—

pentru guvernul eston, de N. Grünberg și de M. Linntam, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și de E. Randvere, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (JO L 196, p. 7, Ediție specială, 02/vol. 16, p. 18).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Sintax Trading OÜ (denumită în continuare „Sintax Trading”), pe de o parte, și Maksu- ja Tolliamet (administrația vămilor și impozitelor din Estonia, denumită în continuare „administrația vămilor”), pe de altă parte, cu privire la refuzul acesteia din urmă de a acorda liberul de vamă unor mărfuri reținute ca fiind suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, în condițiile în care titularul dreptului menționat nu inițiase procedura prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui astfel de drept.

3

Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, care figurează în anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3, denumit în continuare „Acordul TRIPS”).

4

Partea III din Acordul TRIPS conține, printre altele, articolul 41 alineatele (1)-(4) care prevede:

„(1)   Membrii se asigură că legislația lor conține proceduri destinate a asigura protecția drepturilor de proprietate intelectuală de genul celor care sunt enunțate în prezenta parte, de o manieră care să permită o acțiune eficientă contra oricărui act care ar aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală acoperite prin prezentul acord, inclusiv măsuri corective rapide destinate să prevină orice atingere și măsuri corective care să constituie un mijloc de descurajare a oricărei atingeri ulterioare. Aceste proceduri se aplică într‑un mod care să evite crearea de obstacole în comerțul legitim și să ofere măsuri de salvgardare contra folosinței lor abuzive.

(2)   Procedurile destinate să asigure respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să fie loiale și echitabile. Ele nu trebuie să fie inutil de complexe sau costisitoare, să conțină termene nerezonabile și să antreneze întârzieri nejustificate.

(3)   Hotărârile asupra fondului trebuie să fie, de preferință, scrise și motivate. Ele trebuie să fie puse cel puțin la dispoziția părților în cauză fără întârziere inutilă. Hotărârile asupra fondului trebuie să se bazeze exclusiv pe elemente de probă asupra cărora părțile au avut posibilitatea să‑și prezinte opinia.

(4)   Părțile într‑o cauză au posibilitatea să ceară reexaminarea actelor administrative finale de către o autoritate judiciară și, sub rezerva dispozițiilor referitoare la competența din legislația unui membru în funcție de importanța unui caz, cel puțin a aspectelor de drept ale hotărârilor judiciare inițiale asupra fondului […]”

5

Articolul 42 din acest acord prevede:

„Membrii acordă titularilor de drepturi […] acces la procedurile judiciare civile destinate să asigure respectarea drepturilor de proprietate intelectuală acoperite prin prezentul acord. […]”

6

Articolul 49 din acordul menționat, intitulat „Proceduri administrative”, este redactat după cum urmează:

„În măsura în care o măsură corectivă civilă poate fi dispusă ca urmare a unei proceduri administrative asupra fondului cauzei, aceste proceduri trebuie să fie în conformitate cu principiile echivalente în conținut cu cele care sunt enunțate în prezenta secțiune.”

7

Potrivit articolului 51 din același acord, intitulat „Suspendarea punerii în circulație de către autoritățile vamale”:

„Membrii trebuie să adopte, în conformitate cu prevederile enunțate mai jos, proceduri […] care să permită titularului unui drept care are motive valabile să bănuiască că urmează să fie efectuat un import de mărfuri de marcă contrafăcute sau de mărfuri piratate care aduc atingere dreptului de autor […] să prezinte autorităților administrative sau judiciare competente o cerere scrisă pentru suspendarea punerii în liberă circulație a acestor mărfuri de către autoritățile vamale. […]”

8

Intitulat „Notificarea de suspendare”, articolul 54 din Acordul TRIPS prevede:

„Importatorul și reclamantul trebuie să fie notificați fără întârziere cu privire la suspendarea punerii în liberă circulație a mărfurilor, decisă în conformitate cu articolul 51.”

9

Articolul 55 din acest acord, intitulat „Durata suspendării”, are următorul cuprins:

„Dacă într‑un termen care nu depășește zece zile lucrătoare după ce reclamantul a fost notificat asupra suspendării, autoritățile vamale nu au fost informate că o procedură care să conducă la o hotărâre pe fond a fost deschisă de către o parte, alta decât pârâtul, sau că autoritatea corespunzător abilitată în acest scop a luat măsuri provizorii de prelungire a suspendării punerii în liberă circulație a mărfurilor, acestea sunt puse în liberă circulație, sub rezerva că toate celelalte condiții fixate pentru import sau export să fi fost îndeplinite; în cazurile adecvate, acest termen poate fi prelungit cu zece zile lucrătoare. […]”

10

Considerentele (2), (5), (8) și (10) ale Regulamentului nr. 1383/2003 sunt redactate după cum urmează:

[…]

[…]

[…]

11

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din acest regulament prevede:

„(1)   Prezentul regulament stabilește condițiile de intervenție a autorităților vamale atunci când există suspiciuni că mărfurile ar putea fi mărfuri care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală în următoarele situații:

(2)   Prezentul regulament stabilește, de asemenea, măsurile care trebuie luate de către autoritățile vamale atunci când se stabilește că mărfurile menționate la alineatul (1) aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.”

12

Articolul 2 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   În sensul prezentului regulament, prin «mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală» se înțelege:

[…]

[…]

(2)   În sensul prezentului regulament, prin «titular» se înțelege:

13

În cadrul capitolului II din același regulament, intitulat „Cererea de intervenție a autorităților vamale”, articolul 4 alineatul (1) care figurează în secțiunea 1 a acestui capitol, consacrată măsurilor pe care autoritățile vamale le pot adopta anterior depunerii unei cereri de intervenție, prevede:

„Atunci când, în cursul unei intervenții a autorităților vamale, într‑una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și înainte de depunerea sau acceptarea unei cereri a titularului, există motive suficiente pentru a bănui că este vorba despre mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, autoritățile vamale pot suspenda acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză sau pot proceda la reținerea mărfurilor în termen de trei zile lucrătoare de la data primirii notificării de către titular, precum și de către declarant sau detentor, în măsura în care aceștia sunt cunoscuți, pentru a permite titularului să depună o cerere de intervenție în conformitate cu articolul 5.”

14

Potrivit articolului 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1383/2003, care figurează în secțiunea 2 a capitolului II, intitulată „Depunerea și prelucrarea cererii de intervenție a autorităților vamale”:

„(1)   În fiecare stat membru, titularul poate depune la serviciul vamal competent o cerere scrisă prin care solicită intervenția serviciului respectiv atunci când există mărfuri care se află într‑una dintre situațiile menționate la articolul 1 alineatul (1) (cerere de intervenție).

(2)   Fiecare stat membru desemnează serviciul vamal competent pentru primirea și prelucrarea cererilor de intervenție.”

15

Articolul 8 alineatul (2) primul paragraf din acest regulament prevede:

„Decizia de acceptare a cererii de intervenție a titularului este comunicată de îndată birourilor vamale ale statului membru sau statelor membre care ar putea fi vizate de mărfurile care, conform cererii, sunt suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.”

16

Articolul 9 din regulamentul menționat face parte din capitolul III, intitulat „Condiții de intervenție a autorităților vamale și a autorității competente pentru a hotărî”. Acesta are următorul cuprins:

„(1)   Atunci când un birou vamal căruia i‑a fost transmisă, în conformitate cu articolul 8, decizia de acceptare a cererii titularului constată, în cazul în care este necesar după consultarea solicitantului, că mărfurile care se află într‑una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) sunt suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală care intră sub incidența deciziei în cauză, acesta suspendă acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză sau procedează la reținerea lor.

[…]

(2)   Serviciul vamal competent sau biroul vamal menționat la alineatul (1) [îl] informează cu privire la această măsură pe titular, precum și pe declarant sau pe titularul mărfurilor […] și este abilitat să le comunice cantitatea reală sau estimată, precum și natura reală sau presupusă a mărfurilor pentru a care a fost suspendată acordarea liberului de vamă sau care au fost reținute, comunicarea acestor informații neobligându‑l, cu toate acestea, să sesizeze autoritatea competentă să hotărască pe fond.

(3)   Pentru a stabili dacă a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național al statului membru, biroul vamal sau serviciul care a prelucrat cererea comunică titularului, […] la cererea titularului și în măsura în care se cunosc aceste informații, coordonatele de contact ale destinatarului, ale expeditorului, ale declarantului sau ale titularului mărfurilor, precum și originea și proveniența mărfurilor suspectate că ar fi adus atingere unui drept de proprietate intelectuală.

[…]”

17

Articolul 10 din același regulament are următorul cuprins:

„Pentru a se stabili dacă a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național, se aplică dispozițiile legale în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia mărfurile se află într‑una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1).

De asemenea, dispozițiile în cauză se aplică și în ceea ce privește notificarea imediată a serviciului sau biroului vamal menționat la articolul 9 alineatul (1) asupra faptului că a fost inițiată procedura prevăzută la articolul 13, cu excepția cazului în care aceasta a fost inițiată de către serviciul sau biroul în cauză.”

18

Potrivit articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003:

„În cazul în care, în termen de zece zile lucrătoare de la data primirii notificării de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reținere, biroul vamal menționat la articolul 9 alineatul (1) nu este informat că, în conformitate cu articolul 10, a fost inițiată o procedură prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național sau nu a primit acordul titularului prevăzut la articolul 11 alineatul (1), după caz, se acordă liberul de vamă sau, după caz, se suspendă măsura de reținere, sub rezerva îndeplinirii tuturor formalităților vamale.

În anumite cazuri, termenul poate fi prelungit cu maximum zece zile lucrătoare.”

19

Articolul 14 alineatul (1) din acest regulament prevede posibilitatea de a elibera, prin depunerea unei garanții, mărfurilor suspectate că ar aduce atingere unor desene sau modele, brevete, certificate suplimentare de protecție sau unor drepturi privind soiurile de plante. Alineatul (2) al acestui articol prevede:

„Garanția prevăzută la alineatul (1) trebuie să fie suficientă pentru a proteja interesele titularului.

[…]

În cazul în care procedura prin care se urmărește să se stabilească dacă a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național a fost începută altfel decât la inițiativa titularului desenului sau modelului, al brevetului, al certificatului suplimentar de protecție sau al dreptului asupra unui soi de plantă, garanția este eliberată în cazul în care persoana care inițiază procedura în cauză nu își exercită dreptul de a intenta o acțiune în justiție în termen de douăzeci de zile lucrătoare de la data la care este notificată asupra suspendării acordării liberului de vamă sau asupra reținerii.

[…]”

20

Potrivit articolului 17 alineatul (1) litera (a) din același regulament, care figurează în capitolul IV din acesta, intitulat „Dispoziții aplicabile mărfurilor recunoscute ca mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală”:

„Fără a aduce atingere celorlalte căi de atac de care dispune titularul, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite autorităților competente:

21

Conform articolului 39 alineatele (4) și (6) din Legea vamală (tolliseadus):

„(4)   Cu privire la intervenția autorităților vamale asupra mărfurilor suspectate că aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală și la măsurile care trebuie luate în privința mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, în sensul [Regulamentului nr. 1383/2003], titularul dreptului transmite autorităților vamale o informare scrisă, pe baza analizei eșantioanelor de marfă, în termen de zece zile lucrătoare de la data primirii notificării de reținere a mărfurilor. Titularul dreptului nu primește nicio remunerație pentru prezentarea acestui aviz.

[…]

(6)   Autoritățile vamale transmit imediat o copie a informării primite de la titular persoanei interesate care poate prezenta autorităților vamale, în termen de zece zile de la primirea copiei, obiecții în scris împotriva informării, precum și orice probe utile.”

22

Articolul 45 alineatul (1) din această lege, intitulat „Marfa care trebuie confiscată”, are următorul cuprins:

„Autoritățile vamale confiscă [mărfurile] menționat[e] la articolele 53, 57 și 75 din [Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15)] și le vând, le distrug sub supraveghere vamală sau le predau cu titlu gratuit conform procedurii stabilite la articolele 97 și 98.”

23

Potrivit articolului 6 din Legea privind procedura administrativă (haldusmenetluse seadus):

„Organul administrativ este obligat să clarifice împrejurările care prezintă o importanță esențială în cauza care face obiectul procedurii și, dacă este cazul, să administreze probe din oficiu în acest scop.”

24

Sintax Trading a importat în Estonia sticle pentru apă de gură care au fost expediate de o societate ucraineană. La momentul importării lor, Acerra OÜ (denumită în continuare „Acerra”) a comunicat administrației vămilor faptul că aceste sticle aduceau atingere unui model înregistrat în numele său.

25

În consecință, administrația vămilor a suspendat acordarea liberului de vamă mărfii în cauză pentru a efectua un control suplimentar, fapt care i‑a permis să observe existența unei similitudini puternice între forma sticlelor importate și modelul aparținând Acerra. Prin urmare, suspectând existența unei încălcări a unui drept de proprietate intelectuală, aceasta a reținut marfa și a solicitat societății Acerra să prezinte o informare. Aceasta din urmă a confirmat bănuielile exprimate.

26

Pe acest temei, administrația vămilor a constatat că marfa aducea atingere unui drept de proprietate intelectuală în sensul Regulamentului nr. 1383/2003 și a respins, în consecință, la 11 februarie 2011, cererea formulată de Syntax Trading prin care urmărea obținerea liberului de vamă în privința mărfii.

27

Sintax Trading a formulat o acțiune la Tallinna Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tallinn) împotriva deciziei adoptate de administrația vămilor, confirmată printr‑o a doua decizie din 17 februarie 2011. Întrucât a constatat existența unor neregularități de procedură, tribunalul menționat a dispus acordarea liberului de vamă în privința mărfii. Această hotărâre a fost confirmată în apel în temeiul altui motiv de Tallinna Ringkonnakohus (Curtea de Apel din Tallinn), care a decis că articolul 10 din Regulamentul nr. 1383/2003 nu permitea autorităților vamale să se pronunțe ele înseși cu privire la existența unei atingeri aduse unui drept de proprietate intelectuală. Potrivit aceleiași instanțe, în lipsa unei proceduri prin care să se stabilească o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală deținute de Acerra, autoritățile vamale nu puteau să rețină mărfurile după expirarea termenului prevăzut în acest scop la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003.

28

Fiind sesizată cu recursul introdus de administrația vămilor, Riigikohus (Curtea Supremă) are îndoieli privind temeinicia acestei interpretări, în condițiile în care dreptul eston permite autorităților vamale să desfășoare, ele înseși și din oficiu, o procedură contradictorie pentru a se pronunța pe fond cu privire la existența unei încălcări a unui drept de proprietate intelectuală. Instanța de trimitere ridică totuși problema conformității dreptului național cu Regulamentul nr. 1383/2003.

29

În aceste condiții, Riigikohus a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

30

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca autoritățile vamale să inițieze ele înseși și să desfășoare procedura menționată la această dispoziție, în lipsa inițiativei titularului dreptului de proprietate intelectuală.

31

Astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 1 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1383/2003, acesta stabilește nu numai condițiile de intervenție a autorităților vamale atunci când există suspiciuni că mărfurile aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, ci și măsurile care trebuie luate de autoritățile competente atunci când se stabilește că astfel de mărfuri aduc atingere drepturilor menționate.

32

În ceea ce privește condițiile de intervenție a autorităților vamale atunci când există suspiciuni că mărfurile aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, Regulamentul nr. 1383/2003 prevede la articolele 5-7 că această intervenție se efectuează la cererea titularului dreptului de proprietate intelectuală în cauză sau din oficiu, astfel cum reiese din articolul 4 din același regulament, dar în condiții care trebuie să permită titularului dreptului respectiv să depună o cerere de intervenție în conformitate cu articolul 5 din regulamentul menționat.

33

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 25 din concluzii, măsurile de suspendare a acordării liberului de vamă sau cele de reținere a mărfurilor suspectate ca fiind mărfuri care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, pe care le pot lua autoritățile vamale, sunt de natură temporară.

34

Pe de o parte, atunci când sunt aplicate din oficiu, astfel de măsuri urmăresc în mod exclusiv să permită titularului acestui drept să depună o cerere de intervenție a autorităților vamale în forma și în condițiile prevăzute la articolul 5 și următoarele din Regulamentul nr. 1383/2003. Pe de altă parte, atunci când sunt adoptate ca urmare a depunerii unei astfel de cereri, măsurile în cauză vizează doar să permită solicitantului să dovedească faptul că a inițiat procedura prin care se poate stabili dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național.

35

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 din Regulamentul nr. 1383/2003, pentru a se stabili dacă a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național, se aplică dispozițiile legale în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia mărfurile se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din acest regulament.

36

Trebuie amintit de asemenea că din articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat reiese că, în cazul în care, în termen de zece zile lucrătoare de la data primirii notificării de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reținere, biroul vamal nu este informat că, în conformitate cu articolul 10 din regulamentul menționat, a fost inițiată o procedură prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național, se acordă liberul de vamă sau, după caz, se suspendă măsura de reținere, sub rezerva îndeplinirii tuturor formalităților vamale.

37

Aceste dispoziții urmăresc ca autoritățile vamale să ia măsurile care se impun în urma inacțiunii titularului dreptului de proprietate intelectuală afectat printr‑o marfă suspectată că aduce atingere unui astfel de drept. În schimb, ele nu exclud, per se, ca procedura prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național să poată fi inițiată din oficiu de autoritățile vamale, în lipsa inițiativei titularului dreptului în cauză.

38

De altfel, diferite dispoziții ale Regulamentului nr. 1383/2003 confirmă această interpretare.

39

Acesta este cazul articolului 10 al doilea paragraf din regulamentul menționat care, stabilind condițiile notificării faptului că este inițiată procedura prevăzută la articolul 13 alineatul (1), privește situația în care această procedură ar fi inițiată de un serviciu sau de un birou vamal.

40

În mod similar, articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1383/2003 privește în mod explicit cazul în care o astfel de procedură a fost începută altfel decât la inițiativa titularului dreptului în cauză.

41

În plus, deși este adevărat că titularul dreptului de proprietate intelectuală are un rol esențial în adoptarea, în interesul propriu, a măsurilor necesare pentru a împiedica introducerea pe piață a unor mărfuri contrafăcute și a unor mărfuri piratate (a se vedea în acest sens Hotărârea Adidas, C‑223/98, EU:C:1999:500, punctul 26), o astfel de constatare nu poate împiedica autoritățile vamale de la orice acțiune, în sensul Regulamentului nr. 1383/2003, în lipsa inițiativei titularului în cauză.

42

De altfel, având în vedere obiectivele acestui regulament care, astfel cum rezultă din considerentul (2), urmăresc să împiedice introducerea pe piață a unor mărfuri care, pe lângă faptul că încalcă drepturile de proprietate intelectuală, înșală consumatorii, supunându‑i uneori unor riscuri în ceea ce privește sănătatea și siguranța lor, și alte persoane decât titularii acestor drepturi pot invoca un interes în a obține constatarea încălcării unor astfel de drepturi pentru a elimina riscurile menționate.

43

Prin urmare, Regulamentul nr. 1383/2003 nu are drept obiectiv numai protecția drepturilor și intereselor private, ci și protecția intereselor publice.

44

În aceste condiții, articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003 nu se opune posibilității ca statele membre să prevadă competența autorităților vamale de a iniția ele înseși procedura prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național.

45

În ceea ce privește problema dacă autoritățile vamale pot desfășura această procedură și se pot pronunța pe fond pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală în conformitate cu dreptul național, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 din Regulamentul nr. 1383/2003, pentru a stabili aceasta, sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia se află mărfurile.

46

Nu rezultă în această privință nici din articolul 13 alineatul (1), nici dintr‑o altă dispoziție a Regulamentului nr. 1383/2003 că legiuitorul Uniunii a intenționat să oblige statele să rezerve această competență de a se pronunța pe fond anumitor autorități.

47

Prin faptul că s‑a limitat să facă trimitere astfel la aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în statul membru în cauză pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală, legiuitorul Uniunii nu a exclus, așadar, în principiu, posibilitatea de a desemna o altă autoritate decât cea judiciară drept autoritate competentă să se pronunțe pe fond. De altfel, Curtea a admis deja că o astfel de competență poate fi conferită unei alte autorități decât cea judiciară (a se vedea în acest sens Hotărârea Philips, C‑446/09 și C‑495/09, EU:C:2011:796, punctul 69).

48

Trebuie subliniat în această privință că din dispozițiile Acordului TRIPS, care, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Bericap, C‑180/11, EU:C:2012:717, punctul 67), și în special din dispozițiile articolului 49 din acest acord rezultă că respectarea drepturilor de proprietate intelectuală poate fi asigurată în cadrul unor proceduri administrative asupra fondului cauzei, cu condiția ca acestea să fie în conformitate cu garanțiile prevăzute în special la articolul 41 din același acord.

49

În aceste condiții, Regulamentul nr. 1383/2003 nu poate fi interpretat în sensul că se opune, în principiu, unei dispoziții naționale care ar conferi unei autorități administrative sarcina de a stabili dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală. În mod similar, din nicio dispoziție a acestui regulament nu rezultă că statele nu ar putea să desemneze în acest scop înseși autoritățile vamale.

50

Prin urmare, deși revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a stabili normele de exercitare a unei astfel de competențe, în temeiul principiului autonomiei procedurale, acest lucru trebuie realizat însă cu condiția ca normele în cauză să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern și să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, în special de Regulamentul nr. 1383/2003, titularilor drepturilor de proprietate intelectuală și declaranților, deținătorilor sau proprietarilor mărfurilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Pohl, C‑429/12, EU:C:2014:12, punctul 23 și jurisprudența citată).

51

În special, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru, în conformitate cu dispozițiile articolului 41 alineatul (4) din Acordul TRIPS, sarcina să ofere părților într‑o cauză posibilitatea să ceară reexaminarea actelor administrative finale de către o autoritate judiciară.

52

În cazul în care, astfel cum reiese din decizia de trimitere, dreptul național în discuție în litigiul principal conferă autorității vamale sarcina de a stabili dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală, este de competența instanței de trimitere să verifice că deciziile adoptate în materie de această autoritate pot să facă obiectul unor căi de atac care asigură protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și în special de Regulamentul nr. 1383/2003.

53

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca autoritățile vamale să inițieze ele înseși și să desfășoare procedura menționată la această dispoziție, în lipsa oricărei inițiative a titularului dreptului de proprietate intelectuală, cu condiția ca deciziile adoptate în materie de autoritățile respective să poată face obiectul unor căi de atac care asigură protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și în special de regulamentul menționat.

54

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca autoritățile vamale să inițieze ele înseși și să desfășoare procedura menționată la această dispoziție, în lipsa oricărei inițiative a titularului dreptului de proprietate intelectuală, cu condiția ca deciziile adoptate în materie de autoritățile respective să poată face obiectul unor căi de atac care asigură protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și în special de regulamentul menționat.