litigiu atunci când a statuat, la punctele 101-104 din hotărârea atacată, că în decizia menționată această instituție a considerat că criteriul creditorului privat era aplicabil situației de fapt din speță.

33

Astfel, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că din cuprinsul primei teze a considerentului (80) al aceleiași decizii trebuia să se deducă aplicabilitatea în speță a criteriului creditorului privat. Această eroare de interpretare ar reieși din interpretarea considerentelor următoare ale deciziei respective. Astfel, considerentul (81) nu ar privi în mod specific condițiile de aplicare a acestui criteriu, considerentul (82) ar preciza în mod specific situația în ceea ce privește aplicabilitatea acestui criteriu, iar considerentul (83), similar considerentelor (128)-(132), ar privi chestiunea dacă este aplicabil același criteriu.

34

Frucona Košice contestă temeinicia argumentației Comisiei.

35

Mai întâi, trebuie să se constate că decizia în litigiu nu menționează expres că criteriul creditorului privat ar fi inaplicabil în speță. Dimpotrivă, aceasta face o aplicare a acestui criteriu pe care s‑a întemeiat explicit concluzia, enunțată în considerentele (139) și (140), potrivit căreia măsura în litigiu constituie un ajutor de stat.

36

În continuare, în ipoteza în care Comisia ar fi trebuit să aibă o îndoială cu privire la aplicabilitatea acestui criteriu, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 24 din prezenta hotărâre, aceasta ar fi trebuit să solicite statului slovac informații relevante în această privință și să efectueze o apreciere globală a acestor elemente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 86). Or, decizia în litigiu nu conține nici un indiciu nici despre o asemenea solicitare, nici despre o asemenea apreciere.

37

În sfârșit, trebuie să se arate că Comisia a aplicat criteriul creditorului privat după ce a menționat, în considerentele (84) și (86) ale deciziei în litigiu, că beneficiarul susținuse că acceptarea propunerii de concordat nu constituia un ajutor de stat deoarece procedura falimentului ar fi fost mai puțin favorabilă statului slovac.

38

În aceste condiții, primul motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

39

Comisia arată că Tribunalul a încălcat principiile autorității de lucru judecat și ne eat iudex ultra petita partium atunci când a considerat, la punctele 123-126 din hotărârea atacată, că, în Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia (C‑73/11 P, EU:C:2013:32), Curtea a considerat implicit, însă necesar că criteriul creditorului privat era aplicabil situației de fapt din speță și că, prin urmare, a reține interpretarea deciziei în litigiu propusă de Comisie ar determina nerespectarea autorității de lucru judecat.

40

Frucona Košice contestă argumentația Comisiei.

41

Întrucât al treilea motiv privește un raționament suplimentar în susținerea deciziei Tribunalului potrivit căreia criteriul creditorului privat era aplicabil situației de fapt din speță și întrucât primul, al doilea și al patrulea motiv, în care este criticată aceeași decizie a Tribunalului, au fost respinse ca nefondate, al treilea motiv trebuie să fie respins ca inoperant.

42

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Comisia, în primul rând, susține că criteriul creditorului privat implică obligația acesteia de a stabili punctul de vedere subiectiv al autorității publice și de a‑l compara cu cel pe care un creditor privat l‑ar fi avut în aceleași împrejurări. În această privință, din jurisprudența Curții ar rezulta că sunt relevante numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la momentul în care această autoritate publică a adoptat decizia.

43

Din această împrejurare Comisia concluzionează că statului membru în cauză îi revine obligația să demonstreze că, în vederea adoptării deciziei sale, a luat efectiv în considerare asemenea elemente și evoluții, care trebuie să fie comparabile cu cele pe care un operator privat ar fi solicitat să le cunoască înainte de a adopta aceeași decizie.

44

Astfel, din jurisprudența Curții ar rezulta că aplicarea criteriului creditorului privat ar exclude ipoteza ca acesta să fi putut acționa fortuit, ci doar evident în perfectă cunoștință de cauză, întrucât, potrivit acestei jurisprudențe, unele evaluări economice stabilite după acordarea avantajului în discuție, constatarea retrospectivă a rentabilității efective a investiției realizate de statul membru în cauză sau unele justificări ulterioare ale alegerii procedeului efectiv ales nu pot fi suficiente.

45

Aceasta nu ar însemna totuși că părțile interesate nu ar putea prezenta informații sau elemente utile pentru lămurirea Comisiei, privind, de exemplu, natura și obiectul măsurii în discuție, contextul sau obiectivul urmărit. Totuși, aceste părți nu ar putea să substituie cu propria apreciere pe cea realizată efectiv de statul membru în cauză la momentul în care a adoptat decizia, după cum Comisia nu ar putea să reconstituie din oficiu comportamentul unui ipotetic creditor ideal, rațional și pe deplin informat.

46

Pin intermediul informațiilor furnizate Comisiei în plus față de cele invocate de statul membru în cauză ar putea să se urmărească demonstrarea faptului că, pe baza informațiilor avute în vedere în mod efectiv de acest stat membru, un creditor privat ar fi acționat sau nu ar fi acționat în același mod. Totuși, aceste informații nu ar putea să urmărească justificarea deciziei adoptate prin referire la informații sau la elemente pe care statul membru în cauză nu le‑a luat în mod efectiv în considerare.

47

În al doilea rând, Comisia arată că Tribunalul, atunci când a formulat, la punctul 137 din hotărârea atacată, criteriul de examinare, a omis să limiteze obligația de verificare a acestei instituții la elementele relevante de care dispunea. Această omisiune ar fi determinat Tribunalul să considere, la punctul 201 din hotărârea atacată, că Comisia ar fi trebuit să încerce obținerea unor informații suplimentare pentru a verifica și a susține concluziile întemeiate prin deducție din dosarul procedurii administrative.

48

La punctul 201 menționat, Tribunalul ar fi creat astfel o nouă cerință, potrivit căreia Comisia ar trebui să reconstituie comportamentul unui ipotetic creditor ideal, rațional și pe deplin informat prin identificarea tuturor elementelor și a informațiilor „imaginabile”, cerință care ar fi contrară filosofiei însăși aflată la baza criteriului creditorului privat, și anume o apreciere a punctului de vedere subiectiv al autorității publice la momentul deciziei sale.

49

Astfel, potrivit Comisiei, punctele 137 și 180-213 din hotărârea atacată se întemeiază, pe de o parte, pe considerația eronată că jurisprudența Curții impunea Comisiei să efectueze mai degrabă o analiză obiectivă și completă a avantajelor și a inconvenientelor procedurii falimentului decât o analiză întemeiată pe situația subiectivă a autorității publice și, pe de altă parte, pe o interpretare eronată a deciziei în litigiu, în sensul că din aceasta ar rezulta că instituția ar fi efectuat o asemenea analiză.

50

În al treilea rând, Comisia arată că decizia în litigiu este întemeiată pe situația activelor Frucona Košice la 17 iunie 2004 și că, potrivit Tribunalului, aceasta nu acceptase în mod întemeiat metodologia raportului E în ceea ce privește stabilirea coeficienților de lichidare a activelor respective. Totuși, întrucât aceste informații economice au fost singurele pe care autoritatea fiscală locală le‑a avut la dispoziție atunci când a decis să accepte propunerea de concordat, consecința logică a acestor constatări factuale ar fi aceea că un creditor privat care dispune doar de aceste informații nu ar fi acceptat concordatul. Astfel, dacă comportamentul său ar fi constat în solicitarea unor informații suplimentare, un asemenea creditor nu ar fi acceptat propunerea de concordat.

51

Comisia consideră că, având în vedere că avea obligația să efectueze propria verificare numai în raport cu informațiile și cu elementele care se aflau efectiv în posesia creditorului public sau care erau de notorietate publică, dosarul administrativ susținea, în orice caz, în mod valabil concluzia sa potrivit căreia un creditor privat nu ar fi acceptat concordatul. Astfel, Tribunalul nu ar fi indicat niciun element suplimentar care ar fi fost relevant la momentul faptelor și pe care Comisia ar fi omis să îl ia în considerare.

52

Prin urmare, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept considerând, la punctele 186 și 235 din hotărârea atacată, că elementele din dosar nu erau de natură să susțină corespunzător cerințelor legale și în mod univoc concluziile deduse de Comisie pentru evaluarea, la nivelul de 435 de milioane SKK (aproximativ 14,5 milioane de euro), a veniturilor obținute din vânzarea activelor cu ocazia unui faliment. Comisia adaugă că Tribunalul nu indică întinderea probei pe care Comisia ar trebui să o furnizeze și nici dacă consideră că acest standard obliga Comisia să stabilească fără echivoc care ar fi fost venitul obținut din vânzare.

53

În al patrulea rând, Comisia arată că erorile de drept pe care le‑a evidențiat au afectat de asemenea aprecierea Tribunalului privind durata procedurii falimentului, precum și pe cea privind procedura de executare fiscală. Astfel, aceste aprecieri s‑ar întemeia pe același criteriu eronat și pe respingerea evaluării efectuate de Comisie a veniturilor obținute din lichidarea activelor Frucona Košice.

54

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia consideră că punctele 191-195 din hotărârea atacată pot fi interpretate în sensul că i se impută Comisiei o încălcare a obligației care îi revine de a efectua o investigație diligentă și imparțială. Comisia susține că, dacă această interpretare este corectă, Tribunalul a conferit acestei obligații un conținut eronat și că i‑a impus o sarcină excesivă.

55

În această privință, Comisia arată că, la punctele 187 și 191 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Comisia a respins în mod întemeiat valoarea probantă a raportului E și că, așadar, a făcut deducții pe baza elementelor invocate de Frucona Košice sau necontestate de aceasta. În continuare, Tribunalul ar fi decis să sancționeze Comisia pentru faptul că nu a solicitat informații suplimentare pe baza cărora să verifice și să susțină concluziile pe care le dedusese din aceste elemente, fără să explice tipul de elemente suplimentare pe care această instituție ar fi putut eventual să le solicite.

56

Comisia și‑ar fi întemeiat aprecierea pe elementele pe care le deținea efectiv la acel moment și ar fi considerat că putea să se refere la cuantumul stabilit de beneficiar, admis de autoritatea fiscală și întemeiat pe rapoarte independente, fără a solicita depunerea altor rapoarte. În orice caz, un creditor public nu ar fi acceptat din partea debitorului său ca acesta să nu își susțină în mod suficient aprecierea valorii activelor pe care le oferă ca garanție în vederea obținerii unei amânări a datoriei sale fiscale. În speță, autoritatea fiscală locală dispunea de propriile concluzii în ceea ce privește valoarea acestor active, astfel cum ar reieși din decizia de amânare a datoriei.

57

Frucona Košice contestă argumentația Comisiei.

58

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că al cincilea și al șaselea motiv privesc în esență întinderea obligațiilor ce revin Comisiei de a efectua o investigație atunci când aceasta face aprecieri referitoare la criteriul creditorului privat, astfel cum a fost reținută de Tribunal în cadrul examinării părților deciziei în litigiu referitoare la procedurile de faliment și de executare fiscală.

59

În conformitate cu o jurisprudență consacrată a Curții, atunci când aplică criteriul creditorului privat Comisiei îi revine sarcina de a efectua o apreciere globală, ținând seama de orice element relevant în speță, care să îi permită să stabilească dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile cu cele ale unui creditor privat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 73, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 47).

60

În această privință, pe de o parte, trebuie considerată relevantă orice informație susceptibilă să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui creditor privat suficient de prudent și de diligent, aflat într‑o situație cât mai apropiată de cea a creditorului public și care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți de plată (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 78, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, EU:C:2013:186, nepublicată, punctul 54).

61

Pe de altă parte, în vederea aplicării criteriului creditorului privat, sunt relevante numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 105).

62

O asemenea examinare de către Comisie a chestiunii dacă anumite măsuri pot fi calificate drept ajutor de stat, din cauza faptului că autoritățile publice nu ar fi acționat în același fel precum un creditor privat, impune efectuarea unei aprecieri economice complexe (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 74, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 48).

63

În această privință trebuie amintit că, în cadrul controlului pe care instanțele Uniunii îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie în domeniul ajutoarelor de stat, nu ține de competența instanței Uniunii să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere economică (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 75, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 49).

64

Cu toate acestea, instanța Uniunii trebuie să verifice nu numai exactitatea prezentării elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 76, și Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 50).

65

În speță trebuie să se analizeze, în primul rând, argumentația invocată de Comisie în cadrul celui de al cincilea și al celui de al șaselea motiv și îndreptată împotriva părții hotărârii atacate referitoare la procedura falimentului.

66

În această privință, primo, trebuie înlăturate argumentele invocate de Comisie și întemeiate pe faptul că, într‑o primă etapă, ar fi trebuit să se stabilească punctul de vedere subiectiv al autorității publice competente și, într‑o a doua etapă, să se compare atitudinea acestei autorități cu cea a unui creditor privat ipotetic, întrucât pertinența unui asemenea raționament a fost respinsă deja în cadrul analizei celui de al doilea și a celui de al patrulea motiv deoarece acest raționament se întemeiază pe un conținut eronat al criteriului creditorului privat.

67

Secundo, în măsura în care Comisia impută Tribunalului că a creat, în special prin faptul că a omis limitarea obligației de verificare ce revine acestei instituții la elementele de care dispunea, o nouă cerință care îi impune o sarcină excesivă, constând în necesitatea de a identifica toate elementele și informațiile „imaginabile”, trebuie să se constate că argumentația Comisiei recurge la o interpretare eronată a hotărârii atacate.

68

În această privință, mai întâi, trebuie să se arate că la punctele 134-137 din hotărârea atacată Tribunalul a arătat că aprecierea criteriului creditorului privat trebuie efectuată în raport cu situația cât mai apropiată de cea a autorității publice în cauză.

69

În continuare, la punctele 138-143 din hotărârea atacată, Tribunalul a expus principiile care, în opinia sa, reglementează sarcina probei ce revine Comisiei și, în acest context, a evidențiat elementele pe care această instituție trebuie, dacă este cazul, să le obțină și să le ia în considerare în cadrul analizei sale, precum și limitele generale ale obligațiilor sale de natură investigativă, astfel cum acestea reies din jurisprudența instanțelor Uniunii.

70

În această privință trebuie să se amintească de asemenea că legalitatea unei decizii în materia ajutoarelor de stat trebuie să fie apreciată de instanța Uniunii în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia (Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott, C‑290/07 P, EU:C:2010:480, punctul 91 și jurisprudența citată).

71

Or, informațiile de care Comisia „putea să dispună” le includ pe cele care apar ca fiind relevante pentru aprecierea care trebuie efectuată în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 59-61 din prezenta hotărâre și cu privire la care ar fi putut, la cerere, să obțină prezentarea lor în cursul procedurii administrative.

72

În sfârșit, la punctele 171-178 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că, potrivit jurisprudenței sale, Comisia nu este nicidecum supusă unei obligații generale de a recurge la experți externi și, pe acest temei, a respins susținerile Frucona Košice potrivit cărora această instituție ar fi trebuit să obțină noi expertize externe.

73

Or, punctele 180-213 și 235 din hotărârea atacată, împotriva cărora sunt îndreptate criticile Comisiei menționate la punctul 64 din prezenta hotărâre, nu implică, atunci când sunt interpretate în lumina acestui context juridic amintit de Tribunal, noi cerințe incompatibile cu jurisprudența Curții.

74

Astfel, constatarea factuală, efectuată la punctul 185 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia a stabilit coeficienții de lichidare pe cale de deducție pe baza elementelor din dosarul procedurii administrative, nu a recurs la nicio analiză metodologică sau economică și nu a solicitat informații suplimentare prin care să se verifice și să se susțină concluziile pe care le‑a dedus din aceste elemente nu poate fi interpretată în sensul că ar cuprinde o cerință care le‑ar depăși pe cele impuse potrivit principiilor amintite de Tribunal la punctele 138-143 din hotărârea atacată sau care ar fi incompatibilă cu cele expuse la punctele 59 și 60 din prezenta hotărâre.

75

În ceea ce privește aprecierile factuale ale Tribunalului cuprinse la punctele 186, 196, 200 și 201 din hotărârea atacată, potrivit cărora elementele din dosarul procedurii administrative nu erau de natură să susțină corespunzător cerințelor legale evaluările efectuate de Comisie cu privire la coeficienții de lichidare și că, prin urmare, aceasta ar fi trebuit să încerce să obțină informații suplimentare în vederea susținerii concluziilor sale, ele nu depășesc nicidecum limitele controlului jurisdicțional al erorii vădite de apreciere care trebuie să fie efectuat de Tribunal, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 64 din prezenta hotărâre, și nici nu pot fi considerate că determină o cerință care ar fi incompatibilă cu principiile expuse la punctele 59 și 60 din prezenta hotărâre.

76

În măsura în care Tribunalul a statuat, la punctul 186 din hotărârea atacată, că elementele din dosarul procedurii administrative ar trebui să susțină concluziile Comisiei nu numai corespunzător cerințelor legale, ci și în mod univoc, este suficient să se arate că din cuprinsul punctelor 187-201 din hotărârea atacat reiese că, în orice caz, Tribunalul nu a recurs în cadrul aprecierii sale la o asemenea cerință și nici nu a făcut aluzie la aceasta în cadrul considerațiilor expuse la punctele 196, 200, 201 și 235 din hotărârea atacată.

77

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 125 și 131 din concluzii, la punctele 191-195, 198 și 199 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat să evidențieze unele contradicții interne ale deciziei în litigiu și să efectueze constatări factuale potrivit cărora niciun element din dosarul administrativ nu este susceptibil să furnizeze o explicație referitoare la coeficienții de lichidare reținuți de Comisie.

78

Prin urmare, contrar celor susținute de Comisie, Tribunalul nu a aplicat un criteriu juridic eronat. Rezultă că susținerile Comisiei trebuie să fie respinse ca fiind în parte inoperante și în parte nefondate.

79

În al doilea rând, întrucât Comisia susține că erorile de drept pe care le‑a identificat au afectat deopotrivă aprecierea Tribunalului referitoare la durata procedurii falimentului, cuprinsă la punctele 223-235 din hotărârea atacată, precum și pe cea referitoare la procedura executării fiscale, cuprinsă la punctele 277-284 din această hotărâre, este suficient să se constate că, întrucât examinarea susținerilor Comisiei nu s‑a finalizat prin nicio constatare a unei erori de drept, această argumentație este nefondată.

80

Pe de altă parte, la punctele 279, 282 și 283 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Comisia a omis, mai întâi, să se informeze cu privire la durata previzibilă a unei proceduri de executare fiscală, în continuare, să ia în considerare că această procedură era susceptibilă să fie întreruptă din cauza deschiderii unei proceduri de faliment și, în sfârșit, să se informeze cu privire la costurile pe care le poate genera o asemenea procedură.

81

Or, asemenea considerații, în măsura în care se raportează la informații pe care un creditor privat prudent și diligent în mod normal, aflat într‑o situație comparabilă cu cea a autorității fiscale locale, nu putea să le ignore de la bun început, sunt susceptibile prin ele însele să justifice decizia Tribunalului potrivit căreia Comisia a omis să ia în considerare toate elementele relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/ComisiaC‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctele 77, 78 și 81).

82

Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 69-84 din prezenta hotărâre reiese că, în mod contrar susținerilor Comisiei, din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul a precizat corespunzător cerințelor legale, pe de o parte, întinderea obligațiilor ce revin acestei instituții de a efectua o investigație și, pe de altă parte, tipul de elemente suplimentare pe care această instituție ar fi putut să le solicite.

83

Rezultă că al cincilea și al șaselea motiv trebuie să fie respinse ca nefondate.

84

Întrucât toate motivele invocate de Comisie în susținerea prezentului recurs trebuie să fie respinse, se impune respingerea acestuia în totalitate.

85

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

86

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

87

Întrucât Comisia a căzut în pretenții, iar Frucona Košice a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: