I — Istoricul cauzei și hotărârea atacată

II — Procedura în fața Curții și concluziile părților

III — Analiză

A — Cu privire la al treilea motiv întemeiat pe o eroare de drept săvârșită în ceea ce privește interpretarea criteriului prin care se urmărește să se stabilească dacă recurenta „aparține […] sau este controlată” în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007

1. Argumentele părților

2. Apreciere

B — Cu privire la primul motiv întemeiat pe o eroare de drept săvârșită în interpretarea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 și cu privire la al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

1. Argumentele părților

2. Apreciere

a) Cu privire la primul aspect al primului motiv

b) Cu privire la al doilea aspect al primului motiv și la al doilea motiv

C — Cu privire la al patrulea motiv întemeiat pe săvârșirea unei erori de apreciere în ceea ce privește obligația de motivare a deciziei în litigiu

1. Argumentele părților

2. Apreciere

IV — Cu privire la cheltuielile de judecată

V — Concluzie

1. 

Prezentul recurs, introdus de Melli Bank plc (denumită în continuare „Melli Bank” sau „recurenta”), vizează anularea Hotărârii Melli Bank/Consiliul ( 2 ) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), adoptată de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene în cauzele conexate T-246/08 și T-332/08. Prin intermediul acestei hotărâri, Tribunalul a respins, în cauza T-246/08, acțiunea în anulare introdusă de recurentă împotriva punctului 4 din tabelul B din anexa la Decizia 2008/475/CE a Consiliului din 23 iunie 2008 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului ( 3 ) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), decizie prin care Consiliul Uniunii Europene (denumit în continuare „Consiliul”) a înscris recurenta pe lista entităților ale căror active trebuie înghețate și, în cauza T-332/08, în plus față de cererea în anulare a punctului 4 din tabelul B menționat mai sus, cererea de declarare a inaplicabilității în privința acesteia a articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului ( 4 ).

2.

Din cuprinsul punctului 1 și al următoarelor din hotărârea atacată rezultă că recurenta este o societate pe acțiuni care este înmatriculată și are sediul social în Regatul Unit. Aceasta a început să își exercite activitățile în 2002, în urma transformării sucursalei britanice a Bank Melli Iran (denumită în continuare „Bank Melli”). Aceasta din urmă, care deține în întregime recurenta, este o bancă iraniană care aparține statului iranian. În ceea ce privește Melli Bank, aceasta este autorizată și reglementată de Financial Services Authority (Autoritatea Serviciilor Financiare din Regatul Unit, denumită în continuare „FSA”).

3.

Cauza introdusă la Tribunal are legătură cu aplicarea măsurilor restrictive instituite pentru a face presiuni asupra Republicii Islamice Iran cu scopul ca aceasta să pună capăt activităților nucleare care prezintă un risc de proliferare și cu dezvoltarea vectorilor de transport de arme nucleare (denumită în continuare „proliferarea nucleară”). Sistemul menționat își are originea în Rezoluția 1737 (2006) ( 5 ) din 23 decembrie 2006 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare„Consiliul de Securitate”), a cărei anexă enumera persoane și entități care, potrivit Consiliului de Securitate, erau implicate în proliferarea nucleară din Iran și ale căror fonduri și resurse economice (denumite în continuare „fondurile”) trebuie înghețate. Lista a fost actualizată prin Rezoluția 1747 (2007) din 24 martie 2007 a Consiliului de Securitate ( 6 ). Trebuie observat că nici Bank Melli, nici Melli Bank nu erau înscrise pe lista respectivă, chiar și după actualizarea acesteia.

4.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, Rezoluția 1737 (2006) a fost pusă în aplicare prin Poziția comună 2007/140/PESC a Consiliului din 27 februarie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului ( 7 ). Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din poziția comună menționată prevedea înghețarea fondurilor care, în mod direct sau indirect, aparțineau, erau deținute sau controlate de entitățile și persoanele desemnate prin rezoluție. Articolul 5 alineatul (1) litera (b) din același act extindea această măsură la persoanele și entitățile identificate de Consiliu că participă, sunt asociate în mod direct sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară.

5.

În măsura în care competențele Comunității Europene erau de asemenea vizate, Poziția comună 2007/140 a fost urmată de adoptarea, în temeiul articolelor 60 CE și 301 CE, a Regulamentului nr. 423/2007. Articolul 7 alineatul (1) din regulamentul menționat, care are un conținut comparabil cu cel al poziției comune, prevede înghețarea fondurilor care aparțin persoanelor, entităților și organismelor desemnate prin Rezoluția 1737 (2006), precum și a tuturor fondurilor care aparțin, sunt în proprietatea, sunt deținute sau sunt controlate de aceste persoane, entități sau organisme. Articolul 7 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 423/2007 extinde această posibilitate de înghețare a fondurilor la persoanele, entitățile sau organismele desemnate de Consiliu și identificate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Poziția comună 2007/140, că participă, sunt asociate în mod direct sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară. Persoanele, entitățile și organismele desemnate de Consiliu în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 sunt enumerate în anexa V la regulamentul menționat.

6.

În temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din regulamentul menționat, anexa V cuprinde de asemenea „persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele […] identificate că […] reprezintă o persoană juridică, o entitate sau un organism care aparține unei persoane, entități sau unui organism menționat la litera (a) sau (b) sau este controlat de acestea, inclusiv prin folosirea unor mijloace ilicite” și ale căror fonduri sunt, în consecință, înghețate.

7.

În plus, articolul 15 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că „Consiliul, hotărând cu majoritate calificată și în deplină conformitate cu hotărârile [adoptate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din] Poziția comună 2007/140 […], stabilește, revizuiește și modifică [anexa V]”. Tot potrivit acestei dispoziții, Consiliul trebuie să revizuiască lista menționată la intervale regulate și cel puțin o dată la 12 luni.

8.

Articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 prevede că „Consiliul prezintă motivele individuale și specifice ale deciziilor adoptate în conformitate cu alineatul (2) și le aduce la cunoștința persoanelor, entităților și organismelor în cauză”.

9.

După un anumit interval de timp de la adoptarea Regulamentului nr. 423/2007, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1803 (2008) din 3 martie 2008 ( 8 ) prin care solicită „tuturor statelor să dea dovadă de vigilență în ceea ce privește activitățile instituțiilor financiare situate pe teritoriile lor, desfășurate de bănci cu sediul în Iran, în special cu [Bank Melli], precum și cu sucursalele și cu filialele din străinătate ale acestora, pentru a evita ca astfel de activități să contribuie la activități care creează risc de proliferare” ( 9 ).

10.

La 23 iunie 2008, Consiliul a adoptat Poziția comună 2008/479/PESC ( 10 ), care a modificat Poziția comună 2007/140. În temeiul anexei la noua poziție comună, Bank Melli, precum și sucursalele și filialele sale au fost incluse printre entitățile vizate de înghețarea fondurilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Poziția comună 2007/140. Înghețarea a fost menținută în privința Bank Melli și a recurentei prin Poziția comună 2008/652/PESC ( 11 ), care a modificat din nou Poziția comună 2007/140.

11.

În aceeași zi, Consiliul a adoptat decizia în litigiu. Conform punctului 4 din tabelul B din anexa la decizia menționată, Consiliul a înscris Bank Melli și filialele acesteia, inclusiv Melli Bank, pe lista cuprinsă în anexa V la regulamentul menționat ( 12 ). Această înscriere a avut drept consecință înghețarea fondurilor recurentei.

12.

Astfel, la punctul 4 din tabelul B din anexa la decizia în litigiu se menționează numele recurentei, adresa sa poștală din Londra și data înscrierii acesteia (respectiv 26 iunie 2008). Consiliul a redactat alineatul unic următor care conține motivele care l-au determinat să înscrie Bank Melli, precum și filialele și sucursalele acesteia pe listă: Bank Melli „[f]urnizează sau încearcă să furnizeze sprijin financiar companiilor implicate în programul iranian de rachete balistice și în cel nuclear sau achiziționează bunuri pentru aceste programe […]. Bank Melli are rolul de a facilita activitățile sensibile ale Iranului. Banca a facilitat numeroase achiziții de materiale sensibile pentru programul iranian de rachete balistice și cel nuclear. A furnizat o gamă de servicii financiare în numele entităților asociate cu industria nucleară și cea a rachetelor balistice din Iran, inclusiv deschiderea de acreditive și menținerea conturilor. Multe dintre companiile menționate anterior figurează în Rezoluțiile 1737 și 1747 ale [Consiliului de Securitate]”.

13.

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 25 iunie 2008 și la 15 august 2008, au fost introduse acțiunile în cauzele T-246/08 și T-332/08. În cauza T-246/08, recurenta a solicitat Tribunalului anularea punctului 4 din tabelul B din anexa la decizia în litigiu și obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată. În cauza T-332/08, recurenta i-a solicitat Tribunalului anularea punctului 4 din tabelul B din anexa la decizia în litigiu și, dacă Tribunalul aprecia că aplicarea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 este obligatorie, declararea inaplicabilității acestuia în temeiul articolului 241 CE. Recurenta a solicitat de asemenea obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată. Prin Ordonanța din 15 decembrie 2008, cele două cauze au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.

14.

În cauza T-246/08, reclamanta a invocat două motive, unul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității și celălalt întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării. În cauza T-332/08, aceasta a susținut că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 nu poate fi considerat că se aplică în mod obligatoriu, însă, dacă aceasta ar fi situația, ar fi în acest caz contrar principiului proporționalității și, prin urmare, inaplicabil în temeiul articolului 241 CE; pe de altă parte, recurenta a invocat încălcarea de către Consiliu a obligației sale de motivare.

15.

În hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate motivele invocate în cele două cauze și a obligat recurenta să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu, inclusiv cele aferente procedurilor măsurilor provizorii ( 13 ).

16.

La 25 septembrie 2009, Melli Bank a declarat recurs împotriva hotărârii atacate.

17.

Prin concluziile formulate, recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate, admiterea acțiunilor formulate în cauzele T-246/08 și T-332/08, anularea punctului 4 din tabelul B din anexa la decizia în litigiu, declararea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 ca fiind inaplicabil, în cazul în care Curtea constată că are efect obligatoriu, și obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs, cât și procedurii la Tribunal.

18.

În memoriul în răspuns, Consiliul, pârât în primă instanță, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Comisia Europeană, intervenienți în primă instanță în susținerea Consiliului, solicită Curții respingerea recursului și obligarea Melli Bank la plata cheltuielilor de judecată.

19.

Depunerea unui memoriu în replică a fost permisă în cadrul prezentei proceduri în fața Curții. Toate celelalte părți, cu excepția Regatului Unit, au depus un memoriu în duplică.

20.

Cu excepția Regatului Unit, toate părțile au fost ascultate în cadrul ședinței care a avut loc în fața Curții la 29 martie 2011.

21.

În cadrul prezentului recurs, recurenta invocă patru motive. Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită în interpretarea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității. Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită cu privire la formularea și la aplicarea criteriului prin care se urmărește să se stabilească dacă recurenta aparține sau este controlată într-adevăr de societatea-mamă în sensul articolului menționat. Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită în ceea ce privește aprecierea, de către Tribunal, a obligației care revine Consiliului de a motiva decizia privind înscrierea recurentei pe lista entităților ale căror fonduri trebuie înghețate. Pentru o înțelegere mai bună a structurii generale a recursului, vom începe prin a examina al treilea motiv.

22.

Prin intermediul acestui motiv, recurenta contestă interpretarea, efectuată de Tribunal la punctul 119 și următoarele din hotărârea atacată, a criteriului menționat la articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 și în temeiul căruia Consiliul a hotărât înghețarea fondurilor. Recurenta susține, în esență, că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că problema exactă era dacă recurenta poate fi determinată cu o probabilitate care nu este neglijabilă să eludeze efectul măsurilor adoptate împotriva societății-mamă, însă Tribunalul nu a aplicat în mod corect acest criteriu, acordând în special o importanță excesivă capacității Bank Melli de a numi directorii recurentei, întrucât acest lucru nu constituie un factor decisiv pentru a stabili dacă recurenta aparține sau este controlată de Bank Melli. În acest sens, recurenta reiterează anumite argumente de fapt, deja invocate în primă instanță, care au drept obiectiv, printre altele, contestarea respingerii de către Tribunal a eficacității măsurilor alternative, în majoritate ex post, sugerate de recurentă. Prin faptul că nu a aplicat corect criteriul menționat mai sus, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept care are drept efect împiedicarea oricărei analize de la caz la caz, în mod contrar a ceea ce preconiza totuși Tribunalul la punctul 69 din aceeași hotărâre. În plus, recurenta consideră necorespunzătoare invocarea de către Tribunal a jurisprudenței consacrate condițiilor în care unei societăți-mamă i se impută comportamentul anticoncurențial al filialei sale, întrucât, spre deosebire de situația acestora din urmă, aplicarea împotriva recurentei a unei prezumții potrivit căreia, prin deținerea acesteia în proporție de 100 %, societatea-mamă exercită asupra recurentei o influență determinantă ar fi contrară dreptului său la apărare. Acest lucru ar încălca dreptul amintit, întrucât Melli Bank nu a avut posibilitatea de a prezenta observații Consiliului și nici de a răspunde la afirmațiile formulate împotriva sa. A considera că filiala riscă să eludeze măsurile restrictive adoptate împotriva societății-mamă ar fi, pe de altă parte, contrar principiului prezumției de nevinovăție, astfel cum este consacrat la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „CEDO”) și la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În orice caz, recurenta concluzionează că Consiliul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a aplicat în mod corect criteriul potrivit atunci când a decis înghețarea fondurilor sale în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007.

23.

Consiliul și celelalte părți la procedură solicită respingerea prezentului motiv. Comisia susține că recurenta solicită o nouă apreciere a situației de fapt a litigiului fără să fi dovedit totuși o inexactitate materială sau o denaturare a situației de fapt care ar reieși din analiza Tribunalului. Republica Franceză și Comisia consideră că, atunci când a formulat prezentul motiv, recurenta nu a demonstrat existența unei erori de drept imputabile Tribunalului. Deși Republica Franceză, Regatul Unit și Comisia împărtășesc, în esență, abordarea Tribunalului și consideră că acesta a aplicat în mod proporționat jurisprudența pertinentă în materia dreptului concurenței, aceștia sugerează totuși că, având în vedere că criteriul prezintă caracteristicile unei alternative – „care aparține […] sau este controlat]” – și având în vedere că apare clar că entitatea în discuție este deținută de o entitate înscrisă deja, în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Regulamentul nr. 423/2007, nu este necesar ca Consiliul să efectueze o examinare suplimentară și să dovedească că aceasta este de asemenea controlată și nici să dovedească că filiala riscă să eludeze măsurile privind societatea-mamă. Totuși, părțile respective nu au dedus din acest argument consecințe juridice speciale pentru prezentul recurs. La rândul său, Consiliul amintește că, potrivit jurisprudenței instanțelor comunitare, măsurile restrictive nu au caracter penal și că argumentul întemeiat pe încălcarea prezumției de nevinovăție a recurentei este, prin urmare, inoperant.

24.

În prezenta cauză, Curții i se solicită să precizeze criteriul susceptibil să motiveze înscrierea unei entități în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 ( 14 ). Subliniem imediat că, astfel cum a considerat Tribunalul ( 15 ), rezultă în mod clar din modul de redactare a acestei litere că înscrierea entităților respective nu este motivată de participarea sau de sprijinul acestora la politica de proliferare nucleară desfășurată de Republica Islamică Iran, ci numai de faptul că aceste entități „aparțin […] sau sunt controlate” de entități care au fost, ele însele și singure, identificate că participă, sunt asociate în mod direct sau furnizează sprijin pentru politica menționată. În plus, criteriul este formulat în mod clar alternativ. În cadrul prezentei cauze, trebuie interpretat criteriul deținerii în sensul literei menționate.

25.

Din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul a considerat necesar să efectueze o interpretare amplă a criteriului deținerii. După amintirea jurisprudenței constante a Curții potrivit căreia o dispoziție de drept al Uniunii trebuie interpretată nu numai în lumina modului său de redactare, ci și a contextului în care apare aceasta și a obiectivelor urmărite ( 16 ), Tribunalul a considerat că, în ceea ce privește faptul de a fi deținut de o entitate ale cărei fonduri sunt înghețate în temeiul articolului 7 alineatul (2) literele (a) și (b) din regulament, era posibil ca simpla deținere formală să nu fie suficientă. O asemenea abordare pare rezonabilă, ținând seama de faptul că situațiile de deținere nu se rezumă toate, precum în speță, la o participare în proporție de 100 % a societății-mamă la capitalul filialei sale. Astfel, într-o asemenea situație, există o prezumție potrivit căreia deținerea integrală se coroborează cu capacitatea societății-mamă de a influența politica decizională a filialei sale, în condițiile în care, în cazuri de participare la capital având un nivel inferior, această capacitate ar putea părea mai puțin evidentă.

26.

Astfel, Tribunalul a afirmat că „trebuie cercetat dacă, prin faptul că aparține [Bank Melli], reclamanta poate fi determinată, cu o probabilitate care nu este neglijabilă, să eludeze efectele măsurilor adoptate împotriva entității sale mamă” ( 17 ). În locul unei interpretări strict literale a dispoziției în discuție, potrivit căreia simpla constatare a deținerii ar putea fi suficientă să motiveze înscrierea unei entități, Tribunalul a preferat o interpretare teleologică, ținând seama de obiectivul urmărit de regulament. În acest context precis, Tribunalul, subliniind totodată specificitatea domeniului în care a fost aplicată măsura restrictivă care o afectează pe recurentă, s-a inspirat din jurisprudența Curții referitoare la imputabilitatea comportamentului anticoncurențial al unei filiale societății sale mamă. Astfel cum am avut ocazia să amintim recent într-un alt context ( 18 ), din această jurisprudență rezultă că, în cazul particular în care o societate-mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de drept al concurenței al Uniunii, pe de o parte, această societate-mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale ( 19 ) și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea-mamă respectivă exercită în mod efectiv o asemenea influență ( 20 ).

27.

Atitudinea Tribunalului pare deosebit de prudentă din două motive. În primul rând, prin interpretarea furnizată, Tribunalul permite să se depășească o aplicare automată a criteriului deținerii și încearcă să analizeze impactul acesteia asupra funcționării și a procesului decizional al filialei. În al doilea rând, Tribunalul nu a făcut o transpunere a jurisprudenței Curții referitoare la dreptul concurenței, ci, dimpotrivă, conștient de diferențele fundamentale existente între cele două domenii, el doar s-a inspirat din jurisprudența amintită. Potrivit unei constatări a Tribunalului și care nu a fost contestată nici în fața acestuia, nici cu ocazia recursului, recurenta aparține 100 % Bank Melli – cu privire la care este cert că a fost înscrisă pe lista entităților ale căror active trebuie înghețate în temeiul articolului 7 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 423/2007 – iar aceasta din urmă poate, din acest motiv, să numească conducerea filialei ( 21 ). În aceste condiții, este corect să se considere că recurenta prezintă un risc care nu este neglijabil, indus în mod firesc de faptul că aceasta aparține în întregime și este confirmat de argumentul întemeiat pe deținerea puterii de numire a conducerii, de a eluda măsurile adoptate împotriva societății-mamă.

28.

Pentru a asigura continuitatea voinței sale de a depăși o abordare strict formală a criteriului deținerii, Tribunalul și-a continuat analiza încercând să determine dacă rezultau din dosar și, în sens larg, din raporturile existente între recurentă și societatea-mamă împrejurări excepționale susceptibile să compenseze influența pe care o exercită Bank Melli asupra filialei sale prin numirea conducerii acesteia. În această privință, fiecare dintre argumentele recurentei a fost examinat în fața Tribunalului, însă niciunul nu a părut să prezinte nivelul de garanție suficient. Chiar presupunând că, în recurs, Curtea este competentă să se pronunțe din nou asupra acestor argumente care par să țină mai mult de o apreciere a situației de fapt decât de o încadrare juridică a faptelor, în asemenea caz, aceasta ar trebui să confirme poziția Tribunalului, în măsura în care din cuprinsul punctelor 125-128 din hotărârea atacată rezultă că recurenta fie a invocat elemente existente, însă insuficiente pentru a înlătura orice risc de eludare, fie a propus măsuri al căror caracter pur prospectiv – pentru a nu spune ipotetic – împiedică Curtea să efectueze o judecată clară în ceea ce privește fezabilitatea și eficacitatea acestora.

29.

În lumina celor prezentate, ni se pare, așadar, greu de înțeles argumentul recurentei potrivit căruia raționamentul Tribunalului ar fi în favoarea unei aplicări automate a criteriului deținerii în detrimentul unei analize de la caz la caz, întrucât, deși este adevărat că faptul că recurenta aparține 100 % societății-mamă este de natură să sugereze că societatea-mamă exercită în mod necesar asupra acesteia o influență care se poate dovedi decisivă, Tribunalul a căutat tocmai elementele care îi permiteau să concluzioneze în acest sens – în speță, numirea conducerii recurentei de către entitatea mamă și existența concomitentă a unui risc real de eludare a măsurilor adoptate împotriva Bank Melli – analizând în același timp celelalte împrejurări care ar fi fost susceptibile să nuanțeze această constatare și, potrivit propriilor afirmații ale Tribunalului, să compenseze influența decisivă a societății-mamă. Soluția care decurge de aici pare astfel adaptată atât la contextul particular în care au fost aplicate măsurile restrictive în speță, cât și la situația specială a recurentei în ceea ce privește natura, întinderea și intensitatea raporturilor sale cu societatea-mamă.

30.

Criteriul aplicat de Tribunal în hotărârea atacată nu intră în contradicție cu formularea alternativă cuprinsă la articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007, întrucât, astfel, ceea ce trebuie stabilit prin criteriul deținerii este riscul unei influențe exercitate de societatea-mamă asupra filialei sale. Prin urmare, această noțiune de influență ni se pare în mod considerabil diferită de cea de control.

31.

Specificitatea situației recurentei, ale cărei active sunt înghețate nu pentru că participă sau sprijină proliferarea nucleară în Iran, ci numai pentru că este o filială care aparține unei asemenea entități, impune din partea Consiliului, în primul rând, și apoi din partea instanței comunitare să efectueze o analiză circumstanțiată a situației acesteia, precum și a situației tuturor entităților înscrise în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007. Totuși, se poate considera că decizia Consiliului de a îngheța fondurile recurentei s-a întemeiat pe un tip de prezumție potrivit căreia o filială care aparține 100 % unei entități care participă sau sprijină proliferarea nucleară și care, în plus, își desfășoară activitatea în domeniul bancar și financiar prezintă riscuri reale de a fi supusă unor presiuni din partea societății-mamă care să o determine să eludeze măsurile restrictive adoptate în privința sa. Amintim că o asemenea prezumție nu se poate aplica decât în cazuri de deținere în întregime și este, astfel cum a amintit Tribunalul, relativă. Însă, în orice caz, recurenta susține că, dacă aceasta este situația, dreptul său la apărare a fost încălcat, întrucât nu a avut niciodată posibilitatea să conteste această prezumție, în special înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

32.

În această privință, subliniem că, potrivit jurisprudenței constante, cu ocazia adoptării unei prime decizii de înghețare a fondurilor, Consiliul își îndeplinește obligația de motivare dacă aduce la cunoștința persoanelor interesate motivele care l-au determinat să adopte decizia amintită împotriva lor, concomitent cu adoptarea măsurii sau cât mai curând posibil ( 22 ). În general, Curtea a admis că dreptul la apărare, astfel cum trebuie garantat în etapa procedurii prealabile, nu este absolut și că, în prezența unor măsuri restrictive, o comunicare a motivelor prealabilă includerii unei entități pe o listă „ar fi de natură să compromită eficacitatea măsurilor de înghețare a fondurilor” și că „astfel de măsuri trebuie, prin însăși natura lor, să beneficieze de un efect de surpriză” ( 23 ). Dacă, prin invocarea foarte generică a unei încălcări a dreptului său la apărare, recurenta urmărește să conteste lipsa unei audieri prealabile, se impune să se constate că o asemenea audiere nu este necesară din partea Consiliului în prezenta speță pentru motive care privesc specificitatea măsurilor restrictive, precum și menținerea eficacității acestora. În rest, este suficient să se examineze avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a doua zi după adoptarea deciziei în litigiu pentru a constata că recurenta putea solicita o reexaminare Consiliului ( 24 ). În plus, recurenta a formulat în fața Tribunalului o serie de argumente prin care urmărea contestarea afirmației potrivit căreia, ca urmare a raporturilor care o leagă de Bank Melli, ea putea eluda măsurile restrictive adoptate împotriva acesteia din urmă, argumente pe care Tribunalul le-a examinat pe rând, considerându-se astfel suficient de lămurit în acest sens. Ca urmare a tuturor acestor considerații, motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al recurentei nu poate fi admis.

33.

În sfârșit, recurenta susține că raționamentul Tribunalului aduce atingere prezumției sale de nevinovăție, întrucât are la bază principiul că recurenta va adopta în mod necesar o atitudine contrară indicațiilor conținute în Regulamentul nr. 423/2007. Cu privire la acest aspect, ne vom limita să amintim două elemente. Pe de o parte, Tribunalul s-a exprimat întotdeauna cu o prudență extremă, afirmând, printre altele, că „reclamanta poate fi determinată, cu o probabilitate care nu este neglijabilă, să eludeze efectele măsurilor adoptate împotriva entității sale mamă” ( 25 ) și referindu-se la „un risc care nu este neglijabil ca [Bank Melli] să fie în măsură să determine reclamanta să efectueze tranzacții interzise” ( 26 ). Prin urmare, răspunderea pentru eludare ar reveni mai mult societății-mamă decât recurentei, care este considerată mai degrabă ca neavând mijloacele de a rezista presiunii exercitate asupra ei. Pe de altă parte, Curtea nu a considerat niciodată că măsurile restrictive precum cele în discuție în prezenta cauză constituiau sancțiuni penale, ci numai măsuri conservatorii ( 27 ) în privința cărora nu poate opera prezumția de nevinovăție, recurenta nefiind acuzată în mod oficial ( 28 ).

34.

Din ansamblul considerațiilor precedente, rezultă că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

35.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 obligă Consiliul să înghețe fondurile tuturor entităților care aparțin sau care sunt controlate de entități identificate că participă sau că furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară a Iranului. Aceasta susține, în esență, că Tribunalul s-a contrazis în sensul că a recunoscut caracterul obligatoriu al dispoziției menționate ( 29 ), afirmând totodată existența unei puteri de apreciere din partea Consiliului a circumstanțelor din speță pentru a determina care entități au calitatea de entități „care aparțin […] sau sunt controlate” în sensul articolului menționat ( 30 ). Astfel, regulamentul are în vedere o abordare personalizată a înscrierii care nu impune în mod automat și obligatoriu înghețarea fondurilor tuturor entităților care aparțin sau care sunt controlate, astfel cum dovedește articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007, potrivit căruia Consiliul trebuie să îi prezinte entității vizate în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) motivele înscrierii acesteia pe lista entităților ale căror fonduri trebuie înghețate. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că articolul menționat produce efecte obligatorii pentru Consiliu, în condițiile în care acesta din urmă are o putere de apreciere pentru a stabili dacă o filială, chiar deținută în întregime, îndeplinește criteriile prevăzute de această dispoziție. Practica neuniformă a Consiliului, care l-a determinat în special să înscrie numai două dintre cele douăzeci de filiale ale Bank Melli, ilustrează perfect faptul că Consiliul nu a înscris în mod automat toate entitățile care aparțin acesteia din urmă. Prin urmare, Consiliul dispune într-adevăr de o marjă de apreciere pentru a decide să înscrie entitățile, iar aplicarea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 nu este, așadar, obligatorie, spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul. Recurenta își încheie argumentația în această privință, afirmând că Consiliul a săvârșit o eroare de drept prin înscrierea recurentei pe listă, în măsura în care a considerat în mod greșit că este obligat să procedeze astfel în temeiul unei dispoziții imperative.

36.

În al doilea rând, recurenta susține că, întrucât articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 este contrar principiului proporționalității, acesta nu poate fi interpretat ca o dispoziție obligatorie (al doilea aspect al primului motiv) și, în subsidiar, dacă Curtea ar confirma caracterul său obligatoriu, acesta ar fi contrar principiului proporționalității (al doilea motiv), spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul. În orice caz, în prezentul context, se ridică problema conformității articolului menționat cu principiul proporționalității, recurenta făcând trimitere, în cadrul celui de al doilea motiv, la argumentele dezvoltate în cadrul primului motiv pe aceeași temă. Pe de o parte și spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul, caracterul proporțional al articolului menționat trebuie apreciat prin prisma rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate, printre care Rezoluția 1803 (2008) ( 31 ). Prin intermediul acestei rezoluții, Consiliul de Securitate nu a considerat că trebuiau înghețate fondurile recurentei, ci s-a limitat să impună o supraveghere în ceea ce privește activitățile financiare desfășurate de societatea-mamă, ceea ce ar viza să demonstreze că pot fi adoptate măsuri mai puțin constrângătoare decât cele decise de Consiliu, fără a amenința totuși realizarea obiectivului urmărit. Pe de altă parte, însuși Regulamentul nr. 423/2007 conține dispoziții care prevăd alte măsuri decât înghețarea fondurilor ( 32 ), măsuri alternative care, deși ex post, i s-ar fi putut aplica perfect, întrucât Consiliul nu a dovedit că aceste măsuri ar fi, în privința recurentei, mai puțin eficace decât o măsură de înghețare a fondurilor. Recurenta arată că ea însăși a sugerat, în cadrul acțiunii la Tribunal, măsuri alternative pe care Tribunalul nu a considerat oportun să le accepte, apreciind că aceasta nu dovedise caracterul eficace al măsurilor respective în raport cu obiectivul legitim urmărit, deși revenea Consiliului obligația de a dovedi lipsa eficacității lor ( 33 ). Tribunalul nu a acordat suficientă importanță nici practicii Consiliului, potrivit căreia înghețarea fondurilor entităților care aparțin unor entități care participă sau care furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară nu este automată, recurenta amintind că nu toate filialele Bank Melli fac obiectul unei astfel de măsuri restrictive.

37.

Consiliul, Republica Franceză, Regatul Unit și Comisia consideră că interpretarea dată de Tribunal articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 este corectă. Atât din modul de redactare a dispoziției menționate, cât și din structura generală a articolului 7 alineatul (2) rezultă că fondurile entităților identificate că „aparțin […] sau sunt controlate” trebuie înghețate. Prin urmare, puterea de apreciere a Consiliului se exercită cu ocazia controlării îndeplinirii criteriilor de aplicare a literei (d). De altfel, Tribunalul a menționat, cu titlu indicativ, anumite criterii relevante care pot fi luate în considerare de Consiliu în acest cadru. Practica neuniformă a acestuia din urmă nu este susceptibilă să repună în discuție o astfel de interpretare, întrucât Consiliul poate să nu fie în măsură să identifice toate entitățile care aparțin sau care sunt controlate de o entitate considerată că participă sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară. În orice caz, Comisia subliniază că o atitudine a Consiliului eventual contrară Regulamentului nr. 423/2007 nu este de natură să stea la baza unei oarecare încrederi legitime a recurentei. Republica Franceză adaugă că, întrucât înghețarea se aplică în mod automat în cazul entităților care aparțin sau care sunt controlate, nu este necesară desemnarea nominală a acestora în anexă. Pe de altă parte, părțile la procedură amintite susțin că Tribunalul a aplicat în mod corect principiul proporționalității și a considerat în mod corect, pe de o parte, că Rezoluția 1803 (2008) nu este un criteriu prin prisma căruia trebuie apreciat caracterul proporțional al deciziei în litigiu și, pe de altă parte, că înghețarea fondurilor unor entități care aparțin unor entități identificate că participă sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară este proporțională cu scopul legitim urmărit. Aceștia solicită în mod unanim respingerea primului și a celui de al doilea motiv, Consiliul apreciind chiar că recurenta solicită, în mod inoportun în cadrul unui recurs, o apreciere nouă a situației de fapt.

38.

Cu titlu introductiv, amintim că articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 prevede că „[a]nexa V menționează persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele care nu sunt cuprinse în anexa IV și care […] au fost identificate că […] reprezintă o persoană juridică, o entitate sau un organism care aparține unei persoane, entități sau unui organism [care participă, [este] asociat[ă] în mod direct sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară] […] sau este controlat de acestea, inclusiv prin folosirea unor mijloace ilicite”.

39.

Observăm că interpretarea dată de Tribunal dispoziției în cauză a fost ghidată de jurisprudența Curții, potrivit căreia trebuie să se țină seama nu numai de modul de redactare a acesteia, ci și de contextul în care ea apare, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 34 ).

40.

Rezultă chiar din modul de redactare a articolului menționat că trebuie să se distingă două elemente. Înghețarea fondurilor este cu siguranță obligatorie, astfel cum prevede ab initio articolul 7 alineatul (2) prin folosirea expresiei „sunt înghețate”, dar numai după ce Consiliul a identificat entități considerate că „aparțin […] sau sunt controlate”, această identificare oferind astfel posibilitatea unei aprecieri, de către Consiliu, a situației individuale a fiecăreia dintre entitățile care pot fi vizate în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d). Prin urmare, nu putem decât să împărtășim afirmația Tribunalului potrivit căreia litera respectivă „impune Consiliului să înghețe fondurile unei entități «care aparține [sau care este controlată]» de o entitate care a fost identificată că participă la proliferarea nucleară în sensul articolului 7 alineatul [2] litera (a) sau (b) din același regulament, Consiliul urmând să aprecieze de la caz la caz calitatea de entitate «care aparține [sau care este controlată]» de entitățile respective” ( 35 ).

41.

Argumentele recurentei prin care urmărește să conteste interpretarea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 sunt puțin confuze și par să se întemeieze, în esență, pe o interpretare incompletă sau eronată a hotărârii atacate. Aceasta consideră, printre altele, că, prin afirmația cuprinsă la punctul 63, potrivit căreia „extinderea măsurii înghețării fondurilor la entitățile deținute sau controlate este obligatorie”, Tribunalul a consacrat caracterul obligatoriu al dispoziției menționate. Or, astfel cum am demonstrat, punctul 63 este doar o etapă în raționamentul Tribunalului, care stabilește interpretarea definitivă a articolului indicat la punctul 67, menționat mai sus, care consacră o apreciere de la caz la caz din partea Consiliului.

42.

Potrivit recurentei, întrucât Tribunalul a menționat de asemenea criteriile relevante care puteau fi luate în considerare de Consiliu cu ocazia aprecierii problemei dacă o entitate „aparține […] sau este controlată” ( 36 ), acest lucru înseamnă că nu a considerat suficient pentru a fi inclus în mod automat în anexa V faptul că o filială trebuie să fie deținută sau controlată de o entitate considerată că furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară. Or, pe de o parte, fragmentul relevant din hotărârea atacată face trimitere la criteriile care pot fi luate în considerare pentru a aprecia calitatea de entitate „care aparține […] sau este controlată”, care este o noțiune mult mai largă decât simpla noțiune de filială; și, pe de altă parte, menționarea acestor criterii de apreciere nu intră, în orice caz, în contradicție cu principiul inițial, cel al înghețării obligatorii a fondurilor, însă numai în raport cu entitățile care au fost identificate că „aparțin […] sau sunt controlate”, cu alte cuvinte, care îndeplinesc criteriile de aplicare a articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007. Aceste criterii, formulate cu titlu indicativ de Tribunal și la care am fi tentați să adăugăm sectorul de activitate al entității în discuție ( 37 ), pot ghida Consiliul atunci când consideră entitatea menționată drept entitate „care aparține […] sau este controlată” în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 și sunt pe deplin compatibile cu ideea unei aprecieri de la caz la caz a unor situații individuale.

43.

Extinderea măsurii de înghețare a fondurilor la entitățile vizate de articolul menționat este, prin urmare, obligatorie doar în măsura în care Consiliul apreciază că este vorba despre o entitate „care aparține […] sau este controlată” în sensul acestei dispoziții. Pe de altă parte, o asemenea interpretare este în consecvență cu puterea de apreciere recunoscută în mod tradițional Consiliului în materie. În opinia noastră, confuzia recurentei se naște din faptul că aceasta face doar o interpretare literală a articolului menționat. Ea se întemeiază pe practica neuniformă a Consiliului pentru a demonstra că nu toate entitățile deținute de Bank Melli au fost înscrise și că acest lucru înseamnă, așadar, că Consiliul nu este obligat să înghețe fondurile tuturor entităților care îndeplinesc condițiile articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007.

44.

O astfel de argumentație nu poate fi primită.

45.

Pe de o parte, Consiliul trebuie, conform acestui articol, să înghețe fondurile entităților „care aparțin […] sau sunt controlate”, cu condiția ca acesta să le fi identificat ca atare. Obligația Consiliului de a extinde măsurile de înghețare la aceste entități „care aparțin […] sau sunt controlate” este intrinsec legată de capacitatea instituției de a le identifica. De altfel, Consiliul a amintit în cadrul ședinței că, încă din 2010, măsuri restrictive au fost extinse la aproximativ 15 entități noi „care aparțin […] sau sunt controlate” de Bank Melli ( 38 ).

46.

Pe de altă parte, astfel cum am demonstrat mai sus, criteriul deținerii sau al controlului nu poate fi interpretat ca un strict criteriu formal. Referința, în textul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007, la ideea unei identificări pare cu atât mai pertinentă, întrucât, în speță, este vorba de ceea ce este prezentat în mod tradițional ca un sistem de „sancțiuni inteligente” care trebuie să vizeze, în principiu, doar persoanele și entitățile pentru care se justifică în mod strict. Cu alte cuvinte, trebuie să fie înghețate în mod obligatoriu doar fondurile entităților identificate de Consiliu că „aparțin […] sau sunt controlate” în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din regulamentul menționat. În direcția pe care am propus-o în cadrul analizei celui de al treilea motiv, faptul ca o entitate să „aparțină […] sau să fie controlată” trebuie interpretat în lumina obiectivului urmărit de Regulamentul nr. 423/2007. Deținerea și controlul la care face referire articolul menționat trebuie, așadar, să fie considerate în mod autonom în raport cu sensul obișnuit sau curent al acestor două noțiuni. Entitățile pot fi considerate „c[ă] aparțin [sau c[ă] sunt controlate]” în sensul Regulamentului nr. 423/2007 atunci când sunt destinate în mod normal să furnizeze sprijin pentru proliferarea nucleară desfășurată de statul iranian ca urmare a deținerii totale a acestora (100 %) de o societate-mamă, însă nu vor putea fi considerate astfel dacă participarea societății-mamă la capital, deși rămâne majoritară, sugerează că influența exercitată este de o importanță mult mai puțin semnificativă. În consecință, urmând un astfel de raționament, se poate înțelege și admite afirmația Tribunalului potrivit căreia „Consiliul poate în mod legal să nu aplice articolul 7 alineatul (2) litera (d) din [Regulamentul nr. 423/2007] în cazul unor entități care, în opinia sa, nu îndeplinesc criteriile de aplicare a acestei dispoziții, și aceasta în pofida faptului că sunt filiale ale entităților care au fost identificate că participă la proliferarea nucleară” ( 39 ).

47.

Interpretarea dată de Tribunal potrivit căreia Consiliul este obligat să înghețe fondurile entităților identificate ca fiind deținute sau controlate în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 nu are caracterul contradictoriu pe care recurenta pretinde că îl are. Analiza Tribunalului cu privire la acest punct nu cuprinde nicio eroare de drept. Primul aspect al primului motiv trebuie, așadar, să fie respins ca nefondat.

48.

Recurenta contestă, în primul rând, respingerea de către Tribunal a pertinenței Rezoluției 1803 (2008) în care Consiliul de Securitate s-a limitat să impună statelor să dea dovadă de vigilență în privința Bank Melli, precum și a filialelor și a sucursalelor acesteia ( 40 ). Decizia de înghețare a fondurilor Bank Melli și ale filialelor acesteia ar fi fost, așadar, adoptată în temeiul unei dispoziții disproporționate în raport cu ceea ce impune Consiliul de Securitate.

49.

În ceea ce privește contextul normativ în care a fost adoptată decizia în litigiu, ne permitem să facem trimitere la punctul 106 și la următoarele din concluziile prezentate în aceeași zi în cauza Bank Melli Iran/Consiliul (C-548/09 P). Ne vom limita să amintim două elemente. Pe de o parte, competența recunoscută Consiliului în temeiul articolului 7 alineatul (2) își are originea în Poziția comună 2007/140 care a pus în aplicare, în ordinea juridică a Uniunii, Rezoluția 1737 (2006); această punere în aplicare se bazează doar pe voința Uniunii de a acționa în scopul de a contribui la îndeplinirea obiectivelor urmărite de Organizația Națiunilor Unite și de a nu împiedica îndeplinirea obligațiilor internaționale ale statelor sale membre, iar nu pe existența unei obligații pozitive și directe, în sarcina Uniunii, de a pune în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate, întrucât aceasta nu este parte la Carta Organizației Națiunilor Unite. De altfel, rezultă în mod clar din poziția comună menționată că Uniunea a intenționat să depășească cerințele rezoluției prin prevederea unei puteri autonome a Consiliului în materie de identificare și de înscriere ( 41 ). Pe de altă parte, în consecință, trebuie stabilită o distincție clară între articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 423/2007, care autorizează Consiliul să înghețe fondurile persoanelor, entităților și organismelor identificate de Consiliul de Securitate, și articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat, care consacră puterea autonomă a Consiliului de a decide înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor pe care el însuși le-a identificat că participă, sunt asociate în mod direct sau furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară în Iran și ale entităților care aparțin sau care sunt controlate de acestea. Prin urmare, este corect să se afirme că, astfel cum a procedat Tribunalul la punctul 99 din hotărârea atacată, caracterul proporțional al înscrierii unor entități pe care Consiliul o efectuează în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 nu poate fi apreciat prin prisma Rezoluției 1803 (2008) pe care articolul menționat nu a avut niciodată vocația să o pună în aplicare, ci, dimpotrivă, astfel cum vom demonstra în continuare, în lumina obiectivului urmărit de Regulamentul nr. 423/2007.

50.

În ceea ce privește invocarea existenței unei erori de drept săvârșite de Tribunal la momentul aprecierii caracterului proporțional al articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante amintite de Tribunal la punctul 100 din hotărârea atacată, principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, dat fiind că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate ( 42 ).

51.

În conformitate cu această jurisprudență, observăm că recurenta nu a contestat legitimitatea scopului urmărit, și anume combaterea proliferării nucleare în Iran în vederea menținerii păcii și a securității internaționale ( 43 ). În schimb, ea contestă aprecierea potrivit căreia înghețarea fondurilor sale este o măsură necesară și adecvată în vederea atingerii acestuia, în condițiile în care a invocat măsuri alternative, precum și măsuri de supraveghere. Aceasta consideră, printre altele, că măsurile de cooperare cu FSA, propunerea unei aprobări prealabile a tranzacțiilor sau instituirea unei politici de interzicere totală a tranzacțiilor cu Iranul au fost respinse în mod nejustificat de Tribunal. Însă recurenta omite să precizeze că nu eficacitatea măsurilor a fost astfel respinsă cu titlu principal, ci admisibilitatea invocării acestora. Astfel, din cuprinsul punctului 109 din hotărârea atacată rezultă că măsurile menționate au fost invocate numai în cadrul ședinței, fără ca recurenta să fi putut oferi vreo justificare cu privire la această întârziere. Întrucât recurenta nu a contestat, în cadrul recursului, constatarea caracterului tardiv al invocării măsurilor menționate, în opinia noastră, Curtea nu trebuie să se pronunțe asupra aprecierii, care pare cu totul subsidiară, pe care Tribunalul a efectuat-o totuși în ceea ce privește fezabilitatea sau eficacitatea măsurilor respective. Observăm totuși, în această privință, că a solicita recurentei, astfel cum a procedat Tribunalul, dovedirea fezabilității măsurilor alternative pe care ea însăși le sugerează nu înseamnă să i se impună o sarcină a probei care nu este rezonabilă, ci ține, dimpotrivă, de testarea obișnuită și de verificarea temeiniciei argumentelor invocate de orice parte la un litigiu. Prin urmare, recurenta nu mai poate susține că revenea Consiliului obligația să demonstreze caracterul nefezabil al măsurilor alternative ipotetice invocate de aceasta și mai ales al sistemului de aprobare prealabilă și de supraveghere de către un mandatar independent, Tribunalul însuși luând de altfel poziție cu privire la caracterul ineficace al propunerii privind interzicerea totală a tranzacțiilor cu Iranul ( 44 ).

52.

În rest, se impune să se constate că aprecierea Tribunalului cu privire la caracterul necesar și adecvat al unei măsuri de înghețare a fondurilor adoptate împotriva unei entități „care aparține […] sau este controlată” de o entitate care participă sau care furnizează sprijin pentru proliferarea nucleară este corectă. Astfel, articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 vizează în mod special o categorie de persoane, de entități sau de organisme care, prin faptul că aparțin sau sunt controlate de o entitate vizată în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (a) sau (b), prezintă, în relație cu aceasta din urmă, o legătură deosebit de strânsă. Considerăm că constatarea Tribunalului potrivit căreia există „un risc care nu este neglijabil ca [entitatea identificată că participă la proliferarea nucleară] să exercite o presiune asupra entităților pe care le deține sau controlează” ține cont pe deplin de ratio legis a literei (d) a articolului 7 alineatul (2). Riscul de a aduce atingere eficacității întregului sistem prin eludarea acestuia este cel care justifică accentul pus pe măsurile preventive și, în consecință, măsurile pe care Tribunalul le-a putut califica drept ex post, deși în mod necesar mai puțin constrângătoare, nu oferă garanțiile suficiente pentru a fi considerate la fel de eficace. Prin urmare, acest risc justifică tratamentul special la care sunt supuse entitățile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007. Măsurile de înghețare a fondurilor adoptate în privința acestora nu par, prin urmare, în mod vădit inadecvate ( 45 ).

53.

În ceea ce privește caracterul disproporționat, este cu siguranță corect să se afirme că măsura de înghețare a fondurilor a fost adoptată împotriva recurentei din cauza faptului că, potrivit Consiliului, aceasta din urmă aparține în întregime unei entități care furnizează sprijin pentru proliferarea amintită și că această măsură are consecințe considerabile în privința sa ( 46 ). Totuși, Curtea a admis deja, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 111 din hotărârea atacată, că „importanța obiectivelor urmărite de un act comunitar [precum un regulament privind adoptarea unor măsuri restrictive] este de natură să justifice consecințele negative, chiar considerabile, pentru anumiți agenți economici, inclusiv pentru cei care nu au nicio responsabilitate în privința situației care a condus la adoptarea măsurilor vizate, dar care sunt afectați în special în privința dreptului lor de proprietate” ( 47 ). În raport cu obiectivul fundamental și legitim menționat mai sus și cu necesitatea de a conserva, în acest scop, eficacitatea măsurilor restrictive decise în temeiul articolului 7 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 423/2007, este necesar să se considere că aprecierea caracterului disproporționat al efectelor înghețării fondurilor în privința recurentei a fost efectuată, așadar, printr-o aplicare corectă a principiilor stabilite de Curte în materie și că Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007, care a permis extinderea în privința entităților care aparțin sau care sunt controlate de Bank Melli și, în consecință, în privința recurentei, a măsurilor de înghețare a fondurilor, nu încalcă principiul proporționalității.

54.

Astfel, al doilea aspect al primului motiv și al doilea motiv trebuie respinse ca nefondate.

55.

Invocând atât articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 ( 48 ), cât și jurisprudența în materie, recurenta impută Tribunalului că a considerat că Consiliul își îndeplinise obligația de motivare a deciziei în litigiu, în condițiile în care aceasta menționează, în cuprinsul textului său, numai articolul 7 alineatul (2) din regulamentul respectiv, fără a preciza în temeiul cărui aspect recurenta a fost înscrisă în anexă. Pe de altă parte, anexa menționată conține motivele specifice și individuale numai în privința Bank Melli, iar nu și în privința Melli Bank, întrucât Consiliul nu a mai precizat în cadrul deciziei în litigiu motivele care l-au determinat să considere că Melli Bank prezenta un risc care nu era neglijabil de eludare a măsurilor decise împotriva societății-mamă. Tribunalul a afirmat în mod greșit, întrucât era prematur, că Consiliul a apreciat în mod implicit că recurenta aparținea societății-mamă în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) și că, prin urmare, în acest temei, recurenta fusese înscrisă pe lista entităților ale căror fonduri trebuie înghețate. Întrucât nu toate filialele Bank Melli fuseseră înscrise pe lista menționată, recurenta putea avea în mod legitim îndoieli că înscrierea sa a fost motivată numai de calitatea sa de filială. Tribunalul nu poate să afirme nici că Consiliul s-a întemeiat pe o prezumție relativă, fără a fi în contradicție cu prevederea conținută în regulament de a prezenta motivele specifice și individuale ale înscrierii. Faptul că acțiunea în anulare a avut la bază, în principal, motive întemeiate pe inexistența controlului Bank Melli asupra recurentei nu are niciun impact în ceea ce privește aprecierea obligației Consiliului de a motiva decizia în litigiu. În sfârșit, recurenta arată în recurs că a inițiat o corespondență cu Consiliul, căruia i-a solicitat comunicarea dosarului său; întrucât această comunicare i-a fost respinsă, recurenta consideră că aceasta este dovada că nu a existat niciodată o motivare detaliată referitoare la înscrierea sa. Spre deosebire de ceea ce a concluzionat Tribunalul, obligația care revenea Consiliului de a motiva decizia de înscriere și de a prezenta motivele individuale și specifice în acest sens nu a fost respectată.

56.

Consiliul, precum și celelalte părți la procedură solicită respingerea motivului, întrucât decizia în litigiu menționează în textul său articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007, iar punctul 4 din tabelul B face trimitere la filialele și la sucursalele Bank Melli. Or, aparținând 100 % acesteia din urmă, recurenta nu putea să nu cunoască că era înscrisă în calitatea sa de entitate care aparține sau care este controlată de Bank Melli. Consiliul nu este obligat să furnizeze, în cadrul deciziei în litigiu, toate elementele care i-au justificat decizia. Pe de altă parte, recurenta a înțeles motivele menționate, în măsura în care aceasta a introdus o acțiune în anulare la Tribunal și a susținut, în acest cadru, o poziție care consta, în esență, în contestarea raporturilor sale juridice și operaționale cu Bank Melli. În consecință, motivarea este suficientă, iar Tribunalul a efectuat o apreciere juridică ireproșabilă prin aplicarea principiilor esențiale stabilite de jurisprudența comunitară în materie.

57.

Comisia este singura parte la procedură care a considerat, încă din prima etapă de comunicare a memoriilor, că recurenta urmărea să conteste în egală măsură și faptul că Consiliul nu i-a notificat cu titlu individual decizia în litigiu. Cu titlu principal, Comisia consideră că este vorba despre un motiv nou care ar trebui considerat de Curte ca inadmisibil. În subsidiar, Comisia contestă existența unei obligații care revine Consiliului de a notifica individual decizia recurentei. Cu ocazia replicii, recurenta susține că problema notificării este unul dintre aspectele argumentației pe care a dezvoltat-o în legătură cu motivarea deciziei și că aceasta trebuie, prin urmare, astfel cum a procedat Tribunalul în Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul ( 49 ), să fie examinată de Curte, care ar trebui să se pronunțe în sensul încălcării obligației de notificare în prezenta cauză. Această din urmă afirmație este contestată de Consiliu și de Republica Franceză în cadrul memoriului în duplică.

58.

Recurenta contestă, în primul rând, aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la motivarea furnizată de Consiliu în susținerea deciziei în litigiu și afirmă că aceasta nu conține motivele care au condus instituția menționată la adoptarea actului în discuție.

59.

Astfel cum a amintit Tribunalul ( 50 ), obligația de motivare este o cerință impusă de dreptul primar ( 51 ) și reiterată la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 ( 52 ). Pentru a aprecia dacă obligația de motivare a unei decizii adoptate de o instituție a Uniunii a fost respectată, trebuie să se verifice dacă motivarea a permis entității vizate să cunoască justificările măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul. Totuși, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act este suficientă trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă ( 53 ). Constatăm că aceste principii de bază au fost reafirmate de Tribunal la punctele 143 și 145 din hotărârea atacată.

60.

Tribunalul a amintit de asemenea că obligația de motivare constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative ( 54 ) și că Consiliul este obligat să aducă la cunoștința entității vizate motivele „specifice și concrete” cu ocazia adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor ( 55 ). Luând de asemenea în considerare contextul special în care s-a înscris adoptarea deciziei în litigiu, Tribunalul a transpus, prin analogie, raționamentul efectuat de Curte în contextele privind măsuri restrictive adoptate în cadrul combaterii terorismului, subliniind că obligația de motivare era cu atât mai importantă cu cât entitățile vizate pentru prima dată de o măsură de înghețare a fondurilor nu dispun de un drept de a fi ascultate înainte ( 56 ). De asemenea, din această jurisprudență rezultă că Consiliul își îndeplinește obligația de motivare dacă aduce la cunoștința entității vizate motivele care l-au determinat să adopte o decizie de înghețare a fondurilor împotriva sa concomitent cu adoptarea măsurii sau cât mai curând posibil ( 57 ).

61.

Pentru a răspunde la argumentul invocat în fața Curții de Republica Franceză, potrivit căruia nu este necesar ca entitățile care aparțin sau care sunt controlate să fie menționate în lista persoanelor, entităților și organismelor ale căror fonduri trebuie înghețate, amintim că rezultă, dimpotrivă, în mod clar din articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 că „[a]nexa V menționează persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele care […] au fost identificate că […] reprezintă o persoană […] care aparține […] sau este controlat[ă]”. Cu alte cuvinte, regulamentul menționat prevede efectiv o înscriere oficială a entităților vizate în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) în anexa respectivă. Prin urmare, aprecierea Tribunalului în această privință ( 58 ) este corectă.

62.

În continuare, în conformitate cu principiile amintite mai sus, Tribunalul a ajuns la concluzia potrivit căreia motivarea deciziei în litigiu, deși „deosebit de succintă”, este suficientă ( 59 ). Aprecierea acestuia a fost ghidată de faptul dacă motivarea conținută în decizia în litigiu îi permisese recurentei să înțeleagă motivele pentru care fondurile sale au fost înghețate. În această privință, diverse elemente pledează în favoarea analizei detaliate a Tribunalului.

63.

Este adevărat că, în decizia în litigiu, Consiliul a redactat un alineat unic care conține motivele care l-au determinat să înscrie Bank Melli, precum și filialele și sucursalele acesteia pe listă și că rațiunile invocate în coloana „Motive” privesc, în primul rând, Bank Melli, iar nu recurenta. Astfel, dacă, după cum considerăm, obligația de motivare trebuie apreciată ținând cont de faptul dacă persoana vizată a înțeles motivele înscrierii sale și a avut posibilitatea să le aprecieze și, dacă este cazul, să le conteste temeinicia, în acest caz, se impune constatarea că textul deciziei menționează articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007. În plus, la rubrica „Nume” de la punctul 4 din tabelul B din anexa la decizia în litigiu figurează următoarea mențiune: „Bank Melli, Melli Bank Iran și toate sucursalele și filialele sale” ( 60 ). Nu se pot admite argumentele recurentei care constau în afirmația că aceasta a trebuit „să ghicească” pe ce literă a articolului 7 alineatul (2) se întemeia decizia de înghețare a fondurilor sale, întrucât aceasta putea cu greu ignora faptul că aparținea 100 % Bank Melli. Întrucât articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 prevede că fondurile entităților identificate că „aparțin […] sau sunt controlate” vor fi înghețate, menționarea filialelor și a sucursalelor conținută la punctul 4 din tabelul B din anexă, în plus față de menționarea specifică a recurentei și a adresei poștale a acesteia, constituie, în opinia noastră, o indicație suficientă a motivelor înscrierii. A deduce această concluzie nu aduce totuși atingere posibilității recurentei de a solicita, ulterior adoptării deciziei, informații suplimentare Consiliului cu privire la motivele care l-au determinat să considere că aceasta prezenta un risc care nu era neglijabil de a fi supusă unei presiuni din partea societății-mamă, riscând să fie determinată să eludeze măsurile restrictive adoptate împotriva acesteia din urmă, în măsura în care acesta i le poate comunica. Vom adăuga, în sfârșit, că faptul că recurenta aparține 100 % societății sale mamă nu este lipsit de importanță în cadrul aprecierii pe care Curtea trebuie să o efectueze cu privire la caracterul suficient al motivării. Cu alte cuvinte, dacă caracterul succint al motivării respective nu ar trebui să constituie, în prezenta cauză, un obstacol în calea caracterului suficient al acesteia, Consiliul ar trebui probabil să depună un efort puțin mai mare în situațiile în care deținerea sau controlul ar părea mai puțin flagrant.

64.

Pe de altă parte, recurenta a menționat, în recurs, o corespondență inițiată cu Consiliul referitoare la comunicarea dosarului său. Această invocare nu are niciun impact asupra examinării prezentului motiv. Astfel, presupunând că acest motiv este admisibil – aspect de care nu suntem convinși ( 61 ) –, acesta nu privește, în orice caz, problema caracterului suficient al motivării conținute în decizia însăși, ci mai degrabă pe cea distinctă a accesului la dosar care nu a fost totuși evocată în fața Tribunalului.

65.

În aceste condiții, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat că oricât de succintă ar fi în privința recurentei motivarea deciziei în litigiu, aceasta nu este mai puțin adecvată în raport cu contextul și suficientă pentru a permite, pe de o parte, recurentei să înțeleagă și să aprecieze motivele care au determinat Consiliul să adopte decizia respectivă împotriva sa și, pe de altă parte, Tribunalului să își exercite controlul.

66.

În ceea ce privește problema dacă decizia în litigiu ar fi trebuit să fie notificată recurentei, trebuie să recunoaștem că avem rezerve serioase cu privire la admisibilitatea a ceea ce recurenta a prezentat în memoriul său în replică ca o dezvoltare a prezentului motiv. Astfel, niciun motiv invocat în fața Tribunalului nu urmărea să conteste lipsa unei notificări individuale a deciziei în litigiu de către Consiliu. În consecință, în mod semnificativ diferit de Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul ( 62 ), invocată de recurentă, în hotărârea atacată, Tribunalul nu a efectuat nicio apreciere cu privire la acest motiv, tocmai din cauza inexistenței sale. Prin urmare, chiar presupunând că recurenta a avut intenția, în recurs, să abordeze această problemă, argumentele sale nu sunt, în orice caz, îndreptate împotriva hotărârii atacate.

67.

Prin urmare, în această situație, este vorba în mod vădit despre un motiv nou, invocat de recurentă în replică, ca o reacție la interpretarea dată de Comisie punctului 116 din recurs, punct considerat de Comisie ca o contestare a modului în care decizia fusese adusă la cunoștința recurentei și cu privire la care aceasta s-a exprimat, prin urmare, în mod amplu în cadrul memoriului său în răspuns.

68.

Nu împărtășim interpretarea punctului menționat. În versiunea originală, punctul 116 prevede, desigur, că jurisprudența Tribunalului „makes it clear that a person must be notified of the reasons for a decision against him at the time at which the decision is made” ( 63 ). Însă, în orice caz, în restul recursului, recurenta nu a formulat niciodată argumente prin care să demonstreze că Consiliului îi revenea o obligație de notificare individuală. Ar fi vădit exagerat să se considere că simpla utilizare a termenului „notificat” în memoriul inițial înseamnă formularea unui motiv referitor la obligația de notificare individuală a deciziei în litigiu. În orice caz, recurenta nu putea formula un asemenea motiv, deoarece, astfel cum am subliniat mai sus, aceasta nu l-a invocat în cadrul procedurii la Tribunal. Dezbaterea inițiată între părțile la procedură cu ocazia replicii și a duplicii și ulterior în cadrul ședinței nu ar trebui, așadar, să inducă în eroare Curtea în ceea ce privește admisibilitatea argumentelor în legătură cu notificarea, care constituie un motiv nou întemeiat pe încălcarea obligației de notificare din partea Consiliului, inadmisibil în acest sens, competența Curții fiind limitată la aprecierea soluției legale care a fost dată cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe ( 64 ).

69.

Prin urmare, al patrulea motiv ar trebui respins în parte ca nefondat și în parte ca inadmisibil.

70.

În temeiul articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă trebuie, în opinia noastră, să cadă în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului. Întrucât Republica Franceză, Regatul Unit și Comisia au luat parte la procedura în fața Curții în temeiul articolului 115 din Regulamentul de procedură, acestea vor suporta propriile cheltuieli de judecată în temeiul articolului 69 alineatul (4) din regulamentul menționat.

71.

În lumina considerațiilor de mai sus, propunem Curții să hotărască următoarele: