Cauza C‑47/09

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Italiene

„Apropierea legislațiilor — Produse din cacao și din ciocolată — Etichetare — Adăugarea cuvântului «pur» sau a expresiei «ciocolată pură» la etichetarea anumitor produse”

Sumarul hotărârii

Apropierea legislațiilor — Etichetarea și prezentarea produselor alimentare — Directivele 79/112, 2000/13 și 2000/36 — Produse din cacao și din ciocolată

[Directiva 2000/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (1) lit.(a), și Directiva 2000/36 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1) și (5); Directiva 79/112 a Consiliului]

Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2000/36 privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman și ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora, precum și ale articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/36 un stat membru a cărui reglementare prevede posibilitatea de a completa cu adjectivul „pur” denumirea de vânzare a produselor din ciocolată care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao.

Astfel, Directiva 2000/36 a instituit o armonizare totală a denumirilor de vânzare privind produsele din ciocolată, iar legiuitorul comunitar a prevăzut că adăugarea de grăsimi vegetale de substituție nu implică folosirea unor denumiri diferite pentru aceste produse, ci prezența unor informații suplimentare pe etichetă. Așadar, adăugarea de alte grăsimi vegetale decât untul de cacao la produse din cacao și din ciocolată ce respectă conținuturile minime impuse de directiva menționată nu poate avea drept efect schimbarea substanțială a naturii acestor produse până la transformarea lor în produse diferite. Inserarea în altă parte a etichetei a unei indicații imparțiale și obiective care informează consumatorii cu privire la lipsa, în produs, a altor grăsimi vegetale decât untul de cacao ar fi suficientă pentru a asigura o informare corectă a consumatorilor.

(a se vedea punctele 29, 32, 39, 41, 45 și 49 și dispozitivul)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

25 noiembrie 2010(*)

„Apropierea legislațiilor – Produse din cacao și din ciocolată – Etichetare – Adăugarea cuvântului «pur» sau a expresiei «ciocolată pură» la etichetarea anumitor produse”

În cauza C‑47/09,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 30 ianuarie 2009,

Comisia Europeană, reprezentată de doamna F. Clotuche‑Duvieusart și de domnul D. Nardi, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

împotriva

Republicii Italiene, reprezentată de doamna G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de domnul P. Gentili, avvocato dello Stato, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii J.‑J. Kasel, M. Ilešič, E. Levits și doamna M. Berger (raportor), judecători,

avocat general: domnul Y. Bot,

grefier: doamna L. Hewlett, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 iunie 2010,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, întrucât a prevăzut posibilitatea de a completa cu adjectivul „pur” sau cu mențiunea „ciocolată pură” etichetarea produselor din ciocolată care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul, pe de o parte, al articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2000 privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman (JO L 197, p. 19, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 19) și, pe de altă parte, al dispozițiilor coroborate ale articolului 3 din Directiva 2000/36 și ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO L 109, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 9).

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

2        Etichetarea produselor din cacao și din ciocolată este reglementată de o directivă „orizontală”, respectiv Directiva 2000/13, și de o directivă „verticală” sau „sectorială”, Directiva 2000/36, ce reprezintă lex specialis în raport cu Directiva 2000/13.

 Directiva 2000/36

3        Directiva 2000/36 vizează, pe de o parte, stabilirea de norme comune pentru adăugarea la produsele din cacao și din ciocolată a grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao și, pe de altă parte, realizarea unei armonizări a denumirilor de vânzare.

4        În ceea ce privește utilizarea grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao, considerentele (5), (6), (9) și (10) ale Directivei 2000/36 sunt formulate după cum urmează:

„(5)      Adăugarea la produsele din ciocolată a grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao, până la maximum 5 %, este permisă în anumite state membre.

(6)      Adăugarea la produsele din ciocolată a anumitor grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, până la maximum 5 %, trebuie permisă în toate statele membre; aceste grăsimi vegetale trebuie să fie echivalenți ai untului de cacao și, prin urmare, să fie definite conform unor criterii tehnice și științifice.

[…]

(9)      În cazul produselor din ciocolată la care au fost adăugate grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, consumatorilor trebuie să le fie oferită, pe lângă lista de ingrediente, o informație corectă, imparțială și obiectivă.

(10)      Pe de altă parte, Directiva 79/112/CEE nu exclude etichetarea produselor din ciocolată pentru a se indica faptul că nu sunt adăugate grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, cu condiția ca informarea să fie corectă, imparțială, obiectivă și să nu inducă consumatorul în eroare.”

5        În ceea ce privește denumirile de vânzare, considerentul (7) al Directivei 2000/36 are următorul cuprins:

„Pentru a garanta caracterul unitar al pieței interne, toate produsele din ciocolată reglementate de prezenta directivă trebuie să poată circula liber în interiorul Comunității sub denumirile de vânzare menționate la anexa I la prezenta directivă.”

6        Articolul 2 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:

„(1)      Grăsimile vegetale, altele decât untul de cacao, conform anexei II, pot fi adăugate la produsele din ciocolată prevăzute la anexa I litera A punctele 3, 4, 5, 6, 8 și 9. Această adăugare nu poate depăși 5 % din produsul finit, după ce s‑au scăzut din greutatea totală toate celelalte materiale comestibile folosite în conformitate cu anexa I litera B, fără să se fi redus conținutul minim de unt de cacao sau conținutul total uscat de cacao.

(2)      Produsele din ciocolată care, potrivit alineatului (1), conțin grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, pot fi comercializate în toate statele membre, cu condiția ca etichetarea lor, conform articolului 3, să fie completată cu mențiunea următoare, prezentată într‑un mod clar și lizibil: «conține și alte grăsimi vegetale pe lângă untul de cacao». Această mențiune trebuie să fie în aceeași zonă de vizibilitate cu lista de ingrediente, separată clar de acea listă, cu litere cel puțin la fel de mari și îngroșate, alături de denumirea de vânzare; în ciuda acestei cerințe, denumirea de vânzare poate apărea și în altă poziție.”

7        Articolul 3 din Directiva 2000/36 prevede:

„Directiva 79/112/CEE se aplică produselor prevăzute la anexa I, în următoarele condiții:

1.      Denumirile de vânzare menționate la anexa I trebuie să se aplice numai produselor menționate în anexă și trebuie să fie folosite la comercializarea lor pentru a le desemna.

[…]

5.      Denumirile de vânzare «ciocolată», «ciocolată cu lapte» și «cuvertură de ciocolată» prevăzute în anexa I pot fi completate cu informații sau descrieri referitoare la criteriile de calitate care prevăd că produsul conține:

–        în cazul ciocolatei, minimum 43 % din totalul de cacao în substanță solidă uscată, inclusiv minimum 26 % unt de cacao;

–        în cazul ciocolatei cu lapte, minimum 30 % din totalul de cacao solidă uscată și minimum 18 % lapte în substanță solidă uscată obținut prin deshidratarea parțială sau totală a laptelui integral, lapte semi sau total smântânit, frișcă, sau din frișcă parțial sau total deshidratată, grăsime de lapte sau unt, inclusiv minimum 4,5 % grăsime din lapte;

–        în cazul cuverturii de ciocolată, minimum 16 % cacao uscată degresată solidă.”

8        Articolul 4 din Directiva 2000/36 prevede:

„Pentru produsele menționate la anexa I, statele membre nu adoptă dispoziții de drept intern care nu sunt prevăzute de prezenta directivă.”

 Directiva 2000/13

9        Directiva 79/112/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1978 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO 1979, L 33, p. 1) a fost abrogată și înlocuită de Directiva 2000/13. Prin urmare, trimiterile la directiva abrogată se înțeleg ca trimiteri la Directiva 2000/13.

10      Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2000/13 prevede:

„Etichetarea și normele în conformitate cu care se realizează nu trebuie:

(a)      să fie de natură a induce cumpărătorul în eroare, în special:

(i)      asupra caracteristicilor produsului alimentar și în special asupra naturii, identității, calităților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței, modului de fabricare sau de obținere;

(ii)      atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăți pe care nu le are;

(iii) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, în timp ce toate produsele alimentare similare posedă aceleași caracteristici;

(b)      sub rezerva dispozițiilor comunitare aplicabile apelor minerale naturale și produselor alimentare destinate unei alimentații speciale, să se atribuie unui produs alimentar proprietăți de prevenire, de tratament și de vindecare a unei boli umane sau să se evoce astfel de proprietăți.”

 Dreptul național

11      Articolul 28 alineatul 1 din Legea nr. 39 din 1 martie 2002 privind dispozițiile referitoare la executarea obligațiilor ce rezultă din calitatea Italiei de membru al Comunităților Europene – Legea comunitară 2001 (supliment ordinar la GURI nr. 72 din 26 martie 2002, denumită în continuare „Legea nr. 39/2002”) prevede:

„Punerea în aplicare a Directivei 2000/36/CE privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman

Punerea în aplicare a Directivei 2000/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2000 privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman va respecta următoarele principii și criterii directoare:

a)      garantarea faptului că etichetarea produselor din cacao și din ciocolată asigură nu numai transparența, ci și includerea unei indicații distincte potrivit căreia bunul a fost produs cu adăugarea de grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, sau cu utilizarea exclusivă a untului de cacao; în primul caz, eticheta va trebui să conțină mențiunea «ciocolată», în timp ce, în al doilea caz, va putea fi utilizată mențiunea «ciocolată pură»;

b)      stabilirea mecanismelor de certificare a calității pentru produsele tipice pentru care se utilizează exclusiv untul de cacao pentru producerea ciocolatei.”

12      Articolul 6 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 178 din 12 iunie 2003 de punere în aplicare a Directivei 2000/36/CE privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman (GURI nr. 165 din 18 iulie 2003, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 178/2003”) prevede:

„Utilizarea mențiunii «ciocolată pură»

Produsele din ciocolată menționate în anexa I punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10, care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, cu excepția umpluturii în cazul în care aceasta nu este constituită din produse din cacao și din ciocolată, pot include pe etichetă termenul «pur» alăturat termenului «ciocolată» adăugat sau integrat în denumirile de vânzare prevăzute în anexa I sau mențiunea «ciocolată pură» în altă parte a etichetei.”

13      Articolul 7 alineatul 8 din decretul legislativ menționat prevede:

„Amenzi

Orice persoană care utilizează termenul «pur» alăturat termenului «ciocolată» pe eticheta produselor menționate în anexa I punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10, care conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, cu excepția umpluturii în cazul în care aceasta nu este constituită din produse din cacao și din ciocolată, este sancționată cu o amendă administrativă de la 3 000 de euro la 8 000 de euro.”

 Procedura precontencioasă

14      Prin scrisoarea din 22 martie 2004, Comisia a avertizat autoritățile italiene cu privire la incompatibilitatea Legii nr. 39/2002 și a Decretului legislativ nr. 178/2003 cu Directivele 2000/13 și 2000/36. Autoritățile italiene au răspuns printr‑o notă din 23 aprilie 2004 din partea Ministerului Activităților de Producție.

15      Întrucât a considerat acest răspuns nesatisfăcător, Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzută la articolul 226 CE și, prin urmare, la 13 octombrie 2004, a adresat Republicii Italiene o scrisoare de punere în întârziere.

16      În lipsa unui răspuns din partea autorităților italiene, prin scrisoarea din 5 iulie 2005, Comisia a adresat un aviz motivat prin care invita statul membru menționat să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz în termen de două luni de la primire.

17      Ca răspuns, prin scrisorile din 21 octombrie și din 4 noiembrie 2005, autoritățile italiene au notificat intenția lor de a modifica articolele 6 și 7 din Decretul legislativ nr. 178/2003 și, în acest temei, au solicitat închiderea prezentei proceduri.

18      Întrucât a constatat că, în pofida unor schimburi ulterioare, situația a rămas neschimbată, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

 Cu privire la acțiune

 Argumentele părților

19      Comisia susține că, întrucât a prevăzut, în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Legea nr. 39/2002 și al articolului 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003, posibilitatea de a completa cu adjectivul „pur” sau cu mențiunea „ciocolată pură” etichetarea produselor din ciocolată și, mai precis, denumirile de vânzare prevăzute în anexa I la acest decret pentru produsele care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, reglementarea italiană a introdus o denumire suplimentară pentru produsele din ciocolată, în funcție de care se poate considera că acestea sunt „pure” sau „nu sunt pure”. Această distincție ar constitui, în esență, o încălcare a articolului 3 punctele 1 și 5 din Directiva 2000/36 și ar fi contrară jurisprudenței Curții, care a recunoscut natura identică a produselor din ciocolată care conțin până la maximum 5 % anumite grăsimi vegetale (Hotărârea din 16 ianuarie 2003, Comisia/Italia, C‑14/00, Rec., p. I‑513, punctul 87).

20      Comisia amintește că utilizarea grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao, este strict reglementată. Nu numai că o asemenea utilizare este limitată la șase substanțe care fac obiectul unei liste exhaustive ce figurează în anexa II la Directiva 2000/36, ci și, în plus, utilizarea acestora nu poate depăși 5 % din produsul finit. Mai mult, astfel cum impune considerentul (9) al acestei directive, informația privind prezența grăsimilor vegetale trebuie să fie corectă, imparțială, obiectivă și să nu fie de natură să inducă consumatorul în eroare. În consecință, articolul 2 alineatul (2) din directiva menționată prevede că mențiunea „conține și alte grăsimi vegetale pe lângă untul de cacao” trebuie să figureze „alături de”, și nu în denumirea de vânzare. Legiuitorul comunitar ar fi prevăzut informarea consumatorului despre prezența sau absența, în produsul din ciocolată, a grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao, prin etichetare, iar nu prin utilizarea unei denumiri de vânzare distincte.

21      Comisia subliniază că distincția creată de reglementarea italiană este de natură să înșele consumatorul mediu de două ori. Astfel, aceasta consideră că utilizarea adjectivului „pur” nu este nici corectă, nici neutră, nici obiectivă și este, așadar, în sine înșelătoare.

22      Mai întâi, termenul „pur” ar conferi în mod automat o conotație negativă produsului care nu are această mențiune.

23      În continuare, faptul de a fi creat două categorii de produse din ciocolată în condițiile în care legea nu ar prevedea decât una singură ar fi de natură să înșele consumatorul determinându‑l să considere că există două categorii de ciocolată.

24      În sfârșit, mențiunea „ciocolată pură” nu ar fi suficient de explicită pentru informarea consumatorului cu privire la faptul că ciocolata în discuție nu conține decât unt de cacao, fără adăugarea altor grăsimi vegetale.

25      Republica Italiană nu contestă că denumirile de vânzare menționate în anexa I la Directiva 2000/36 sunt obligatorii și enumerate în mod exhaustiv. Aceasta susține totuși că denumirea de vânzare nu este singura informație de pe etichetă. Este evident că statele membre pot adăuga alte mențiuni pe etichetă, în special în scopul de a semnala consumatorilor că nu a fost utilizată nicio altă grăsime decât untul de cacao. Prin urmare, ar fi posibilă inserarea pe etichetă a tuturor indicațiilor care nu creează confuzie cu denumirea de vânzare, care trebuie să rămână cea menționată în respectiva anexă I.

26      Legiuitorul italian nu ar fi intenționat să introducă o nouă denumire de vânzare și nici o indicație a unui criteriu de calitate ce s‑ar întemeia nu pe un conținut de cacao superior minimului impus, ci pe utilizarea exclusivă a untului de cacao. Adjectivul „pur” nu ar avea o conotație calitativă, ci ar fi exclusiv descriptiv. Astfel, ar servi numai la indicarea compoziției produsului în cauză, fără a indica a priori dacă produsul este sau nu este de calitate superioară. Articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003, în opinia Republicii Italiene, respectă, așadar, articolul 3 punctele 1 și 5 din Directiva 2000/36.

27      Republica Italiană susține că adăugarea adjectivului „pur” este utilă pentru indicarea faptului că grăsimea vegetală folosită este numai untul de cacao, cu excluderea oricărei alte grăsimi vegetale. Aceasta ar explica motivul pentru care adăugarea adjectivului „pur” la denumirea de vânzare nu interferează cu această denumire, care rămâne neschimbată. Pentru acest motiv, nu se poate susține că a fost introdusă o nouă denumire, neprevăzută în anexa I la Directiva 2000/36.

28      Republica Italiană arată că expresia „ciocolată pură” este numai descriptivă, în sensul că se limitează la transmiterea unei informații consumatorului, informație la care consumatorul are dreptul conform considerentului (10) al Directivelor 2000/36 și 2000/13. Pe baza acestei informații, consumatorul decide ulterior în mod liber ce produs preferă să cumpere. Într‑un context în care consumatorul este perfect informat că alte grăsimi vegetale decât untul de cacao pot intra în compoziția produselor de ciocolată, mențiuni de acest tip ar fi într‑adevăr percepute drept informații referitoare la prezența sau la lipsa acestor grăsimi vegetale.

 Aprecierea Curții

 Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea obligațiilor ce rezultă din articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/36 și din articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13

29      În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor ce rezultă din articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/36 și din articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13, trebuie să se constate cu titlu introductiv că, astfel cum a observat Comisia, articolul 3 din Directiva 2000/36 a instituit o armonizare totală a denumirilor de vânzare privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman prin care se urmărește garantarea caracterului unitar al pieței interne. Denumirile de vânzare prevăzute în anexa I la Directiva 2000/36 sunt, conform articolului 3 punctul 1 din aceasta, atât obligatorii, cât și rezervate pentru produsele care figurează în anexa menționată. Adăugarea unor adjective care denotă calitatea este condiționată de respectarea condițiilor specifice enunțate la articolul 3 punctul 5 din Directiva 2000/36. În plus, articolul 4 din această directivă prevede că, pentru produsele menționate în respectiva anexă I, statele membre nu adoptă dispoziții de drept intern care nu sunt prevăzute de însăși Directiva 2000/36. Rezultă că articolul 3 din această directivă a realizat o armonizare totală a denumirilor de vânzare a produselor din ciocolată, al căror caracter imperativ nu a fost, de altfel, niciodată contestat de Republica Italiană.

30      Mai mult, această interpretare este coroborată de istoricul directivei menționate. Considerentul (7) al Directivei 73/241/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman (JO L 228, p. 23) prevede „că utilizarea, în produsele din ciocolată, a grăsimilor vegetale, altele decât untul de cacao, este permisă în anumite state membre și că se recurge deseori la această posibilitate; că, întrucât datele economice și tehnice disponibile până în prezent nu permit adoptarea unei poziții definitive, nu se pot totuși stabili în prezent posibilitățile și modalitățile de extindere a utilizării acestor grăsimi la nivelul Comunității, și că, prin urmare, situația va trebui reexaminată în lumina evoluțiilor viitoare”.

31      Astfel, prin Directiva 73/241, având în vedere diferențele între reglementările din statele membre, legiuitorul comunitar nu a fost în măsură, la momentul adoptării acesteia, să adopte o poziție definitivă în ceea ce privește problema consecințelor, în materie de denumire sau de etichetare, a utilizării în produsele din ciocolată de grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao. Prin urmare, în ceea ce privește utilizarea altor grăsimi vegetale decât untul de cacao, Consiliul Uniunii Europene s‑a limitat să instituie un regim provizoriu, ce urma să fie reexaminat, conform articolului 14 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată, într‑un termen de trei ani.

32      Prin Directiva 2000/36, legiuitorul comunitar a prevăzut că adăugarea de grăsimi vegetale de substituție nu implică folosirea unor denumiri diferite pentru aceste produse, ci prezența unor informații suplimentare pe etichetă. În ceea ce privește produsele din ciocolată la care au fost adăugate grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, articolul 2 din Directiva 2000/36, interpretat în lumina considerentului (9) al acesteia, asigură consumatorului, pe lângă lista de ingrediente, o informație corectă, imparțială și obiectivă privind produsul vizat, prin utilizarea mențiunii „conține și alte grăsimi vegetale pe lângă untul de cacao”.

33      În această privință, dar fără a impune folosirea vreunei mențiuni specifice, considerentul (10) al Directivei 2000/36 prevede că etichetarea poate indica faptul că nu sunt adăugate alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, cu condiția ca informarea să fie corectă, imparțială, obiectivă și să nu inducă consumatorul în eroare.

34      În ceea ce privește evaluarea compatibilității reglementării italiene cu dispozițiile Directivei 2000/36, astfel cum acestea au fost amintite și plasate în context, trebuie constatat, în primul rând, că articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003 prevede că anumite produse din ciocolată, care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, pot include pe etichetă termenul «pur» alăturat termenului «ciocolată» adăugat sau integrat în denumirile de vânzare. Or, dacă adăugarea la termenul „ciocolată” a cuvintelor „cu lapte” sau „albă” sau „umplută” trebuie privită drept un număr echivalent de noi denumiri de vânzare, aceeași este situația și în ceea ce privește adăugarea cuvântului „pur”.

35      Cu toate acestea, trebuie să se constate că Directiva 2000/36 nu prevede nici denumirea de vânzare „ciocolată pură”, nici introducerea unei asemenea denumiri de către legiuitorul național.

36      În aceste condiții, întrucât permite o asemenea modificare a denumirilor de vânzare, articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003 se opune sistemului obligatoriu și exhaustiv al denumirilor de vânzare instituit de articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/36 și încadrat de articolul 4 din directiva menționată.

37      În al doilea rând, trebuie subliniat și faptul că, astfel cum susține Comisia, sistemul dublei denumiri introdus de legiuitorul italian nu respectă nici cerințele impuse de articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13, care prevede că consumatorul dispune de o informație corectă, imparțială, obiectivă și care nu este de natură să îl inducă în eroare.

38      Chiar dacă Republica Italiană, în mod întemeiat, a subliniat dreptul consumatorului la o informare corectă, nu este mai puțin adevărat că, pentru a atinge acest scop, o modificare a denumirilor de vânzare, precum cea din speță, nu este o metodă corespunzătoare.

39      Astfel, trebuie amintit că s‑a constatat de Curte că adăugarea de alte grăsimi vegetale decât untul de cacao la produse din cacao și din ciocolată ce respectă conținuturile minime impuse de Directiva 73/241, în prezent înlocuită de Directiva 2000/36, nu poate avea drept efect schimbarea substanțială a naturii acestor produse până la transformarea lor în produse diferite (a se vedea Hotărârea din 16 ianuarie 2003, Comisia/Spania, C‑12/00, Rec., p. I‑459, punctul 92, și Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, punctul 87).

40      Din această jurisprudență rezultă că utilizarea de grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, în limitele stabilite la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2000/36, nu poate să conducă în sine la o modificare suficientă a acestor produse care să permită justificarea unei diferențe a denumirilor de vânzare.

41      În schimb, inserarea în altă parte a etichetei a unei indicații imparțiale și obiective care informează consumatorii cu privire la lipsa, în produs, a altor grăsimi vegetale decât untul de cacao ar fi suficientă pentru a asigura o informare corectă a consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Comisia/Spania, punctul 93, și Comisia/Italia, punctul 88).

42      Rezultă că, deși, potrivit reglementării italiene, utilizarea adjectivului „pur” nu este obligatorie, autorizarea de a introduce denumiri de vânzare diferite de cele prevăzute de Directiva 2000/36 este de natură să sugereze existența unei distincții între caracteristicile esențiale ale produselor în cauză.

43      Astfel, în măsura în care permite menținerea a două categorii de denumiri de vânzare ce desemnează în esență același produs, articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2002 este de natură să inducă consumatorii în eroare și, prin urmare, să aducă atingere dreptului acestora din urmă la o informare corectă, imparțială și obiectivă.

44      Din cele de mai sus rezultă că acest articol 6 încalcă cerințele articolului 3 punctul 1 din Directiva 2000/36 și ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13. Prin urmare, primul motiv este întemeiat.

 Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea obligațiilor ce rezultă din articolul 3 punctul 5 din Directiva 2000/36

45      Pentru a răspunde la prezentul motiv invocat de Comisie, trebuie să se constate că, astfel cum s‑a amintit la punctele 29-36 din prezenta hotărâre, articolul 3 din Directiva 2000/36, astfel cum este încadrat de articolul 4 din aceasta, a realizat o armonizare totală a denumirilor de vânzare ale produselor din ciocolată. În cadrul acestui sistem obligatoriu și exhaustiv, adăugarea adjectivelor care denotă calitatea este condiționată de respectarea condițiilor specifice prevăzute la articolul 3 punctul 5 din directiva menționată.

46      Or, trebuie să se constate că, departe de respectarea condițiilor menționate, articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003 prevede, pentru anumite produse din ciocolată dintre care în special cele vizate la articolul 3 punctul 5 din Directiva 2000/36, posibilitatea de a adăuga sau de a insera termenul „pur” la termenul „ciocolată” în denumirile de vânzare, în cazul în care aceste produse nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao.

47      Rezultă că, întrucât permite completarea cu o asemenea mențiune, care se raportează la un criteriu de calitate, a denumirilor de vânzare ale produselor menționate la articolul 3 punctul 5 din Directiva 2000/36, articolul 6 din Decretul legislativ nr. 178/2003 nu este conform cu cerințele stabilite de această dispoziție.

48      Prin urmare, al doilea motiv trebuie admis.

49      Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se constate că, întrucât a prevăzut posibilitatea de a completa cu adjectivul „pur” denumirea de vânzare a produselor din ciocolată care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul, pe de o parte, al articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/36 și, pe de altă parte, al dispozițiilor coroborate ale articolului 3 punctul 1 din directiva menționată și ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

50      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Italiană a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)      Întrucât a prevăzut posibilitatea de a completa cu adjectivul „pur” denumirea de vânzare a produselor din ciocolată care nu conțin alte grăsimi vegetale decât untul de cacao, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul, pe de o parte, al articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2000 privind produsele din cacao și din ciocolată destinate consumului uman și, pe de altă parte, al dispozițiilor coroborate ale articolului 3 punctul 1 din directiva menționată și ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora.

2)      Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

---

* Limba de procedură: italiana.