—

pentru doamna și domnul Balazs, de S. Dima și de A. Muntean, avocați;

—

pentru guvernul român, de R. Radu, de R. Hațieganu, de E. Gane și de A.‑L. Crișan, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de E.‑M. Mamouna, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de C. Gheorghiu, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 (JO L 392, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 288, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între, pe de o parte, doamna Balazs și Casa Județeană de Pensii Cluj (denumită în continuare „Casa Județeană de Pensii”) și, pe de altă parte, între aceasta din urmă și domnul Balazs, cu privire la acordarea de pensii pentru limită de vârstă doamnei și domnului Balazs (denumiți în continuare, împreună, „soții Balazs”).

3

Articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/71 prevede:

„Sub rezerva dispozițiilor articolelor 7, 8 și 46 alineatul (4), prezentul regulament înlocuiește, cu privire la persoanele și problemele din domeniul său de aplicare, dispozițiile oricărei convenții de securitate socială la care sunt părți:

[…]”

4

Articolul 7 alineatul (2) litera (c) din acest regulament prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6, continuă să se aplice următoarele:

[…]

5

Articolul 94 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Prezentul regulament nu dă naștere niciunui drept cu privire la o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 1972 sau datei aplicării sale pe teritoriul statului membru respectiv sau într‑o parte a teritoriului acelui stat.

(2)   Toate perioadele de asigurare și, după caz, toate perioadele de activitate salariată sau de rezidență realizate în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 sau anterior datei de punere în aplicare a prezentului regulament pe teritoriul acelui stat membru sau într‑o parte a teritoriului acelui stat sunt luate în considerare pentru stabilirea drepturilor dobândite în temeiul dispozițiilor prezentului regulament.”

6

Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 (JO L 74, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 74), în versiunea rezultată în special din Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15, denumit în continuare „Regulamentul nr. 574/72”), stabilește normele de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71.

7

Acordul bilateral dintre guvernele elen și român, încheiat la 23 februarie 1996, pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România (denumit în continuare „acordul bilateral”) nu figurează în anexa III la Regulamentul nr. 1408/71.

8

Articolul 1 literele (a) și (e) din acordul bilateral definește noțiunile „repatriat” și „timp de asigurare” după cum urmează:

[…]

9

Articolul 2 din acordul bilateral prevede:

„1.   Părțile contractante reglementează compensarea contribuțiilor de asigurări sociale ale repatriaților, conform celor prevăzute la paragrafele 2 și 3 ale acestui articol și la articolul 3 al prezentului acord.

2.   Partea română își asumă plata, către [p]artea elenă, a unei sume forfetare drept compensare pentru plata pensiilor și acoperirea timpului de asigurare ale repatriaților de către [p]artea elenă.

3.   Partea elenă își asumă plata pensiilor către pensionarii repatriați și recunoașterea timpului de asigurare realizat în România de persoanele asigurate repatriate, conform legislației elene privind asigurările sociale.”

10

Compensația prevăzută la articolul 2 alineatul 2 din acordul bilateral se ridică, în conformitate cu articolul 3 din acest acord, la 15 milioane de dolari americani (USD).

11

În temeiul articolului 5 din acordul bilateral, „[d]upă achitarea sumei de 15 milioane USD, orice obligație a [p]ărții române privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați încetează”.

12

Soții Balazs sunt resortisanți greci care au calitatea de refugiați politici greci repatriați. Aceștia sunt domiciliați în Salonic (Grecia).

13

În anul 1948, domnul și doamna Balazs, atunci în vârstă de 7 ani și, respectiv, de 9 ani, s‑au instalat în România, unde le‑a fost acordat statutul de refugiați politici. Aceștia au contribuit la sistemul public de securitate socială al statului membru menționat timp de 34 de ani, 7 luni și 6 zile și, respectiv, timp de 28 de ani. Ei au fost repatriați în Grecia la 18 august 1990.

