Cauza C‑218/09

SGS Belgium NV și alții

împotriva

Belgisch Interventie- en Restitutiebureau și alții

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de hof van beroep te Brussel)

„Trimitere preliminară – Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 – Restituiri la export – Articolul 5 alineatul (3) – Condiții de acordare – Excepție – Noțiunea «forță majoră» – Produse dispărute în tranzit”

Sumarul hotărârii

Agricultură – Organizarea comună a piețelor – Restituiri la export – Restituire diferențiată

[Regulamentul nr. 3665/87 al Comisiei, art. 5 alin. (3)]

Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1384/95, trebuie interpretat în sensul că deteriorarea suferită de o încărcătură de carne de vită în timpul transportului nu reprezintă o situație de forță majoră în sensul acestei dispoziții.

Astfel, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 constituie o excepție de la regimul normal de restituiri la export și, prin urmare, este de strictă interpretare. Întrucât existența unei situații de forță majoră este o condiție sine qua non pentru a se putea pretinde achitarea unor restituiri pentru mărfurile exportate care nu au fost puse în consum în țara terță de export, rezultă că această noțiune trebuie interpretată astfel încât numărul de cazuri care pot beneficia de o asemenea achitare să rămână limitat. Or, riscul de deteriorare pe parcursul operațiunilor de export de carne de vită este prezent, în special, din cauza operațiunilor de încărcare și de descărcare în și din diferitele mijloace de transport utilizate și din cauza transporturilor pe distanțe lungi. În consecință, producerea unui asemenea eveniment poate fi considerată ca făcând parte din riscul comercial inerent unor asemenea operațiuni, cu alte cuvinte, ca o împrejurare care nu poate fi calificată nici neobișnuită în cadrul operațiunilor comerciale menționate, nici improbabilă pentru un comerciant prudent și diligent.

(a se vedea punctele 46, 48, 50 și 52 și dispozitivul)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

18 martie 2010(*)

„Trimitere preliminară – Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 – Restituiri la export – Articolul 5 alineatul (3) – Condiții de acordare – Excepție – Noțiunea «forță majoră» – Produse dispărute în tranzit”

În cauza C‑218/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de hof van beroep te Brussel (Belgia), prin decizia din 4 iunie 2009, primită de Curte la 15 iunie 2009, în procedurile

SGS Belgium NV,

împotriva

Belgisch Interventie- en Restitutiebureau,

Firme Derwa NV,

Centraal Beheer Achmea NV,

și

Firme Derwa NV,

Centraal Beheer Achmea NV,

împotriva

SGS Belgium NV,

Belgisch Interventie- en Restitutiebureau,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, doamna C. Toader (raportor), domnii K. Schiemann, P. Kūris și L. Bay Larsen, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru SGS Belgium NV, de M. Storme, avocat;

–        pentru Firme Derwa NV, de L. Misson și de L. Wysen, avocats;

–        pentru guvernul belgian, de domnul J.‑C. Halleux, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul B. Burggraaf, precum și de doamnele Z. Maluskova și E. Tserepa-Lacombe, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 351, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1384/95 al Comisiei din 19 iunie 1995 (JO L 134, p. 14, denumit în continuare „Regulamentul nr. 3665/87”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul a două litigii referitoare la o restituire la export achitată pentru exportul unei cantități de carne care a ajuns deteriorată la destinație, primul, între SGS Belgium NV (denumită în continuare „SGS Belgium”), societate specializată în domeniul controlului și al supravegherii, pe de o parte, și Belgisch Interventie- en Restitutiebureau (Biroul Belgian pentru Intervenții și Restituiri, denumit în continuare „BIRB”), Firme Derwa NV (denumită în continuare „Firme Derwa”), societate exportatoare, precum și Centraal Beheer Achmea NV (denumită în continuare „Centraal Beheer Achmea”), societate de asigurări, pe de altă parte, iar al doilea, între Firme Derwa și Centraal Beheer Achmea, pe de o parte, și SGS Belgium și BIRB, pe de altă parte.

 Cadrul juridic

3        Regulamentul nr. 3665/87 prevede posibilitatea ca operatorii care exportă carne de vită în afara teritoriului Comunității Europene să beneficieze de restituiri la export.

4        Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3665/87, „[…] achitarea restituirii este condiționată de prezentarea dovezii faptului că produsele din declarația acceptată de export au părăsit teritoriul vamal al Comunității în stare nealterată în termen de 60 de zile de la această acceptare”. [traducere neoficială]

5        Articolul 5 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

„(1) Achitarea restituirii diferențiate sau nediferențiate este subordonată, în plus față de condiția ca produsul să fi părăsit teritoriul vamal al Comunității, condiției ca produsul să fi fost importat, cu excepția situației în care a dispărut în tranzit ca urmare a unei situații de forță majoră, într‑o țară terță și, după caz, într‑o țară terță determinată în termen de 12 luni de la data acceptării declarației de export:

[…]

Cu toate acestea, această perioadă poate fi prelungită în condițiile prevăzute la articolul 47.

[…]

În plus, autoritățile competente ale statelor membre pot solicita dovezi suplimentare care să le convingă că produsul a fost introdus în realitate, în stare nealterată, pe piața țării terțe importatoare.

[…]

(3)      În cazul în care produsul, după părăsirea teritoriului vamal al Comunității, dispare în tranzit ca urmare a unei situații de forță majoră,

–        în cazul unei restituiri diferențiate, este achitată partea de restituire stabilită în conformitate cu articolul 20;

–        în cazul unei restituiri nediferențiate, este achitată integral restituirea.” [traducere neoficială]

6        Articolul 13 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede că „[n]u se acordă restituire dacă produsele nu sunt calitativ sănătoase și nu prezintă o calitate adecvată pentru comercializare și dacă, în cazul în care respectivele produse sunt destinate consumului uman, utilizarea lor în acest scop este interzisă sau substanțial îngrădită din cauza caracteristicilor sau a stării lor”. [traducere neoficială]

7        În temeiul articolului 17 alineatul (3) din acest regulament, un produs este considerat importat atunci când au fost finalizate formalitățile vamale de punere în consum în țara terță.

8        Articolul 18 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

„(1) Dovada finalizării formalităților vamale pentru punerea în consum este furnizată, la alegerea exportatorului, sub forma unuia dintre următoarele documente:

(a)      documentul vamal sau o copie sau fotocopie a acestuia; […]

(b)      un certificat de descărcare și de punere în consum întocmit de o societate specializată în plan internațional în materie de control și de supraveghere și autorizată într‑un stat membru. [...]

(2)      În cazul în care exportatorul nu poate obține documentul ales în conformitate cu litera (a) sau cu litera (b) ale alineatului (1), chiar dacă a luat toate măsurile necesare, sau în cazul în care autenticitatea documentului furnizat este pusă la îndoială, dovada finalizării formalităților vamale pentru punerea în consum poate fi considerată ca fiind făcută prin prezentarea unuia sau a mai multe dintre următoarele documente:

[…]

(c)      un certificat de descărcare eliberat de o societate specializată în plan internațional în materie de control și de supraveghere și autorizată într‑un stat membru, care să ateste, printre altele, că produsul a părăsit zona portuară sau cel puțin că, din câte se cunoaște, produsul nu a făcut obiectul unei încărcări ulterioare în vederea reexportării;

[…]” [traducere neoficială]

9        Articolul 20 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

(1)      Prin derogare de la dispozițiile articolului 16 și fără să se aducă atingere articolului 5, o parte din restituire se achită imediat ce se face dovada că produsul a părăsit teritoriul vamal al Comunității.

[…]

(2)      Partea din restituirea vizată la alineatul (1) este egală cu cuantumul restituirii pe care exportatorul ar primi‑o în cazul în care produsul său ar ajunge la o destinație pentru care a fost stabilit cuantumul restituirii cel mai scăzut, absența stabilirii unui cuantum fiind considerată ca reprezentând cuantumul cel mai scăzut.

[…]” [traducere neoficială]

 Acțiunea principală și întrebarea preliminară

10      În cursul anului 1996, Firme Derwa a exportat o încărcătură de carne de vită în Liban. La 24 iunie 1996, declarația de export corespunzătoare a fost acceptată de autoritățile vamale. La 19 iulie 1996, BIRB a achitat Firme Derwa în mod anticipat o restituire la export în valoare de 1 301 696 BEF (32 268,20 euro).

11      La 9 iulie 1996, această încărcătură de carne a ajuns la Beirut, unde, în conformitate cu legislația vamală, serviciile veterinare au prelevat eșantioane în vederea efectuării unor controale. Acestea au descoperit o bacterie, astfel că întreaga încărcătură de carne a fost declarată inadecvată consumului uman, a fost refuzată de destinatar și ulterior distrusă.

12      Pentru ca dreptul său la restituirea obținută să devină definitiv, Firme Derwa trebuia să prezinte, în termen de 12 luni de la acceptarea declarației de export, dovada importului în Liban a aceleiași încărcături de carne în stare nealterată. La 3 iunie 1997, Firme Derwa a solicitat BIRB prelungirea termenului pentru prezentarea înscrisurilor probatorii.

13      Cum Firme Derwa nu dispunea de înscrisul solicitat, Centraal Beheer Achmea, în calitate de asigurător al mărfii în discuție în acțiunea principală, a solicitat SGS Belgium, la 14 aprilie 1997, să își contacteze corespondenții de la Beirut în vederea eliberării unui certificat în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 3665/87. La 17 iunie 1997, SGS Liban a răspuns prin fax SGS Belgium că această marfă nu făcuse obiectul unei declarații de punere în consum.

14      Cu toate acestea, la 19 iulie 1997, SGS Belgium a confirmat totuși că autoritățile vamale libaneze au acordat liberul de vamă pentru marfă în vederea punerii acesteia în consum.

15      În consecință, la 8 octombrie 1997, BIRB a deblocat garanția constituită de Firme Derwa. Totuși, întrucât prezentase tardiv dovada importului aceleiași mărfi în vederea punerii în consum în Liban, Firme Derwa a trebuit să ramburseze o parte din restituirea obținută.

16      În urma unei anchete efectuate în cursul anilor 1998 și 1999, inspecția economică din cadrul Ministerului Afacerilor Economice belgian a descoperit în localurile SGS Belgium faxul transmis de SGS Liban la 17 iunie 1997, prin care se contrazicea confirmarea de punere în consum a cărnii exportate.

17      La 21 aprilie 1999, BIRB a comunicat SGS Belgium rezultatul acestei anchete.

18      La 1 februarie 2001, BIRB a înștiințat SGS Belgium că, în aceste condiții, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul nr. 3665/87, era decăzută din dreptul la restituire, că suma achitată în mod eronat se majora cu 15 % din cauza achitării anticipate a restituirii, că se aplica o penalitate de 200 % ca urmare a comunicării cu intenție a unor date eronate și că se aplicau dobânzi care se calculau de la 8 octombrie 1997, data eliberării garanției bancare. Suma solicitată de BIRB se ridica astfel la 3 829 628 BEF (94 934 de euro).

19      La 11 aprilie 2001, BIRB a formulat o acțiune împotriva SGS Belgium pentru plata sumei de 3 829 628 BEF, majorată cu dobânzi moratorii și cu dobânzi legale.

20      La 21 septembrie 2001, SGS Belgium a formulat o cerere de intervenție și de chemare în garanție împotriva Firme Derwa și a Centraal Beheer Achmea.

21      La 8 august 2002, Firme Derwa și Centraal Beheer Achmea au formulat o acțiune împotriva BIRB.

22      La 11 aprilie 2003, rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen (Tribunalul de Primă Instanță din Anvers) s‑a pronunțat în sensul că se dovedise în mod incontestabil că formalitățile vamale de punere în consum a cărnii în discuție în acțiunea principală nu fuseseră îndeplinite și că, în consecință, nici condițiile la care era supusă achitarea unei restituiri diferențiate nu fuseseră respectate. Prin urmare, rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen a obligat SGS Belgium să plătească BIRB suma de 3 829 628 BEF, majorată cu dobânzi moratorii și cu dobânzi legale.

23      Prin aceeași hotărâre, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de SGS Belgium împotriva Firme Derwa și a Centraal Beheer Achmea. Acțiunile formulate de Firme Derwa și de Centraal Beheer Achmea au fost respinse ca nefondate.

24      Sesizată în apel, hof van beroep te Antwerpen (Curtea de Apel din Anvers) s‑a pronunțat, prin hotărârea din 21 decembrie 2004, în sensul că SGS Belgium nu i se putea reproșa vreun comportament culpabil, având în vedere că declarația din 19 iulie 1997, făcută în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 3665/87, conținea în realitate o eroare materială și că această declarație putea reprezenta un certificat de descărcare, în sensul articolului 18 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 3665/87, ceea ce dădea naștere dreptului la restituire la export în favoarea Firme Derwa.

25      În opinia hof van beroep te Antwerpen, rezulta că restituirea la export nu fusese achitată în mod nelegal către Firme Derwa și că, astfel, SGS Belgium nu comisese sau nu participase la comiterea vreunei nelegalități care să fi antrenat un prejudiciu pentru bugetul general al Comunităților Europene sau pentru bugetele administrate de acestea.

26      BIRB a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

27      La 16 martie 2007, Hof van Cassatie (Curtea de Casație) s‑a pronunțat în sensul că un certificat de descărcare, în sensul articolului 18 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 3665/87, reprezenta în mod evident o probă relativă a faptului că mărfurile intraseră în fapt pe piața țării de destinație și că fuseseră comercializate pe această piață. Hof van Cassatie a hotărât că hof van beroep te Antwerpen se pronunțase în mod greșit că, din moment ce certificatul de descărcare era disponibil, condițiile unei restituiri diferențiate trebuiau considerate îndeplinite, ca și cum acest certificat constituia o probă absolută. Prin urmare, Hof van Cassatie a anulat hotărârea pronunțată de hof van beroep te Antwerpen la 21 decembrie 2004 și a trimis cauza spre rejudecare la hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles).

28      În fața acestei instanțe de apel, SGS Belgium a susținut că, la momentul operațiunilor de export, marfa în discuție în acțiunea principală era de calitate bună și era adecvată consumului uman și că, în consecință, această marfă trebuia să fie considerată ca dispărută în tranzit ca urmare a unei situații de forță majoră, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87.

29      BIRB a denunțat această schimbare de poziție a SGS Belgium, care susținuse încă de la începutul procesului că marfa respectivă fusese în fapt importată în Liban și pusă în consum. În orice caz, BIRB a susținut că verbul „a dispărea”, utilizat în această dispoziție, nu poate însemna „a se deteriora”. Pentru ca exportatorul să poată beneficia de dispozițiile articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87, ar trebui ca marfa în sine să fi dispărut, în sensul că exportatorul a pierdut posesia acesteia, ceea ce ar presupune că marfa nu a putut ajunge la destinație.

30      Hof van beroep te Brussel admite că modificarea de poziție a SGS Belgium este expresia unei contradicții. Totuși, potrivit instanței respective, această împrejurare nu s‑ar opune posibilității acestui exportator de a invoca o situație de forță majoră.

31      Instanța menționată arată că, potrivit unui raport al companiei de asigurări Lloyds prezentat de Centraal Beheer Achmea, carnea în discuție în acțiunea principală a fost transportată într‑un container frigorific, într‑un ambalaj adecvat, și că utilizarea unui asemenea container urmărea tocmai evitarea degradării cărnii. Temperatura mărfii ar fi fost de asemenea corect menținută la 0 °C pe timpul transportului. În sfârșit, din raportul respectiv ar reieși că această marfă era de o calitate comercială bună și era adecvată consumului uman la momentul exportului și că, în schimb, era deja degradată la sosirea la Beirut.

32      În aceste condiții, hof van beroep te Brussel a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Expresia «forță majoră», care figurează la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 […], trebuie interpretată în sensul că deteriorarea suferită în tranzit de o încărcătură de carne de vită transportată într‑un ambalaj adecvat și într‑un container frigorific în care s‑a menținut în mod constant temperatura prescrisă reprezintă, în principiu, o situație de forță majoră?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Observațiile prezentate Curții

33      SGS Belgium și Firme Derwa consideră că trebuie să se răspundă în mod afirmativ la întrebarea adresată. Astfel, deși în versiunea olandeză a articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 se utilizează termenul „verloren”, noțiunea „dispariție” prevăzută la această dispoziție ar acoperi și „deteriorarea”, astfel cum ar rezulta din alte versiuni lingvistice ale dispoziției menționate. Astfel, versiunile engleză și franceză ar menționa termenii „perished” și, respectiv, „péri”, iar nu „lost” sau „perdues”. În plus, articolul 114 din apendicele I la Convenția privind regimul de tranzit comun, încheiată la 20 mai 1987 între Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Confederația Elvețiană și Comunitatea Economică Europeană (JO L 226, p. 2), astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1/2000 a Comisiei mixte CE‑AELS „Tranzit comun” din 20 decembrie 2000 (JO 2001, L 9, p. 1), ar explica în această privință că „o marfă este dispărută definitiv atunci când a devenit inutilizabilă”.

34      SGS Belgium susține că, pentru transportul mărfii în discuție în acțiunea principală, au fost luate măsuri de precauție care au depășit cerințele legale, în special în ceea ce privește refrigerarea cărnii la o temperatură constantă. Apariția unei bacterii ar fi, așadar, un eveniment imprevizibil și, în această privință, împrejurarea că este posibilă contractarea unei polițe de asigurare care să acopere acest tip de eveniment nu ar putea să conteste o asemenea concluzie.

35      Guvernul belgian și Comisia Comunităților Europene propun să se răspundă la întrebarea adresată în sensul că o asemenea deteriorare a mărfii nu constituie, în principiu, o situație de forță majoră, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87. O situație de forță majoră ar exista numai atunci când cauza și împrejurările deteriorării sunt cunoscute și când rezultă că această deteriorare constituie o împrejurare neobișnuită și imprevizibilă, străină exportatorului, ale cărei consecințe s‑au produs totuși, în pofida tuturor măsurilor de precauție posibile luate de acesta.

36      Comisia adaugă că riscul apariției unei infecții bacteriene este, într‑un anumit mod, inerent riscului comercial pe care îl presupune exportul de produse alimentare perisabile. Prin urmare, o infecție bacteriană nu ar putea, în principiu, să fie considerată că întrunește, pentru exportator, elementele constitutive ale unui eveniment neobișnuit și imprevizibil. Numai existența unor împrejurări suplimentare și excepționale ar permite să se ajungă la o concluzie diferită. Or, în această privință, Comisia nu ar dispune decât de prea puține informații referitoare la starea de fapt pentru a putea să se pronunțe în prezenta cauză. În particular, aceasta se referă, mai întâi, la lipsa indicațiilor referitoare la caracterul adecvat și la starea generală a containerului utilizat pentru transport. Comisia subliniază de asemenea că s‑au scurs 16 zile între data acceptării declarației de export și data descoperirii bacteriei, fără a se ști ce s‑a întâmplat de fapt în toată această perioadă. În sfârșit, potrivit instituției menționate, existența sau inexistența unei asigurări sau a unei clauze contractuale referitoare la riscul de deteriorare a cărnii ar putea să se dovedească utilă în vederea efectuării acestei analize.

37      În privința măsurilor luate de exportatorul din cauza principală, guvernul belgian arată că din raportul efectuat la Beirut de compania de asigurări Lloyds rezultă că infecția bacteriană constatată ar fi putut să fie cauzată de o discontinuitate în refrigerare cu ocazia stocării cărnii. În sfârșit, având în vedere că nu s‑a stabilit în fapt cauza reală a deteriorării mărfii în discuție în acțiunea principală, nu s‑ar putea concluziona că exportatorul a luat toate măsurile de precauție posibile pentru împiedicarea acestei deteriorări. Potrivit acestui guvern, este posibil să fi intervenit o întrerupere în refrigerarea cărnii de vită în discuție în acțiunea principală în cursul transportului sau după descărcarea acesteia în portul din Beirut. Un asemenea eveniment ar fi o împrejurare obișnuită și previzibilă; acesta poate fi asigurat, exportatorul poate fi tentat să îl prevină și nu constituie, așadar, o situație de forță majoră.

 Răspunsul Curții

38      Potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de restituiri diferențiate la export are ca scop deschiderea sau menținerea deschiderii pentru exporturile comunitare a piețelor țărilor terțe vizate, diferențierea restituirii rezultând din voința de a se ține seama de caracteristicile proprii fiecărei piețe de import pe care Comunitatea vrea să joace un anumit rol (Hotărârea din 9 august 1994, Boterlux, C‑347/93, Rec., p. I‑3933, punctul 18 și jurisprudența citată).

39      Din această jurisprudență rezultă că rațiunea existenței sistemului de diferențiere ar fi încălcată dacă o simplă descărcare în țara terță a mărfii exportate în stare nealterată ar fi suficientă pentru a da naștere la dreptul de achitare a unei restituiri (a se vedea în acest sens Hotărârea Boterlux, citată anterior, punctul 19).

40      Tocmai de aceea, articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 3665/87 prevede că achitarea restituirii este subordonată, în plus față de condiția ca produsul să fi părăsit teritoriul vamal al Uniunii, condiției ca produsul să fi fost importat în țara terță de export. În această privință, articolul 17 alineatul (3) din regulament precizează că produsul este considerat importat atunci când au fost finalizate formalitățile vamale de punere în consum în țara terță.

41      În plus, potrivit articolului 13 din Regulamentul nr. 3665/87, nu se acordă restituire dacă produsele nu sunt calitativ sănătoase și nu prezintă o calitate adecvată pentru comercializare și dacă, în cazul în care respectivele produse sunt destinate consumului uman, utilizarea lor în acest scop este interzisă sau substanțial îngrădită din cauza caracteristicilor sau a stării lor.

42      Astfel, referitor la o restituire diferențiată, articolul 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 3665/87 prevede achitarea restituirii de bază, calculată prin raportare la cuantumul cel mai redus al restituirii aplicabil la data exportului, imediat ce exportatorul a făcut dovada că produsul a părăsit teritoriul vamal al Comunității. În ceea ce privește achitarea părții diferențiate a restituirii, aceasta este subordonată condițiilor suplimentare definite la articolele 17 și 18 din acest regulament. Astfel, exportatorul trebuie să dovedească, în termen de 12 luni de la data acceptării declarației, că produsul a fost importat în țara terță sau în una dintre țările terțe pentru care se aplică restituirea prin furnizarea probelor privind îndeplinirea formalităților vamale de punere în consum în această țară (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2009, Dachsberger & Söhne, C‑77/08, Rep., p. I‑2097, punctul 28).

43      Cu toate acestea, ca excepție, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 prevede că achitarea unei restituiri este totuși asigurată în cazul în care produsul, după părăsirea teritoriului vamal al Comunității, dispare în tranzit ca urmare a unei situații de forță majoră, deși acesta nu a putut să fie pus în consum în țara terță de export.

44      Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă, în general, în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (a se vedea în special Hotărârea din 5 februarie 1987, Denkavit België, 145/85, Rec., p. 565, punctul 11, și Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Belgia, C‑377/03, Rec., p. I‑9733, punctul 95).

45      În ceea ce privește dispozițiile Regulamentului nr. 3665/87 referitoare la forța majoră, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, întrucât această noțiune nu are un conținut identic în diversele domenii de aplicare a dreptului Uniunii, semnificația acesteia trebuie să fie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată să își producă efectele (a se vedea în special Hotărârea din 7 decembrie 1993, Huygen și alții, C‑12/92, Rec., p. I‑6381, punctul 30, precum și Hotărârea din 29 septembrie 1998, First City Trading și alții, C‑263/97, Rec., p. I‑5537, punctul 41).

46      Or, în această privință, trebuie constatat că articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 constituie o excepție de la regimul normal de restituiri la export și că, prin urmare, această dispoziție este de strictă interpretare. Întrucât existența unei situații de forță majoră este o condiție sine qua non pentru a se putea pretinde achitarea unor restituiri pentru mărfurile exportate care nu au fost puse în consum în țara terță de export, rezultă că această noțiune trebuie interpretată astfel încât numărul de cazuri care pot beneficia de o asemenea achitare să rămână limitat (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading/Comisia, C‑38/07 P, Rep., p. I‑8599, punctul 60).

47      În general, trebuie să se sublinieze că apariția unor bacterii în anumite loturi de carne de vită nu este neobișnuită. Astfel, în pofida existenței unor cerințe sanitare stricte, cum sunt tratamentul medical preventiv al bovinelor, refrigerarea cărnii și stabilirea, precum și aplicarea unor măsuri de control și de supraveghere de către autoritățile sanitare, uneori, ca urmare a detectării unei bacterii, loturi de carne comercializată pe teritoriul Uniunii sunt retrase din punctele de vânzare.

48      Un asemenea risc sanitar de infectare bacteriană este prezent în special în cazul operațiunilor de export de carne de vită, întrucât, înainte de a ajunge la destinație, loturile de carne pot să facă obiectul unor numeroase operațiuni de manipulare în vederea încărcării și a descărcării lor în și din diferitele mijloace de transport utilizate. În plus, transporturile pe distanțe lungi, în special cele maritime, pot implica variații importante ale temperaturii exterioare și pot expune astfel materialele de refrigerare necesare unor asemenea transporturi la constrângeri tehnice suplimentare.

49      În ceea ce privește aspectul dacă operatorul a acționat în mod corespunzător în vederea evitării unei contaminări, instanța națională are sarcina de a stabili condițiile exacte ale transportului, ale stocării și ale descărcării mărfii în discuție în acțiunea principală și de a verifica dacă, în pofida examinării efectuate de autoritățile sanitare ale statului membru de export, bacteria putea fi prezentă încă de la încărcarea acestei mărfi. Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că, dacă transportul de carne într‑un ambalaj adecvat și într‑un container frigorific care menține în mod continuu temperatura necesară nu a putut împiedica apariția și/sau proliferarea bacteriei, ar fi posibil ca, în realitate, aceasta să se fi găsit deja în carne la momentul în care încărcătura a părăsit teritoriul Uniunii, adică înaintea transportării acesteia spre țara terță, la un nivel care nu fusese detectat de autoritățile sanitare ale statului membru de export sau la un nivel care nu putea fi detectat.

50      În consecință, producerea unui asemenea eveniment poate fi considerată ca făcând parte din riscul comercial inerent unor asemenea operațiuni, cu alte cuvinte, ca o împrejurare care nu poate fi calificată nici „neobișnuită” în cadrul operațiunilor comerciale menționate, nici „improbabilă” pentru un comerciant prudent și diligent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1968, Schwarzwaldmilch, 4/68, Rec., p. 549, 563).

51      În plus, astfel cum au arătat în mod întemeiat guvernul belgian și Comisia, împrejurarea că apariția unei infecții bacteriene care afectează carnea exportată poate face obiectul unei polițe de asigurare specifice, precum în acțiunea principală, tinde să demonstreze că o asemenea împrejurare nu poate fi considerată imprevizibilă în cadrul operațiunilor de export.

52      În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 trebuie interpretat în sensul că deteriorarea suferită de o încărcătură de carne de vită în condițiile descrise de instanța de trimitere nu reprezintă o situație de forță majoră în sensul acestei dispoziții.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

53      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1384/95 al Comisiei din 19 iunie 1995, trebuie interpretat în sensul că deteriorarea suferită de o încărcătură de carne de vită în condițiile descrise de instanța de trimitere nu reprezintă o situație de forță majoră în sensul acestei dispoziții.

Semnături

---

* Limba de procedură: olandeza.