1

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 aprilie 2015, Total și Elf Aquitaine/Comisia (T‑470/11, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2015:241), prin care acesta a anulat în parte scrisorile Comisiei BUDG/DGA/C4/BM/s746396 din 24 iunie 2011 (denumită în continuare „scrisoarea din 24 iunie 2011”) și BUDG/DGA/C4/BM/s812886 din 8 iulie 2011 (denumită în continuare „scrisoarea din 8 iulie 2011” și, împreună, „scrisorile în litigiu”) referitoare la plata de către Total SA și Elf Aquitaine SA a cuantumului amenzii și a dobânzilor de întârziere datorate în urma Deciziei C(2006) 2098 final din 31 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) (cazul COMP/F/38.645 – Metacrilați) (denumită în continuare „Decizia Metacrilați”).

2

Istoricul litigiului a fost prezentat de Tribunal la punctele 2-28 din hotărârea atacată după cum urmează:

[…]

[…]

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 septembrie 2011, intimatele au formulat în fața Tribunalului o acțiune în anularea scrisorilor în litigiu, solicitând, cu titlu subsidiar, reducerea sumelor pretinse în acestea, precum și, cu titlu mai subsidiar, anularea dobânzilor de întârziere.

4

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 noiembrie 2011, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Aceasta arăta, printre altele, că scrisorile în litigiu constituiau acte inatacabile în măsura în care erau lipsite de efecte juridice obligatorii de natură să le afecteze pe intimate și că obligația de plată care revine acestora din urmă rezulta doar din Decizia Metacrilați.

5

În hotărârea atacată, Tribunalul a examinat într‑o primă etapă, la punctele 72-101 din hotărârea menționată, această excepție de inadmisibilitate.

6

În această privință, Tribunalul a considerat în special că, în ceea ce privește suma principală solicitată intimatelor în scrisorile în litigiu, aceste scrisori nu le afectaseră interesele, modificând în mod distinct situația lor juridică în sensul articolului 263 TFUE ca urmare a Deciziei Metacrilați.

7

În schimb, în ceea ce privește obligația de plată a unor dobânzi de întârziere, Tribunalul a considerat că ea nu rezulta în niciun caz din această decizie, la fel cum nu rezulta nici din Hotărârea din 7 iunie 2011, Total și Elf Aquitaine/Comisia (T‑206/06, EU:T:2011:250), nici din Hotărârea din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia (T‑217/06, EU:T:2011:251), din moment ce Arkema plătise în întregime amenda inițială, ca urmare imediată a deciziei menționate, astfel încât actul atacat a modificat într‑adevăr situația lor juridică prin majorarea sumei datorate de intimate în temeiul aceleiași decizii.

8

Prin urmare, Tribunalul a considerat acțiunea admisibilă în măsura în care era îndreptată împotriva dobânzilor de întârziere solicitate intimatelor în scrisorile în litigiu.

9

Într‑o a doua etapă, la punctele 107-118 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat acțiunea pe fond în măsura în care era îndreptată împotriva dobânzilor de întârziere solicitate intimatelor și a admis‑o în această măsură.

10

În consecință, Tribunalul a anulat scrisorile în litigiu în măsura în care Comisia a solicitat intimatelor în acestea dobânzi de întârziere și a respins în rest acțiunea.

11

Comisia solicită Curții:

12

Intimatele solicită Curții:

13

Prin decizia președintelui Curții din 17 februarie 2016, a fost admisă cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Autoritatea de Supraveghere AELS. Cu toate acestea, întrucât cererea de intervenție a fost formulată după expirarea termenului prevăzut la articolul 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, această parte a fost autorizată, în temeiul articolului 129 alineatul (4) din acest regulament, să își prezinte observațiile numai în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor, care a avut loc la 9 iunie 2016.

14

Prin intermediul celui de al treilea motiv, care trebuie examinat în primul rând, Comisia susține că hotărârea atacată este afectată de o motivare contradictorie.

15

Tribunalul ar fi constatat în mod greșit, la punctul 113 din această hotărâre, că creanța Comisiei atât față de Arkema, cât și față de intimatele codebitori solidari era integral plătită, în condițiile în care Tribunalul ar fi observat în mod corect, la punctul 9 din hotărârea menționată, că Arkema „regreta că nu poate autoriza Comisia să rețină nicio sumă în ipoteza în care acțiunea sa în fața instanței comunitare [ar fi] admisă”.

16

Or, această precizare a societății Arkema implica în mod necesar, potrivit Comisiei, faptul că nu exista o declarație de plată comună. În aceste condiții, Tribunalul nu putea afirma că creanța Comisiei atât față de ea, cât și față de toți codebitorii solidari era integral plătită.

17

Intimatele susțin că al treilea motiv trebuie respins ca fiind vădit inadmisibil și, în orice caz, ca fiind nefondat.

18

Comisia reproșează în esență Tribunalului că a afirmat în mod greșit, la punctul 113 din hotărârea atacată, că creanța Comisiei era integral plătită, deși Arkema, prin scrisoarea sa din 25 septembrie 2008, nu făcuse o declarație de plată comună. Această instituție urmărește, din perspectiva unei contradicții de motive, să pună în discuție interpretarea acestei scrisori efectuată de Tribunal în exercitarea puterii sale de apreciere a faptelor.

19

Or, deși problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie sau insuficientă reprezintă o problemă de drept care poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui recurs (a se vedea în special Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2007:88, punctul 45, și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom/Comisia, C‑280/08 P, EU:C:2010:603, punctul 123), această situație nu se regăsește în cazul aprecierii faptelor care, cu excepția unei denaturări care nu a fost invocată în speță, este exclusă, potrivit unei jurisprudențe constante, de la controlul Curții (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 10 iulie 2014, Grecia/Comisia, C‑391/13 P, nepublicată, EU:C:2014:2061, punctul 29, și Hotărârea din 20 ianuarie 2016, Toshiba Corporation/Comisia, C‑373/14 P, EU:C:2016:26, punctul 40).

20

În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca fiind inadmisibil.

21

Prin intermediul primului motiv, care are în vedere în special punctele 81-87 din hotărârea atacată și care cuprinde trei aspecte, Comisia arată în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că scrisorile în litigiu produceau efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele intimatelor. Autoritatea de Supraveghere AELS este în esență de acord cu acest motiv.

22

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Comisia susține că scrisorile în litigiu reprezintă simple cereri de plată în executarea Deciziei Metacrilați, pregătind o eventuală executare silită a acesteia în urma pronunțării Hotărârii din 7 iunie 2011, Total și Elf Aquitaine/Comisia (T‑206/06, EU:T:2011:250), precum și a Hotărârii din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia (T‑217/06, EU:T:2011:251). Totuși, aceste scrisori nu ar constitui încă „executarea silită” a deciziei respective și nu ar stabili, așadar, o poziție definitivă a Comisiei. Numai decizia menționată ar putea face obiectul unei executări silite, care ar fi fost evitată într‑o oarecare măsură prin plata efectuată de intimate.

23

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Comisia arată că conținutul scrisorilor în litigiu demonstrează că ele nu produc efecte juridice obligatorii. Astfel, aceste scrisori ar exprima avizul serviciilor contabile în ceea ce privește recuperarea amenzii aplicate prin Decizia Metacrilați și nu ar face decât să reamintească modalitățile de plată sau „acoperirea amenzii existente”, ceea ce ar fi în mod clar o măsură luată în contextul executării deciziei menționate.

24

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Comisia arată că scrisorile în litigiu nu au adăugat niciun element la conținutul Deciziei Metacrilați. Obligația care revine intimatelor de a plăti amenda și dobânzile accesorii acesteia nu ar fi decât rezultatul Deciziei Metacrilați coroborată cu Hotărârea din 7 iunie 2011, Total și Elf Aquitaine/Comisia (T‑206/06, EU:T:2011:250), cu Hotărârea din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia (T‑217/06, EU:T:2011:251), și cu Ordonanța din 7 februarie 2012, Total și Elf Aquitaine/Comisia (C‑421/11 P, nepublicată, EU:C:2012:60). Astfel cum ar reieși din jurisprudența Tribunalului și a Curții, Comisia nu ar dispune de nicio marjă de apreciere în materie, întrucât stabilirea dobânzilor de întârziere decurge din dispozițiile relevante ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1) și ale regulamentului de punere în aplicare a acestuia, Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO 2012, L 362, p. 1).

25

Potrivit Comisiei, scrisorile în litigiu reflectă numai intenția sa de a asigura aplicarea Deciziei Metacrilați și nu produc niciun alt efect juridic decât cele ale deciziei respective. Aceste scrisori nu ar fi separabile de decizia a cărei punere în aplicare o pregătesc.

26

Intimatele consideră că primul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

27

În această privință, în legătură cu al doilea și cu al treilea aspect ale motivului menționat, acestea sunt, potrivit intimatelor, în mod vădit inadmisibile, dat fiind că, prin intermediul lor, Comisia se limitează în esență la o reproducere a argumentelor pe care le‑a prezentat deja în fața Tribunalului, fără ca aceasta să fi stabilit erorile de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit în această privință și fără ca aceasta să fi identificat punctele din hotărârea atacată pe care le critică.

28

În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, acesta ar trebui, în opinia intimatelor, să fie respins ca fiind nefondat.

29

Prin intermediul primului motiv, Comisia reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept considerând că scrisorile în litigiu, în măsura în care Comisia solicitase în acestea dobânzi de întârziere, constituiau acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE.

30

În ceea ce privește admisibilitatea acestui motiv, cu referire la al doilea și la al treilea aspect, trebuie amintit că rezultă în special din dispozițiile articolului 168 alineatul (1) litera (d) și ale articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează să repete sau să reproducă textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului, inclusiv cele întemeiate pe fapte respinse expres de această instanță (a se vedea în special Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 46, precum și jurisprudența citată).

31

Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 51, precum și Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 47).

32

În speță, prin intermediul primului motiv, în special al doilea și al treilea aspect, Comisia nu urmărește să obțină o simplă reexaminare a cererii introductive prezentate în fața Tribunalului, ci vizează tocmai să pună în discuție raționamentul juridic care a determinat Tribunalul să considere că scrisorile în litigiu erau susceptibile de a produce efecte juridice obligatorii de natură să modifice situația întreprinderilor în cauză.

33

În acest scop, Comisia a indicat, în plus, corespunzător cerințelor legale, pasajele din hotărârea atacată pe care le consideră afectate de o eroare de drept, precum și argumentele juridice invocate în susținerea cererii sale, permițând astfel Curții să efectueze controlul său.

34

Rezultă că primul motiv este admisibil.

35

În ceea ce privește temeinicia primului motiv, ale cărui aspecte trebuie analizate împreună, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că dintr‑o jurisprudență consacrată privind admisibilitatea acțiunilor în anulare reiese că, pentru a stabili dacă un act este susceptibil să facă obiectul unei astfel de acțiuni, trebuie examinată substanța însăși a acestui act, forma în care el a fost adoptat fiind, în principiu, lipsită de relevanță în această privință (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 22 iunie 2000, Țările de Jos/Comisia, C‑147/96, EU:C:2000:335, punctul 27, și Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctul 43).

36

În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă de asemenea că nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (a se vedea în special Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctul 29, Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctul 51, și Hotărârea din 9 decembrie 2014, Schönberger/Parlamentul, C‑261/13 P, EU:C:2014:2423, punctul 13).

37

Astfel, acțiunea în anulare este, în principiu, deschisă numai împotriva unei măsuri prin care instituția în cauză își stabilește, la sfârșitul unei proceduri administrative, definitiv poziția. În schimb, nu pot fi calificate drept acte atacabile, printre altele, actele intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală și nici actele confirmative sau actele de executare propriu‑zisă, în măsura în care astfel de acte nu urmăresc să producă efecte juridice autonome în raport cu cele ale actului instituției Uniunii care este pregătit, confirmat sau executat (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 55, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Ferriere Nord, C‑516/06 P, EU:C:2007:763, punctul 29, precum și Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctul 52).

38

Din această perspectivă, Comisia susține în cadrul primului motiv, în esență, că, în ceea ce privește obligația de plată a unor dobânzi de întârziere solicitată în scrisorile în litigiu, acestea din urmă nu urmăresc să producă efecte juridice obligatorii distincte de cele care decurg din Decizia Metacrilați și, prin urmare, această obligație de plată a dobânzilor de întârziere rezultă numai din decizia menționată, precum și din norme administrative relevante și că scrisorile respective nu au adăugat niciun element la acestea. Astfel, scrisorile în litigiu ar avea numai un caracter pregătitor al unei eventuale executări silite a Deciziei Metacrilați.

39

Or, având în vedere împrejurările specifice speței, o astfel de argumentație nu poate fi reținută.

40

În această privință, mai întâi, trebuie amintit că prin Decizia Metacrilați, prin care a fost aplicată amenda de 219131250 de euro societății Arkema, intimatele, în calitatea lor de societăți‑mamă ale acesteia, au fost obligate „în solidar” la plata amenzii până la concurența sumei de 140,4 milioane de euro și, respectiv, de 181,35 milioane de euro.

41

În continuare, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia (T‑217/06, EU:T:2011:251), cuantumul amenzii aplicate societății Arkema a fost redus la 113343750 de euro. În schimb, cuantumul amenzii aplicate ca atare intimatelor a rămas neschimbat în urma Hotărârii din 7 iunie 2011, Total și Elf Aquitaine/Comisia (T‑206/06, EU:T:2011:250), care, în plus, a fost confirmat prin Ordonanța din 7 februarie 2012, Total și Elf Aquitaine/Comisia (C‑421/11 P, nepublicată, EU:C:2012:60, punctul 83).

42

În sfârșit, trebuie arătat că nu se contestă că, astfel cum a recunoscut Tribunalul la punctul 112 din hotărârea atacată, Arkema a plătit în întregime, la 7 septembrie 2006, amenda inițială impusă prin Decizia Metacrilați, în cuantum de 219131250 de euro.

43

În această privință, este necesar să se constate, în primul rând, că Tribunalul a considerat, la punctul 113 din hotărârea atacată, că din scrisoarea societății Arkema adresată Comisiei la 25 septembrie 2008 reieșea că Arkema comunicase în mod clar că „creanța Comisiei atât față de [ea], cât și față de toți codebitorii solidari era integral plătită” și, prin urmare, că plătise în întregime amenda inițială de asemenea pe seama intimatelor, apreciere care, astfel cum rezultă din motivele expuse la punctele 18-20 din prezenta hotărâre, nu poate fi repusă în discuție în cadrul acestui recurs.

44

În al doilea rând, trebuie amintit că, în situația în care răspunderea societății‑mamă este pur derivată din cea a filialei sale și niciun alt factor nu caracterizează în mod individual comportamentul reproșat societății‑mamă, răspunderea acestei societăți‑mamă nu o poate depăși pe cea a filialei sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Comisia/Tomkins, C‑286/11 P, EU:C:2013:29, punctele 37, 39, 43 și 49, precum și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Total/Comisia, C‑597/13 P, EU:C:2015:613, punctul 38).

45

În speță, răspunderea solidară a intimatelor față de Arkema era pur derivată din cea a filialei lor, cu excluderea oricărui alt factor. Prin urmare, din jurisprudența Curții reiese că, astfel cum a arătat avocatul general, printre altele, la punctele 64-68 din concluzii și independent de problema dacă Arkema a făcut o declarație de plată comună, Comisia nu mai avea în niciun caz dreptul, în urma plății integrale a amenzii inițiale de către societatea Arkema, care nu este contestată, de a pretinde intimatelor o plată în această privință.

46

Având în vedere considerațiile care precedă, se impune, așadar, constatarea că, astfel cum a afirmat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 116 din hotărârea atacată, Comisia nu putea, în mod corect, să solicite intimatelor, prin scrisorile în litigiu, dobânzi de întârziere pentru amenda aplicată în Decizia Metacrilați.

47

Rezultă că, contrar susținerilor Comisiei, nu se poate considera că scrisorile respective, în măsura în care aceasta solicitase în ele dobânzi de întârziere nedatorate, sunt pur confirmative în privința obligațiilor care decurg din Decizia Metacrilați și au numai un caracter pregătitor al unei eventuale executări silite a acesteia.

48

În consecință, deși scrisorile prin care Comisia se limitează să solicite destinatarilor unei decizii privind o încălcare a normelor de concurență precum Decizia Metacrilați plata amenzii impuse prin aceasta sau a dobânzilor de întârziere care decurg eventual din aceasta nu pot, în principiu, să constituie decât simple puneri în întârziere pentru executarea deciziei în cauză, nefiind, astfel, susceptibile să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele întreprinderilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Ferriere Nord, C‑516/06 P, EU:C:2007:763, punctul 29), situația scrisorilor în litigiu, având în vedere substanța lor, este diferită în măsura în care în ele se solicită intimatelor plata unor dobânzi de întârziere în pofida achitării în întregime a valorii inițiale a amenzii și duc, prin urmare, de fapt, la o modificare a obligației pecuniare pe care acestea o datorează.

49

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept considerând, în special la punctul 99 din hotărârea atacată, în măsura în care Comisia a solicitat în acestea dobânzi de întârziere, că scrisorile în litigiu produceau efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele intimatelor, prin modificarea în mod distinct a situației lor juridice și, prin urmare, calificând aceste scrisori drept acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE.

50

Așadar, primul motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

51

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului în esență că a încălcat principiile litispendenței și autorității de lucru judecat, în sensul că a detașat, în special la punctele 80 și 93-101 din hotărârea atacată, problema dobânzilor de întârziere care trebuie plătite de restul Deciziei Metacrilați.

52

În această privință, Decizia Metacrilați ar cuprinde, la articolul 2, dispoziții privind amenda impusă cu titlu principal și dobânzile care trebuie achitate în caz de neplată, care sunt accesorii acesteia. Or, la data introducerii acțiunii în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea atacată, recursul formulat în fața Curții în cauza C‑421/11 P cu privire la această decizie era încă în curs de desfășurare. Pe de altă parte, în urma Ordonanței din 7 februarie 2012, Total și Elf Aquitaine/Comisia (C‑421/11 P, nepublicată, EU:C:2012:60), decizia menționată ar fi rămas definitivă pentru intimate în ansamblul său, așadar, inclusiv problema dobânzilor.

53

Intimatele contestă temeinicia celui de al doilea motiv observând, printre altele, că condițiile litispendenței între două cauze și ale autorității de lucru judecat, astfel cum decurg din jurisprudența Curții și a Tribunalului, nu sunt îndeplinite în speță.

54

În măsura în care al doilea motiv se întemeiază în principal pe premisa Comisiei, astfel cum a fost expusă în cadrul primului motiv, că cererea de dobânzi de întârziere în scrisorile în litigiu este executorie doar pentru ceea ce prevede Decizia Metacrilați și că nu poate fi separată de aceasta, trebuie să se constate că premisa menționată nu poate fi reținută, astfel cum reiese, printre altele, din cuprinsul punctelor 44-52 din prezenta hotărâre.

55

În plus și în același sens, la punctul 89 din Ordonanța din 7 februarie 2012, Total și Elf Aquitaine/Comisia (C‑421/11 P, nepublicată, EU:C:2012:60), astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 100 din hotărârea atacată, Curtea a respins ca vădit inadmisibilă cererea privind scutirea de plata dobânzilor, introdusă de intimate în cadrul recursului lor în care a fost dată această ordonanță, având în vedere că nu privea hotărârea care făcea obiectul recursului menționat, și prin urmare, Decizia Metacrilați, ci scrisorile în litigiu care impun plata dobânzilor de întârziere.

56

În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

57

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Comisie nu a fost admis, se impune respingerea recursului în totalitate.

58

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, aceasta din urmă se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

59

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții cu privire la toate motivele invocate, iar intimatele au solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea sa la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de intimate.

60

Potrivit articolului 140 alineatul (2) din regulamentul menționat, aplicabil de asemenea procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, Autoritatea de Supraveghere AELS suportă propriile cheltuieli de judecată atunci când a intervenit în litigiu.

61

În consecință, Autoritatea de Supraveghere AELS va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: