1.

Ar putea părea surprinzător, însă în jurisprudența Curții de Justiție aplicarea de îngrășământ constituie una dintre cele mai importante teme ale dreptului agricol al mediului ( 2 ). Prin urmare, era firesc să se condiționeze obținerea subvențiilor agricole de respectarea dispozițiilor relevante. Această practică a intrat în vigoare odată cu introducerea așa‑numitei „cross‑compliance” în Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 ( 3 ) și a fost extinsă la alte scheme de sprijin, în special la sprijinul acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 ( 4 ), care trebuie examinat în speță.

2.

În continuare, se ridică problema condițiilor în care beneficiarul sprijinului este responsabil pentru nerespectarea normelor cu privire la aplicarea îngrășământului pe suprafețele pentru care a beneficiat de subvenții. În acest sens, Raad van State din Țările de Jos adresează Curții de Justiție o serie de întrebări care prezintă interes dincolo de dreptul agricol al mediului. Este vorba, într‑adevăr, despre condiția privind existența unui act deliberat și despre stabilirea acestuia, precum și despre măsura în care acțiunile altor persoane pot fi imputate beneficiarului în cazul în care acesta le‑a însărcinat să aplice îngrășământul.

3.

Cadrul juridic al dreptului Uniunii îl constituie Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, precum și Regulamentele (CE) nr. 1975/2006 ( 5 ) și nr. 796/2004 ( 6 ) adoptate în vederea aplicării acestuia.

4.

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 se acordă ajutoare destinate promovării dezvoltării rurale. Proprietarii de exploatații care beneficiază de astfel de ajutoare sunt obligați, în temeiul articolului 51, să îndeplinească, în ceea ce privește întreaga exploatație, anumite cerințe legale în materie de mediu. Alineatul (1) prevede în versiunea relevantă în speță:

„(1)   Atunci când beneficiarii care primesc plăți în temeiul articolului 36 litera (a) punctele (i)-(v) și al articolului 36 litera (b) punctele (i), (iv) și (v) nu respectă, pe întreaga exploatație, dată fiind o acțiune sau omisiune care le este direct imputabilă, cerințele obligatorii prevăzute la articolele 4 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și la anexele III și IV la regulamentul menționat, cuantumul total al plăților care trebuie să le fie efectuate pentru anul calendaristic în cursul căruia se constată nerespectarea este redus sau anulat.

Reducerea sau anularea cuantumului plăților prevăzută la primul paragraf se aplică, de asemenea, atunci când beneficiarii care primesc plăți în temeiul articolului 36 litera (a) punctul (iv) nu respectă, pe întreaga exploatație, dată fiind o acțiune sau omisiune care le este direct imputabilă, cerințele minime pentru îngrășămintele și produsele fitosanitare prevăzute la articolul 39 alineatul (3).

[…]”

5.

Conform articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și anexei III punctul 4 la regulamentul menționat, cerințele citate includ dispozițiile Directivei 91/676 ( 7 ). În temeiul acestei directive, statele membre adoptă norme privind aplicarea îngrășămintelor.

6.

Articolul 22 din Regulamentul nr. 1975/2006 prevede că reducerile sau excluderile care se aplică în cazul constatării unei neconformități sunt reglementate, printre altele, la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. Această trimitere a fost eliminată prin articolul 1 punctul 10 din Regulamentul (CE) nr. 484/2009 ( 8 ) cu efect de la 1 ianuarie 2010.

7.

Articolul 23 al doilea și al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1975/2006 („Calcularea reducerilor și a excluderilor”) reglementează calcularea reducerii:

„În cazul în care neconformitatea este cauzată de neglijența beneficiarului, reducerea se calculează în conformitate cu regulile stabilite la articolul 66 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004.

În cazul în care neconformitatea are caracter intenționat, reducerea se calculează în conformitate cu articolul 67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004.”

8.

Articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 prevedea, în versiunea sa inițială:

„În sensul aplicării articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, o acțiune sau o omisiune este direct imputabilă agricultorului în cauză, care se află la originea cazului de nerespectare și care, în momentul constatării respectivului caz, era responsabil pentru exploatația agricolă, suprafața, unitatea de producție sau animalul în cauză. În cazul în care exploatația agricolă, suprafața, unitatea de producție sau animalul în cauză au fost transferate unui alt agricultor după începutul situației de nerespectare, al doilea agricultor este de asemenea considerat responsabil pentru situația de nerespectare în cazul în care, deși se poate considera în mod rezonabil că a depistat situația și a avut posibilitatea de a o remedia, nu a luat măsurile necesare în acest sens.”

9.

Articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 239/2005 ( 9 ) a modificat articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 în sensul că a eliminat cuvântul „direct” în unele dintre versiunile lingvistice ale respectivului articol, însă nu în toate.

10.

Articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 319/2008 ( 10 ) a eliminat articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 cu efect de la 1 aprilie 2008, însă articolul 3 din regulamentul citat prevede:

„Articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004, astfel cum era stabilit înainte de a fi eliminat în temeiul articolului 2 punctul 3 din prezentul regulament, rămâne în vigoare în scopul aplicării articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006.”

11.

Articolele 66 și 67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 stabilesc cuantumul reducerilor care trebuie aplicate ajutoarelor în caz de neglijență și de nerespectare deliberată.

12.

Conform articolului 5 alineatul 1 din Decretul guvernamental privind utilizarea îngrășămintelor (Besluit gebruik meststoffen), care a fost adoptat în vederea transpunerii Directivei 91/676, se interzice aplicarea îngrășămintelor pe pajiști și pe terenuri arabile, cu excepția cazului în care acestea sunt utilizate într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră.

13.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 din Liniile directoare privind cadrul juridic al normelor de ecocondiționalitate în cadrul politicii agricole comune (denumite în continuare „liniile directoare”) (Beleidsregels normenkader randvoorwaarden Gemeenschappelijk Landbouwbeleid), în cazul unei încălcări a obligațiilor legate de acordarea ajutoarelor, ajutorul pentru venit acordat în cadrul politicii agricole comune se reduce cu un anumit procentaj.

14.

Conform articolului 8 alineatul 1 din liniile directoare, pentru fiecare nerespectare deliberată a unei cerințe sau a unei norme se aplică, în general, o reducere de 20 %, aprecierea intenției trebuind efectuată, în orice caz, pe baza următoarelor criterii enunțate la articolul 8 alineatul 2 din liniile directoare:

15.

În anexa la liniile directoare se menționează ca normă de ecocondiționalitate obligația de a aplica îngrășământul într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră.

16.

A. M. van der Ham și A. H. van der Ham‑Reijersen van Buuren (denumiți în continuare, împreună și fiecare dintre aceștia, „van der Ham”) sunt proprietarii unei exploatații agricole din Țările de Jos și beneficiarii unui ajutor pentru agromediu.

17.

La 13 martie 2009, cu ocazia efectuării unui control la exploatația deținută de van der Ham, s‑a constatat că îngrășămintele nu au fost aplicate într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră. La cererea van der Ham, pe lotul de pășune în cauză au fost aplicate îngrășăminte de către un contractant de lucrări agricole. Curtea de Justiție nu a primit informații suplimentare cu privire la condițiile concrete de aplicare a îngrășămintelor.

18.

În temeiul acestor constatări, College van Gedeputeerde Staten van Zuid‑Holland (guvernul provinciei Olanda de Sud, denumit în continuare „College”) a redus prin decizia din 29 iulie 2010 ajutorul acordat în favoarea van der Ham pentru anul 2009 cu 20 %, ca urmare a unei nerespectări deliberate a obligațiilor care îi reveneau.

19.

În general, College urmărește să aprecieze pe baza criteriilor menționate la articolul 8 alineatul 2 din liniile directoare, aspectul dacă norma de ecocondiționalitate a fost încălcată în mod deliberat. Interzicerea aplicării îngrășămintelor într‑un mod care nu asigură emisii scăzute de gaze cu efect de seră reprezintă o „politică constantă pe termen lung” în sensul articolului 8 alineatul 2 litera c din liniile directoare, fapt pentru care, în urma nerespectării interdicției, s‑a prezumat comiterea unui act deliberat. Faptul că îngrășămintele nu au fost aplicate de către contractor într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră a fost imputat lui van der Ham.

20.

Prin decizia din 2 decembrie 2010, College a respins contestația formulată de van der Ham ca nefondată. Și acțiunea cu care a fost sesizată Rechtbank ’s‑Gravenhage a fost respinsă, astfel încât van der Ham a formulat apel la Raad van State. Acesta din urmă solicită Curții de Justiție să răspundă cu titlu preliminar la următoarele întrebări:

21.

În cadrul procedurii în fața Curții de Justiție au prezentat observații scrise Comisia Europeană, Regatul Țărilor de Jos, Republica Slovenia și Republica Estonia. La ședința din 25 septembrie 2003 și‑au prezentat observațiile și van der Ham, însă nu și Estonia.

22.

În continuare, trebuie să se clarifice în primul rând care versiune a regulamentelor citate este relevantă (a se vedea în acest sens secțiunea A). Ulterior, vom dezbate criteriile în temeiul cărora se poate prezuma o nerespectare deliberată a cerințelor (a se vedea în acest sens secțiunea B) și împrejurările în care beneficiarul unui ajutor este responsabil pentru nerespectările comise de persoanele care acționează la cererea sa (a se vedea în acest sens secțiunea C).

23.

Întrebările adresate de Raad van State se referă la articolul 51 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 74/2009, precum și, fără alte precizări detaliate cu privire la versiunea relevantă, la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 și la articolul 67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004.

24.

Totuși, controlul efectuat la exploatația van der Ham a avut loc la 13 martie 2009. Pentru acest motiv, regulamentele citate trebuie aplicate și interpretate în speță în versiunea ( 11 ) aflată în vigoare la această dată.

25.

În cazul articolului 51 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, este vorba despre versiunea anterioară modificării prin Regulamentul (CE) nr. 74/2009, întrucât modificările relevante în speță au intrat în vigoare abia începând cu 1 ianuarie 2010.

26.

Articolele 22 și 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 au fost de asemenea modificate, și anume prin articolul 1 alineatele (10) și (11) din Regulamentul (CE) nr. 484/2009 ( 12 ), însă și aceste modificări au intrat în vigoare doar de la 1 ianuarie 2010. În consecință, și în acest caz trebuie supusă interpretării versiunea anterioară modificării.

27.

În sfârșit, deși Regulamentul (CE) nr. 796/2004 a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 380/2009 abia după ce s‑a efectuat controlul la van der Ham, la 16 mai 2009, aceste modificări se aplică în ceea ce privește cererile de ajutor referitoare la anii, respectiv la perioadele de referință pentru prime care începeau la 1 ianuarie 2009 sau după această dată. Ulterior, acesta a fost abrogat de articolul 86 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 ( 13 ) începând cu 1 ianuarie 2010, însă se aplică în continuare în ceea ce privește cererile de ajutor referitoare la anii de comercializare sau la perioadele de referință pentru prime care încep înainte de 1 ianuarie 2010. Prin urmare, în speță este relevant Regulamentul (CE) nr. 796/2004 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 380/2009, fapt care nu afectează aplicarea retroactivă a prevederilor, întrucât dispozițiile relevante în speță nu sunt afectate de modificări.

28.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită să se stabilească modul în care trebuie să se interpreteze noțiunea „nerespectare deliberată” în temeiul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 și al articolului 67 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004, precum și dacă noțiunea poate fi interpretată în sensul că există o nerespectare deliberată în cazul în care norma încălcată reprezintă o politică constantă pe termen lung. A doua întrebare preliminară are o formulare mai generală cu privire la aspectul dacă se poate prezuma o nerespectare deliberată în cazul în care există una sau mai multe dintre împrejurările definite în cadrul liniilor directoare naționale.

29.

Guvernul sloven susține că a doua întrebare preliminară trebuie să se limiteze la criteriul enunțat deja în cadrul primei întrebări, și anume la aspectul dacă s‑a încălcat o politică constantă pe termen lung. În ceea ce privește criteriile menționate la celelalte puncte, întrebarea este de natură pur ipotetică și nu are legătură directă cu procedura principală.

30.

Este adevărat că deciziile adoptate de autoritatea administrativă se întemeiază doar pe criteriul menționat. Totuși, nu este exclus ca și celelalte criterii să prezinte importanță pentru soluționarea litigiului. Prin urmare, este necesar să se răspundă integral și la a doua întrebare.

31.

Pentru a răspunde la primele două întrebări, este oportun să se examineze mai întâi noțiunea „caracter deliberat” și, ulterior, să se analizeze criteriile naționale.

32.

Potrivit afirmațiilor instanței de trimitere, articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 și articolul 67 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 nu definesc noțiunea „nerespectare deliberată”. Mai mult, întrucât regulamentele nu fac trimitere nici la dreptul statelor membre, noțiunea „caracter deliberat” trebuie interpretată în mod autonom și uniform în cadrul dreptului Uniunii ( 14 ).

33.

Noțiunea „caracter deliberat” este menționată ocazional în jurisprudență, însă până în prezent nici legiuitorul, nici Curtea de Justiție nu au elaborat o definiție general valabilă.

34.

Acest aspect este ilustrat prin Hotărârea Afrasiabi și alții ( 15 ) citată de instanța de trimitere și prin articolul 7 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului, care este interpretat în cadrul acesteia ( 16 ). Conform versiunii în limba franceză a dispoziției citate, se interzice participarea voluntară și deliberată ( 17 ) la anumite activități, astfel încât Curtea de Justiție a decis că aceste două elemente au caracter cumulativ ( 18 ). Pe de altă parte, de exemplu în versiunile în limbile germană ( 19 ), engleză ( 20 ) sau neerlandeză ( 21 ) ale Regulamentului (CE) nr. 423/2007 și ale hotărârii, elementul voluntar și elementul deliberat sunt combinate. Or, caracterul deliberat cuprinde deja elementul voluntar ( 22 ).

35.

În orice caz, din Hotărârea Afrasiabi decurge că părțile care au prezentat observații în cadrul procedurii împărtășesc în mod întemeiat opinia conform căreia, chiar și în absența unei menționări explicite a elementului voluntar, noțiunea „caracter deliberat” cuprinde ambele elemente, și anume elementul voluntar ( 23 ) și elementul deliberat. Acest aspect se întemeiază pe o convingere europeană comună suficientă ( 24 ), astfel încât se poate de asemenea prezuma că reprezintă un element de referință pentru legiuitorul Uniunii atunci când utilizează noțiunea „caracter deliberat”.

36.

Caracterul voluntar și deliberat trebuie să se raporteze la circumstanțele necesare pentru stabilirea producerii unei neconformități. Astfel, din Hotărârea Afrasiabi rezultă în această privință că este suficient ca autorul încălcării să accepte posibilitatea producerii unei neconformități ( 25 ).

37.

În consecință, se observă faptul că o nerespectare deliberată în sensul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 și al articolului 67 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 presupune cel puțin ca autorul încălcării să fie conștient de posibilitatea comiterii unei neconformități și să accepte posibilitatea producerii sale.

38.

În continuare, trebuie să se clarifice aspectul dacă este admisibil să se renunțe la stabilirea concretă a caracterului voluntar și, dimpotrivă, să se prezume caracterul deliberat atunci când sunt îndeplinite anumite criterii, de exemplu în cazul în care nerespectarea afectează o politică constantă pe termen lung.

39.

Potrivit Comisiei, statele membre pot adopta astfel de norme cu condiția ca acestea să respecte principiile efectivității și echivalenței. În temeiul acestora, criteriile nu trebuie nici să afecteze în mod nejustificat eficacitatea condițiilor stabilite de dreptul Uniunii, nici să le prezinte într‑un mod mai puțin favorabil decât eficacitatea cerințelor pur naționale. Totuși, aceste două principii sunt în mod normal relevante pentru normele naționale numai în măsura în care, în absența unor dispoziții de drept al Uniunii în materie, statele membre reglementează procedura de aplicare a dreptului material al Uniunii ( 26 ).

40.

Chiar dacă administrarea probelor poate intra în sfera dreptului procesual, acest aspect nu se aplică și normelor cu privire la aprecierea probelor, cum este cazul prezentelor criterii. Acestea se referă la stabilirea unei condiții de fond prevăzute în cadrul dreptului Uniunii pentru reducerea ajutoarelor. În consecință, criteriile trebuie să respecte caracterul normativ al acestor condiții. Cu alte cuvinte, acestea nu trebuie nici să determine prezumția unui act deliberat în cazul în care nu există un act deliberat în sensul dreptului Uniunii, nici să excludă caracterul deliberat, în pofida faptului că acesta există din punctul de vedere al dreptului Uniunii.

41.

Condiția unei nerespectări deliberate a cerințelor ar putea fi afectată, din punctul de vedere al eficacității acesteia, în cazul în care fiecare dintre aceste criterii ar justifica o prezumție irefragabilă a caracterului deliberat, astfel cum sugerează primele două întrebări preliminare, întrucât nu se poate exclude că aceste criterii sunt îndeplinite în pofida faptului că nerespectarea nu a avut caracter deliberat.

42.

Aplicarea îngrășămintelor poate fi un caz clar. În principiu, această activitate este desfășurată deliberat într‑un anumit mod. În cazul în care există o politică constantă pe termen lung în acest domeniu, se poate prezuma că participanții sunt conștienți de riscul unei nerespectări ca urmare a unei anumite aplicări și că au acceptat cel puțin posibilitatea producerii sale.

43.

În cazul altor neconformități, caracterul deliberat al acțiunii poate fi îndoielnic în pofida faptului că autorul acesteia este conștient de interdicție. Să luăm exemplul plantelor care fac obiectul unor norme de protecție riguroase în sensul articolului 13 din Directiva habitate ( 27 ) și care, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și al anexei III litera A punctul 5, nu pot fi tăiate sau distruse în mod intenționat, în acest sens fiind suficientă simpla acceptare a posibilității producerii prejudiciului ( 28 ). Aceste norme de protecție pot fi încălcate de exemplu prin cosirea unei pășuni pe care cresc exemplare dintr‑o specie strict protejată care au fost trecute cu vederea în pofida unei examinări atente. Într‑o astfel de situație, trebuie să există măcar posibilitatea de a nu fi aplicate criteriile olandeze.

44.

Pe de altă parte, potrivit conținutului acestor criterii este cert că modul de redactare a articolului 8 alineatul 2 din liniile directoare olandeze impune – astfel cum subliniază guvernul olandez – doar să se țină seama de anumite criterii în cadrul examinării caracterului deliberat. Aceasta întrucât simpla luare în considerare a criteriilor adecvate nu poate produce prejudicii.

45.

În ceea ce privește criteriile individuale, majoritatea pot contribui la stabilirea caracterului deliberat în forma în care sunt utilizate în cadrul liniilor directoare.

46.

Totuși, cel mai important criteriu din speță, care a fost menționat de autoritatea administrativă pentru a motiva caracterul deliberat, și anume faptul că normele privind aplicarea îngrășămintelor într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră sunt parte a unei politici constante pe termen lung, nu trebuie înțeles în mod eronat. Acesta nu permite concluzia per a contrario că, în situații de incertitudine, normele noi nu sunt încălcate în mod deliberat. Dimpotrivă, beneficiarul ajutoarelor agricole trebuie să cunoască toate normele care trebuie respectate la momentul acordării ajutorului. În cazul în care se evită comiterea acestei erori, criteriul pare a fi adecvat pentru a sta la baza prezumției unei nerespectări deliberate a interdicției, întrucât permite prezumția că beneficiarul ajutorului cunoaște riscurile pe care le implică încălcarea respectivelor cerințe în cazul anumitor practici și astfel se poate presupune că acesta acceptă cel puțin posibilitatea producerii unei neconformități.

47.

În sfârșit, a doua întrebare poate produce confuzie în raport cu criteriul privind complexitatea unei norme: desigur, complexitatea unei cerințe nu permite concluzia că există o nerespectare deliberată. Dimpotrivă, cerințele deosebit de complexe pot fi înțelese în mod eronat cu mare ușurință. Pentru acest motiv, criteriul complexității a fost inclus în listă mai degrabă ca indiciu împotriva prezumției caracterului deliberat. Totuși, nici acest criteriu nu trebuie înțeles în sensul că exclude în mod obligatoriu caracterul deliberat.

48.

În concluzie, criteriile enumerate la articolul 8 alineatul 2 din Liniile directoare olandeze privind cadrul juridic al ecocondiționalității în cadrul politicii agricole comune pot fi luate în considerare pentru a stabili existența unei prezumții relative privind o încălcare deliberată a cerințelor prevăzute la articolele 4 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, precum și în anexele III și IV la regulamentul menționat. Interpretarea și aplicarea acestor criterii nu trebuie să submineze prezumția unei nerespectări „deliberate”.

49.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, Raad van State solicită să se stabilească dacă unui agricultor i se poate imputa o nerespectare deliberată atunci când un terț a desfășurat la cererea sa activități care au avut drept consecință o neconformitate. În această privință pot fi luate în considerare diverse sisteme de imputare. Ar fi eficientă în special o răspundere strictă a beneficiarului ajutorului pentru fiecare caz de neconformitate din cadrul exploatației sale sau cel puțin pentru fiecare neconformitate cauzată de actele culpabile ale agentului. Mult mai generoasă față de agricultorii care au beneficiat de ajutoare ar fi o limitare a imputării la situațiile în care însuși beneficiarul ajutorului se află în mod culpabil la originea cazului de neconformitate. În continuare, vom arăta că se impune alegerea unei căi de mijloc între cele două extreme.

50.

Potrivit articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, reducerea sau excluderea de la beneficiul plăților presupune încălcarea de către beneficiari a cerințelor „dată fiind o acțiune sau omisiune care le este direct imputabilă”.

51.

Articolul 22 din Regulamentul nr. 1975/2006 prevede că reducerile sau excluderile care se aplică în cazul constatării unei neconformități sunt reglementate, printre altele, la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. În temeiul acestuia, o acțiune sau o omisiune este direct imputabilă agricultorului în cazul în care „el însuși se află la originea cazului de neconformitate”.

52.

Imputarea directă a neconformității, pe care acesta o implică, și necesitatea ca beneficiarul ajutorului să o fi comis denotă faptul că reducerea ajutorului se justifică doar în cazul în care beneficiarul însuși se află la originea cazului de neconformitate. Totuși, versiunea în limba franceză a articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 are o formulare mai generală, întrucât consideră că este suficient ca beneficiarul ajutorului să se află la originea cazului de neconformitate („être à l’origine”).

53.

Diferitele versiuni lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii trebuie interpretate în mod uniform. Astfel, în caz de divergențe între aceste versiuni, dispoziția în cauză trebuie interpretată în funcție de structura generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 29 ). În plus, o dispoziție legală care diferă în funcție de versiunile lingvistice trebuie interpretată de asemenea în funcție de voința reală a autorului ( 30 ).

54.

Condiția prevăzută la articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, potrivit căreia nerespectarea trebuie să aibă la bază „o acțiune sau omisiune care le este direct imputabilă” beneficiarilor, a fost formulată la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, odată cu introducerea condiției privind necesitatea respectării standardelor de mediu în vederea obținerii subvențiilor agricole, așa‑numita „cross‑compliance”.

55.

Versiunile în limbile germană și neerlandeză ale articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care trebuie examinat în speță, sunt puțin diferite de formularea articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, însă în special din versiunile în limbile engleză și franceză ale acestor dispoziții decurge că, în principiu, acestea ar trebui să aibă același conținut. În consecință, putem presupune că diferențele de formulare dintre versiunile în limbile germană și neerlandeză sunt rezultatul doar al unei traduceri mai puțin coerente, însă nu au ca obiect o modificare a conținutului.

56.

În cursul procesului legislativ privind Regulamentul nr. 1782/2003, Comisia a propus reducerea sau anularea plăților în cazul oricărei nerespectări a cerințelor fundamentale ( 31 ). Această propunere se mai regăsește în considerentul (2) al regulamentului, care prevede, fără a face referire la o imputare directă, că plata ajutoarelor directe este condiționată de respectarea cerințelor. Doar cuantumul reducerilor trebuie stabilit pe baza unor criterii proporționale, obiective și progresive.

57.

Pe de altă parte, statele membre au subliniat în cadrul Consiliului importanța responsabilității directe a beneficiarului ajutorului ( 32 ). Prin urmare, se prezumă că, prin intermediul formulării aflate în vigoare la momentul actual, legiuitorul dorea să împiedice reducerea ajutoarelor independent de responsabilitatea personală a agricultorului.

58.

Considerentul (45) al Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 constituie o confirmare a acestei abordări. În temeiul acestuia se impune stabilirea unui sistem de sancțiuni pentru situația în care beneficiarii plăților nu îndeplinesc cerințele obligatorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 pe întreaga exploatație, în acest sens fiind luate în considerare gravitatea, amploarea, consecințele și repetarea încălcărilor. Or, în cazul în care beneficiarul ajutorului nu se află la originea cazului de neconformitate, nu se justifică nici aplicarea unei sancțiuni.

59.

Premisa pentru existența unei nerespectări care este direct imputabilă agricultorului individual a fost concretizată prin articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. În forma inițială a versiunilor în limbile germană, daneză, engleză, italiană, neerlandeză și suedeză, o imputare prezuma faptul că agricultorul a comis el însuși neconformitatea. Acest aspect putea fi înțeles în sensul că doar nerespectările proprii permit o reducere a subvențiilor.

60.

Totuși, formularea „el însuși” a fost eliminată ulterior din versiunile lingvistice menționate pentru a clarifica aspectul că agricultorul în cauză poate fi considerat responsabil și „în cazul în care nu a acționat el însuși în sens strict” ( 33 ). În consecință, astfel cum subliniază guvernul olandez, responsabilitatea beneficiarului ajutorului nu este limitată la cazurile în care se află el însuși la originea cazului de neconformitate.

61.

Privite în ansamblu, geneza articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și geneza articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 au ca rezultat faptul că o neconformitate este sancționată doar în temeiul responsabilității personale a beneficiarului ajutorului, fără a fi însă nevoie să se stabilească că el este autorul încălcării.

62.

Economia generală a articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și a articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 permite expunerea în mod concret a responsabilității beneficiarului ajutorului [a se vedea în acest sens punctul a)]. Pe de altă parte, nici completările ulterioare ale sistemului [a se vedea în acest sens punctul b)], nici principiile generale [a se vedea în acest sens punctul c)] sau riscul producerii unui abuz [a se vedea în acest sens punctul d)] nu impun o extindere a responsabilității beneficiarului ajutorului.

63.

Considerațiile anterioare susțin în principal o limitare a reducerilor la cazurile în care însuși beneficiarul ajutorului se află la originea cazului de neconformitate. Criteriile pozitive de stabilire a acestei responsabilități decurg din dispozițiile care prevăd reducerea ajutoarelor în cazul actelor cu caracter deliberat și intenționat.

64.

Cele două dispoziții fundamentale, Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, nu cuprind norme în acest sens, însă articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 face referire, în vederea aplicării articolului 51, din prima directivă citată la articolele 66 și 67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. Acestea reglementează calcularea reducerilor și a excluderilor în caz de neglijență, respectiv în caz de nerespectare deliberată.

65.

În pofida faptului că, astfel, neglijența și caracterul deliberat sunt menționate în mod explicit doar în contextul individualizării sancțiunilor, din acest context decurge că ambele caracteristici, fiecare separat, constituie în același timp premisa pentru aplicarea sancțiunii. În consecință, sistemul de reduceri și excluderi în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 se întemeiază pe principiul vinovăției, existând responsabilitate pentru neconformitățile comise din culpă care au la bază fie neglijența, fie caracterul deliberat.

66.

Acest punct de vedere este confirmat prin considerentele (56) și (57) ale Regulamentului (CE) nr. 796/2004. Potrivit primului considerent citat, sistemul de reduceri și excluderi prevăzut în contextul normelor de ecocondiționalitate care trebuie respectate (în domeniul dreptului în materie de mediu) are în special scopul de a încuraja agricultorii să respecte legislația care există deja în domeniile în care se aplică normele de ecocondiționalitate. Prin urmare, acest sistem ar trebui aplicat doar în cazurile de neconformitate asupra cărora agricultorii ar fi avut o influență. Este vorba despre cazurile în care nerespectarea a fost comisă în mod deliberat sau din neglijență, astfel cum confirmă considerentul (57).

67.

Simpla împrejurare că lucrările sunt efectuate de alte persoane nu exclude într‑un astfel de caz vinovăția agricultorului în sine. Aceasta se poate referi în special la procesul de alegere și de supraveghere a contractantului sau la instrucțiunile date acestuia (culpa in eligendo, instruendo vel custodiendo).

68.

Într‑adevăr, beneficiarul ajutorului trebuie să asigure în principiu faptul că persoana care efectuează lucrări de exploatație la cererea sa dispune de abilitățile și de cunoștințele necesare pentru a preveni neconformitățile. În special, acesta nu poate să atribuie contracte care determină în mod necesar nerespectarea cerințelor, ci trebuie să formuleze sarcinile astfel încât efectuarea lucrărilor să nu determine neconformități. Acesta trebuie de asemenea să supravegheze în mod adecvat prestatorul de servicii, astfel încât, la nevoie, să poată preveni comiterea unor neconformități.

69.

Raportat la speță, ar fi posibil ca autoritățile olandeze să prezume o nerespectare deliberată în temeiul politicii constante pe termen lung cu privire la aplicarea îngrășământului într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră. În acest caz, ar reveni beneficiarului ajutorului obligația de a răsturna această prezumție. În acest scop, el ar putea, de exemplu, să dovedească faptul că a însărcinat un contractant serios și experimentat, că l‑a instruit să aplice îngrășământul într‑un mod care să asigure emisii scăzute de gaze cu efect de seră, precum și că l‑a supravegheat în mod adecvat și că l‑a informat cu privire la condițiile speciale de pe suprafețele pe care le deține. În cazul în care contractantul nu poate să facă proba îndeplinirii obligațiilor sale, este adesea vorba doar despre neglijență. Totuși, în cazurile evidente de neconformitate, de exemplu în cazul alegerii unui contractant recunoscut ca fiind neserios și în absența unui supravegheri adecvate, se poate prezuma acceptarea posibilității nerespectării cerințelor, cu alte cuvinte caracterul deliberat.

70.

În situația inițială, extinderea imputării nu poate fi întemeiată nici pe cauza Langestraat ( 34 ), citată în cadrul cererii de decizie preliminară.

71.

În acest caz, Curtea de Justiție a confirmat aspectul că o nerespectare a normelor de ecocondiționalitate de către persoana către care sau de la care a fost transmisă folosința suprafețelor este imputabilă în totalitate agricultorului care a depus cererea de acordare a ajutorului ( 35 ).

72.

Totuși, această decizie se întemeiază pe articolul 23 alineatul (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 ( 36 ). Această normă nu se aplică în speță din motive ratione temporis și în special datorită faptului că se referă la o situație specială, diferită de cea din speță, și anume la transmiterea folosinței asupra suprafețelor.

73.

Totuși, guvernul olandez încearcă să întemeieze o responsabilitate mai largă pe principiul respondeat superior, conform căruia o persoană care însărcinează un terț cu efectuarea unor lucrări este responsabilă pentru acțiunile acestuia.

74.

În opinia noastră, din dreptul Uniunii nu reiese existența unei astfel de norme generale, și nici guvernul olandez nu a prezentat probe care să susțină existența acesteia.

75.

În ceea ce privește legislația statelor membre, dreptul civil al Țărilor de Jos pare să cuprindă o normă corespunzătoare atât în cazul dreptului contractelor, cât și în domeniul necontractual, adică în materie delictuală ( 37 ).

76.

Totuși, analiza comparativă a ordinilor juridice ale statelor membre relevă existența unor diferențe. Astfel, legislațiile anumitor state membre nu cuprind principiul imputării abaterilor săvârșite de agenți, indiferent de propria vinovăție în domeniul delictelor. Prin urmare, în cadrul acestora, administratorul nu este responsabil pentru faptele culpabile săvârșite de unul dintre agenții săi, astfel cum se întâmplă în cazul faptelor culpabile proprii, ci doar în măsura în care exista o faptă culpabilă proprie, de exemplu vinovăția care este rezultatul selecției sau al supravegherii ( 38 ).

77.

În domeniul dreptului contractelor există prevederi diferite. Astfel, în cazul în care, pentru îndeplinirea unei obligații contractuale, o persoană apelează la ajutorul unui terț, se poate prezuma că ordinile juridice aplicabile în marea majoritate a statelor membre produc soluții în temeiul cărora, în fapt, debitorului i se impută comportamentul culpabil al prepusului acestuia față de partenerul contractual. În consecință, debitorul este considerat responsabil pentru vinovăția terțului care acționează în numele lui, la fel cum s‑ar întâmpla în cazul în care el însuși s‑ar afla la originea cazului de neconformitate ( 39 ).

78.

Astfel, în cazul responsabilității pentru faptele prepușilor este vorba despre norme de drept al contractelor unanim recunoscute. Dimpotrivă, ajutorul acordat van der Ham nu se întemeiază pe un contract încheiat în temeiul principiilor autonomiei private, ci pe un act de autoritate publică. Totuși, acest raport juridic este similar unui contract în măsura în care, asemenea unui contract, cuprinde o serie de obligații reciproce în cadrul cărora acordarea continuă a ajutorului, pe de o parte, este legată de respectarea cerințelor de acordare a ajutorului, pe de altă parte.

79.

În acest sens, principiul responsabilității unei persoane pentru actele comise de agentul său contractual poate face obiectul unei analogii, întrucât rațiunea sa de a fi constă în faptul că persoana care apelează la un agent pentru îndeplinirea unei obligații și beneficiază de avantajul unei extinderi a razei de acțiune trebuie să suporte și dezavantajul care decurge dintr‑un posibil comportament eronat al agentului. În consecință, se recomandă prevenirea aplicării unui tratament mai puțin favorabil partenerului în raport cu răspunderea pentru neîndeplinirea obligațiilor de către debitor.

80.

Totuși, această considerație nu modifică cu nimic concluzia potrivit căreia legiuitorul Uniunii nu a inclus principiul respondeat superior în normele privind reducerea ajutoarelor agricole din cauza nerespectării normelor de „cross‑compliance”. Dimpotrivă, la articolul 51 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, acesta a făcut în mod explicit referire la aspectul că nerespectarea este direct imputabilă beneficiarului ajutorului și a concretizat această imputare la articolele 65-67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 în sensul unei răspunderi pentru actul culpabil.

81.

În consecință, nu este compatibil cu principiul securității juridice să se prezume o răspundere obiectivă a beneficiarului ajutorului pentru persoanele care acționează la cererea sa. Conform acestui principiu, dispozițiile legislative trebuie să fie clare și definite, iar aplicarea acestora previzibilă pentru indivizi. Acest imperativ se impune cu o rigoare particulară atunci când este vorba de o reglementare care poate presupune obligații financiare pentru persoanele interesate ( 40 ).

82.

În sfârșit, condiția vinovăției nu poate fi respinsă nici de argumentul adus de guvernul olandez, potrivit căruia o interpretare în sens restrâns a responsabilității unui agricultor ar putea favoriza comportamentele abuzive.

83.

Cu siguranță, ar exista un risc considerabil de abuz în cazul în care răspunderea beneficiarului ajutorului ar fi limitată la propriile neconformități, astfel cum ar decurge din modul de redactare în cazul unei interpretări foarte restrictive, întrucât, în acest caz, simpla împărțire a sarcinilor ar permite eludarea cerințelor.

84.

Totuși, limitarea răspunderii beneficiarilor ajutoarelor la neconformitățile culpabile nu facilitează abuzurile. Astfel, orice abuz ar fi condiționat în mod obligatoriu de o faptă culpabilă a beneficiarului ajutorului.

85.

Astfel, unui agricultor care beneficiază de un ajutor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 i se poate imputa o nerespectare a normei de ecocondiționalitate de către o persoană pe care a însărcinat‑o să execute anumite lucrări doar în cazul în care este el însuși culpabil, în special ca urmare a modului în care a ales și a supravegheat respectiva persoană sau ca urmare a instrucțiunilor pe care i le‑a dat.

86.

Propunem, așadar, Curții să răspundă la întrebările formulate în cererea de decizie preliminară după cum urmează: