This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62014CA0085
Case C-85/14: Judgment of the Court (Third Chamber) of 17 September 2015 (request for a preliminary ruling from the College van Beroep voor het bedrijfsleven — Netherlands) — KPN BV v Autoriteit Consument en Markt (ACM) (Reference for a preliminary ruling — Electronic communications networks and services — Universal service and users’ rights — Directive 2002/22/EC — Article 28 — Access to numbers and to services — Non-geographic numbers — Directive 2002/19/EC — Articles 5, 8 and 13 — Powers of the national regulatory authorities — Price control — Call transit services — National legislation requiring providers of telephone call transit services not to charge higher tariffs for calls to non-geographic numbers than for calls to geographic numbers — Undertaking without significant market power — Relevant national authority)
Cauza C-85/14: Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de College van Beroep voor het Bedrijfsleven – Țările de Jos) – KPN BV/Autoriteit Consument en Markt (ACM) (Trimitere preliminară — Rețele și servicii de comunicații electronice — Serviciul universal și drepturile utilizatorilor — Directiva 2002/22/CE — Articolul 28 — Acces la numere și la servicii — Numere nongeografice — Directiva 2002/19/CE — Articolele 5, 8 și 13 — Competențe ale autorităților naționale de reglementare — Control al prețurilor — Servicii de tranzit al apelurilor — Reglementare națională care impune furnizorilor de servicii de tranzit al apelurilor telefonice să nu practice tarife mai mari pentru apelurile către numere nongeografice decât pentru apelurile către numere geografice — Întreprindere lipsită de o putere semnificativă pe piață — Autoritate națională competentă)
Cauza C-85/14: Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de College van Beroep voor het Bedrijfsleven – Țările de Jos) – KPN BV/Autoriteit Consument en Markt (ACM) (Trimitere preliminară — Rețele și servicii de comunicații electronice — Serviciul universal și drepturile utilizatorilor — Directiva 2002/22/CE — Articolul 28 — Acces la numere și la servicii — Numere nongeografice — Directiva 2002/19/CE — Articolele 5, 8 și 13 — Competențe ale autorităților naționale de reglementare — Control al prețurilor — Servicii de tranzit al apelurilor — Reglementare națională care impune furnizorilor de servicii de tranzit al apelurilor telefonice să nu practice tarife mai mari pentru apelurile către numere nongeografice decât pentru apelurile către numere geografice — Întreprindere lipsită de o putere semnificativă pe piață — Autoritate națională competentă)
JO C 371, 9.11.2015, p. 9–10
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
9.11.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 371/9 |
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 septembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de College van Beroep voor het Bedrijfsleven – Țările de Jos) – KPN BV/Autoriteit Consument en Markt (ACM)
(Cauza C-85/14) (1)
((Trimitere preliminară - Rețele și servicii de comunicații electronice - Serviciul universal și drepturile utilizatorilor - Directiva 2002/22/CE - Articolul 28 - Acces la numere și la servicii - Numere nongeografice - Directiva 2002/19/CE - Articolele 5, 8 și 13 - Competențe ale autorităților naționale de reglementare - Control al prețurilor - Servicii de tranzit al apelurilor - Reglementare națională care impune furnizorilor de servicii de tranzit al apelurilor telefonice să nu practice tarife mai mari pentru apelurile către numere nongeografice decât pentru apelurile către numere geografice - Întreprindere lipsită de o putere semnificativă pe piață - Autoritate națională competentă))
(2015/C 371/11)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
College van Beroep voor het Bedrijfsleven
Părțile din procedura principală
Reclamantă: KPN BV
Pârâtă: Autoriteit Consument en Markt (ACM)
Dispozitivul
1) |
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite unei autorități naționale competente să impună o obligație tarifară precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul articolului 28 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, pentru a pune capăt unui obstacol în calea apelurilor către numere nongeografice în Uniunea Europeană, care nu este de natură tehnică, ci rezultă din tarifele practicate, fără să se fi procedat la o analiză a pieței din care să reiasă că întreprinderea respectivă dispune de o putere semnificativă pe piață, dacă o astfel de obligație constituie o măsură necesară și proporțională astfel încât utilizatorii finali să poată accesa servicii, utilizând numere nongeografice în cadrul Uniunii. Revine instanței naționale sarcina să se asigure că această condiție este îndeplinită și că obligația tarifară este obiectivă, transparentă, proporțională și nediscriminatorie, bazată pe natura problemei identificate și justificată în ceea ce privește obiectivele stabilite la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, și că procedurile prevăzute la articolele 6, 7 și 7a din Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, au fost respectate. |
2) |
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate prevedea ca o obligație tarifară în temeiul articolului 28 din Directiva 2002/22, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, precum cea în discuție în litigiul principal să fie impusă de o altă autoritate națională decât autoritatea națională de reglementare însărcinată în general cu aplicarea noului cadru de reglementare al Uniunii aplicabil serviciilor de comunicații electronice, sub rezerva ca această autoritate să răspundă condițiilor de competență, de independență, de imparțialitate și de transparență prevăzute de Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, și ca deciziile pe care aceasta le ia să poată face obiectul unei căi de atac eficiente în fața unui organism independent de părțile implicate, verificarea acestui aspect revenind instanței de trimitere. |