—

pentru Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen, de M. Mollee, în calitate de agent;

—

pentru guvernul olandez, de B. Koopman, de M. Bulterman, de H. Stergiou și de M. Noort, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de A. Lippstreu, precum și de A. Wiedmann, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de M. van Beek, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 71 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998 (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 76, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Mertens, pe de o parte, și Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen (consiliul de administrație al Institutului de Administrare a Asigurărilor Sociale pentru Lucrătorii Salariați, denumit în continuare „Uwv”), pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia din urmă de a acorda persoanei interesate prestații de șomaj.

3

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]”

4

Articolul 13 din acest regulament prevede:

„(1)   Sub rezerva articolelor 14c și 14f, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament se află sub incidența legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.

(2)   Sub rezerva articolelor 14-17:

[…]”

5

Articolul 71 alineatul (1) din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„Lucrătorul salariat aflat în șomaj și care, pe durata ultimei sale activități, avea reședința pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent, beneficiază de prestații în conformitate cu următoarele dispoziții:

6

De la 1 ianuarie 2003 până la 28 februarie 2009, doamna Mertens a fost angajată cu normă întreagă de Saueressig GmbH (denumită în continuare „Saueressig”) în Vreden (Germania).

7

Începând cu 1 martie 2009, doamna Mertens a fost angajată cu fracțiune de normă, și anume, zece ore pe săptămână, de ATG Service GmbH (denumită în continuare „ATG”) în Ahaus (Germania).

8

În perioada cuprinsă între anul 2003 și anul 2009, doamna Mertens avea reședința în Enschede (Țările de Jos).

9

Doamna Mertens a solicitat Uwv acordarea de prestații în temeiul Legii olandeze privind șomajul (Werkloosheidswet). Uwv a respins această cerere apreciind că doamna Mertens trebuia considerată lucrător frontalier în temeiul Regulamentului nr. 1408/71 și că, deoarece se afla în șomaj parțial, aceasta trebuia să depună o cerere de acordare a prestațiilor de șomaj în statul membru al locului său de muncă, și anume, în Germania. Instanța olandeză sesizată în primă instanță a considerat de asemenea că doamna Mertens era supusă legislației germane.

10

Printr‑o decizie din 29 aprilie 2009, Bundesagentur für Arbeit (Agenția Federală Germană pentru Muncă) a respins cererea doamnei Mertens de acordare a prestațiilor de șomaj în Germania. În conformitate cu Codul Social German (Sozialgesetzbuch), această agenție a estimat că doamna Mertens avea calitatea de lucrător frontalier aflat în șomaj total, dat fiind că continuarea raportului său de muncă cu fracțiune de normă se efectuase cu alt angajator. Doamna Mertens a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Sozialgericht Münster (instanța de contencios social din Münster, Germania).

11

Printr‑o hotărâre din 18 octombrie 2013, devenită definitivă, Sozialgericht Münster a respins acțiunea introdusă de doamna Mertens împotriva acestei decizii a Bundesagentur für Arbeit.

12

Centrale Raad van Beroep (Tribunalul Central de Contencios Administrativ, Țările de Jos), sesizat de doamna Mertens cu o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de instanța olandeză de prim grad, consideră că, în perioada în care doamna Mertens era angajată de Saueressig, ulterior de ATG, aceasta era supusă legislației germane. Această instanță subliniază că articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 privește lucrătorul frontalier „aflat în șomaj parțial sau intermitent la întreprinderea care l‑a angajat” și că articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din acest regulament vizează „lucrătorul frontalier aflat în șomaj total”. În opinia instanței menționate, conținutul acestor dispoziții nu permite să se determine statul membru care are obligația acordării prestațiilor de șomaj în situația unui lucrător frontalier aflat în șomaj parțial care este angajat imediat după aceea de alt angajator în același stat membru.

13

Potrivit instanței de trimitere, Curtea a declarat în Hotărârea de Laat (C‑444/98, EU:C:2001:165), în ceea ce privește un lucrător frontalier care nu mai are nicio legătură cu statul membru în care lucrase și care se află astfel în șomaj complet, în sensul articolului 71 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71, că statul membru al locului de reședință este competent în materie de prestații de șomaj. Centrale Raad van Beroep face de asemenea referire la Decizia nr. 205 a comisiei administrative pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți din 17 octombrie 2005 privind sfera de aplicare a noțiunii „șomaj parțial” referitor la lucrătorii frontalieri (JO 2006, L 130, p. 37, rectificare în JO L 330, p. 36), în care această comisie administrativă ar fi considerat că șomajul parțial este legat de menținerea sau de absența oricărei legături contractuale între angajat și angajator.

14

Pentru acest motiv, instanța de trimitere apreciază că din Hotărârea de Laat (EU:C:2001:165) și din decizia menționată pare să reiasă că, pentru ca doamna Mertens să poată fi considerată ca având calitatea de lucrător frontalier aflat în șomaj parțial, s‑ar fi impus să existe cu același angajator un raport de muncă neîntrerupt sau nou, chiar cu fracțiune de normă, însă în continuarea raportului de muncă dintre persoana interesată și Saueressig. Doar în cazul în care lucrătorul nu mai are legături cu statul membru competent în care a lucrat și se află în șomaj total, acesta trebuie, în opinia respectivei instanțe, să se adreseze instituției de la locul său de reședință pentru a fi ajutat în căutarea unui loc de muncă. Instanța menționată ajunge astfel la concluzia că statul membru care oferă cele mai multe posibilități pentru persoana în cauză de a găsi o activitate complementară este cel căruia îi revine obligația acordării prestațiilor pentru șomaj. În speță, potrivit instanței de trimitere, este evident că o astfel de obligație îi revine Republicii Federale Germania.

15

Cu toate acestea, instanța de trimitere are îndoieli în această privință, având în vedere în special poziția contrară adoptată de Bundesagentur für Arbeit. Astfel, instanța menționată nu exclude ca doamna Mertens să poată fi considerată ca aflându‑se în șomaj total.

16

În aceste condiții, Centrale Raad van Beroep a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un lucrător frontalier care, imediat după un raport de muncă cu normă întreagă la un angajator dintr‑un stat membru, ocupă un alt loc de muncă cu fracțiune de normă la alt angajator din același stat membru să fie considerat lucrător frontalier aflat în șomaj parțial?”

17

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie să fie interpretat în sensul că un lucrător frontalier care, imediat după încetarea unui raport de muncă cu normă întreagă cu un angajator dintr‑un stat membru care nu este statul său de reședință, este angajat cu fracțiune de normă de alt angajator din același stat membru are calitatea de lucrător frontalier aflat în șomaj parțial în sensul acestei dispoziții.

18

Articolul 71 din Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde dispoziții speciale aplicabile șomerilor care, pe durata ultimei lor activități, aveau reședința pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru competent. Curtea a statuat deja că dispozițiile acestui articol urmăresc să asigure lucrătorului migrant beneficiul prestațiilor de șomaj în condițiile cele mai favorabile pentru căutarea unui nou loc de muncă (a se vedea Hotărârea Miethe, 1/85, EU:C:1986:243, punctul 16 și jurisprudența citată).

19

Aceste dispoziții derogă de la norma generală prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul menționat, potrivit căreia persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru se supune legislației statului respectiv (a se vedea Hotărârea Jeltes și alții, C‑443/11, EU:C:2013:224, punctul 20).

20

Astfel, în temeiul articolului 71 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul menționat, lucrătorii frontalieri aflați în șomaj total se supun legislației statului membru pe teritoriul căruia își au reședința. Curtea a apreciat că această dispoziție prezumă în mod implicit că un astfel de lucrător beneficiază, în acest stat membru, de condițiile cele mai favorabile pentru căutarea unui loc de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea Miethe, EU:C:1986:243, punctul 17, precum și Hotărârea Jeltes și alții, EU:C:2013:224, punctul 21).

21

În consecință, articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, care prevede că lucrătorul frontalier aflat în șomaj parțial sau intermitent la întreprinderea care l‑a angajat este supus dispozițiilor legislației statului membru competent, trebuie înțeles ca prezumând în mod implicit și că în acest stat membru un astfel de lucrător beneficiază de condițiile cele mai favorabile pentru căutarea unui loc de muncă.

22

În această privință, criteriile în baza cărora se determină dacă un lucrător salariat frontalier trebuie considerat în șomaj parțial sau în șomaj total, în sensul articolului 71 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, trebuie să fie uniforme și stabilite de dreptul Uniunii. Astfel, Curtea a statuat că această apreciere nu poate fi făcută în baza criteriilor prevăzute de dreptul național (a se vedea Hotărârea de Laat, EU:C:2001:165, punctul 18).

23

De asemenea, Curtea a statuat și că obiectivul protejării lucrătorului, urmărit la articolul 71 din Regulamentul nr. 1408/71, nu ar fi atins dacă, în cazul în care lucrătorul respectiv este angajat în continuare de aceeași întreprindere, însă cu fracțiune de normă, în alt stat membru decât statul pe teritoriul căruia are reședința, rămânând candidat la un post cu normă întreagă, ar trebui să se adreseze unei instituții a statului membru al locului său de reședință pentru a obține un ajutor în căutarea unui loc de muncă destinat completării celui pe care îl ocupă deja. Faptul că locul de muncă cu normă întreagă a devenit un loc de muncă cu fracțiune de normă prin încheierea unui nou contract este lipsit de pertinență în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea de Laat, EU:C:2001:165, punctul 34).

24

Această concluzie reiese din faptul că instituția statului membru al locului de reședință al lucrătorului în cauză ar fi mult mai puțin în măsură decât cea a statului membru competent să îl ajute pe acesta să găsească o activitate complementară ale cărei condiții ar fi compatibile cu activitatea desfășurată deja cu fracțiune de normă, cu alte cuvinte, cel mai probabil, o activitate complementară pe care să o desfășoare pe teritoriul statului membru competent (a se vedea în acest sens Hotărârea de Laat, EU:C:2001:165, punctul 35).

25

Pentru acest motiv, doar în cazul în care nu mai are legături cu statul membru competent și se află în șomaj total, lucrătorul trebuie să se adreseze instituției din statul membru de reședință pentru a obține ajutor în căutarea unui loc de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea de Laat, EU:C:2001:165, punctul 36).

26

În consecință, contrar celor susținute de guvernul german, o situație de șomaj total implică în mod necesar că lucrătorul în cauză a încetat total să lucreze.

27

Astfel, în cauza principală, este lipsită de relevanță împrejurarea că întreprinderea la care doamna Mertens era angajată în cadrul unui contract de muncă cu normă întreagă nu este aceeași cu cea la care a fost angajată, ulterior, în cadrul unui contract de muncă cu fracțiune de normă. Prin urmare, o interpretare a articolului 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 care ar supune aplicarea acestei dispoziții cerinței potrivit căreia întreprinderea în care lucrătorul frontalier ocupă un loc de muncă cu fracțiune de normă ar trebui să fie aceeași cu cea în care acest lucrător ocupa anterior un loc de muncă cu normă întreagă ar reduce domeniul de aplicare al dispoziției menționate într‑un mod care ar aduce atingere efectului util al acesteia.

28

De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că contractul de muncă în discuție în litigiul principal prevede o durată de lucru săptămânală de zece ore, din moment ce Curtea a statuat deja că niciun element din dispozițiile articolului 1 litera (a) sau ale articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 nu permite să se excludă din domeniul de aplicare al acestui regulament anumite categorii de persoane ca urmare a timpului pe care acestea îl consacră desfășurării activității lor (a se vedea prin analogie Hotărârea Kits van Heijningen, C‑2/89, EU:C:1990:183, punctul 10).

29

Această interpretare a articolului 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 este astfel singura care poate asigura ca lucrătorii frontalieri să fie considerați ca aflându‑se în șomaj parțial în statul membru în care beneficiază de condițiile cele mai favorabile în căutarea unui loc de muncă cu normă întreagă.

30

Articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 nu poate, în consecință, să fie interpretat în sensul că îl exclude din domeniul său de aplicare pe lucrătorul frontalier care a menținut un raport de muncă în statul membru competent, indiferent dacă acesta este cu fracțiune de normă.

31

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie să fie interpretat în sensul că un lucrător frontalier care, imediat după încetarea unui raport de muncă cu normă întreagă cu un angajator dintr‑un stat membru, este angajat cu fracțiune de normă de alt angajator din același stat membru are calitatea de lucrător frontalier aflat în șomaj parțial, în sensul acestei dispoziții.

32

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998, trebuie să fie interpretat în sensul că un lucrător frontalier care, imediat după încetarea unui raport de muncă cu normă întreagă cu un angajator dintr‑un stat membru, este angajat cu fracțiune de normă de alt angajator din același stat membru are calitatea de lucrător frontalier aflat în șomaj parțial, în sensul acestei dispoziții.