1. 

În textele europene care reglementează uciderea animalelor, sacrificarea religioasă a fost recunoscută de mult timp ca un corolar al libertății de religie. Dorința legiuitorului Uniunii de a concilia protecția libertății cultului cu protecția bunăstării animalelor s‑a manifestat deja cu ocazia adoptării Directivei 74/577/CEE ( 2 ) și se regăsește încă în Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 ( 3 ), aflat în vigoare în prezent.

2. 

Prezenta cerere de decizie preliminară privește validitatea articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009. Prin intermediul acesteia, Curtea este invitată să se pronunțe, având în vedere dreptul fundamental la libertatea de religie, cu privire la validitatea dispoziției care prevede că sacrificarea animalelor fără asomare, cerută de anumite precepte religioase, poate avea loc numai într‑un abator autorizat ( 4 ) care respectă toate dispozițiile aplicabile relevante.

3. 

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între diferite asociații musulmane și organizații de coordonare ale moscheilor, precum și mai mulți particulari din Regiunea Flamandă (denumiți în continuare „reclamanții din litigiul principal”) și Vlaams Gewest (Regiunea Flamandă, Belgia), cu privire la decizia adoptată de ministrul flamand pentru bunăstarea animalelor de a nu mai autoriza, începând cu anul 2015, în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului (Eid al‑Adha) ( 5 ), sacrificarea religioasă a animalelor fără asomare în unități de sacrificare temporare situate în comunele din această regiune.

4. 

Se impune de la bun început o precizare în ceea ce privește problema pe care o ridică în mod special prezenta cauză. În speță, nu este vorba în niciun caz despre interzicerea totală a sacrificării animalelor fără asomare, dezbătută în prezent în numeroase state membre ( 6 ), ci despre condițiile materiale, dotarea cu echipament și obligațiile operaționale în care această sacrificare trebuie efectuată în conformitate cu reglementarea relevantă a Uniunii Europene. Astfel, se ridică problema dacă cerința potrivit căreia sacrificarea trebuie efectuată într‑un abator în sensul articolului 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, normă cu aplicabilitate generală indiferent de tipul de sacrificare utilizat, este de natură să restrângă libertatea de religie.

5. 

În speță, considerăm că niciunul dintre elementele invocate în cadrul prezentei cauze nu poate afecta validitatea Regulamentului nr. 1099/2009. Norma potrivit căreia, în principiu, sacrificarea poate fi efectuată numai în abatoare autorizate este o normă absolut neutră, care se aplică indiferent de împrejurările sau de tipul de sacrificare ales. În opinia noastră, problematica ce ne‑a fost prezentată privește mai degrabă o dificultate conjuncturală legată de capacitatea abatoarelor din anumite zone geografice în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului – și, în definitiv, de costurile care trebuie suportate pentru a se conforma unui precept religios – decât cerințele care decurg din reglementarea Uniunii, aceasta din urmă asigurând echilibrul între dreptul la libertatea de religie, pe de o parte, și cerințele rezultate printre altele din protecția sănătății umane, a bunăstării animalelor și a siguranței alimentelor, pe de altă parte.

6.

Regulamentul nr. 1099/2009 stabilește reguli comune la nivelul Uniunii pentru protecția bunăstării animalelor în momentul sacrificării sau uciderii.

7.

Din articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009 reiese că, în sensul acestui regulament, „«abator» înseamnă orice unitate utilizată pentru sacrificarea animalelor terestre care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 853/2004”.

8.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1099/2009 prevede:

„(1)   Animalele vor fi ucise doar după asomare, în conformitate cu metodele și cerințele specifice referitoare la aplicarea metodelor respective prevăzute în anexa I. Pierderea cunoștinței și sensibilității se menține până la moartea animalului.

[…]

(4)   În cazul animalelor supuse unor metode speciale de sacrificare prevăzute de ritualuri religioase, cerințele prevăzute la alineatul (1) nu se aplică atunci când sacrificarea are loc într‑un abator.”

9.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală ( 7 ) prevede:

„(1)   Operatorii din sectorul alimentar introduc pe piață produsele de origine animală produse în Comunitate numai dacă au fost preparate și manipulate exclusiv în unitățile:

[…]”

10.

Articolul 10 din Regulamentul nr. 853/2004, intitulat „Modificarea și adaptarea anexelor II și III”, prevede la alineatele (4)-(8) că statele membre pot lua, în anumite condiții și în conformitate cu anumite norme, măsuri naționale de adaptare a dispozițiilor adoptate în anexa III, printre care figurează, la capitolul II, „Cerințe care se aplică abatoarelor”.

11.

Sărbătoarea musulmană a Sacrificiului are loc în fiecare an timp de trei zile ( 8 ). Musulmanii practicanți consideră că este datoria lor religioasă să sacrifice sau să ceară să li se sacrifice, de preferință în prima zi a sărbătorii, un animal ( 9 ) a cărui carne va fi după aceea parțial consumată de către familie, iar parțial va fi împărțită persoanelor nevoiașe, vecinilor și rudelor mai îndepărtate.

12.

Astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții, în rândul majorității musulmanilor din Belgia ar exista un consens, exprimat de Consiliul Teologilor din cadrul Executivului musulmanilor din acest stat, în sensul de a considera că sacrificarea religioasă trebuie să se efectueze fără asomare și ținând seama de celelalte cerințe ale ritului.

13.

În aplicarea articolului 16 alineatul 2 din loi du 14 août 1986 relative à la protection et au bien-être des animaux (Legea din 14 august 1986 privind protecția și bunăstarea animalelor), Decretul regal din 11 februarie 1988, astfel cum a fost modificat prin Decretul regal din 25 martie 1998, prevedea că, în Belgia, sacrificările prevăzute de un rit religios puteau fi efectuate numai în abatoare reglementate (denumite în continuare „abatoare autorizate”) sau „în unități autorizate de ministrul responsabil cu agricultura, după consultare cu ministrul responsabil cu sănătatea publică” ( 10 ).

14.

În aplicarea acestei reglementări, ministrul federal belgian a autorizat, începând cu anul 1998, unități de sacrificare temporare care, împreună cu abatoarele autorizate, au permis să se asigure sacrificările religioase cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, compensând astfel capacitatea insuficientă a abatoarelor menționate, generată de creșterea cererii în această perioadă ( 11 ). După consultarea comunității musulmane, Serviciul Public Federal pentru Sănătatea Publică, Siguranța Lanțului Alimentar și Mediu a publicat, la diferite date, până în 2013, un „manual” pentru organizarea Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, (Handleiding voor de Organisatie van het Islamitisch Offerfeest), în care se oferă în mod specific recomandări pentru deschiderea și exploatarea unităților de sacrificare temporare, altele decât abatoarele autorizate.

15.

În urma celei de a șasea reforme a statului, de la 1 iulie 2014 competența pentru bunăstarea animalelor s‑a transferat la regiuni. Astfel, pentru a gestiona organizarea Sărbătorii musulmane a Sacrificiului din anul respectiv pe teritoriul său, Regiunea Flamandă a adoptat, la rândul său, un manual, similar manualului federal din anul 2013, în care se arată că unitățile de sacrificare temporare puteau fi autorizate prin intermediul unei autorizații individuale emise de ministrul competent pentru o perioadă determinată, cu condiția să se observe pe o distanță rezonabilă o capacitate insuficientă de sacrificare în abatoarele autorizate și sub rezerva respectării unei serii de condiții legate de echipamente și de cerințe operaționale.

16.

La 12 septembrie 2014, ministrul flamand pentru bunăstarea animalelor a anunțat că, începând din anul 2015, nu va mai emite autorizații pentru unități de sacrificare temporare în care să fie posibilă efectuarea sacrificării religioase în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, pentru motivul că astfel de autorizații ar fi contrare legislației Uniunii Europene, în special dispozițiilor Regulamentului nr. 1099/2009 ( 12 ).

17.

La 4 iunie 2015, ministrul respectiv a transmis primarilor flamanzi o circulară (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care le‑a comunicat faptul că, începând din anul 2015, toate sacrificările de animale fără asomare, inclusiv cele din cadrul Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, trebuiau efectuate numai în cadrul abatoarelor autorizate.

18.

Acesta este contextul în care reclamanții din litigiul principal au introdus diverse acțiuni în justiție și în special, la 5 februarie 2016, au introdus o acțiune împotriva Regiunii Flamande în fața Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță de Limbă Neerlandeză din Bruxelles, Belgia).

19.

Reclamanții din litigiul principal au susținut că, chiar și în ipoteza în care s‑ar considera că Regulamentul nr. 1099/2009 este aplicabil în cazul sacrificării religioase a animalelor în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului – fapt pe care acestea îl contestă ( 13 ) –, ar fi necesar să se ridice problema validității dispoziției prevăzute la articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009 în sensul că, pe de o parte, aceasta ar încălca dreptul la libertatea de religie protejată prin articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și articolul 9 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), și, pe de altă parte, nu ar respecta obiceiurile belgiene în privința riturilor religioase ale Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, garantate de articolul 13 TFUE.

20.

Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță de Limbă Neerlandeză din Bruxelles) consideră că, prin punerea în aplicare a dispoziției prevăzute la articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, decizia atacată conduce la restrângerea exercitării libertății de religie și aduce atingere obiceiurilor belgiene în privința riturilor religioase, întrucât i‑ar obliga pe musulmani să efectueze sacrificările religioase în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului în abatoare autorizate în conformitate cu Regulamentul nr. 853/2004. În opinia acestei instanțe, această restrângere nu ar fi nici pertinentă, nici proporțională pentru atingerea obiectivelor legitime privind protejarea bunăstării animalelor și a sănătății publice.

21.

În aceste condiții, Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță de Limbă Neerlandeză din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul [nr. 1099/2009] este nevalid întrucât este contrar articolului 9 din [CEDO], articolului 10 din [cartă] și/sau articolului 13 [TFUE], în măsura în care prevede că animalele supuse unor metode speciale de sacrificare, prevăzute de rituri religioase, pot fi sacrificate fără asomare doar într‑un abator care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 853/2004], în timp ce în Regiunea Flamandă nu există o capacitate suficientă în astfel de abatoare pentru a satisface cererea anuală de animale sacrificate religios fără asomare existentă cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, iar costurile legate de transformarea unităților de sacrificare temporare [din abatoare] autorizate și controlate de autorități cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului în abatoare care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 853/2004] nu par utile pentru atingerea obiectivelor urmărite privind bunăstarea animalelor și sănătatea publică și nu par să fie proporționale cu acestea?”

22.

Asociațiile Liga van Moskeeën en Islamitische Organisaties Provincie Antwerpen VZW și alții și Global Action in the Interest of Animals VZW (denumită în continuare „GAIA”), Regiunea Flamandă, guvernul estonian, guvernul neerlandez, guvernul Regatului Unit, precum și Consiliul și Comisia Europeană au depus observații scrise.

23.

La 18 septembrie 2017 a avut loc ședința la care au participat reclamanții din litigiul principal, GAIA, Regiunea Flamandă, guvernul Regatului Unit, precum și Consiliul și Comisia.

24.

Instanța de trimitere ridică problema validității articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, în temeiul unei pretinse încălcări a articolului 10 din cartă și a articolului 9 din CEDO, precum și a articolului 13 TFUE. Restrângerea exercitării libertății de religie și a obiceiurilor naționale în privința riturilor religioase ar decurge din faptul că aceste dispoziții prevăd că sacrificarea religioasă de animale cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului poate fi efectuată numai în abatoare autorizate. Acestea sunt unități care fac obiectul unei autorizații acordate de autoritățile naționale competente și care trebuie, în acest scop, să respecte toate „cerințele specifice” referitoare la construcție, configurare și echipament, cerute în special de anexa III la Regulamentul nr. 853/2004.

25.

Îndoielile pe care le are instanța de trimitere rezultă din faptul că, în lipsa unei capacități suficiente de sacrificare în abatoarele autorizate existente în Regiunea Flamandă pentru a răspunde cererii sporite de sacrificări religioase cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, ar fi necesară înființarea unor noi unități autorizate. Or, transformarea vechilor unități de sacrificare temporare, care erau active în perioada 1998-2014 ( 14 ), în abatoare autorizate, în sensul Regulamentului nr. 853/2004, ar necesita investiții financiare deosebit de semnificative care, pe lângă faptul că nu pot fi amortizate pe parcursul întregului an, ar fi inutile pentru a asigura respectarea bunăstării animalelor și a sănătății publice.

26.

În opinia instanței de trimitere, obligația de a efectua sacrificările religioase fără asomare numai în abatoare autorizate i‑ar împiedica pe mulți musulmani practicanți să își îndeplinească datoria lor religioasă de a sacrifica sau de a cere să li se sacrifice, în prima zi a Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, un animal în conformitate cu cerințele ritului, determinând o restrângere nejustificată a exercitării libertății lor de religie și nerespectând actele cu putere de lege și normele administrative, precum și obiceiurile naționale în privința riturilor religioase.

27.

În speță, înainte de orice examinare pe fond a întrebării preliminare, este necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acesteia, întrucât problema admisibilității a fost ridicată, mai mult sau mai puțin direct, de Regiunea Flamandă, de guvernul neerlandez și de guvernul Regatului Unit, precum și de Consiliu și de Comisie.

28.

În esență, obiecțiile și rezervele exprimate privesc, pe de o parte, formularea întrebării adresate, care sugerează, în mod eronat, că originea problemei constă în Regulamentul nr. 1099/2009, și, pe de altă parte și mai important, relevanța întrebării adresate, întrucât problematica referitoare la capacitatea insuficientă a abatoarelor situate în Regiunea Flamandă nu ar avea, în orice caz, legătură cu aplicarea dispozițiilor Regulamentelor nr. 853/2004 și nr. 1099/2009.

29.

În ceea ce privește, mai întâi, formularea întrebărilor adresate, anumite persoane interesate (în special Regiunea Flamandă și guvernul Regatului Unit) au susținut că, întrucât condițiile de autorizare a abatoarelor sunt stabilite în Regulamentul nr. 853/2004, orice posibilă restrângere a exercitării libertății de religie ar putea decurge numai din acest regulament. Prin urmare, instanța națională ar fi formulat în mod eronat întrebarea preliminară, prin faptul că, dimpotrivă, aceasta privește validitatea articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009.

30.

În ceea ce privește, în al doilea rând, relevanța întrebării adresate, anumite persoane interesate (și anume Regiunea Flamandă, guvernul neerlandez și guvernul Regatului Unit, precum și Comisia și Consiliul) au exprimat anumite rezerve în ceea ce privește utilitatea răspunsului Curții pentru soluționarea litigiului principal. S‑a susținut printre altele că întrebarea preliminară se întemeiază pe împrejurări de fapt interne care nu au legătură cu dispozițiile Regulamentelor nr. 1099/2009 și nr. 853/2004 și nu pot afecta, prin urmare, validitatea acestora.

31.

Astfel, problematica în discuție ar privi capacitatea insuficientă a abatoarelor autorizate în Regiunea Flamandă în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului și investițiile financiare semnificative necesare pentru a permite ca vechile unități de sacrificare temporare să fie, ele însele, autorizate în conformitate cu Regulamentul nr. 853/2004. În acest context, Consiliul și, într‑o mai mică măsură, Regiunea Flamandă au susținut că ar fi fost mai util ca instanța de trimitere să fi adresat Curții o întrebare care să nu vizeze aprecierea validității dispozițiilor Regulamentelor nr. 1099/2009 și nr. 853/2004, ci interpretarea dispozițiilor menționate pentru a obține clarificări privind marja de manevră care trebuie acordată statelor membre, în special în vederea adaptării condițiilor de autorizare în funcție de situații specifice precum Sărbătoarea musulmană a Sacrificiului.

32.

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate ( 15 ).

33.

În primul rând, în ceea ce privește formularea întrebării, considerăm că nu este lipsită în mod vădit de legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal.

34.

Astfel, decizia atacată (a se vedea punctul 17 din prezentele concluzii) precizează că, începând din anul 2015, sacrificarea religioasă fără asomare nu va mai fi autorizată în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului în unitățile de sacrificare temporare care nu respectă cerințele impuse de Regulamentul nr. 853/2004. Or, este evident că această decizie a fost adoptată în temeiul dispoziției prevăzute la articolul 4 alineatul (4), coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, care impune ea însăși ca respectiva sacrificare religioasă să fie efectuată în unități care respectă cerințele Regulamentului nr. 853/2004.

35.

Aceste două regulamente urmăresc obiective diferite: în timp ce Regulamentul nr. 853/2004 face parte din „pachetul igienă” ( 16 ), Regulamentul nr. 1099/2009 privește protecția bunăstării animalelor în momentul uciderii. Aceste două regulamente sunt totuși legate prin faptul că reglementează standardele pe care trebuie să le respecte construcția și configurația abatoarelor, precum și echipamentele utilizate în cadrul lor.

36.

Prin urmare, nu este oportun să se declare inadmisibilă întrebarea preliminară pentru motivul că este greșit formulată. Astfel, admisibilitatea întrebării preliminare nu pare să poată fi pusă în discuție din perspectiva identificării corecte a dispoziției din dreptul Uniunii vizate efectiv în cauza principală.

37.

În speță, Curtea poate da un răspuns util în măsura în care instanța națională pare să fi furnizat informații suficiente cu privire la situația de fapt din speță, la dreptul Uniunii aplicabil și la legăturile stabilite între acest drept și legislația națională aplicabilă. Aceste indicații au permis părților în litigiu, guvernelor statelor membre și celorlalte părți interesate să prezinte Curții observațiile lor, după cum o demonstrează, de altfel, și conținutul memoriilor depuse ( 17 ).

38.

De asemenea și fără a da dovadă de un formalism excesiv, Curtea este, în opinia noastră, în măsură să extragă elementele din dreptul Uniunii care, având în vedere obiectul litigiului, necesită o interpretare sau, după caz, o apreciere a validității.

39.

În al doilea rând, în ceea ce privește îndoielile exprimate în privința relevanței întrebării preliminare, acestea ar merita mai degrabă să fie analizate în partea dedicată examinării pe fond a cauzei.

40.

Se observă că în acțiunea principală este luată în considerare posibilitatea de a pune în discuție, din perspectiva dreptului primar și în special în raport cu dispozițiile referitoare la libertatea de religie prevăzute de cartă și de TFUE, obligația potrivit căreia sacrificările religioase fără asomare trebuie efectuate într‑un abator autorizat, având în vedere eventualul impact financiar al acestei obligații asupra posibilității de a efectua astfel de sacrificări în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

41.

Cu toate acestea, astfel cum vom explica în continuare în cele ce urmează, deși observațiile introductive prezentate de multe dintre persoanele interesate nu permit să se declare de la bun început că această cerere de trimitere preliminară nu este relevantă pentru soluționarea litigiului și, prin urmare, că nu este admisibilă, acestea vor merita, în schimb, toată atenția în cadrul examinării pe fond a prezentei cereri. În cadrul acestei examinări, este necesar în special să se stabilească dacă dispozițiile din dreptul Uniunii puse în discuție în acțiunea principală stau într‑adevăr la baza pretinsei restrângeri a exercitării libertății de religie și a obiceiurilor naționale în privința riturilor religioase.

42.

În consecință, va fi necesar să se examineze, în acest context, dacă aceste dispoziții, care privesc în mod specific numai modul în care trebuie efectuată orice fel de sacrificare, indiferent dacă este sau nu este o sacrificare religioasă, pot prezenta o legătură cu problematica centrală a litigiului principal, care vizează în mod concret capacitatea abatoarelor autorizate permanente existentă în prezent de a satisface toate cererile de sacrificare religioasă în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului ( 18 ).

43.

Având în vedere toate aceste considerații și în spiritul cooperării care trebuie să guverneze relațiile dintre instanțele naționale și Curte, considerăm că prezenta cerere de decizie preliminară este pe deplin admisibilă.

44.

Ca punct de pornire, considerăm că este important să formulăm două serii de observații generale. Prima serie vizează identificarea normelor și a principiilor în temeiul cărora este pusă în discuție, în speță, validitatea dispozițiilor Regulamentului nr. 1099/2009. Mai important, cea de a doua serie de observații se referă la faptul că, spre deosebire de ceea ce ar putea sugera unele observații prezentate Curții, aceasta ar trebui să evite, în speță, să intervină într‑o dezbatere de natură teologică cu privire la întinderea obligației religioase a sacrificării cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

45.

Trebuie precizat că instanța de trimitere face referire, în întrebarea sa preliminară, la articolul 10 din cartă, la articolul 9 din CEDO și, în sfârșit, la articolul 13 TFUE.

46.

În această privință, considerăm că Curtea trebuie să poată să se limiteze la aprecierea existenței unei restrângeri a libertății „de gândire, de conștiință și de religie” consacrate la articolul 10 din cartă.

47.

Astfel, în ceea ce privește trimiterea făcută la articolul 9 din CEDO, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că, deși, astfel cum confirmă articolul 6 alineatul (3) TUE, drepturile fundamentale garantate de CEDO constituie principii generale ale dreptului Uniunii și deși articolul 52 alineatul (3) din cartă prevede că drepturile conținute în aceasta, corespunzătoare drepturilor garantate de CEDO, au același înțeles și aceeași întindere ca cele pe care le conferă această convenție, aceasta din urmă nu constituie, atât timp cât Uniunea nu a aderat la ea, un instrument juridic integrat formal în ordinea juridică a Uniunii ( 19 ).

48.

În consecință, aprecierea validității dreptului derivat al Uniunii poate fi realizată în speță numai din perspectiva drepturilor fundamentale garantate de cartă ( 20 ). Totuși, din articolul 52 alineatul (3) din cartă și din explicația referitoare la articolul 10 din cartă rezultă că dreptul garantat prin articolul 10 alineatul (1) din cartă corespunde dreptului garantat de articolul 9 din CEDO. Acestea au același înțeles și aceeași întindere. Prin urmare, interpretarea acestui drept de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate prezenta o anumită relevanță – și, cel puțin, poate constitui o sursă de inspirație – pentru interpretarea articolului 10 din cartă. Astfel, Curtea a considerat că pentru interpretarea cartei trebuie luată în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( 21 ).

49.

În ceea ce privește referirea la articolul 13 TFUE, dispoziție care impune în special ca statele membre să țină seama de bunăstarea animalelor, respectând în același timp „actele cu putere de lege și normele administrative, precum și obiceiurile statelor membre în privința riturilor religioase”, este necesar să se constate că instanța de trimitere nu precizează cu exactitate la ce obiceiuri sau dispoziții înțelege să facă referire.

50.

Chiar presupunând că din decizia de trimitere se deduce că, în realitate, este vizată practica din Regiunea Flamandă urmată până în anul 2014, care permitea recurgerea la abatoare temporare neautorizate pentru a face față numărului semnificativ de cereri de sacrificări religioase înregistrate cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, reiese în mod clar că, deși această practică poate fi descrisă drept obicei religios, examinarea ei se confundă în esență cu cea a validității actelor normelor administrative în litigiu în raport cu libertatea de religie prevăzută la articolul 10 din cartă.

51.

În cadrul prezentei cauze, s‑a susținut că sacrificarea fără asomare și, mai precis, obligația de a efectua sacrificarea cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului nu trebuiau să fie percepute în mod necesar ca o obligație intangibilă a religiei musulmane și că, în consecință, întrebarea preliminară se baza pe o premisă eronată.

52.

Astfel, s‑a subliniat, în special de către Asociația GAIA, că unii dintre reprezentanții comunității musulmane sunt de părere că electronarcoza sau orice alt procedeu similar de asomare prealabilă sacrificării, care nu are efect asupra funcțiilor vitale ale animalului și în special asupra drenajului sângelui animalului (ceea ce implică faptul că acesta ar putea să își recapete cunoștința dacă sângerarea nu a avut loc), sunt conforme cu cerințele religiei musulmane ( 22 ).

53.

În același sens, a fost subliniat faptul că o serie de țări musulmane importă și produc carne etichetată „halal” care provine din sacrificarea animalelor cu asomare ( 23 ).

54.

În sfârșit, în ceea ce privește, mai precis, obligația religioasă de a sacrifica un animal cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, s‑a subliniat de asemenea faptul că numeroși erudiți și musulmani practicanți consideră că această sacrificare nu trebuie în mod necesar să aibă loc în prima zi a acestei sărbători. Ar exista de asemenea o tendință în creștere, în special în rândul celor mai tineri musulmani practicanți, de a considera că sacrificarea unui animal cu ocazia acestei sărbători poate fi înlocuită printr‑o donație.

55.

În opinia noastră, nu este de competența Curții să se pronunțe în ceea ce privește problema dacă religia musulmană interzice efectiv să se recurgă la asomarea animalelor sau dacă, dimpotrivă, astfel cum a susținut cu insistență GAIA în timpul ședinței, numai anumite curente religioase o interzic.

56.

Nu putem decât să luăm act de acestea, din moment ce, potrivit dosarului prezentat Curții, pare să existe în speță un consens în rândul majorității musulmanilor din Belgia, exprimat de Consiliul Teologilor în cadrul Executivului musulmanilor din acest stat, în a considera că sacrificarea religioasă trebuie să se efectueze fără asomare, fie că este sau nu este reversibilă.

57.

De asemenea, nu pare oportun să se stabilească dacă această cerință este percepută de toți musulmanii ca o obligație religioasă fundamentală sau dacă există o posibilă alternativă la îndeplinirea acestei obligații. Astfel cum a precizat Comisia în observațiile sale scrise, noi nu putem decât să luăm act de existența unor curente religioase. Nu este de competența Curții să se pronunțe asupra ortodoxiei sau a heterodoxiei anumitor principii sau precepte religioase.

58.

În consecință, astfel cum a arătat instanța națională cu alte cuvinte, sacrificarea fără asomare cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului este într‑adevăr un precept religios care se bucură de protecția libertății de religie, indiferent de existența eventuală a unor curente diferite în cadrul Islamului sau a unor soluții alternative în cazul în care nu ar fi posibilă îndeplinirea acesteia ( 24 ).

59.

În această privință, nu putem decât să ne alăturăm poziției exprimate de instanța de trimitere și de majoritatea persoanelor interesate potrivit căreia sacrificarea religioasă efectuată cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului constituie într‑adevăr un „rit religios” în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 1099/2009 și, prin urmare, face obiectul exercitării libertății religioase consacrate la articolul 10 din cartă și la articolul 9 din CEDO, ca expresie a unei convingeri religioase.

60.

În plus, considerăm că această poziție este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care apreciază că sacrificările religioase țin de practica religioasă și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor menționate anterior ( 25 ).

61.

În același sens și deși unele dintre persoanele interesate au considerat că este necesară punerea în discuție a acestui aspect pentru a determina dacă exista sau nu exista o problemă în privința capacității de sacrificare în Regiunea Flamandă în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, considerăm că nu este recomandată intervenția Curții pentru a stabili dacă sacrificarea religioasă trebuie, din punct de vedere teologic, să aibă loc, în mod obligatoriu, în prima zi a acestei sărbători sau dacă aceasta poate avea loc de asemenea în următoarele trei zile ( 26 ).

62.

Odată formulate aceste observații introductive, este necesar să se ridice problema dacă obligația de a efectua sacrificarea fără asomare în abatoare autorizate, prevăzută la articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, implică sau nu implică o restrângere a exercitării acestei libertăți de religie.

63.

Într‑o primă etapă, vom prezenta în linii mari normele generale aplicabile sacrificării animalelor indiferent de metoda de sacrificare aleasă (și anume cu asomarea sau fără asomarea animalului), care rezultă din Regulamentul nr. 853/2004 în cadrul adoptării „pachetului igienă”. Într‑o a doua etapă, vom explica motivele pentru care dispozițiile articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, regulament care, amintim, urmărește în principal obiectivul de a proteja bunăstarea animalelor, nu pot constitui o restrângere a libertății de religie.

64.

Alimentele de origine animală, indiferent de modul de sacrificare ales, trebuie să fie produse și comercializate în conformitate cu norme stricte, al căror obiectiv principal este de a asigura igiena și siguranța alimentelor ( 27 ).

65.

Instituirea, prin Regulamentul nr. 853/2004, a unor norme specifice de igienă pentru produsele alimentare de origine animală, alimente care pot prezenta riscuri specifice, are ca obiectiv principal și fundamental stabilirea unor standarde înalte de igienă, în special pentru a preveni periclitarea sănătății umane ( 28 ). Astfel, aceste norme prevăd principii comune, „în special în ceea ce privește responsabilitățile fabricanților și ale autorităților competente, cerințe în domeniul structurii, organizării și igienei pentru unități, proceduri de autorizare a acestor unități, cerințe în domeniul depozitării și transportului și mărci de salubritate” ( 29 ). Prin urmare, Regulamentul nr. 853/2004 prevede cerințe specifice în ceea ce privește în special construcția, configurarea și echipamentul abatoarelor. Numai abatoarele care respectă aceste cerințe pot fi autorizate în conformitate cu acest regulament.

66.

Pentru a asigura stabilitatea și efectivitatea sistemului pus în aplicare și pentru a asigura buna funcționare a pieței interne ( 30 ), este absolut necesar ca aceste cerințe să fie respectate în toate statele membre și de către toți producătorii și operatorii din sector ( 31 ). Deși este posibil să se admită o anumită flexibilitate, aceasta nu ar trebui să compromită în niciun caz obiectivele din domeniul igienei alimentare ( 32 ).

67.

Prin urmare, este esențial ca cerințele privind abatoarele care pot fi autorizate în temeiul Regulamentului nr. 853/2004 să se aplice indiferent dacă sacrificarea implică sau nu implică asomarea. Obligația generală de a recurge la abatoare autorizate nu are decât o mică legătură cu modul de sacrificare urmat (și anume dacă sacrificarea este sau nu este religioasă). În plus, această obligație nu se întemeiază exclusiv pe considerații privind protecția bunăstării animale, ci decurge din cerințele rezultate din pachetul „igienă”, astfel cum sunt prevăzute printre altele în Regulamentul nr. 853/2004.

68.

Cerința prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009 potrivit căreia sacrificarea trebuie să se efectueze într‑un abator autorizat care respectă toate standardele prevăzute în anexa III la acest regulament contribuie la asigurarea siguranței alimentelor, indiferent de metoda de sacrificare practicată. Această ultimă cerință, care, de altfel, astfel cum au confirmat reclamanții din litigiul principal, nu este în contradicție cu preceptele religiei musulmane, nu își pierde din importanță pentru motivul că sacrificarea animalului se efectuează fără asomarea prealabilă a acestuia.

69.

Se observă faptul că repunerea în discuție a validității articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009 în cauza principală are la bază, în mod incontestabil, anunțul din 12 septembrie 2014 al ministrului flamand competent în materie de bunăstare a animalelor potrivit căruia, începând din anul 2015, acesta nu va mai emite autorizații pentru unitățile de sacrificare temporare, pentru motivul că astfel de autorizații ar fi contrare dispozițiilor acestui regulament ( 33 ).

70.

Or, considerăm că repunerea în discuție a validității dispozițiilor respective din perspectiva libertății de religie este cel puțin paradoxală.

71.

Astfel, este important să se amintească faptul că, în temeiul dreptului aplicabil în prezent, se aplică principiul sacrificării cu asomare. Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1099/2009 prevede că animalele vor fi ucise doar după asomare, în conformitate cu metodele și cerințele prevăzute în anexa I la acest regulament.

72.

În vederea realizării unui echilibru între libertatea de religie și bunăstarea animalelor și ținând seama de obiectivul Regulamentului nr. 1099/2009, și anume armonizarea standardelor de bunăstare a animalelor în momentul uciderii, articolul 4 alineatul (4) din regulamentul menționat prevede totuși o excepție pentru sacrificarea religioasă fără asomare a animalelor în abatoare.

73.

Astfel cum arată considerentul (18) al Regulamentului nr. 1099/2009, articolul 4 alineatul (4) din acest regulament, prin faptul că prevede o derogare de la norma generală potrivit căreia animalele sunt ucise numai după asomare, stabilită la alineatul (1) al acestui articol, favorizează de fapt sacrificarea religioasă fără asomare, în scopul respectării anumitor precepte religioase.

74.

În schimb, spre deosebire de ceea ce ar putea sugera reclamanții din litigiul principal în argumentația lor, această dispoziție nu prevede nicio cerință specifică suplimentară care să se aplice numai în cazul sacrificărilor religioase, iar nu și în cazul celorlalte sacrificări.

75.

În opinia noastră, în astfel de împrejurări, această dispoziție ar putea fi invalidată din perspectiva respectării libertății de religie numai dacă se stabilește că însăși recurgerea la abatoarele autorizate este contrară anumitor precepte religioase sau, mai mult, dacă se demonstrează că cerințele prevăzute de această dispoziție împiedică în mod obiectiv posibilitatea de a efectua sacrificarea animalelor în conformitate cu anumite ritualuri religioase.

76.

Or, amintim că, astfel cum rezultă din dosar și a fost confirmat în cadrul ședinței, reclamanții din litigiul principal nu susțin că obligația de a efectua sacrificarea religioasă într‑un abator este, în sine, incompatibilă cu credințele lor religioase.

77.

Pe de altă parte, reclamanții din litigiul principal nu precizează din ce motive de principiu – și anume indiferent de presupusele probleme legate de capacitatea abatoarelor existente în prezent și în special de costurile care trebuie suportate pentru înființarea unor noi unități sau pentru transformarea eventualelor unități existente în conformitate cu normele administrative – condiția potrivit căreia sacrificarea animalelor trebuie să fie efectuată în abatoare autorizate ridică probleme din punctul de vedere al respectării libertății de religie.

78.

Astfel cum au precizat în mod special Consiliul și Comisia, obligația de a asigura că toate unitățile de sacrificare sunt autorizate și, prin urmare, respectă condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 853/2004 este absolut neutră și îi vizează pe toți cei care organizează sacrificări. Or, o legislație care se aplică în mod neutru, fără nicio legătură cu convingerile religioase, nu poate fi, în principiu, considerată drept o restrângere a exercitării libertății de religie ( 34 ).

79.

Prin urmare, faptul că utilizarea unor astfel de unități autorizate generează costuri suplimentare în raport cu abatoarele temporare care au fost tolerate până atunci în Regiunea Flamandă nu este, în opinia noastră, relevant. Este important să se sublinieze că, indiferent dacă abatoarele autorizate sunt sau nu sunt destinate sacrificării religioase, costurile care trebuie suportate pentru înființarea lor sunt aceleași.

80.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o măsură nu constituie o ingerință într‑un drept fundamental pentru motivul că generează un cost pentru un grup care aderă la anumite precepte religioase sau la anumite credințe ( 35 ). Acest fapt ar trebui să fie valabil cu atât mai mult cu cât costul generat de respectarea unui precept religios este, în principiu, același cu cel pe care îl suportă cei care nu aderă la acest precept.

81.

O astfel de normă nu este, în sine, de natură să neutralizeze sau să limiteze posibilitatea de a efectua sacrificări religioase, ci doar amintește că orice sacrificare trebuie să aibă loc într‑o unitate care îndeplinește standardele stabilite în anexa la Regulamentul nr. 853/2004.

82.

În opinia noastră, reclamanții din litigiul principal intenționează, în definitiv, să invoce, pe lângă derogarea prevăzută pentru sacrificările religioase, o derogare suplimentară de la obligația de a efectua aceste sacrificări în abatoare autorizate.

83.

Astfel, motivul principal care pare să fi determinat instanța de trimitere să adreseze întrebarea preliminară rezultă din împrejurarea că, în Regiunea Flamandă, abatoarele existente în prezent care dețin o autorizație permanentă nu dispun de o capacitate suficientă de sacrificare cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului din cauza creșterii cererilor de sacrificări și a costului foarte ridicat pe care l‑ar presupune construirea unor asemenea abatoare sau transformarea unităților de sacrificare temporare în unități permanente autorizate.

84.

Or, această capacitate insuficientă și costurile pe care le‑ar putea implica înființarea unor noi unități autorizate nu au legătură cu aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1099/2009.

85.

În opinia noastră, nici problemele conjuncturale legate de capacitatea de sacrificare pe un anumit teritoriu, precum cele despre care se pretinde ( 36 ) că au fost observate în Regiunea Flamandă, având în vedere cererea ridicată de sacrificări religioase înregistrată în anumite zile cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, nu au o legătură directă sau indirectă cu obligația de a recurge la abatoare autorizate în sensul Regulamentului nr. 853/2004. Aceste dificultăți evidențiază mai degrabă, astfel cum au susținut Comisia și guvernul Regatului Unit, problema determinării celui care trebuie să suporte costul înființării unor astfel de unități pentru a face față cererii ridicate de sacrificări religioase cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

86.

În cadrul ședinței, la întrebarea dacă disponibilitatea de carne „halal” este în general asigurată în mod satisfăcător în afara perioadei Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, reclamanții din litigiul principal au oferit un răspuns afirmativ. De asemenea, aceștia au confirmat că, în opinia lor, problema ar consta în faptul că construirea de noi abatoare autorizate pentru a face față în mod specific cererii ridicate de sacrificări religioase în timpul acestei sărbători nu ar constitui o opțiune rentabilă din punct de vedere economic pentru întregul an.

87.

Acest lucru confirmă că eventualele problemele legate de capacitate, luate în considerare atât din punctul de vedere al ofertei, cât și al cererii, nu au fost determinate de articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009, ci sunt consecința unui concurs de împrejurări deosebite, care nu are nicio legătură cu domeniul de aplicare al acestei dispoziții și care rezultă în principal dintr‑o concentrare puternică a cererii de sacrificări religioase într‑un moment foarte specific al anului și pentru o perioadă foarte scurtă.

88.

Cu toate acestea, astfel cum a subliniat în mod întemeiat, în opinia noastră, Comisia, validitatea unei dispoziții a dreptului Uniunii se apreciază în funcție de caracteristicile specifice acestei dispoziții și nu poate depinde de circumstanțele particulare ale unui anumit caz ( 37 ).

89.

În concluzie și în pofida îndoielilor instanței de trimitere, considerăm că nu există niciun argument convingător pentru a aprecia că reglementarea în litigiu, care, amintim, este total neutră și general aplicabilă, constituie o restrângere a libertății religioase.

90.

Din moment ce, în opinia noastră, nu se poate concluziona că există o restrângere a libertății de religie care să rezulte din obligația generală de a recurge la abatoare autorizate, problema dacă o astfel de restrângere este justificată nu se mai ridică.

91.

Cu toate acestea, în ipoteza în care Curtea nu ar fi de acord cu această concluzie și ar considera că obligația de a recurge la abatoare autorizate, singura care este pusă în discuție în speță, constituie o ingerință în libertatea de religie, prin faptul că i‑ar împiedica pe musulmanii practicanți să își respecte obligațiile religioase cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, considerăm că niciun obiectiv legitim de interes general nu ar fi atunci de natură să justifice existența unei restrângeri a acestei libertăți.

92.

Această ultimă concluzie, care, la prima vedere, poate fi surprinzătoare dacă se are în vedere analiza noastră din partea dedicată identificării unei restrângeri a libertății de religie, se explică având în vedere următoarele considerații.

93.

Desigur, ideea că restrângerea posibilităților de sacrificare religioasă, generată de obligația de a recurge la abatoare autorizate, urmărește obiectivele legitime ale ordinii publice și ale sănătății publice, și anume protecția bunăstării animalelor, sănătatea publică și siguranța alimentelor, este a priori valabilă.

94.

Totuși, în cazul în care ar trebui să se considere că obligația de a recurge, în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, la abatoare autorizate este contrară libertății de religie, am fi invitați în mod necesar să realizăm un arbitraj imposibil între această libertate și cerințele de protecție a bunăstării animalelor, a sănătății publice și a siguranței alimentelor, care, amintim, sunt cele trei obiective generale urmărite de obligația de a recurge la abatoare autorizate. De fapt, acest lucru ar însemna stabilirea unei ierarhii între respectarea libertății de religie și necesara urmărire a acestor obiective legitime de interes general, cu toate că legiuitorul a intenționat tocmai să stabilească un echilibru între respectarea libertății de religie și urmărirea acestor diferite obiective, în special prin modul de redactare a dispozițiilor articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009.

95.

Cu alte cuvinte, în cazul în care ar trebui să se considere că această dispoziție, care atestă faptul că legiuitorul european a avut în vedere asigurarea unui echilibru corect între libertatea de religie și urmărirea obiectivelor legitime de interes general care sunt protecția sănătății publice, protecția siguranței alimentelor și protecția bunăstării animalelor ( 38 ), constituie o restrângere a libertății de religie, nu vedem în ce mod ar fi posibil să se considere că această restrângere este justificată tocmai de cerințele menționate în contextul specific al celebrării Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

96.

Deși considerațiile referitoare la sănătatea umană trebuie, în principiu, să primeze în fața celor referitoare la bunăstarea animalelor, se pare că, în speță, s‑a acordat o atenție deosebită promovării bunăstării animalelor ca obiectiv legitim de interes general vizat în special de adoptarea dispozițiilor articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009.

97.

În continuare, vom arăta de asemenea, în primul rând, în ce măsură protecția bunăstării animalelor nu este un obiectiv de natură să justifice o restrângere a libertății de religie în cazul în care ar trebui să se considere că articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009 implică o astfel de restrângere și, în al doilea rând, motivele pentru care această restrângere nu este mai relevantă și proporțională în scopul asigurării siguranței alimentelor și a sănătății publice în contextul foarte specific al celebrării Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

98.

Deși nu împărtășim concluzia potrivit căreia articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009 este problematică din punctul de vedere al libertății de religie, nu putem decât să fim de acord cu aprecierea formulată de reclamanții din litigiul principal în observațiile scrise pe care le‑au prezentat Curții potrivit căreia trebuie să se manifeste prudență atunci când obiectivul protecției bunăstării animalelor intră eventual în conflict cu un drept fundamental.

99.

În această privință, este suficient să se facă trimitere la articolul 13 TFUE, potrivit căruia „Uniunea și statele membre țin seama de toate cerințele bunăstării animalelor ca ființe sensibile și respectă actele cu putere de lege și normele administrative, precum și obiceiurile statelor membre în privința riturilor religioase” ( 39 ).

100.

În speță, pare a fi delicat să se concluzioneze că, deși dă naștere unei restrângeri a libertății de religie, obligația prevăzută în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009 de a recurge la abatoarele autorizate în sensul Regulamentului nr. 853/2004 este necesară și proporțională cu atingerea unui obiectiv legitim.

101.

Înainte de a examina, pe rând, chestiunile referitoare la necesitatea și la proporționalitatea dispoziției în litigiu, considerăm că se impune o observație cu caracter general și preliminar în ceea ce privește asigurarea unui echilibru între posibilitățile oferite în temeiul reglementărilor aplicabile de a recurge la sacrificări fără asomare în scopul respectării anumitor convingeri religioase, pe de o parte, și protecția bunăstării animalelor, pe de altă parte.

102.

În cadrul prezentei proceduri, s‑a susținut – adesea în mod foarte convingător și oarecum peremptoriu – că este incontestabil faptul că sacrificarea fără asomare a unui animal este susceptibilă să provoace mai multă durere și suferință animalului respectiv ( 40 ).

103.

Totuși, acceptarea acestei premise, fapt care poate fi ușor de înțeles din punct de vedere teoretic, nu trebuie, în opinia noastră, să conducă la concluzia potrivit căreia comunitățile religioase care propun sacrificarea fără asomare a animalului ignoră bunăstarea animalelor, utilizând practici arhaice, barbare și în neconcordanță cu principiile stabilite în societățile democratice moderne.

104.

De altfel, este suficient să se constate faptul că legiuitorul Uniunii a hotărât să mențină, prin adoptarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009, tocmai posibilitatea statelor membre de a autoriza metode speciale de sacrificare impuse de riturile religioase. Încă o dată, este important să se sublinieze că cerința ca sacrificarea religioasă să nu poată fi efectuată, în temeiul acestei dispoziții, decât într‑un „abator” constituie numai o ipostază a normei generale impuse de Regulamentul nr. 853/2004, aplicabilă indiferent de metoda de sacrificare a animalului ales.

105.

În această privință, dorim să subliniem că „restrângerea” în discuție în speță nu privește sacrificarea fără asomare, ci obligația, mai generală, de a recurge la abatoare autorizate în sensul Regulamentului nr. 853/2004.

106.

Astfel cum s‑a subliniat în cadrul discuțiilor purtate la nivel național, în spatele problemei specifice a sacrificării religioase se conturează rapid riscul stigmatizării, un risc ridicat din punct de vedere istoric și care nu trebuie întreținut ( 41 ).

107.

Nu există niciun motiv pentru a nu lua în considerare faptul că sacrificarea fără asomare efectuată în condiții adecvate poate fi mai puțin dureroasă pentru animale decât sacrificarea cu asomare prealabilă efectuată în condiții ( 42 ) în care, din motive evidente de rentabilitate și ținând seama de industrializarea semnificativă a sectorului de producție al alimentelor de origine animală, stresul și suferința suportate de animale în timpul uciderii sunt exacerbate ( 43 ).

108.

Cu riscul de a trebui să amintim un lucru evident, toate formele de ucidere sunt prin natura lor violente și, în consecință, problematice din punctul de vedere al suferinței animalelor ( 44 ).

109.

În ceea ce ne privește, nu suntem convinși că utilizarea abatoarelor autorizate constituie totuși o protecție foarte eficientă împotriva suferinței animalelor, fapt pe care îl atestă numeroase studii și anchete ( 45 ), care să justifice, în sine, o restrângere a libertății de religie.

110.

Potrivit jurisprudenței deja consacrate ( 46 ) a Curții, protecția bunăstării animalelor poate reprezenta un obiectiv legitim de interes general a cărui importanță s‑a tradus în special prin adoptarea de către statele membre a Protocolului privind protecția și bunăstarea animalelor anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene ( 47 ). Acestui protocol îi corespunde în prezent articolul 13 TFUE, dispoziție cu aplicabilitate generală a Tratatului FUE, care figurează în prima parte a acestuia, consacrată principiilor ( 48 ).

111.

Problema constă în a se stabili dacă, în prezența unei restrângeri a libertății de religie, obligația de a recurge la abatoarele autorizate este justificată, în contextul special al Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, de necesitatea de a proteja bunăstarea animalelor.

112.

În opinia noastră, există motive pentru a ne îndoi de acest lucru.

113.

Desigur, evitarea sacrificărilor „sălbatice” efectuate în condiții îndoielnice din punctul de vedere al bunăstării animalelor constituie un aspect de interes general, fapt care implică, a priori, că este preferabil ca sacrificarea animalelor să se efectueze în unități controlate de autoritatea publică ( 49 ) sau care respectă standarde precise în ceea ce privește echipamentele și logistica.

114.

Cu toate acestea, nu trebuie să se considere că, în contextul foarte special al celebrării Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, aceste unități trebuie în mod necesar să fie abatoare autorizate în sensul Regulamentului nr. 853/2004.

115.

Cu riscul de a ne repeta, în speță nu se ridică problema dacă sacrificarea fără asomare trebuie să fie interzisă în numele bunăstării animalelor, ci dacă, în contextul derogării prevăzute la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009, utilizarea abatoarelor autorizate oferă, cu ocazia celebrării Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, o valoare adăugată în ceea ce privește bunăstarea animalelor în comparație cu o unitate de sacrificare temporară neautorizată.

116.

În ceea ce privește în special posibilitatea oferită în Regiunea Flamandă de a efectua, până în 2014, sacrificări religioase, trebuie remarcat faptul că însăși Comisia, în urma auditului efectuat în Belgia de către serviciile sale între 24 noiembrie și 3 decembrie 2014, pentru a evalua controalele privind bunăstarea animalelor în momentul sacrificării în unitățile temporare care, până la acel moment, erau autorizate, a arătat că unitățile menționate prezentau garanții satisfăcătoare, luând act de eforturile depuse de autoritățile belgiene pentru îmbunătățirea situației.

117.

Astfel, în raportul de audit din 30 iulie 2015, Comisia a arătat că autoritățile competente au luat măsurile necesare pentru a se asigura că aceleași condiții de bunăstare a animalelor sunt respectate în unitățile de sacrificare temporare despre care avea cunoștință. Potrivit acestui raport, s‑a concluzionat că, deși sacrificarea animalelor fără asomare în scopuri religioase în afara unui abator autorizat nu ar fi respectat Regulamentul nr. 1099/2009, autoritățile naționale competente depuseseră eforturi semnificative pentru a asigura respectarea acelorași condiții în ceea ce privește bunăstarea animalelor în perioada sărbătorilor religioase în unitățile reglementate.

118.

Prin această constatare, serviciile Comisiei par să fi considerat în mod implicit că unitățile de sacrificare temporare care prezintă anumite caracteristici, fără a se conforma în mod necesar definiției unităților de sacrificare autorizate în sensul articolului 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, ar putea să ofere garanții suficiente în ceea ce privește protecția bunăstării animalelor pentru sacrificările efectuate în timpul Sărbătorii musulmane a Sacrificiului. Întrucât această sărbătoare are loc doar o dată pe an și având în vedere că animalele sacrificate în cadrul ei nu sunt, în principiu, menite să rămână mult timp în unitățile de sacrificare, înființarea abatoarelor autorizate nu pare să fie o cerință realmente pertinentă. Astfel, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească unitățile, în special în temeiul Regulamentului nr. 853/2004, au fost concepute pentru unități destinate să funcționeze pe piața cotidiană bazată pe cerere și ofertă.

119.

Pe de altă parte, în contextul specific al unui număr semnificativ de cereri de sacrificare, precum cel care poate fi înregistrat în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, se poate ridica întrebarea dacă autorizarea sacrificărilor în unități temporare care îndeplinesc standarde de sănătate specifice, dar care nu corespund definiției abatoarelor autorizate în sensul articolului 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009, nu este de natură să răspundă mai bine preocupărilor legate de bunăstarea animalelor. Înființarea unor astfel de unități poate contribui, prin decongestionarea unităților de sacrificare autorizate, la efectuarea, in fine, a unei sacrificări în condiții mai bune pentru animale în special din punctul de vedere al stresului la care sunt supuse.

120.

Potrivit articolului 52 alineatul (1) din cartă, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să fie proporțională.

121.

În speță, restrângerea în discuție, și anume aceea care ar rezulta din obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1099/2009 de a recurge la abatoare autorizate, adică unități care îndeplinesc cerințele prevăzute în Regulamentul nr. 853/2004, rezultă, fără îndoială, din lege.

122.

În schimb, în ipoteza în care ar trebui să se considere că ne confruntăm cu o restrângere a libertății de religie și că această restrângere este justificată, avem îndoieli în privința faptului că o astfel de restrângere ar putea fi considerată proporțională cu obiectivul urmărit.

123.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că inconvenientele cauzate de aceasta nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate ( 50 ) și că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare ( 51 ).

124.

Or, considerăm că obligația de a efectua sacrificarea într‑un abator autorizat poate depăși ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivului protecției bunăstării animalelor atunci când implică sacrificarea unui animal în vederea îndeplinirii unui rit religios într‑o perioadă foarte precisă a anului.

125.

În această privință, este necesar să se sublinieze că anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 prevede numeroase cerințe pe care trebuie să le îndeplinească abatoarele pentru a fi autorizate în temeiul acestui regulament.

126.

Cu toate acestea, se poate pune întrebarea dacă, în prezența unei restrângeri a libertății de religie, respectarea tuturor acestor cerințe este necesară în contextul foarte specific al unei creșteri punctuale a cererii de sacrificare în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

127.

Astfel și fără pretenția de a fi exhaustivi, reiese că unele dintre standardele prevăzute în anexa III la Regulamentul nr. 853/2004, cum ar fi cerințele structurale referitoare, de exemplu, la secțiile de tranșare sau la depozitarea frigorifică a cărnii, pot fi inutile în vederea satisfacerii numărului semnificativ de cereri de sacrificări ritualice înregistrate cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului, întrucât este vorba despre unități folosite numai o dată pe an și în care carnea este, în principiu, predată direct utilizatorului final.

128.

În consecință, în cazul în care ar trebui să se considere că dispozițiile în litigiu restrânge libertatea de religie, considerăm că există cu siguranță o soluție mai puțin constrângătoare decât cea care impune ca în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului să se recurgă la abatoare autorizate.

129.

În cazul în care s‑ar constata că norma prevăzută la articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009 constituie o restrângere a libertății de religie, s‑ar ridica de asemenea problema dacă aceasta poate fi justificată din motive legitime de interes general referitoare la siguranța alimentelor și la sănătatea umană.

130.

Astfel, Regulamentul nr. 853/2004, la care face trimitere și Regulamentul nr. 1099/2009, urmărește, în primul rând, obiectivele privind siguranța alimentelor care, in fine, vizează în mod direct protejarea sănătății umane.

131.

Cu toate acestea și în continuarea a ceea ce am precizat anterior, interzicerea totală a sacrificării în afara unităților autorizate în conformitate cu standardele stabilite în anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 ar putea să nu pară suficient de pertinentă din punctul de vedere al siguranței alimentelor și al sănătății publice pentru a justifica restrângerea îndeplinirii obligației religioase de a sacrifica sau de a cere sacrificarea unui animal cu ocazia unui eveniment anual foarte specific, în speță cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

132.

Astfel cum a constatat printre altele Comisia în raportul de audit din 30 iulie 2015, unitățile de sacrificare temporare care îndeplinesc anumite standarde de sănătate specifice pot oferi garanții suficiente din punctul de vedere al sănătății și al siguranței alimentelor pentru a răspunde cererii mari de sacrificări, dar pentru o perioadă foarte limitată, în perioada Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

133.

În opinia noastră, din considerațiile anterioare rezultă că nu se poate concluziona că articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009 determină o restrângere a libertății de religie. Cu toate acestea și numai în situația în care ar trebui, dimpotrivă, să se aprecieze că există o astfel de restrângere, suntem de părere că aceasta nu poate fi considerată justificată de obiective legitime de interes general privind bunăstarea animalelor și de protecție a sănătății publice și a siguranței alimentelor. În orice caz, această restrângere nu poate fi considerată, în opinia noastră, proporțională cu urmărirea acestor obiective.

134.

În speță, instanța de trimitere a decis să limiteze întrebarea preliminară la o cerere de apreciere a validității dispozițiilor articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul nr. 1099/2009.

135.

Or, astfel cum a arătat Consiliul în observațiile sale scrise, ar fi fost, fără îndoială, mai util ca instanța de trimitere să fi solicitat Curții interpretarea dispozițiilor Regulamentelor nr. 1099/2009 și nr. 853/2004, mai exact cu privire la flexibilitatea acordată statelor membre în ceea ce privește normele care reglementează autorizarea abatoarelor și în special pentru a se stabili în ce măsură statele membre pot lua în considerare situații specifice, precum aceea care poate fi constatată într‑un stat membru (sau într‑o zonă a acestuia) cu ocazia Sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

136.

În ceea ce ne privește, nu suntem pe deplin convinși de o astfel de abordare care, în definitiv, ar readuce în discuție norma care, în stadiul actual al dreptului Uniunii, este o normă cu aplicabilitate generală, conform căreia sacrificarea animalelor trebuie efectuată în abatoare autorizate.

137.

Deși este adevărat că Regulamentele nr. 1099/2009 și nr. 853/2004 introduc unele aspecte legate de flexibilitate, întrucât prevăd nu numai anumite derogări de la obligația de a recurge la abatoare autorizate, dar și derogări de la anumite cerințe tehnice impuse unităților de sacrificare ( 52 ), în special pentru „abatoarele mobile” și pentru „abatoarele mici” care se ocupă cu vânzarea directă ( 53 ), nu considerăm că suntem în măsură, în speță, să determinăm cu precizie și fără o examinare detaliată a tuturor cerințelor care decurg din aceste regulamente, împrejurările care ar justifica derogarea de la cerințele structurale impuse unităților de sacrificare, care au o importanță deosebită în elaborarea acestor regulamente.

138.

În această privință, dorim să amintim că, în speță, ne confruntăm cel mult cu o problemă de natură conjuncturală, problemă care, astfel cum am înțeles din dosar, pare să fi fost rezolvată de atunci.

139.

Mai important, reiese că reclamanții din litigiul principal urmăresc, de fapt, să solicite o relaxare a standardelor și a cerințelor sanitare aplicabile în sectorul produselor alimentare de origine animală, întrucât au rezerve în ceea ce privește asumarea costurilor pe care le presupune respectarea acestor cerințe.

140.

Într‑un astfel de context, nu pare oportună încercarea de a elabora orientări generale de interpretare, care, în cele din urmă, ar putea compromite normele prevăzute în reglementarea aplicabilă în prezent în ceea ce privește sacrificarea animalelor.

141.

Având în vedere considerațiile anterioare, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță de Limbă Neerlandeză din Bruxelles, Belgia) după cum urmează:

„Examinarea întrebării preliminare nu evidențiază niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 2 litera (k) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii, în lumina dreptului la libertatea de religie, astfel cum este consacrat la articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și astfel cum este luat în considerare la articolul 13 TFUE în raport cu bunăstarea animalelor.”