1.

Articolul 66 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială ( 2 ) stabilește domeniul de aplicare ratione temporis al litigiilor și, eventual, hotărârile judecătorești cărora trebuie să li se aplice prevederile regulamentului, indiferent de faptul că acesta a intrat în vigoare la 1 martie 2002 ( 3 ). Respectivele prevederi se referă, astfel cum arată chiar titlul regulamentului, la stabilirea competenței judiciare și la recunoașterea și executarea hotărârilor relevante.

2.

În contextul unei cereri de executare în Republica Cehă a unei hotărâri judecătorești pronunțate în Austria, instanța de trimitere întreabă, în esență, dacă respectivul articol trebuie interpretat, în scopul aplicării dispozițiilor sale, în sensul că este (sau nu este) suficient ca, la momentul pronunțării hotărârii în cauză, Regulamentul să fi intrat în vigoare numai în statul de origine al hotărârii, prin urmare, indiferent de statutul regulamentului în statul în care se solicită executarea.

3.

În acești termeni și astfel cum vom încerca să argumentăm, problema care se pune în scopuri practice și care constituie în același timp principalul punct de interes în prezenta cauză este modalitatea în care pot fi aplicate prevederile articolului 66 citat pe teritoriul statelor membre care au aderat la Uniunea Europeană după intrarea în vigoare a regulamentului, în măsura în care aceasta reprezintă o problemă care nu este reglementată în mod expres de regulament.

4.

Considerentul (5) al Regulamentului nr. 44/2001 prevede:

„La 27 septembrie 1968, statele membre, în temeiul articolului 293 a patra liniuță din tratat, au încheiat Convenția de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care a fost modificată prin convențiile de aderare a noilor state membre la convenția în cauză (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”). La 16 septembrie 1988, statele membre și statele AELS au încheiat Convenția de la Lugano privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, convenție paralelă cu Convenția de la Bruxelles din 1968. Au fost inițiate lucrări de revizuire a acestor convenții, iar Consiliul a aprobat conținutul textelor revăzute. Este necesară asigurarea continuității rezultatelor obținute în urma acestei revizuiri.”

5.

Considerentul (19) al aceluiași regulament prevede următoarele:

„Trebuie asigurată continuitatea între Convenția de la Bruxelles și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității trebuie garantată cu privire la interpretarea Convenției de la Bruxelles de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, iar Protocolul din 1971 trebuie să rămână, de asemenea, aplicabil în cazul procedurilor pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament.”

6.

Dispozițiile tranzitorii la care se referă acest considerent (19) sunt cuprinse la articolul 66 din Regulamentul nr. 44/2001, potrivit căruia:

7.

Articolul 76 din Regulamentul nr. 44/2001 stabilește că „[p]rezentul regulament intră în vigoare la 1 martie 2002”.

8.

În conformitate cu articolul 37 alineatul 1 din Zákon č. 97/1963 Sb., o mezinárodním právu soukromém a procesním (Legea privind dreptul internațional privat și dreptul procesual internațional, denumită în continuare „ZMPS”), „litigiile privind proprietatea sunt de competența instanțelor cehe dacă legislația cehă le acordă această competență”.

9.

Potrivit articolului 63 din ZMPS, „hotărârile pronunțate de autoritățile judiciare ale unui stat străin în materiile menționate la articolul 1 [...] produc efecte în Republica Cehă cu condiția ca acestea să fi dobândit autoritate de lucru judecat, certificată de autoritatea străină competentă, și să fi fost recunoscute de autoritățile cehoslovace”.

10.

În temeiul articolului 64 din ZMPS, „recunoașterea sau executarea unei hotărâri străine poate fi refuzată în cazul în care:

[...]

11.

Prin hotărârea din 15 aprilie 2003, Landesgericht für Zivilrechtssachen de Graz (Tribunalul regional pentru cauze civile din Graz, Austria) a obligat societatea Sewar spol. s r. o. la plata anumitor sume către Wolf Naturprodukte GmbH.

12.

La 21 mai 2007, Wolf Naturprodukte GmbH a prezentat o cerere la Okresní soud ve Znojmě (Judecătoria districtuală din Znojmo; Republica Cehă) solicitând ca hotărârea citată a instanței austriece să fie declarată executorie în Republica Cehă și să se dispună, în acest scop, executarea activelor debitoarei. În susținerea cererii prezentate, Wolf Naturprodukte GmbH a invocat prevederile Regulamentului nr. 44/2001.

13.

Okresní soud ve Znojmě a respins cererea prin Hotărârea din 25 octombrie 2007, considerând că articolul 66 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 44/2001 nu era aplicabil ratione temporis în respectiva cauză. Luând, așadar, ca temei ZMPS, Okresní soud a concluzionat că hotărârea austriacă nu întrunea condițiile necesare pentru recunoașterea și executarea sa în Republica Cehă. Pe de o parte, era vorba despre o hotărâre pronunțată într-o situație de neîndeplinire a obligațiilor și din datele procedurii se putea deduce că persoanei considerate prin hotărâre debitor i se respinsese posibilitatea de a participa la procedură în mod adecvat (cererea introductivă a fost prezentată debitorului la 15 aprilie 2003, iar hotărârea definitivă s-a pronunțat în aceeași zi). Pe de altă parte, nu se îndeplinea cerința reciprocității în recunoașterea și în executarea deciziilor între Republica Cehă și Republica Austria.

14.

Wolf Naturprodukte GmbH a atacat cu apel această hotărâre. Prin hotărârea din 30 iunie 2008 Krajský soud v Brně (Tribunalul Regional din Brno) a respins apelul, confirmând hotărârea pronunțată în primă instanță.

15.

Întreprinderea creditoare a declarat astfel recurs la Nejvyšší soud České republiky (Tribunalul Suprem al Republicii Cehe), susținând că articolul 66 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat astfel încât data decisivă pentru aplicarea regulamentului să fie cea la care acesta intră în vigoare cu caracter general, iar nu cea la care a intrat în vigoare în respectivul stat membru.

16.

Considerând că termenii articolului 66 citat nu permit să se stabilească în mod clar domeniul de aplicare temporal al Regulamentului nr. 44/2001, Nejvyšší soud a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, pentru a fi aplicabil, este necesar ca regulamentul să fi fost în vigoare la momentul pronunțării unei hotărâri atât în statul în care s-a pronunțat hotărârea, cât și în statul în care o parte solicită recunoașterea și executarea hotărârii respective?”

17.

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost înregistrată la grefa Curții la 2 noiembrie 2010.

18.

Au depus observații scrise Republica Cehă, Republica Letonia, Republica Federală Germania și Comisia.

19.

În opinia noastră, este important să se stabilească anumite aspecte preliminare privind întrebarea adresată de instanța de trimitere.

20.

În primul rând, este important să se sublinieze că, deși, formal, întrebarea se referă în mod specific la articolul 66 alineatul (2), în special la domeniul de aplicare teritorial pe care îl are expresia „intr[are] în vigoare” a regulamentului în cuprinsul acestei dispoziții tranzitorii, este evident, astfel cum se va observa, că respectiva expresie nu poate avea un domeniu de aplicare diferit în fiecare dintre cele două alineate ale acestei dispoziții. Prin urmare, considerăm că întrebarea trebuie să se refere la articolul 66 în ansamblu, fără să fie posibil să se facă distincție între alineatele sale.

21.

În al doilea rând, este esențial să se înțeleagă sensul și structura articolului 66, pe scurt, „economia” acestuia în contextul Regulamentului nr. 44/2001 în ansamblu.

22.

Articolul 66, ca normă de drept tranzitoriu, îndeplinește în mod specific un obiectiv de securitate juridică. În plus, având în vedere obiectivul relevant al regulamentului (competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești), era esențial să se stipuleze ratione temporis acțiunile și hotărârile judecătorești cărora trebuie, eventual, să li se aplice.

23.

Cu acest obiectiv, abordarea legiuitorului Uniunii a fost să instituie o regulă la alineatul (1) al articolului menționat și o excepție la alineatul (2). Pe scurt, regula este că regulamentul se aplică acțiunilor intentate ulterior intrării sale în vigoare. Aceasta înseamnă – foarte important – că, în situația respectivă, toate părțile regulamentului vor fi aplicabile, cu alte cuvinte, și partea privind jurisdicția, și partea privind recunoașterea și executarea respectivelor hotărâri.

24.

Sub rezerva considerațiilor pe care le vom expune în continuare, excepția este aplicarea prevederilor regulamentului în privința acțiunilor intentate deja, dar nefinalizate încă, la momentul intrării sale în vigoare, cu alte cuvinte, astfel cum se prevede în mod expres în respectivul articol, cele în care hotărârea judecătorească se adoptă ulterior respectivei intrări în vigoare. În aceste cazuri, se urmărește aplicarea numai a părții din Regulamentul nr. 44/2001 privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și, logic, a normelor potrivit cărora s-a stabilit jurisdicția competentă pentru pronunțarea lor. Această excepție este prevăzută pentru o serie de cazuri, astfel cum rezultă din articolul 66 alineatul (2) citat mai sus. Fără a fi necesar ca aceste cazuri să fie prezentate în detaliu și indiferent de precizarea pe care o vom face în continuare, este evident că, întrucât reprezintă o excepție de la regulă, aceste cazuri sunt de strictă interpretare, fără ca – trebuie să se observe – să fie nevoie de interpretări, în definitiv extensive, precum cea propusă de reprezentantul Germaniei.

25.

În sfârșit, în tot acest context, semnificația noțiunii „intr[are] în vigoare” dintr-o perspectivă „teritorială” la momentul concret al intrării în vigoare a Regulamentului nr. 44/2001 nu admite dubii: întocmai oricărui alt de drept al Uniunii și în lipsa unei prevederi exprese în sens contrar, regulamentul a intrat în vigoare pe teritoriul Uniunii, fără să fie necesară nicio precizare suplimentară cu privire la acest aspect. Regulamentul a intrat în vigoare pe teritoriul statelor care au aderat ulterior la Uniune abia la data aderării acestora ( 4 ).

26.

Aceasta înseamnă că, la momentul intrării în vigoare, în 2002, a Regulamentului nr. 44/2001 nu avea aproape deloc sens să se considere dacă era sau nu era suficient ca regulamentul să intre în vigoare numai în statul în care s-a pronunțat hotărârea, deoarece toate statele membre se află în situație de egalitate față de regulament ( 5 ).

27.

În acest sens, este util să se sublinieze că, în opinia noastră, orice raționament care urmărește să extragă concluzii pe baza diferenței dintre articolul 66 menționat și prevederile anterioare corespunzătoare din Convenția de la Bruxelles și din Convenția de la Lugano este foarte îndoielnic ( 6 ).

28.

Prin urmare, aspectul dacă, în contextul situației juridice create după prima extindere a Uniunii, cu doi ani mai târziu, este posibil să se facă o diferență între unele state membre și altele (și respectivii cetățeni ai Uniunii) în sensul trimiterii din cuprinsul articolului 66 la „intr[area] în vigoare”, implică în bună măsură și în scop practic întrebarea dacă noile state membre (și respectivii cetățeni) ar trebui să fie private de o dispoziție tranzitorie – articolul 66 – care răspunde unor obiective care au legătură directă cu securitatea juridică și, prin urmare, cu statul de drept.

29.

În primul rând, această ipoteză ar presupune să se adopte ceea ce poate fi descris ca interpretare „statică” a acestui drept tranzitoriu, de care ar beneficia numai statele care erau deja membre ale Uniunii (și respectivii cetățeni) la momentul intrării în vigoare a regulamentului. Acesta este un aspect care ridică probleme.

30.

A admite ipoteza, cum este situația concretă, că noile state membre trebuie să execute hotărâri care nu numai că au fost pronunțate în acțiuni intentate anterior aderării acestora la Uniune, fapt exclus de regula prevăzută la articolul 66 alineatul (1), ci și care au fost deopotrivă pronunțate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului, fapt exclus de excepția prevăzută la articolul 66 alineatul (2), ar însemna să se priveze aceste state (și respectivii cetățeni ai Uniunii) de esența acestui regim tranzitoriu.

31.

Redactată astfel și pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare, considerăm că principiile securității juridice și al dreptului la formularea unei căi de atac (articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) care au inspirat articolul 66 în ansamblu se opun admiterii ipotezei formulate ca întrebare de instanța de trimitere, și anume, că este suficient că regulamentul a intrat în vigoare în statul membru la momentul pronunțării hotărârii în cauză pentru a exista obligația de executare a respectivei hotărâri într-un stat membru în care regulamentul nu era în vigoare nici la momentul intentării acțiunii, nici la momentul pronunțării respectivei hotărâri ( 7 ).

32.

Potrivit unei interpretări care poate fi calificată „statică” (un fel de „instantaneu”), articolul 66 din regulament este o dispoziție tranzitorie care, prin însăși natura și prin conținutul respectivului regulament, nu poate înceta să aibă o natură funcțională când, în 2002, a avut loc tranziția, numită astfel, de la convenție la regulament. Dimpotrivă, ca urmare a caracteristicilor domeniului reglementat de regulament, articolul 66 este o dispoziție tranzitorie chemată să se aplice de fiecare dată când aderă noi state membre și în aceiași termeni în care s-a aplicat în cazul statelor (și respectivilor cetățeni) care au aderat la Uniune în 2002. Am încercat deja să explicăm cum, în opinia noastră, ipoteza prezentată ca întrebare în prezenta cauză echivalează cu o „dezactivare” a articolului 66 din Regulamentul nr. 44/2001 pentru statele (și respectivii cetățeni) care au aderat la Uniunea Europeană după intrarea în vigoare a regulamentului. În acest sens, trebuie să se afirme că se impune o interpretare „dinamică” a acestei dispoziții tranzitorii.

33.

O interpretare sistematică și teleologică a Regulamentului nr. 44/2001, astfel cum se impune, coroborează respectiva abordare. Regulamentul nr. 44/2001, conceput ca un instrument pentru buna funcționare a pieței interne, urmărește facilitarea și simplificarea recunoașterii și a executării hotărârilor între statele membre și, astfel cum sugerează guvernul german, posibilitatea ca drumul către acel obiectiv de „liberă circulație a hotărârilor judecătorești” în materie civilă și comercială ( 8 ) să fie simplificat dacă ar putea fi recunoscute hotărâri pronunțate în momentul în care regulamentul era în vigoare în statul membru de origine, chiar dacă acesta nu era încă în vigoare în statul membru în care se urmărește recunoașterea acestor hotărâri. Cu toate acestea, nu considerăm că este posibilă această soluție deoarece atingerea obiectivului liberei circulații a hotărârilor nu trebuie să pericliteze echilibrul dintre interesele reclamantului și interesele pârâtului în proces.

34.

Astfel cum am subliniat de la început, Regulamentul nr. 44/2001 cuprinde două corpuri de norme esențiale care constituie totuși o unitate: pe de o parte, grupul de dispoziții dedicate „repartizării” competenței judiciare în materie civilă și comercială în cadrul Uniunii și, pe de altă parte, normele privind recunoașterea și executarea hotărârilor. Există o legătură strânsă între ambele corpuri de norme esențiale: o interpretare atentă a regulamentului relevă că legiuitorul comunitar nu urmărește aplicarea unuia fără celălalt și le ia în considerare ca pe un ansamblu.

35.

Articolul 66 alineatul (1) reprezintă o expresie evidentă a celor tocmai afirmate prin stabilirea datei de intentare a acțiunii ca dată de referință generală pentru a determina dacă regulamentul este aplicabil; articolul 66 alineatul (1) garantează că hotărârea care urmează să fie executată a fost pronunțată în conformitate cu toate normele privind competența judiciară prevăzute de regulament.

36.

Cu siguranță, articolul 66 alineatul (2) evidențiază de asemenea această abordare. Deși, astfel cum am afirmat, articolul 66 alineatul (2) prevede în mod formal o excepție de la regula generală prevăzută la articolul 66 alineatul (1), în esență și dintr-un punct de vedere esențial, caracterul său excepțional este redus considerabil. Articolul 66 alineatul (2) prevede că dispozițiile regulamentului privind recunoașterea și executarea pot fi aplicate dacă acțiunea a fost intentată înainte de intrarea în vigoare a regulamentului, dar hotărârea a fost pronunțată într-o serie de cazuri în care, în principiu, se poate arăta că respectiva competență judiciară a instanțelor din statul membru de origine a hotărârii a fost stabilită chiar în conformitate cu normele regulamentului sau cu alte norme identice sau similare prevăzute de o convenție internațională care leagă cele două state membre.

37.

Această interacțiune între cele două domenii de bază ale Regulamentului nr. 44/2001 (competența și recunoașterea) derivă din necesitatea ca libera circulație a hotărârilor judecătorești să aibă loc în interiorul unui sistem de echilibru între interesele părților. Fără riscul de a simplifica în exces, se poate afirma că normele privind competența din regulament urmăresc, în principal, să protejeze interesele pârâtului (care numai în situații excepționale va trebui să participe la proceduri judiciare în alt stat membru decât statul său de reședință), pe când normele privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești protejează reclamantul (care poate obține eventual o executare rapidă, sigură și eficace a hotărârii în alt stat membru) ( 9 ).

38.

Curtea a făcut trimitere expresă la această legătură între ambele corpuri de norme în Hotărârea 1/03 din 7 februarie 2006 ( 10 ) al cărei punct 163 stabilește că „mecanismul simplificat al recunoașterii și executării stabilit la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat, potrivit căruia o hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială, și că, în principiu, potrivit articolului 35 alineatul (3) din același regulament, competența instanței din statul membru de origine nu poate fi revizuită, se justifică prin încrederea reciprocă existentă între statele membre și, în special, prin cea pe care o are instanța statului solicitat în instanța statului de origine, ținând seama în special de normele de competență directă cuprinse în capitolul II din regulamentul citat”.

39.

Împrejurările prezentei cauze demonstrează că interpretarea care admite că regulamentul se aplică într-o cauză în care acțiunea a fost intentată ulterior intrării în vigoare a regulamentului în statul membru de origine, dar înaintea intrării în vigoare în statul în care se solicită executarea respectivei hotărâri poate conduce la întreruperea legăturii dintre cele două domenii acoperite de regulament și, prin urmare, la ruperea echilibrului dintre interesele reclamantului și cele ale pârâtului, rezultat pe care, în opinia noastră, legiuitorul Uniunii a urmărit să îl evite.

40.

În primul rând, ar trebui să se sublinieze că procedura în fața Curții nu se încadrează în niciunul dintre cazurile avute în vedere la articolul 66 alineatul (2). În primul rând, Republica Cehă nu a fost parte la Convenția de la Bruxelles și la Convenția de la Lugano sau la orice altă convenție care stabilește o legătură între Republica Cehă și Austria în domeniul în cauză. În al doilea rând, normele aplicate pentru stabilirea competenței judiciare a instanței din Austria nu au fost, strict vorbind, „cele prevăzute [...] în capitolul II” din regulament, astfel cum impune articolul 66 alineatul (2) litera (b). În plus, normele aplicate nu au fost cele prevăzute în mod direct și esențial în capitolul II (mai exact, în secțiunile 2-7 din acesta), ci, mai degrabă, dispozițiile naționale prevăzute la articolul 4, care sunt aplicabile atunci când pârâtul nu are reședința într-un stat membru. Astfel cum am arătat deja, aceasta înseamnă că pârâtul nu a putut beneficia de mecanismele de apărare prevăzute de regulament (de exemplu, obligația privind notificarea în timp util).

41.

Acestea fiind spuse și continuând cu aceeași argumentație, problema fundamentală a abordării stabilite mai sus este că un pârât cu domiciliul într-un stat care nu era încă membru al Uniunii la data intentării acțiunii ar fi considerat, la acel moment, în sensul regulamentului, ca domiciliind într-un stat terț. Aceasta înseamnă că, chiar dacă regulamentul ar fi aplicabil, din punct de vedere procedural, întreprinderea pârâtă s-ar afla într-o poziție juridică relativ mai dezavantajoasă decât cea în care ar fi fost dacă ar fi fost domiciliată într-un stat membru.

42.

Pe de o parte, stabilirea competenței judiciare a instanței austriece nu s-ar fi făcut în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 ( 11 ) și nici, în definitiv, în conformitate cu normele privind competența direct și esențial prevăzute în regulament, în care regula generală este forul domiciliului pârâtului ( 12 ). Întrucât pârâtul nu avea domiciliul într-un stat membru la momentul respectiv, potrivit articolului 4 din regulament ( 13 ), instanța ar fi fost stabilită potrivit legii statului membru în care a fost intentată acțiunea (dispozițiile austriece privind competența judiciară).

43.

Pe de altă parte, nu s-ar fi aplicat nici un anumit drept la apărare, pe care pârâtul l-ar fi putut invoca dacă ar fi fost domiciliat într-un stat care a aderat deja la Uniunea Europeană la momentul intentării acțiunii. În cazul drepturilor prevăzute la articolul 26 din Regulamentul nr. 44/2001, potrivit căruia, „[d]acă pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este acționat în justiție înaintea unei instanțe dintr-un alt stat membru și nu se înfățișează în fața acesteia, instanța se declară, din oficiu, necompetentă în cazul în care competența sa nu rezultă din dispozițiile prezentului regulament” [alineatul (1)]; în plus, respectiva instanță „este obligată să suspende acțiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens” [alineatul (2)].

44.

În prezenta cauză, problema concretă este că întreprinderea pârâtă nu ar fi putut să participe la proces din cauza lipsei notificării inițierii acestuia în timp util ( 14 ). În aceste condiții, nu ar fi logic să se poată cere recunoașterea hotărârii în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, deoarece această situație ar rupe echilibrul citat dintre interesele părților și interconectarea celor două domenii de bază acoperite de regulament.

45.

Având în vedere considerațiile de mai sus, atât din perspectivă sistematică, cât și în ceea ce privește finalitatea, singura interpretare adecvată a regulamentului care respectă principiul securității juridice și garanțiile procedurale este cea care implică propunerea unei extinderi dinamice a efectelor depline ale dispoziției tranzitorii prevăzute la articolul 66 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 44/2001 la teritoriul fiecărui stat membru care a aderat la Uniunea Europeană ulterior datei de intrare în vigoare a regulamentului.

46.

Această abordare pe care o propunem are consecințe necesare și imediate pentru sensul răspunsului la întrebarea pe care o ridică instanța de trimitere. Regulamentul nr. 44/2001 se aplică în Republica Cehă numai în condițiile prevăzute la articolul 66 alineatele (1) și (2) sau, mai precis, cu aceleași efecte pe care articolul le-a avut la momentul la care a intrat în vigoare. Acesta conduce la concluzia că, atunci când se solicită executarea unei hotărâri în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, pentru ca acest regulament să fie invocat în mod util, trebuie să fie în vigoare în statul membru de origine a hotărârii și în statul membru în care se urmărește executarea.

47.

În consecință, sugerăm Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Nejvyšší soud České republiky (Republica Cehă) după cum urmează:

„Articolul 66 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, pentru ca acest regulament să își producă efectele, este necesar să fie în vigoare atât în statul al cărui organ jurisdicțional a pronunțat hotărârea, cât și în statul în care una dintre părți a solicitat recunoașterea și executarea respectivei hotărâri, fie la momentul intentării acțiunii, fie, în lipsa acesteia și cu condiția îndeplinirii cerințelor articolului 66 alineatul (2), la momentul pronunțării hotărârii.”