Cauza C‑112/10

Procureur‑generaal bij het hof van beroep te Antwerpen

împotriva

Zaza Retail BV

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Hof van Cassatie)

„Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 — Proceduri de insolvență — Deschiderea unei proceduri teritoriale de insolvență — Condiții stabilite de legislația națională aplicabilă care împiedică deschiderea unei proceduri principale de insolvență — Creditor abilitat să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale de insolvență”

Sumarul hotărârii

1.        Cooperare judiciară în materie civilă — Proceduri de insolvență — Regulamentul nr. 1346/2000 — Competență internațională pentru a deschide o procedură de insolvență — Deschiderea unei proceduri teritoriale înainte de deschiderea unei proceduri principale — Condiții

[Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 3 alin. (4) lit. (a)]

2.        Cooperare judiciară în materie civilă — Proceduri de insolvență — Regulamentul nr. 1346/2000 — Competență internațională pentru a deschide o procedură de insolvență — Deschiderea unei proceduri teritoriale înainte de deschiderea unei proceduri principale — Condiții

[Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 3 alin. (4) lit. (b)]

1.        Imposibilitatea de a deschide o procedură principală de insolvență, prevăzută la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență, trebuie să fie obiectivă și nu poate varia în funcție de împrejurările specifice în care se solicită deschiderea unei asemenea proceduri. Deși această imposibilitate poate rezulta din caracteristici ținând de calitatea debitorului, ea nu poate, în schimb, să rezulte din simplul fapt că o persoană determinată, precum reprezentantul Ministerului Public al unui stat membru pe teritoriul căruia debitorul deține un sediu, nu are, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, calitate pentru a solicita deschiderea unei proceduri principale în acest stat membru.

Prin urmare, expresia „condiții stabilite”, care figurează la respectivul articol 3 alineatul (4) litera (a) și care face trimitere la condițiile care împiedică, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, deschiderea unei proceduri principale de insolvență în acel stat, trebuie interpretată în sensul că nu vizează condițiile care exclud anumite persoane determinate din cercul celor abilitate să solicite deschiderea unei asemenea proceduri.

(a se vedea punctele 21, 23, 24 și 26 și dispozitiv 1)

2.        Obiectivul urmărit prin Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență este, astfel cum reiese din considerentul (17) al acestuia, să se limiteze la minimul necesar cazurile în care deschiderea unor proceduri secundare poate fi solicitată înainte de deschiderea unei proceduri principale de insolvență. Condițiile de deschidere a unei proceduri teritoriale independente potrivit articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulamentul menționat sunt, așadar, de strictă interpretare.

Astfel, termenul „creditor”, care figurează în această dispoziție și care este utilizat pentru a desemna cercul persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale independente, trebuie interpretat în sensul că nu include o autoritate a unui stat membru a cărei misiune este, potrivit dreptului național al acestuia, de a acționa în interesul general, dar care nu intervine în calitate de creditor și nici în numele și pe seama creditorilor.

(a se vedea punctele 22, 29 și 34 și dispozitiv 2)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

17 noiembrie 2011(*)

„Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 – Proceduri de insolvență – Deschiderea unei proceduri teritoriale de insolvență – Condiții stabilite de legislația națională aplicabilă care împiedică deschiderea unei proceduri principale de insolvență – Creditor abilitat să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale de insolvență”

În cauza C‑112/10,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Hof van Cassatie (Belgia), prin decizia din 4 februarie 2010, primită de Curte la 1 martie 2010, în procedura

Procureur‑generaal bij het hof van beroep te Antwerpen

împotriva

Zaza Retail BV,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii A. Borg Barthet, E. Levits, J.-J. Kasel și doamna M. Berger (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 31 martie 2011,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Zaza Retail BV, de M. Cordewener, advocaat;

–        pentru guvernul elen, de doamnele M. Michelogiannaki, și Z. Chatzipavlou, precum și de domnul K. Georgiadis, în calitate de agenți,

–        pentru Comisia Europeană, de domnul R. Troosters și doamna S. Petrova, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 3 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143, denumit în continuare „regulamentul”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Procureur‑generaal bij het hof van beroep te Antwerpen (procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Anvers, Belgia) și Zaza Retail BV (denumită în continuare „Zaza Retail”), societate de drept olandez stabilită la Amsterdam (Țările de Jos), cu privire la o acțiune în declararea falimentului formulată de procurorul general menționat împotriva unui sediu din Belgia aparținând Zaza Retail.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentul (12) al regulamentului prevede:

„Prezentul regulament permite deschiderea procedurii principale de insolvență în statul membru în care se află centrul intereselor principale ale debitorului. Aceste proceduri au o întindere universală și includ toate bunurile debitorului. Pentru a proteja interesele diferite, prezentul regulament permite deschiderea de proceduri secundare paralele cu procedura principală. Proceduri secundare pot fi deschise în statul membru în care debitorul are un sediu. Efectele procedurilor secundare se limitează la bunurile situate în statul respectiv. Unitatea în cadrul Comunității se asigură prin norme imperative de coordonare cu procedurile principale.”

4        Considerentul (17) al regulamentului prevede:

„Înaintea deschiderii procedurii principale de insolvență, deschiderea unei proceduri de insolvență în statul membru în care debitorul are un sediu nu ar trebui să poată fi solicitată decât de creditorii locali și creditorii de la sediul local sau în cazurile în care dreptul statului membru în care debitorul are centrul intereselor sale principale nu permite deschiderea unei proceduri principale. Această limitare este justificată de faptul că se intenționează să se limiteze la minimum necesar cazurile în care proceduri teritoriale independente sunt solicitate înaintea procedurii principale de insolvență. [...]”

5        Articolul 3 din regulament, care privește competența internațională, prevede:

„(1)      Competența de a deschide procedura de insolvență revine instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor. [...]

(2)      Atunci când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanțele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvență împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de‑al doilea stat membru.

[...]

(4)      Procedura teritorială de insolvență menționată la alineatul (2) poate fi deschisă înaintea deschiderii procedurii principale de insolvență, în temeiul alineatului (1), numai dacă:

(a)      o procedură de insolvență nu poate fi deschisă în temeiul alineatului (1) datorită condițiilor stabilite prin legea statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului sau

(b)      deschiderea procedurii teritoriale de insolvență este cerută de un creditor care își are domiciliul, reședința obișnuită sau sediul social în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul respectiv sau a cărui creanță a luat naștere din exploatarea acelui sediu.”

6        Articolul 29 din regulament, referitor la dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare, prevede:

„Deschiderea unei proceduri secundare poate fi solicitată de:

(a)      lichidatorul desemnat în cadrul procedurii principale;

(b)      orice altă persoană sau autoritate abilitată să solicite deschiderea unei proceduri de insolvență în virtutea legii statului membru pe al cărui teritoriu este solicitată deschiderea procedurii secundare.”

 Dreptul național

7        Articolul 3 alineatul 1 din Legea din 8 august 1997 privind falimentul (Belgisch Staatsblad din 28 octombrie 1997, p. 28562), astfel cum a fost modificată prin Legea din 4 septembrie 2002 (Belgisch Staatsblad din 21 septembrie 2002, p. 42928), prevede:

„În cazul în care centrul intereselor principale ale comerciantului este situat într‑un alt stat membru al Uniunii Europene, el poate fi declarat în faliment în conformitate cu dispozițiile regulamentului, dacă deține un sediu în Belgia [...]”

8        Articolul 6 din legea menționată prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor legii privind concordatul judiciar, falimentul se declară prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Comercial sesizat fie la inițiativa comerciantului, fie la inițiativa unuia sau a mai multor creditori, a Ministerului Public, a administratorului provizoriu prevăzut la articolul 8 sau a lichidatorului din procedura principală în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul 1.”

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

9        La 14 noiembrie 2006, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă rechtbank van eerste aanleg te Tongeren (Belgia) a solicitat declararea falimentului în ceea ce privește sediul din Belgia aparținând Zaza Retail, al cărei centru al intereselor principale este situat la Amsterdam.

10      La acea dată, nu fusese încă inițiată nicio procedură de insolvență împotriva Zaza Retail în Țările de Jos.

11      Prin hotărârea din 4 februarie 2008, rechtbank van koophandel te Tongeren (Belgia) a declarat Zaza Retail în faliment.

12      Prin hotărârea din 9 octombrie 2008, hof van beroep te Antwerpen a modificat hotărârea rechtbank van koophandel te Tongeren și a declarat că nici rechtbank menționat, nici ea însăși nu aveau competența internațională care să le permită să se pronunțe asupra cererii de deschidere a unei proceduri teritoriale de insolvență în privința Zaza Retail având în vedere sediul pe care aceasta îl deținea în Belgia.

13      Ministerul Public a sesizat Hof van Cassatie cu un recurs împotriva hotărârii respective. El arată, în primul rând, că termenul „creditor” utilizat la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament nu poate fi interpretat în mod restrictiv și că Ministerul Public poate, la rândul său, să solicite deschiderea procedurii falimentului. Astfel fiind, Ministerul Public ar juca rolul de gardian al interesului general și ar interveni, în caz de inerție a creditorilor instituționali sau individuali, în locul acestora. În al doilea rând, Ministerul Public susține că excepția prevăzută la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament se aplică și cererii de deschidere a unei proceduri de faliment prezentate de Ministerul Public, deoarece, dacă acesta nu ar fi competent să formuleze această cerere, el nu ar putea obține deschiderea unei proceduri principale în Țările de Jos, care reprezintă statul membru în care se află centrul intereselor principale ale debitorului.

14      În aceste condiții, Hof van Cassatie a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Expresia «condiții stabilite» prevăzută la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament se referă și la condițiile legate de calitatea sau de interesul unei persoane, precum Ministerul Public al unui alt stat membru, care îi permit acesteia să introducă o procedură de insolvență ori aceste «condiții stabilite» se referă numai la condițiile materiale care permit aplicarea acestei proceduri?

2)      Termenul «creditor» prevăzut la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament poate fi interpretat în mod extensiv în sensul că o autoritate a unui stat membru, pe care dreptul său național o autorizează să inițieze o procedură de insolvență și care intervine în interesul general și în calitate de reprezentant al tuturor creditorilor, ar putea eventual să introducă în mod valabil procedura teritorială de insolvență conform articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulament?

3)      Dacă termenul «creditor» poate desemna și o autoritate națională competentă să inițieze o procedură de insolvență, pentru aplicarea articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulament este necesar ca această autoritate națională să demonstreze că acționează în interesul creditorilor care au ei înșiși domiciliul, sediul social sau reședința principală în țara din care provine autoritatea națională respectivă?”

15      În paralel cu procedura de insolvență deschisă în Belgia, Zaza Retail a fost declarată în faliment în Țările de Jos prin decizia Tribunalului din Amsterdam din 8 iulie 2008.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Observații introductive

16      Înainte de a analiza întrebările preliminare, se impune a aminti sistemul instituit de regulament.

17      În această privință, articolul 3 din regulament prevede două tipuri de proceduri de insolvență. Procedura de insolvență deschisă, în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol, de instanța competentă din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor, calificată drept „procedură principală”, produce efecte universale în măsura în care se aplică bunurilor debitorului situate în toate statele membre în care regulamentul este aplicabil. Deși instanța competentă din statul membru pe teritoriul căruia debitorul are un sediu poate, în conformitate cu alineatul (2) al articolului menționat, să deschidă o procedură, aceasta, calificată drept „procedură secundară” sau drept „procedură teritorială” produce efecte care sunt limitate la bunurile debitorului situate pe teritoriul acestui din urmă stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2006, Eurofood IFSC, C‑341/04, Rec., p. I‑3813, punctul 28, și Hotărârea din 21 ianuarie 2010, MG Probud Gdynia, C‑444/07, Rep., p. I‑417, punctul 22).

18      Deschiderea unei proceduri secundare sau teritoriale este supusă unor condiții diferite după cum a fost deschisă sau nu a fost deschisă o procedură principală. În prima ipoteză, procedura este calificată drept „procedură secundară” și este reglementată de dispozițiile capitolului III din regulament. În a doua ipoteză, procedura este calificată drept „procedură teritorială independentă”, iar cazurile de deschidere sunt determinate de articolul 3 alineatul (4) din regulament. Această dispoziție vizează două situații, respectiv, în primul rând, cea în care este imposibilă deschiderea unei proceduri principale din cauza condițiilor stabilite de legea statului membru în care debitorul are centrul intereselor sale principale și, în al doilea rând, cea în care deschiderea unei proceduri teritoriale în statul membru pe teritoriul căruia se află un sediu al debitorului se solicită de anumiți creditori care au o legătură specială cu acel teritoriu.

19      Prin intermediul întrebărilor sale, instanța de trimitere solicită Curții să precizeze regimul aplicabil în aceste două din urmă situații.

 Cu privire la prima întrebare

20      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă expresia „condiții stabilite”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament și care face trimitere la condiții care împiedică, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, deschiderea unei proceduri principale de insolvență în acel stat, trebuie interpretat în sensul că vizează doar condițiile de fond referitoare la calitatea debitorului sau că include și condițiile legate de calitatea persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei asemenea proceduri.

21      În această privință, trebuie să se arate că articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament privește ipoteza în care o procedură principală de insolvență „nu poate fi deschisă”. Considerentul (17) al acestui regulament evocă, la rândul său, o situație în care legea statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului „nu permite deschiderea” unei asemenea proceduri. Reiese din aceste texte că imposibilitatea de a deschide o procedură principală trebuie să fie obiectivă și nu poate varia în funcție de împrejurările specifice în care se solicită deschiderea unei asemenea proceduri.

22      Această interpretare este conformă cu obiectivul urmărit de articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament, obiectiv care presupune, astfel cum reiese din considerentul (17) al regulamentului, să se limiteze la minimul necesar cazurile în care deschiderea unei proceduri teritoriale independente poate fi solicitată înainte de deschiderea unei proceduri principale de insolvență. Dacă sistemul instituit de regulament permite coexistența unei proceduri principale și a unor proceduri secundare, o face, astfel cum subliniază considerentul (12) al acestuia, cu respectarea normelor imperative de coordonare destinate să asigure unitatea în cadrul Uniunii. Or, o asemenea coordonare nu poate fi asigurată atât timp cât nu a fost deschisă o procedură principală.

23      După cum au arătat Zaza Retail, guvernul elen și Comisia Europeană, imposibilitatea de a deschide o procedură principală de insolvență poate rezulta din caracteristici ținând de calitatea debitorului, care să excludă ca acesta din urmă să poată face obiectul unei proceduri de insolvență. Cu titlu de exemplu, se evocă în mod pertinent situația în care, printre condițiile stabilite de legea statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale acestuia din urmă, figurează calitatea de comerciant pe care debitorul nu ar avea‑o sau chiar cea în care debitorul ar fi o întreprindere publică care, potrivit legii menționate, nu ar putea fi declarată insolvabilă.

24      În schimb, imposibilitatea de a deschide o procedură principală de insolvență nu poate rezulta din simplul fapt că o persoană determinată, precum reprezentantul Ministerului Public al unui stat membru pe teritoriul căruia debitorul deține un sediu, nu are, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, calitate pentru a solicita deschiderea unei proceduri principale în acest din urmă stat membru. Astfel, din moment ce nu se contestă că alte persoane, în special creditori, ar fi abilitate să formuleze o asemenea cerere, rezultă că deschiderea unei proceduri principale este într‑adevăr posibilă.

25      De altfel, aceasta este situația și în cauza principală, deoarece reiese din decizia de trimitere că Zaza Retail a fost declarată în faliment în Țările de Jos prin decizia Tribunalului din Amsterdam din 8 iulie 2008.

26      Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că expresia „condiții stabilite”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulament și care face trimitere la condițiile care împiedică, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, deschiderea unei proceduri principale de insolvență în acel stat, trebuie interpretată în sensul că nu vizează condițiile care exclud anumite persoane determinate din cercul celor abilitate să solicite deschiderea unei asemenea proceduri.

 Cu privire la a doua întrebare

27      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă termenul „creditor”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament și care este utilizat pentru a desemna cercul persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale independente, poate fi interpretat în sensul că include o autoritate a unui stat membru a cărei misiune este, potrivit dreptului național al acestuia, de a acționa în interesul general și în scopul de a garanta interesul ansamblului creditorilor.

28      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că regulamentul nu definește termenul de creditor.

29      Trebuie să amintim de asemenea că pentru motivele prezentate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, condițiile de deschidere a unei proceduri teritoriale independente potrivit articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulament sunt de asemenea de strictă interpretare.

30      Această abordare restrictivă rezultă din compararea dispozițiilor articolului menționat cu cele ale articolului 29 referitor la dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare. În timp ce acest din urmă articol consacră dreptul lichidatorului din procedura principală de insolvență, precum și oricărei persoane sau autorități abilitate de legea statului membru în care este prezentată cererea de deschidere, articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament restrânge cercul persoanelor abilitate să acționeze la anumiți creditori determinați care prezintă o legătură particulară cu statul membru pe teritoriul căruia se află sediul respectiv al debitorului. Este vorba despre creditori stabiliți în acel stat membru, precum și de creditori ai acelei entități.

31      În ceea ce privește Ministerul Public belgian, trebuie subliniat, alături de Comisie, că, în absența oricărei creanțe proprii care urmează să fie înregistrată la pasivul debitorului, Ministerul Public nu este un creditor în sensul obișnuit al termenului din procedurile de insolvență.

32      Astfel, din decizia de trimitere reiese că misiunea Ministerului Public este, în cadrul acestor proceduri, de a acționa în interesul general. Intervenția acestei autorități publice ar răspunde preocupării de a trata în timp util dificultățile unei întreprinderi, suplinind, eventual, inacțiunea debitorului și a creditorilor săi. Deși nu se poate exclude că intervenția Ministerului Public poate, în anumite cazuri, să răspundă interesului ansamblului creditorilor sau, cel puțin, al unora dintre ei, pare stabilit că această autoritate nu intervine nici în calitate de creditor, nici în calitate de reprezentant al ansamblului creditorilor. Astfel, în decizia de trimitere se arată în mod expres că, în dreptul belgian, Ministerul Public nu acționează în numele și pe seama creditorilor.

33      În considerarea interpretării restrictive pe care trebuie să o primească articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament, o autoritate publică care acționează în aceste condiții nu poate fi asimilată unui creditor în sensul acestei dispoziții și, prin urmare, nu poate fi inclusă în cercul persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale de insolvență.

34      În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că termenul „creditor”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulament și care este utilizat pentru a desemna cercul persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale independente, trebuie interpretat în sensul că nu include o autoritate a unui stat membru a cărei misiune este, potrivit dreptului național al acestuia, de a acționa în interesul general, dar care nu intervine în calitate de creditor și nici în numele și pe seama creditorilor.

 Cu privire la a treia întrebare

35      Având în vedere răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

36      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

1)      Expresia „condiții stabilite”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență și care face trimitere la condițiile care împiedică, potrivit legii statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului, deschiderea unei proceduri principale de insolvență în acel stat, trebuie interpretată în sensul că nu vizează condițiile care exclud anumite persoane determinate din cercul celor abilitate să solicite deschiderea unei asemenea proceduri.

2)      Termenul „creditor”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din regulamentul menționat și care este utilizat pentru a desemna cercul persoanelor abilitate să solicite deschiderea unei proceduri teritoriale independente, trebuie interpretat în sensul că nu include o autoritate a unui stat membru a cărei misiune este, potrivit dreptului național al acestuia, de a acționa în interesul general, dar care nu intervine în calitate de creditor și nici în numele și pe seama creditorilor.

Semnături

---

** Limba de procedură: olandeza.