Cauza C‑148/09 P

Regatul Belgiei

împotriva

Deutsche Post AG

și

DHL International

„Recurs – Acțiune în anulare – Ajutoare de stat – Articolul 88 alineatul (3) CE – Regulamentul (CE) nr. 659/1999 – Decizie a Comisiei de a nu ridica obiecții – Noțiunea «îndoieli» – Servicii de interes economic general”

Sumarul hotărârii

1.        Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Comisiei prin care se constată compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună fără deschiderea procedurii oficiale de investigare – Acțiune a părților în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE – Admisibilitate – Condiții

[art. 88 alin. (2) CE și art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (h), art. 4 alin. (3) și art. 6 alin. (1)]

2.        Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Comisiei prin care se constată compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună fără deschiderea procedurii oficiale de investigare – Acțiune a părților în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE – Identificarea obiectului acțiunii

[art. 88 alin. (2) CE și art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (h), art. 4 alin. (3) și art. 6 alin. (1)]

3.        Ajutoare acordate de state – Proiecte de ajutoare – Examinarea de către Comisie – Faza preliminară și faza în contradictoriu – Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Dificultăți de apreciere – Obligația Comisiei de a iniția procedura în contradictoriu – Noțiunea de îndoieli – Caracter obiectiv

[art. 88 alin. (2) CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 4 alin. (3), (4) și (5) și art. 6 alin. (1)]

1.        În domeniul ajutoarelor de stat, legalitatea unei decizii a Comisiei de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, depinde de aspectul dacă există îndoieli privind compatibilitatea ajutorului cu piața comună. Întrucât astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea procedurii oficiale de investigare la care pot participa persoanele interesate menționate la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se considere că orice persoană interesată în sensul acestei din urmă dispoziții este direct și individual vizată de o asemenea decizie. Astfel, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta în fața instanței Uniunii decizia de a nu ridica obiecții.

(a se vedea punctul 54)

2.        În domeniul ajutoarelor de stat, un reclamant care contestă decizia Comisiei de a nu deschide procedura oficială de investigare poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care Comisia dispunea în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața comună. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici să îi modifice condițiile de admisibilitate. Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această compatibilitate este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE.

Instanța Uniunii nu poate interpreta acțiunea unui reclamant prin care se contestă exclusiv temeinicia unei decizii de apreciere a ajutorului în sensul că vizează în realitate protejarea drepturilor procedurale care îi sunt conferite reclamantului prin articolul 88 alineatul (2) CE și prin articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 atunci când reclamantul nu a formulat în mod expres un motiv care să urmărească acest obiectiv. Într‑o astfel de ipoteză, interpretarea motivului ar conduce în realitate la o recalificare a obiectului acțiunii.

(a se vedea punctele 55 și 58)

3.        Din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE rezultă că, dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că proiectul de ajutor suscită îndoieli privind compatibilitatea sa cu piața comună, aceasta este obligată să adopte o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat.

Întrucât noțiunea de îndoieli menționată la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 are un caracter obiectiv, existența unor îndoieli trebuie căutată nu doar în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, ci și în aprecierile pe care s‑a întemeiat Comisia.

În ceea ce privește durata și împrejurările procedurii de examinare preliminară, deși este adevărat că o durată care depășește termenul de două luni prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999, precum și numărul de solicitări de informații adresate statului membru în cauză nu permit, per se, să se ajungă la concluzia potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare, nu este mai puțin adevărat că aceste elemente pot constitui indicii cu privire la posibilitatea existenței unor îndoieli din partea Comisiei în ceea ce privește compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună.

(a se vedea punctele 77, 79 și 81)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

22 septembrie 2011(*)

„Recurs – Acțiune în anulare – Ajutoare de stat – Articolul 88 alineatul (3) CE – Regulamentul (CE) nr. 659/1999 – Decizie a Comisiei de a nu ridica obiecții – Noțiunea «îndoieli» – Servicii de interes economic general”

În cauza C‑148/09 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 24 aprilie 2009,

Regatul Belgiei, reprezentat de doamna C. Pochet și de domnul T. Materne, în calitate de agenți, asistați de J. Meyers, advocaat,

recurent,

celelalte părți în proces fiind:

Deutsche Post AG, cu sediul în Bonn (Germania), reprezentată de T. Lübbig și de J. Sedemund, Rechtsanwälte,

DHL International, cu sediul în Diegem (Belgia), reprezentată de T. Lübbig și de J. Sedemund, Rechtsanwälte,

reclamante în primă instanță,

Comisia Europeană, reprezentată de domnul B. Martenczuk și de domnul D. Grespan, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii J.-J. Kasel, A. Borg Barthet, E. Levits (raportor) și M. Safjan, judecători,

avocat general: domnul N. Jääskinen,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 septembrie 2010,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 2 decembrie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Regatul Belgiei, susținut de Comisia Europeană, solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 10 februarie 2009, Deutsche Post și DHL International/Comisia (T‑388/03, Rep., p. II‑199, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care Tribunalul a anulat Decizia Comisiei din 23 iulie 2003 de a nu ridica obiecții, ca urmare a procedurii preliminare de examinare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE, împotriva mai multor măsuri luate de autoritățile belgiene în beneficiul întreprinderii poștale publice belgiene La Poste SA [C(2003) 2508 final, denumită în continuare „decizia în litigiu”].

 Cadrul juridic

2        Din considerentul (2) al Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) rezultă că acest regulament vizează codificarea și consolidarea practicii constante elaborate și instituite de Comisie în privința aplicării articolului 88 CE, în conformitate cu jurisprudența Curții.

3        Articolul 1 din regulamentul menționat prevede:

„În sensul prezentului regulament:

[...]

(h)      «persoană interesată» înseamnă orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale.”

4        Articolul 4 din același regulament, intitulat „Examinarea preliminară a notificării și deciziile Comisiei”, prevede la alineatele (2)-(4):

„(2)      În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor, ea consemnează acest lucru printr‑o decizie.

(3)      În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața comună, în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului [87] alineatul (1) CE, aceasta decide că măsura este compatibilă cu piața comună (denumită în continuare «decizie de a nu ridica obiecții»). Decizia precizează excepția aplicată în temeiul tratatului.

(4)      În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața comună, aceasta decide să inițieze procedura prevăzută la articolul [88] alineatul (2) CE (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare»).”

5        Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999:

„Decizia de a deschide procedura oficială de investigare sintetizează elementele relevante de fapt și de drept, include o evaluare preliminară a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor de stat al măsurii propuse și indică îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața comună. Prin decizie, se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să‑și prezinte observațiile într‑un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună. În cazuri întemeiate, Comisia poate prelungi termenul stabilit.”

 Istoricul cauzei

6        La Poste SA (denumită în continuare „La Poste”) a fost transformată în societate pe acțiuni de drept public în 1992, însă rămâne operatorul serviciului universal poștal din Belgia și trebuie să îndeplinească obligații specifice serviciilor de interes economic general (denumite în continuare „SIEG”). Modalitățile de compensare a costului suplimentar net al SIEG sunt stabilite în cadrul contractului de gestiune încheiat cu statul belgian.

7        Sectorul coletelor expres reprezintă 4 % din cifra de afaceri a La Poste, ceea ce corespunde unei cote de piață de 18 % în acest sector. Deutsche Post AG (denumită în continuare „Deutsche Post”) și filiala sa belgiană DHL International dețin, la rândul lor, între 35 % și 45 % din această piață.

8        Prin scrisoarea din 3 decembrie 2002, autoritățile belgiene au notificat Comisiei un proiect de majorare a capitalului La Poste în cuantum de 297,5 milioane de euro.

9        La 22 iulie 2003, reclamantele au sesizat Comisia cu o cerere de informații cu privire la stadiul procedurii de examinare a măsurii notificate pentru ca, eventual, să ia parte la aceasta.

10      La 23 iulie 2003, apreciind că majorarea de capital notificată nu reprezenta un ajutor de stat, Comisia a adoptat decizia în litigiu, în urma procedurii preliminare de examinare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE.

 Procedura în fața Comisiei și decizia în litigiu

11      În urma a trei reuniuni cu autoritățile belgiene, precum și după mai multe schimburi de scrisori, Comisia a considerat că aportul de capital notificat de aceste autorități era compatibil cu piața comună.

12      În acest scop, Comisia a examinat în prealabil șase măsuri nenotificate de care a beneficiat La Poste de la transformarea sa în întreprindere publică autonomă, apreciind că acestea condiționau legalitatea majorării de capital notificate.

13      Prima măsură consta în scutirea de plata impozitului pe profit. Întrucât La Poste suferise o pierdere netă cumulată de 238,4 milioane de euro din 1992 până în 2002, Comisia a considerat că o astfel de scutire nu determinase niciun transfer de resurse de stat.

14      A doua măsură consta în cedarea de către statul belgian a unor imobile necesare serviciului public în beneficiul La Poste în schimbul desființării unui provizion pentru pensii în cuantum de 100 de milioane de euro constituit de La Poste. Comisia a considerat că această măsură nu a dat naștere vreunui avantaj pentru aceasta din urmă.

15      A treia măsură consta într‑o garanție de stat pentru împrumuturile contractate. Întrucât a constatat că La Poste nu a recurs niciodată la această garanție, Comisia a considerat că nu era vorba despre un ajutor de stat.

16      A patra măsură consta într‑o scutire de plata impozitului pe proprietate pentru imobilele afectate unui serviciu public. Comisia a considerat că o astfel de măsură era susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

17      A cincea măsură consta într‑o supracompensare a serviciilor financiare de interes general pentru perioada 1992-1997. Comisia a considerat că o astfel de măsură era susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

18      A șasea măsură consta în două majorări de capital care s‑au realizat în lunile martie și decembrie 1997, în valoare totală de 62 de milioane de euro, și care erau destinate să echilibreze o compensare insuficientă a SIEG. Comisia a considerat că o astfel de măsură era susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

19      În ceea ce privește a patra, a cincea și a șasea măsură nenotificată, precum și măsura notificată, Comisia a considerat că, presupunând chiar că aceste măsuri conțin elemente de ajutor de stat, ele sunt compatibile cu piața comună în temeiul articolului 86 alineatul (2) CE, întrucât nu implică o supracompensare a costului net suplimentar al SIEG.

20      În sfârșit, Comisia a arătat că măsura notificată care consta într‑o majorare de capital de 297,5 milioane de euro avea o valoare mai mică decât subcompensarea istorică a costului net suplimentar al activităților SIEG, astfel încât nu constituia un „ajutor de stat” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

 Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

21      Reclamantele au introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei în litigiu, invocând în susținerea acesteia șapte motive. Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa calității procesuale active și pe lipsa unui interes al reclamantelor de a exercita acțiunea.

22      Prin Ordonanța Tribunalului din 15 decembrie 2004, cererea referitoare la pronunțarea asupra inadmisibilității a fost unită cu fondul.

23      În ceea ce privește admisibilitatea, Tribunalul a efectuat o examinare succesivă a calității procesuale active și a interesului de a exercita acțiunea ale reclamantelor.

24      În primul rând, Tribunalul a arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE nu pot obține respectarea lor decât dacă au posibilitatea să conteste în fața instanței Uniunii decizia Comisiei, adoptată în temeiul alineatului (3) al aceluiași articol, prin care se declară că un ajutor este compatibil cu piața comună fără a iniția procedura oficială de investigare.

25      Tribunalul a subliniat la punctul 43 din hotărârea atacată că beneficiarii acestor garanții sunt părțile în cauză, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, și anume întreprinderile concurente ale beneficiarilor acestor ajutoare în litigiu.

26      Amintind că, în acest context, calitatea procesuală activă poate fi recunoscută numai atunci când părțile în cauză urmăresc prin acțiunea lor protecția garanțiilor procesuale, iar nu atunci când ele pun în discuție temeinicia unei decizii adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, Tribunalul a efectuat o analiză a motivelor invocate de reclamante și a constatat că aceste motive erau de două tipuri.

27      În ceea ce privește motivele care pun în discuție temeinicia unei decizii în litigiu, Tribunalul a considerat la punctul 49 din hotărârea atacată că reclamantele nu au demonstrat că ajutorul care face obiectul deciziei în litigiu afecta în mod semnificativ poziția lor concurențială pe piață. Prin urmare, Tribunalul a statuat că reclamantele nu dispuneau de calitate procesuală activă pentru a pune în discuție temeinicia deciziei în litigiu.

28      În ceea ce privește motivele prin care se urmărește protecția garanțiilor lor procesuale, Tribunalul a apreciat la punctul 52 din hotărârea atacată că reclamantele, în calitate de concurente directe ale La Poste, aveau calitatea de părți în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE. În această privință, pe de o parte, la punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a identificat al doilea motiv ca motiv prin care se pune în discuție în mod explicit încălcarea drepturilor procedurale ale reclamantelor. Pe de altă parte, Tribunalul a considerat la punctul 56 din această hotărâre că al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaptelea motiv furnizau elemente în susținerea celui de al doilea motiv. Prin urmare, Tribunalul a constatat calitatea procesuală activă a reclamantelor, precum și admisibilitatea celui de al doilea motiv și a argumentelor prezentate în susținerea acestuia.

29      În al doilea rând, Tribunalul a statuat la punctul 62 din hotărârea atacată că, în calitate de părți în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, reclamantele aveau un interes de a obține anularea deciziei în litigiu, în măsura în care o astfel de anulare ar obliga Comisia să inițieze procedura oficială de investigare.

30      În consecință, Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie.

31      În ceea ce privește fondul, după ce s‑a amintit că noțiunea „dificultăți serioase”, în prezența cărora Comisia trebuie să deschidă, cu ocazia examinării unei măsuri de ajutor, procedura oficială, are un caracter obiectiv, Tribunalul a identificat la punctele 96-107 din hotărârea atacată indiciile care sugerau prezența unor astfel de dificultăți serioase, cu ocazia examinării unei măsuri de ajutor, și anume durata și circumstanțele examinării, caracterul insuficient și incomplet al examinării și conținutul deciziei în litigiu.

32      În primul rând, Tribunalul a constatat, mai întâi, că s‑au scurs șapte luni între notificarea ajutorului notificat și adoptarea deciziei în litigiu, și anume un termen mult mai mare decât termenul de două luni prevăzut în cazul examinării preliminare în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999.

33      În continuare, procedura a fost marcată de trei reuniuni între autoritățile belgiene și Comisie, precum și de diferite solicitări de informații cu ocazia cărora Comisia a subliniat complexitatea dosarului și domeniul extins de investigare pe care trebuia să îl acopere, luând în considerare că aceasta a condiționat compatibilitatea măsurii notificate de cea a celor șase măsuri care nu au făcut obiectul notificării.

34      În sfârșit, Tribunalul a subliniat la punctul 103 din hotărârea atacată că, pentru adoptarea deciziei în litigiu, Comisia a ezitat în privința alegerii temeiului juridic între abordarea întemeiată pe articolul 87 CE și o abordare întemeiată pe articolul 86 alineatul (2) CE.

35      Din aceste împrejurări Tribunalul a concluzionat la punctul 106 din hotărârea atacată că procedura desfășurată de Comisie a depășit, în mod considerabil, ceea ce implică în mod obișnuit o primă examinare efectuată în cadrul dispozițiilor articolului 88 alineatul (3) CE.

36      În al doilea rând, Tribunalul a verificat dacă elemente referitoare la conținutul deciziei în litigiu puteau de asemenea să constituie indicii care să demonstreze că, în examinarea măsurilor în cauză, Comisia ar fi întâmpinat dificultăți serioase.

37      În acest context, Tribunalul a constatat, pe de o parte, că examinarea efectuată de Comisie a celei de a doua măsuri nenotificate luate în favoarea La Poste, și anume desființarea provizionului pentru pensii, era insuficientă, pentru motivul că Comisia nu dispunea de elementele necesare pentru evaluarea avantajului oferit prin punerea la dispoziție gratuită a unor imobile de către statul belgian.

38      Pe de altă parte, după ce s‑a amintit că, potrivit punctului 93 din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, Rec., p. I‑7747), pronunțată ulterior adoptării deciziei în litigiu, Comisia trebuia să analizeze dacă respectivele costuri ale SIEG compensate de stat erau echivalente sau inferioare celor ale unei întreprinderi medii bine gestionate (criteriul „benchmarking”), Tribunalul a constatat că o asemenea verificare lipsea în speță. Prin urmare, a concluzionat că examinarea măsurii notificate era incompletă.

39      În consecință, Tribunalul a anulat decizia în litigiu.

 Procedura în fața Curții

40      Prin recursul formulat, Regatul Belgiei, susținut de Comisie, solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate și

–        obligarea Deutsche Post și a DHL International la plata cheltuielilor de judecată.

41      Deutsche Post și DHL International solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea Regatului Belgiei și a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

42      Regatul Belgiei invocă trei motive în susținerea recursului formulat întemeiate, în primul rând, pe o calificare eronată a împrejurărilor din speță, în al doilea rând, pe aspectul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și, în al treilea rând, pe o încălcare a principiului securității juridice. Comisia, care susține Regatul Belgiei în concluziile sale, invocă, în plus, un motiv autonom și susține că Tribunalul a încălcat articolul 230 al patrulea paragraf CE.

43      Trebuie să se examineze de la început motivele prin intermediul cărora Regatul Belgiei și Comisia pun în discuție aprecierea Tribunalului asupra admisibilității acțiunii din primă instanță, precum și asupra unora dintre motivele reținute de Tribunal.

 Cu privire la al doilea motiv de recurs și la motivul autonom invocat de Comisie

 Argumentele părților

44      Regatul Belgiei susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a declarat admisibile al patrulea și al șaptelea motiv ale acțiunii, deși, prin intermediul acestor motive, reclamantele ar fi contestat temeinicia deciziei în litigiu.

45      Potrivit Comisiei, Tribunalul a încălcat articolul 230 al patrulea paragraf CE, prin faptul că a declarat admisibilă acțiunea reclamantelor, pentru motivul că acestea din urmă ar fi invocat protecția garanțiilor procedurale care le sunt conferite în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE. Într‑adevăr, un astfel de drept nu ar fi conținut de niciunul dintre motivele acțiunii prezentate de reclamante, astfel încât revine Curții sarcina de a anula din oficiu, pe acest temei, hotărârea atacată.

46      În plus, procedând astfel, Tribunalul s‑ar fi antepronunțat asupra problemei privind legalitatea ajutorului contestat.

47      Deutsche Post și DHL International invocă, cu titlu introductiv, inadmisibilitatea motivului autonom invocat de Comisie.

48      În ceea ce privește fondul, acestea subliniază că Tribunalul s‑a limitat să ia în considerare toate elementele relevante pentru aprecierea prezenței eventuale a unor dificultăți serioase. În plus, Comisia s‑ar înșela considerând că motivul referitor la protecția drepturilor procedurale nu a fost invocat în primă instanță. În această privință, reclamantele enumeră diferitele fragmente ale cererii introductive care fac trimitere la această problematică.

 Aprecierea Curții

–       Admisibilitatea motivului autonom al Comisiei

49      Cu titlu introductiv, trebuie să se examineze admisibilitatea în fața Curții a motivului autonom invocat de Comisie întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a articolului 230 al patrulea paragraf CE.

50      În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, un recurs poate fi introdus la Curte de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse în totalitate sau în parte în fața Tribunalului. Întrucât Comisia a avut calitatea de pârâtă în fața Tribunalului, aceasta poate depune, în temeiul articolului 115 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, un memoriu în răspuns în termen de două luni de la comunicarea cererii de recurs, conform cerințelor prevăzute la alineatul (2) al acestui articol, precum și la articolul 116 din regulamentul menționat.

51      Din cele ce precedă rezultă că motivul autonom invocat de Comisie este admisibil.

–       Cu privire la fond

52      În ceea ce privește fondul, Comisia invocă o încălcare a articolului 230 al patrulea paragraf CE, în măsura în care, prin dezvoltarea în mod artificial, pornind de la argumentele prezentate în cererea introductivă, a unui motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor procedurale, Tribunalul a recalificat acțiunea în primă instanță care era îndreptată împotriva temeiniciei deciziei în litigiu. Regatul Belgiei subliniază de asemenea că reclamantele au contestat, prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al șaptelea motiv, numai temeinicia deciziei menționate, astfel încât Tribunalul a declarat în mod eronat aceste motive ca fiind admisibile.

53      În primul rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 230 al patrulea paragraf CE, trebuie amintit de la bun început că articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 instituie o fază preliminară de examinare a măsurilor de ajutor notificate, al cărei scop este de a‑i permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună. La finalul acestei faze, Comisia constată că această măsură fie nu constituie un ajutor, fie intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE. În această ultimă ipoteză, este posibil să nu existe îndoieli privind compatibilitatea măsurii respective cu piața comună sau, dimpotrivă, să existe astfel de îndoieli (Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 43).

54      În speță, decizia în litigiu este o decizie de a nu ridica obiecții întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, a cărei legalitate depinde de aspectul dacă există îndoieli privind compatibilitatea ajutorului cu piața comună. Întrucât astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea procedurii oficiale de investigare la care pot participa persoanele interesate menționate la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se considere că orice persoană interesată în sensul acestei din urmă dispoziții este direct și individual vizată de o asemenea decizie. Astfel, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta în fața instanței Uniunii decizia de a nu ridica obiecții (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, punctul 47 și jurisprudența citată).

55      Solicitând anularea deciziei în litigiu de a nu ridica obiecții, un reclamant pune în discuție, în esență, faptul că decizia luată de Comisie cu privire la ajutorul în cauză a fost adoptată fără ca această instituție să deschidă procedura oficială de investigare, încălcând astfel drepturile sale procedurale. Pentru ca cererea sa de anulare să fie admisă, reclamantul poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispune Comisia în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața comună. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici să îi modifice condițiile de admisibilitate. Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această compatibilitate este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (a se vedea Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, punctul 59).

56      Aprecierea efectuată de Tribunal privind admisibilitatea motivelor acțiunii în anulare trebuie examinată în lumina acestor principii.

57      În speță, Tribunalul a constatat la punctul 45 din hotărârea atacată că al doilea motiv al cererii introductive formulate în primă instanță era întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor articolului 88 alineatul (3) CE, întrucât Comisia a decis să nu procedeze la inițierea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, deși ar fi întâmpinat dificultăți serioase în contextul aprecierii pe care a efectuat‑o asupra compatibilității măsurilor contestate cu piața comună.

58      Tribunalul a subliniat astfel în mod întemeiat la punctul 54 din hotărârea atacată că instanța Uniunii nu poate interpreta acțiunea unui reclamant prin care se contestă exclusiv temeinicia unei decizii de apreciere a ajutorului în sensul că vizează în realitate protejarea drepturilor procedurale care îi sunt conferite reclamantului prin articolul 88 alineatul (2) CE și prin articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 atunci când reclamantul nu a formulat în mod expres un motiv care să urmărească acest obiectiv. Într‑o astfel de ipoteză, interpretarea motivului ar conduce în realitate la o recalificare a obiectului acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia, C‑176/06 P, punctul 25, precum și Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, punctul 55).

59      În aceste condiții, Tribunalul a concluzionat la punctul 55 din hotărârea atacată că reclamantele au susținut în mod explicit, în cadrul celui de al doilea motiv, că drepturile procedurale care le sunt conferite prin articolul 88 alineatul (2) CE au fost încălcate cu ocazia adoptării deciziei în litigiu.

60      Or, procedând astfel, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept.

61      Astfel, pe de o parte, nu se contestă faptul că obiectul acțiunii formulate în primă instanță de reclamante vizează efectiv anularea unei decizii a Comisiei de a nu deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999.

62      Pe de altă parte, în cazul în care cererea introductivă formulată în primă instanță nu prezintă foarte clar motivele invocate de reclamante și, în mod specific, nu prezintă un motiv identificabil în mod distinct prin care se urmărește protecția drepturilor procedurale care le sunt conferite prin articolul 88 alineatul (2) CE și prin articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, nu este mai puțin adevărat că, potrivit termenilor înșiși ai acestei cereri introductive, reclamantele susțin că neinițierea procedurii de investigare le‑a împiedicat să beneficieze de garanțiile procedurale la care au dreptul în temeiul acestor dispoziții, în pofida faptului că acestea prezintă argumente prin care urmăresc să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să pună în aplicare procedura prevăzută de dispozițiile respective.

63      În aceste împrejurări, Tribunalul a putut să considere în mod întemeiat că cererea introductivă conținea un motiv prin intermediul căruia reclamantele intenționau să își apere drepturile procedurale care rezultă din articolul 88 alineatul (2) CE și din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, fără să încalce însă articolul 230 al patrulea paragraf CE.

64      În al doilea rând, nu i se poate imputa Tribunalului că a luat în considerare, în cadrul celui de al doilea motiv, elementele cererii introductive formulate în primă instanță prin intermediul cărora reclamantele urmăresc să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli privind compatibilitatea cu piața comună a măsurilor contestate.

65      În această privință, Tribunalul a subliniat la punctul 45 din hotărârea atacată că, în cadrul celui de al patrulea și al celui de al șaptelea motiv, reclamantele susțineau că examinarea măsurilor care constituie măsurile contestate, efectuată de Comisie, ar fi fost insuficientă și incompletă. Astfel, după ce a considerat la punctul 52 din hotărârea atacată că, în calitate de concurente directe ale La Poste pe piața livrării expres a coletelor, reclamantele dispuneau numai de calitatea procesuală activă de părți în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE și al articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, Tribunalul a considerat în mod întemeiat la punctul 69 din hotărârea atacată că putea să examineze, printre altele, al patrulea și al șaptelea motiv invocate în cererea introductivă numai în măsura în care prin acestea se urmărește să se demonstreze că Comisia ar fi trebuit să inițieze faza oficială de investigare.

66      În aceste împrejurări, Tribunalul nu poate fi criticat nici pentru că a declarat admisibile motivele prin intermediul cărora reclamantele au susținut că, atunci când a considerat că măsurile examinate nu întruneau elementele constitutive ale unor ajutoare de stat, Comisia ar fi comis o eroare. Dimpotrivă, la punctul 67 din hotărârea atacată, Tribunalul a declarat în mod expres aceste motive ca fiind inadmisibile.

67      Prin urmare, al doilea motiv invocat de Regatul Belgiei, precum și motivul autonom invocat de Comisie trebuie respinse ca nefondate.

 Cu privire la primul și la al treilea motiv

 Argumentele părților

68      Prin intermediul primului motiv invocat, Regatul Belgiei susține că Tribunalul a calificat în mod eronat împrejurările din speță.

69      În speță, în ceea ce privește împrejurările în care s‑a desfășurat procedura de examinare, termenul de referință de două luni reținut de Tribunal ar fi doar indicativ, astfel încât depășirea acestuia nu poate însemna în mod automat că au fost întâmpinate dificultăți serioase de către Comisie. Aceasta din urmă adaugă că, în împrejurările specifice speței, durata examinării preliminare nu era excesivă.

70      În plus, potrivit Regatului Belgiei, Tribunalul nu a identificat o legătură între domeniul de investigare vast pe care îl implica examinarea măsurilor contestate, precum și complexitatea aparentă a acestuia, și prezența unor dificultăți serioase. Potrivit Comisiei, dificultățile de fapt nu determină în mod necesar dificultăți serioase.

71      În cele din urmă, Regatul Belgiei subliniază că ezitarea în privința temeiului juridic ar fi mai degrabă o dovadă a alegerii de care dispunea Comisia pentru închiderea dosarului decât a existenței unor dificultăți serioase. În realitate, Comisia susține că, independent de temeiul juridic, decizia finală ar fi fost aceeași.

72      În ceea ce privește conținutul deciziei în litigiu, Regatul Belgiei consideră că, în analiza sa privind caracterul suficient al examinării măsurilor contestate, Tribunalul a ajuns la un rezultat diferit în ceea ce privește fondul față de cel reținut de Comisie. Or, o asemenea diferență nu poate fi reținută pentru a se constata prezența unor dificultăți serioase. În orice caz, o astfel de împrejurare nu poate conduce la concluzia că examinarea efectuată de Comisie ar fi incompletă.

73      În plus, Regatul Belgiei și Comisia susțin, prin intermediul celui de al treilea motiv invocat, că Tribunalul a încălcat principiul securității juridice prin faptul că a aplicat retroactiv al patrulea criteriu menționat în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, citată anterior.

74      În această privință, Comisia adaugă, pe de altă parte, că examinarea criteriului cunoscut sub numele „benchmarking” reținut în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, citată anterior, nu este relevantă în cadrul controlului privind protecția garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE.

75      Dintr‑un punct de vedere general, Deutsche Post și DHL International consideră că procedurile de examinare ale Comisiei inițiate în contextul privatizării unor întreprinderi poștale de stat sunt analizate în mod obișnuit de Comisie în cadrul unei proceduri oficiale de investigare. Astfel, asemenea operațiuni s‑ar caracteriza printr‑un context de fapt complex care determină în mod necesar prezența unor dificultăți serioase.

76      În special, reclamantele amintesc, în primul rând, că, în timpul procedurii de examinare, Comisia însăși a subliniat complexitatea dosarului care i‑a fost înaintat. În continuare, Regatul Belgiei nu ar fi răspuns constatărilor Tribunalului potrivit cărora Comisia nu dispunea de toate informațiile de fapt pentru examinarea cesiunii bunurilor imobile și pentru desființarea provizionului pentru pensii. În sfârșit, reclamantele amintesc că „benchmarking”‑ul în cazul costurilor SIEG în sensul celui de al patrulea criteriu menționat în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, citată anterior, răspundea așteptărilor din acea perioadă, în special celor ale Comisiei însăși.

 Aprecierea Curții

77      Trebuie amintit de la bun început că din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 rezultă că, dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea măsurii contestate cu piața comună, aceasta este obligată să adopte o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat (a se vedea Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, punctul 46).

78      În speță, decizia în litigiu este o decizie de a nu ridica obiecții întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, a cărei legalitate depinde de aspectul dacă există îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună.

79      Întrucât noțiunea „îndoieli” menționată la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 are un caracter obiectiv, existența unor îndoieli trebuie căutată nu doar în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, dar și în aprecierile pe care s‑a întemeiat Comisia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2009, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, C‑431/07 P, Rep., p. I‑2665, punctul 63).

80      În speță, Tribunalul a examinat, mai întâi, durata și împrejurările procedurii de examinare preliminară, la punctele 96-107 din hotărârea atacată. În continuare, în cadrul examinării elementelor referitoare la conținutul deciziei în litigiu, Tribunalul a constatat, pe de o parte, la punctele 108-110 din hotărârea menționată caracterul insuficient al examinării desființării provizionului pentru pensii și, pe de altă parte, la punctele 111-117 din aceeași hotărâre, caracterul incomplet al examinării costului furnizării de SIEG. În sfârșit, Tribunalul a concluzionat la punctul 118 din hotărârea atacată că toate aceste elemente constituiau indicii obiective și concordante care indică faptul că Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare.

81      În ceea ce privește, în primul rând, durata și împrejurările procedurii de examinare preliminară, deși este adevărat că o durată care depășește termenul de două luni prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999, precum și numărul de solicitări de informații adresate autorităților belgiene nu permit, per se, să se ajungă la concluzia potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare, nu este mai puțin adevărat, astfel cum a subliniat Tribunalul la punctul 106 din hotărârea atacată, că aceste elemente pot constitui indicii cu privire la posibilitatea existenței unor îndoieli din partea Comisiei în ceea ce privește compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună.

82      În această privință, trebuie subliniat în special că, pentru a declara măsura notificată compatibilă cu piața comună, Comisia a trebuit să procedeze la examinarea a șase măsuri nenotificate adoptate în perioada 1992-1997.

83      În ceea ce privește, în al doilea rând, conținutul deciziei în litigiu, Tribunalul a susținut în special că acesta sugera că a avut loc o examinare insuficientă a măsurilor contestate.

84      Astfel, Tribunalul a considerat la punctul 109 din hotărârea atacată că Comisia a adoptat decizia în litigiu fără să dispună de elemente care să îi fi permis să evalueze avantajul acordat prin punerea la dispoziție gratuită a unor imobile în schimbul desființării rezervei pentru pensii.

85      În această privință, din decizia în litigiu rezultă că, pentru a acoperi drepturile de pensie ale funcționarilor salariați, La Poste a constituit în anul 1992 un provizion de 100 de milioane de euro, de la transformarea sa în întreprindere autonomă, care a fost desființat în anul 1997. Contrapartida acestui provizion consta în cesiunea unor imobile necesare serviciului public.

86      În aceste împrejurări, Tribunalul a putut să considere în mod întemeiat că Comisia ar fi trebuit să le solicite autorităților belgiene precizări, în special în ceea ce privește valoarea parcului imobiliar pus în mod gratuit la dispoziția La Poste de statul belgian.

87      Astfel, Tribunalul nu poate fi criticat pentru că a considerat că o astfel de împrejurare poate constitui un indiciu privind aspectul că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli privind compatibilitatea măsurii contestate cu piața comună. În realitate, nu se poate exclude ca, în funcție de valoarea bunurilor imobile puse la dispoziție, La Poste să obțină un avantaj economic semnificativ de pe urma acestei operațiuni care reprezintă un ajutor de stat. Or, pentru a ajunge la certitudinea existenței ipotezei contrare, Comisia ar fi trebuit să dispună cel puțin de evaluări privind avantajul financiar pe care această punere la dispoziție îl reprezintă pentru La Poste.

88      În ceea ce privește al treilea motiv întemeiat pe pretinsa încălcare a principiului securității juridice, trebuie subliniat că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 81-87 din prezenta hotărâre, analiza efectuată de Tribunal a împrejurărilor adoptării, precum și a conținutului deciziei în litigiu a evidențiat îndoielile pe care ar fi trebuit să le aibă Comisia cu privire la compatibilitatea măsurii notificate cu piața comună, îndoieli care erau suficiente pentru a susține concluzia conform căreia Comisia ar fi trebuit să inițieze faza oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999.

89      În aceste condiții, nu mai este necesară examinarea acestui motiv.

90      Din considerațiile care precedă rezultă că primul motiv trebuie respins ca nefondat, iar al treilea motiv, ca inoperant.

91      Prin urmare, este necesar să se respingă recursul în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

92      Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Belgiei și Comisia au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul.

2)      Obligă Regatul Belgiei și Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

---

* Limba de procedură: germana.