—

pentru Ilves Jakelu Oy, de H. Piekkala și de I. Aalto‑Setälä, asianajajat;

—

pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Fiorentino, avvocato dello Stato;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

—

pentru guvernul norvegian, de I. Thue și de C. Rydning, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de P. Costa de Oliveira și de P. Aalto, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 12), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 (JO 2008, L 52, p. 3) (denumită în continuare „Directiva 97/67”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de Ilves Jakelu Oy împotriva deciziei valtioneuvosto (Consiliul de miniștri, Finlanda) din 30 ianuarie 2017 prin care o autorizație pentru furnizarea de servicii poștale a fost supusă obligației respectării anumitor cerințe.

3

Considerentul (15) al Directivei 97/67 are următorul cuprins:

„Întrucât dispozițiile prezentei directive referitoare la prestarea serviciului universal nu aduc atingere dreptului prestatorilor serviciului universal de a negocia contracte individuale cu clienții;”

4

Potrivit articolului 2 din directiva menționată:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

5

Capitolul 2 al Directivei 97/67 reglementează serviciul universal. Articolul 3 din această directivă prevede:

„(1)   Statele membre asigură că utilizatorii beneficiază de dreptul la un serviciu universal care implică prestarea permanentă a unui serviciu poștal de o calitate determinată în toate punctele de pe teritoriul lor la prețuri accesibile pentru toți utilizatorii.

[…]

(4)   Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a asigura că serviciul universal cuprinde cel puțin prestările următoare:

6

Articolul 9 din directiva menționată prevede:

„(1)   În ceea ce privește serviciile care sunt în afara sferei serviciului universal, statele membre pot introduce autorizații generale în măsura necesară pentru a garanta respectarea cerințelor esențiale.

(2)   În ceea ce privește serviciile din sfera serviciului universal, statele membre pot introduce proceduri de autorizare, inclusiv licențe individuale, în măsura necesară pentru a garanta respectarea cerințelor esențiale și a asigura furnizarea serviciului universal.

Acordarea autorizațiilor poate:

Obligațiile și cerințele enunțate la prima liniuță și la articolul 3 pot fi impuse numai furnizorilor de serviciu universal desemnați.

Cu excepția cazului în care întreprinderile au fost desemnate ca furnizori de serviciu universal în conformitate cu articolul 4, autorizațiile nu pot:

(3)   Procedurile, obligațiile și cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2) sunt transparente, accesibile, nediscriminatorii, proporționale, precise și lipsite de ambiguitate, făcute publice în prealabil și bazate pe criterii obiective. Statele membre se asigură că motivele de refuzare sau retragere a autorizației în totalitate sau parțial sunt comunicate solicitantului și stabilesc o procedură de recurs.”

7

Considerentul (33) al Directivei 2008/6 prevede:

„Ar trebui să se permită statelor membre să aplice un sistem de autorizații generale și licențe individuale în cazul în care acest lucru este justificat și proporțional cu obiectivul urmărit […]”

8

Potrivit articolului 1 alineatul 1 din postilaki (415/2011), în versiunea în vigoare la data faptelor în discuție în litigiul principal (denumită în continuare „Legea 415/2011”), obiectivul acesteia este de a garanta că serviciile poștale și în special serviciul universal sunt accesibile, în condiții egale, la nivel național.

9

Potrivit articolului 3 din Legea 415/2011, orice activitate poștală privind livrarea de corespondență este supusă autorizării. Conform articolului 4 alineatul 1 din această lege, autorizația pentru furnizarea de servicii poștale trebuie solicitată valtioneuvosto. Atribuirea acesteia nu presupune publicarea unui aviz.

10

Potrivit articolului 6 din Legea 415/2011, autorizația trebuie acordată atunci când:

11

Articolul 9 din Legea 415/2011 se referă la conținutul autorizației. Potrivit acestui articol 9 al doilea paragraf punctul 5, valtioneuvosto trebuie să prevadă în autorizație obligații care completează dispozițiile acestei legi sau dispozițiile luate pe baza acesteia din urmă și care privesc orice altă cerință, analogă celor enumerate la respectivul articol 9 al doilea paragraf punctele 1-4, care ar fi necesară pentru a garanta calitatea, disponibilitatea și eficacitatea serviciilor.

12

Prin decizia din 30 ianuarie 2014, valtioneuvosto a acordat Ilves Jakelu o autorizație care îi permitea să exercite o activitate poștală privind livrarea de corespondență în sensul articolului 3 din Legea 415/2011. Clauza 1 a acestei autorizații enumera municipalitățile de pe teritoriul finlandez acoperite de autorizația solicitată. Potrivit clauzei 2 a autorizației menționate, care se referă la volumul activității, Ilves Jakelu are dreptul de a exercita o activitate poștală nerestricționată, destinată unor clienți cu care aceasta a încheiat un contract, pe acest teritoriu.

13

Clauzele 4-8 ale autorizației amintite urmăresc să garanteze calitatea, disponibilitatea și eficacitatea serviciilor poștale. În temeiul clauzei 4 a aceleiași autorizații, Ilves Jakelu trebuie să redacteze condițiile de livrare înainte de a iniția furnizarea de servicii de livrare de corespondență. Potrivit clauzei 5 a autorizației eliberate prin decizia din 30 ianuarie 2014, Ilves Jakelu trebuie să garanteze că serviciile sale sunt organizate astfel încât corespondența restantă să fie livrată cel puțin săptămânal, cu excepția zilelor de sărbătoare legală. Potrivit clauzei 6 a acestei autorizații, Ilves Jakelu trebuie să furnizeze un serviciu de întrerupere a livrării și un serviciu de modificare a adresei. În temeiul clauzei 7 a autorizației menționate, Ilves Jakelu trebuie să își inscripționeze expedierile astfel încât acestea să poată fi diferențiate și separate de corespondența similară transportată de alți titulari de autorizații. Potrivit clauzei 8 a aceleiași autorizații, Ilves Jakelu trebuie să amenajeze, în fiecare comună de pe teritoriul acoperit de aceasta, cel puțin un punct de colectare pentru primirea corespondenței menționate la articolul 47 din Legea 415/2001 și restituirea corespondenței care a făcut obiectul unei erori de livrare.

14

În opinia Ilves Jakelu, articolul 9 din Legea 415/2011 este contrar Directivei 97/67, întrucât nu prevede o procedură de autorizare generală și întrucât permite condiționarea acordării de autorizații pentru servicii care nu fac parte din sfera serviciului universal de îndeplinirea altor condiții decât cele care corespund unor cerințe esențiale.

15

Cauza principală privește aspectul dacă valtioneuvosto putea să condiționeze eliberarea autorizației acordate Ilves Jakelu de respectarea clauzelor 4-8 ale acesteia. În opinia guvernului finlandez, aceste clauze sunt necesare pentru a garanta calitatea, disponibilitatea și eficacitatea serviciilor poștale care fac obiectul autorizației.

16

În aceste condiții, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

17

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67 trebuie interpretat în sensul că un serviciu de trimiteri poștale precum cel în discuție în litigiul principal nu face parte din sfera serviciului universal în cazul în care întreprinderea de servicii poștale care îl furnizează convine cu clienții săi condițiile de livrare pentru o taxă facturată al cărei cuantum a făcut obiectul unui acord. Dacă este cazul, instanța solicită să se stabilească dacă furnizarea unor astfel de servicii poștale în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal poate fi condiționată de eliberarea unei licențe individuale.

18

Pentru a stabili, în primul rând, dacă furnizarea unui serviciu de livrare de trimiteri poștale ale unor clienți cu care a fost încheiat un contract, precum cel în discuție în litigiul principal, intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții sau, dimpotrivă, al articolului 9 alineatul (2) din directiva menționată, trebuie să se stabilească în prealabil dacă acest serviciu face parte din sfera noțiunii „serviciu universal”, în sensul articolului 3 din aceeași directivă. Instanței de trimitere îi revine astfel competența de a analiza dacă activitățile exercitate de Ilves Jakelu care au făcut obiectul cererii sale de autorizație îndeplinesc criteriile stabilite în această privință de Directiva 97/67.

19

Pe de o parte, din articolul 2 punctul 13 din această directivă reiese că furnizorul unui serviciu universal este entitatea publică sau privată care asigură totalitatea sau o parte a serviciului universal poștal într‑un stat membru și a cărei identitate a fost notificată Comisiei.

20

Pe de altă parte, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 97/67, un serviciu universal implică prestarea permanentă a unui serviciu poștal de o calitate determinată în toate punctele de pe un teritoriu, la prețuri accesibile pentru toți utilizatorii.

21

Printre elementele care pot fi luate în considerare în această privință se află împrejurarea, indicată de instanța de trimitere, potrivit căreia în sarcina Ilves Jakelu nu a fost stabilită nicio obligație de a furniza un serviciu universal. Această constatare reiese de asemenea din observațiile scrise ale guvernului finlandez, potrivit cărora Ilves Jakelu nu este furnizorul de serviciu universal, în sensul articolului 2 punctul 13 din Directiva 97/67, a cărui denumire a fost notificată Comisiei.

22

Aceeași concluzie se aplică și împrejurării potrivit căreia Ilves Jakelu a solicitat o autorizație poștală pentru furnizarea de servicii poștale pe teritoriul anumitor municipalități. Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 20 din prezenta hotărâre, serviciul poștal universal trebuie furnizat în toate punctele de pe un teritoriu.

23

Pe de altă parte, guvernul finlandez a arătat în observațiile sale scrise că Ilves Jakelu propune serviciile sale numai unor clienți cu care a încheiat acorduri comerciale. Din cererea de decizie preliminară reiese astfel că cuantumul taxei datorate pentru serviciile poștale oferite de această societate este negociat separat și achitat pe bază de factură.

24

Este necesar să se amintească în această privință că serviciile de curierat expres se diferențiază de serviciul poștal universal prin valoarea adăugată adusă clienților, pentru care clienții acceptă să plătească suplimentar. Astfel de prestații corespund unor servicii specifice care pot fi separate de serviciul de interes general, care satisfac necesitățile speciale ale operatorilor economici și care impun anumite prestații suplimentare pe care serviciul poștal tradițional nu le oferă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 1993, Corbeau, C‑320/91, EU:C:1993:198, punctul 19).

25

În plus, din considerentul (15) al Directivei 97/67 reiese că posibilitatea de a negocia contracte individuale cu clienții nu corespunde, a priori, noțiunii de prestare a serviciului universal (Hotărârea din 23 aprilie 2009, TNT Post UK, C‑357/07, EU:C:2009:248, punctul 48).

26

Prin urmare, articolul 9 alineatul (1) din această directivă trebuie interpretat în sensul că o activitate de trimiteri poștale precum cea în discuție în litigiul principal trebuie considerată un serviciu din afara sferei serviciului universal în cazul în care aceasta nu implică prestarea permanentă a unui serviciu poștal de o calitate determinată în toate punctele de pe un teritoriu, la prețuri accesibile pentru toți utilizatorii, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

27

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă activitatea în discuție în litigiul principal poate fi condiționată de eliberarea unei licențe individuale, trebuie amintit că articolul 9 alineatul (1) din directiva menționată permite statelor membre să impună întreprinderilor din sectorul poștal autorizații generale pentru serviciile care sunt în afara sferei serviciului universal, în timp ce alineatul (2) primul paragraf al acestui articol prevede posibilitatea statelor membre de a introduce proceduri de autorizare, inclusiv licențe individuale, în ceea ce privește serviciile care intră în sfera serviciului universal [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2016, DHL Express (Austria), C‑2/15, EU:C:2016:880, punctul 20].

28

Trebuie arătat că, deși din considerentul (33) al Directivei 2008/6 reiese că ar trebui să se permită statelor membre să aplice un sistem de autorizații generale și de licențe individuale în cazul în care acest lucru este justificat și proporțional cu obiectivul urmărit, nu este mai puțin adevărat că articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67, contrar alineatului său (2), nu prevede posibilitatea de a supune furnizarea de servicii poștale condiției eliberării unei licențe individuale.

29

În aceste condiții, este necesar să se constate că furnizarea unor astfel de servicii poate fi supusă numai condiției eliberării unei autorizații generale, în sensul articolului 2 punctul 14 din aceeași directivă.

30

Având în vedere considerațiile care precedă, se impune să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67 trebuie interpretat în sensul că un serviciu de trimiteri poștale precum cel în discuție în litigiul principal nu face parte din sfera serviciului universal în cazul în care nu implică prestarea permanentă a unui serviciu poștal de o calitate determinată în toate punctele de pe un teritoriu, la prețuri accesibile pentru toți utilizatorii. Furnizarea de servicii de trimiteri poștale din afara sferei serviciului universal poate fi supusă numai condiției eliberării unei autorizații generale.

31

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67 trebuie interpretat în sensul că furnizarea de servicii poștale din afara sferei serviciului universal poate fi condiționată de îndeplinirea unor cerințe precum cele prevăzute la articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf a doua liniuță din această directivă.

32

Or, Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe asupra acestei întrebări în Hotărârea din 16 noiembrie 2016, DHL Express (Austria) (C‑2/15, EU:C:2016:880), și răspunsul pe care l‑a dat este valabil și în prezenta cauză.

33

Astfel, la punctul 26 din această hotărâre, Curtea a arătat că articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf a doua liniuță din directiva menționată permite statelor membre să condiționeze acordarea autorizațiilor de respectarea cerințelor privind calitatea, disponibilitatea și realizarea serviciilor în cauză. Aceasta a considerat că, în lipsa unei precizări cu privire la serviciile vizate de această obligație, trebuie subliniat că din lucrările pregătitoare ale Directivei 2008/6 reiese că legiuitorul Uniunii a intenționat să elimine nu numai ultimele obstacole din calea deschiderii complete a pieței pentru anumiți furnizori de serviciu universal, ci și toate celelalte obstacole din calea furnizării de servicii poștale. Curtea a concluzionat că, în lipsa unei indicații în sens contrar și ținând seama de natura obligației în discuție, rezultă astfel că toți furnizorii de servicii poștale pot fi supuși obligației prevăzute la articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf a doua liniuță din Directiva 97/67.

34

În aceste condiții, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67 trebuie interpretat în sensul că furnizarea de servicii poștale din afara sferei serviciului universal poate fi condiționată de îndeplinirea unor cerințe precum cele prevăzute la articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf a doua liniuță din această directivă.

35

Cea de a patra întrebare trebuie înțeleasă ca fiind adresată numai în ipoteza în care articolul 9 alineatul (1) din Directiva 97/67 ar fi fost interpretat în sensul că o autorizație pentru furnizarea de servicii poștale din afara sferei serviciului universal poate fi condiționată numai de îndeplinirea obligațiilor care urmăresc garantarea respectării cerințelor esențiale în sensul articolului 2 punctul 19 din această directivă. Or, având în vedere răspunsul dat la a treia întrebare, nu mai este necesar să se răspundă la a patra întrebare.

36

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: