7.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 260/36

1.

Noțiunea „concediere colectivă” prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59 (1), care cuprinde în domeniul său de aplicare toate „concedierile efectuate de un angajator dintr-unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului”, în funcție de pragul numeric stabilit, trebuie interpretată — având în vedere dimensiunea sa comunitară — în sensul că împiedică sau se opune ca norma națională de transpunere să restrângă domeniul de aplicare al acestei noțiuni doar la un anumit tip de încetare, care corespunde unor „motive economice, tehnice, organizatorice sau legate de producție”, astfel cum prevede articolul 51 alineatul 1 din Statutul lucrătorilor?

2.

În vederea calculării numărului de concedieri care pot fi luate în calcul pentru a stabili posibila aplicabilitate a „concedierii colective”, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59, fie ca o „concediere efectuată de un angajator” [litera (a)], fie ca „încetarea contractului de muncă care se produce la inițiativa angajatorului dintr-unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, cu condiția existenței a cel puțin cinci concedieri” [la litera (b)], trebuie luate în calcul cazurile de încetare individuală din motivul expirării contractelor pe durată determinată (expirarea duratei sau realizarea lucrării sau a serviciului) precum cele prevăzute la articolul 49 alineatul 1 litera c) din Statutul lucrătorilor?

3.

Noțiunea „concedieri colective efectuate în cadrul contractelor de muncă încheiate pe perioade de timp limitate sau pentru sarcini specifice” în sensul normei de neaplicare prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 98/59 se definește exclusiv prin criteriul strict cantitativ de la articolul 1 alineatul (1) litera (a) sau este necesar, în plus, ca motivul de încetare colectivă să rezulte din același context de încadrare în muncă colectivă pentru aceeași durată, serviciu sau lucrare?

4.

Noțiunea „unitate”, ca „noțiune de drept comunitar” esențială pentru definirea a ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „concediere colectivă” în contextul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 98/59 și având în vedere caracterul de normă minimă al directivei în sensul articolului 5 din aceasta, admite o interpretare care să permită ca norma de transpunere în reglementarea internă a statului membru, în cazul Spaniei articolul 51 alineatul 1 din Statutul lucrătorilor, să raporteze domeniul de calcul al pragului numeric exclusiv la ansamblul „întreprinderii”, cu excluderea acelor situații în care — dacă „unitatea” ar fi fost considerată element de referință — ar fi fost depășit pragul numeric prevăzut de dispoziția menționată?