14

În anul 1998, soții Balazs au solicitat autorităților elene recunoașterea perioadelor de muncă realizate în România. Prin deciziile din 21 septembrie 1998, aceste autorități au considerat că perioadele de muncă realizate de domnul și de doamna Balazs în România corespundeau unui număr de 9382 și, respectiv, de 8351 de zile de contribuții la asigurările sociale. Cu privire la perioadele menționate, autoritățile elene au decis să recunoască numai 4500 de zile în vederea calculării pensiilor.

15

Pe acest temei, pensii pentru limită de vârstă au fost acordate ulterior soților Balazs de autoritățile elene.

16

În ceea ce o privește pe doamna Balazs, pensia care i‑a fost acordată a fost calculată pe baza unei perioade totale de asigurare de 6993 de zile de muncă, ce corespunde unui număr de 4500 de zile recunoscute în temeiul perioadei sale de muncă în România și unui număr de 2493 de zile în temeiul unei încadrări în muncă în Grecia. Pensia lunară calculată astfel se ridica la 136910 drahme grecești (GRD) (aproximativ 390 de euro).

17

În ceea ce îl privește pe domnul Balazs, pensia care i‑a fost acordată a fost calculată pe baza unei perioade totale de asigurare de 7733 de zile, din care 4500 de zile recunoscute în temeiul perioadei sale de muncă în România și 3 233 de zile în temeiul unei încadrări în muncă în Grecia. Pensia lunară calculată astfel se ridica la 596,99 euro.

18

La 11 octombrie și, respectiv, la 27 noiembrie 2007, doamna și domnul Balazs au sesizat Casa Județeană de Pensii cu cereri de acordare a unor pensii pentru limită de vârstă în temeiul dispozițiilor Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 574/72.

19

Aceste cereri au fost respinse prin deciziile din 5 octombrie 2011. În aceste decizii, Casa Județeană de Pensii a indicat că, întrucât soții Balazs erau considerați refugiați politici greci repatriați de autoritățile elene, autoritățile române nu aveau, potrivit articolului 5 din acordul bilateral, nicio obligație de a le acorda pensii.

20

Domnul și doamna Balazs au sesizat fiecare Tribunalul Cluj cu o acțiune împotriva deciziilor citate anterior.

21

Prin hotărârile din 26 septembrie 2012, Tribunalul Cluj a anulat deciziile menționate și a dispus adoptarea de către Casa Județeană de Pensii a unor noi decizii prin care să se acorde soților Balazs pensii pentru limită de vârstă în conformitate cu Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 574/72, prin luarea în considerare a perioadelor totale de contribuție realizate de acești soți în România. Tribunalul Cluj a precizat că aceste regulamente erau aplicabile cererilor soților Balazs întrucât acordul bilateral nu intra sub incidența derogării prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 deoarece aplicarea sa nu era limitată în timp, nu era menționat în anexa III la acest regulament, iar dispozițiile sale nu puteau fi considerate ca fiind în mod vădit mai favorabile beneficiarilor, dat fiind că aceștia din urmă au solicitat să beneficieze de pensii în temeiul regulamentului respectiv.

22

În executarea acestor hotărâri, Casa Județeană de Pensii a adoptat, la 20 și la 27 februarie 2013, două noi decizii prin care, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71, le‑a acordat doamnei și domnului Balazs pensii pentru limită de vârstă în cuantum lunar de 500 și, respectiv, de 405 lei (RON) (aproximativ 110 și, respectiv, 90 de euro).

23

Hotărârile Tribunalului Cluj au făcut obiectul unor recursuri declarate la Curtea de Apel Cluj atât de soții Balazs, cât și de Casa Județeană de Pensii.

24

Casa Județeană de Pensii susține, în esență, că dispozițiile Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 574/72 nu sunt aplicabile în speță din cauza acordului bilateral. Conform acestuia din urmă, orice obligație a României față de refugiații politici greci repatriați s‑ar fi stins întrucât România și‑a îndeplinit obligația de a plăti 15 milioane USD Republicii Elene.

25

Soții Balazs contestă motivarea hotărârilor Tribunalului Cluj și solicită, în temeiul dispozițiilor acelorași regulamente, recunoașterea dreptului lor la pensie pentru limită de vârstă pentru perioadele de contribuție pe care le‑au realizat în România. Aceștia susțin, în esență, că, în urma aderării României la Uniunea Europeană, statul membru menționat are obligația de a aplica Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 574/72. Astfel, acordul bilateral, care ar fi mai puțin favorabil și nu ar figura în anexa III la Regulamentul nr. 1408/71, nu ar intra sub incidența articolului 7 alineatul (2) litera (c) din acest regulament.

26

În aceste împrejurări, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzelor și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară, formulată în aceiași termeni în deciziile de trimitere referitoare la cauzele C‑401/13 și C‑432/13:

„[P]revederile articolului 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretate în sensul în care intră în sfera lor de aplicare un acord bilateral încheiat între două state membre anterior datei de la care se aplică regulamentul, în temeiul căruia acestea au convenit încetarea obligației privind drepturile de asigurări sociale datorate de către un stat către resortisanții celuilalt stat care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul primului stat și au fost repatriați pe teritoriul celui de al doilea stat în schimbul plății de către primul stat a unei sume forfetare pentru plata pensiilor și acoperirea perioadei pentru care în primul stat membru s‑au plătit contribuțiile de asigurări sociale?”

27

Prin decizia președintelui Curții din 4 septembrie 2013, cauzele C‑401/13 și C‑432/13 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

28

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la acest regulament, rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.

29

Cu titlu introductiv, trebuie să se remarce că, potrivit Casei Județene de Pensii, Regulamentul nr. 1408/71 nu este aplicabil în litigiile principale din cauza acordului bilateral și în special a articolului 5 din acesta, potrivit căruia orice obligație a României față de refugiații politici greci repatriați ar fi încetat întrucât România și‑a îndeplinit obligația de a plăti 15 milioane USD Republicii Elene. Trebuie să se verifice, așadar, dacă împrejurările în discuție în litigiile principale intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71.

30

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși o nouă legislație în domeniul securității sociale produce în principiu efecte numai pentru viitor, aceasta se poate aplica totuși, în lipsa unei derogări, potrivit unui principiu general recunoscut, și efectelor viitoare ale situațiilor născute sub imperiul legii vechi (a se vedea Hotărârea Duchon, C‑290/00, EU:C:2002:234, punctul 21 și jurisprudența citată).

31

Pentru a permite aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 efectelor viitoare ale unor situații născute sub imperiul legii vechi, articolul 94 din acest regulament prevede, în special la alineatul (2), obligația de a lua în considerare, pentru stabilirea drepturilor la prestație, toate perioadele de asigurare, de activitate salariată sau de rezidență realizate în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 sau anterior datei de punere în aplicare a regulamentului pe teritoriul acelui stat membru (a se vedea Hotărârea Duchon, EU:C:2002:234, punctul 23).

32

Întrucât Regulamentul nr. 1408/71 a intrat în vigoare în privința României de la aderarea acesteia la Uniune, și anume la 1 ianuarie 2007, regulamentul menționat este aplicabil ratione temporis unei situații cum este cea a soților Balazs, care puteau invoca, așadar, în mod întemeiat acest regulament de la acea dată.

33

Contrar celor susținute de Casa Județeană de Pensii, împrejurarea că acordul bilateral prevede că obligațiile României privind drepturile în materie de securitate socială ale refugiaților politici greci repatriați expiră după plata sumei de 15 milioane USD este lipsită de pertinență în această privință.

34

Astfel, din articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/71 rezultă că acesta înlocuiește, în cadrul domeniului său de aplicare personal și material și sub anumite rezerve, orice convenție de securitate socială încheiată între două sau mai multe state membre. Această înlocuire are caracter imperativ și nu permite nicio excepție, în afara cazurilor menționate de regulament (a se vedea prin analogie Hotărârea Walder, 82/72, EU:C:1973:62, punctele 6 și 7, Hotărârea Thévenon, C‑475/93, EU:C:1995:371, punctul 15, precum și Hotărârea Rönfeldt, C‑227/89, EU:C:1991:52, punctul 22).

35

Printre excepțiile prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 figurează cea de la articolul 7 alineatul (2) litera (c), potrivit căruia dispozițiile convențiilor privind securitatea socială enumerate în anexa III la acest regulament rămân în vigoare, fără a aduce atingere articolului 6 din regulamentul menționat (Hotărârea Habelt și alții, C‑396/05, EU:C:2007:810, punctul 87, precum și Hotărârea Wencel, C‑589/10, EU:C:2013:303, punctul 35) și cu condiția ca respectivele convenții să fie mai favorabile beneficiarilor sau să rezulte din împrejurări istorice specifice și să aibă un efect limitat în timp.

36

În speță, este cert că acordul bilateral nu figurează în anexa III la Regulamentul nr. 1408/71. În consecință, într‑o situație precum cea în discuție în litigiile principale, Regulamentul nr. 1408/71 a înlocuit în principiu acordul menționat, conform articolului 6 litera (a) din acesta.

37

Instanța de trimitere și guvernul român invocă totuși Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52) pentru a susține că, în pofida textului articolului 6 și al articolului 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71, acordul bilateral rămâne aplicabil.

38

În această hotărâre, Curtea a statuat, în temeiul articolelor 45 TFUE și 48 TFUE, că, în cazul lucrătorilor migranți, convențiile bilaterale de securitate socială trebuie să continue să se aplice după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71, independent de aspectul dacă acestea figurează sau nu figurează în anexa III la regulamentul respectiv, în cazul în care această aplicare este mai favorabilă lucrătorului.

39

Trebuie să se stabilească, așadar, dacă principiile rezultate din Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52) sunt aplicabile în împrejurări precum cele în discuție în litigiile principale.

40

În această privință, în primul rând, trebuie să se remarce că, astfel cum s‑a arătat la punctul 33 din prezenta hotărâre, principiul înlocuirii prevăzut la articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/71 are caracter imperativ și nu permite, în principiu, nicio excepție.

41

În al doilea rând, trebuie amintit că principiile rezultate din Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52) se întemeiază pe ideea că persoana interesată avea dreptul să aibă încredere legitimă în faptul că ar putea beneficia de dispozițiile unei convenții bilaterale care era singura ce i se putea aplica la data la care a decis să se deplaseze în alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea Kaske, C‑277/99, EU:C:2002:74, punctul 27).

42

În consecință, în împrejurări precum cele în discuție în litigiile principale, care se caracterizează prin faptul că persoanele interesate au plecat din România în Grecia în anul 1990, și anume cu șase ani înainte de încheierea acordului bilateral, aceste persoane interesate nu puteau să aibă încredere legitimă în faptul că ar putea beneficia de dispozițiile acordului bilateral, întrucât acesta nu fusese încă încheiat la data repatrierii lor în Grecia.

43

În orice caz, trebuie să se arate că, în cauzele principale, soții Balazs nu solicită să beneficieze de acordul bilateral. Dimpotrivă, aceștia doresc să li se aplice Regulamentul nr. 1408/71. În aceste condiții, guvernul român nu poate invoca Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52) pentru a demonstra că respectivul acord rămâne aplicabil situației lor.

44

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se constate că principiile rezultate din Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52), care permit să se înlăture aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71 pentru a continua să se aplice o convenție bilaterală care a fost înlocuită în mod normal de acest regulament, nu sunt aplicabile în împrejurări precum cele în discuție în litigiile principale.

45

În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.

46

Guvernul român solicită Curții, în eventualitatea în care ar statua că acordul bilateral nu intră în domeniul de aplicare al excepției prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71, să limiteze în timp efectele hotărârii sale.

47

În susținerea cererii sale, guvernul menționat arată, pe de o parte, că autoritățile române au acționat cu bună‑credință. Astfel, mai întâi, poziția acestora din urmă ar fi întemeiată pe o jurisprudență constantă a Curții, în special Hotărârea Rönfeldt (EU:C:1991:52). Apoi, deși Comisia a introdus o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României, pentru a se constata nerespectarea de către acest stat membru a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 1408/71, poziția statului membru menționat în cadrul acestei proceduri ar fi fost constantă, iar Comisia nu ar fi reacționat la cererea respectivului stat de a organiza consultări tehnice și de a face demersuri pe lângă autoritățile elene. În plus, buna‑credință a autorităților române nu ar putea fi pusă la îndoială prin faptul că alte state membre, confruntate cu probleme similare, au acceptat să aplice Regulamentul nr. 1408/71, în condițiile în care acordurile încheiate de Republica Elenă cu aceste alte state ar fi diferite de cel încheiat între aceasta și România. În sfârșit, autoritățile române ar fi efectuat demersuri pe lângă autoritățile elene pentru a clarifica situația.

48

Pe de altă parte, guvernul român atrage atenția Curții asupra consecințelor financiare grave pe care le‑ar determina aplicarea retroactivă a hotărârii Curții. Potrivit estimării Casei Naționale de Pensii Publice, suma suplimentară care ar trebui plătită s‑ar ridica la 38560683 RON (aproximativ 8680537 de euro). Guvernul român subliniază de asemenea că aproape 800 de cereri similare celor ale soților Balazs sunt actualmente pendinte.

49

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, interpretarea pe care aceasta o dă unei norme de drept al Uniunii, în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE, lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată de instanță chiar și raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare dacă, pe de altă parte, sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea Hotărârea Santander Asset Management SGIIC și alții, C‑338/11-C‑347/11, EU:C:2012:286, punctul 58 și jurisprudența citată).

50

Numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate fi determinată să limiteze posibilitatea oricărei persoane interesate de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o în scopul de a contesta raporturi juridice stabilite cu bună‑credință. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale: buna‑credință a celor interesați și riscul unor perturbări grave (a se vedea Hotărârea Santander Asset Management SGIIC și alții, EU:C:2012:286, punctul 59 și jurisprudența citată).

51

Mai precis, Curtea nu a recurs la această soluție decât în împrejurări bine determinate, și anume în cazul în care exista un risc de repercusiuni economice grave, cauzate mai ales de numărul mare de raporturi juridice constituite cu bună‑credință în temeiul reglementării considerate ca fiind în mod legal în vigoare, și atunci când reieșea că particularii și autoritățile naționale au fost determinați să adopte un comportament neconform dreptului Uniunii ca urmare a unei incertitudini obiective și importante privind domeniul de aplicare al normelor de drept al Uniunii, incertitudine la care contribuise eventual și comportamentul altor state membre sau al Comisiei (a se vedea Hotărârea Santander Asset Management SGIIC și alții, EU:C:2012:286, punctul 60 și jurisprudența citată).

52

După cum a subliniat avocatul general la punctele 98 și 99 din concluzii, guvernul român nu a demonstrat existența unui risc de consecințe grave. Astfel, deși acest guvern indică 800 de cereri similare celor ale soților Balazs, nu menționează nicidecum numărul total de persoane care se află într‑o situație comparabilă cu cea a respectivilor soți. În plus, acest guvern nu a precizat dacă suma de 38560683 RON acoperea și cele 800 de cereri similare actualmente pendinte. Acestea nu pot fi, în orice caz, afectate de o limitare în timp a efectelor hotărârii (a se vedea în acest sens Hotărârea Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 144).

53

Dat fiind că al doilea criteriu menționat la punctul 50 din prezenta hotărâre nu este îndeplinit, nu este necesar să se verifice dacă este îndeplinit criteriul privind buna‑credință a celor interesați.

54

Din considerațiile de mai sus rezultă că nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei hotărâri.

55

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.