—

pentru doamnele L. Lazar și G. Chiturlas, de M. Bonito, avvocato;

—

pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de A. Fonseca Santos, în calitate de agenți,

—

pentru Comisia Europeană, de L. Cappelletti și de M. Wilderspin, în calitate de agenți;

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) (JO L 199, p. 40, denumit în continuare „Regulamentul Roma II”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Lazar, rezident în România, pe de o parte, și compania de asigurări italiană Allianz SpA, pe de altă parte, în legătură cu repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care acesta le‑a suferit ca urmare a decesului fiicei sale într‑un accident de circulație survenit în Italia.

3

Potrivit considerentului (7) al Regulamentului Roma II:

„Domeniul de aplicare material și dispozițiile prezentului regulament ar trebui să fie conforme cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială [(JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I”)] și instrumentele privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.”

4

Considerentele (16) și (17) ale acestui regulament au următorul conținut:

5

Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Obligațiile necontractuale”, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentului regulament, «prejudiciu» reprezintă orice consecință a unei fapte ilicite, a îmbogățirii fără justă cauză, a negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) sau a culpa in contrahendo.”

6

În capitolul II din Regulamentul Roma II, referitor la faptele ilicite, figurează articolul 4 din acesta, intitulat „Norma generală”. Acest articol are următorul cuprins:

„(1)   Cu excepția dispozițiilor contrare din cadrul prezentului regulament, legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr‑o faptă ilicită este legea țării în care s‑a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii și indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.

(2)   Cu toate acestea, în cazul în care persoana a cărei răspundere este invocată și persoana care a suferit prejudiciul își au reședința obișnuită în aceeași țară în momentul producerii prejudiciului, se aplică legea respectivei țări.

(3)   În cazul în care reiese clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară decât cea menționată la alineatul (1) sau la alineatul (2), se aplică legea acelei alte țări. O legătură vădit mai strânsă cu o altă țară se poate întemeia în special pe o relație preexistentă între părți, ca de pildă un contract, care este în strânsă legătură cu respectiva faptă ilicită.”

7

În temeiul articolului 15 litera (c) și, respectiv, litera (f) din Regulamentul Roma II, legea aplicabilă obligațiilor necontractuale reglementează „existența, natura și evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate”, precum și „persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale”.

8

Capitolul II din Regulamentul Bruxelles I, care prevede normele referitoare la stabilirea instanței competente, conține secțiunea 2, privind „[c]ompetențe[le] speciale”. În această secțiune figurează articolul 5 din regulamentul menționat, care prevede la punctul 3:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

9

Acest regulament a fost înlocuit, începând de la 10 ianuarie 2015, prin Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare) (JO L 351 p. 21), care cuprinde articolul 7 punctul 2, cu un conținut identic cu cel al articolului 5 punctul 3 din Regulamentul Bruxelles I.

10

Astfel cum a arătat instanța de trimitere, Corte suprema di cassazione (Curtea Supremă de Casație) a interpretat articolele 2043 și 2059 din Codul Civil în sensul că membrii de familie ai defunctului au dreptul, iure proprio, la repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale. În ceea ce privește prejudiciile nepatrimoniale, ar putea fi recunoscute următoarele prejudicii, și anume prejudiciul corporal (un prejudiciu constatat medical), prejudiciul moral (o durere interioară) și prejudiciul adus vieții relaționale (o deteriorare semnificativă a vieții cotidiene).

11

Această instanță a arătat de asemenea că, în aplicarea articolului 283 alineatul (1) din Codul asigurărilor private, în cazul în care autovehiculul care a cauzat prejudiciul nu este identificat, Fondul de Garantare pentru Victimele Străzii (Fondo di garanzia per le vittime della strada) repară prejudiciile rezultate în urma accidentelor de circulație prin intermediul unor societăți de asigurări desemnate.

12

Din decizia de trimitere reiese că domnul Lazar, resortisant român, a solicitat repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale suferite ca urmare a decesului fiicei sale, resortisant român cu reședința în Italia, într‑un accident de circulație în acest stat membru, cauzat de un vehicul neidentificat.

13

Compania de asigurări Allianz SpA a fost chemată în judecată în calitate de societate desemnată de Fondul de Garantare pentru Victimele Străzii.

14

Mama și bunica victimei, ambele resortisanți români cu reședința în Italia, au intervenit de asemenea în litigiu și au solicitat repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care le‑au suferit ca urmare a decesului acesteia din urmă.

15

Potrivit instanței de trimitere, din moment ce reclamanții pretind repararea unei pagube pe care ar fi suferit‑o personal ca urmare a decesului unui membru al familiei lor, este necesar să se stabilească dacă această pagubă constituie un prejudiciu în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II sau un efect indirect al faptei ilicite, în sensul aceleiași dispoziții.

16

De răspunsul la această întrebare ar depinde dreptul material aplicabil de către instanța de trimitere pentru ca aceasta să se poată pronunța cu privire la existența și caracterul reparabil al prejudiciilor invocate în fața sa de reclamantul rezident în România. Instanța menționată prezintă, în această privință, motive care pot conduce la aplicarea, în litigiul pendinte în fața sa, atât a dreptului italian, cât și a dreptului român.

17

Astfel, în temeiul dreptului italian, prejudiciul care rezultă din decesul unui membru de familie ar fi suferit în mod direct de membrul de familie, luând printre altele forma unei atingeri aduse drepturilor referitoare la personalitatea sa. Prin urmare, reclamantul ar invoca în litigiul principal o pagubă care, în temeiul acestui drept național, ar trebui considerată ca fiind prejudiciul său propriu și ca reprezentând consecința materială a decesului membrului familiei sale. În schimb, în alte ordini juridice europene, acest tip de prejudiciu nu ar fi recunoscut deloc sau nu ar fi recunoscut în același mod.

18

De asemenea, deși, potrivit dreptului italian, este vorba despre un prejudiciu direct, suferit de un succesor în drepturi ca urmare a decesului unui membru al familiei sale, instanța de trimitere ridică problema dacă, având în vedere jurisprudența Curții referitoare la Regulamentul Bruxelles I, dreptul la repararea acestui prejudiciu poate constitui, în sensul Regulamentului Roma II, unul dintre „efectele indirecte” ale faptei ilicite originare, și anume accidentul de circulație.

19

În aceste condiții, Tribunale di Trieste (Tribunalul din Trieste) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Cum trebuie interpretat articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul [Roma II], în partea care prevede că «legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr‑o faptă ilicită este legea țării în care s‑a produs prejudiciul»? În concret

20

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II trebuie interpretat, pentru a stabili legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr‑un accident de circulație, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într‑un astfel de accident survenit în statul membru al instanței competente și suferite de rudele apropiate ale acesteia care au reședința într‑un alt stat membru trebuie să fie calificate drept „prejudici[i]” sau drept „efecte indirecte” ale acestui accident, în sensul dispoziției menționate.

21

Cu titlu introductiv, trebuie amintit în ceea ce privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, atât din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cele ale principiului egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie în mod normal să primească, în întreaga Uniune, o interpretare autonomă și uniformă (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 37). Conform unei jurisprudențe constante a Curții, trebuie, în această privință, să se țină seama nu numai de formularea dispoziției respective, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea Lanigan, C‑237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 35 și jurisprudența citată).

22

În această privință, trebuie arătat că, potrivit articolului 2 din Regulamentul Roma II, „«prejudiciu» reprezintă orice consecință a unei fapte ilicite”.

23

Or, în scopul de a identifica legea aplicabilă unei obligații necontractuale care rezultă dintr‑o faptă ilicită, articolul 4 alineatul (1) din acest regulament reține legea țării în care s‑a produs „prejudiciul”, indiferent de țara în care are loc faptul cauzator de prejudicii și de țara sau țările în care se manifestă „efectele indirecte” ale respectivului fapt. Prejudiciul de care trebuie să se țină seama, pentru a stabili locul în care acesta s‑a produs, este prejudiciul direct, astfel cum reiese din considerentul (16) al regulamentului menționat.

24

În cazul unor vătămări corporale sau al unor daune asupra bunurilor, legiuitorul Uniunii a precizat, în considerentul (17) al Regulamentului Roma II, că țara locului în care survine prejudiciul direct este cea a locului care s‑a produs vătămarea ori în care s‑au produs daunele asupra bunurilor.

25

În consecință, în cazul în care este posibil să se identifice producerea unui prejudiciu direct, situație care se regăsește în mod normal în cazul unui accident de circulație, locul acestui prejudiciu direct va fi punctul de legătură pertinent pentru stabilirea legii aplicabile, independent de efectele indirecte ale acestui accident. În speță, prejudiciul menționat este constituit din vătămările care au determinat moartea fiicei domnului Lazar, acest prejudiciu producându‑se, potrivit instanței de trimitere, în Italia. Prejudiciile suferite de rudele apropiate ale acesteia trebuie, la rândul lor, să fie considerate drept efecte indirecte ale accidentului în discuție în litigiul principal, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II.

26

Această interpretare este confirmată de articolul 15 litera (f) din regulamentul respectiv, care conferă legii aplicabile sarcina de a stabili care sunt persoanele care pot invoca prejudiciul propriu, punctul respectiv acoperind ipoteza, în discuție în litigiul principal, a prejudiciilor suferite de rudele apropiate ale victimei.

27

Astfel, după cum a arătat Comisia Europeană cu privire la articolul 11 litera (g) din Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („ROMA II”) [COM(2003) 427 final], care a devenit articolul 15 litera (f) din Regulamentul Roma II, legea desemnată stabilește de asemenea persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale. Această noțiune ar viza în special aspectul dacă o altă persoană decât „victima directă” poate obține repararea prejudiciului care îi este cauzat „prin ricoșeu”, ca urmare a daunei suferite de persoana prejudiciată. Acest prejudiciu ar putea fi moral, de exemplu tristețea cauzată de decesul unei persoane apropiate, sau financiar, cauzat, de exemplu, copiilor sau partenerului unei persoane decedate.

28

Având în vedere aceste elemente, trebuie, mai întâi, să se stabilească legea aplicabilă unui fapt juridic pentru a fi, ulterior, în măsură a determina, în temeiul acesteia, care sunt persoanele care au suferit un prejudiciu care dă dreptul la reparație.

29

Astfel, aplicarea legii locului în care s‑a produs prejudiciul direct contribuie la obiectivul, prevăzut în considerentul (16) al Regulamentului Roma II, care urmărește asigurarea unei previzibilități a legii aplicabile, evitând totodată riscul ca respectiva faptă ilicită să poată fi descompusă în mai multe părți supuse unei legi diferite în funcție de locurile unde alte persoane decât victima directă suferă prejudicii.

30

Din tot ceea ce precedă reiese că trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II trebuie interpretat, pentru a stabili legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr‑un accident de circulație, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într‑un astfel de accident survenit în statul membru al instanței competente și suferite de rudele apropiate ale acesteia care au reședința într‑un alt stat membru trebuie să fie calificate drept „efecte indirecte” ale acestui accident, în sensul dispoziției menționate.

31

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) trebuie interpretat, pentru a stabili legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr‑un accident de circulație, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într‑un astfel de accident survenit în statul membru al instanței competente și suferite de rudele apropiate ale acesteia care au reședința într‑un alt stat membru trebuie să fie calificate drept „efecte indirecte” ale acestui accident, în sensul dispoziției menționate.