—

pentru Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél‑alföldi Regionális Vám- és Pénzügyőri Főigazgatósága, de B. Gyenge, în calitate de agent;

—

pentru guvernul ungar, de Z. Fehér. de G. Koós și de M. M. Tátrai, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul belgian, de J.‑C. Halleux, de M. Jacobs și de C. Pochet, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis, în calitate de agent;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Grønfeldt și de A. Sipos, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 65 TFUE și a articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate (JO L 309, p. 9, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 238).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Chmielewski, pe de o parte, și Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél‑alföldi Regionális Vám- és Pénzügyőri Főigazgatósága (Direcția Generală a Vămilor și a Finanțelor din regiunea Del‑alföld din cadrul Administrației Naționale a Impozitelor și Vămilor), pe de altă parte, în legătură cu amenda care i‑a fost aplicată de aceasta din urmă pentru că a omis să declare suma în numerar pe care o transporta în momentul intrării sale pe teritoriul Uniunii Europene.

3

Considerentele (1)-(3), (5), (6) și (13) ale Regulamentului nr. 1889/2005 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 alineatul (1) de acest regulament:

„Prezentul regulament completează dispozițiile Directivei [91/308] cu privire la tranzacțiile efectuate prin intermediul instituțiilor financiare și de credit și al anumitor profesii, stabilind norme armonizate pentru controlul intrărilor și ieșirilor de numerar din [Uniunea Europeană], efectuat de către autoritățile competente.”

5

Articolul 3 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Orice persoană fizică ce intră sau iese din [Uniune] și transportă numerar în valoare de 10000 de euro sau mai mult declară această sumă autorităților competente din statul membru prin care intră sau iese din [Uniune], în conformitate cu prezentul regulament. Obligația de declarare nu este îndeplinită în cazul în care informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete.

(2)   Declarația menționată la alineatul (1) cuprinde detalii despre:

[…]

[…]”

6

Potrivit articolului 4 alineatul (2):

„În cazul nerespectării obligației de declarare prevăzute la articolul 3, numerarul poate fi reținut prin decizie administrativă, în conformitate cu condițiile prevăzute în temeiul legislației interne.”

7

Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1889/2005 prevede:

„Fiecare stat membru prevede sancțiuni aplicabile în cazul nerespectării obligației de declarare prevăzute la articolul 3. Aceste sancțiuni sunt efective, proporționale și disuasive.”

8

În temeiul articolului 1 din Legea nr. XLVIII din 2007, adoptată în vederea punerii în aplicare a [Regulamentului nr. 889/2005], în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „Legea nr. XLVIII”), punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1889/2005 este de competenţa administrației vamale.

9

Articolul 3 din Legea nr. XLVIII prevede că, în vederea controlului circulaţiei numerarului și pentru a verifica respectarea obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din regulament, administrația vamală, în exercitarea competenţei sale vamale, este abilitată să controleze persoanele fizice, bagajele și mijloacele lor de transport.

10

Articolul 5/A. alineatul (1) din Legea nr. XLVIII prevede:

„Persoana fizică ce intră sau iese de pe teritoriul [Uniunii] și nu îndeplinește obligația de declarare prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 1889/2005] în privința numerarului aflat asupra sa, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (2) din [acest] regulament, sau care îndeplinește această obligație incorect sau incomplet plătește pe loc, în aplicarea articolului 9 din regulamentul menționat, o amendă al cărei cuantum va fi stabilit în [forinți (HUF)] la o valoare echivalentă cu

11

La 9 august 2012, domnul Chmielewski a intrat pe teritoriul maghiar venind din Serbia fără a declara suma în numerar pe care o transporta, și anume o sumă totală de 147492 de euro, compusă din 249150 de leva bulgare (BGN), 30000 de lire turcești (TRY) și 29394 de lei românești (RON).

12

Printr‑o decizie din 4 octombrie 2013, Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél‑alföldi Regionális Vám- és Pénzügyőri Főigazgatósága l‑a obligat pe domnul Chmielewski la plata unei amenzi administrative de 24532000 HUF, întrucât, omițând să declare suma respectivă la intrarea sa pe teritoriul Uniunii, acesta nu a respectat obligația care îi revenea în temeiul Regulamentului nr. 1889/2005 și al Legii nr. XLVIII.

13

Domnul Chmielewski a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața instanței de trimitere, susținând în special că dispozițiile Legii nr. XLVIII erau contrare dreptului Uniunii.

14

În aceste condiții, Kecskeméti közigazgatási és munkaügyi bíróság (instanța de contencios administrativ și pentru litigii de muncă din Kecskemét) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

15

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 65 alineatul (3) TFUE și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1889/2005 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a sancționa o încălcare a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din acest regulament, impune plata unei amenzi administrative al cărei cuantum echivalează cu 60 % din suma în numerar nedeclarată, atunci când această sumă este mai mare de 50000 de euro.

16

În măsura în care Regulamentul nr. 1889/2005 stabilește norme armonizate pentru controlul intrărilor și ieșirilor de numerar din Uniune, este necesar să se examineze reglementarea în discuție în litigiul principal mai întâi din perspectiva dispozițiilor acestui regulament.

17

Astfel cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat coroborat cu considerentele (1)-(3) ale aceluiași regulament, acesta din urmă are ca obiectiv, în contextul promovării dezvoltării economice armonioase, echilibrate și durabile în întreaga Uniune, să completeze dispozițiile Directivei 91/308 stabilind norme armonizate pentru controlul intrărilor și ieșirilor de numerar din Uniune.

18

În conformitate cu considerentele (2), (5) și (6) ale Regulamentului nr. 1889/2005, acesta vizează astfel să prevină, să descurajeze și să evite introducerea veniturilor din activități ilegale în sistemul financiar, precum și investirea acestora după spălarea banilor, prin implementarea în special a unui principiu al declarării obligatorii a acestor mișcări, permițând colectarea de informații cu privire la acestea.

19

În acest scop, articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede obligația, pentru orice persoană fizică ce intră sau iese din Uniune și transportă o sumă în numerar egală sau mai mare de 10000 de euro, de a declara această sumă.

20

În temeiul articolului 9 alineatul (1) din același regulament, fiecare stat membru prevede sancțiuni aplicabile în cazul nerespectării acestei obligații. Potrivit acestei dispoziții, sancțiunile astfel prevăzute trebuie sunt efective, proporționale și disuasive.

21

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în lipsa unei armonizări a legislației Uniunii în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un sistem instituit prin această legislație, statele membre rămân competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate. Ele sunt însă obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale și, în consecință, cu respectarea principiului proporționalității (a se vedea Hotărârea Ntionik și Pikoulas, C‑430/05, EU:C:2007:410, punctul 53, și Hotărârea Urbán, C‑210/10, EU:C:2012:64, punctul 23).

22

În special, măsurile administrative sau represive permise de legislația națională nu trebuie să depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de această legislație (a se vedea Hotărârea Ntionik și Pikoulas, C‑430/05, EU:C:2007:410, punctul 54, precum și Hotărârea Urbán, C‑210/10, EU:C:2012:64, punctele 24 și 53).

23

În acest context, Curtea a precizat că rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându‑se în același timp principiul general al proporționalității (a se vedea Hotărârea Asociația Accept, C‑81/12, EU:C:2013:275, punctul 63, și Hotărârea LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctul 45).

24

În ceea ce privește litigiul principal, este necesar să se arate că nu a fost contestat caracterul efectiv și disuasiv al sancțiunilor prevăzute la articolul 5/A. din Legea nr. XLVIII, nici în fața instanței de trimitere, nici în fața Curții.

25

În acest context, este suficient să se constate că sancțiuni precum cele în discuție în litigiul principal apar ca fiind potrivite pentru atingerea obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 1889/2005 și pentru asigurarea punerii în aplicare efective a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din acest regulament, întrucât sunt de natură a descuraja persoanele în cauză să încalce această obligație.

26

Pe de altă parte, un sistem în temeiul căruia valoarea sancțiunilor vizate la articolul 9 din regulamentul menționat variază în funcție de cea a sumei în numerar nedeclarate nu apare, în principiu, ca fiind în sine disproporționat.

27

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor prevăzute de reglementarea în discuție în litigiul principal, trebuie arătat că cuantumul amenzilor prevăzute de aceasta este progresiv, în funcție de suma în numerar nedeclarată.

28

Contrar celor susținute de Comisia Europeană, condiția proporționalității ce trebuie îndeplinită de sancțiunile introduse de statele membre în aplicarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1889/2005 nu impune faptul că autoritățile competente trebuie să țină cont de circumstanțele concrete și specifice ale fiecărui caz.

29

Astfel cum a arătat avocatul general la punctele 79-81 din concluzii, în temeiul articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat, statele membre dispun de o marjă de apreciere cu privire la alegerea sancțiunilor pe care le adoptă în scopul de a asigura respectarea obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din același regulament, dat fiind că o încălcare a acestei obligații trebuie să poată fi sancționată într‑un mod simplu, efectiv și eficient, și aceasta fără ca autoritățile competente să ia în considerare în mod necesar alte circumstanțe, precum caracterul intenționat sau recidiva.

30

Totuși, ținând seama de natura încălcării în cauză, și anume o încălcare a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1889/2005, o amendă al cărei cuantum echivalează cu 60 % din suma în numerar nedeclarată, atunci când această sumă este mai mare de 50000 de euro, nu apare ca fiind proporțională. Astfel, o asemenea amendă depășește limitele a ceea ce este necesar pentru a garanta respectarea acestei obligații și a asigura realizarea obiectivelor urmărite prin acest regulament.

31

În această privință, trebuie amintit că sancțiunea prevăzută la articolul 9 din Regulamentul nr. 1889/2005 nu vizează sancționarea eventualelor activități frauduloase sau ilicite, ci doar o încălcare a obligației menționate.

32

În acest context, trebuie arătat că, astfel cum reiese din considerentele (3) și (15) ale regulamentului menționat, acesta din urmă vizează să asigure un control mai eficient al intrărilor și ieșirilor de numerar din Uniune, în scopul de a împiedica introducerea veniturilor din activități ilegale în sistemul financiar, respectând în același timp principiile recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

33

Trebuie arătat de asemenea că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1889/2005 prevede posibilitatea reținerii, prin decizie administrativă și în conformitate cu condițiile prevăzute în temeiul legislației interne, a numerarului care nu a făcut obiectul declarației prevăzute la articolul 3 din acest regulament, în special în scopul de a permite autorităților competente să efectueze controalele și verificările necesare referitoare la proveniența acestui numerar, utilizarea care se preconizează a fi făcută și destinația acestuia. Astfel, o sancțiune care ar consta într‑o amendă într‑un cuantum inferior, combinată cu o măsură de reținere a numerarului nedeclarat, în conformitate cu acest articol 3, ar fi susceptibilă să atingă obiectivele urmărite prin regulamentul menționat, fără să depășească limitele a ceea ce este necesar în acest scop. În speță, reiese din dosarul prezentat Curții că reglementarea în discuție în litigiul principal nu prevede o asemenea posibilitate.

34

Ținând seama de considerațiile care precedă, nu este necesară examinarea existenței unei restrângeri în sensul articolului 65 alineatul (3) TFUE.

35

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1889/2005 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a sancționa o încălcare a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din acest regulament, impune plata unei amenzi administrative al cărei cuantum echivalează cu 60 % din suma în numerar nedeclarată, atunci când această sumă este mai mare de 50000 euro.

36

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a sancționa o încălcare a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din acest regulament, impune plata unei amenzi administrative al cărei cuantum echivalează cu 60 % din suma în numerar nedeclarată, atunci când această sumă este mai mare de 50000 de euro.