1

Prin recursul formulat, Agrar-Invest-Tatschl GmbH (denumită în continuare „Agrar-Invest-Tatschl”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 8 octombrie 2008, Agrar-Invest-Tatschl/Comisia (T-51/07, Rep., p. II-2825, denumită în continuare „hotărârea atacată»), prin care acesta a respins acțiunea prin care Agrar-Invest-Tatschl solicita anularea Deciziei C(2006) 5789 final din prin care Comisia Comunităților Europene a decis, printre altele, că renunțarea la recuperarea ulterioară și remiterea taxelor la import nu erau justificate într-un caz determinat (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Prin Decizia 2001/868/CE din 29 octombrie 2001 (JO L 330, p. 1), Consiliul Uniunii Europene a autorizat semnarea în numele Comunității și aplicarea provizorie a acordului interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Croația, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul interimar”).

3

Potrivit articolului 4 alineatul (1) din acordul interimar, de la data intrării în vigoare a acestui acord, taxele vamale aplicate importurilor în Comunitate de produse originare din Croația se elimină.

4

Articolul 220 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, vol. 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din (JO L 311, p. 17, Ediție specială, vol. 02/vol. 13, p. 12, denumit în continuare „Codul vamal”), prevede:

„[…] înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă în cazul în care:

[…]

În cazul în care se stabilește statutul preferențial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autoritățile unei țări terțe, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorități se dovedește incorectă, aceasta constituie o eroare care n-ar fi putut fi detectată în mod rezonabil în sensul primului paragraf.

Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepția cazului în care, mai ales, este evident că autoritățile care au eliberat certificatul au știut sau ar fi trebuit să știe că mărfurile nu îndeplineau condițiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferențial.

Se poate invoca buna-credință a debitorului atunci când acesta poate demonstra că, în timpul operațiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligențele pentru a se asigura că toate condițiile pentru tratament preferențial au fost respectate.

Cu toate acestea, debitorul nu poate invoca buna-credință dacă Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene un aviz în care semnalează că există suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara beneficiară.”

5

Considerentul (11) al Regulamentului nr. 2700/2000 justifică în următorii termeni introducerea în Codul vamal a paragrafelor al doilea-al cincilea ale articolului 220 alineatul (2) litera (b) din acest cod:

„Este necesar, pentru cazul special al regimurilor preferențiale, să se definească noțiunile de eroare a autorităților vamale și de bună-credință a debitorului. Debitorul nu trebuie făcut răspunzător pentru proasta funcționare a sistemului din cauza unei erori făcute de autoritățile unei terțe țări. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect de către aceste autorități nu trebuie considerată o eroare dacă certificatul se întemeiază pe o cerere care conține informații incorecte. Caracterul incorect al informațiilor oferite de exportator în cererea sa ar trebui evaluat pe baza tuturor elementelor de fapt care se găsesc în această cerere. Debitorul poate invoca buna sa credință atunci când poate demonstra că a depus toate diligențele, cu excepția cazului în care în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene se publică un aviz în care se semnalează că există suspiciuni întemeiate.”

6

Articolul 239 din Codul vamal prevede:

„(1)   Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situații decât cele menționate la articolele 236, 237 și 238:

(2)   Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menționate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător […]

[…]”

7

La 26 iunie 2002, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene un aviz adresat importatorilor referitor la importurile în Comunitate de zahăr provenind din țările din Balcanii Occidentali (JO C 152, p. 14, denumit în continuare „avizul adresat importatorilor”). Acest aviz are următorul conținut:

„Comisia informează operatorii comunitari că există o suspiciune întemeiată cu privire la aplicarea corectă a regimurilor preferențiale acordate în privința zahărului care se încadrează la pozițiile NC 1701 și 1702, declarat cu ocazia importului ca fiind originar din Albania, din Bosnia și Herțegovina, din Croația, din Republica Federală Iugoslavia, inclusiv din Kosovo, astfel cum este definit în Rezoluția 1244 din iunie 1999 de Națiunile Unite, și din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, obiectivul urmărit fiind acela de a beneficia de măsuri preferențiale.

De la începutul anului 2001, în Comunitate a fost înregistrată o creștere rapidă și considerabilă a importurilor preferențiale de zahăr provenind din anumite țări din Balcanii Occidentali, în condițiile în care țările respective au acuzat recent un deficit al producției de zahăr. În paralel, exporturile de zahăr din Comunitate către țările din această regiune au crescut aproape în aceleași proporții. Această creștere a fluxurilor comerciale în cele două direcții apare extrem de artificială, iar indicatorii lasă impresia săvârșirii unor fraude.

Prin urmare, operatorii comunitari care prezintă documente justificative de origine în vederea obținerii unui tratament preferențial pentru zahărul care se încadrează la pozițiile NC 1701 și 1702 sunt invitați să ia toate măsurile de precauție care se impun, dat fiind că punerea în liberă circulație a mărfurilor respective poate genera o datorie vamală și poate fi la originea unei fraude care aduce atingere intereselor financiare ale Comunității.”

8

Agrar-Invest-Tatschl este o întreprindere austriacă specializată în comercializarea de produse agricole. Între 20 septembrie 2001 și , aceasta a realizat 76 de operațiuni de import de zahăr provenind din Croația. Dintre acestea, nouă operațiuni au avut loc între și (denumite în continuare „importurile în litigiu”).

9

Aceste importuri au fost efectuate în temeiul acordului interimar și au beneficiat, în consecință, de un tratament preferențial acordat ca urmare a prezentării autorităților vamale ale țării de import a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 (denumit în continuare „certificat EUR.1”), eliberat de autoritățile vamale croate.

10

La 2 aprilie 2002, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a informat Comisia că există suspiciuni de utilizare a unor certificate de origine false cu privire la importurile preferențiale de zahăr provenind din anumite țări din Balcanii Occidentali.

11

Prin urmare, Comisia a publicat avizul adresat importatorilor. Importurile în litigiu au fost efectuate după publicarea acestui aviz în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

12

La cererea autorităților vamale austriece, autoritățile vamale croate au efectuat, între 23 iulie 2002 și , un control ulterior al certificatelor EUR.1 prezentate de Agrar-Invest-Tatschl pentru importurile în litigiu.

13

În urma acestor controale, administrația vamală croată a confirmat, la 18 februarie și la 16 septembrie 2003, autenticitatea și exactitatea certificatelor EUR.1 eliberate pentru importurile în litigiu.

14

După publicarea avizului către importatori, OLAF a analizat, în Grecia, zahărul de origine așa-zis croată și a descoperit că era compus dintr-un amestec de zahăr din sfeclă și de zahăr din trestie, ceea ce excludea orice posibilitate a originii croate. La 28 octombrie 2002, OLAF a informat statele membre cu privire la acest aspect.

15

În iunie 2003, OLAF a efectuat o anchetă la sediul producătorului croat de zahăr IPK Tvornica Šećera Osijek d.o.o. și a constatat că această întreprindere, de la care Agrar-Invest-Tatschl cumpărase zahăr, utiliza pentru producția sa și zahăr din trestie importat, fără a fi posibilă deosebirea diferitelor loturi de zahăr unele de altele.

16

În consecință, autoritățile vamale croate au revocat toate certificatele EUR.1 eliberate între 14 septembrie 2001 și . La , autoritățile vamale austriece au informat importatorii în cauză cu privire la revocarea certificatelor menționate.

17

În urma acestei revocări, autoritățile vamale austriece au adresat societății Agrar-Invest-Tatschl, la 9 august 2004, o înștiințare de plată în vederea recuperării ulterioare a sumei de 916807,21 euro.

18

Această societate a formulat o acțiune împotriva acestei înștiințări de plată în fața instanței austriece competente și a solicitat, în conformitate cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a valorii taxelor menționate în înștiințarea de plată și, în subsidiar, în temeiul articolului 239 din acest cod, remiterea lor.

19

Prin scrisoarea din 1 iunie 2005, Republica Austria a solicitat Comisiei să decidă, în temeiul articolelor menționate din Codul vamal, dacă se justifica, în cazul societății Agrar-Invest-Tatschl, renunțarea la înscrierea ulterioară în evidența contabilă a valorii taxelor la import și, în subsidiar, să decidă dacă se justifica remiterea acestor taxe.

20

În decizia în litigiu, Comisia a arătat că se impune să se renunțe la înscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor vamale datorate pentru importurile anterioare publicării avizului adresat importatorilor. În schimb, în ceea ce privește importurile în litigiu, Comisia a refuzat să accepte o astfel de renunțare și acordarea unei remiteri a acestor taxe, care priveau o sumă totală de 110937,60 euro.

21

În esență, Comisia a arătat că autoritățile competente croate știau sau cel puțin ar fi trebuit în mod rezonabil să știe că mărfurile nu îndeplineau condițiile impuse pentru a putea beneficia de tratamentul preferențial prevăzut de acordul interimar și că, prin urmare, acestea au comis o eroare în sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal. Totuși, ca urmare a publicării avizului adresat importatorilor, Agrar-Invest-Tatschl nu mai putea invoca buna sa credință în ceea ce privește importurile realizate după data acestei publicări. Faptul că autoritățile croate au confirmat validitatea anumitor certificate EUR.1 după publicarea acestui aviz nu ar fi pertinent în această privință întrucât, la data la care a realizat importurile în litigiu, această societate cunoștea, potrivit Comisiei, riscurile pe care și le asuma, iar confirmarea validității certificatelor în cauză nu îi putea conferi ulterior o încredere legitimă, în caz contrar articolul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal fiind lipsit de orice sens.

22

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 februarie 2007, Agrar-Invest-Tatschl a formulat o acțiune prin care a solicitat, în special, anularea deciziei în litigiu, în măsura în care prin aceasta erau respinse cererile sale privind neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor vamale referitoare la importurile în litigiu și remiterea acestora.

23

În susținerea acțiunii, această societate arăta, în esență, că publicarea avizului adresat importatorilor nu se opune calificării sale ca fiind de bună-credință, în sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, întrucât confirmarea de către autoritățile vamale croate a caracterului autentic al certificatelor EUR.1, care a intervenit ulterior efectuării importurilor în litigiu, ar fi fost obținută tocmai la cererea autorităților austriece care nu făceau decât să dea curs respectivei publicări.

24

Astfel, Agrar-Invest-Tatschl considera că, chiar dacă dispoziția menționată din Codul vamal ar exclude buna sa credință în privința autenticității și exactității probelor originale depuse cu ocazia efectuării importurilor în litigiu, această dispoziție nu se opune totuși ca buna sa credință să fie „restabilită” printr-un control ulterior efectuat de autoritățile statului de import împreună cu cele ale statului de export.

25

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins în întregime acțiunea introdusă de Agrar-Invest-Tatschl și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.

26

În privința aprecierii condiției referitoare la buna-credință a importatorului, astfel cum este impusă la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal în vederea neînscrierii ulterioare în evidența contabilă a taxelor vamale, Tribunalul a considerat, la punctul 42 din hotărârea atacată, că modul de redactare a celui de al cincilea paragraf al acestei dispoziții este clar și univoc. Astfel, pe de o parte, importatorul nu ar putea să invoce buna sa credință în cazul în care Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene un aviz adresat importatorilor prin care a semnalat suspiciuni întemeiate și, pe de altă parte, acesta nu ar avea posibilitatea de a demonstra buna sa credință luând măsuri suplimentare în vederea asigurării autenticității și a exactității certificatelor solicitate pentru a beneficia de un tratament preferențial.

27

Tribunalul a considerat, la punctul 43 din hotărârea atacată, că această excludere absolută a bunei-credințe în cazul publicării unui asemenea aviz ar asigura un nivel de securitate juridică foarte ridicat. Totuși, acesta a subliniat în această privință la punctul 44 din hotărârea menționată că, în speță, avizul publicat de Comisie, care nu făcea trimitere la articolul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal, nu este foarte explicit în privința consecințelor sale juridice.

28

La punctul 45 din hotărârea atacată, Tribunalul subliniază că, în cursul ședinței, Comisia a recunoscut că nu ar fi exclus ca, în circumstanțe excepționale, să poată adopta o poziție mai nuanțată cu privire la efectul absolut al unui aviz adresat importatorilor în cazul în care un importator ar proceda, în urma publicării unui astfel de aviz, dar anterior operațiunilor de import, la măsuri suplimentare care să conducă la confirmarea originii mărfurilor.

29

La punctul 48 de hotărârea atacată, Tribunalul subliniază că Agrar-Invest-Tatschl nu a furnizat însă nicio informație cu privire la eventualele demersuri pe care le-ar fi întreprins în acest sens înainte sau cel târziu la data efectuării importurilor în litigiu, însă statuează în același timp, la punctul 46 din hotărârea menționată, că nu se impunea totuși să se examineze această eventuală excepție, întrucât, în orice caz, această societate nu a acționat cu bună-credință în speță.

30

Astfel, Tribunalul a subliniat că, în măsura în care susține că confirmarea autorităților vamale croate a „restabilit” buna sa credință, Agrar-Invest-Tatschl recunoaște implicit că nu era de bună-credință la data efectuării importurilor în litigiu. Or, potrivit Tribunalului, data determinantă pentru a se ține seama de buna-credință a debitorului este data importului mărfurilor și, în plus, articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal nu ar prevedea deloc posibilitatea aplicării cu caracter retroactiv, la data la care importatorul a efectuat importurile, a controalelor ulterioare care confirmă autenticitatea certificatelor în privința aprecierii bunei-credințe a acestuia.

31

Referitor la argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl prin care se urmărește contestarea deciziei în litigiu în măsura în care prin aceasta i se refuza remiterea taxelor vamale în sensul articolului 239 din Codul vamal, Tribunalul a statuat, la punctul 56 din hotărârea atacată, că această societate nu putea să se limiteze în cadrul înscrisurilor sale la a face trimitere la explicațiile pe care le-a furnizat în partea din acțiunea sa referitoare la refuzul neînscrierii ulterioare în evidența contabilă a taxelor vamale.

32

Astfel, la punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat, printre altele, în această privință că, deși este adevărat că articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal urmărește același scop ca articolul 239 din codul menționat, cele două dispoziții totuși nu coincid. Primul articol ar avea o finalitate mai restrânsă decât al doilea, în măsura în care ar avea drept unic obiectiv protejarea încrederii legitime a debitorului cu privire la temeinicia tuturor elementelor care intervin în decizia de a efectua sau de a nu efectua înscrierea ulterioară în evidențele contabile a taxelor vamale. În schimb, articolul 239 din același cod ar constitui o clauză generală de echitate.

33

Considerând că articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal și articolul 239 din Codul vamal sunt două dispoziții distincte, ale căror criterii de aplicare sunt diferite, Tribunalul a dedus la punctul 59 din hotărârea atacată că, în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al acestuia, Agrar-Invest-Tatschl nu se poate limita să facă trimitere la explicațiile referitoare la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal în scopul de a-și susține concluziile privind articolul 239 din același cod.

34

În aceste condiții, la punctul 60 de hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că cererea de anulare a deciziei în litigiu, în măsura în care se referă la remiterea taxelor vamale în sensul articolului 239 din Codul vamal, trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă și, prin urmare, la punctul 61 din aceeași hotărâre, acesta a respins în întregime acțiunea cu care era sesizat.

35

Agrar-Invest-Tatschl solicită Curții anularea hotărârii atacate, admiterea concluziilor formulate în primă instanță și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, în timp ce aceasta din urmă solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

36

Potrivit articolului 119 din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, pe baza raportului judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să respingă recursul prin ordonanță motivată.

37

În susținerea recursului, Agrar-Invest-Tatschl subliniază, în principal, că Tribunalul a comis o eroare de drept în interpretarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal întrucât a statuat că publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a unui aviz adresat importatorilor are drept consecință excluderea posibilității operatorului de a invoca buna sa credință în vederea neînscrierii ulterioare în evidența contabilă a taxelor vamale datorate, iar aceasta chiar și atunci când certificatele de origine prezentate cu ocazia efectuării importurilor în litigiu au făcut obiectul unui control ulterior efectuat de autoritățile vamale ale statului terț de export la solicitarea autorităților vamale ale statului membru de import, prin care se confirmă autenticitatea certificatelor respective.

38

În opinia societății Agrar-Invest-Tatschl, nu există nicio îndoială că un importator neglijent, care nu ar întreprinde niciun demers pentru a se asigura cu privire la aplicarea corectă a regimului preferențial nu poate să invoce buna sa credință. Cu toate acestea, situația ar fi diferită atunci când, precum în speță, ca urmare a publicării avizului adresat importatorilor, autoritățile vamale ale statului membru de import solicită omologilor lor din statul terț de export să efectueze un control ulterior cu privire la autenticitatea și la exactitatea certificatelor de origine. Astfel, în cazul în care, ca urmare a unor asemenea controale, această autenticitate este confirmată de autoritățile vamale ale statului terț de export, protecția încrederii legitime a importatorului ar fi restabilită în măsura în care ar putea să considere în mod legitim că rezultatul unor asemenea controale ulterioare a înlăturat orice urmă de îndoială și suspiciuni care au făcut necesară publicarea respectivului aviz adresat importatorilor.

39

Astfel, Agrar-Invest-Tatschl consideră că, în împrejurări precum cele din speță, articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal urmărește să protejeze buna-credință a importatorului în privința controlului ulterior al certificatelor de origine, iar nu buna-credință a acestuia în ceea ce privește corectitudinea lor cu ocazia realizării importurilor în litigiu, cu alte cuvinte la data prezentării în vamă a documentelor solicitate. Prin urmare, publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a avizului către importatori ar avea ca efect nașterea unei prezumții de rea-credință a operatorilor, care ar putea fi totuși răsturnată demonstrându-se că au fost adoptate măsuri de control ulterioare operațiunilor respective, precum controlul ulterior efectuat de autoritățile vamale ale statului terț de export.

40

În plus, statuând că, în vederea aprecierii bunei-credințe a unui importator, în sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, data relevantă este perioada anterioară sau concomitentă a efectuării importurilor în litigiu, Tribunalul ar fi neglijat în mod nelegal amploarea demersurilor întreprinse de Agrar-Invest-Tatschl, ulterior publicării avizului către importatori, pentru a se asigura că importurile sale îndeplineau condițiile impuse pentru a beneficia de un tratament preferențial. În această privință, această societate subliniază că revocarea de către autoritățile vamale croate a certificatelor EUR.1, intervenită după ce acestea au confirmat autenticitatea lor, se explică prin împrejurarea că aceste autorități aveau suspiciuni în sensul că zahărul importat era zahăr din trestie care provenea din America Latină. Or, Agrar-Invest-Tatschl subliniază că importurile în litigiu priveau zahăr din sfeclă.

41

În sfârșit, Agrar-Invest-Tatschl pare să critice Tribunalul pentru că nu ar fi ținut seama în mod suficient, în hotărârea atacată, de împrejurarea că avizul adresat importatorilor nu putea avea efect retroactiv în privința operațiunilor de import efectuate înainte de publicarea respectivului aviz.

42

Comisia, în ceea ce o privește, solicită respingerea recursului, subliniind în același timp că Agrar-Invest-Tatschl nu contestă hotărârea atacată decât referitor la neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor vamale, abandonând astfel celelalte pretenții formulate în primă instanță, printre care cele referitoare la respingerea cererii de remitere în sensul articolului 239 din Codul vamal.

43

Comisia consideră că, prin argumentarea sa, Agrar-Invest-Tatschl urmărește să eludeze modul de redactare fără echivoc a articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal, încercând să se întemeieze pe o pretinsă bună-credință pe care această societate ar fi dobândit-o în ceea ce privește controalele efectuate, ulterior efectuării importurilor în litigiu, de către autoritățile vamale croate. Or, intenția legiuitorului comunitar ar fi fost suficient de clară în măsura în care a decis că publicarea unui aviz adresat importatorilor împiedică posibilitatea ca operatorii să se prevaleze de buna lor credință din momentul efectuării operațiunilor de import vizate de respectivul aviz. De altfel, pretinzând că confirmarea din partea acestor autorități a autenticității certificatelor ar fi „restabilit” în mod retroactiv, la data efectuării importurilor în litigiu, încrederea sa legitimă, această societate recunoaște în mod implicit că această dată este data determinantă pentru aprecierea bunei-credințe în sensul dispoziției menționate.

44

În plus, anumite argumente invocate de Agrar-Invest-Tatschl ar urmări contestarea aprecierilor de fapt efectuate de Tribunal și ar fi, din acest motiv, inadmisibile.

45

În sfârșit, în ceea ce privește dezbaterea inițiată de societatea respectivă în legătură cu caracterul retroactiv al avizului adresat importatorilor referitor la importurile efectuate înainte de publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, Comisia subliniază că această problemă nu a fost dezbătută în fața Tribunalului și că, în speță, prin decizia în litigiu, neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor vamale a fost acordată în mod corect în privința operațiunilor efectuate anterior publicării respective și că aceasta nu a fost refuzată decât în ceea ce privește importurile în litigiu, care sunt ulterioare avizului. În consecință, în prezenta cauză, nu ar fi vorba în niciun caz de un efect retroactiv al unei asemenea publicări în privința operațiunilor de import efectuate anterior acesteia, astfel încât Comisia exprimă îndoieli cu privire la admisibilitatea, în cadrul prezentului recurs, a unei asemenea argumentări.

46

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că din articolul 225 CE și din articolul 58 din Statutul Curții de Justiție rezultă că recursul se limitează la chestiuni de drept. Prin urmare, în temeiul unei jurisprudențe constante, Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar care i-au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor care i-au fost prezentate, o chestiune de drept supusă, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 3 martie 2005, Biegi Nahrungsmittel și Commonfood/Comisia, C-499/03 P, Rec., p. I-1751, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

47

În consecință, trebuie să fie respinsă ca vădit inadmisibilă argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl prin care se urmărește să se demonstreze că, contrar celor constatate de Tribunal la punctul 12 din hotărârea atacată și celor statuate de acesta la punctele 56 și 57 din hotărârea menționată, după respingerea ofertelor de probă ale acestei societăți, aceasta din urmă nu importa decât zahăr din sfeclă, iar nu zahăr din trestie.

48

În ceea ce privește problema consecințelor juridice pe care publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a avizului adresat importatorilor le are în privința operațiunilor de import efectuate anterior acestei publicări, trebuie să se constate că această problemă nu a făcut obiectul dezbaterilor în cadrul procedurii desfășurate în fața Tribunalului, că acesta nu s-a pronunțat în niciun mod cu privire la această problemă și că, mai mult, în decizia în litigiu, Comisia nu a respins cererea de neînscriere ulterioară în evidența contabilă a taxelor vamale, ca urmare a publicării menționate, decât în ceea ce privește importurile în litigiu, și anume acelea care au fost efectuate ulterior acestei publicări.

49

Or, potrivit articolului 113 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Astfel, în cadrul recursului, competența Curții se limitează la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe (a se vedea Ordonanța din 13 februarie 2008, Indorata-Serviços e Gestão/OAPI, C-212/07 P, punctul 49, precum și Hotărârea din , Comisia/Département du Loiret, C-295/07 P, Rep., p. I-9363, punctele 94 și 95).

50

În aceste condiții, argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl, care constă, se pare, în a critica Tribunalul întrucât nu ar fi ținut seama în mod suficient de faptul că publicarea în Jurnalul Oficial menționat a avizului adresat importatorilor nu putea să aibă efect retroactiv în privința operațiunilor de import anterioare publicării menționate, trebuie de asemenea să fie respinsă ca vădit inadmisibilă.

51

În sfârșit, privitor la erorile de drept invocate de Agrar-Invest-Tatschl referitoare la aprecierea bunei sale credințe în sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, trebuie amintit că, potrivit primului paragraf al acestei dispoziții, înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă în cazul în care valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităților vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către debitor, acesta acționând la rândul lui cu bună-credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația vamală.

52

Procedurile prevăzute la articolele 220 și 239 din Codul vamal urmăresc același scop, și anume limitarea plății ulterioare a taxelor la import sau la export la cazurile în care această plată este justificată și compatibilă cu un principiu fundamental precum principiul protecției încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 1 aprilie 1993, Hewlett Packard France, C-250/91, Rec., p. I-1819, punctul 46, și Hotărârea din , Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading, C-375/07, Rep., p. I-8691, punctul 57).

53

Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau a taxelor la export, care nu poate fi acordată decât în anumite condiții și în cazuri special prevăzute, constituie o excepție de la regimul normal al importurilor și al exporturilor și, în consecință, dispozițiile care prevăd o astfel de rambursare sau o astfel de remitere sunt de strictă interpretare. Întrucât „buna-credință” este o condiție sine qua non pentru a se putea pretinde o rambursare sau o remitere a taxelor la import sau la export, rezultă că această noțiune trebuie interpretată astfel încât numărul de cazuri de rambursare sau de remitere să rămână limitat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Söhl & Söhlke, C-48/98, Rec., p. I-7877, punctul 52, și Hotărârea din , Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading/Comisia, C-38/07 P, Rep., p. I-8599, punctul 60).

54

Asemenea considerații se impun cu atât mai mult atunci când, precum în speță, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene un aviz adresat importatorilor.

55

Astfel, potrivit articolului 220 alineatul (2) litera (b) al patrulea paragraf din Codul vamal, buna-credință a debitorului se poate, desigur, invoca atunci când acesta poate demonstra că, în timpul operațiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligențele pentru a se asigura că toate condițiile pentru a putea beneficia de tratamentul preferențial au fost respectate.

56

Cu toate acestea, astfel cum a constatat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 42 din hotărârea atacată, din modul clar și univoc de redactare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal rezultă în mod expres că debitorul nu poate invoca buna sa credință atunci când Comisia a publicat în Jurnalul Oficial un aviz în care sunt semnalate suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara terță beneficiară.

57

În plus, o asemenea interpretare este susținută de considerentul (11) al Regulamentului nr. 2700/2000, care a introdus în Codul vamal, printre altele, al cincilea considerent al articolului 220 alineatul (2) litera (b) din acest cod. Astfel, din considerentul menționat rezultă că legiuitorul comunitar, în vederea definirii noțiunii „bună-credință” pentru cazul special al regimurilor preferențiale, a intenționat să dea debitorului posibilitatea de a invoca buna sa credință atunci când poate demonstra că a depus toate diligențele, „cu excepția cazului în care în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene se publică un aviz în care se semnalează că există suspiciuni întemeiate”.

58

Prin urmare, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 42 din hotărârea atacată, că debitorul nu poate invoca buna sa credință atunci când Comisia a publicat în Jurnalul Oficial un aviz adresat importatorilor, astfel încât argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl în această privință trebuie să fie respinsă ca vădit neîntemeiată.

59

De asemenea, din aceleași motive, rezultă că nici argumentarea societății menționate care constă în a susține că confirmarea de către autoritățile vamale croate a autenticității certificatelor EUR.1, care ulterior au fost revocate de aceleași autorități, ar fi „restabilit” în mod retroactiv buna sa credință la momentul efectuării importurilor în litigiu nu poate fi admisă.

60

Referitor la pretenția societății Agrar-Invest-Tatschl prin care se urmărește contestarea interpretării Tribunalului de la punctul 47 din hotărârea atacată, potrivit căreia, în contextul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, buna-credință a operatorului trebuie să fie apreciată prin raportare la perioada anterioară sau contemporană operațiunilor de import, trebuie să se constate că din al patrulea paragraf al acestei dispoziții rezultă în mod expres că demonstrarea de către operator a bunei sale credințe, atunci când o asemenea demonstrare este permisă, vizează comportamentul „din timpul operațiunilor comerciale în cauză”.

61

În consecință, Curtea nu poate decât să constate că Tribunalul nu a comis o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 47 din hotărârea atacată, că data relevantă pentru luarea în considerare a bunei-credințe a debitorului este data la care au fost efectuate operațiunile de import.

62

Rezultă că argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl în această privință trebuie să fie, de asemenea, respinsă ca vădit neîntemeiată.

63

În sfârșit, în ceea ce privește argumentele acestei societăți referitoare la posibilitatea, recunoscută de Comisie în cadrul ședinței desfășurate în fața Tribunalului, ca adoptarea de către importator a unor măsuri suplimentare, ulterioare publicării avizului adresat importatorilor, însă anterioare operațiunilor de import în litigiu sau contemporane acestora, să determine această instituție, în circumstanțe excepționale, să recunoască buna-credință a respectivului operator, trebuie să se sublinieze că Tribunalul, la punctul 46 din hotărârea atacată, a indicat în mod expres că nu se va pronunța asupra acestei probleme, întrucât, în orice caz, recurenta nu acționase cu bună-credință în speță.

64

În consecință, în măsura în care Tribunalul nu s-a pronunțat deloc asupra acestei probleme, în conformitate cu cele amintite la punctul 49 din prezenta ordonanță, trebuie să se respingă ca vădit inadmisibilă argumentarea societății Agrar-Invest-Tatschl referitoare la acest aspect.

65

Mai mult, trebuie subliniat în această privință că, în orice caz, astfel cum rezultă de la punctul 48 din hotărârea atacată, Agrar-Invest-Tatschl nu a demonstrat în fața Tribunalului că a adoptat, cu ocazia efectuării importurilor în litigiu, asemenea măsuri suplimentare ca urmare a publicării avizului adresat importatorilor. În realitate, pretinsele măsuri suplimentare, invocate de această societate în recursul său, corespund celor întreprinse de autoritățile competente ale statului membru de import și ale statului terț de export, măsuri care, în plus, sunt ulterioare importurilor în litigiu.

66

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se respingă recursul în parte ca vădit inadmisibil și în parte ca vădit neîntemeiat.

67

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea societății Agrar-Invest-Tatschl la plata cheltuielilor de judecată, iar Agrar-Invest-Tatschl a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) ordonă: