Cauza T‑55/08

Union des associations européennes de football (UEFA)

împotriva

Comisiei Europene

„Transmisii de televiziune — Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE — Măsuri adoptate de Regatul Unit privind evenimentele de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru — Campionatul European de Fotbal — Decizie prin care măsurile sunt declarate compatibile cu dreptul comunitar — Motivare — Articolele 49 CE și 86 CE — Drept de proprietate”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Afectare directă — Decizie a Comisiei prin care se consideră compatibile cu dreptul comunitar măsurile naționale adoptate în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 — Lipsa unei marje de apreciere a statelor membre — Acțiune a titularului originar al drepturilor de difuzare a unui eveniment vizate de directiva menționată — Afectare directă

[art. 263 alin. (4) TFUE; Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a; Decizia 2007/730 a Comisiei]

2.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Posibilitatea de a fi vizat în mod individual printr-o decizie cu caracter general — Condiții — Decizie a Comisiei prin care măsurile naționale adoptate în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 sunt considerate compatibile cu dreptul comunitar — Acțiune a titularului originar al drepturilor de difuzare a unui eveniment vizate de directiva menționată — Reclamant care poate fi identificat în momentul adoptării deciziei menționate — Reclamant vizat în mod direct

[art. 263 alin. (4), TFUE; Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a; Decizia 2007/730 a Comisiei]

3.      Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 89/552 — Dreptul de care dispun statele membre de a impune restricții privind exercitarea libertăților fundamentale stabilite de dreptul Uniunii — Justificare — Garanția dreptului la informație

[Directiva 97/36 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (18) și (21); Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a alin. (1)]

4.      Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 89/552 — Evenimente de importanță majoră

[Directiva 97/36 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (18); Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a]

5.      Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 89/552 — Proceduri naționale de stabilire a evenimentelor de importanță majoră pentru societate

[Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a alin. (1)]

6.      Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 89/552

[Directiva 97/36 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (21); Directiva 89/552 a Consiliului, art. 3a alin. (1) și (2)]

7.      Libera prestare a serviciilor — Activități de difuzare a programelor de televiziune — Directiva 89/552 — Restricții impuse de un stat membru justificate prin motive imperative de interes general și care respectă principiul proporționalității — Efecte indirecte asupra concurenței

(Directiva 89/552 a Consiliului)

8.      Libera prestare a serviciilor — Libertatea de stabilire — Restricții — Justificare prin motive imperative de interes general — Apreciere în raport cu principiile generale de drept — Inadmisibilitatea măsurilor neconforme cu drepturile fundamentale

(art. 46 CE et 55 CE)

1.      Mecanismul de recunoaștere reciprocă prevăzut de articolul 3a alineatul (3) din Directiva 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune, declanșat printr-o decizie a Comisiei prin care se consideră compatibile cu dreptul comunitar măsurile adoptate de un stat membru în temeiul articolului 3a alineatul (1) menționat, instituie pentru statele membre o obligație de salvgardare a consecințelor juridice care rezultă din măsurile menționate. În special, statele membre trebuie să se asigure că stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență respectă condițiile difuzării la televiziune în statul membru în cauză a evenimentelor de importanță majoră pentru societate înscrise pe lista anexată deciziei atacate, astfel cum sunt definite de statul membru respectiv în măsurile sale aprobate și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Or, obligația de a ajunge la acest rezultat aduce atingere în mod direct situației juridice a stațiilor de emisie care intră în domeniul de competență al altor state membre decât statul care adoptă aceste măsuri și care urmăresc să achiziționeze drepturi de difuzare în statul membru menționat deținute inițial de organizatorul unui eveniment. Prin urmare, o astfel de decizie produce în mod direct efecte asupra situației juridice a organizatorilor unor astfel de evenimente în privința drepturilor deținute inițial de aceștia și nu lasă nicio putere de apreciere statelor membre în legătură cu rezultatul urmărit, impus în mod automat și decurgând numai din reglementarea comunitară, indiferent de conținutul mecanismelor speciale pe care autoritățile naționale le vor institui pentru atingerea acestui rezultat. Așadar, o astfel de decizie privește acești organizatori în mod direct.

(a se vedea punctele 32-35)

2.      Alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în același mod în care sunt individualizați destinatarii deciziei.

Or, indiferent de natura juridică și de sursa drepturilor de difuzare a etapei finale a Campionatului European de Fotbal (EURO), acesta constituie un eveniment în înțelesul considerentului (21) al Directivei 97/36 de modificare a Directivei 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune, în sensul că este organizat anticipat de un organizator abilitat în mod legal să vândă aceste drepturi și că această situație se regăsea și în momentul adoptării Deciziei 2007/730 a Comisiei privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Regatul Unit în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552. Organizatorul menționat al EURO era perfect identificabil în momentul adoptării acestei decizii, care, prin urmare, îl privește individual.

(a se vedea punctele 36-38)

3.      Articolul 3a alineatul (3) din Directiva 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune a concretizat dreptul de care dispun statele membre de a restrânge, pe baza motivelor imperative de interes general, exercitarea, în domeniul audiovizualului, a libertăților fundamentale stabilite de dreptul comunitar primar.

Libertatea de exprimare, astfel cum este aceasta protejată de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se înscrie între drepturile fundamentale garantate prin ordinea juridică comunitară și constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica astfel de restricții. Potrivit alineatului (1) al aceluiași articol, libertatea de exprimare include și libertatea de a primi informații.

Or, după cum rezultă din considerentul (18) al Directivei 97/36 de modificare a Directivei 89/552, măsurile vizate de articolul 3a din această din urmă directivă urmăresc să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate. Potrivit considerentului (21) al Directivei 97/36, un eveniment este de importanță majoră atunci când este de excepție, de interes pentru publicul larg din Uniunea Europeană sau dintr-un anumit stat membru sau dintr-o parte componentă considerabilă a unui stat membru și este organizat în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv.

În consecință, întrucât privesc evenimente de importanță majoră pentru societate, măsurile vizate de articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 sunt justificate prin motive imperative de interes general. Aceste măsuri trebuie, în plus, să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

(a se vedea punctele 44 și 47-50)

4.      Articolul 3a din Directiva 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune, la care se referă considerentul (18) al Directivei 97/36 de modificare a Directivei 89/552, nu efectuează o armonizare a evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate. Prin urmare, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu poate fi interpretat în sensul că, în temeiul său, înscrierea etapei finale a Campionatului European de Fotbal (EURO) pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate este compatibilă în mod automat cu dreptul comunitar. Cu atât mai mult, acest considerent nu poate fi interpretat în sensul că arată că EURO poate fi înscris integral în mod valabil, în toate cazurile, pe o astfel de listă, indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile acestei competiții în statul membru în cauză.

În pofida faptului că nu se efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de un stat membru ca fiind de importanță majoră pentru societate, menționarea EURO în considerentul (18) al Directivei 97/36 implică faptul că Comisia nu poate considera că înscrierea meciurilor acestei competiții pe o listă de evenimente este contrară dreptului comunitar pentru motivul că statul membru în cauză nu i-a comunicat motivele specifice care justifică caracterul lor de eveniment de importanță majoră pentru societate. Cu toate acestea, eventuala concluzie a Comisiei potrivit căreia înscrierea EURO în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea unui stat membru este compatibilă cu dreptul comunitar, pentru motivul că această competiție este considerată în mod valabil, prin caracteristicile sale, un eveniment unic, poate fi repusă în discuție pe baza elementelor specifice care demonstrează că meciurile „non-gala” nu prezintă o astfel de importanță pentru societatea acestui stat membru.

(a se vedea punctele 51, 52 și 120)

5.      Procedurile instituite de statele membre în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune pentru adoptarea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate trebuie să fie clare și transparente, în sensul că trebuie să se bazeze pe criterii obiective cunoscute dinainte de persoanele în cauză, astfel încât să se evite posibilitatea ca puterea de apreciere de care dispun statele membre pentru a stabili evenimente specifice care urmează a fi înscrise pe listele lor să fie exercitată într-un mod arbitrar. Astfel, deși este adevărat că înscrierea unui eveniment pe listă necesită, conform articolului 3a menționat, ca acesta să aibă o importanță majoră pentru societate, nu este mai puțin adevărat că stabilirea prealabilă a unor criterii specifice în raport cu care este apreciată această importanță constituie un element esențial în vederea adoptării deciziilor naționale în mod transparent și în cadrul marjei de apreciere de care dispun autoritățile naționale în această privință. Cerința de claritate și de transparență a procedurii implică de asemenea ca dispozițiile care se raportează la aceasta să indice organul competent să stabilească lista evenimentelor, precum și condițiile în care persoanele interesate pot formula observații.

Cu toate acestea, articolul 3a alineatul (1) menționat nu impune statelor membre să prevadă proceduri distincte pentru stabilirea fiecărei categorii în care acestea pot considera utilă repartizarea evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Existența unei proceduri unice pentru stabilirea listei în cauză în ansamblul său nu invalidează în sine claritatea și transparența procedurii.

(a se vedea punctele 90, 91 și 100)

6.      Întrucât dispune că este de competența statelor membre să definească evenimentele de importanță majoră pentru societatea lor în sensul prevăzut în considerentul (21) al Directivei 97/36 de modificare a Directivei 89/552, articolul 3a din Directiva 89/552 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune recunoaște statelor membre o importantă marjă de apreciere în această privință.

Atunci când un eveniment este de importanță majoră pentru societatea unui stat membru, Comisia nu încalcă principiul egalității de tratament omițând, în cadrul controlului pe care îl exercită în temeiul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, să se opună înscrierii sale pe lista stabilită de statul membru în cauză pentru motivul că un alt eveniment, eventual de o importanță și mai mare pentru societate, nu este înscris pe această listă.

Astfel, în ceea ce privește alegerea dintre mai multe evenimente concrete de importanță majoră pentru societate în sensul Directivei 97/36, nu se poate impune, direct sau indirect, statelor membre să înscrie pe lista proprie a evenimentelor alte evenimente decât cele pe care optează să le includă și să deroge de la normele tratatului într‑o măsură mai mare decât doresc.

(a se vedea punctele 119, 194 și 195)

7.      Consecințele ce rezultă din faptul că, în raport cu importanța pe care o are caracterul exclusiv al difuzării la televiziune a meciurilor etapei finale a Campionatului European de Fotbal (EURO) pentru stațiile de emisie din a doua categorie stabilită de legislația unui stat membru, acestea din urmă nu sunt interesate de cumpărarea drepturilor de difuzare neexclusive rezultă indirect din restricțiile privind libera prestare a serviciilor pe care le cauzează măsurile adoptate de statul membru în cauză. Or, restricțiile privind libera prestare a serviciilor ce rezultă din înscrierea tuturor meciurilor EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat sunt justificate prin motive imperative de interes general și nu sunt nici necorespunzătoare, nici disproporționate. Efectele la nivelul numărului de concurenți potențiali, ce reprezintă o consecință ineluctabilă a acestor obstacole în calea liberei prestări a serviciilor, nu pot fi considerate, așadar, contrare articolelor din tratat referitoare la concurență. În aceste condiții, Comisia nu trebuie să facă o analiză mai aprofundată în legătură cu aceste consecințe.

(a se vedea punctele 163 și 164)

8.      Atunci când un stat membru invocă dispozițiile articolelor 46 CE și 55 CE pentru a justifica o reglementare care este de natură să împiedice exercitarea liberei prestări a serviciilor sau a libertății de stabilire, această justificare, prevăzută de dreptul comunitar, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale de drept și în special a drepturilor fundamentale. Astfel, o asemenea reglementare națională nu va putea beneficia de excepțiile prevăzute de dispozițiile menționate decât în cazul în care aceasta este conformă cu drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de instanțele comunitare. În mod similar, nu se poate accepta ca o măsură națională neconformă cu drepturile fundamentale, precum dreptul de proprietate, să poată beneficia de excepțiile recunoscute pe baza faptului că măsura menționată răspunde unor motive imperative de interes general, precum accesul publicului larg la difuzarea pin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanță majoră pentru societate.

(a se vedea punctul 179)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

17 februarie 2011(*)

„Transmisii de televiziune – Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE – Măsuri adoptate de Regatul Unit privind evenimentele de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru – Campionatul European de Fotbal – Decizie prin care măsurile sunt declarate compatibile cu dreptul comunitar – Motivare – Articolele 49 CE și 86 CE – Drept de proprietate”

În cauza T‑55/08,

Union des associations européennes de football (UEFA), cu sediul în Nyon (Elveția), reprezentată de domnul A. Bell, de doamna K. Learoyd, solicitors, și de domnii D. Anderson, QC, și B. Keane, solicitor,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnul F. Benyon și de doamna E. Montaguti, în calitate de agenți, asistați de domnul J. Flynn, QC, și de doamna M. Lester, barrister,

pârâtă,

susținută de

Regatul Belgiei, reprezentat de doamna C. Pochet, în calitate de agent, asistată de J. Stuyck, avocat,

și de

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de doamnele S. Behzadi‑Spencer și V. Jackson și ulterior de doamna Behzadi‑Spencer și de domnul L. Seeboruth, în calitate de agenți, asistați de domnii T. de la Mare și B. Kennelly, barristers,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei 2007/730/CE a Comisiei din 16 octombrie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Regatul Unit în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 295, p. 12),

TRIBUNALUL (Camera a șaptea),

compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, L. Truchot și J. Schwarcz, judecători,

grefier: doamna K. Pocheć, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 februarie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 49 primul paragraf CE prevede

„În conformitate cu dispozițiile ce urmează, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Comunității cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într‑un alt stat al Comunității decât cel al beneficiarului serviciilor.”

2        Potrivit articolului 86 alineatul (1) CE, „[î]n ceea ce privește întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă și nu mențin nicio măsură care contravine normelor prezentului tratat și, în special, celor prevăzute la articolul 12 și la articolele 81 [CE]-89 [CE]”.

3        Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215), astfel cum a fost introdus prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 de modificare a Directivei [89/552] (JO L 202, p. 60, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 232), prevede:

„(1) Fiecare stat membru are dreptul de a lua măsuri în conformitate cu legislația comunitară pentru a garanta faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția sa nu dețin exclusivitatea asupra transmisiei unor evenimente considerate de către statul membru respectiv ca fiind de importanță majoră pentru societate, astfel încât să priveze o parte substanțială a publicului statului membru de posibilitatea de a urmări astfel de evenimente fie în direct, fie înregistrate, la televiziunea liberă. În cazul în care acest lucru se întâmplă, statul membru elaborează o listă de evenimente, naționale și internaționale, pe care le consideră ca fiind de importanță majoră pentru societate. Lista trebuie pregătită în timp util, într‑un mod clar și transparent. În redactarea acesteia, statul membru determină dacă astfel de evenimente trebuie transmise în direct în întregime sau numai parțial, sau în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective legate de interesul public, dacă astfel de evenimente trebuie transmise integral sau parțial în înregistrări.

(2) Statele membre trebuie să înștiințeze de îndată Comisia asupra oricăror măsuri luate sau care urmează să fie luate în temeiul alineatului (1). Într‑un interval de 3 luni de la primirea înștiințării, Comisia verifică compatibilitatea măsurilor respective cu legislația comunitară și informează celelalte state membre asupra lor. Comisia solicită avizul comitetului constituit în temeiul articolului 23a. Ulterior publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene măsurile luate și, cel puțin o dată pe an, o listă centralizată a tuturor măsurilor luate de către statele membre.

(3) Prin mijloace adecvate, în limitele cadrului legal propriu, statele membre trebuie să garanteze faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția lor nu își exercită drepturile exclusive achiziționate după publicarea prezentei directive astfel încât să priveze o proporție semnificativă a publicului dintr‑un alt stat membru de posibilitatea de a urmări evenimente desemnate de către al doilea stat membru în conformitate cu prevederile alineatelor anterioare prin intermediul unor transmisii parțial sau integral în direct sau, în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective din sfera interesului public, prin înregistrări integrale sau parțiale, după cum s‑a determinat de către celălalt stat membru în conformitate cu alineatul (1).”

4        Considerentele (18)-(22) ale Directivei 97/36 au următorul cuprins:

„(18) Întrucât este esențial ca statele membre să poată lua măsuri prin care să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale, de importanță majoră pentru societate, cum ar fi Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Fotbal și Campionatul European de Fotbal; întrucât în acest scop statele membre își rezervă dreptul de a lua măsuri compatibile cu legislația comunitară pentru a reglementa exercitarea de către emițătorii aflați sub jurisdicția lor a drepturilor de exclusivitate în transmiterea acestor evenimente;

(19)      Întrucât este necesar să se încheie acorduri într‑un cadru comunitar pentru a evita potențiala nesiguranță legislativă și denaturarea mecanismelor pieței, precum și pentru a reconcilia libera circulație a serviciilor de televiziune cu necesitatea de a preveni posibilitatea eludării măsurilor naționale care protejează interesul general legitim;

(20)      Întrucât, în mod special, este oportun ca prezenta directivă să stabilească prevederi privind exercitarea de către emițători a drepturilor de difuzare exclusive dobândite anterior pentru evenimente considerate de importanță majoră pentru societate într‑un stat membru, altul decât cel care deține jurisdicția asupra emițătorilor respectivi […]

(21)      Întrucât, în sensul prezentei directive, evenimentele de importanță majoră pentru societate trebuie să îndeplinească anumite criterii, respectiv să fie evenimente de excepție, de interes pentru publicul general din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și să fie organizate în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv;

(22) Întrucât, în sensul prezentei directive, termenul «televiziune liberă» desemnează difuzarea pe un canal, public sau comercial, a acelor programe accesibile publicului care nu necesită plata unei taxe suplimentare care să se adauge la modalitățile de finanțare a difuzării programelor care prevalează în fiecare stat membru (cum ar fi taxa de licență și abonamentul corespunzător pachetului de bază într‑o anumită rețea de cablu).”

 Istoricul cauzei și decizia atacată

5        Reclamanta, Union des associations européennes de football (UEFA), este autoritatea care conduce fotbalul european. Misiunea sa principală este de a veghea la dezvoltarea fotbalului european și aceasta organizează un anumit număr de competiții internaționale de fotbal, printre care etapa finală a Campionatului European de Fotbal (denumit în continuare „EURO”), în cadrul căruia 16 echipe naționale se înfruntă o dată la patru ani în 31 de meciuri în total. Veniturile rezultate din vânzarea drepturilor comerciale legate de aceste competiții îi permit să promoveze dezvoltarea fotbalului european. În acest context, UEFA susține că 64 % din veniturile care provin din vânzarea drepturilor comerciale privind EURO rezultă din cesionarea drepturilor de difuzare la televiziune a meciurilor.

6        Prin decizia din 25 iunie 1998, ministrul culturii, mass‑media și sportului din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „ministrul”) a stabilit, în temeiul părții IV din Legea audiovizualului din anul 1996 (Broadcasting Act 1996), o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, care include EURO.

7        Adoptarea acestei liste a fost precedată de o consultare a 42 de organe diferite, inițiată de ministru în iulie 1997 și având ca obiect criteriile în raport cu care ar trebui să fie apreciată importanță diverselor evenimente pentru societatea Regatului Unit. Această procedură a avut drept rezultat adoptarea unei liste de criterii care figurează într‑un document al Ministerului Culturii, Mass‑media și Sportului din noiembrie 1997, pe care ministrul le‑ar aplica în vederea întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Potrivit acestui document, un eveniment poate fi înscris pe listă în special atunci când se bucură de o popularitate deosebită la nivel național, nu doar în rândul publicului care urmărește în mod obișnuit disciplina sportivă în cauză. Potrivit aceluiași document, poate fi calificat ca atare un eveniment sportiv național sau internațional care este foarte important sau la care participă echipa națională sau atleți din Regatul Unit. Printre evenimentele care îndeplinesc aceste criterii, cele care beneficiază de cote ridicate de audiență sau care sunt în mod tradițional difuzate în direct de televiziunile gratuite ar avea mai multe șanse să fie înscrise pe listă. În plus, în cadrul aprecierii sale, ministrul ar ține cont și de alți factori privind beneficiile pentru sportul respectiv, precum posibilitatea de a oferi o difuzare în direct a unui eveniment, impactul asupra veniturilor în domeniul sportiv în cauză, consecințele pentru piața transmisiunilor și existența unor măsuri pentru a asigura accesul la eveniment prin intermediul unor transmisii la televiziune sau radiofonice înregistrate.

8        Ulterior, ministrul a lansat, potrivit articolului 97 din Legea audiovizualului din anul 1996, o procedură de consultare privind anumite evenimente care urmează a fi înscrise pe listă. În cadrul acestei consultări, ministrul a solicitat avizul mai multor organe și operatori implicați, precum și al unor entități care dețineau drepturi de difuzare la televiziune, precum UEFA. În plus, un comitet consultativ instituit de ministru și intitulat „Advisory Group on listed events” (Grupul consultativ privind evenimentele înscrise pe listă) a formulat un aviz privind evenimentele care urmează a fi înscrise pe listă, propunând, în cazul EURO, înscrierea finalei, a semifinalelor și a meciurilor care implică echipele naționale ale Regatului Unit.

9        În temeiul articolului 98 din Legea audiovizualului din anul 1996, astfel cum a fost modificată prin Regulamentele din anul 2000 privind audiovizualul (Television Broadcasting Regulations 2000), stațiile de emisie se împart în două categorii. Prima categorie include stațiile care oferă un serviciu gratuit care, mai mult, poate fi recepționat de peste 95 % din populația Regatului Unit. A doua categorie include stații care nu îndeplinesc aceste condiții.

10      În plus, în temeiul articolului 101 din Legea audiovizualului din anul 1996, astfel cum a fost modificată prin Regulamentele din anul 2000 privind audiovizualul, un furnizor de programe de televiziune ce face parte dintr‑una din categorii nu poate transmite în direct întregul eveniment înscris pe listă decât dacă un furnizor care aparține unei alte categorii a dobândit dreptul de a transmite în integralitate sau respectiva parte a aceluiași eveniment în direct în aceeași – sau în principal aceeași – regiune. Dacă această condiție nu este îndeplinită, stația de emisie care urmărește să difuzeze integral sau parțial evenimentul în cauză trebuie să obțină autorizația prealabilă a Office of Communications (Oficiul Comunicațiilor).

11      Potrivit articolului 3 din Codul privind manifestările sportive și alte evenimente incluse pe listă (Code on Sports and Other Listed and Designated Events), în versiunea în vigoare în anul 2000, evenimentele înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate se împart în două grupe. „Grupa A” include evenimentele care nu pot fi transmise în direct în mod exclusiv dacă nu sunt îndeplinite anumite criterii. „Grupa B” include evenimente care nu pot fi difuzate în direct în mod exclusiv decât dacă au fost luate măsuri pentru a garanta că vor fi difuzate și ca înregistrare.

12      Potrivit articolului 13 din Codul privind manifestările sportive și alte evenimente incluse pe listă, Office of Communications poate elibera o autorizație pentru evenimentele care se încadrează în „grupa A” de pe listă, din care face parte EURO, atunci când drepturile de difuzare corespunzătoare au fost oferite în mod public, în condiții echitabile și rezonabile, tuturor stațiilor de emisie, fără ca o stație de emisie dintr‑o altă categorie să își exprime interesul de a le cumpăra.

13      Prin scrisoarea din 25 septembrie 1998, Regatul Unit a transmis Comisiei Comunităților Europene, în temeiul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, lista evenimentelor stabilită de ministru. În urma unui schimb de corespondență între Regatul Unit și Comisie și a unei noi notificări a măsurilor, care a avut loc la 5 mai 2000, directorul general al Direcției Generale (DG) Educație și Cultură a Comisiei a informat Regatul Unit, prin scrisoarea din 28 iulie 2000, că Comisia nu ridică obiecții în privința măsurilor acestui stat membru, care urmau a fi, prin urmare, publicate în curând în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

14      Prin Hotărârea din 15 decembrie 2005, Infront WM/Comisia (T‑33/01, Rec., p. II‑5897), Tribunalul a anulat decizia cuprinsă în scrisoarea din 28 iulie 2000, pentru motivul că aceasta constituia o decizie în sensul articolului 249 CE, pe care însuși colegiul format din membrii Comisiei ar fi putut să o adopte (Hotărârea Infront WM/Comisia, citată anterior, punctul 178).

15      În urma pronunțării Hotărârii Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus, Comisia a adoptat Decizia 2007/730/CE din 16 octombrie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Regatul Unit în temeiul potrivit articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552] (JO L 295, p. 12, denumită în continuare „decizia atacată”).

16      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

Măsurile luate în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552], care au fost notificate Comisiei de către Regatul Unit la data de 5 mai 2000, astfel cum au fost acestea publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene C 328 din 18 noiembrie 2000, sunt compatibile cu dreptul comunitar.

Articolul 2

Măsurile, astfel cum figurează acestea în anexa la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552]”.

17      Decizia atacată este motivată inclusiv prin considerentele următoare:

(4)      Lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate incluse în măsurile [Regatului Unit] a fost elaborată într‑un mod clar și transparent și s‑a lansat o amplă consultare [în acest stat membru].

(5)      Comisia s‑a declarat satisfăcută de faptul că evenimentele enumerate în cadrul măsurilor [Regatului Unit] respectă cel puțin două dintre următoarele criterii considerate a fi indicatori fiabili ai importanței evenimentelor pentru societate: (i) au un ecou special în statul membru și nu au semnificație doar pentru cei care urmăresc de obicei sportul sau activitatea în cauză; (ii) au o importanță culturală distinctă, general recunoscută, pentru populația din statul membru, în special cu rol de catalizator al identității culturale; (iii) implicarea echipei naționale în evenimentul în cauză, în contextul unei competiții sau al unui turneu de importanță internațională și (iv) faptul că evenimentul a fost dintotdeauna difuzat de posturile de televiziune gratuite și a atras cote ridicate de audiență.

(6)      Un număr important de evenimente enumerate în cadrul măsurilor [Regatului Unit], inclusiv Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, precum și finalele Cupei Mondiale și ale Campionatului European, intră în categoria evenimentelor considerate, în mod tradițional, ca fiind de importanță majoră pentru societate, astfel cum se menționează în mod explicit în considerentele Directivei [97/36]. Aceste evenimente au, în ansamblul lor, un ecou special în [Regatul Unit], deoarece sunt de interes pentru publicul larg (indiferent de naționalitatea participanților), nu doar pentru cei care urmăresc, de obicei, evenimentele sportive.

[…]

(18)      Evenimentele enumerate mai sus, inclusiv cele care trebuie considerate ca întreg, și nu ca o serie de evenimente individuale, au fost dintotdeauna transmise de posturile de televiziune gratuite și au generat cote ridicate de audiență. […]

(19)      Măsurile [Regatului Unit] par îndeajuns de proporționale pentru a justifica o derogare de la libertatea fundamentală de a furniza servicii stipulată în Tratatul CE pe baza unei motivații imperative de interes public, aceea de a asigura accesul larg al publicului la transmisiunile unor evenimente de importanță majoră pentru societate.

(20)      Măsurile [Regatului Unit] sunt compatibile cu dispozițiile CE în materie de concurență [ale Tratatului CE], astfel că definirea organismelor de difuzare agreate pentru transmisia evenimentelor enumerate se bazează pe criterii obiective care permit concurența efectivă și potențială pentru achiziționarea drepturilor de transmisie a acestor evenimente. De asemenea, numărul evenimentelor enumerate nu este disproporționat, astfel încât să distorsioneze concurența pe piețele din aval ale televiziunilor cu acces gratuit și ale celor cu plată.

(21)      Proporționalitatea măsurilor [Regatului Unit] este coroborată și cu faptul că o serie de evenimente enumerate necesită doar o acoperire secundară adecvată.

[…]

(24)      Din hotărârea [Infront WM/Comisia] rezultă că declarația conform căreia măsurile adoptate în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552] sunt compatibile cu dreptul comunitar reprezintă o decizie care, prin urmare, trebuie adoptată de către Comisie. În consecință, se impune să se declare, prin prezenta decizie, că măsurile notificate de Regatul Unit sunt compatibile cu dreptul comunitar. Măsurile, astfel cum figurează acestea în anexa la prezenta decizie, trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552]”.

 Procedura și concluziile părților

18      UEFA a introdus prezenta acțiune printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 5 februarie 2008.

19      UEFA solicită de asemenea Tribunalului să invite Comisia, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, să depună mai multe documente care, în opinia sa, ar contribui la desfășurarea eficientă a procedurii scrise, la clarificarea chestiunilor litigioase și la efectuarea controlului jurisdicțional pe care Tribunalul este invitat să îl exercite.

20      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 11 iunie și, respectiv, la 16 iunie 2008, Regatul Unit, precum și Regatul Belgiei au solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.

21      Prin Ordonanța din 29 septembrie 2008, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis aceste intervenții. Intervenientele au depus memorii, iar UEFA a depus observații cu privire la acestea în termenele prevăzute.

22      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a adresat în scris o întrebare UEFA și două întrebări Comisiei. S‑a răspuns la întrebările Tribunalului în termenele prevăzute.

23      UEFA solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în măsura în care autorizează conform dreptului comunitar înscrierea pe lista națională a Regatului Unit a EURO în ansamblul său;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

24      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea UEFA la plata cheltuielilor de judecată.

25      Regatul Belgiei și Regatul Unit solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

 Argumentele părților

26      Regatul Belgiei susține că acțiunea este inadmisibilă pentru motivele că decizia atacată nu privește UEFA nici în mod direct, nici în mod individual și că Tribunalul nu are competența să aprecieze legalitatea măsurilor naționale. În plus, UEFA nu ar fi formulat o acțiune împotriva măsurilor adoptate de Regatul Unit în fața instanțelor naționale, astfel încât acțiunea sa în fața Tribunalului ar fi fost formulată tardiv, anularea eventuală a deciziei atacate neafectând validitatea legislației naționale în cauză.

27      UEFA consideră că decizia atacată o privește în mod direct și individual.

 Aprecierea Tribunalului

28      Motivele de inadmisibilitate invocate de Regatul Belgiei privesc ordinea publică, întrucât în cadrul acestora sunt puse în discuție calitatea de a exercita acțiunea a UEFA, respectarea termenului de introducere a acțiunii și competența Tribunalului. Prin urmare, Tribunalul trebuie să examineze din oficiu aceste cauze de inadmisibilitate, deși Regatul Belgiei nu are calitatea, ca intervenient, să le invoce în temeiul articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 116 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia necontestând admisibilitatea acțiunii (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 21-23).

29      În ceea ce privește faptul că decizia atacată privește direct UEFA, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, condiția conform căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum se prevede la articolul 230 al patrulea paragraf CE, impune ca măsura comunitară contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și nu lasă nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea Curții din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, Rep., p. I‑1451, punctul 47 și jurisprudența citată).

30      În această privință, potrivit articolului 101 din Legea audiovizualului din anul 1996 (a se vedea punctul 10 de mai sus), nicio stație de emisie care face parte din una dintre categoriile descrise la punctul 9 de mai sus nu poate difuza în direct și în exclusivitate un eveniment înscris pe lista Regatului Unit. Numai în situația în care nicio stație de emisie din cealaltă categorie nu a manifestat un interes pentru achiziționarea de drepturi de difuzare a acestui eveniment și dacă celelalte condiții menționate la punctul 12 de mai sus sunt îndeplinite, Office of Communications poate să autorizeze stația de emisie care a obținut drepturile de difuzare în direct și în exclusivitate a evenimentului în cauză.

31      Din această reglementare rezultă că cesionarea drepturilor exclusive de difuzare a EURO, al cărui organizator este UEFA, în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, către posturi de televiziune care intră în domeniul de competență al Regatului Unit într‑un mod care lipsește alte organisme care intră în domeniul de competență al aceluiași stat membru și care și‑au manifestat un interes pentru achiziționarea lor de posibilitatea de a difuza integral sau numai o parte a acestui eveniment în acest stat nu produce efectele juridice care în mod normal rezultă dintr‑o astfel de exclusivitate.

32      Deși este adevărat că aceste consecințe juridice rezultă din legislația Regatului Unit, iar nu din decizia atacată, nu este mai puțin adevărat că mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat de aceasta din urmă în temeiul articolului 3a alineatul (3) din Directiva 89/552 instituie pentru statele membre o obligație de a apăra aceste efecte. În special, statele membre trebuie să se asigure că stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență respectă condițiile difuzării la televiziune în Regatul Unit a evenimentelor înscrise pe lista acestui stat membru, astfel cum sunt definite de Regatul Unit în măsurile sale aprobate și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Or, obligația de a ajunge la acest rezultat aduce atingere în mod direct situației juridice a stațiilor de emisie care intră în domeniul de competență al altor state membre decât Regatul Unit și care urmăresc să achiziționeze drepturi de difuzare în Regatul Unit deținute inițial de UEFA (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 29 de mai sus, punctele 62 și 63).

33      Prin urmare, mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată obligă statele membre să excludă punerea în aplicare a unor drepturi precum cele descrise la punctul 31 de mai sus de către stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență, astfel încât drepturile deținute inițial de UEFA sunt de asemenea afectate atunci când sunt oferite în mod public unor stații de emisie care nu intră în domeniul de competență al Regatului Unit, ci în cel al unui alt stat membru.

34      Rezultă că decizia atacată produce în mod direct efecte asupra situației juridice a UEFA în privința drepturilor deținute inițial de aceasta și nu lasă nicio putere de apreciere statelor membre în legătură cu rezultatul urmărit, impus în mod automat și decurgând numai din reglementarea comunitară, indiferent de conținutul mecanismelor speciale pe care autoritățile naționale le vor institui pentru atingerea acestui rezultat (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 29 de mai sus, punctele 60 și 61).

35      Așadar, decizia atacată privește UEFA în mod direct.

36      În ceea ce privește aspectul dacă decizia atacată privește individual UEFA, trebuie amintit că alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în același mod în care sunt individualizați destinatarii deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 29 de mai sus, punctul 70 și jurisprudența citată).

37      În speță, nu se contestă că, indiferent de natura juridică și de sursa drepturilor de difuzare a EURO, acesta constituie un eveniment în înțelesul considerentului (21) al Directivei 97/36, în sensul că este organizat anticipat de un organizator abilitat în mod legal să vândă aceste drepturi și că UEFA este organizatorul în cauză. Întrucât această situație se regăsea și în momentul adoptării deciziei atacate, UEFA era perfect identificabilă în acel moment.

38      Prin urmare, decizia atacată privește individual UEFA.

39      Cât privește argumentele Regatului Unit întemeiate pe faptul că Tribunalul nu are competența să aprecieze legalitatea măsurilor naționale în cadrul articolului 230 CE și că UEFA nu a contestat măsurile Regatului Unit în fața instanțelor naționale, este suficient să se arate că, prin acțiunea sa, UEFA contestă în special legalitatea articolului 1 din decizia atacată, prin care măsurile adoptate de Regatul Unit au fost declarate compatibile cu dreptul comunitar.

40      Prin urmare, controlul pe care Tribunalul este invitat să îl efectueze în speță privește legalitatea acestei constatări, împrejurarea că măsurile adoptate în Regatul Unit nu au fost contestate în fața instanțelor naționale neafectând în niciun fel admisibilitatea acțiunii, care în fond a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 230 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus, punctul 109).

41      În consecință, argumentele care țin de inadmisibilitatea acțiunii invocate de Regatul Belgiei trebuie respinse.

 Cu privire la fond

42      UEFA invocă opt motive, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552, în al doilea rând, pe lipsa motivării, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, în al patrulea rând, pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența, în al cincilea rând, pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor, în al șaselea rând, pe încălcarea dreptului său de proprietate, în al șaptelea rând, pe încălcarea principiului proporționalității și, în al optulea rând, pe încălcarea principiului egalității de tratament.

43      Înainte de a începe examinarea motivelor invocate de UEFA, se impune formularea unor considerații de ordin general de care trebuie să se țină cont în vederea aprecierii temeiniciei acestora.

44      Mai întâi, trebuie subliniat că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 a concretizat dreptul de care dispun statele membre de a restrânge, pe baza motivelor imperative de interes general, exercitarea, în domeniul audiovizualului, a libertăților fundamentale stabilite de dreptul comunitar primar.

45      Astfel, chiar dacă măsurile adoptate de statele membre în cadrul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 se aplică în mod nediscriminatoriu atât întreprinderilor cu sediul pe teritoriul național, cât și întreprinderilor stabilite în alte state membre, este suficient ca aceste măsuri să beneficieze unor întreprinderi cu sediul pe teritoriul național pentru a se considera că reprezintă o restricție privind libera prestare a serviciilor în sensul articolului 49 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 iunie 1997, SETTG, C‑398/95, Rec., p. I‑3091, punctul 16, și Hotărârea Curții din 13 decembrie 2007, United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, C‑250/06, Rep., p. I‑11135, punctele 37 și 38).

46      Or, astfel de restricții privind libertăți fundamentale garantate de tratat pot fi justificate atunci când răspund unor motive imperative de interes general, în măsura în care sunt de natură a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 45 de mai sus, punctul 39 și jurisprudența citată).

47      În această privință, este necesar a se aminti că libertatea de exprimare, astfel cum este aceasta protejată de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, se înscrie între drepturile fundamentale garantate prin ordinea juridică comunitară și constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica astfel de restricții (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 45 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată). În plus, potrivit articolului 10 alineatul (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertatea de exprimare include și libertatea de a primi informații.

48      În speță, după cum se arată în considerentul (19) al deciziei atacate, măsurile adoptate de Regatul Unit constituie obstacole în calea liberei prestări a serviciilor. Cu toate acestea, după cum rezultă din considerentul (18) al Directivei 97/36, măsurile vizate de articolul 3a din Directiva 89/552 urmăresc să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate. Potrivit considerentului (21) al Directivei 97/36, un eveniment este de importanță majoră atunci când este de excepție, de interes pentru publicul larg din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și este organizat în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv.

49      În consecință, întrucât privesc evenimente de importanță majoră pentru societate, măsurile vizate de articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 sunt justificate prin motive imperative de interes general.

50      Apoi, după cum s‑a arătat la punctul 46 de mai sus, măsurile în cauză trebuie, în plus, să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

51      În sfârșit, în ceea ce privește conținutul considerentului (18) al Directivei 97/36, trebuie să se arate, în primul rând, după cum subliniază Comisia, că articolul 3a din Directiva 89/552, la care se referă acest considerent, nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate. Astfel, contrar versiunii acestui articol din Decizia Parlamentului European privind Poziția Comună a Consiliului în vederea adoptării Directivei 97/36 (JO C 362, p. 56), care face trimitere expresă la Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, la Campionatul Mondial de Fotbal și la Campionatul European de Fotbal, această dispoziție nu face trimitere la evenimente specifice care pot fi înscrise pe liste naționale.

52      Prin urmare, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu poate fi interpretat în sensul că, în temeiul său, înscrierea EURO pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate este compatibilă în mod automat cu dreptul comunitar. Cu atât mai mult acest considerent nu poate fi interpretat în sensul că arată că EURO poate fi înscris integral în mod valabil, în toate cazurile, pe o astfel de listă indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile acestei competiții în statul membru în cauză.

53      În schimb, având în vedere aprecierile făcute la punctele 44-49 de mai sus, acest considerent implică faptul că, atunci când un stat membru înscrie meciuri ale EURO pe lista pe care a optat să o întocmească, nu este necesar ca acesta să menționeze în comunicarea sa către Comisie o motivație specială privind caracterul lor de evenimente de importanță majoră pentru societate.

54      Se impune aprecierea temeiniciei motivelor invocate de UEFA în lumina acestor considerații.

55      În sfârșit, în măsura în care UEFA invocă, în cadrul celui de al doilea motiv, lipsa motivării în legătură cu aprecierea Comisiei privind claritatea și transparența procedurii instituite în Regatul Unit, Tribunalul va analiza acest motiv înaintea examinării primului motiv, care pune în discuție temeinicia acestei aprecieri. În plus, Tribunalul va examina al cincilea motiv înaintea celui de al patrulea.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării

–       Argumentele părților

56      UEFA susține că decizia atacată este insuficient motivată și că împiedică astfel Tribunalul să își exercite controlul. Întrucât a instituit restricții privind libera prestare a serviciilor, concurența și dreptul de proprietate, decizia atacată ar fi trebuit să fie motivată în detaliu. Or, decizia atacată nu ar conține o motivație suficientă în privința clarității și a transparenței procedurii urmate de Regatul Unit sau în privința liberei prestări a serviciilor și a dreptului concurenței.

57      Astfel, din modul de redactare a deciziei atacate ar rezulta că Comisia nu ar fi luat în considerare nicio evoluție intervenită după anul 2000 în scopul adoptării acesteia, astfel încât Comisia nu a dispus de elementele necesare adoptării, în anul 2007, a unei noi decizii motivate corect. Or, cifrele de audiență ale EURO din anul 2000 și de a celui din anul 2004 ar demonstra că meciurile la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit nu au atras, în acest stat, decât o treime din numărul de telespectatori ai meciurilor la care a participat echipa națională a acestui stat. Omițând să obțină aceste informații referitoare la orice schimbare de împrejurări în urma pronunțării Hotărârii Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus, care a necesitat adoptarea unei decizii în legătură cu lista Regatului Unit, Comisia ar fi încălcat și principiul bunei administrări. În plus, această din urmă hotărâre nu ar fi validat aprecierea cuprinsă în scrisoarea din 28 iulie 2000 (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus) privind compatibilitatea listei Regatului Unit cu dreptul comunitar.

58      Or, Comisia ar fi transformat scrisoarea din 28 iulie 2000 în decizie, fără a face totuși o analiză mai aprofundată decât analiza sumară pe care a efectuat‑o, potrivit propriilor afirmații în fața Tribunalului, în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus. Această încălcare a obligației de a efectua o investigație aprofundată ar fi condus în mod inevitabil la încălcarea obligației de motivare, precum și la săvârșirea unor erori vădite de apreciere în privința liberei prestări a serviciilor și a dreptului concurenței.

59      În această privință, UEFA susține că restricționarea libertății de a presta servicii ar fi motivată de simpla invocare a accesului la difuzarea la televiziune a unor evenimente de importanță majoră pentru societate, ceea ce nu ar constitui decât o trimitere la articolul 3a din Directiva 89/552, fără prezentarea elementelor de fapt și de drept care justifică această derogare de la o dispoziție fundamentală a tratatului. În plus, în ceea ce privește dreptul concurenței, decizia atacată nici măcar nu ar încerca să definească piețele relevante.

60      În sfârșit, UEFA susține că Comisia ar fi trebuit să motiveze în mod special alegerea sa de a urma o abordare diferită de cea pe care a urmat‑o în privința statelor membre care nu au înscris pe listele lor decât anumite meciuri ale EURO.

61      Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

62      Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 30 martie 2000, VBA/Florimex și alții, C‑265/97 P, Rec. p. I‑2061, punctul 93).

63      În plus, trebuie amintit că obligația de motivare constituie o formalitate substanțială care trebuie distinsă de aspectul temeiniciei motivelor, aspect care face parte din legalitatea de fond a actului în litigiu (Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, T‑112/05, Rep., p. II‑5049, punctul 94).

64      În ceea ce privește aspectul dacă procedura instituită de Regatul Unit îndeplinește condițiile de claritate și de transparență, Comisia a indicat, în considerentul (4) al deciziei atacate, că lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit a fost elaborată într‑un mod clar și transparent și că s‑a lansat o amplă consultare în acest stat membru (a se vedea punctul 17 de mai sus).

65      În această privință, este important de subliniat că, în primul rând, însăși UEFA a participat la procedura în cauză, ca organizator al EURO, formulând, prin scrisoarea din 23 decembrie 1997 adresată ministrului, observațiile sale privind includerea eventuală a acestei competiții pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit.

66      În al doilea rând, dispozițiile Legii audiovizualului din anul 1996 privind evenimentele de importanță majoră pentru societate sunt incluse în anexa la decizia atacată. Articolul 97 din acest text legislativ prevede că lista în cauză este întocmită de ministru după consultarea inclusiv a persoanei pentru care pot fi cumpărate drepturile de difuzare la televiziune a oricărui eveniment de interes național pe care ministrul intenționează să îl înscrie sau să nu îl înscrie pe această listă.

67      În al treilea rând, rezultă din considerentul (5) al deciziei atacate coroborat cu considerentele (6) și (18) ale acesteia că înscrierea EURO pe lista Regatului Unit a fost aprobată de Comisie pentru motivele că această competiție se bucură de o popularitate deosebită în acest stat membru și nu are o semnificație doar pentru cei care urmăresc de obicei la televiziune evenimentele sportive și că acesta a fost dintotdeauna transmis de posturile de televiziune gratuite și a generat cote ridicate de audiență. Or, criteriile în cauză se numără printre cele pe care ministerul le‑a stabilit înainte de procedura de consultare privind anumite evenimente care urmează a fi înscrise pe lista Regatului Unit (a se vedea punctele 7 și 8 de mai sus).

68      Rezultă că decizia atacată conține informații necesare care permit UEFA să înțeleagă motivul pentru care Comisia a concluzionat că procedura urmată de ministru este clară și transparentă în raport cu criteriile utilizate pentru selectarea evenimentelor care urmează a fi înscrise pe listă, cu consultarea legată de această selecție și cu definirea autorității competente în acest scop și care permit Tribunalului să își exercite controlul în privința temeiniciei acestei aprecieri.

69      În măsura în care UEFA ar invoca de asemenea, în general, o motivare insuficientă în domeniul liberei prestări a serviciilor și al dreptului concurenței, trebuie amintit că, în considerentele (9) și (20) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat motivele pentru care consideră că măsurile Regatului Unit nu contravin dispozițiilor dreptului comunitar referitoare la aceste domenii (a se vedea punctul 17 de mai sus).

70      În această privință, Comisia a arătat că măsurile Regatului Unit par proporționale și că justifică o derogare de la libertatea de a presta servicii pe baza unei motivații imperative de interes general, precum accesul larg al publicului la transmisiunile unor evenimente de importanță majoră pentru societate. Din cuprinsul considerentului (19) al deciziei atacate rezultă că Comisia a prezentat motivele pentru care consideră că dispozițiile tratatului privind libera prestare a serviciilor nu se opun înscrierii EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit într‑un mod care permite UEFA să le înțeleagă și să constate temeinicia lor, iar Tribunalului să își exercite controlul. Astfel, întrucât considerentele (5), (6) și (18) ale deciziei atacate prevăd motivele pentru care Comisia a considerat că EURO este un eveniment de importanță majoră pentru societate, UEFA, care deține la origine drepturile de difuzare a EURO, este în poziția să aprecieze dacă există elemente care pot pune în discuție această apreciere sau să demonstreze eventualul caracter disproporționat ori contrar dreptului comunitar al faptului de a înscrie toate meciurile acestei competiții pe lista evenimentelor de importanță majoră a Regatului Unit.

71      În ceea ce privește dreptul concurenței, Comisia a arătat, în considerentul (20) al deciziei atacate, că acele criterii stabilite pentru a clasifica stațiile de emisie pe categorii sunt obiective și că măsurile adoptate de Regatul Unit permit concurența efectivă și potențială pentru achiziționarea drepturilor de difuzare a acestor evenimente. În plus, Comisia a considerat că numărul evenimentelor enumerate nu este disproporționat, astfel încât să denatureze concurența pe piețele din aval ale televiziunilor cu acces gratuit și ale celor cu plată.

72      Trebuie să se constate că, în cadrul acestui considerent, Comisia a indicat motivele pentru care a considerat că măsurile Regatului Unit nu încalcă articolul 86 CE. În plus, din același considerent rezultă că Comisia prezintă propunerea sa în raport cu piața de achiziție a drepturilor de difuzare a evenimentelor în cauză, precum și cu piețele din aval ale televiziunii cu acces gratuit și ale celei cu plată. Pe de altă parte, este important să se precizeze că decizia atacată nu are ca obiect examinarea legalității comportamentului întreprinderilor în raport cu articolele 81 CE și 82 CE și, dacă este cazul, să se adopte măsuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), ci aprecierea compatibilității măsurilor statale cu articolul 86 CE. În acest context, este îndeplinită obligația de motivare care incumbă Comisiei în temeiul articolului 253 CE atunci când această instituție prezintă în mod neechivoc motivele pentru care consideră că legislația națională nu determină o restricție a concurenței incompatibilă cu normele relevante din tratat privind întreprinderile cărora li se acordă drepturi speciale sau exclusive.

73      Întrucât aceste motive sunt menționate în considerentul (20) al deciziei atacate, UEFA este în măsură să înțeleagă raționamentul Comisiei și să conteste temeinicia sa în fața Tribunalului, acesta din urmă având posibilitatea, pe de altă parte, să își exercite controlul în această privință.

74      În ceea ce privește argumentele UEFA potrivit cărora Comisia nu ar fi motivat decizia atacată corespunzător cerințelor legale întrucât nu ar fi ținut cont de elementele ulterioare anului 2000 pentru verificarea exactitudinii aprecierilor ministrului care au condus la înscrierea EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, trebuie să se constate că acestea nu se referă la motivarea deciziei atacate, ci la temeinicia motivelor sale. Astfel, întrucât Comisia a arătat, în considerentele (5), (6) și (18) ale deciziei atacate, motivele pentru care consideră că EURO a putut fi în mod valabil înscris pe lista în cauză, faptul de a nu fi luat în considerare elemente care pot invalida aprecierea instituției legată de această chestiune, în cazul în care ar fi dovedite, ar afecta legalitatea pe fond a deciziei atacate. Prin urmare, aceste argumente vor fi examinate în cadrul celui de al treilea motiv.

75      În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să motiveze în mod special alegerea sa de a urma o abordare diferită de cea pe care a urmat‑o în privința statelor membre care nu au înscris pe listele lor decât anumite meciuri ale EURO, trebuie să se constate că, în speță, nu exista o astfel de obligație pentru Comisie.

76      În această privință, întrucât articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctele 51 și 52 de mai sus), mai multe abordări privind înscrierea meciurilor EURO pe o listă națională pot fi de asemenea compatibile cu dispoziția în cauză.

77      În aceste condiții, dacă înscrierea EURO în integralitatea sa pe o listă națională este compatibilă cu dreptul comunitar, niciun element nu se opune ca înscrierea numai a anumitor meciuri ale acestei competiții să fie de asemenea compatibilă. În consecință, contrar afirmațiilor reclamantei, faptul că, în cadrul deciziilor sale, Comisia a constatat de asemenea compatibilitatea unor abordări diferite cu dreptul comunitar nu demonstrează, în sine, nicio contradicție și nu necesită nicio motivare specială.

78      În consecință, se impune respingerea celui de al doilea motiv.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552

–       Argumentele părților

79      UEFA amintește că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 impune statelor membre să întocmească lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate potrivit unei proceduri clare și transparente, în timp oportun și util. În această privință, decizia atacată s‑ar limita să expună, în considerentul (4), că această condiție este îndeplinită și că o amplă consultare a fost lansată în Regatul Unit.

80      Or, această consultare nu ar fi completă, întrucât ministrul nu ar fi luat în considerare în mod corect comentariile formulate de UEFA în cadrul acesteia. În plus, ministrul ar fi ignorat avizul emis de Advisory Group on listed events (a se vedea punctul 8 de mai sus), care ar fi preconizat includerea meciurilor la care nu participau echipele naționale ale Regatului Unit în „grupa B” de pe listă, precum și pe cel al Office of Fair Trading (OFT, autoritatea în domeniul concurenței a Regatului Unit), care ar fi propus ca înscrierea meciurilor pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate să aibă loc numai când s‑ar impune în considerarea unui „interes public imperativ”. Cu toate acestea, ministrul nu ar fi arătat motivele pentru care nu ar fi urmat acest aviz și nici nu ar fi explicat pentru ce motiv fiecare meci al EURO ar trebui considerat de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit.

81      În plus, nicio consultare nu ar avea loc în legătură cu criteriile de repartizare a stațiilor de emisie în categoriile stabilite la articolul 98 din Legea audiovizualului din anul 1996 (a se vedea punctul 9 de mai sus), criterii care ar consolida restricțiile privind concurența impuse de legislația Regatului Unit și ar face practic imposibilă achiziționarea drepturilor exclusive de difuzare la televiziune a evenimentelor înscrise pe listă de către majoritatea stațiilor de emise care nu sunt stabilite în acest stat membru. Pe de altă parte, repartizarea stațiilor de emisie pe categorii ar afecta întinderea consecințelor ce rezultă din înscrierea unui eveniment pe listă.

82      UEFA susține că Regatul Unit nu a mai modificat lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate din anul 1998, în timp ce piața ar fi suferit schimbări importante de atunci. Prin urmare, o consultare care a avut loc în anii 1997 și 1998 nu poate fi considerată corespunzătoare în vederea adoptării unei decizii a Comisiei în octombrie 2007.

83      Legea audiovizualului din anul 1996 nu ar îndeplini cerințele articolului 3a din Directiva 89/552, întrucât nu ar impune ministrului să examineze dacă o difuzare sub formă de înregistrare este suficientă pentru a proteja interesul general de a exista acces la difuzarea la televiziune a unui eveniment de importanță majoră. În plus, procedura prin care s‑ar stabili grupa de pe listă din care face parte fiecare eveniment nu ar fi nici clară, nici transparentă. În acest context, în declarația cuprinsă în considerentul (21) al deciziei atacate, potrivit căreia proporționalitatea măsurilor Regatului Unit este confirmată și de faptul că o serie de evenimente enumerate necesită doar o acoperire secundară adecvată, nu s‑ar arăta de ce ar fi rezonabil și proporțional să se includă toate meciurile EURO în „grupa A” de pe listă.

84      UEFA susține că măsurile Regatului Unit impun restricții privind drepturile exclusive dobândite începând de la 1 octombrie 1996, în timp ce EURO nu ar fi fost înscris pe lista acestui stat membru decât la 25 iunie 1998. Or, Comisia nu ar fi examinat legalitatea impunerii unor restricții retroactive privind drepturile legate de EURO, chiar dacă această acțiune nu ar părea compatibilă nici cu legislația Regatului Unit, nici cu articolul 3a alineatul (3) din Directiva 89/552.

85      În sfârșit, UEFA subliniază că validitatea deciziei atacate este repusă în discuție de criticile sale, în măsura în care Comisia nu a concluzionat că procedura urmată la nivel național nu era nici clară, nici transparentă, fără ca absența unei contestări a măsurilor Regatului Unit în fața instanțelor naționale să o lipsească de posibilitatea de a invoca acest motiv.

86      Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

87      Cu titlu preliminar, este important să se amintească faptul că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu menționează elementele specifice care trebuie să caracterizeze procedurile instituite la nivel național în vederea întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Această dispoziție lasă statelor membre o marjă de apreciere pentru a organiza procedurile în cauză în ceea ce privește etapele lor, eventuala consultare a persoanelor implicate și atribuirea unor competențe administrative, precizând totodată că acestea trebuie să fie clare și transparente în ansamblul lor.

88      Astfel, restricțiile privind exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat prin intermediul măsurilor naționale justificate de motive imperative de interes general trebuie de asemenea să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (a se vedea punctul 46 de mai sus).

89      Astfel, chiar dacă legislațiile naționale, precum cele la care se referă articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552, au ca obiect apărarea dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea punctele 47-49 de mai sus), cerințele care decurg din măsurile menite să concretizeze o astfel de politică trebuie întotdeauna să fie proporționale în raport cu obiectivul amintit, iar modalitățile de aplicare a acestora nu trebuie să conțină discriminări în defavoarea resortisanților altor state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 28 noiembrie 1989, Groener, C‑379/87, Rec., p. 3967, punctul 19, și Hotărârea Curții din 12 iunie 2003, Schmidberger, C‑112/00, Rec., p. I‑5659, punctul 82).

90      În acest context, procedurile instituite de statele membre pentru adoptarea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate trebuie să fie clare și transparente, în sensul că trebuie să se bazeze pe criterii obiective cunoscute dinainte de persoanele în cauză, astfel încât să se evite posibilitatea ca puterea de apreciere de care dispun statele membre pentru a stabili evenimente specifice care urmează a fi înscrise pe listele lor să fie exercitată într‑un mod arbitrar (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 45 de mai sus, punctul 46). Astfel, deși este adevărat că înscrierea unui eveniment pe listă necesită, conform articolului 3a din Directiva 89/552, ca acesta să aibă o importanță majoră pentru societate, nu este mai puțin adevărat că stabilirea prealabilă a unor criterii specifice în raport cu care este apreciată această importanță constituie un element esențial în vederea adoptării deciziilor naționale în mod transparent și în cadrul marjei de apreciere de care dispun autoritățile naționale în această privință (a se vedea punctul 119 de mai jos).

91      Cerința de claritate și de transparență a procedurii implică de asemenea ca dispozițiile care se raportează la aceasta să indice organul competent să stabilească lista evenimentelor, precum și condițiile în care persoanele interesate pot formula observații.

92      În schimb, simpla existență a unor elemente care urmăresc să valideze aprecierea unei autorități naționale în legătură cu importanța unui eveniment precis pentru societate nu privește nici claritatea, nici transparența procedurii urmate, ci temeinicia acestei aprecieri. Situația este similară atunci când aceste elemente constau în avize sau în observații formulate de organe consultative, de servicii din cadrul unei autorități competente sau de persoane interesate care au participat la procedură.

93      În consecință, argumentele UEFA întemeiate pe neluarea în considerare a recomandărilor formulate de Advisory Group on listed events și de Office of Fair Trading și a propriilor observații nu pot repune în discuție aprecierea Comisiei privind claritatea sau transparența procedurii urmate de ministru în vederea adoptării listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit (a se vedea punctele 6-8 de mai sus).

94      În plus, cerința de claritate și de transparență prevăzută de articolul 3a din Directiva 89/552 nu are ca obiect și nici ca efect să constrângă autoritatea națională competentă să prezinte motivele pentru care aceasta nu a urmat avizele sau observațiile care i‑au fost prezentate în cadrul procedurii de consultare. În consecință, argumentele UEFA întemeiate pe faptul că nici ministrul, nici Comisia nu au prezentat motivele pentru care avizul emis de Advisory Group în on listed events nu a fost urmat nu sunt apte să dovedească faptul că decizia atacată este viciată de o eroare în privința calificării procedurii instituite în Regatul Unit drept clară și transparentă.

95      Această apreciere se impune cu atât mai mult în privința EURO, care este menționat în considerentul (18) al Directivei 97/36 și poate fi în mod rezonabil considerat mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „derbi”, meciuri „non‑derbi” și meciuri la care participă echipa națională în cauză (a se vedea punctul 103 de mai jos).

96      În aceste condiții, dacă o persoană interesată consideră că avizele sau observațiile prezentate în cadrul procedurii de consultare conțin elemente care invalidează aprecierea finală a autorității competente în legătură cu importanța evenimentului în cauză pentru societate, aceasta are posibilitatea, în primul rând, să pună la îndoială aprecierea respectivă în fața instanțelor naționale și, în al doilea rând, să conteste în fața Tribunalului temeinicia eventualei decizii a Comisiei care aprobă această apreciere, după cum procedează de altfel UEFA în cadrul celui de al treilea motiv.

97      Pe de altă parte, lipsa unei consultări în legătură cu criteriile de repartizare a stațiilor de emisie, presupunând că este dovedită, nu repune în discuție aprecierea Comisiei privind claritatea sau transparența procedurii urmate de ministru în vederea adoptării listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Astfel, obligația de claritate și de transparență privește, potrivit articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552, procedura de întocmire a listei în cauză, iar nu procedura prin care a fost creat întregul cadru juridic care vizează apărarea dreptului la informație. În plus, compatibilitatea acestui cadru juridic cu dreptul comunitar este apreciată de Comisie în cuprinsul celui de al doilea alineat al acestei dispoziții.

98      Aspectul dacă putea în mod valabil Comisia să se întemeieze pe elemente ce rezultă dintr‑o consultare care a avut loc înainte de anul 1998 în vederea adoptării deciziei atacate în anul 2007 nu vizează nici claritatea și nici transparența procedurii instituite la nivel național, ci temeinicia aprecierii Comisiei în legătură cu înscrierea EURO pe lista Regatului Unit, aspect care va fi examinat în cadrul celui de al treilea motiv.

99      De asemenea, argumentele UEFA întemeiate pe faptul că Legea audiovizualului din anul 1996 nu ar obliga ministrul să examineze mai întâi dacă interesul public poate fi protejat în mod adecvat printr‑o difuzare sub formă de înregistrare a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit de posturi de televiziune cu acces liber nu pot fi admise. În această privință, trebuie să se constate că argumentarea respectivă se întemeiază pe o interpretare eronată a ultimei teze a articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552. Astfel, această parte din dispoziția în cauză nu obligă statele membre să examineze dacă obiectivul de a asigura accesul unei părți importante a publicului la difuzarea la televiziune a unui eveniment de importanță majoră pentru societate poate fi în mod adecvat protejat în cazul în care acesta este difuzat în direct de un post cu plată și sub formă de înregistrare de un post gratuit. Această teză acordă statelor membre posibilitatea de a prevedea că un eveniment de importanță majoră pentru societate trebuie să facă obiectul unei difuzări la televiziune, posibilitate pe care Regatul Unit nu a valorificat‑o. Astfel, legislația națională în cauză nu instituie obligații de difuzare pentru stații de televiziune, după cum indică de altfel articolul 9 din Codul privind manifestările sportive și alte evenimente incluse pe listă.

100    În mod corelativ, articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu impune statelor membre să prevadă proceduri distincte pentru stabilirea fiecărei categorii în care acestea pot considera utilă repartizarea evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Astfel, dispoziția menționată impune ca evenimentele înscrise pe listă să fie efectiv de importanță majoră pentru societate, fără ca aceasta să intervină în aprecierea unui stat membru în legătură cu oportunitatea repartizării acestor evenimente în mai multe categorii. În consecință, existența unei proceduri unice pentru stabilirea listei în cauză în ansamblul său nu invalidează aprecierea Comisiei privind claritatea și transparența procedurii instituite de Regatul Unit în acest scop. Așadar, critica formulată de UEFA nu poate fi primită.

101    Prin urmare, Comisia nu era obligată să prezinte, în decizia atacată, în mod special motivele pentru care era relevant să includă toate meciurile EURO în „grupa A” din cadrul listei Regatului Unit, impunându‑se și respingerea argumentului UEFA care are ca obiect acest aspect.

102    În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că ministrul nu a arătat motivele pentru care fiecare meci al EURO ar trebui considerat de importanță majoră pentru societate, se impune, în primul rând, să se amintească faptul că EURO este menționat în cadrul considerentului (18) al Directivei 97/36 ca exemplu de eveniment de importanță majoră pentru societate. În al doilea rând, în cadrul celui de al treilea motiv, UEFA susține că numai meciurile numite „derbi”, precum cel de deschidere și finala și meciurile la care participă echipa națională a Regatului Unit, sunt într‑adevăr de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru.

103    Or, în al treilea rând, deși este adevărat că, în fapt, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu se referă la problema legată de includerea tuturor sau numai a unora dintre meciurile EURO pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctul 52 de mai sus), nicio considerație valabilă nu permite să se concluzioneze că în principiu numai meciurile „derbi” și meciurile la care participă o echipă națională a Regatului Unit pot fi calificate astfel în raport cu societatea acestui stat membru și, prin urmare, incluse într‑o asemenea listă. Astfel, EURO este o competiție care poate fi în mod rezonabil considerată mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „derbi”, „non‑derbi” și meciuri la care participă echipa națională în cauză. În această privință, este de notorietate faptul că, în cadrul EURO, rezultatele meciurilor „non‑derbi” determină soarta echipelor, astfel încât participarea lor la meciurile „derbi” sau la meciuri care implică echipa națională poate depinde de acestea. Astfel, meciurile „non‑derbi” definesc adversarele echipei naționale în cauză în etapele următoare ale competiției. În plus, rezultatele meciurilor „non‑derbi” pot de asemenea să determine prezența sau absența acestei echipe naționale de la etapa următoare a competiției.

104    Având în vedere acest context specific, care permite să se considere EURO drept un eveniment unic, ministrul nu trebuia să motiveze mai detaliat aprecierea sa în raport cu fiecare meci al acestei competiții, și anume, inclusiv în raport cu meciurile „non‑derbi”, în special atunci când elementele statistice relevante nu demonstrează că aceste meciuri atrag în mod sistematic un număr neglijabil de telespectatori (a se vedea punctele 126-135 de mai jos).

105    În plus, argumentul întemeiat pe pretinsul efect retroactiv al legislației Regatului Unit nu privește claritatea și nici transparența procedurii urmate pentru stabilirea listei de evenimente de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru. În măsura în care UEFA înțelege să invoce, prin acest argument, o încălcare a articolului 3a alineatul (3) din Directiva 89/552, este suficient să se constate că această dispoziție definește, în cadrul mecanismului de recunoaștere reciprocă, obligațiile altor state membre decât cel care a adoptat o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Prin urmare, trimiterea la drepturile achiziționate după publicarea Directivei 97/36 vizează reglementarea pe care trebuie să o realizeze celelalte state membre în vederea respectării obligațiilor lor de recunoaștere reciprocă, iar nu acțiunea statului membru care a adoptat lista, în speță, Regatul Unit.

106    În consecință, argumentele UEFA nu demonstrează că Comisia a săvârșit o eroare considerând că procedura descrisă la punctele 7 și 8 de mai sus este clară și transparentă.

107    Prin urmare, se impune respingerea primului motiv.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552

–       Argumentele părților

108    UEFA susține că niciunul dintre criteriile enumerate de Comisie în cadrul considerentului (5) al deciziei atacate (a se vedea punctul 17 de mai sus) nu este îndeplinit pentru toate meciurile EURO.

109    În ceea ce privește primul criteriu, UEFA susține că aprecierea Comisiei prezentată în considerentul (6) al deciziei atacate, potrivit căreia EURO se bucură de o popularitate deosebită în Regatul Unit, deoarece este de interes pentru publicul larg, nu doar pentru telespectatorii care urmăresc de obicei evenimentele sportive televizate, este viciată de o eroare vădită de apreciere. Această eroare ar afecta calificarea EURO în ansamblul său ca eveniment de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, întrucât, contrar susținerilor Comisiei, EURO nu ar îndeplini primul criteriu prevăzut în considerentul (5) al deciziei atacate.

110    Astfel, din două anchete privind Regatul Unit, efectuate pentru UEFA de un institut specializat, ar rezulta că, dintre persoanele care „în general nu sunt interesate” sau „nu sunt deloc interesate” de fotbal, numai un procentaj redus sunt interesate de meciurile EURO la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit. Astfel, 20 % din persoanele care „în general nu sunt interesate” de fotbal ar dovedi un anumit interes pentru astfel de meciuri, față de 1 % care ar fi extrem de interesate și de 45 % care ar fi interesate de meciurile EURO la care participă o echipă națională a Regatului Unit. În plus, dintre persoanele care urmăresc în mod ocazional difuzările la televiziune ale meciurilor de fotbal, numai 33 % ar fi interesate de un meci la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit, față de 56 % care manifestă un interes în caz contrar, în timp ce dintre persoanele care nu urmăresc niciodată fotbal la televiziune, numai 4 % ar fi interesate de un meci la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit.

111    Aceste rezultate ar fi confirmate de cifrele de audiență privind Regatul Unit, potrivit cărora meciurile EURO din anul 2004 la care nu a participat o echipă națională a Regatului Unit nu ar fi atras, în medie, decât 32 % din persoanele care urmăresc emisiuni de televiziune în momentul în care se desfășoară, față de 67 % din telespectatori, în medie, interesați de meciurile la care participă o echipă națională a acestui stat membru. Din datele privind EURO din anul 2000 și din anul 2008 ar rezulta o situație similară, în timp ce, în ceea ce privește EURO din anul 1996, meciurile din etapa inițială la care nu a participat o echipă națională a acestui stat membru ar fi atras, în medie, jumătate dintre telespectatorii care au urmărit meciurile din etapa inițială la care a participat o echipă națională a acestui stat membru. În opinia UEFA, elementele menționate ar demonstra că meciurile EURO la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit nu se bucură de o popularitate deosebită în societatea acestui stat membru, astfel încât ar fi eronat să se concluzioneze că telespectatorii care în general nu urmăresc fotbalul sunt interesați de aceste meciuri și că acestea din urmă sunt de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit.

112    În plus, UEFA susține că două meciuri ale EURO din anul 2004 și două meciuri ale EURO din anul 2008 au fost difuzate, în urma autorizării din partea Office of Communications, prin stații de televiziune din cea de a doua dintre cele două categorii stabilite de legislația Regatului Unit (a se vedea punctul 9 de mai sus) și ar fi atras între 4 000 și 739 000 de telespectatori. Or, potrivit UEFA, dacă aceste meciuri ar fi fost într‑adevăr de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, BBC și ITV nu ar fi solicitat autorizarea pentru difuzarea pe posturile lor secundare, iar aceste meciuri nu ar fi avut cifre de audiență atât de reduse. UEFA menționează în plus că posturile care au difuzat aceste meciuri acoperă o parte importantă a publicului din Regatul Unit (31,6 milioane în anul 2004 și 50,4 milioane în anul 2008), astfel încât cifrele de audiență în cauză nu ar putea fi atribuite unei rate de acoperire reduse.

113    În ceea ce privește al patrulea criteriu, pe care Comisia pare să îl fi reținut în privința EURO în considerentul (18) al deciziei atacate, UEFA susține că acesta este nepotrivit pentru a evalua importanța unui eveniment pentru societate. Astfel, înainte de dezvoltarea televiziunii cu plată, acest criteriu era îndeplinit pentru toate evenimentele sportive difuzate la televiziune.

114    În plus, meciurile EURO la care nu participă o e, un număr de telespectatori mult mai mic decât cel al telespectatorilor atrași de meciurile la care participă o astfel de echipă, astfel că, în afara meciurilor „derbi”, numai meciurile la care participă o astfel de echipă au într‑adevăr importanță pentru societatea Regatului Unit în ansamblul său. Această împrejurare ar fi fost chiar recunoscută în cadrul unei decizii a Comisiei adoptate în materia concurenței în sectorul audiovizualului. Pe de altă parte, ar fi revelator faptul că meciurile EURO la care nu participă o echipă națională nu ar fi atins cifrele de audiență ale ultimului eveniment dintre cele mai populare 10 evenimente sportive din anul 2007 și nici pe cele ale ultimei emisiuni dintre cele mai populare 100 de emisiuni televizate din anii 2006 și 2007.

115    Interesul preponderent pentru echipa națională ar fi reprezentativ inclusiv pentru telespectatorii din alte state membre, precum Germania, Spania, Franța, Italia și Țările de Jos, datele privind Regatul Unit demonstrând o tendință și mai importantă în acest sens, iar aceasta inclusiv în cazul altor discipline sportive. Or, cu excepția Regatului Belgiei și a Regatului Unit, aproape toate statele membre care au întocmit liste ale evenimentelor de importanță majoră pentru societatea lor nu ar înscrie în acestea, în legătură cu EURO, decât meciurile „derbi” și meciurile la care participă echipa națională respectivă. Cu toate acestea, nicio diferență obiectivă nu ar justifica abordarea adoptată de Regatul Unit, fapt pe care Comisia l‑ar fi putut constata dacă ar fi investigat această problemă.

116    În consecință, ajungând la concluzia potrivit căreia EURO are, în ansamblul său, o importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere. Această eroare s‑ar traduce de asemenea printr‑o discriminare de facto în defavoarea UEFA în cadrul cesionării drepturilor de difuzare la televiziune a EURO în Regatul Unit. Astfel, Comisia nu ar fi verificat în mod corect compatibilitatea măsurilor naționale cu dreptul comunitar, încălcând obligația pe care i‑o impune articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552.

117    UEFA menționează în plus faptul că, în cazul în care considerentul (18) al Directivei 97/36 ar trebui interpretat în sensul că EURO, în integralitatea sa, este de importanță majoră pentru societate, acest considerent este viciat de o nelegalitate care poate fi sancționată în temeiul articolului 241 CE.

118    Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv și subliniază că UEFA nu putea în mod valabil să ridice o excepție în temeiul articolului 241 CE împotriva Directivei 97/36. În plus, Comisia confirmă că EURO, considerat în integralitatea sa, îndeplinește primul și al patrulea criteriu menționate în considerentul (5) al deciziei atacate, după cum ar rezulta de altfel din considerentele (6) și (18) ale acesteia din urmă.

–       Aprecierea Tribunalului

119    Mai întâi, trebuie amintit că, întrucât dispune că este de competența statelor membre să definească evenimentele de importanță majoră pentru societatea lor în sensul prevăzut în considerentul (21) al Directivei 97/36, articolul 3a din Directiva 89/552 recunoaște statelor membre o importantă marjă de apreciere în această privință.

120    Apoi, în pofida faptului că articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare a evenimentelor specifice care pot fi considerate de un stat membru ca fiind de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctele 51 și 52 de mai sus), menționarea EURO în considerentul (18) al Directivei 97/36 implică faptul că Comisia nu poate considera că înscrierea meciurilor acestei competiții pe o listă de evenimente este contrară dreptului comunitar pentru motivul că statul membru în cauză nu i‑a comunicat motivele specifice care justifică importanța lor pentru societate (a se vedea punctul 53 de mai sus). Cu toate acestea, eventuala concluzie a Comisiei potrivit căreia înscrierea EURO în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea unui stat membru este compatibilă cu dreptul comunitar, pentru motivul că această competiție este considerată în mod valabil, prin caracteristicile sale, un eveniment unic, poate fi repusă în discuție pe baza elementelor specifice care demonstrează că meciurile „non‑derbi” nu prezintă o astfel de importanță pentru societatea acestui stat membru.

121    Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 51 și 52 de mai sus, nici considerentul (18) al Directivei 97/36, nici articolul 3a din Directiva 89/552 nu abordează problema dacă într‑adevăr EURO poate fi în mod valabil inclus în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile sale, și în special meciurile „non‑derbi”, în statul membru în cauză.

122    În consecință, orice discuție privind legalitatea Directivei 97/36 în ce privește calificarea EURO în integralitatea sa, mai degrabă decât numai a meciurilor „derbi” și a meciurilor la care participă o echipă națională a Regatului Unit, ca eveniment de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctul 117 de mai sus) nu are obiect, întrucât considerentul (18) al deciziei menționate nu abordează chestiunea amintită. Astfel, nu se impune pronunțarea asupra aspectului dacă UEFA putea în mod valabil să ridice în această privință în cadrul replicii o excepție în temeiul articolului 241 CE.

123    În plus, după cum s‑a explicat la punctul 103 de mai sus, EURO poate fi în mod rezonabil considerat mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri de niveluri diverse de interes, astfel încât interpretarea ministrului se situează în limitele marjei sale de apreciere.

124    Pe de altă parte, importanța meciurilor „non‑derbi” rezultă de asemenea din simplul fapt că fac parte din această competiție, cum se întâmplă în cazul altor sporturi în legătură cu care interesul, în general scăzut, crește atunci când se derulează în cadrul Jocurilor Olimpice.

125    Prin urmare, prin faptul că nu a repus în discuție poziția potrivit căreia nu este necesar să se facă distincție, în vederea aprecierii privind importanța EURO pentru societatea Regatului Unit, între meciurile „derbi” și cele la care participă o echipă națională a acestui stat membru, pe de o parte, și cele „non‑derbi”, pe de altă parte, ci trebuie să se ia în considerare această competiție în ansamblul său, iar nu ca reprezentând o serie de evenimente individuale [considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate, a se vedea punctul 17 de mai sus], Comisia nu a săvârșit nicio eroare.

126    În sfârșit, rezultatele anchetelor comandate de UEFA confirmă această concluzie, în loc să o invalideze, astfel încât argumentele pe care aceasta le invocă în legătură cu acest aspect în cadrul prezentului motiv nu afectează aprecierile cuprinse în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate.

127    Astfel, în primul rând, este important de subliniat că înscrierea meciurilor „non‑derbi” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate nu necesită nici ca acestea să atragă numărul de telespectatori pe care îl atrag meciurile „derbi” și meciurile la care participă echipa națională respectivă, nici să prezinte, pentru persoanele care nu sunt amatoare de fotbal, un interes de o intensitate egală cu cea produsă de meciurile „derbi” sau de meciurile la care participă echipa națională în cauză.

128    În al doilea rând, contrar susținerilor UEFA, faptul că 21 % din locuitorii Regatului Unit care de obicei nu sunt interesați de fotbal se declară interesați de meciurile EURO la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit, față de 45 % care se declară interesați de meciurile la care participă o astfel de echipă (a se vedea punctul 110 de mai sus), demonstrează că prima dintre aceste categorii de meciuri prezintă pentru persoanele care nu sunt amatoare de fotbal un interes mai mare decât cel produs aceluiași grup de meciuri care nu fac parte dintr‑o competiție internațională majoră de fotbal la nivelul echipelor naționale și la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit. Situația este similară în privința celor 7 % din locuitorii Regatului Unit total dezinteresați de fotbal care se declară totuși interesați de meciurile EURO la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit, față de 17 % din același grup care se declară interesați de meciurile unei asemenea echipe. Astfel, contrar a ceea ce se dovedește adevărat în legătură cu meciurile „non‑derbi” ale EURO, persoanele care, potrivit premisei înseși a anchetei în cauză, sunt în general sau total dezinteresate de fotbal nu demonstrează, prin definiție, un interes pentru meciurile care nu fac parte dintr‑o competiție internațională majoră de fotbal la nivelul echipelor naționale și care, în plus, nu implică o echipă națională a Regatului Unit.

129    Aceste concluzii sunt confirmate și prin faptul că, potrivit aceleiași anchete, 33 % din locuitorii Regatului Unit care urmăresc ocazional fotbal la televiziune sunt interesați de meciurile EURO la care nu participă o echipă națională a acestui stat membru, față de 56 % care sunt interesați de meciurile la care participă o astfel de echipă. Aceste procentaje se ridică la 36 % și, respectiv, la 55 % prin extinderea eșantionului pentru a include persoanele care nu urmăresc niciodată fotbal la televiziune și demonstrează că acea concluzie a Comisiei potrivit căreia toate meciurile EURO au un ecou special pentru publicul larg nu este viciată de o eroare.

130    În ceea ce privește datele referitoare la cifrele de audiență prezentate de UEFA în legătură cu EURO din anul 2004, trebuie să se observe că meciurile „non‑derbi” au putut atrage între 25,5 % și 44,2 % din ansamblul telespectatorilor, cu un minimum de 8,8 milioane de telespectatori, în timp ce procentajele corespunzătoare referitoare la meciurile echipei naționale a Angliei se situează între 65,9 % și 72,5 %, cu un maxim de 20,7 milioane de telespectatori.

131    Datele privind EURO din anul 2000 oferă o imagine similară, meciurile „non‑derbi” atrăgând între 25,7 % și 49,6 % din ansamblul telespectatorilor, cu un maxim de 9,7 milioane de telespectatori, meciurile echipei naționale a Angliei atrăgând între 58,5 % și 74,9 % din același ansamblu, cu un maxim de 16,9 milioane de telespectatori.

132    Elementele care privesc EURO din anul 1996, care sunt exprimate în cifre absolute de telespectatori, arată că meciurile „non‑derbi” au putut atrage între 2,9 și 8,5 milioane de telespectatori, în timp ce meciurile echipei naționale a Angliei au putut atrage între 8,7 și 23,8 milioane de telespectatori.

133    Este important de adăugat că, potrivit aceleiași anchete, finala Football Association Cup din anul 2007 (competiția națională de fotbal pentru cupă) a atras aproximativ 10,1 milioane de telespectatori.

134    Considerate atât ca valoare absolută, cât și în raport cu procentajele și cu cifrele de audiență obținute de meciurile la care participă echipa națională a Angliei, dar și cu cifrele privind de audiență ale finalei Football Association Cup din anul 2007, procentajele și cifrele de audiență ale meciurilor „non‑derbi” confirmă că aceste meciuri au în Regatul Unit cote de audiență extrem de ridicate, care nu se explică altfel decât prin includerea acestor meciuri în calendarul EURO. Aceste date statistice confirmă aprecierile de la punctele 103 și 124 de mai sus și susțin poziția exprimată în considerentul (18) al deciziei atacate, potrivit căreia meciurile EURO, inclusiv meciurile „non‑derbi”, au avut în mod tradițional o cotă ridicată de audiență. Prin urmare, presupunând că, după cum susține UEFA, Comisia nu a luat în considerare informațiile ulterioare anului 2000, acest fapt nu poate repune în discuție concluziile pe care le‑a adoptat pe baza unor elemente mai vechi.

135    Această analiză nu este repusă în discuție de cifrele de audiență invocate de UEFA ca fiind deosebit de reduse în privința a două meciuri ale EURO din anul 2004 și a două meciuri ale EURO din anul 2008 (a se vedea punctul 112 de mai sus). Astfel, după cum subliniază UEFA, trei dintre meciurile în cauză au avut loc în același timp cu alte meciuri la care nu a participat o echipă națională a Regatului Unit și care au atras între 4,6 și 8,8 milioane de telespectatori pe posturi gratuite din prima dintre categoriile stabilite de legislația acestui stat membru. În consecință, acest argument nu demonstrează că meciurile la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit nu au, în general, o cotă ridicată de audiență. În ceea ce privește al patrulea meci, între Franța și Elveția, acesta a avut loc în același timp cu un meci al echipei naționale a Angliei care a atras aproximativ 18,2 milioane de telespectatori, situație care clarifică în mod amplu motivul pentru care acesta nu a atras decât 4 000 de telespectatori, și aceasta, în plus, pe un post care transmite pe internet precum BBCi.

136    Argumentul potrivit căruia, în cazul în care aceste meciuri „non‑derbi” ar fi fost de o importanță majoră pentru societate, stațiile de emisie ar fi trebuit să le difuzeze pe posturile lor principale nu poate fi admis. În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că includerea acestor meciuri pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit este justificată de faptul că EURO poate fi în mod valabil considerat un astfel de eveniment în ansamblul său (a se vedea punctul 103 de mai sus) și, în al doilea rând, că înscrierea meciurilor „non‑derbi” pe această listă nu necesită ca acestea să aibă o importanță egală cu cea a meciurilor „derbi” sau a meciurilor la care participă echipa națională în cauză (a se vedea punctul 127 de mai sus). În plus, nu neapărat toate meciurile „non‑derbi” trebuie să aibă o importanță majoră pentru societatea Regatului Unit pentru ca EURO să poată fi în mod valabil înscris, în integralitatea sa, pe lista acestui stat membru care cuprinde astfel de evenimente. Dimpotrivă, este suficient ca acea caracteristică descrisă la punctul 103 de mai sus să privească anumite meciuri „non‑derbi”, al căror nume și ai căror participanți nu pot fi precizați în momentul redactării listei sau al achiziționării drepturilor de difuzare, pentru a justifica inexistența distincției între meciurile EURO în privința importanței lor pentru societate. Astfel, având în vedere caracterul excepțional și explicabil al cifrelor de audiență ale acestor meciuri concrete (a se vedea punctele 134 și 135 de mai sus), faptul că BBC sau ITV nu au decis să le difuzeze pe unul dintre posturile principale nu afectează concluzia care figurează la punctul 125 de mai sus.

137    În plus, concluzia care figurează la punctul 134 de mai sus nu contrazice concluzia din cuprinsul considerentului (40) al Deciziei 2000/400/CE a Comisiei din 10 mai 2000 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza nr. IV/32.150 – Eurovision, JO L 151, p. 18), la care face trimitere UEFA (a se vedea punctul 114 de mai sus). Potrivit acestui considerent, manifestările internaționale sunt în general mai atractive pentru publicul dintr‑o anumită țară decât manifestările naționale, în măsura în care echipa națională sau un campion național participă la acestea, în timp ce manifestările internaționale la care nu participă nicio echipă națională sau niciun campion național nu suscită, în general, decât un interes scăzut. Or, în marea majoritate a cazurilor, o echipă națională a Regatului Unit participă la EURO. În plus, chiar atunci când aceasta, în mod excepțional, nu participă, absența respectivei echipe naționale a Regatului Unit de la EURO este în principiu constatată după întocmirea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru și de asemenea după cesionarea drepturilor de difuzare pentru anul în cauză.

138    Faptul că Regatul Unit a urmat o abordare diferită de cea adoptată de alte state membre, care au înscris pe listele lor în principal meciuri „derbi” sau la care participă echipa lor națională, nu afectează aprecierile precedente, care au permis să se considere în mod valabil această competiție, în integralitatea sa, un eveniment de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Astfel, întrucât articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctele 51 și 52 de mai sus), mai multe abordări privind înscrierea meciurilor EURO pe o listă națională pot fi de asemenea compatibile cu dispoziția în cauză.

139    În consecință, argumentele UEFA urmăresc să demonstreze că aprecierile care figurează în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate cu privire la popularitatea deosebită a EURO în ansamblul său pentru societatea Regatului Unit și la cota de audiență pe care au avut‑o toate meciurile acestei competiții sunt afectate de o eroare și nu pot fi admise.

140    Situația se regăsește în cazul argumentului întemeiat pe faptul că, înainte de apariția televiziunii cu plată, toate evenimentele erau difuzate pe posturi gratuite, astfel încât criteriul respectiv nu ar fi relevant. În această privință, trebuie subliniat că, deși televiziunea cu plată a apărut la mult timp după televiziunea gratuită, faptul că un eveniment era înainte transmis în mod tradițional pe un post gratuit rămâne un criteriu pertinent. Astfel, chiar și înainte de apariția televiziunii cu plată, un important număr de evenimente nu erau transmite pe posturile gratuite din acea perioadă, astfel încât acest criteriu nu poate fi considerat îndeplinit în mod automat în prezent în privința unui astfel de eveniment. Or, rezultă din comunicarea Regatului Unit către Comisie din 24 martie 1999, al cărei conținut este cuprins în documentul intitulat „Proiectul de răspuns la scrisoarea Comisiei din 23 decembrie 1998”, anexat memoriului în apărare, că EURO a fost difuzat în mod tradițional în Regatul Unit pe posturi gratuite și că începând din anul 1988 fiecare dintre meciurile sale a fost transmis în direct. Întrucât UEFA nu a contestat aceste elemente, se impune respingerea argumentului său privind retransmiterea tradițională a EURO de posturi gratuite.

141    Întrucât argumentele UEFA întemeiate pe aspectul că, prin faptul că a confirmat aprecierea ministrului potrivit căreia EURO constituie, în integralitatea sa, un eveniment de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, Comisia ar fi săvârșit erori trebuie respinse, se impune respingerea prezentului motiv.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor

–       Argumentele părților

142    UEFA susține că, după cum s‑ar admite în considerentul (19) al deciziei atacate, aceasta lipsește stațiile de emisie stabilite în alte state membre de posibilitatea de a difuza în direct meciuri ale EURO în Regatul Unit, astfel încât restrânge libera prestare a serviciilor. Or, deși este adevărat că restricțiile acestei libertăți pot fi justificate prin motive imperative de interes general, acestea ar trebui să fie compatibile cu obiectivele tratatului, să se aplice fără discriminare și să fie proporționale. În acest caz, sarcina probei i‑ar reveni persoanei care invocă faptul că restricția respectivă are un caracter justificat.

143    În speță, lista Regatului Unit ar conține evenimente, precum meciurile care nu implică o echipă națională a acestui stat membru, care nu pot fi considerate în mod rezonabil ca fiind de importanță majoră pentru societate. Restricția privind libera prestare a serviciilor ce rezultă din înscrierea acestor meciuri pe lista Regatului Unit nu ar servi, prin urmare, un interes general și nici nu ar fi compatibilă cu obiectivele tratatului.

144    În plus, restricțiile în cauză ar da naștere, în fapt, unei discriminări împotriva stațiilor de emisie stabilite în alte state membre decât Regatul Unit, întrucât numai trei stații de emisie din acest stat membru, BBC, ITV și Channel 4, s‑ar putea încadra la prima categorie. Astfel, legislația în cauză ar proteja aceste trei stații de emisie de orice concurență din partea stațiilor stabilite în alte state membre. Or, experiența ar demonstra că astfel de stații de emisie pot intra pe piața Regatului Unit prin intermediul achiziționării de drepturi de difuzare la televiziune a meciurilor de fotbal care nu sunt înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru.

145    UEFA repune în discuție și proporționalitatea măsurilor adoptate de Regatul Unit pentru motivul că mai multe meciuri ale EURO nu sunt de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru, astfel încât decizia atacată ar fi de asemenea viciată de o încălcare a acestui principiu. Natura disproporționată a măsurilor adoptate de Regatul Unit ar fi sporită de cerințele impuse pentru ca o stație de emisie să poată face parte din prima categorie de stații de emisie.

146    Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

147    După cum se arată de altfel în considerentul (19) al deciziei atacate, mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 are ca efect restrângerea libertății de a presta servicii în cadrul pieței comune, astfel cum este consacrată de articolul 49 CE.

148    Astfel, după cum subliniază UEFA, în pofida faptului că legislația descrisă la punctele 9 și 10 de mai sus se aplică fără distincție stațiilor de emisie din cele două categorii stabilite de legislația Regatului Unit, în realitate este mult mai puțin probabil ca mai degrabă nicio stație de emisie din prima categorie, cel mai probabil, stabilită în acest stat membru, să nu fie interesată de difuzarea EURO, oferind astfel unui concurent stabilit într‑un alt stat membru posibilitatea de a obține de la Office of Communications autorizația de a difuza evenimentul menționat practic în exclusivitate (a se vedea punctul 12 de mai sus), decât viceversa.

149    Cu toate acestea, restricțiile în discuție privind libera prestare a serviciilor pot fi justificate, întrucât vizează să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin difuzarea la televiziune a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate, respectând condiția suplimentară de a fi de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și de a nu depăși ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea punctele 44-50 de mai sus).

150    În această privință, este important de amintit că UEFA contestă legalitatea deciziei atacate în raport cu dispozițiile tratatului care reglementează libera prestare a serviciilor în măsura în care Comisia a aprobat înscrierea meciurilor la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru. Potrivit UEFA, acest meciuri nu ar putea fi calificate astfel și, prin urmare, restricția privind libera prestare a serviciilor ar fi disproporționată.

151    Trebuie subliniat că în argumentul UEFA se regăsește o confuzie între, pe de o parte, importanța majoră a unui eveniment pentru societate, o primă condiție care trebuie îndeplinită și care constituie motivul imperativ de interes general care justifică restricționarea unei libertăți fundamentale garantate de tratat (a se vedea punctele 44-49 de mai sus), și, pe de altă parte, proporționalitatea restricțiilor în cauză, care constituie o a doua condiție care trebuie îndeplinită de legislația națională ce restrânge o astfel de libertate pentru a fi compatibilă cu dreptul comunitar (a se vedea punctul 50 de mai sus).

152    În acest context, trebuie subliniat că, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 123-141 de mai sus, EURO poate fi considerat în mod valabil un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, cifrele de audiență ale meciurilor la care nu participă o echipă națională a acestui stat membru confirmând, în loc să invalideze, aprecierea cuprinsă în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate. În consecință, trebuie să se constate că acea critică întemeiată pe faptul că meciurile în cauză nu sunt de o importanță majoră pentru societate, astfel încât măsurile adoptate de Regatul Unit ar fi disproporționate este, în orice caz, întemeiată pe o premisă eronată. Prin urmare, această critică nu invalidează concluzia Comisiei privind caracterul corespunzător și proporțional al înscrierii tuturor meciurilor EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, având în vedere caracterul unitar al acestei competiții.

153    În consecință, se impune respingerea celui de al cincilea motiv.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența

–       Argumentele părților

154    UEFA susține că, încălcând principii ce rezultă din Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus, Comisia nu a examinat impactul măsurilor adoptate de Regatul Unit asupra concurenței. Astfel, din modul de redactare a considerentului (20) al deciziei atacate (a se vedea punctul 17 de mai sus), ar rezulta că Comisia nici măcar nu a definit piața sau piețele relevante. În această privință, UEFA arată că, după cum ar rezulta din Decizia 2000/400, achiziționarea drepturilor de difuzare a anumitor evenimente sportive majore, precum EURO, constituie o piață separată. Or, Comisia nu ar fi urmărit să afle dacă achiziționarea drepturilor de difuzare în direct a EURO constituie în sine o piață în amonte a televiziunii, în care mai multe stații de emisie ar fi concurente.

155    Dacă ar trebui să se admită că o astfel de piață există, decizia atacată, iar nu Directiva 89/552, ar conduce la o puternică diminuare și denaturare a concurenței în cadrul acesteia. În legătură cu acest aspect, UEFA subliniază că definiția stațiilor de emisie din prima categorie instituită de Regatul Unit (a se vedea punctul 9 de mai sus) are ca efect practic să permită numai BBC, ITV și Channel 4 să achiziționeze drepturile de difuzare în direct a meciurilor EURO, astfel încât toți concurenții lor care exploatează posturi cu plată ar fi de la bun început eliminați de pe piață.

156    Prin urmare, măsurile adoptate de Regatul Unit ar avea ca efect plasarea într‑o poziție privilegiată a acestor trei stații de emisie, dintre care două s‑ar fi prevalat de împrejurarea respectivă în defavoarea UEFA. Rezultatul practic al acestei situații ar fi asemănător cu acordarea unor drepturi speciale sau exclusive în sensul articolului 86 alineatul (1) CE. Astfel, legislația Regatului Unit ar acorda unui număr limitat de stații de emisie, în speță celor care aparțin primei dintre categoriile stabilite de aceasta, posibilitatea de a achiziționa drepturi de difuzare în direct a EURO în Regatul Unit și ar exclude în fapt din această procedură operatorii posturilor cu plată. În acest context, ar exista numai un cumpărător potențial al drepturilor de difuzare a meciurilor EURO pentru Regatul Unit, întrucât BBC și ITV, unicii operatori care manifestă un interes în această privință, ar prezenta în general oferte comune. Astfel, definiția restrictivă a stațiilor de emisie din prima categorie stabilită de legislația Regatului Unit ar avea ca efect consolidarea și încurajarea, în defavoarea UEFA și a consumatorilor acestui stat membru, a comportamentului anticoncurențial al stațiilor de emisie protejate de orice fel de concurență din partea operatorilor stabiliți în Regatul Unit sau în alte state membre. În orice caz, stațiile de emisie din prima categorie stabilită de legislația Regatului Unit ar ocupa o poziție dominantă colectivă pe piața achizițiilor de drepturi de difuzare a EURO în acest stat membru.

157    Or, din considerentul (20) al deciziei atacate ar rezulta că Comisia nu a luat în considerare efectele asupra concurenței înainte de a concluziona că măsurile Regatului Unit sunt compatibile cu dispozițiile tratatului referitoare la concurență. Pe de altă parte, Comisia ar fi ignorat poziția directorului general al Office of Fair Trading, potrivit căreia înscrierea unui eventual eveniment pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate ar trebui să fie o măsură excepțională, adoptată în cazuri care au un caracter clar, chiar din cauza efectelor anticoncurențiale pe care le‑ar produce.

158    Comisia ar fi săvârșit de asemenea o eroare procedând la o distincție, în cuprinsul considerentului (20) al deciziei atacate, între o piață a televiziunii cu acces liber și o piață a televiziunii cu plată, în timp ce operatorii celor două modele de exploatare ar concura pentru achiziționarea drepturilor de difuzare, pentru audiențe și pentru publicitate. Această împrejurare ar fi recunoscută de Consiliul Concurenței din Regatul Unit (Competition Commission).

159    Aceste omisiuni ar deveni și mai clare în prezenta cauză în condițiile în care Comisia nu a luat în considerare informațiile privind evoluția pieței audiovizualului după anul 2000. Or, orice analiză în materie de concurență ar trebui să țină cont de situația de la data adoptării deciziei de către Comisie.

160    În consecință, Comisia ar fi săvârșit o eroare considerând că măsurile adoptate de Regatul Unit nu ar produce o denaturare semnificativă și disproporționată a concurenței.

161    Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

162    Trebuie să se arate că argumentarea UEFA în cadrul prezentului motiv se compune din două obiecții.

163    Prima obiecție privește consecințele ce rezultă din faptul că, în raport cu importanța pe care o are caracterul exclusiv al difuzării la televiziune a meciurilor EURO pentru stațiile de emisie din a doua categorie stabilită de legislația Regatului Unit, acestea din urmă nu sunt interesate de cumpărarea drepturilor de difuzare neexclusive. În opinia UEFA, această împrejurare determină restricții ale concurenței pe mai multe piețe, precum cea a achiziționării drepturilor menționate, piața publicității și piața difuzării evenimentelor sportive de posturi cu plată, din cauza diminuării numărului de stații de emisie active pe aceste piețe. În același context, UEFA reproșează de asemenea Comisiei că nu a definit aceste piețe și că nu a prezentat propria evaluare a acestor restricții.

164    În această privință, trebuie să se observe că respectivele consecințe rezultă indirect din restricțiile privind libera prestare a serviciilor pe care le cauzează măsurile adoptate de Regatul Unit. Or, după cum s‑a considerat în cadrul celui de al cincilea motiv, restricțiile privind libera prestare a serviciilor ce rezultă din înscrierea tuturor meciurilor EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit sunt justificate prin motive imperative de interes general și nu sunt nici necorespunzătoare, nici disproporționate. Efectele la nivelul numărului de concurenți potențiali, ce reprezintă o consecință ineluctabilă a acestor obstacole în calea liberei prestări a serviciilor, nu pot fi considerate, așadar, contrare articolelor din tratat referitoare la concurență. În aceste condiții, Comisia nu trebuia să facă o analiză mai aprofundată decât cea pe care a efectuat‑o în legătură cu aceste consecințe.

165    A doua obiecție privește drepturile speciale, despre care se pretinde că au fost acordate BBC și ITV, care au ca efect autorizarea sau posibilitatea existenței unui abuz de poziție dominantă, pe care aceste posturi de emisie ar avea‑o pe piața relevantă, și anume, potrivit UEFA, pe piața drepturilor de difuzare a meciurilor EURO.

166    Astfel, potrivit articolului 86 alineatul (1) CE, normă în materia concurenței aplicabilă în cazul măsurilor statale (Hotărârea Curții din 16 septembrie 1999, Becu și alții, C‑22/98, Rec., p. I 5665, punctul 31), statele membre nu pot plasa, prin acte cu putere de lege și prin acte administrative, întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive într‑o situație în care aceste întreprinderi nu ar putea să se plaseze ele însele printr‑o conduită autonomă fără a încălca articolele 12 CE și 81 CE-89 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 decembrie 1991, GB‑Inno‑BM, C‑18/88, Rec., p. I‑5941, punctul 20).

167    În această privință, deși este adevărat că drepturile speciale sau exclusive în sensul acestei dispoziții sunt acordate atunci când statul oferă protecție unui număr limitat de întreprinderi și când această protecție este de natură să afecteze în mod substanțial capacitatea altor întreprinderi de a‑și desfășura activitatea economică respectivă pe același teritoriu și în condiții în esență echivalente (Hotărârea Curții din 25 octombrie 2001, Ambulanz Glöckner, C‑475/99, Rec., p. I‑8089, punctul 24), nu este mai puțin adevărat că legislația Regatului Unit nu oferă o astfel de protecție stațiilor de emisie în cauză.

168    Astfel, este vorba despre asemenea drepturi atunci când autoritățile publice conferă un monopol (Hotărârea Curții din 12 februarie 1998, Raso și alții, C‑163/96, Rec., p. I‑533, punctul 23), când pot bloca intrarea unui concurent pe piața în care își desfășoară activitatea titularul drepturilor sau pe o piață vecină pentru motive legate de efectele negative pe care o astfel de intrare le‑ar avea asupra funcționării și a rentabilității titularului menționat (Hotărârea Ambulanz Glöckner, punctul 167 de mai sus, punctele 7, 23 și 25) sau a necesității de mână de lucru (Hotărârea Becu și alții, punctul 166 de mai sus, punctul 23) sau atunci când titularul este abilitat, prin intermediul legislației corespunzătoare, să influențeze condițiile desfășurării respectivei activități de către concurenții săi în funcție de interesele sale sau de consecințele pe care activitatea lor le‑ar avea asupra acestei piețe și chiar asupra unei piețe vecine (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 19 martie 1991, Franța/Comisia, C‑202/88, Rep., p. I‑1223, punctul 51, Hotărârea din 18 iunie 1991, ERT, C‑260/89, Rec., p. I‑2925, punctul 37, Hotărârea GB‑Inno‑BM, punctul 166 de mai sus, punctul 25, și Hotărârea din 1 iulie 2008, MOTOE, C‑49/07, Rep., p. I- 4863, punctul 43).

169    Cu toate acestea, departe de a interzice ea însăși sau de a autoriza BBC, ITV sau Channel 4 să interzică oricărei stații de emisie să achiziționeze drepturi de difuzare a meciurilor EURO sau să influențeze condițiile de difuzare a acestora, legislația Regatului Unit se limitează să elimine posibilitatea lor de difuzare pe o bază exclusivă pe teritoriul acestui stat membru, fără a distinge între cele două categorii de stații de emisie sub acest aspect (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus). În acest sens, este important de precizat că UEFA pretinde în mod eronat că BBC și ITV sunt unicele stații de emisie cărora le este permis să achiziționeze drepturi de difuzare a EURO pentru Regatul Unit. Dimpotrivă, mai întâi, articolul 101 din Legea audiovizualului din anul 1996 instituie, în esență, o interdicție a difuzării exclusive. În continuare, după cum s‑a arătat, această interdicție se referă în același mod la toate stațiile de emisie din cele două categorii stabilite de legislația Regatului Unit. În sfârșit, interdicția în cauză se alătură articolului 99 din Legea audiovizualului din anul 1996, care declară nevalid orice contract de difuzare a unui eveniment înscris pe listă în măsura în care are ca obiect să confere un drept exclusiv, fără a lua în considerare identitatea stației de emisie.

170    Prin urmare, legislația Regatului Unit interzice exclusivitatea pentru orice stație de emisie nu doar în etapa difuzării, ci și în cea a încheierii contractelor de difuzare, astfel încât nicio stație de emisie care intră în domeniul de competență al acestui stat membru nu poate să încheie în mod valabil un contract pentru difuzarea în exclusivitate a unui eveniment înscris pe lista sa. În schimb, legislația menționată permite fără distincție stațiilor de emisie din ambele categorii stabilite de aceasta să depună oferte pentru achiziționarea unor drepturi de difuzare neexclusivă la televiziune a meciurilor EURO.

171    În aceste condiții, împrejurarea că numai anumite stații de emisie din prima categorie, precum BBC și ITV vor difuza în final EURO în Regatul Unit, în urma autorizării de către Office of Communications, întrucât concurenții lor nu sunt interesați decât de o difuzare în exclusivitate și, pentru acest motiv, nu vor depune oferte pentru dobândirea drepturilor respective (a se vedea punctul 12 de mai sus) nu echivalează cu acordarea unor drepturi speciale sau exclusive acestora în sensul articolului 86 alineatul (1) CE. Astfel, această împrejurare, presupunând că este dovedită, este rezultatul importanței acordate exclusivității în cadrul modelului de întreprindere implementat de stațiile de emisie care administrează posturi cu plată, iar nu al vreunei interdicții instituite de legislația Regatului Unit, întrucât prevederile acestei legislații sunt aplicabile fără distincție stațiilor de emisie din cele două categorii. Prin urmare, măsurile Regatului Unit, prin ele însele, nu afectează capacitatea operatorilor de stații de emisie cu plată de a‑și desfășura, în legătură cu achiziționarea drepturilor de difuzare la televiziune a EURO, activitatea în condiții în esență echivalente celor în vigoare pentru BBC sau ITV.

172    În consecință, se impune respingerea celui de al patrulea motiv.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate al UEFA

–       Argumentele părților

173    UEFA susține că dreptul de proprietate este garantat de ordinea juridică comunitară ca principiu general al acesteia și este preluat în cadrul articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, semnată la 7 decembrie 2000 la Nisa (JO C 364, p. 1). UEFA arată că statele membre sunt obligate să respecte drepturile fundamentale atunci când pun în aplicare o dispoziție precum articolul 3a din Directiva 89/552.

174    În speță, după cum ar fi recunoscut Comisia și Tribunalul în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 14 de mai sus, lista aprobată de Comisie ar afecta dreptul de proprietate al UEFA, întrucât aceasta ar exclude posibilitatea de a cesiona drepturile sale de difuzare a EURO pe o bază exclusivă, împrejurare care ar reduce în mod substanțial cercul persoanelor interesate de o astfel de tranzacție. Or, această restricție a dreptului de proprietate al UEFA, recunoscută de altfel de Comisie în speță, nu ar fi justificată, decizia atacată neconținând o analiză a măsurilor adoptate de Regatul Unit din acest punct de vedere.

175    În plus, Comisia nu ar fi autorizat în speță înscrierea numai a meciurilor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, ci înscrierea tuturor meciurilor EURO, astfel încât măsurile în cauză nu ar fi cele mai puțin restrictive posibil în raport cu scopul urmărit.

176    Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

177    Trebuie amintit că, după cum admit părțile, UEFA este organizatoarea EURO în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, astfel încât orice persoană care dorește să exploateze drepturile de difuzare la televiziune a acestui eveniment trebuie să le obțină de la aceasta sau de la o altă persoană care le‑a obținut de la UEFA.

178    Astfel, în măsura în care valoarea acestor drepturi poate fi afectată de efectele juridice pe care le produce decizia atacată (a se vedea punctele 30-34 de mai sus), dreptul de proprietate al UEFA este de asemenea afectat.

179    În plus, din această jurisprudență rezultă că, atunci când un stat membru invocă dispozițiile articolelor 46 CE și 55 CE pentru a justifica o reglementare care este de natură să împiedice exercitarea liberei prestări a serviciilor sau a libertății de stabilire, această justificare, prevăzută de dreptul comunitar, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale de drept și în special a drepturilor fundamentale. Astfel, reglementarea națională în cauză nu va putea beneficia de excepțiile prevăzute de dispozițiile menționate decât în cazul în care aceasta este conformă cu drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de instanțele comunitare (a se vedea în acest sens Hotărârea ERT, punctul 168 de mai sus, punctul 43). În mod similar, nu se poate accepta ca o măsură națională neconformă cu drepturile fundamentale, precum dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 iulie 2003, Booker Aquaculture și Hydro Seafood, C‑20/00 și C‑64/00, Rec., p. I‑7411, punctul 67), să poată beneficia de excepțiile recunoscute pe baza faptului că măsura menționată răspunde unor motive imperative de interes general, precum accesul publicului larg la difuzarea pin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanță majoră pentru societate.

180    Cu toate acestea, principiul protecției dreptului fundamental de proprietate în cadrul dreptului comunitar nu pare o prerogativă absolută, ci trebuie luat în considerare în raport cu funcția sa în societate. În consecință, pot fi instituite restricții ale folosinței dreptului de proprietate, cu condiția ca acestea să răspundă unor obiective de interes general și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului dreptului garantat (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 mai 2005, Regione autonoma Friuli‑Venezia Giulia și ERSA, C‑347/03, Rec., p. I‑3785, punctul 119, și Hotărârea Curții din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții, C‑154/04 și C‑155/04, Rec., p. I‑6451, punctul 126).

181    În această privință, trebuie amintit că, pentru motivele menționate la punctele 123-141 de mai sus și contrar susținerilor UEFA, EURO poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, elementele statistice referitoare la audiența meciurilor „non‑derbi” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea făcută în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate. În acest context, astfel cum s‑a decis la punctul 152 de mai sus, având în vedere caracterul unitar al EURO ca eveniment, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că înscrierea tuturor meciurilor sale pe lista Regatului Unit este o măsură proporțională.

182    Prin urmare, trebuie să se constate că motivul potrivit căruia înscrierea meciurilor „non‑derbi” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit constituie o intervenție disproporționată și intolerabilă în raport cu dreptul de proprietate al UEFA pentru motivul că aceste meciuri nu ar constitui astfel de evenimente se întemeiază pe o premisă eronată.

183    În plus, deși legislația în cauză poate afecta prețul pe care UEFA îl va obține pentru drepturile de difuzare în Regatul Unit a EURO, aceasta nu înlătură valoarea comercială a drepturilor menționate, întrucât, în primul rând, nu obligă UEFA să le cesioneze în orice condiții și, în al doilea rând, aceasta din urmă este protejată împotriva unor eventuale practici coluzive sau abuzive din partea unor dobânditori potențiali ai acestor drepturi atât de dreptul comunitar, cât și de dreptul național al concurenței. În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare concluzionând că măsurile adoptate de Regatul Unit sunt proporționale.

184    Prin urmare, se impune respingerea celui de al șaselea motiv.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

–       Argumentele părților

185    Potrivit UEFA, Comisia a încălcat principiul proporționalității consacrat la articolul 5 CE în măsura în care a aprobat înscrierea tuturor meciurilor EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, în timp ce meciurile la care nu participă o echipă națională a acestui stat membru nu ar putea fi calificate astfel.

186    Comisia, susținută de interveniente, contestă afirmațiile UEFA în această privință.

–       Aprecierea Tribunalului

187    Trebuie amintit faptul că orice măsură adoptată pentru motive imperative de interes general și care restrânge exercitarea unei libertăți fundamentale consacrate de tratat trebuie să fie proporțională în raport cu scopul urmărit de aceasta (a se vedea punctul 46 de mai sus). În plus, în cadrul acestui motiv se regăsește confuzia constatată în privința celui de al cincilea motiv (a se vedea punctul 151 de mai sus).

188    În această privință, este suficient să se arate că, pentru motivele menționate la punctele 123-141 de mai sus și contrar susținerilor UEFA, EURO poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, elementele statistice referitoare la audiența meciurilor „non‑derbi” ale acestei competiții și la care nu participă o echipă națională a acestui stat membru confirmând, în loc să invalideze, aprecierea făcută în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate.

189    Prin urmare, obiecția potrivit căreia înscrierea meciurilor „non‑derbi” și la care nu participă o echipă națională a Regatului Unit pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru constituie o acțiune disproporționată pentru motivul că aceste meciuri nu pot fi calificate astfel se întemeiază, în orice caz, pe o premisă eronată.

190    Așadar, se impune respingerea celui de al șaptelea motiv.

 Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

–       Argumentele părților

191    În cadrul prezentului motiv, UEFA susține că decizia atacată se află la originea unui tratament inegal sau discriminatoriu în defavoarea sa în ceea ce privește comercializarea drepturilor de difuzare la televiziune a EURO. Astfel, decizia atacată nu ar menționa motivele obiective care justifică înscrierea tuturor meciurilor EURO pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, în timp ce alte evenimente au în mod evident o popularitate mai mare în acest stat membru, fără însă să fie înscrise pe această listă. Prin urmare, Comisia nu ar fi acționat în mod coerent și nici rațional, astfel încât încălcarea principiului egalității de tratament pe care ar fi săvârșit‑o ar fi condus la o denaturare a concurenței și ar fi afectat funcționarea pieței comune.

192    Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.

–       Aprecierea Tribunalului

193    Mai întâi, trebuie să se arate că principiul egalității de tratament interzice, pe de o parte, tratarea în mod diferit a unor situații similare și, pe de altă parte, tratarea în același mod a unor situații diferite, în afară de cazul în care motive obiective justifică un astfel de tratament [Hotărârea Curții din 27 ianuarie 2005, Europe Chemi‑Con (Deutschland)/Consiliul, C‑422/02 P, Rec., p. I‑791, punctul 33].

194    Este important de amintit în continuare că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu obligă statele membre să instituie o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate și nici nu le impune, în cazul în care o astfel de listă este întocmită, să includă un anumit eveniment pe lista menționată chiar dacă acesta din urmă ar fi putut fi inclus în mod valabil. Astfel, dincolo de faptul că această dispoziție indică faptul că fiecare stat membru „are dreptul” să adopte măsuri pentru atingerea obiectivelor pe care le descrie, aceasta concretizează posibilitățile pe care le au statele membre de a deroga de la anumite norme ale tratatului, precum cele care reglementează libera circulație a serviciilor. Or, în ceea ce privește alegerea dintre mai multe evenimente concrete de importanță majoră pentru societate în sensul Directivei 97/36, nu se poate impune, direct sau indirect, statelor membre să înscrie pe lista proprie de evenimente alte evenimente decât cele pe care optează să le includă și să deroge de la normele tratatului într‑o măsură mai mare decât doresc. În această privință, este important de adăugat că examinarea Comisiei în cadrul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 în legătură cu caracterul evenimentelor înscrise ca evenimente de importanță majoră pentru societate se face în raport cu propriile caracteristici, iar nu în raport cu caracteristicile altor evenimente neînscrise.

195    În consecință, atunci când un eveniment este de importanță majoră pentru societatea unui stat membru, Comisia nu încalcă principiul egalității de tratament omițând, în cadrul controlului pe care îl exercită în temeiul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, să se opună înscrierii sale pe lista stabilită de statul membru în cauză pentru motivul că un alt eveniment, eventual de o importanță și mai mare pentru societate, nu este înscris pe această listă.

196    Prin urmare, presupunând că există alte evenimente, în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, de importanță și mai mare pentru societatea Regatului Unit decât EURO, dar care nu figurează pe lista stabilită de ministru, Comisia, instituția de la care provine actul a cărui legalitate este examinată de Tribunal, nu a încălcat principiul egalității de tratament acceptând înscrierea EURO pe această listă.

197    În plus, s‑a stabilit deja că EURO poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, elementele statistice referitoare la audiența meciurilor „non‑derbi” ale acestei competiții și la care nu participă o echipă națională a acestui stat membru confirmând, în loc să invalideze, aprecierea făcută în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate (a se vedea punctele 123-141 de mai sus).

198    Așadar, contrar pretențiilor formulate de UEFA, Comisia nu a acționat în mod incoerent sau irațional în speță și nu a încălcat principiul egalității de tratament.

199    În consecință, se impune respingerea celui de al optulea motiv.

 Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de UEFA

200    Aprecierile făcute în cadrul motivelor invocate de UEFA au drept consecință lipsa necesității de a adopta măsurile de organizare a procedurii solicitate de aceasta (a se vedea punctul 19 de mai sus).

201    În această privință, trebuie să se observe că, după cum s‑a arătat în cadrul examinării motivelor invocate de UEFA, niciun argument în susținerea cărora aceasta din urmă dorește să invoce elementele care ar putea fi cuprinse în documentele a căror depunere o solicită nu poate influența legalitatea deciziei atacate.

202    În aceste împrejurări, trebuie să se respingă cererea de adoptare a măsurilor de organizare a procedurii, precum și acțiunea în ansamblul său.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

203    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât UEFA a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

204    Regatul Belgiei și Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată, potrivit articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Union des associations européennes de football (UEFA) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

3)      Regatul Belgiei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

Forwood

Truchot

Schwarcz

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 februarie 2011.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei și decizia atacată

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitate

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la fond

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate al UEFA

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

– Argumentele părților

– Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de UEFA

Cu privire la cheltuielile de judecată

---

* Limba de procedură: engleza.